BusinessMagazin

Tag: chirie

  • Diferenţe între veniturile din chirii declarate de Iohannis şi cele din contracte

    Între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declaraţiile de avere, în perioada 2004-2007, şi sumele care figurează în contractele semnate pentru închirierea proprietăţilor sale imobiliare este o diferenţă de 115.000 de euro, scriu jurnaliştii de la Rise Project.

    Conform declaraţiei de avere depuse de preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestui an, acesta şi soţia sa obţin venituri anuale din chirii de 228.132 de lei, această sumă figurând în toate declaraţiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

    Jurnaliştii de la Rise Project susţin că, în perioada 2004-2007, Klaus Iohannis ar fi declarat venituri din chirii mai mici, iar acest lucru ar rezulta din câteva contracte de chirie semnate între Iohannis şi firme care şi-au deschis puncte de lucru în imobile deţinute de acesta, obţinute de la Registrul Comerţului, unde au fost depuse de respectivele firme, pentru a face dovada că funcţionează legal în imobilele închiriate de la actualul preşedinte.

    Conform sursei citate, în perioada 2004-2007, interval acoperit de documentele obţinute de Rise Project, diferenţa dintre sumele din contracte şi cele menţionate de Iohannis în declaraţiile de avere este, în total, de 115.000 de euro. Astfel, din contracte ar reieşi că în această perioadă Iohannis ar fi încasat din chirii suma de 150.000 de euro, în timp ce în declaraţiile de avere acesta consemnează venituri totale din chirii de 35.000 de euro.

    Primul dintre contractele de chirie a fost încheiat în noiembrie 2001, cu banca Raiffeisen, iar potrivit acestuia, soţii Iohannis şi Ioan Baştea, proprietari în cote egale ai unui spaţiu comercial situat în centrul Sibiului (strada Nicolae Bălcescu nr. 29), au luat în chirie, pentru cinci ani, o agenţie a băncii Raiffeisen, contra unui preţ de 20.000 de dolari pe an. În 29 decembrie 2006, contractul a fost reînnoit, printr-un act adiţional, fiind prelungit cu zece ani, iar atunci Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat chiria pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.

    Jumătate din bani, 90.000 de euro – 302.000 de lei, ar fi trebuit să le revină lui Klaus Iohannis şi soţiei sale, însă această sumă nu s-a regăsit în declaraţia de avere pe care primarul Sibiului a depus-o în 2008, fiind consemnată o sumă mult mai mică – 16.278 de lei. De altfel, aceeaşi sumă, de 16.278 de lei, s-a regăsit şi în declaraţiile de avere din anii 2005 şi 2006, când, potrivit contractului cu Raiffeisen, primarul Sibiului ar fi trebuit să primească o chirie de 10.000 de dolari pe an (28.800 de lei, în 2005 şi 29.800 de lei, în 2006).

    Contactată de Rise Project, Raiffeisen Bank a spus că face întotdeauna plata chiriei în acord cu datele financiare menţionate în contract: “Agenţia din Sibiu îşi desfăşoară activitatea în spaţiul din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din anul 2002 (n.red. – contractul a fost încheiat în noiembrie 2001, dar a intrat în vigoare de la 1 februarie 2002), pe baza unui contract de închiriere care a fost actualizat periodic atât sub aspectul rediscutării preţului, cât şi în privinţa altor clauze. Nu putem comenta informaţiile privind chiria datorată de bancă proprietarului imobilului, fiind parte dintr-un contract comercial, în care confidenţialitatea trebuie păstrată. În toate situaţiile însă, banca face plăţile în suma şi cu frecvenţa prevăzute în contractele în vigoare în acel moment. (…) Apreciem că preţul chiriei pentru acest spaţiu a evoluat în linie cu piaţa”.

    Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că diferenţe între veniturile menţionate în declaraţia de avere a lui Iohannis şi cifrele consemnate în contractele de chirie apar şi în cazul cedării folosinţei unui alt imobil, respectiv un apartament cu şase camere, pe care şeful statului îl deţine împreună cu soţia sa, pe strada Someşului din Sibiu.

    Astfel, în 25 iunie 2003, Klaus şi Carmen Iohannis au închiriat acest apartament firmei Netex Production, cu sediul în Timişoara, iar din contractul de închiriere ar reieşi că actualul preşedinte şi soţia sa au încasat de la Netex Production următoarele sume de bani: 38.880 de lei (9.600 de euro, în 2004), 38.533 de lei (10.650 de euro, în 2005) şi 42.600 de lei (12.100 de euro, în 2006), însă în declaraţia de avere Iohannis a menţionat, în aceşti ani, o singură sumă – 19.424 de lei.

    Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că declaraţiile de avere ale lui Klaus Iohannis, atât cele din perioada 2005-2008, cât şi cele ulterioare, conţin şi alte neconcordanţe sau date care, prin extrapolarea unor informaţii cunoscute, pot fi puse sub semnul întrebării.

  • 9.000, 10.000, 15.000 de euro chirie în Bucureşti. Cum arată casa pentru care chiria ajunge la 25.000 de euro pe lună

    Recuperate, renovate şi scoase pe piaţă – clădirile istorice din Bucureşti pot reprezenta o investiţie bună pe termen lung în condiţiile în care mulţi antreprenori de „boutique afaceri” sunt mai puţin tentaţi de blocurile de sticlă din Pipera şi vor să închirieze un amplasament cu ştaif. Preţurile cerute de proprietari pot fi „satisfăcute” şi de persoane fizice, români sau expaţi, care au un buget pentru chirie care se învârte undeva în jurul sumei de 10.000 de euro.

    Locuinţele din această categorie au două lucruri în comun: sunt amplasate în zona centrală şi au „un parfum de epocă”.

    Cea mai scumpă în ceea ce priveşte preţul pe metru pătrat este este Vila Victoria, construită în 1940, care are o suprafaţă de 390 de metri pătraţi, şi cu o chirie de 10.000 de euro, adică 25,6 euro pe metrul pătrat.

    Citeşte aici topul locuinţelor de lux din Bucureşti şi costul lunar pe care îl cer proprietarii

  • Un reporter premiat cu Pulitzer în 2015 a renunţat la presă deoarece nu putea să îşi achite chiria

    The Daily Breeze, un mic ziar din oraşul Torrance din statul California, care are aproximativ 63.000 de abonaţi şi doar şapte reporteri, a reprezentat marea surpriză la gala de decernare a premiilor Pulitzer, anunţate luni, impunându-se la categoria “jurnalism local”, cu o anchetă despre corupţia dintr-o şcoală districtuală săracă, ce a dus la concedierea unui administrator care era plătit cu sume exorbitante. Aceeaşi anchetă a determinat modificarea legislaţiei din statul California, informează slate.com.

    Potrivit site-ului Poynter.org, totul a început cu un reportaj aproape banal, atunci când doi reporteri ai ziarului Daily Breeze, Rob Kuznia ş Rebecca Kimitch, “au început să cerceteze în amănunt documentele ce conţineau informaţii despre compensaţiile financiare primite de administratorul de la Liceul Union din districtul Cantinela Valley”.

    Potrivit LA Observed, Rob Kuznia, al cărui reportaj despre sistemul de educaţie californian a declanşat investigaţia, a renunţat la jurnalism, pentru a putea să se întreţină.

    Rob Kuznia a părăsit cotidianul The Daily Breeze – şi, odată cu acesta, profesia de jurnalist – în 2014 şi lucrează în prezent pentru departamentul de comunicare al USC Shoah Foundation. Într-un interviu acordat site-ului Slate.com, Rob Kuznia a recunoscut că regretă într-o anumită măsură faptul că nu mai este jurnalist, dar a explicat pe de altă parte că îi era foarte greu să se descurce din punct de vedere financiar în perioada în care a lucrat pentru acel ziar, în contextul în care trebuia să plătească chirie pentru un apartament în Los Angeles.

    Cotidianul The New York Times a câştigat, luni, trei premii Pulitzer.

    Prestigioasele premii Pulitzer, acordate de Universitatea Columbia, sunt cele mai respectabile distincţii din jurnalismul american şi pot aduce atenţia şi recunoaşterea de care au nevoie ziarele şi site-urile care suferă de pe urma presiunilor economice şi a constrângerilor bugetare.

     

  • Un tânăr român de 28 de ani şi-a construit o firmă de 50 de milioane de lire sterline. Nu are maşină şi stă cu chirie

    Emi Gal are 28 de ani şi este CEO al Brainient, o afacere online prezentă pe mai multe continente. Televiziuni din ţări precum Germania, Franţa sau Marea Britanie folosesc platforma produsă de Brainient pentru a face publicitate pe tablete şi telefoane, scriu cei de la stirileprotv.ro.

    Concret, Brainient este o soluţie de integrare a anunţurilor publicitare în cadrul conţinutului vizionat pe dispozitive mobile.

