In iunie 2003, Mohan Srivastava, un statistician din Toronto, a
gasit la birou, printre hartii, cateva bilete razuibile vechi de
loterie. Fusesera un cadou facut in gluma de un prieten, dar nu le
razuise niciodata sa vada daca erau sau nu castigatoare. “Primul nu
a fost si m-am amintit de ce nu jucam niciodata aceste jocuri de
noroc stupide”, spune el.
Al doilea era un tichet cu un joc de tip X si 0 (Tic-Tac-Toe).
Pe partea dreapta erau opt casute pentru X si 0 completate deja cu
diferite numere. Pe stanga era casuta pentru cifrele jucatorului,
care trebuia razuita. Daca in urma acestui proces, numerele se
potriveau cu cele din casuta din dreapta, tichetul era castigator.
Strivastava a razuit casutele din stanga si a descoperit ca una
dintre ele era castigatoare. “Premiul de trei dolari era cel mai
mic care putea fi castigat, dar m-am bucurat foarte mult”,
povesteste statisticianul pentru publicatia Wired.
Atunci s-a intrebat pentru prima oara cum functioneaza jocurile
de pe tichetele razuibile. “Cu siguranta sunt produse in masa, ceea
ce inseamna ca probabilitatea de castig este generata de o
aplicatie software”, a spus statisticianul cu diplome de la MIT si
Stanford University. Numerele de pe tichete nu sunt insa alese la
intamplare, pentru ca Loteria decide cate dintre ele sunt
castigatoare. Prin urmare, sansele aleatorii de castig sunt doar o
fatada, o iluzie matematica, ceea ce pentru Srivastava, care chiar
cu astfel de cifre si de statistici se ocupa zi de zi, a insemnat
ca sistemul poate fi invins.
“La momentul respectiv, n-aveam nici cea mai mica intentie sa
descifrez secretul acestor tichete”, spune el. Din pura curiozitate
cu privire la algoritmul care genereaza tichetele razuibile
castigatoare, a inceput sa aprofundeze problema. Loteria nord
americana este un business anual de 70 de miliarde de dolari, o
industrie mai mare decat cea a cinematografelor, a muzicii si a
pornografiei luate la un loc. Aproximativ jumatate dintre
locuitorii Americii de Nord au cumparat cel putin o data in viata
un astfel de tichet, insa majoritatea biletelor la loterie sunt
achizitionate de aproximativ 20% din populatie.
Tichetele razuibile au fost in trecut cea mai importanta
componenta din vanzarile loteriei nord-americane, insa in ultimele
doua decenii au pierdut foarte mult din interesul jucatorilor si au
suferit numeroase modificari. “Ca toata lumea, am presupus de la
bun inceput ca sistemele loteriei nu au slabiciuni, dar am
descoperit una din intamplare”, mai spune matematicianul.
Mai precis, este vorba doar despre tichetele razuibile cu jocul
X si 0. Numerele vizibile ofera informatii esentiale despre cele
ascunse de pelicula de vopsea, iar logica este ridicol de simpla –
ulterior Srivastava a invatat-o si pe fiica sa in varsa de opt ani
sa o foloseasca. Fiecare tichet contine opt casute pentru X si 0, a
cate noua patratele fiecare. Cele 72 de patratele contin numere de
la 1 la 39, unele dintre ele fiind repetate. De exemplu, numarul 17
ar putea fi repetat de trei ori pe un tichet, iar 38 doar de doua
ori. Numerele care apar insa doar o singura data sunt foarte
putine.
Secretul lui Srivastava este ca analizeaza cifrele de pe bilet
si de cate ori se repeta in cele 72 de casute. In loc sa priveasca
numerele ca fiind aleatorii, le clasifica dupa frecventa,
notandu-si de cate ori apare un anumit numar. “In sine, ele n-au
nicio relevanta. Totul sta in repetitia lor”, explica
statisticianul. Numerele care nu se repeta niciodata in partea
vizibila a biletului sunt aproape intotdeauna sub pelicula de
vopsea. Daca pe acelasi rand erau trei asfel de numere care nu se
mai regaseau altundeva, biletul este foarte probabil unul
castigator.
CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE
->>>>>>>>>>>>>