Tag: broker

  • Mai pleacă un broker: OTP Bank spune adio bursei

    După primele 11 luni din acest an, OTP Bank se clasează pe locul 34 din 52 în topul bro­kerilor de la Bursa de Valori Bucureşti, cu un rulaj cumulat de 68,3 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 0,37%. Banca a primit avizul CNVM pentru a activa pe piaţa de capital în martie 2009 şi a început să intermedieze tranzacţii în luna octombrie a aceluiaşi an. În cele trei luni de activitate pe bursă din 2009 OTP Bank România a intermediat tranzacţii de 3,8 milioane de lei (0,03% cotă de piaţă), pentru ca apoi în 2010 să urce pe locul 36, cu un rulaj de 85,1 milioane de lei (0,48% cotă de piaţă), iar în 2011 să fie pe locul 24, cu transferuri de 175,1 milioane de lei (0,75% cotă de piaţă). OTP Bank România face parte din grupul financiar ungar OTP Bank.

    Mai multe pe zf.ro

  • Un fost broker din SUA, arestat pentru fraudă în tranzacţii de peste 1 miliard dolari cu acţiuni Apple

    David Miller, 40 de ani, s-a predat FBI în Bridgeport, Connecticut, şi a fost acuzat de fraudă în legătură cu tranzacţii care au avut loc la 25 octombrie, ziua în care Apple a raportat rezultate financiare, scrie Financial Times.

    Potrivit acuzaţiilor, Miller a încercat să obţină profit personal de pe urma unor tranzacţii care au lăsat compania de brokeraj cu peste 1,6 milioane de acţiuni Apple. În încercarea de a se proteja împotriva declinului cotaţiei Apple, Miller s-ar fi angajat într-o strategie de hedging înşelând un alt broker.

    “Acest acuzat a orchestrat achiziţia neautorizată de acţiuni Apple în valoare de circa 1 miliard de dolari în cadrul unei scheme de îmbogăţire rapidă care a dat greş, cauzând pierderi importante companiei unde lucra”, a afirmat procurorul districtului Connecticut, David Fein.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul Sima: investiţia prin brokeri neautorizaţi este ca şi cum ai arunca bani într-un canal

    Cazul brokerului fugar Cristian Sima aduce în prim- plan o problemă importan­tă legată de investiţiile pe pieţele de capital interna­ţio­nale, în contextul în care în ultimii ani au apărut zeci de firme care se promovează ca brokeri şi spun că oferă servicii de tranzacţionare pe pieţele externe. Sima a fugit din ţară după ce ar fi pierdut circa 3,5 milioane de euro, banii a circa 60 de clienţi ai WBS Holdings, o firmă de brokeraj specializată în tranzacţii pe pieţele internaţionale care este înregistrată în Insulele Virgine Britanice şi nu este autorizată sau supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Acum, clienţii lui Sima, printre care se numără nume sonore precum fostul ministru de finanţe Daniel Dăianu şi creatoarea de modă Irina Schrotter, aşteaptă ca Sima să vină înapoi şi să le dea banii. Din cauză că WBS Holding nu este înregistrată în România, ei au puţine pârghii pentru a-şi recupera banii.

    Mai multe pe zf.ro

  • Un trader alcoolic a dus preţul petrolului la maximul ultimelor opt luni

    Potrivit anchetatorilor, citaţi de The Telegraph, Perkins a început să tranzacţionize chiar în ziua de dinaintea stabilirii unui nou record al preţului la petrol. A băut în weekendul de dinaintea tranzacţiei, la turneul de golf al companiei, şi îşi luase concediu în ziua următoare. Ca broker, Perkins avea dreptul să facă tranzacţii doar în numele clienţilor săi – şi nu folosind banii companiei. Comanda a fost plasată la ora 13.34, în jurul prânzului, în numele unui client, ulterior fiind urmată de alte şapte în valoare de opt milioane de dolari, dar în numele PVM.

