Dacă veţi zbura în curând cu un Airbus A350 XWB, care zboară internaţional de pe aeroportul din Bucureşti, veţi avea o şansă să vă uitaţi pe fereastră, să vedeţi flapsul folosit spre decolare şi aterizare în acţiune şi să vă amintiţi că designul acestuia a fost făcut aici în România“, răspunde Sebastiaan van Hese, managing director al companiei de inginerie aerospaţială Fokker Engineering, întrebat dacă putem vedea în zborurile luate de pe aeroportul Henri Coandă componente de aeronavă realizate de inginerii români.
Sebastiaan van Hese este managerul companiei de trei ani, iar înaintea sa tot conaţionali de‑ai săi au ocupat poziţia; potrivit lui, compania este „un bun exemplu al amestecului de cultură româno-olandez“. El însuşi este un exponent: după absolvirea unei universităţi tehnice din Olanda, şi-a urmat pasiunea pentru călătorii, mai ales spre destinaţii îndepărtate, astfel fiind alimentat interesul pentru aviaţie. Fokker Technologies, compania mamă a Fokker Engineering, este locul în care şi-a dezvoltat întreaga carieră: a primit mai întâi o poziţie într-un program de dezvoltare internaţională ce i-a permis să fie implicat în operaţiunile companiei din mai multe părţi ale lumii – Olanda, SUA, Canada, Mexic. „Mulţi din oameni au lucrat în companie vreme de 50 de ani. Erau aici când compania producea aeronave, au cunoştinţe şi pasiune pentru brand, pentru aeronave. Când vorbeşti cu ei, automat devii pasionat“, descrie el angajaţii care îşi amintesc despre primul zbor al Fokker 100, pasiune despre care spune că l-a motivat şi pe el să îşi continuie cariera în industrie. Iar la venirea în România, spune Van Hese, a regăsit acelaşi interes, transmis de la pionieratul lui Aurel Vlaicu.
Olandezul începe discuţia despre companie cu „istoria îndelungată a acesteia, aproape la fel de lungă ca şi aviaţia“. A fost fondată în 1919, de Anthony Fokker, care a construit prima sa aeronavă cam în aceeaşi perioadă în care Aurel Vlaicu a făcut acelaşi lucru în România. Compania a evoluat treptat, prin dezvoltarea de noi modele de aeronave – inclusiv unele militare folosite în Primul Război Mondial, ajungând principalul producător de aeronave pentru piaţa din SUA, unde, în 1920, a deschis şi o subsidiară. Parcursul companiei a fost presărat şi cu schimbări de nume, fuziuni şi achiziţii: în 1930 a fuzionat cu General Motors Corporation, iar numele a fost schimbat în General Aviation Manufacturing Corporation. Mai apoi fuzionează cu North American Aviation şi, în 1948, este integrată de General Motors.
Mai recent, în 1996, s-a transformat din producător de aeronave într-o companie care dezvoltă şi produce sisteme aviatice avansate şi componente pentru aeronave destinate deţinătorilor şi producătorilor acestora; furnizează servicii integrate de mentenanţă şi produse pentru deţinătorii şi operatorii aeronavelor. În acelaşi an, a fost achiziţionată de olandezii de la Stork. Cea mai recentă schimbare a fost finalizată însă chiar anul trecut şi a constat în achiziţia companiei de către multinaţionala britanică GKN, într-o tranzacţie estimată la 706 milioane de euro.
Pe piaţa locală, compania a împlinit anul trecut un deceniu de activitate. „În 2005 s-a luat decizia venirii în România. Căutam un loc în care să putem externaliza servicii de inginerie la un cost mai scăzut, iar România s-a dovedit cea mai potrivită pentru extinderea afacerii. Aici există o pasiune pentru aviaţie, care vine din istoria aviaţiei, pe care o avem în comun, pionieri din România şi Olanda au conturat această istorie. În România există mulţi studenţi la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, iar existenţa facultăţii a fost un factor important în decizia noastră. Au contat şi disponibilitatea forţei de muncă, educaţia, că oamenii vorbesc engleza, germana, franceza, comparativ cu alte ţări din jurul României, unde nu se întâmplă la fel“, descrie el caracteristicile pieţei locale.
Printre componentele produse în România se află flapsurile aeronavei Airbus A350 XWB, una dintre cele mai mari aeronave destinate zborurilor civile ale Airbus. Producţia poate fi făcută în prezent de cei 50 de ingineri din România – de la realizarea conceptului la design, producţie, aftermarket, mentenanţă.
Compania recrutează anual circa cinci angajaţi, majoritatea absolvenţi ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Bucureşti, astfel că vârsta medie a acestora este de circa 35 de ani. Van Hese arată şi ce apreciază cel mai mult: „Inginerii români sunt foarte dedicaţi să-şi termine munca, preocupaţi să se dezvolte profesional, vor să înveţe mai mult. Seamănă cu un burete: vin în companie foarte tineri, plini de ambiţie, pasionaţi, şi vor să înveţe cât mai mult într-o perioadă scurtă de timp; trebuie să îi opreşti câteodată şi să le spui: «Acum e cazul să aplici ce ai învăţat»“. Totodată, observă că oamenii de aici sunt dispuşi să petreacă mai mult timp la serviciu pentru a-şi vedea munca finalizată, spre deosebire de stilul de lucru al olandezilor: „Sunt şi ei dedicaţi, dar îşi petrec timpul diferit, în Olanda avem un mediu în care ne consultăm mult între noi; românii preferă să execute. Aceste caracteristici merg foarte bine împreună, luăm ce e cel mai bun din cele două lumi; oamenii de aici lucrează pentru a termina munca, iar în acelaşi timp fac un pas înapoi pentru a se întreba dacă merg în direcţia bună“.