    “Avem clienţi care rulează campanii pe mai multe pieţe, precum Brazilia sau Singapore”, a declarat Emi Gal în cadrul unui interviu acordat celor de la The Guardian. “Coordonăm toate aceste campanii de la sediul din Londra, având de asemenea oameni de vânzări în multe alte locaţii.”

    Deşi are o situaţie financiară foarte bună, tânărul nu are maşină şi locuieşte cu chirie într-unul dintre cele mai active cartiere din Londra, Soho. Emi Gal împarte apartamentul cu un amic, şi el antreprenor de succes.

    Emi Gal a fost pasionat de informatică de când era copil. La 10 ani s-a apucat să creeze cărţi de vizită pentru profesorii din şcoala sa; ulterior a învăţat să programeze şi a făcut site-uri. La 19 ani a pornit prima sa firmă, iar câteva luni mai târziu a închiriat un birou pe Calea Dorobanţi, notează sursa citată.

    Compania lui Emi Gal, Brainient, este în prezent evaluată la 50 de milioane de lire sterline.

  • Această tânără a început să vândă haine vechi în urmă cu opt ani. Astăzi are un imperiu de sute de milioane de dolari

    Sophia Amoruso este fondatoarea şi CEO-ul Nasty Gal, un retailer din domeniul fashion-ului online care a ajuns la venituri de 100 de milioane de dolari şi la mai mult de 350 de angajaţi în doar opt ani. 

    Antreprenoarea a pus bazele afacerii când avea 22 de ani şi căuta o modalitate prin care să îşi plătească chiria. « Există diferite tipuri de antreprenori : cei care încep o afacere pentru că sunt educaţi în această direcţie, dar şi cei care încep o afacere pentru că este singura lor variantă de supravieţuire. Cu siguranţă eu fac parte din a doua categorie », explică Amoruso motivele pentru care a ales să fie antreprenoare într-un interviu acordat Business Insider.  

    Nasty Gal are în prezent mai mult de 550.000 de clienţi din peste 60 de ţări. Site-ul a fost fondat de Sophia Amoruso în 2006, când a  lansat din San Francisco un magazin online, parte a eBay, axat pe vânzarea obiectelor vechi de îmbrăcăminte. Numele magazinului online, Nasty Gal Vintage, a fost inspirat de Betty Davis, fosta soţie a lui Miles Davis, sursa de inspiraţie a stilului hainelor de pe site. Amoruso vindea haine vechi pe care le găsea în magazine second hand, un exemplu în acest sens fiind o jachetă Chanel pe care a cumpărat-o cu opt dolari şi a vândut-o cu mai mult de 1.000 de dolari.

    Antreprenoarea s-a folosit mai întâi de MySpace pentru a discuta cu fanii ei şi a ajuns astfel ca până în 2007 să construiască o comunitate de 60.000 de prieteni pe această platformă. În iunie 2008, a mutat Nasty Gal Vintage de pe eBay pe propria platformă, nastygal.com. În 2010, Amoruso a mutat sediul companiei în Los Angeles, iar până în 2012, a ajuns deja la 110 angajaţi şi venituri de 24 de milioane de dolari.

    Potrivit ei, unul dintre secretele reuşitei a fost faptul că ce primeau clienţii prin poştă, era identic cu ce vedeau pe site.« Îmi cunoşteam clienţii şi ştiam ce le place pentru că eu eram clientul meu. În loc să dictez ce ar trebui să cumpere şi să poarte, am ales să îi ascult în schimb. », explică ea.

    Un alt avantaj a fost faptul că a înţeţes cum poate profita de social media: “le-am oferit  ceva pentru share în fiecare zi, fie că a fost vorba despre un citat, o piesă vintage, o poză “din culise”. Dacă în alte companii, există o persoană care se ocupă de conturile de Twitter şi Facebook, eu îmi fac timp să citesc fiecare comentariu al fanilor”, spune Amoruso. Unul dintre avantajele reuşitei în afacerea sa a fost cu siguranţă şi aspectul său fizic. În octombrie 2012, Business Insider a numit-o pe Sophia Amoruso drept unul dintre cei mai sexy CEO în viaţă.

     

     

     

     

  • Google va plăti către NASA o chirie de 1,16 miliarde de dolari

    Aerodromul Moffett se află în sudul golfului San Francisco şi include trei hangare, o clădire de operaţiuni, două piste de aterizare şi un teren privat de golf.

    Google ar putea folosi aerodromul şi hangarele aflate pe acesta pentru cercetare, dezvoltare, asamblare şi testare a unor tehnologii ce ţin de robotică, aviaţie, explorare spaţială şi alte noi domenii în care se presupune ca va intra compania.

