BusinessMagazin

Tag: cai

  • Cel mai talentat îmblânzitor de cai din lume e un român din Sighetu Marmaţiei

    Am ajuns la Potcoava Mountain Hideaway fără să ştiu prea multe despre Miron Bococi. Am înţeles doar că va ţine o demonstraţie de dresaj şi un spectacol în cadrul festivalului Haidook Summer Fest, organizat tot de gazdele noastre. Ni s-a alăturat pe terasă, la un pahar de vorbă şi un sirop de pin, şi pot să văd că e o prezenţă agreabilă, discretă şi prietenoasă, un om gata să împărtăşească cu noi din taina pasiunii pe care o are pentru cai.

    Totul e în limita normalului şi firescului până când Miron apare în grajd în timp ce noi o lălăim printre boxe, admirându-i caii. Chiar acolo, în semiîntuneric şi într-un spaţiu destul de limitat, îmi dau seama că ce se întâmplă între Miron şi cai nu e deloc banal. În aceeaşi manieră blândă şi discretă, folosindu-se de mici sunete şi uneori doar de gesturi, el face ceva miraculos să se întâmple. Ţinând cravaşa în mână ca pe o baghetă, Miron convinge calul să-şi ridice picioarele de parcă ar fi trase de aţele invizibile ale unui păpuşar ascuns în tavan, îl ridică în două picioare sau îl culcă şi-l foloseşte drept fotoliu.

    Încearcă să fii una cu calul, să intri în ritmul lui, îmi tot spune Violeta, instructoarea mea din Bucureşti, la care merg cu toată familia pentru a învăţa să călărim. Privindu-l pe Miron înţeleg cu adevărat ce înseamnă asta şi rămân cu gura căscată. Şi asta nu e decât o degustare a ceea ce urmează să văd în zilele următoare, în manejul pensiunii sau la festival.

    Cine eşti tu, Miron, şi de unde vii?

    Miron Bococi: Sunt român, din Maramureş, dar acum locuiesc în Barcelona, la vreo 30 de km de oraş, unde am ferma mea. Am plecat din România acum 12 ani, când aveam 19 ani, imediat după bacalaureat. În prezent mă dedic spectacolelor şi show-urilor ecvestre în general. Înainte făceam mai mult echitaţie, şcoală, învăţam copii, adulţi, cai, acum fac spectacole, îmblânzesc mânjii sau mă ocup de caii care au anumite probleme de comportament.

    Cum ţi-ai descoperit pasiunea, cum ai ştiut că vei face asta şi nu altceva?

    Întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace.

    Miron Bococi: Mi-au plăcut dintotdeauna caii. Părinţii mai aveau cai, în Maramureş, iar după şcoală mereu ajutam la cai şi îmi plăcea colaborarea cu ei. Dar ştii cum era, nu era ceva frumos pentru viitor, nu era fain să tai lemne din pădure, să le încarci în căruţă şi să le vinzi, trebuia să fac ceva ca să am o viaţă mai bună.

    Mă întrebam totuşi ce aş putea face cu caii ca să fie fain. Am avut apoi şansa de a merge să lucrez pe timpul verii în Spania, atras de ideea că locul de muncă era într-un centru de călărie. Aşa am văzut o altă formă de a lucra cu caii, de a-i îngriji, de a fi o parte din familie. Afară, dacă moare un cal, e tragedie în casă. De la ce vedeam eu acolo până la a face ceea ce îmi doream, era o diferenţă ca de la pământ la stele. Dar nu mi-a fost niciodată frică, întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace. Am început să învăţ de unul singur, cum am putut eu. Decizia de a rămâne în Spania a fost foarte importantă, dar n-am zis nimănui ce voiam să fac, că altfel ziceau că sunt nebun. Am dat vina pe bani, că e greu în România, că mai stau pe aici ca să câştig mai bine.

    Cititi mai multe pe www.lumeamare.ro

  • Cel mai talentat îmblânzitor de cai din lume e un român din Sighetu Marmaţiei

    Am ajuns la Potcoava Mountain Hideaway fără să ştiu prea multe despre Miron Bococi. Am înţeles doar că va ţine o demonstraţie de dresaj şi un spectacol în cadrul festivalului Haidook Summer Fest, organizat tot de gazdele noastre. Ni s-a alăturat pe terasă, la un pahar de vorbă şi un sirop de pin, şi pot să văd că e o prezenţă agreabilă, discretă şi prietenoasă, un om gata să împărtăşească cu noi din taina pasiunii pe care o are pentru cai.

    Totul e în limita normalului şi firescului până când Miron apare în grajd în timp ce noi o lălăim printre boxe, admirându-i caii. Chiar acolo, în semiîntuneric şi într-un spaţiu destul de limitat, îmi dau seama că ce se întâmplă între Miron şi cai nu e deloc banal. În aceeaşi manieră blândă şi discretă, folosindu-se de mici sunete şi uneori doar de gesturi, el face ceva miraculos să se întâmple. Ţinând cravaşa în mână ca pe o baghetă, Miron convinge calul să-şi ridice picioarele de parcă ar fi trase de aţele invizibile ale unui păpuşar ascuns în tavan, îl ridică în două picioare sau îl culcă şi-l foloseşte drept fotoliu.

