Tag: box

  • Doroftei, după percheziţiile la casa lui Obreja: Îmi doresc din tot sufletul să fie un om liber

    “Sunt problemele lui. După cum ştiţi, am fost şi noi şi am dat nişte declaraţii. Sper să se rezolve şi nu să nu aibă probleme în continuare. Îmi doresc din tot sufletul să fie un om liber, un om sănătos şi să aibă grijă de familia lui”, a spus Doroftei.

    Leonard Doroftei a afirmat că nu crede că pugilistul Lucian Bute va avea probleme cu legea în acest caz. “Nu ştiu ce probleme poate avea Bute, pentru că el a fost în ring. Nu cred că a avut ceva de semnat. Nu văd de ce ar avea el probleme. Când eu am avut gală în România, eu nu am semnat nimic. Toate semnăturile au fost între Interbox şi organizator. Cred că aşa a fost şi la el”, a completat Doroftei.

    Procurorii DNA fac, luni, 18 percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul “Gala Bute”, printre locuinţele percheziţionate fiind şi cea a lui Rudel Obreja, precum şi domiciliul primarului din Lupeni – Hunedoara.

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări care vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene.

    Procurorii fac 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la locuinţele unor persoane, a precizat DNA.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că percheziţiile sunt făcute în dosarul “Gala Bute”, iar printre locuinţele percheziţionate este şi apartamentul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, din Sectorul 2 al Capitalei.

    Potrivit surselor citate, anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţa primarului din Lupeni, judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, precum şi în Ilfov – la locuinţele lui Ştefan Lungu (Corbeanca) şi Adrian Gărdean (Snagov), Hunedoara – la Miron Lupulescu (Haţeg) şi Prahova – la Gheorghe Nastasia (Buşteni).

    Tot în judeţul Hunedoara sunt percheziţii la firmele Termogaz Company din Haţeg, Rogard Coom Impex SRL, tot din Haţeg, Consmin SA din Petroşani şi Last Time Studio SRL din Câmpina, au precizat sursele judiciare.

    Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

    În dosarul “Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, precum şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.

    În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

    Astfel, şeful procurorului de caz apreciază că “soluţia de neurmărire cu privire la Ariton Ion şi la reprezentanţii companiilor naţionale care au sponsorizat Federaţia Română de Box este greşită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunilor prev. de art. 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare rap. la 248 C.p.”, respectiv pentru abuz în serviciu.

    Din actele cauzei rezultă că Ion Ariton, folosindu-şi autoritatea derivată din funcţia de ministru al Economiei, i-a determinat pe directorii celor 10 companii naţionale să încheie contractele de sponsorizare, împrejurare de natură să atragă tragerea sa la răspundere penală pentru instigare la infracţiunile menţionate anterior, mai susţine şeful procurorului de caz.

    În privinţa lui Rudel Obraj, în aceeaşi ordonanţă se arată că faptele reţinute în sarcina acestuia au fost calificate în mod greşit, fiind necesară efectuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de complicitate la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.

    În acest dosar, au fost audiaţi de procurorii anticorupţie, printre alţii, fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja, fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist “Campion pentru România” de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

    Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei “Campion pentru România”.

    În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA, document obţinut de MEDIAFAX, a fost descris modul în care Rudel Obreja, atunci preşedinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box “Campion pentru România” unei firme care îi aparţinea tot lui.

    În baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect “Promovarea brandului turistic al României”. Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp – Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT “şi-a însuşit-o”.

    DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el.

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului arăta, în aprilie 2012, că sesizările DLAF către DNA se referă strict la activitatea societăţii comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.

  • Preşedintele Interbox: Nu va dura mult până când Lucian Bute se va vindeca

    Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze sâmbătă cu Roberto Bolonti, dar meciul a fost anulat din cauza unei accidentări pe care românul a suferit-o în timp ce se pregătea în Filipine, informează rds.ca.