    După o pauză de câteva ore, a revenit noaptea târziu la laptopul său şi a plasat comenzi de 520 de milioane de dolari prin ICE Futures Europe, loc în care traderii estimează evoluţiile cotaţiilor la petrol. Între 1.22 şi 3.41, Perkins a fost responsabil de 69% din volumul tranzacţiilor la nivel mondial. După ce şi-a revenit din beţie, i-a trimis un SMS directorului companiei în care anunţa că nu poate ajunge la serviciu şi, ulterior, a recunoscut că a efectuat tranzacţiile sub influenţa băuturilor alcoolice. Autorităţile i-au interzis să mai tranzacţioneze timp de cinci ani şi a primit şi o amendă de 72.000 de lire sterline. Nimeni nu a putut să explice gestul său, dat fiind că achiziţia nu i-ar fi adus niciun fel de beneficiu.

    Cazul este elocvent pentru lipsa de reglementări din tranzacţionarea petrolului, dat fiind că un simplu broker care nu dispunea de suma respectivă a reuşit să provoacea haos pe piaţa mondială a ţiţeiului.

    Perkins a refuzat să comenteze incidentul şi s-a retras în vila sa de jumătate de milion de dolari din Brentwood, Essex. El ar putear eveni în branşă după expirarea pedepsei, dar autorităţile au confirmat că reprezintă un “risc extreme pentru pieţe când e băut”. Nici compania PVM nu a comentat situaţia.

  • BVB a preluat 5% din Bursa din Chişinău, în schimbul dreptului de utilizare a sistemului de transfer

    “Bursa de Valori Bucureşti a fost informată de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare din Republica Moldova că a autorizat Bursa de Valori Bucureşti pentru deţinerea cotei substanţiale de 5% din acţiunile Bursei de Valori Chişinău. Bursa de Valori Chişinău este al doilea operator de piaţă din Republica Moldova ce are ca obiect «activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare bursieră ca activitate de bază, precum şi de clearing şi de consulting»”, se arată într-un comunicat al BVB. Bursa de Valori Chişinău a primit licenţa de “participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare” la 24 februarie şi urmează să îşi lanseze în curând activitatea oficial.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cine a fost cel mai activ broker de la BVB în 2011

    Firma de brokeraj s-a detaşat puternic încă din februarie în topul brokerilor de la BVB, după ce a intermediat deal-urile prin care BERD a vândut participaţia de aproape 5% pe care o avea la BRD (BRD). Operaţiunile prin care BERD a cedat aproape 5% din titlurile BRD au totalizat 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro), iar firma a fost intermediar atât pe partea de cumpărare, cât şi pe vânzare, în cea mai mare tranzacţie din istoria Bursei de Valori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un broker sud-coreean s-a sinucis dupa scaderea actiunilor la bursa din Seul

    Trupul neinsufletit al barbatului de 48 de ani a fost gasit
    langa cladirea in care locuia acesta, in orasul Daegu, in sud-estul
    tarii. Inainte de a muri, victima trimisese mai multe SMS-uri
    prietenilor, exprimandu-si temerile in legatura cu pietele
    financiare, a precizat politia sud-coreeana. Mesajele indicau si
    faptul ca actiunile clientilor sai inregistrasera scaderi, a
    declarat un purtator de cuvant al politiei din Daegu.
    Inregistrarile camerelor de supraveghere il arata pe barbat iesind
    din ascensor la etajul al 18-lea, cu putin timp inainte ca trupul
    sau sa fie gasit la baza cladirii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • De ce s-a sinucis fiul lui Bernard Madoff

    Madoff-fiul avea 46 de ani, s-a sinucis, in timp ce copilul sau de doi ani
    dormea in camera alaturata, impreuna cu cainele familiei. Conform
    unor surse, sinucigasul i-ar fi trimis sotiei
    sambata dimineata, inainte de a se spanzura, niste e-mailuri in
    care sugera ca familiei i-ar fi mai bine fara ca mostenirea grea a
    fraudei sa atarne pentru totdeauna asupra ei. “O sa aveti o viata
    mai buna daca eu nu mai sunt cu voi”, ar fi scris Mark Madoff.

    “Mark a fost o victima nevinovata a faptelor monstruoase ale
    tatalui sau, cedand dupa doi ani de presiuni continue, de acuzatii
    false si insinuari”, a declarat avocatul sau, Martin Flumenbaum.

    Mark Madoff, cel mai mare dintre cei doi fii ai escrocului care a
    fost condamnat anul trecut la 150 de ani de inchisoare pentru
    pagube de 65 de miliarde de dolari provocate investitorilor care au
    apelat la firma lui de brokeraj, Bernard L. Madoff Investment
    Securities LLC, conducea una dintre diviziile acestei firme, insa a
    negat de la bun inceput, ca si fratele sau Andrew, ca ar fi stiut
    ceva de malversatiunile tatalui.

    Ulterior insa, lichidatorul afacerii, care incearca sa recupereze
    bani in beneficiul pagubitilor, a intentat succesiv sute de procese
    unui mare numar de banci americane si europene, fonduri de
    investitii, angajati ai lui Bernard Madoff si rude ale acestuia,
    cerand daune totale de peste 50 de miliarde de dolari
    si recuperand pana acum 2,6 miliarde.

    Printre cei dati in judecata de lichidatorul Irving Picard
    pentru complicitatea la escrocherie intr-un fel sau altul,
    presupusa pe parcursul mai multor ani sau chiar decenii, se numara
    banci ca JP Morgan, Merrill Lynch, UBS, HSBC, Citibank, Natixis,
    Fortis, ABN Amro, BBVA din Spania, Bank Austria, UniCredit, Nomura
    International, dar si cei doi fii ai lui Bernard Madoff si fratele
    acestuia, Peter, vizati de un proces in care li se cereau daune de 200
    de milioane de dolari.


    Ultima actiune de acest fel, anuntata miercuri, cu doar patru zile inainte
    de termenul-limita fixat de legea federala (sambata, 11 decembrie)
    pana la care Picard mai putea intenta procese de recuperare a
    banilor fraudati, vizeaza sapte banci din lista celor de mai sus,
    precum si pe cinci dintre nepotii lui Bernard Madoff si pe parintii
    lor.

    Unul dintre procesele intentate miercuri urmareste recuperarea a
    274.000 de dolari pe care Bernard Madoff si sotia lui Ruth i-ar fi
    transferat copiilor lui Mark Madoff, precum si actualei si fostei
    sotii ale acestuia. Procesul este intentat impotriva lui Mark
    Madoff, a sotiei lui Stephanie Morgan si a copilului lor de doi
    ani, identificat cu initialele A.V.M., precum si fostei sotii a lui
    Madoff, Susan Elkin, a fiului lor Daniel Madoff si a fiicei lor,
    identificata ca K.M.

    Celalalt proces ii vizeaza pe Andrew Madoff, fratele lui Mark, pe
    sotia lui Deborah, care a intentat divort la vremea arestarii lui
    Bernard Madoff, in decembrie 2008, si pe copiii lor minori,
    identificati in actele procesului ca A.M. si E.M. si carora Bernard
    si Ruth Madoff le-ar fi transferat ilegal fiecaruia fonduri de cate
    80.000 de dolari.

    Peter, Mark si Andrew Madoff au fost acuzati tot miercuri si in
    cadrul unui proces separat, intentat la Londra de catre lichidatori
    si care urmareste recuperarea a 80 de milioane de dolari de la ei
    si de la fosti directori si parteneri ai Madoff Securities
    International Ltd, firma lui Bernard Madoff care se ocupa de
    afacerile din strainatate. Irving Picard sustine ca directorii si
    functionarii firmei au facut plati frauduloase, de care au
    beneficiat inclusiv membrii familiei lui Madoff, in urma carora
    banii au fost folositi in scop personal de acestia, intre altele la
    cumpararea unui iaht, a unor masini de lux si a unor proprietati
    imobiliare in Franta si SUA.

    O a treia actiune intentata miercuri priveste fundatiile
    nonprofit ale familiilor lui Mark si Andrew Madoff, care ar fi
    primit ilegal cate 2 milioane de dolari fiecare din conturile
    bancare ale lui Bernard si Ruth Madoff, unul dintre aceste conturi
    fiind deschis la banca Lehman Brothers.


    Tabloidul financiar Dealbreaker a scris in primavara ca, dupa
    incercari nereusite de a se transfera in alta firma de brokeraj de
    pe Wall Street, Mark Madoff intentiona sa-si deschida “un boutique
    de cercetare financiara”, Strategic Research, pornind cu un site
    care sa adune laolalta principalele informatii de business
    publicate in presa. Mai nou insa, The Wall Street Journal scrie ca s-ar fi lansat
    intr-o afacere de dezvoltare de aplicatii pentru iPad. Fratele sau,
    Andrew, s-a redresat mai repede dupa drama familiei, conducand
    impreuna cu prietena lui o firma de consultanta financiara pentru
    “prevenirea situatiilor de urgenta financiara”, numita Black
    Umbrella.

    In vara, Mark Madoff si-a scos la vanzare, pentru 7,5 milioane de
    dolari, vila din Nantucket pe care o cumparase in 2008 pentru
    6,5 milioane, impreuna cu sotia sa Stephanie. La vremea respectiva
    (inainte de arestarea tatalui), Mark Madoff si sotia isi vandusera
    o alta proprietate din Nantucket, vrand sa se mute intr-o casa mai
    mare cu ocazia nasterii copilului lor. Intr-un proces separat, din
    octombrie 2009, Picard il acuzase pe Mark Madoff personal ca a
    folosit ilegal aproape 67 de milioane de dolari scosi din firma
    tatalui sau, cu acordul acestuia, pentru a-si finanta stilul de
    viata luxos si cumpararea proprietatilor imobiliare din Manhattan,
    Connecticut si Nantucket.

    Sursa foto: Dealbreaker.com.

  • Calin Goia (Voltaj) catre investitori: Nu va lasati portofoliul exclusiv pe mainile brokerului

    “Investesc pe Bursa din 2005, cand am inceput cu 10.000 de euro
    investiti in chestii simple. Fiind absolvent de Finante am invatat
    ca banii trebuie investiti, asa am luat decizia de a deveni
    investitor. Trebuie sa recunosc ca cel mai mare randament pe care
    l-am obtinut a fost de 50% din 2005 pana in 2008, mult peste
    castigul adus de un depozit la banca. Insa cand am vazut ca totul
    merge bine, mi-am luat ochii de la Bursa si i-am dat mana libera
    brokerului. Asa am ajuns sa am in portofoliu actiuni ale unor
    companii care se delisteaza si pe care nu mai pot sa le vand decat
    cu o pierdere de 70%”, a spus Calin Goia.

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro

  • Cum a zguduit un broker pretul petrolului din cauza unei betii

    Nu este nimic neobisnuit pentru traderi sa se întrebe cum de au
    “mancat” atatia bani dupa o noapte de betie in oras, scrie The
    Telegraph.

    Steve Perkins a intampinat dificultati mult mai mari in a-si
    aminiti ce s-a intamplat, comparativ cu colegii sai atunci cand
    seful sau l-a sunat intr-o dimineata pentru a-l intreba ce a facut
    cu 520 de milioane de dolari din banii firmei.

    Era 30 iunie 2009, ora 7:45 dimineata, cand brokerul cu
    experienta, angajat in cadrul PVM Oil Futures, a fost contactat de
    un oficial al companiei si a fost intrebat de ce a cumpărat 7
    milioane de barili de petrol la miezul noptii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro