Tag: computer

Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

Cea mai mare companie britanică şi prima multinaţională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers şi Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită iniţiativei lui William Lever, cunoscut şi drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunţat la şcoală la 16 ani şi a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorinţa de a-şi diversifica activităţile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din oraşul natal. El revoluţionează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier şi a glicerinei.

Datorită abilităţilor de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de ţări în mai puţin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire şi construieşte acolo, între 1888 şi 1914, un sat pentru angajaţi. A deschis şcoli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie şi stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit aşezarea – existau 700 de locuinţe, o sală de concert şi un teatru, o bibliotecă şi o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea şi fericirea angajaţilor vor asigura şi productivitatea companiei, dar existau şi reguli stricte prin care, dacă un muncitor îşi pierdea locul de muncă, era evacuat.

La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăţi în obţinerea concesiunilor de plantaţii, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forţe de muncă ieftine şi al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui faţă de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantaţii făceau muncă forţată, potrivit unor informaţii din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forţată, un program care a redus la jumătate populaţia din Congo şi a fost responsabil de mai mulţi morţi decât holocaustul nazist”.

În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulţi, mai ales în oraşul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuieşte circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoţiei, dar opoziţia localnicilor îl opreşte să îşi ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni şi, în termeni de valoare a pieţei, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.