    “Acolo umiditatea era foarte mare şi Lucian era deshidratat tot timpul. Astfel, Lucian bea tot timpul şi rinichii săi au fost mai solicitaţi decât de obicei. Muşchiul din zona rinichilor s-a inflamat şi durerea era pur şi simplu insuportabilă. Era imposibil pentru Lucian să alerge şi să se antreneze. Vestea bună este că nu va dura mult până când se va vindeca”, a spus Bedard.

    Rds.ca notează că ideal ar fi ca Lucian Bute să boxeze în gala în care Jean Pascal îl va înfrunta pe Serghei Kovalev, la 14 martie. “Însă este imposibil deocamdată să ştim dacă antrenorul său, Freddie Roach, va fi liber”, adaugă sursa citată.

    Bute s-a pregătit în Filipine cu tehnicianul Freddie Roach, alături de campionul mondial Manny Pacquiao.

    Pugilistul român în vârstă de 34 de ani a boxat ultima dată la 19 ianuarie, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea.

    Bute (31-2, 24 KO) a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch.

  • Doroftei: Am vrut să demisionez, dar m-au întors sportivii, antrenorii şi preşedinţii de club

    “Am intenţionat să-mi dau demisia, dar oamenii de box din ţară nu au fost de acord. M-au întors sportivii, antrenorii şi preşedinţii de club din ţară, care vor să-i reprezint şi să fiu alături de ei. Am crezut că poate e mai bine să plec şi să vină altcineva, care să facă mai mult decât mine”, a declarat Doroftei.

    Fostul campion mondial a negat faptul că ar fi intenţionat să demisioneze în urma unui conflict cu vicepreşedintele FRB, Vasile Cîtea:

    “Nu am niciun război cu nimeni, sunt probleme organizatorice de box, pe care trebuie să le rezolvăm. Acum am rămas singur în ploaie cu Centura de aur. Toţi au fugit şi m-au lăsat pe mine. Eu nu am organizat niciodată, nici măcar Cupa Bărăganului, iar acum trebuie să organizez Centura de Aur. E foarte greu, dar încerc. Nimic nu a fost uşor în viaţă. De asta eu nu am vrut să mai stau (nr – în funcţie), dacă nu sunt capabil, eu nu mă leg de scaun. Am venit când boxul era jos, iar acum e sus. Avem 15 medalii până acum, avem performanţă. Poate alticineva e mai bun ca mine. Cine vrea, să vină şi să încerce”.

    Leonard Doroftei se află la conducerea FR de Box din 23 noiembrie 2012. El declara, luni, agenţiei MEDIAFAX, că în proporţie de 99 la sută s-a decis să demisioneze din funcţia pe care o ocupă, precizând că doreşte să se dedice unei cariere de antrenor.

    Fostul campion mondial WBA a mai intenţionat să demisioneze de la conducerea federaţiei, în septembrie, după un conflict cu vicepreşedintele Vasile Câtea.

    Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) organizează vineri, la Complexul Olimpic Sydney 2000 din Izvorani, o întâlnire la nivel înalt în cadrul căreia se vor evalua potenţialul olimpic al României precum şi priorităţile în pregătirea sportivilor în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.

  • Bute, alături de Pacquiao, sub ochii lui Freddie Roach, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori

    Bute va merge în Filipine şi se va antrena alături de Pacquiao, care îşi va pune titlul WBO în joc, la 22 noiembrie, în meciul cu Chris Algieri. “Sper că acest lucru îi va ajuta pe ambii boxeri. Sper că prezenţa lui Bute îl va ajuta pe Pacquiao să progreseze şi că, văzându-l pe Manny antrenându-se, Lucian va progresa la rândul său”, a explicat Roach, 54 de ani.

    Bute (31-2, 24 KO) s-a despărţit de fostul său antrenor Stéphan Larouche, după ce a fost învins de Jean Pascal, la 18 ianuarie. De atunci, Bute a fost curtat de mulţi antrenori, dar a dorit să lucreze cu Roach.