    Încearcă să fii una cu calul, să intri în ritmul lui, îmi tot spune Violeta, instructoarea mea din Bucureşti, la care merg cu toată familia pentru a învăţa să călărim. Privindu-l pe Miron înţeleg cu adevărat ce înseamnă asta şi rămân cu gura căscată. Şi asta nu e decât o degustare a ceea ce urmează să văd în zilele următoare, în manejul pensiunii sau la festival.

    Cine eşti tu, Miron, şi de unde vii?

    Miron Bococi: Sunt român, din Maramureş, dar acum locuiesc în Barcelona, la vreo 30 de km de oraş, unde am ferma mea. Am plecat din România acum 12 ani, când aveam 19 ani, imediat după bacalaureat. În prezent mă dedic spectacolelor şi show-urilor ecvestre în general. Înainte făceam mai mult echitaţie, şcoală, învăţam copii, adulţi, cai, acum fac spectacole, îmblânzesc mânjii sau mă ocup de caii care au anumite probleme de comportament.

    Cum ţi-ai descoperit pasiunea, cum ai ştiut că vei face asta şi nu altceva?

    Întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace.

    Miron Bococi: Mi-au plăcut dintotdeauna caii. Părinţii mai aveau cai, în Maramureş, iar după şcoală mereu ajutam la cai şi îmi plăcea colaborarea cu ei. Dar ştii cum era, nu era ceva frumos pentru viitor, nu era fain să tai lemne din pădure, să le încarci în căruţă şi să le vinzi, trebuia să fac ceva ca să am o viaţă mai bună.

    Mă întrebam totuşi ce aş putea face cu caii ca să fie fain. Am avut apoi şansa de a merge să lucrez pe timpul verii în Spania, atras de ideea că locul de muncă era într-un centru de călărie. Aşa am văzut o altă formă de a lucra cu caii, de a-i îngriji, de a fi o parte din familie. Afară, dacă moare un cal, e tragedie în casă. De la ce vedeam eu acolo până la a face ceea ce îmi doream, era o diferenţă ca de la pământ la stele. Dar nu mi-a fost niciodată frică, întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace. Am început să învăţ de unul singur, cum am putut eu. Decizia de a rămâne în Spania a fost foarte importantă, dar n-am zis nimănui ce voiam să fac, că altfel ziceau că sunt nebun. Am dat vina pe bani, că e greu în România, că mai stau pe aici ca să câştig mai bine.

    Cititi mai multe pe www.lumeamare.ro

  • A fost creată cea mai complexă hartă a Căii Lactee de până acum. Ea arată că galaxia noastră este mult mai vastă decât se credea

    Agenţia Spaţială Europeană a lansat cea mai detaliată hartă a Căii Lactee de până acum. Reprezentarea digitală, înfăţişând poziţiile a nu mai puţin de 1,142 miliarde de stele,  este primul produs al observatorului spaţial Gaia, lansat în urmă cu 3 ani. Printre obiectele cosmice identificate s-au numărat aproximativ 400 de milioane de stele necunoscute, ceea ce înseamnă că galaxia noastră este mult mai vastă decât se credea până în momentul de faţă..

    Vezi aici cea mai complexă hartă a Căii Lactee de până acum. Ea arată că galaxia noastră este mult mai vastă decât se credea

  • Legătura dintre Rolling Stones, cai morţi şi cea mai profundă schimbare de cadre din istoria postcomunistă a Poloniei

    Anette Mattsson se pricepe la cai. Şi la afacerile cu cai. Nu putea lipsi de la licitaţiile „Mândria Poloniei“ ale hergheliei Janow Podlaski, o fermă cu o istorie de 200 de ani, controlată de stat. A licitat 200.000 de euro pe o iapă pursânge arab dar a trebuit să se oprească. Cum preţul creştea rapid şi nu se vedea nici urmă de concurenţă, a simţit că ceva nu este în regulă. Aceasta se întâmpla pe 14 august, scrie AP.

    Mattsson, crescător de cai din Suedia cu experienţă de 27 de ani la licitaţii, nu este singura care a suspectat că este ceva dubios în licitaţia pentru Emira, o iapă frumoasă. După o săptămână, vânzarea a devenit un scandal politic. Indiferent de ce s-a întâmplat în realitate acolo, suspiciunile au pătat reputaţia programului polonez de înmulţire a cailor pursânge arab, unul dintre cele mai performante din lume şi considerat de mulţi polonezi o valoare naţională.

    Mulţi suspectau că cineva face oferte false pentru a duce preţurile cât mai sus, acuzaţii desigur respinse cu îndârjire de autorităţi. Cei care suspectează nereguli cred că oamenii noii conduceri au acţionat pentru a da impresia unei licitaţii de succes – un test pentru noul management al fermei.

    După ce Mattsson s-a retras, preţul Emirei a continuat să crească. În cele din urmă iapa a fost declarată vândută pentru preţul de 550.000 de euro. Spre deosebire de alte licitaţii din acea zi, nu a fost identificat cumpărătorul. La sfârşitul licitaţiei, Emira a fost repusă în vânzare.

    Mattsson spune că a anticipat acest lucru. După prima ofertă ratată, un angajat al casei de licitaţii a întrebat-o cât ar plăti pentru cal.  „Dar aţi vândut iapa“, a replicat Mattsson. Însă individul a insistat, întrebând-o cât ar fi dispusă să plătească pentru Emira.

    Într-un final, ea şi un oficial polonez au căzut de acord asupra preţului de 200.000 de euro, însă de data aceasta Mattsson a avut o altă surpriză: oficialul şi-a retras propunerea după puţin timp. Iapa a fost scoasă din nou la licitaţie. Mattson a înaintat cea mai mare ofertă, de 225.000 de euro, pentru un client din Qatar. „Oamenii spun acum că licitaţiile poloneze sunt false“, spune George Zbyszewski, managerul unei ferme de cai din SUA. „Această licitaţie a distrus reputaţia hergheliei. Totul a fost distrus într-o singură seară.“ Mattsson crede că la licitaţia ei s-a încercat o înşelăciune. Nu şi-a putut da seama cine altcineva licita pentru Emira, unul dintre cei mai buni din cei 31 de cai scoşi la vânzare atunci. Nimeni din public nu şi-a putut da seama.

    Iapa de 16 ani era considerată superstarul zilei, cu un preţ minim oficial de 700.000 de euro. Preţul minim este în general ţinut secret, dar suma i-a scăpat organizatorului licitaţiei. Nu este clar de ce autorităţile au acceptat atât de puţin. După vânzare, oficialul responsabil cu licitaţia, Karol Tylenda, a descris-o pe Emira ca fiind o „iapă bătrână“ şi a explicat că sunt norocoşi că au reuşit s-o vândă având în vedere problemele pe care le-a avut când a fătat.

    Tylenda şi-a cerut ulterior scuze, atribuind aceste cuvinte emoţiilor. În zilele care au urmat el a descris licitaţia ca fiind un succes. Apoi a demisionat, dar nu din cauza scandalului, a spus el. Slawomir Pietrzak, actualul administrator al hergheliei, a asigurat că autorităţile nu au recurs la niciun fel de fraudă şi a dat vina pe organizatorul licitaţiei, un american, pentru faptul că a declarat iapa vândută când nimeni nu şi-a putut da seama cine este cumpărătorul. Licitaţiile sunt doar o parte din scandalul care înghite ferma Janow Podlaski.

    Odată cu schimbarea regimului politic din Polonia a venit şi dezmembrarea vechii elite. Executivii companiilor de stat sunt înlocuiţi, la fel şi funcţionarii din aparatul de stat, cu oameni loiali partidului. Însă puţine înlocuiri de management pot simboliza mai puternic ceea ce a devenit cea mai mare schimbare de cadre din istoria postcomunistă a celei mai mari economii est-europene decât cea de la Janow Podlaski, notează Bloomberg.

    Scandalul izbucnit în ograda crescătorilor de cai a atras din nou atenţia asupra partidului Lege şi Justiţie după ce Uniunea Europeană a iniţiat o anchetă privind respectarea statului de drept în Polonia în urma schimbărilor făcute de partid în justiţie şi la radioteleviziunea de stat.

    După înlocuirea vechiului director – un adevărat veteran în această funcţie – al hergheliei de peste 2.400 de hectare administrate de stat au fost găsite moarte două iepe aparţinând lui Shirley Watts, soţia bateristului de la Rolling Stones, Charlie.

    „Sunt cele mai profunde schimbări de după 1989“, spune Kazimierz Kik, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Jan Kochanowski din Kielce. „Se potriveşte modelului din Europa: peste tot se trezeşte rezistenţa faţă de curentul principal neoliberal. Esenţa schimbării este eliminarea frustrării.“

    Până în primăvara acestui an fuseseră înlocuiţi 13 directori executivi din 14 companii controlate de stat, listate pe bursa de la Varşovia. Printre ei figurează Pawel Olechnowicz, CEO-ul Grupa Lotos, a doua companie de rafinare din această ţară. Olechnowicz a stat 14 ani la conducerea companiei, de unde a privit venind şi plecând nu mai puţin de şapte premieri.

    Guvernul a schimbat regulile în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de competiţie pentru ocuparea poziţiilor în aparatul de stat şi să permită numirea în astfel de poziţii a unor oameni afiliaţi unui partid politic. La 30 de zile după ce aceste schimbări au început să-şi facă efectele, au fost desfiinţate automat contracte privind aproximativ 1.600 de persoane.

  • Legătura dintre Rolling Stones, cai morţi şi cea mai profundă schimbare de cadre din istoria postcomunistă a Poloniei

    Anette Mattsson se pricepe la cai. Şi la afacerile cu cai. Nu putea lipsi de la licitaţiile „Mândria Poloniei“ ale hergheliei Janow Podlaski, o fermă cu o istorie de 200 de ani, controlată de stat. A licitat 200.000 de euro pe o iapă pursânge arab dar a trebuit să se oprească. Cum preţul creştea rapid şi nu se vedea nici urmă de concurenţă, a simţit că ceva nu este în regulă. Aceasta se întâmpla pe 14 august, scrie AP.

    Mattsson, crescător de cai din Suedia cu experienţă de 27 de ani la licitaţii, nu este singura care a suspectat că este ceva dubios în licitaţia pentru Emira, o iapă frumoasă. După o săptămână, vânzarea a devenit un scandal politic. Indiferent de ce s-a întâmplat în realitate acolo, suspiciunile au pătat reputaţia programului polonez de înmulţire a cailor pursânge arab, unul dintre cele mai performante din lume şi considerat de mulţi polonezi o valoare naţională.

    Mulţi suspectau că cineva face oferte false pentru a duce preţurile cât mai sus, acuzaţii desigur respinse cu îndârjire de autorităţi. Cei care suspectează nereguli cred că oamenii noii conduceri au acţionat pentru a da impresia unei licitaţii de succes – un test pentru noul management al fermei.

