Tag: aviatie

  • Ce avere are cosmonautul Dumitru Prunariu. Cât a câştigat românul anul trecut

    Dumitru Prunariu este singurul cosmonaut român, anul acesta împlinindu-se 35 de ani de la misiunea sa în spaţiu.

    Dumitru Prunariu (63 de ani) este primul şi singurul cosmonaut din istoria României. El a zburat în spatiul cosmic în 1981, ca participant al misiunii sovietice Soiuz 40, petrecând în spatiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.

    De profesie inginer aeronautic, Prunariu a deţinut şi câteva funcţii importante: şef al Aviaţiei Civile, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, membru în CA al TAROM. În prezent, Prunariu deţine gradul de general-locotenent în rezervă.

    Vedeţi ce avere are Prunariu pe www.one.ro

  • Surpiză pe piaţa operatorilor aerieni: o nouă companie se lansează în România

    În contextul dezvoltării aviaţiei din România şi ţinând cont de cererea din ce în ce mai mare pentru zboruri venită din partea turiştilor români şi a touroperatorilor, recent, pe piaţa românească s-a lansat o nouă companie aeriană specializată pe curse charter: Aviro Air.

    Compania a fost înfiinţată în 2014 însă din acest an şi-a început activitatea operaţională. Aviro Air este formată din oameni cu experienţă, în mare parte din fostul personal al companiei aeriene prezidenţiale a României. Compania aeriană deţine, în prezent, două aeronave British Aerospace (BAe) 146-300, cu 112 de locuri şi distanţă de „32 pitch” (81 cm.) între scaunele confortabile, din piele. Modelul de avion British Aerospace este bine cunoscut în lume, având un avantaj mare de stabilitate în timpul zborului şi un mare avantaj al decolării şi aterizării pe piste scurte.

    Aviro Air are certificat pentru operaţiuni de transport aerian public emis de Autoritatea Aeronautică Civilă din România şi o echipă de mentenanţă cu experienţă mare, care păstrează aeronavele la un standard ridicat de întreţinere, gata de a decola în orice moment. La ora actuală, Aviro Air operează curse aeriene pe destinaţii europene şi către Orientul Mijlociu.

     „Până anul viitor, flota Aviro Air se va mări şi îşi va diversifica mult reţeaua de destinaţii. Ţinta companiei noastre este de a oferi clienţilor noştri servicii de bună calitate şi performanţă înaltă. Intenţia noastră este de a opera atât curse charter externe din Bucureşti şi din România, cât şi de a sprijini incoming-ul românesc, aducând turişti străini de pe diverse pieţe ţintă. La ora actuală, am semnat contracte cu mai mulţi touroperatori, atât din România, cât şi din străinătate, şi suntem în negocieri avansate cu alţi touroperatori importanţi”, a declarat Aurel Biţianu, CEO al Aviro Air.

  • Povestea omului care a creat unul dintre cele mai emblematice automobile din toate timpurile

    Charles Steward Rolls, un pionier în domeniul aviaţiei şi automobilelor, a fondat împreună cu Henry Royce firma producătoare de automobile Rolls-Royce. Pasiunea pentru aviaţie s-a dovedit a fi fatală pentru el, la 32 de ani prăbuşindu-se cu una dintre aeronavele sale.

    Charles Rolls s-a născut în Londra, ca al patrulea şi cel mai mic dintre copiii Lordului Llangattock; a manifestat de mic un interes sporit pentru tot ceea ce era legat de motoare. În facultate s-a axat pe studierea ştiinţelor mecanice şi aplicate, iar la 18 ani a călătorit la Paris pentru a-şi achiziţiona prima sa maşină, un Peugeot Phaeton, şi s-a înscris în Clubul Automobiliştilor din Franţa.