    “Am trăit doi ani dificili şi după 18 ianuarie am decis să-mi iau un timp în care să mă gândesc la mine. În martie, eu şi Stephane am decis să ne separăm după 11 ani în care am cunoscut multe succese. Dar sunt încântat de această revenire în ring. Simt gust de boxer”, a spus Bute.

    După ce Bute a petrecut o săptămână, în iulie, în California, la Wild Card Gym, Roach a acceptat să lucreze cu el.

    “A mers de la început, am lucrat bine împreună. Angajamentul său m-a convins. Detest boxerii leneşi. Este bine ştiut că eu nu am timp de pierdut cu astfel de boxeri. Vrea să lucreze din greu şi mă vrea, atunci eu muncesc din greu. Este ceea ce mă motivează. Obieciurile lui de lucru sunt ireproşabile”, a spus tehnicanul american de origine canadiană.

    “Totul este în detalii. De la modul de a învăţa mişcările, până la a lovi. Am petrecut puţin timp cu el, dar deja vă pot spune că este un maestru”, a adăugat Bute.

    Schimbarea antrenorului nu este singura pentru pugilistul român. El va trece la o categorie superioară, de la supermijlocie, 76,2 kilograme, la semigrea, 79,4 kilograme.

    “Mă simt mai confortabil, mai puternic la 79,4 kilograme. Nu mai sunt nevoit să slăbesc prea mult, ceea ce a fost dificil în ultimul timp. Cu noua mea echipă, asta mă va duce la alt nivel”, a spus românul.

    Fostul campion mondial IBF la supermijlocie, din octombrie 2007 până în mai 2012, va reveni în ring, în decembrie, contra unui adversar ce urmează a fi stabilit. În legătură cu acest subiect, Roach a precizat că Bute nu are nevoie de o luptă pentru a reveni în formă şi că indiferent ce boxer îi va aduce în ring promotorul Jean Bedard, de la Interbox, el va fi în măsură să se pregătească în mod corespunzător.

    “Uneori, aceste lupte de revenire în formă sunt periculoase, pentru că ridică sau coboară nivelul competiţiei în sport. Eu vreau să-i dau această luptă de revenire în formă în sala mea, credeţi-mă”, a precizat antrenorul.

    Au fost menţionate numele lui Pascal şi Adonis Stevenson, dar Roach nu a clipit. “Nu aş avea nicio problemă cu astfel de lupte. I-a spus lui Lucian că după un stagiu de antrenament, va fi gata să se lupte cu oricine. Tot ce trebuie să facă Jean Bedard este să ne spună cu cine se va înfrunta Lucian şi noi vom fi pregătiţi. Este ceea ce fac eu, pregătesc boxeri în funcţie de adversarii lor”, a afirmat Roach.

    “Dacă vreau să redevin campion mondial, este sigur că trebuie să-i înfrunt pe cei mai buni. Vreau să fiu pregătit pentru oricine. Vreau să redevin campion mondial, asta e clar”, l-a completat Bute.

    Adversarul lui Bute va fi cunscut la finalul lunii septembrie, a precizat Bedard.

    Lucian Bute, 34 de ani, a boxat ultima dată la 18 ianuarie, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea.
    Bute a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch.

  • Se pregăteşte meciul secolului (VIDEO)

    În anii de glorie, niciunul dintre ei nu a reuşit să-şi dovedească supremaţia în faţa celuilalt. În anul 1983, chiar înainte de meciul decisiv, Sharp (Sylvester Stallone) şi-a anunţat retragerea fără a da o explicaţie. Acum, la treizeci de ani de la nefericitul eveniment ce le-a distrus cariera, un promotor de box le face o ofertă de nerefuzat: să ducă lupta la final odată pentru totdeauna.