    Google plănuieşte să investească 200 de milioane de euro în proprietate. Compania nu a anunţat data exactă în care va prelua controlul aerodromului şi nu a oferit foarte multe detalii în ce priveşte modul în care va fi folosit locul, dar există speculaţii legate de creşterea interesului companiei în robotică, drone şi alte tehnologii noi care nu ţin neapărat de internet.

     

  • Prelungirea închirierii actualului sediu al Primăriei Capitalei nu a fost aprobată de CGMB

    Introducerea proiectului pe ordinea de zi suplimentară a fost justificată de faptul că miercuri, 1 octombrie, expiră prelungirea aprobată anterior de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

    Pentru a fi aprobat, proiectul avea nevoie de majoritatea a două treimi din consilierii generali, respectiv de 35 de voturi “pentru”.

    Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece în sală au fost prezenţi doar 31 de consilieri, membri ai PSD, PC, PPDD şi PMP, după ce reprezentanţii PNL şi PDL au părăsit sala înainte de vot.

    Votarea acestui proiect s-a făcut nominal, numele fiecărui consilier fiind menţionat în raportul şedinţei CGMB. Această hotărâre a fost luată în eventualitatea în care, în instanţă, judecătorii ar putea stabili că nu a existat o prelungire a contractului de închiriere, iar banii daţi până în prezent drept chirie ar putea fi pierduţi de către municipalitate.

    În acest context, şi primarul general Sorin Oprescu, care a convocat şedinţa extarodinară de marţi, consieră că este posibil “să nu fie chiar o bilă albă pentru judecători” neprelungirea contractului.

    Tot el a explicat că, în prezent, chiria nu mai este plătită de cinci luni, fiind achitate doar utilităţile sediului. “Chiria nu mai este plătită de cinci luni de zile, pentru că am intrat în proces cu proprietarul clădirii, iar acesta nu mai doreşte să mai taie facturi. Sunt în insolvenţă, noi continuăm discuţiile cu administratorul judiciar”, a declarat Sorin Oprescu

    Potrivit edilului şef al Capitalei, proiectul de hotărâre va fi introdus şi pe ordinea de zi a şedinţelor viitoare, până când va exista majoritatea necesară adoptării prelungirii perioadei de închiriere.

    Sorin Oprescu a explicat că a cerut prelungirea contractului de chirie pentru un an, arătând că acest termen poate fi prea mare, având în vedere că lucrările la vechiul sediu al municipalităţii sunt aproape de final.

    “În cealaltă clădire, au început finisările interioare şi se montează acoperişul. Constructorul vorbea de finalizare în luna martie (2015 – n.r.), însă eu nu mai îndrăznesc să mai vorbesc de terminare până nu văd că această clădire este funcţionabilă”, a spus Sorin Oprescu, care a precizat că sediul actual din Splaiul Independenţei, după ce va fi cumpărat, va centraliza toate serviciile subordonate municipalităţii, în timp ce aparatul executiv şi administrativ al Primăriei Muncipiului Bucureşti se va muta în sediul tradiţional din bulevardul Regina Elisabeta.

    Consilierii generali au aprobat, în 30 ianuarie, prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al Primăriei Capitalei până la 1 octombrie 2014.

    În martie 2010, Primăria Capitalei s-a mutat în calitate de chiriaş în sediul de pe Splaiul Independenţei, pentru a permite consolidarea şi reabilitarea clădirii din Bulevardul Regina Elisabeta.

    Contractul de închiriere a fost încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafaţa de 12.576 de metri pătraţi, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL, optând atunci pentru nefacturarea TVA, a precizat consilierul general Cornel Pieptea.

    Ulterior, în iunie 2010, clădirea a fost vândută de SC Iliotomi Grup către SC Apatel Properties SRL, iar CGMB a aprobat un act adiţional la contractul iniţial, prin care municipalitatea plătea 14,387 euro pe metru pătrat plus TVA, iar suprafaţa clădirii se mărea la 12.906 de metri pătraţi, ca urmare a construirii unor lifturi exterioare.

    Astfel, potrivit lui Pieptea, în 2010, municipalitatea a plătit 10.944.679 lei, în 2011 – 11.377.823 de lei, în 2012 – 11.940.815 lei, iar în 2013 – 9.046.757 lei.

    În 28 noiembrie 2013, viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu spunea că actuala clădire în care funcţionează municipalitatea nu va mai fi cumpărată, având în vedere că, în toamna lui 2014, cel mai târziu, municipalitatea va reveni în vechea clădire, din Bulevardul Regina Elisabeta.

    Şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 2 decembrie, că speră ca, în septembrie 2014, municipalitatea să se mute în vechiul sediu consolidat, urmând ca lucrările să continue şi cu alte amenajări în curtea interioară a instituţiei.

  • Când comerţul cu artă chiar merge ca pe roate

    Mai recent, artiştii par să fi constatat că un camion poate foarte bine servi şi drept spaţiu de expoziţie. Au apărut galeriile de artă pe roţi, multe dintre ele deţinute de proprietari de galerii tradiţionale, care aduc astfel operele spre accesul direct al publicului, scrie New York Times.

    Unele galerii mobile ajung la festivaluri, altele în gări sau în parcuri ori încearcă să le aţină calea celor care în mod normal nu s-ar duce până în zona cu galerii de artă din oraşele lor. Un proprietar de spaţiu de expoziţie pe roţi şi-a instalat vehiculul la un moment dat chiar sub un pod, după ce îl plimbase prin mai multe locuri pe care iubitorii de artă le puteau afla urmărindu-i pagina de Facebook.

    Costurile mai reduse presupuse de o galerie mobilă le permit proprietarilor să rişte mai mult atunci când aleg artiştii ale căror lucrări le expun şi să testeze reacţia publicului fără să fie presaţi de nevoia de a vinde ceva să-şi acopere cheltuiele cu chiria, spre exemplu.

    Pe de altă parte, criticii expoziţiilor itinerante susţin că publicul nu poate admira aşa operele de artă pe îndelete ca într-o galerie clasică şi nici galeria nu-şi poate atrage clientelă, aşa cum trebuie. Mai mult, susţin aceştia, un artist nu poate ajunge să se impună dacă expune lucrări numai în galerii pe roţi.

  • Grecia a vândut sediile mai multor ministere şi pe cel al Poliţiei din Atena. Instituţiile vor plăti chirie pentru a rămâne în clădiri

     Compania elenă Eurobank Properties a anunţat finalizarea achiziţiei clădirilor de la Fondul Elen pentru Administrarea Activelor Statului (HRADF), în cadrul unui acord care prevede şi închirierea acestora înapoi autorităţilor de la Atena pe o perioadă de 20 de ani, scrie portalul Capital.gr.

    Cele 14 proprietăţi au o suprafaţă de 189.000 de metri pătraţi.

    Printre clădirile vândute se află sediile Ministerului Educaţiei şi Afacerilor Religioase, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Justiţiei, precum şi sediul Poliţiei din Atena.

    Restul activelor din portofoliu sunt situate în zone centrale din Atena sau în alte oraşe mari din Grecia.

    Grecia a trecut în ultimii ani printr-o recesiune severă, iar statul elen s-a aflat aproape de colaps financiar, după ce îndatorarea foarte ridicată a făcut imposibilă rostogolirea datoriei ţării pe piaţa financiară la dobânzi sustenabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce locuinţe de lux le cumpără chinezii copiilor lor (GALERIE FOTO)

    Deşi China are destule universităţi bune, mulţi părinţi cu posibilităţi materiale preferă să-şi ştie copiii studenţi la universităţi prestigioase din afara ţării, pentru a vedea cum e să trăieşti în altă ţară şi a beneficia de un sistem educaţional ceva mai flexibil decât cel din ţara lor, scrie Wall Street Journal.

    Părinţii cumpără proprietăţi imobiliare cât mai scumpe, în speranţa că într-o bună zi viitorii studenţi le vor folosi, iar până la acel moment le închiriază, creând astfel o sursă suplimentară de venit din care să plătească cheltuielile copiilor la facultate.  Spre exemplu, o mămică grijulie a achiziţionat nu demult cu 6,5 milioane de dolari un apartament în clădirea One57 din Manhattan, pentru fetiţa ei în vârstă de doar doi anişori, pe care speră să o vadă cândva frecventând cursurile New York University sau Columbia University. Un părinte se pregăteşte să cumpere o casă la Melbourne, în Australia, iar un altul a ales o locuinţă de 8 milioane de dolari lângă Seattle.

    Un alt motiv pentru care chinezii preferă apartamente în străinătate pentru copiii lor este şi creşterea foarte mare a preţurilor în oraşele importante ale ţării, astfel încât preţurile cerute în SUA nu li se par exagerate. Tendinţa nu a scăpat neobservată de dezvoltatorii care au început să meargă în China la târguri imobiliare, spre a prezenta oferte potrivite pentru studenţi, cum ar fi 1321 Seneca, un turn de apartamente cu 24 de etaje din Seattle.