    După ce a absolvit facultatea Cambridge, Rolls a lucrat pe un iaht cu aburi şi, mai apoi, la London and North Western Railway, păstrând viu interesul pentru inovaţia în domeniul motoarelor; a dat dovadă şi de un extraordinar talent în vânzări. Cu sprijinul financiar al tatălui său, care i-a oferit 6.600 de lire sterline, a deschis unul ditre primii dealeri auto din Marea Britanie în 1993, firma sa, C.S. Rolls & Co, fiind primul importator şi vânzător de maşini Peugeot şi Minerva.

    Rolls l-a cunoscut pe Henry Royce prin intermediul prietenului său Henry Edmunds, director la Royce Ltd. Deşi prefera autoturismele cu trei şi patru cilindri, l-a impresionat vehiculul cu doi cilindri al lui Royce, ca urmare cei doi au pus bazele unui parteneriat în urma căruia a luat naştere marca Rolls-Royce, sub care se produceau autovehicule dotate cu doi, trei, patru sau şase cilindri. Rolls şi Royce s-au întâlnit pentru prima dată la Manchester în mai 1904, iar la finalul aceluiaşi semnau acordul cu privire la afacerea Rolls-Royce.

    Primul automobil Rolls-Royce a fost prezentat la Salonul de la Paris în decembrie 1904, iar în 1906 Rolls şi Royce şi-au oficializat parteneriatul prin crearea autoturismului Rolls-Royce Limited. Un an mai târziu au integrat şi dealerul C.S. Rolls & Co. În timp ce Rolls furniza servicii de suport şi se ocupa de afacere, Royce avea responsabilitatea expertizei tehnice. Rolls a depus mult efort pentru a evidenţia silenţiozitatea maşinilor sale, iar spre sfârşitul lui 1906 a făcut o călătorie în SUA pentru a promova marca. Până în 1907 compania a câştigat mai multe premii pentru calitatea şi fiabilitatea maşinilor sale; în următorii doi ani însă, interesul lui Rolls pentru această afacere a scăzut, iar la sfârşitul anului 1909 a demisionat din funcţie şi a devenit director nonexecutiv.

    Rolls a fost dintotdeauna pasionat de zbor; a început cu baloanele de aer şi a efectuat în jur de 170 de ascensiuni cu balonul. A fost şi membru fondator al Royal Aero Club, iar în 1903 a câştigat medalia de aur Gordon Bennett pentru cel mai lung timp de zbor individual. În timpul parteneriatului său cu Royce a încercat constant şi fără reuşită să îl convingă pe asociatul său să proiecteze un motor pentru aer. În 1909 a cumpărat unul dintre cele şase avioane Wright Flyer, cu care a efectuat peste 200 de zboruri, iar pe 2 iunie 1910 a devenit primul om care a făcut o dublă traversare a Canalului Mânecii, fără oprire, în 95 de minute, fapt pentru care a primit medalia de aur a Royal Aero Club. În Monmouth şi Dover există câte o statuie ce comemorează acest zbor.

    Charles Rolls a murit la vârsta de 32 de ani într-un accident aviatic în Southbourne, Bournemouth, când coada unui Wright Flyer s-a rupt în timpul unui zbor. A fost primul britanic care şi-a găsit sfârşitul astfel, într-un accident cu o aeronavă în decolare, şi a unsprezecea persoană la nivel internaţional. O statuie cu el ţinând un model de avion biplan a fost ridicată în piaţa Agincourt din Monmouth. Ulterior, o altă statuie a sa a fost amplasată lângă terenul de joc al şcolii St. Peter. Mormântul lui Charles Rolls se află la biserica Monmouthshire din Llangattock-Vibon-Avel, unde mai mulţi membri ai familiei sale au fost îngropaţi.

  • Cine este noul ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor

    Noua propunere pentru preluarea portofoliului de ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, este diplomat de carieră din 1996, fiind în prezent ambasador al României în Canada.

