Tag: copilarie

  • Miliardarul care la 26 de ani era arestat, iar la 35 a ajuns guvernator al unei provincii din Rusia

    Roman Abramovich a crescut alături de unchiul său şi bunica sa, din cauza faptului că părinţii lui au murit când Roman avea doar 4 ani.

    A renunţat la facultate pentru a urma o carieră în antreprenoriat, iar la început a vândut răţuşte din plastic în apartamentul său din Moscova.

    Până la vârsta de 21 de ani, Abramovich intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. A cumpărat gigantul petrolier Sibneft la un preţ de nimic în 1995, apoi au urmat alte achiziţii precum cea a Russian Aluminum sau Evraz Group. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor ’90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme. În aceea perioadă s-au dus lupte grele pentru industria rusească, iar Abramovich a ieşit învingător.

    La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Chukotka până în 2008.

    El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: “Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.

    Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovich. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.

    • Are o avere estimată de 7.8 miliarde de dolari (2015), ceea ce înseamnă că este a 12-a cea mai bogată persoană din Rusia.
    • Este patronul echipei de fotbal Chelsea
    • Deţine cel mai mare yacht din lume.
    • În urmă cu câţiva ani a cumpărat 62 de limuzine Maybach antiglonţ
    • Pentru deplasarile în aer foloseşte avionul său personal, un Boeing 767 poreclit “Banditul”
    • Deţine un Ferrari FXX, automobil construit doar pentru curse. Mai are în colecţie un Porsche Carrera GT modificat, Bugatti Veyron, Maserati MC12 Corsa şi un Ferrari 360.
    • Avea o armată de 40 de bodyguazi care-l păzea, potrivit presei britanice. Informaţie relatată în 2010-2011.
  • Asta e PUTEREA social media: Microsoft se răzgândeşte în privinţa ”Paint”, după reacţiile de pe reţelele de socializare

    ”Microsoft Paint va rămâne”, a declarat un purtător de cuvânt al Microsoft. El a adăugat că aplicaţia va avea noi funcţii 3D, alături de funcţiile pe care oamenii le apreciază cum ar fi editarea fotografiilor şi creaţiile 2D. Astfel, noua aplicaţie Paint va fi disponibilă odată cu actualizarea Windows 10 Creators.

    Revenirea asupra deciziei a venit după ce Microsoft a observat reacţiile fanilor aplicaţiei pe reţelele de socializare. Pe Facebook sau pe Twitter, utilizatorii şi-au exprimat dezamăgirea prin mai multe postări în care regretau dispariţia bruscă a iubitei aplicaţii, care nu de puţine ori ne-a salvat de plictiseală în copilărie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce avem vicii? Nevoia de a fuma/bea/mânca excesiv

    În prezentarea articolului şi descrierea problemei mă voi folosi de două teorii: teoria lui Freud şi teoriile psihanalitice relaţionate, teorii care sunt diferite dar care se completează reciproc.

    Din punctul de vedere al teoriei lui Freud, copilul la naştere are toată capacitatea lui de iubire, numită şi libido,  concentrată în zona bucală. Cu ajutorul gurii şi a buzelor, el se hrăneşte, supravieţuieşte şi simte iubirea şi îngrijirea maternă. Faptul că acest canal este satisfăcut într-un mod neuniform, brusc, poate produce fixaţii la acest nivel. Acest mod neuniform sau brusc poate însemna faptul că :

    1. indiferent dacă unui copil îi este foame sau nu, el primeşte sânul sau biberonul

    2. atunci când doreşte să mănânce, nu primeşte nimic, iar hrana vine atunci când el deja a renunţat să o mai aştepte

    3. poate exista combinarea acestor două modalităţi în perioade de timp (o lună i se dă excesiv de mult sânul sau biberonul, iar altă lună i se dă prea puţin)

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Boala de care suferă zeci de milioane de oameni fără să ştie. Care sunt simptomele

    Intoleranţa la gluten afectează circa 1% din populaţie şi poate debuta la orice vârstă începând cu perioada copilăriei.

    Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariţia de leziuni la nivelul intestinului subţire, condiţie numită enteropatie glutenică, potrivit CSID.ro.

    Intoleranţa la gluten se manifestă în două moduri: sensibilitatea nonceliacă la gluten şi boala celiacă. Acestea au simptome similare, însă diferă în privinţa daunelor provocate la nivelul intestinelor.

    Sensibilitatea nonceliacă la gluten este un răspuns imun innăscut, spre deosebire de reacţia alergică specifică bolii celiace. Dacă în cazul sensibilitatii nonceliace răspunsul imun se îndreaptă împotriva oricărui organism străin, boala celiacă se caracterizează prin specificitatea antigenilor, având ca rezultat atacul propriilor ţesuturi. Dacă vă confruntaţi foarte des cu dureri de cap, stare generală de oboseală, senzaţie de picioare şi mâini amorţite şi dureri articulare, este recomand să consultaţi un medic specialist şi să faceţi un test de intoleranţă la gluten. Sensibilitatea nonceliacă poate fi ţinută sub control cu o dietă adecvată, potrivit neby.ro.

    Boala celiacă, în schimb, prezintă foarte multe simptome şi este mai severă; cu toate că uneori poate fi asimptomatică, de cele mai multe ori este semnalată de problemele gastrointestinale, ameţeală, dureri ale oaselor şi articulaţiilor, retenţia de fluide, erupţii cutanate, obezitate, depresie, senzaţia permanentă de foame, deficienţa de vitamine şi minerale.

  • Ea este prima femeie care conduce operaţiunile unui gigant internaţional în România şi Moldova

     În afara sferei carierei, Nicoleta Eftimiu este preocupată de sport şi design interior; spune că „sunt două pasiuni care îmi aduc energie şi îmi stimulează foarte mult imaginaţia. Activitatea fizică a fost întotdeauna parte din viaţa mea, încă din copilărie; acum practic sport de trei ori pe săptămână.

    Designul, pe de altă parte, este o pasiune recentă care a început de la o nevoie practică şi care a evoluat frumos, dându‑mi ocazia să-mi exprim curiozitatea şi creativitatea într-un domeniu diferit”. În scenariul propus de BM, în care ar putea avea pentru o zi puteri absolute în România, Nicoleta Eftimiu spune că şi-ar concentra eforturile către trei arii cheie. „Mai exact, mizez pe educaţie, sănătate şi asistenţă socială.

    Şcoala este locul care te pregăteşte pentru viitor. Însă nu întotdeauna şcoala de aici, de acasă, este şi cea pe care tinerii români o preferă –  motivele fiind dintre cele mai variate. Aşa că aş pune accent pe îmbunătăţirea sistemului de învăţământ local, aliniat standardelor occidentale. În sistemul sanitar aş adresa două direcţii cheie: resursele logistice şi resursele umane.

    Este necesară asigurarea de echipamente performante în toate unităţile medicale din ţară, atât în zonele urbane cât şi în cele rurale. În al doilea rând, aş încuraja crearea unui sistem care să asigure confortul psihologic al pacientului, orientat spre factorul uman. În plus, aş veni cu soluţii pentru eficientizarea sistemului de asistenţă socială din România. Acum, acesta se confruntă cu anumite lacune – în special în ceea ce priveşte personalul şi motivarea acestuia.”