    După ce Mattsson s-a retras, preţul Emirei a continuat să crească. În cele din urmă iapa a fost declarată vândută pentru preţul de 550.000 de euro. Spre deosebire de alte licitaţii din acea zi, nu a fost identificat cumpărătorul. La sfârşitul licitaţiei, Emira a fost repusă în vânzare.

    Mattsson spune că a anticipat acest lucru. După prima ofertă ratată, un angajat al casei de licitaţii a întrebat-o cât ar plăti pentru cal.  „Dar aţi vândut iapa“, a replicat Mattsson. Însă individul a insistat, întrebând-o cât ar fi dispusă să plătească pentru Emira.

    Într-un final, ea şi un oficial polonez au căzut de acord asupra preţului de 200.000 de euro, însă de data aceasta Mattsson a avut o altă surpriză: oficialul şi-a retras propunerea după puţin timp. Iapa a fost scoasă din nou la licitaţie. Mattson a înaintat cea mai mare ofertă, de 225.000 de euro, pentru un client din Qatar. „Oamenii spun acum că licitaţiile poloneze sunt false“, spune George Zbyszewski, managerul unei ferme de cai din SUA. „Această licitaţie a distrus reputaţia hergheliei. Totul a fost distrus într-o singură seară.“ Mattsson crede că la licitaţia ei s-a încercat o înşelăciune. Nu şi-a putut da seama cine altcineva licita pentru Emira, unul dintre cei mai buni din cei 31 de cai scoşi la vânzare atunci. Nimeni din public nu şi-a putut da seama.

    Iapa de 16 ani era considerată superstarul zilei, cu un preţ minim oficial de 700.000 de euro. Preţul minim este în general ţinut secret, dar suma i-a scăpat organizatorului licitaţiei. Nu este clar de ce autorităţile au acceptat atât de puţin. După vânzare, oficialul responsabil cu licitaţia, Karol Tylenda, a descris-o pe Emira ca fiind o „iapă bătrână“ şi a explicat că sunt norocoşi că au reuşit s-o vândă având în vedere problemele pe care le-a avut când a fătat.

    Tylenda şi-a cerut ulterior scuze, atribuind aceste cuvinte emoţiilor. În zilele care au urmat el a descris licitaţia ca fiind un succes. Apoi a demisionat, dar nu din cauza scandalului, a spus el. Slawomir Pietrzak, actualul administrator al hergheliei, a asigurat că autorităţile nu au recurs la niciun fel de fraudă şi a dat vina pe organizatorul licitaţiei, un american, pentru faptul că a declarat iapa vândută când nimeni nu şi-a putut da seama cine este cumpărătorul. Licitaţiile sunt doar o parte din scandalul care înghite ferma Janow Podlaski.

    Odată cu schimbarea regimului politic din Polonia a venit şi dezmembrarea vechii elite. Executivii companiilor de stat sunt înlocuiţi, la fel şi funcţionarii din aparatul de stat, cu oameni loiali partidului. Însă puţine înlocuiri de management pot simboliza mai puternic ceea ce a devenit cea mai mare schimbare de cadre din istoria postcomunistă a celei mai mari economii est-europene decât cea de la Janow Podlaski, notează Bloomberg.

    Scandalul izbucnit în ograda crescătorilor de cai a atras din nou atenţia asupra partidului Lege şi Justiţie după ce Uniunea Europeană a iniţiat o anchetă privind respectarea statului de drept în Polonia în urma schimbărilor făcute de partid în justiţie şi la radioteleviziunea de stat.

    După înlocuirea vechiului director – un adevărat veteran în această funcţie – al hergheliei de peste 2.400 de hectare administrate de stat au fost găsite moarte două iepe aparţinând lui Shirley Watts, soţia bateristului de la Rolling Stones, Charlie.

    „Sunt cele mai profunde schimbări de după 1989“, spune Kazimierz Kik, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Jan Kochanowski din Kielce. „Se potriveşte modelului din Europa: peste tot se trezeşte rezistenţa faţă de curentul principal neoliberal. Esenţa schimbării este eliminarea frustrării.“

    Până în primăvara acestui an fuseseră înlocuiţi 13 directori executivi din 14 companii controlate de stat, listate pe bursa de la Varşovia. Printre ei figurează Pawel Olechnowicz, CEO-ul Grupa Lotos, a doua companie de rafinare din această ţară. Olechnowicz a stat 14 ani la conducerea companiei, de unde a privit venind şi plecând nu mai puţin de şapte premieri.

    Guvernul a schimbat regulile în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de competiţie pentru ocuparea poziţiilor în aparatul de stat şi să permită numirea în astfel de poziţii a unor oameni afiliaţi unui partid politic. La 30 de zile după ce aceste schimbări au început să-şi facă efectele, au fost desfiinţate automat contracte privind aproximativ 1.600 de persoane.

  • Povestea româncei care a fost sclavă într-un harem otoman apoi a ajuns Lady în societatea britanică şi exploratoare de succes

    Florica Maria Sas, fost o exploratoare de origine transilvăneană, este cunoscută azi ca şi Lady Florence Baker. Naţionalitatea lui Sas este disputată şi de maghiari şi de austriaci. 
     