    Ea a preluat postul de la Ottawa la sfârşitul lunii mai 2013. Tot din 2013 este reprezentant permanent al României la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale. Din ianuarie 2012 până în mai 2013 a fost ambasador cu însărcinări speciale – reprezentant special pentru promovarea democraţiei. Din noiembrie 2012 este reprezentant al României în Consiliul Guvernatorilor şi membru ales al Comitetului Executiv al Fondului European pentru Democraţie (European Endowment for Democracy).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aviaţia europeană, la viteză de croazieră

    Cei 28 de directori executivi din cadrul alianţei aviatice Star Alliance au sosit la începutul lunii iunie din Dublin în Zürich într-un prim zbor de pasageri al unei aeronave Bombardier CS100, zbor descris de ei drept unul „istoric”. Aeronava, aflată în categoria celor de mărime medie, este printre cele mai noi destinate zborurilor comerciale de pe piaţă (alături de CS300, ce face parte din aceeaşi familie a Bombardier). Delegaţia oficială soseşte de la întâlnirea anuală a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), organizată în Irlanda, pentru a participa la o nouă întâlnire, cea denumită Chief Executive Board Meeting, la care participă executivii din cadrul Star Alliance, alături de specialişti ai aviaţiei. Întâlnirile de acest tip se organizează de două ori pe an, vara şi aproape de finalul anului, fiind găzduite de o linie aeriană membră sau într-un loc strategic pentru companie; subiectul este legat de planurile de dezvoltare a alianţei şi companiilor membre. Aeronava în care a sosit delegaţia executivilor a suscitat interesul jucătorilor din aviaţie datorită unor caracteristici precum un culoar mai larg, cabine mai mari, scaune mai confortabile şi este considerată drept „game changer”, expresie reprezentativă pentru 2016 în aviaţia globală. Vândută la un preţ de listă de circa 71 de milioane de dolari, aeronava va fi operată de Swiss Airlines începând cu luna iulie a acestui an, alte livrări urmând a fi făcute pentru companii din cadrul alianţei.

    Dacă în cadrul întâlnirii din Dublin discursul a fost unul mai degrabă pozitiv, din discuţiile cu jurnaliştii prezenţi la evenimentul din Zürich reiese că operatorii europeni se arată mai degrabă precauţi faţă de previziunile făcute de IATA. Potrivit asociaţiei, 2016 va fi al cincilea an de creştere pentru industria aeriană, cu un profit global total de aproape 40 de miliarde de dolari. Previziunile se referă la o creştere cu circa 12% a profiturilor comparativ cu valoarea de 35,3 miliarde de dolari de anul trecut. Tarifele de zbor vor scădea cu circa 7% anul acesta, ca urmare a deciziei anunţate de Ryanair în mai de a-şi reduce preţurile pentru a-şi umple avioanele, în condiţiile de incertitudine economică, atacurile teroriste şi un preţ scăzut al combustibilului. Potrivit IATA, tarifele din şi spre destinaţiile europene au scăzut deja cu 11,4% în primele trei luni ale anului. „Preţul mai scăzute ale combustibilului ajută cu siguranţă – deşi este temperat de hedging şi de cursul valutar. Ne apropiem probabil de vârful stimulului pozitiv al preţurilor scăzute. Performanţa este, totuşi, întărită de munca operatorilor aerieni. Factorii de încărcare sunt la niveluri record. Joint venture-urile şi alte forme de cooperare cresc eficienţa şi alegerile consumatorilor, ca efect al competiţiei robuste. Rezultatul: consumatorii obţin tarife bune, iar investitorii încep să fie într-un final recompensaţi”, spuneau reprezentanţii IATA într-un comunicat de presă.

    Pentru al doilea an la rând şi doar a doua oară în industria aeriană, profitul capitalului investit (9,8%) va depăşi costul capitalului (estimat la 6,8%). Previziunile se bazează pe un preţ mediu al petrolului de 45 de dolari/baril (petrol Brent) pe parcursul anului, valoare semnificativ mai scăzută decât în 2015. Per ansamblu, combustibilul va reprezenta circa 19,7% din cheltuielile industriei, în scădere de la un vârf de 33,1% în intervalul 2012-2013.