    Numai că lupta lor începe înainte de a intra în ring, chiar din prima clipă când se reîntâlnesc. Situaţiile hilare şi replicile dintre cei doi transformă viitorul meci într-un eveniment extrem de amuzant.

  • Noah: superproducţia începutului de an – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    Filmul “Noah” spune povestea biblică a eroului care, primind un semn de la Dumnezeu, a construit o arcă pentru a supravieţui potopului.

    Cu o distribuţie de exceptţie, din care mai fac parte Jennifer Connoly, Anthony Hopkins şi Emma Watson, “Noah” se anunţă unul dintre cele mai bune filme ale anului şi un succes la box-office.

    Filmul “Noah” are lansarea programată pe data de 28 martie în cinematografele din lumea întreagă.

  • Ce vedem la cinema: “Grudge Match: Faceţi pariurile” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Stallone şi De Niro sunt doi pugilişti veterani a căror rivalitate a devenit celebră dincolo de graniţa sportului. În anii de glorie, niciunul dintre ei nu a reuşit să-şi dovedească supremaţia în faţa celuilalt. În anul 1983, chiar înainte de meciul dicisiv, Sharp (Stalone) şi-a anunţat retragerea fără a da o explicaţie. Acum, la 30 de ani de la nefericitul eveniment care le-a distrus cariera, un promotor de box le face o ofertă de nerefuzat: să ducă lupta la final odată pentru totdeauna.

    Ce vedem la cinema: “Grudge Match: Faceţi pariurile” (GALERIE FOTO)

    Însă lupta lor începe înainte de a intra în ring, chiar din prima clipă în care se reîntâlnesc. Situaţiile hilare şi replicile amuzante dintre cei doi transformă viitorul meci într-un eveniment extrem de mediatizat. Important rămâne totuşi ca ei să supravieţuiască antrenamentului dur şi să ajungă în ring.

    Ce vedem la cinema: “Grudge Match: Faceţi pariurile” (VIDEO)

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Grudge Match: Faceţi pariurile” are premiera pe 17 ianuarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Patria (Bucureşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).
     

  • Locul unde cei mai puternici manageri din România se descarcă de stress

    DUPĂ CE ÎI TRECI PRAGUL RĂMÂI PARCĂ ÎN ACELAŞI DECOR DE FILM, cu ringul amplasat în centru, cu oglinzile care acoperă un întreg perete şi cu sacii de box care se mişcă energic după fiecare lovitură. Diferenţa între White Collar Boxing şi Rocky este aceea că „boxerii„ sunt executivi de top, doctori sau avocaţi veniţi să se descarce de stres şi să se încarce de energie după muncă.

    „M-am apucat de box după ce am văzut filmul Rocky„, spune Robert Cristea, 31 de ani, boxer profesionist şi acţionarul majoritar al sălii. Boxează de 18 ani şi până în 2003 a „jucat„ la amatori, unde a câştigat trei titluri de campion naţional. Apoi a trecut la profesionişti şi s-a luptat de trei ori pentru titlul mondial, însă nu l-a câştigat niciodată. În paralel a devenit antrenor de box la clubul pentru expaţi Le Club şi apoi la sala Planet Sport din Pipera, unde şi-a făcut primele contacte. „Am început apoi să merg la oameni acasă şi să le dau lecţii private.

    „ Aşa l-a cunoscut pe Michele Nusco, CEO-ul şi unul dintre acţionarii grupului italian Nusco, cu afaceri în imobiliare (Nusco Tower, şi alte clădiri de birouri) şi industria uşilor şi ferestrelor (Pinum Doors & Windows). Italianul, care încă mai boxează cu Robert Cristea, i-a pus la dispoziţie spaţiul în care este amplasată astăzi sala, în spatele complexului Pinum din Pipera. Familia Nusco deţine în România compania Pinum Doors & Windows, iar producătorul de uşi şi ferestre deţine un showroom în Pipera, în apropiere de sala de box White Collar Boxing. „Eu m-am ocupat apoi să o utilez, să aduc echipamentele, să construiesc vestiarele şi duşurile„, spune Robert Cristea. Investiţia se ridică la câteva mii de euro.