    Florica s-a născut în 1841 la Aiud, pe atunci aflat sub ocupaţia Imperiului Austriac.  Ea a ramas orfana la varsta de sapte ani, dupa moartea parintilor sai, in timpul Revolutiei de la 1848. Ulterior este vândută unui harem din Imperiul Otoman, al cărui stăpân o vinde în piaţa  din Vidin în 1859. Samuel White Baker, un aventurier englez de 37 de ani, s-a îndrăgostit de ea şi a cumpărat-o înaintea Paşei din Vidin, apoi fuge cu ea la Bucureşti. Samuel Baker era inginer de cai ferate britanic care a proiectat si construit cai ferate, poduri si alte structuri metalice din regiunea Dobrogea.
     
    La 18 ani, Florica vorbea patru limbi: româna, maghiara, germana şi turca. Mai târziu avea să ştie şi engleza, araba şi kiswahili.
     
    În 1861 cei doi au început să organizeze împreună expediţii pe teritoriul continentului african. După 3 ani de călătorii dificile şi periculoase, în 1864, Samuel Baker, însoţit de Florica, descoperă Lacul Albert, numit astfel de exploratorul britanic în memoria Prinţului Consort Albert, soţul Reginei Victoria. Cei doi se întorc in Anglia, unde se căsătoresc în anul 1865, iar Florica devine Lady. Samuel Baker primeşte medalia de aur, din partea Societaţii Regale de Geografie, ca recunoştere a realizărilor sale din timpul expediţiei din Africa. În plus, ei au participat la una dintre cele mai mari descoperire geografice ale vremii: zona de izvorâre a râului Nil.
     
    Tânăra din Aiud, cumpărată dintr-o piaţă de sclavi, a reuşit sa spargă tiparele societăţii britanice de la sfârşitul secolului XIX, extrem de conservatoare şi a rămas în istorie.
     
    Florica Maria Sas a murit la data de 11 martie 1916.
     
    .

  • Cum arată şi cât de bine se mişcă noul Mercedes-Benz GLC Coupé

    Organizarea celor din Stuttgart a fost impecabilă: am avut de ales, în prima zi, între două trasee similare ca distanţă dar diferite din punctul de vedere al dificultăţii. Am ales traseul cu ceva mai multe viraje şi cu 25 de kilometri mai lung, pentru că voiam să văd cât poate să ducă maşina. Ei bine, am primit răspunsul cu vârf şi îndesat.

    Forţa modelului GLC 300 4MATIC Coupé, pe care l-am testat pe traseul montan timp de două ore şi jumătate, devine evidentă atunci când întâlneşti o pantă abruptă: cei 245 de cai-putere îşi intră în rol şi împing de la spate SUV-ul, care nu a avut nicio dificultate în a parcurge cei 156 de kilometri dintre Torino şi Valle d’Aosta. Peisajul este de vis: înconjurat de munţi, traseul te poartă pe lângă oraşe precum Settimo sau Verres; pe alocuri, drumul se deschide şi îţi prezintă panorama uluitoare a Alpilor. Am făcut câteva opriri pentru a admira vârfurile acoperite de zăpadă şi pentru a mă bucura de espresso-ul italian, faimos în toată lumea.

    Revenind însă la maşină, direcţia este impecabilă: am mai întâlnit o asemenea uşurinţă la AMG S63, ceea ce pare puţin surprinzător având în vedere că vorbim de două clase aflate la mare diferenţă una de cealaltă.

    Portbagajul este mare, iar faptul că scaunele pot fi pliate în mai multe moduri ajută la obţinerea unui spaţiu extins, la nevoie; fiind vorba de o maşină de tip SUV, producătorul german s-a asigurat că bifează şi această căsuţă.

    Interiorul este exact aşa cum te-ai aştepta de la un Mercedes-Benz, fiind evidentă atenţia la detaliu. Singurul aspect negativ pe care l-am remarcat a fost punctul mort; caroseria blochează destul de mult unghiul de privire atunci când te uiţi în spate. La fel ca în majoritatea modelelor produse de Mercedes-Benz, sistemul Me connect este acum valabil şi pe noul GLC Coupé. Pe lângă funcţiile standard, sistemul permite acum conectarea cu un smartphone pentru a avea şi mai multe opţiuni: localizarea maşinii, controlul climei sau verificarea nivelului de combustibil. Am remarcat din nou utilitatea sistemului HUD (Heads-Up Display), ceva ce mă aştept să devină disponibil pe majoritatea maşinilor în câţiva ani. Locurile din spate beneficiază de un spaţiu surprinzător de mare, având în vedere că vorbim totuşi de un SUV de mărime medie.

    GLC Coupé este cu 8 centimetri mai lung decât GLC-ul clasic şi cu 4 centimetri mai scund; mai exact, maşina măsoară 4,73 metri lungime şi 1,6 metri înălţime. Designul a fost gândit pentru a prezenta o ţinută sport, lucru pe care cred că cei de la Stuttgart l-au reuşit. Grilajul din faţă este un detaliu binevenit, care conferă maşinii o doză de agresivitate.

    GLC Coupé are pe versiunile standard suspensie sport de tip Dynamic Body Control şi poate fi echipat cu suspensie de tip Air Body Control; am avut ocazia să le testez, iar concluzia a fost că opţiunile de pe suspensia de bază (Eco, Comfort, Sport, Sport+ şi Individual) sunt mai mult decât suficiente.

    SUV-urile se împart în următoarele categorii, numite şi subsegmente: mici, compacte, medii şi mari; odată cu dimensiunea, cresc şi puterea motorului, capacitatea de tractare şi, mai ales, preţul. Modele de lux există, de asemenea, în cadrul fiecărei categorii. În general, preţurile pentru SUV-uri mici sau compacte se află în jurul a 15-20.000 de euro, iar cele medii şi mari pot ajunge până la 40.000 de euro (fără a lua în calcul modelele premium, ce pot trece şi de 100.000 de euro).

    Vânzările de SUV şi alte maşini mari sunt astăzi în creştere, iar acest lucru este evident în timpul unei plimbări printr-o parcare publică. Sedanurile, în schimb, reprezintă un segment de piaţă în scădere şi îşi pierd, într-o tot mai mare măsură, statutul de maşină de familie. O altă percepţie care nu mai este conformă cu realitatea se referă la faptul că SUV-urile sunt maşini care oferă o ţinută de drum potrivită mai curând pentru offroad; dar SUV-urile de azi nu mai au prea mare legătură cu modelele originale, dezvoltate pe platforme şi pe şasiuri de maşini militare, oferind condiţii la fel de bune ca în cazul unui sedan. Astfel, condiţiile din maşinile crossover de astăzi pot atrage un public extrem de numeros, interesat mai mult de spaţiu şi scaune de piele decât de viteza cu care poate pleca de la stop. Prin urmare, dacă nu vorbim de ecologişti convinşi sau de oameni care vor să câştige şi o fracţiune din preţul combustibilului, SUV-urile par a fi opţiunea ideală: o poziţie mai bună la volan, mai mult spaţiu, plus toate avantajele pe care le oferea anterior un sedan.

    În România, piaţa SUV-urilor s-a schimbat în mod semnificativ, iar cota lor a crescut de patru ori de la începutul crizei până în prezent, sub influenţa mai multor factori: cel mai important a fost apariţia Daciei Duster, urmat de creşterea segmentului SUV-urilor mici de oraş şi de ieftinirea SUV-urilor premium germane, categorie unde oferta s-a diversificat substanţial în ultimii ani.

    Noul GLC Coupé va fi disponibil în opt variante – patru pe diesel, trei pe benzină şi o variantă hibridă. În ordinea puterii, acestea sunt: GLC 200 d Coupé (100 KW/136 cai-putere), GLC 220 d 4MATIC Coupé (125 KW/170 CP), GLC 250 d 4MATIC Coupé (150 KW/204 CP), GLC 350 d 4MATIC Coupé (190 KW/259 CP), GLC 250 4MATIC Coupé (155 kw/211 CP), GLC 300 4MATIC Coupé (180 KW/245 CP) şi GLC 350 e 4MATIC Coupé (235 KW/320 CP).

    Personal, aştept cu nerăbdare varianta realizată alături de AMG, GLC 43 4MATIC, care promite un motor biturbo V6 ce ar urma să dezvolte 367 de cai-putere.

    Am petrecut seara alături de inginerii de la Mercedes-Benz, dar s-a nimerit a fi una destul de tristă pentru ei; la umbra Alpilor, am urmărit împreună meciul Germania-Franţa din semifinalele Euro 2016. Şi chiar dacă Mannschaft nu mai e chiar ce-a fost, nemţii se pot mândri cu faptul că maşinile lor reprezintă, în continuare, nivelul de referinţă atunci când vine vorba de lux.

  • Povestea omului care a creat “cel mai prost joc video al tuturor timpurilor”

    Jocul video inspirat din filmul lui Steven Spielberg, „ET” este considerat ca fiind unul dintre cele mai proaste jocuri din lume şi care este chiar semnalat ca fiind unul dintre motivele pentru care Atari a decăzut, scrie BBC.

    Era iulie 1982 când Atari, una dintre cele mai bune companii de tehnologie din lume, a plătit nu mai puţin de 21 milioane de dolari pentru drepturile de autor ale filmului lui Spielberg „ET. The Extra Terrestrial”.

    Howard Scott Warshaw a fost programatorul care însărcinat cu producerea jocului. Warshaw trăia pe cai mari la Atari după ce tânărul de 24 de ani crease jocul video de succes „Raiders of the Lost Ark”, după un alt film de-al lui Spielberg, Indiana Jones.

    „Mi-au dat 5 săptămâni să făc jocul. În mod normal un joc video se producea în 6-8 luni”, mărturiseşte programatorul. „Am mers şi am vorbit cu Spielberg, i-am explicat planul meu şi i-am spus că trebuie să facem ceva inovator. Filmul a fost unul foarte bun şi trebuia să facem un joc foarte bun. Chestia era că trebuia să facem un joc în 5 săptămâni”, continuă el.

    Atari avea nevoie ca ET să fie un hit. În 1982 compania vindea foarte bine, ajunsese undeva la 2 miliarde de dolari, însă compania pierdea din cota de piaţă către calculatoare precum Commodore 64.

    „A fost cel mai greu proiect la care am lucrat. Mi-au instalat un sistem şi acasă pentru a putea lucra aproape non-stop”, povesteşte Warshaw, care a fost singurul programator al jocului.

    Atari a comandat 4 milioane de copii şi şi-a bugetat o sumă de 5 milioane de dolari pentru advertising şi marketing. „Şefii credeau că atâta timp cât numele ET va apărea pe cutie, jocul se va vinde în milioane de copii”, spune Warshaw.

    Ceea ce nu a fost chiar o minciună. La început jocul s-a vândut foarte bine, apoi au început să se spună despre joc că are probleme serioase. Jocul avea prea multe bug-uri şi nu era distractiv. În decembrie 1982, Atari a anunţat că a înregistrat vânzări dezamăgitoare. S-au vândut în jur de 1.5 milioane de copii din cele 4 milioane comandate. În al doilea trimestru 1983, Warner,compania mamă a Atari, a anunţat că are pierderi de 310 milioane de dolari.

    Un an mai târziu Warner a vândut Atari pentru 240 milioane de dolari.

    Warshaw a ieşit din industria jocurilor video, a fost broker imobiliar o perioadă, apoi s-a reîntors în industria jocurilor, dar a găsit-o fără farmerc, iar acum este psihoterapeut, „fluent în engleză şi în limba tocilarilor”

  • Ce pot învăţa managerii de la un cal – VIDEO

    Într-un careu format din stâlpi între care este legată o panglică, un director de resurse umane dintr-o multinaţională trebuia să convingă un cal să se învârtă în jurul ei în galop. Calul a ales să sară din careu de două ori, iar reacţia s-a repetat şi la cel de al doilea cal adus în careu“, descrie George Leca un exerciţiu din programul de training pe care îl organizează împreună cu soţia sa, Corina Leca, în cadrul proiectului Horse Eye. „Animalul ia o decizie după ce analizează într-o fracţiune de secundă peste zece semnale nonverbale, cum ar fi bătaia puternică a inimii, pupila mărită, postura, poziţia membrelor“, îmi explică Leca, ce a observat că astfel pot fi scoase în evidenţă o serie de competenţe legate de leadership cum ar fi orientarea spre obiective, lucrul în echipă, aplicarea presiunii cu discernământ în business sau crearea unui mediu în care oamenii se pot exprima.

    Leca are o experienţă de peste 15 ani de management în companii multinaţionale, acumulată atât în ţară, cât şi peste hotare, şi a găsit un echilibru între viaţa de corporatist şi pasiunea pentru cai. În prezent, îşi împarte timpul între responsabilităţile funcţiei de Europe head of project management office (PMO) în cadrul grupului SAB Miller şi rolul de trainer la Horse Eye. Înainte de a se alătura SAB Miller, George Leca a lucrat timp de un an ca program manager pentru joint venture-ul dintre Orange şi Vodafone şi ca PMO manager în cadrul Orange, pentru alţi şase ani. A pus bazele Horse Eye în 2013, împreună cu Corina Leca, soţia sa, inspiraţi de pasiunea lor comună, caii. Corina Leca intrase deja în antreprenoriat în 2004 cu propria firmă de evenimente corporate, după cinci ani petrecuţi în zona de marketing, în industria hotelieră.

    Horse Eye este o companie de învăţare experienţială, care organizează seminarii de business şi leadership din România în care facilitatorii sunt caii. Până în prezent, peste 50 de companii şi 700 de participanţi au beneficiat de un astfel de training, Horse Eye, iar veniturile firmei sub care operează această activitate se plasează între 50.000 şi 70.000 de euro anual (în această valoare fiind incluse şi partea de organizare de evenimente, marketing şi comunicare). Metodele de învăţare folosesc doar exerciţii directe cu caii, inspirate de situaţii concrete din mediul de business.

    După trei ani de la începutul acestui proiect, au ajuns să organizeze 30 de astfel de seminarii pe an. Iar dacă la început se adresau mai ales companiilor multinaţionale din diferite industrii – printre care asigurări, FMCG, IT, farma – ulterior au avut drept clienţi şi companii mai mici, mai ales din domeniul avocatorii de business. „Au vrut să testeze cum să fie empatici şi nu simpatici, să îşi testeze calitatea şi simplitatea în comunicare“, exemplifică el obiectivele angajaţilor companiilor de avocatură.

    Potrivit lui Leca, problemele reale din afaceri îşi pot găsi rezolvarea în lucrul cu animalul, iar exerciţiile sunt revelatoare pentru managerii din poziţii de top, potrivit lui Leca. Directorul de resurse umane din exemplul oferit de el a dat dovadă de o atitudine dominatoare asupra animalului şi a aflat astfel că exercita presiune şi în relaţiile cu angajaţii. Se fereşte să folosească termenul de greşeli, însă printre alte printre lucrurile pe care a observat că au tendinţa să le facă majoritatea managerilor cu care a lucrat se numără neconcordanţa între ceea ce spun şi ceea ce fac, un comportament managerial asociat cu dominanţa şi controlul – despre care spune că este neagreat de către cal, a cărui reacţie este mai sinceră decât un angajat care nu va mărturisi acest lucru şefului său, dar va alege să plece, să nu colaboreze sau să se izoleze.

     

  • Viaţa într-un cabrio

    Noul S-Class Cabriolet vine atât în varianta clasică, S 500, cât şi în variantele modificate de AMG: S 63 4MATIC şi S 65. Din punctul de vedere al dotărilor, S 500 arată ca o limuzină de lux; este şi normal, fiind vârful de lance al celor de la Daimler. Fiind vorba de un S-Class, toate detaliile sunt fine dar bine definite; elementul de noutate este dat de faptul că vorbim de un cabriolet, prima maşină de lux cu 4 locuri cu acoperiş retractabil lansată de Mercedes în ultimii 45 de ani.

    Din punct de vedere al designului, dau dreptate companiei: este, într adevăr, „comeback of a dreamcar“. Senzaţia pe care o ai conducând un S-Class Cabriolet pe străzile din Cannes este unică; sigur, puterea maşinii devine evidentă atunci când ieşi de pe drumurile aglomerate şi intri pe cele mai puţin umblate, acolo unde motorul de 450 de cai-putere de pe S 500 poate fi cu adevărat testat. Chiar dacă maşina este destul de grea (aproximativ două tone), forţa cutiei automate 9G-tronic face tranziţia între viteze destul de simplă, aproape pe nesimţite – şi ne putem mândri cu faptul că aceasta este produsă la Sebeş.

    Grupul german a fost anul trecut al zecelea cel mai mare exportator din economia românească, după ce a urcat de pe poziţia 85 în urmă cu un an, însă poate urca pe podium în condiţiile în care a început producţia unei noi cutii de viteze la fabrica din Sebeş, iar până la finalul anului producţia se va tripla, cel puţin.

    „La cifra de afaceri, am putea trece de un miliard de euro cu noua cutie de viteze. Acest lucru depinde de producţieşi mai ales de cererea din piaţă. Vom continua să urcăm şi în topul exportatorilor“, a spus Falk Pruscha, director general al Star Transmissionşi Star Assembly, cele două divizii locale ale Daimler AG. Noua cutie cu nouă trepte, produsă la Sebeş de luna aceasta, se regăseşte pe 20 de modele Mercedes-Benz, iar potenţialul său este de a ajunge la peste 800.000 de unităţi anual, produse la Stuttgart şi Sebeş. Cu un preţ mediu de 3.000 de euro, dacă jumătate din producţie ar fi la Sebeş, numai transmisia cu 9 trepte ar aduce exporturi de 1,2 miliarde de euro, suficient pentru ca grupul german să intre în topul primilor trei exportatori.

    Revenind la S-Class, dimensiunea maşinii este în anumite situaţii problematică – dar acest lucru este de aşteptat la o limuzină. Virajele strânse nu pot fi luate foarte din scurt, cel puţin în cazul S 500; dacă vorbim de varianta dezvoltată împreună cu AMG – S 43 – setările sport îşi fac destul de mult simţităprezenţa.

    Una dintre cele mai folositoare funcţii mi s-a părut heads-up display ul (HUD), care elimină practic nevoia de a te uita ba la drum, ba la dashboard; informaţiileesenţiale precum viteza, rotaţiile sau direcţia de urmate (preluată de la GPS)  sunt redate pe parbriz, dar fără să deranjeze câtuşi de puţin.

    Cele mai multe îmbunătăţiri aduse noului S-Class nu sunt însă la vedere. Spre exemplu, noua funcţie Thermotronic, destinată modelelor cabriolet, reprezintă o automatizare completă a sistemului de climă: şoferul nu trebuie să aleagă setarea pentru modul decapotate, computerul de bord ajustând temperatura în funcţie de cea exterioară şi de alţi factori.
    E păcat să mergi cu acoperişul tras, aşa că am vrut să văd cât de eficient este sistemul hidraulic şi dacă funcţionează, aşa cum spun cei de la Mercedes, şi în timpul mersului. La 50 de kilometri pe oră, acoperişul se retrage în 20 de secunde, iar un spoiler subţire instalat pe parbriz atenuează destul de mult forţa vântului resimţită în interior.

    S 500 Cabriolet nu e deloc zgomotoasă, poate chiar prea liniştită pentru gustul meu. Lucrurile se schimbă atunci când turezi motorul S 63: un sunet care te anunţă că urmează să simţi puterea celor 577 de cai-putere. Şi chiar îi simţi: cu pedala lipită de podea, viteza te împinge în scaun. Nu am putut să ating viteze prea mari, fiind pe un segment de drum limitat ca viteză, dar îmi închipui că un drive test pe Autobahn e chiar mai violent – din nou, în sensul bun al cuvântului.

    E important de menţionat însă că S-Class nu a fost şi nu va fi niciodată o maşină de circuit – este o limuzină, iar asta face cu atât mai spectaculoasă munca AMG. Sistemele de asistenţă rutieră, de care S-Class beneficiază, sunt extrem de utile din punct de vedere al siguranţei, dar pot aduce şi o oarecare doză de banalitate experienţei de la volan. E suficient să spun că maşina se poate conduce aproape singură, în măsura în care îţidoreşti acest lucru.

    Preţul de pornire pentru S 500 este de 139.000 de euro, iar pentru S 63 de 187.000 de euro.

    Potrivit Bloomberg, Mercedes-Benz şi-a crescut vânzările de două ori mai rapid decât BMW în primul trimestru al acestui an, ajungând aproape de prima poziţie în piaţa de lux pentru prima oară într-un deceniu. Livrările diviziei de lux de la Daimler au crescut cu 13%, la 483.487 vehicule până în martie, comparativ cu 6% creştere pentru BMW, care a vândut 478.743 de maşini. Audi, cel de-al treilea producător de maşini de lux la nivel global, va raporta în cursul zilei de marţi vânzările.

    Mercedes a declarat că vrea să întreacă BMW până în 2020, o ţintă pe o pot îndeplini odată cu popularitatea noilor modele. BMW are o serie mai veche de modele, fără să aibă anula cesta un echivalent pentru E-Class, Seria 5 sedan urmând să apară din nou abia anul viitor.