    Totuşi, mai mult de jumătate din totalul profitului global al operatorilor din toată lumea va fi adus de operatorii aerieni din America de Nord, în timp ce câştigurile companiilor aeriene din Europa vor stagna la circa 7,5 miliarde de dolari (anul trecut, această valoare s-a plasat la 7,4 miliarde de dolari). Rezultatele din America de Nord sunt rezultatele unei economii puternice, ale aprecierii dolarului, ale preţurilor scăzute la petrol, dar şi ale unei industrii restructurate, potrivit IATA. În acelaşi timp, starea operatorilor aerieni europeni este greu de descris ca fiind uniformă: grupurile majore au înregistrat îmbunătăţiri bazate pe dezvoltarea pieţelor de lung curier, în timp ce mulţi operatori medii şi mici continuă să se lupte. De asemenea, competiţia este mai intensă pe rutele intraeuropene, povara taxelor este mare, infrastructura ineficientă (mai ales în managementul traficului aerian); la care se adaugă diferenţele mari între aşteptările între angajaţi şi management. Totodată, performanţa operatorilor europeni este afectată de competiţia intensă, aflată în creştere, ce vine mai ales din partea operatorilor low-cost şi a celor din Golf, cât şi a atacurilor teroriste, ce scad apetitul turiştilor pentru călătoriile în anumite regiuni din Europa.

  • Povestea Clyde Cessna, fondatorul uneia dintre cele mai mari companii private de construciţie a avioanelor din lume

    Fondatorul Cessna Aircraft Company, una dintre cele mai mari companii private de construcţie a avioanelor din lume, a avut primul zbor reuşit cu aeronava construită de el însuşi în 1911, între fluviul Mississippi şi Munţii Stâncoşi, fiind prima persoană care a reuşit această performanţă.  

    În copilărie, Clyde Cessna, născut într-o familie de fermieri din Kansas, s-a folosit deseori de abilităţile sale în ale mecanicii şi de spiritul inovator pentru a îmbunătăţi maşinăriile pentru fermieri şi chiar a dezvoltat unele noi. O perioadă, până când aviaţia a început să îi ocupe tot timpul, Clyde a lucrat ca dealer de automobile.

    Pasiunea pentru aviaţie i s-a accentuat în urma participării la o expoziţie aeriană din Kansas, în 1910, fiind elementul care l-a propulsat spre viitoarea sa carieră în domeniul aviatic. Şi-a dat seama că e din ce în ce mai pasionat de avioane şi, pentru a-şi urma visul, a părăsit Oklahoma şi s-a mutat în New York, unde a lucrat o scurtă perioadă pentru Queen Aeroplane Company, unde a luat şi primele lecţii de construcţie a unei aeronave.

    În 1911 şi-a construit primul avion, un monoplan, pe care l-a numit Silverwing, iar prima sa încercare de zbor a fost eşuată. La fel şi a doua şi a treia, până la a treisprezecea, de fiecare dată zborul încheindu-se nefavorabil. În cele din urmă, la cea de-a treisprezecea încercare, Cessna a primit o mică încurajare: aeronavele sale s-au menţinut în aer pentru o scurtă perioadă de timp, înainte să se prăbuşească, aşa cum se aştepta. Într-un moment de frustrare, după accident, Cessna a exclamat furios: „Am de gând să fac acest aparat să zboare, apoi am să-i dau foc şi nu o să mai am de-a face cu avioanele!“.
    În cele din urmă, în iunie 1911, Cessna a avut primul zbor favorabil, iar mulţimile care au râs de el şi de eşecurile lui au schimbat tonul şi l-au numit „un erou îndrăzneţ“. De-a lungul timpului şi-a consolidat abilităţile de a pilota şi, în decembrie 1911, a încheiat cu succes cel mai dificil zbor de până atunci, pe o distanţă de 8 km, fiind prima persoană care a construit şi a zburat cu un avion între râul Mississippi şi Munţii Stâncoşi.

    După ce Silverwing a cunoscut succesul, Cessna şi-a încheiat socotelile cu industria de automobile pentru a-şi concentra atenţia către interesul său pentru aviaţie. Între 1912 şi 1915, Cessna a dezvoltat mai multe tipuri noi de monoplanuri, timp în care zbura de multe ori cu avionul său la diverse evenimente de vacanţă şi târguri, un efort care s-a dovedit a fi profitabil.
    În 1916 Clyde şi-a propus să construiască o nouă aeronavă pentru sezonul de expoziţie aviatică din 1917, aşa că a achiziţionat o clădire în aer liber pentru a-şi pune în aplicare planul. Fabrica a servit un scop dublu, fiind în acelaşi timp şi o şcoală de zbor pentru câţiva pasionaţi care luau lecţii de la Cessna. Cu toate acestea, în aprilie 1917, când SUA a declarat război, expoziţia din 1917 s-a anulat, iar Clyde, cu resursele strânse până atunci, a revenit la vechea sa casă din Kansas, unde şi-a reluat treburile la ferma familiei.

    În anii ce au urmat Primului Război Mondial, interesul publicului pentru zborul privat a crescut din ce în ce mai mult, fapt care l-a determinat pe Cessna, în 1925, să deschidă Air Travel Manufacturing Company, împreună cu doi asociaţi: Walter Beech şi Lloyd Stearman în Wichita, Kansas. În timpul în care Cessna a fost preşedinte, compania a devenit unul dintre cei mai importanţi producători de aeronave din SUA, succes ce poate fi pus pe seama conceptelor avansate de design a aeronavelor, care a obţinut recunoaştere internaţională pentru recorduri de viteză şi distanţă. După doi ani, Cessna a părăsit compania având în plan să îşi deschidă propria firmă, dar şi din cauza unor dispute cu cei doi parteneri ai săi. 
    În septembrie 1927, prin asocierea cu antreprenorul în aviaţie Victor Ross, Clyde a format Cessna-Ross Aircraft. În mai puţin de o lună însă, Ross s-a retras din afacere şi i-a vândut partenerului său toate acţiunile în cadrul companiei, care şi-a schimbat numele în Cessna Aircraft Corporation.

    În continuare, Cessna s-a străduit să construiască un monoplan eficient, primul model, AW, fiind finalizat aproape de sfârşitul lui 1927. Au urmat apoi CW-6, care a zburat pentru prima dată în 1928, şi DC-6, în 1929. După ce a intrat în afacere şi fiul său Eldon, a început proiectarea şi pilotarea aeronavelor de curse CR.

    În ciuda succesului modelelor noi, criza economică a dus la o scădere drastică a vânzărilor de avioane, determinând compania să intre în faliment şi să fie închisă la 1931. Totuşi, Cessna şi-a redeschis porţile trei ani mai târziu, iar în 1936 a fost vândută nepoţilor lui Clyde, Deane şi Dwight Wallace.

    După această tranzacţie, Clyde Cessna s-a reîntors la viaţa de fermier, realizând maşinării pentru agricultură. La cererea lui Deane, el a acceptat să facă parte din companie în continuare, însă doar la nivel simbolic, fără să se implice în afacere. Clyde Cessna a murit la vârsta de 74 de ani în Wichita, Kansas.

  • Aceşti oameni şi maşinile lor zburătoare

    În ultimele luni, Donald J.Trump, candidatul la preşedinţia americană, a fost văzut traversând ţara într-un business jet tip Cessna 750 Citation X, preferat de omul de afaceri american în campanie datorită dimensiunilor reduse. În afară de acesta, Trump deţine încă patru aeronave – un Boeing 757 şi trei elicoptere Sikorsky, o flotă devenită parte importantă a imaginii miliardarului american. Boeingul model 757-200, pe care este scris cu litere aurii numele lui Trump, a costat 100 de milioane de dolari. Spre comparaţie, totalitatea avioanelor deţinute de oamenii de afaceri de pe piaţa locală au o valoare cumulată tot de aproximativ 100 de milioane de euro. Ce şi cât mai pilotează oamenii de afaceri din România?

    „Zborul are multe faţete – pentru unii este un sport, acrobaţie, pentru alţii este un mijloc de transport, în acelaşi timp reprezintă şi o relaxare, dar şi o pasiune – nu te urci în avion şi porneşti de la A la B – pilotarea unei aeronave implică pregătirea, e vorba despre o poveste, despre experienţa zborului“, descrie Radu Merica, preşedinte al Aircraft Owners and Pilots of Romania (AOPA România) şi al Camerei de Comerţ Româno-Germane, experienţa sa de pilot. Merica deţine în prezent o aeronavă de mici dimensiuni, model Cirrus SR 20, numit şi „Mercedesul avioanelor mici“. El spune că pasiunea lui pentru zbor a început în urmă cu 21 de ani, pe un aerodrom din Germania – iar de atunci şi-a obţinut nu doar licenţa de pilot în Europa, ci şi în SUA şi Africa.

    Radu Merica povesteşte că a ajuns să parcurgă anual circa 150 de ore de zbor, atât în interes personal, cât şi de business. „Cu avionul meu pot să plec până la Paris – dar ar dura aproximativ 6 ore şi jumătate zborul, este de preferat să te deplasezi cu acest model pe distanţe de până în 1.000 km, în ţară sau în ţări precum Croaţia, Grecia, Ucraina“, explică el.

    În prezent, în Registrul Unic de Înmatriculare al Aeronavelor Civile din România se regăsesc 72 avioane înmatriculate pe numele unor persoane fizice din România, potrivit asociaţiei pe care o conduce Merica. Preşedintele AOPA crede însă că 50 este numărul real de avioane mici din România, excluzându-le pe cele ultrauşoare, de două locuri, folosite la agrement. Parte din aeronavele persoanelor fizice din România sunt înmatriculate în afara ţării, din cauza complicaţiilor birocratice şi a costurilor mai mari de pe piaţa locală, potrivit reprezentanţilor aceleiaşi asociaţii.

    În acelaşi timp, Radu Merica observă că numărul aeronavelor private din România este mult mai mic, prin comparaţie, faţă de Cehia sau Polonia, unde pe un singur aerodrom de aviaţie generală sunt parcate circa 20-30 de persoane.

    Un vârf al numărului de aeronave înmatriculate pe piaţa locală a fost atins în 2008, când a urcat la 10, iar dacă ar fi să ne ghidăm după numărul de înmatriculări ca indicator economic, în 2015 numărul aeronavelor private înmatriculate în România l-a depăşit pe cel din 2008, atingând un maxim de 12. „În lume este mult mai dens traficul de aviaţie generală decât traficul de linie – chiar dacă aviaţia de linie transportă mult mai mulţi pasageri, mişcările sunt mult mai dense în aviaţia generală. În plus, nu poţi ajunge pilot de linie până când nu treci prin toate activităţile de pregătire, trebuie să acumulezi o experienţă de zbor pe care o faci în cadrul aviaţiei generale. O ţară  nu poate să aibă o aviaţie foarte dezvoltată dacă nu are partea de aviaţie mică – business aviation – dezvoltată, oameni de afaceri care trebuie să ajungă repede dintr-un punct în altul şi pentru care time is money“, explică Merica necesitatea dezvoltării aviaţiei necomerciale, cunoscută şi ca „aviaţia mică“ sau „generală“ (operaţiunile de aviaţie civilă neremunerate, n.r.).

    Unul dintre motivele pentru care acest tip de transport nu e foarte popular în rândul oamenilor de afaceri din România este lipsa infrastructurii, potrivit preşedintelui AOPA. „În Germania, unde infrastructura rutieră este mai dezvoltată, infrastructura de zbor este la fel de dezvoltată; la noi, deşi nevoia de un mijloc de transport alternativ este mai mare, costurile legate de infrastructură sunt mai mari.“ În prezent, în afară de cele opt aeroporturi internaţionale (Băneasa, Arad, Timişoara, Sibiu, Henri Coandă, Baia Mare, Avram Iancu – Cluj-Napoca, Mihail Kogălniceanu – Constanţa) şi cele şapte aeroporturi naţionale (aeroportul Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Ştefan cel Mare – Suceava, Transilvania – Târgu-Mureş, Delta Dunării – Tulcea, Tuzla), în România există încă opt aerodromuri şi 11 heliporturi certificate. „Densitatea de aerodromuri în România este mult sub media europeană.

    Aparent avem multe aeroporturi internaţionale, însă nu avem decât două aerodromuri certificate, deşi numărul de mişcări de aviaţie generală este la fel de mare ca numărul de mişcări de linie. (…) Nu ştiu dacă există vreun aeroport naţional cu hangar în România, în timp ce pe toate aeroporturile din Europa există spaţii de hangare.“ Merica explică necesitatea unor proceduri de aviaţie generală cu zone clar delimitate şi oferă ca exemplu cazul aeroportului Băneasa: „Băneasa se confruntă cu o indecizie între păstrarea statutului dedicat aviaţiei generale şi întoarerea la operatorii de linie. Ca efect al acestei indecizii se confruntă cu o problemă de infrastructură, se plătesc taxe de handling, de pildă, ceea ce nu este necesar“.

     

  • Primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO

    Tehnologiile folosite în domeniul aviaţiei au devenit atât de performante, încât un designer s-a gândit că poate folosi reactoare nucleare portabile pentru a propulsa aeronave.

    Proiectul ,,Flash Falcon” previzionează un viitor în care reactoarele nucleare portabile vor fi folosite pentru propulsia avioanelor. Aceste dispozitive ar urma să pună în mişcare aparatele de zbor cu ajutorul unor ventilatoare foarte puternice şi al unor camere de combustie.

    Vezi aici primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO

  • Primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO

    Tehnologiile folosite în domeniul aviaţiei au devenit atât de performante, încât un designer s-a gândit că poate folosi reactoare nucleare portabile pentru a propulsa aeronave.

    Proiectul ,,Flash Falcon” previzionează un viitor în care reactoarele nucleare portabile vor fi folosite pentru propulsia avioanelor. Aceste dispozitive ar urma să pună în mişcare aparatele de zbor cu ajutorul unor ventilatoare foarte puternice şi al unor camere de combustie.

    Vezi aici primul avion propulsat cu ajutorul unor reactoare nucleare portabile – FOTO

  • Tragedia Germanwings: Un medic a recomandat ca Andreas Lubitz să fie internat la psihiatrie, înainte de tragedia aviatică

    Potrivit Biroul de Anchetă şi Analiză pentru Securitatea aviaţiei civile (BEA) din Franţa, un medic a recomandat ca Andreas Lubitz să primească tratament într-un spital de psihiatrie, cu două săptămâni înainte ca acesta să prăbuşească avionul Germanwings în Alpii francezi, informează Le Figaro.

    BEA a prezentat într-un raport informaţii potrivit cărora Andreas Lubitz a început să prezinte simptomele unei depresii psihotice în decembrie 2014, şi că a consultat mai mulţi medici în lunile care au urmat. Niciunul dintre aceştia nu a alertat autorităţile aeronautice sau angajatorul pilotului.

    Mai multe pe www.mediafax.ro