    Businessul a pornit în urmă cu trei ani, însă doar pentru prieteni, iar în ultima perioadă a crescut numărul de clienţi, fiecare „boxer„ de după birou aducând un prieten. Acum sala are în total 20 de clienţi, executivi de top, medici şi avocaţi. Dimineaţa şi pe timpul zilei vin şi copii sau femei. „Este un sport de între–ţinere, dar poate fi făcut pentru a slăbi sau în scop de apărare„, explică Robert Cristea.

    MIHAI TECĂU, PREŞEDINTELE OMNIASIG, vine din ianuarie la White Collar Boxing şi spune că o face pentru a scăpa de tensiunea de peste zi. „Practicam sport şi înainte, dar aici antrenamentul este mai dinamic. Vin de 2-3 ori pe săptămână.„ La rândul său, Radu M., executive search, a venit prima dată acum două luni. A ajuns aici la recomandarea unui prieten şi acum vine de două-trei ori pe săptămână. „Mă încarc cu energie„, explică el.

    INTRENAMENTUL, CARE ESTE ÎNTOTDEAUNA ASISTAT DE ROBERT CRISTEA, durează de la câteva zeci de minute la mai bine de o oră şi jumătate, chiar două. Totul depinde de rezistenţa iniţială a clientului, care poate pierde între 1.000 şi 1.700 de kilocalorii pe şedinţă. Clienţii de la White Collar Boxing au în medie 30-40 de ani, iar unii boxează deja de trei ani, astfel că lucrează la intensitate maximă. Ceilalţi merg mai încet.

    „Am ales să avem 4-5 clienţi maximum în sală, pentru fiecare şedinţă, pentru că astfel mă pot ocupa de fiecare în parte. Fiecare are nivelul lui.„ Sala are o capacitate de 100 de persoane pe zi, însă Robert Cristea spune că este abia la început, cu o bază de 20 de clienţi. „Executivii vin în special seara, după program.„

    ŞEDINŢĂ DE „BOX DUPĂ BIROU„ COSTĂ 100 DE LEI, iar un abonament cu acces nelimitat costă 900 de lei pe lună. Pentru copii preţul scade la 200 de lei. „Preţul este mare, însă ne adresăm unui anumit target de clienţi, persoane cu venituri peste medie. La noi acest concept este abia la început, însă afară este la modă să mergi la săli de white collar boxing.„ Robert Cristea spune că box se poate face şi la unele săli de sport, dar şi la cluburile mari, precum Dinamo sau Steaua. „Acolo nu stă însă nimeni după tine. Oricum, atunci când vine vorba de box mulţi se gândesc că iau bătaie, însă în realitate nu este aşa.„ El explică faptul că white collar boxing implică încălzire, gimnastică, studiu la oglindă, exerciţii la sac şi pernă şi palmări. „Sunt zile când facem circuite specifice pentru box, când facem doar gimnastică şi forţă.„ Mai mult, luptele în ring sunt amiabile.

    Robert Cristea lucrează el însuşi 2,5 – 3 ore pe zi, iar în restul timpului antrenează. Spune însă că un boxer bun nu este neapărat şi un antrenor bun. „Ca antrenor îţi trebuie răbdare şi calităţi pedagogice. Trebuie să ştii să explici.„ Când vine însă vorba de box, numai 10% este talent şi 90% muncă, explică Robert Cristea.

  • Fostul ministru al Economiei Ion Ariton, audiat la DNA în dosarul privind gala de box “Campion pentru România”

     Ion Ariton nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost audiat la DNA şi în 3 septembrie.

    Procurorii anticorupţie i-au audiat în acest dosar, printre alţii, pe fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist “Campion pentru România” de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro