BusinessMagazin

Tag: arta

  • Praf de preţ

    Praful poate aduce bani frumoşi, cu condiţia să nu fie de pe Pământ, după cum se vede din interesul pentru praf selenar de care profită casele de licitaţii. Bineînţeles, nu oricare praf,  ci mostra culeasă de pe Lună în 1969 de către Neil Armstrong în timpul misiunii Apollo 11.

    Aceasta va fi scoasă la licitaţie printre alte obiecte legate de explorarea spaţiului la mijlocul lunii aprilie la New York de către casa Bonham’s. Praful selenar se află în recipientul în care l-a pus NASA cu mulţi ani în urmă şi a fost deja vândut la licitaţie de câteva ori, ultima oară prin intermediul Sotheby’s pentru 1,8 milioane de dolari în 2017, scrie Wall Street Journal.

  • Instantanee pe pânză

    Natura poate fi o sursă de inspiraţie pentru unii artişti, iar pe alţii îi atrage viaţa într-un oraş mare, pe care încearcă să o surprindă, aşa cum face artistul american Vincent Giarrano. Acesta preferă să picteze tablouri în ulei pe pânză care par a fi imagini surprinse de un fotograf curios fără ca persoanele care apar în ele să-şi dea seama că sunt fotografiate. În picturile sale apar mai ales femei singure care îşi văd de viaţa de zi cu zi, artistul dorind să arate cum e să fii singur într-un oraş mare ori magazine, trotuare, intersecţii sau clădiri.

  • Proiectant de şcoală primară

    Idei interesante în privinţa designului de mobilă pot veni nu numai de la specialiştii din domeniu, ci chiar şi de la copii, dacă se găseşte cineva care ştie cum să-i pună la treabă. Astfel, un proiect derulat de un profesor de educaţie artistică de la Trinity School din New York şi sculptor ca formaţie, Bruce Edelstein, îi învaţă pe aceştia cum să proiecteze şi să construiască anumite piese de mobilier, scrie Dezeen. În cadrul proiectului, copiii  de şapte până la zece ani află cum să conceapă şi să asambleze un scaun, trebuind să confecţioneze doar din scândură de pin unul care să fie cât mai deosebit de cele ale colegilor.


     

     

  • Artă cu lumină

    Anii pandemici au adus, dincolo de provocări şi teamă, noi obiceiuri, tendinţe şi schimbări pozitive. Este şi situaţia Made in Transylvania, un business care într-o perioadă gri şi-a propus să aducă puţină lumină în locul în care ne-am petrecut cel mai mult timp în ultimii doi ani – casele noastre.

     

    Pot spune că pe noi, ca şi business, pandemia ne-a ajutat, în sensul că în urma contextului pandemic comenzile online pur şi simplu au explodat. Astfel, comenzile au crescut cu minimum 30% în ultimii doi ani de activitate, faţă de perioada anterioară”, a spus în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace, Ina Grecu, fondator al Made in Transylvania, care produce şi comercializează sub brandul Startonight colecţii de obiecte decorative luminoase – tablouri şi tapet – create de diferiţi artişti şi fotografi pe piaţa din România.

    În ceea ce priveşte stilul adoptat de consumatori în cei doi ani „speciali”,  Ina Grecu a menţionat că ei au căutat, în principal, colecţii exclusive de tablouri şi tapet din zona abstractă, minimalistă. Reprezentanta Made in Transylvania consideră că oamenii au avut nevoie de cât mai mult spaţiu în casele lor însă, în acelaşi timp au căutat să aducă un plus de culoare. „Foarte mulţi clienţi au comandat tablouri din categoria abstract, alb – negru, în ultimii doi ani. De asemenea, au fost căutate şi tablourile cu imagini din natură sau chiar peisaje viu colorate, dar ponderea cea mai mare a fost în zona abstractă, stilul minimalist.”

    Compania românească Made in Transylvania a fost înfiinţată în 2007, iar în prezent deţine un atelier de producţie în judeţul Braşov, unde sunt realizate obiectele decorative care devin luminoase în întuneric, fără să implice un consum de energie.

    „Sunt obiecte decorative mai speciale, în sensul că luminează noaptea pentru că se încarcă cu energie naturală sau artificială, iar când este întuneric luminează – acest efect este obţinut prin aplicarea pe tablou sau pe tapet a unei soluţii speciale. Produsele sunt realizate integral în România, pe canvas sau plexiglas. Era un concept inovator acum 15 ani, atunci când am început businessul acesta. În momentul de faţă produsele sunt destul de cunoscute atât pe piaţa naţională, cât mai ales pe cea internaţională. Creăm tot felul de noi articole care sunt prietenoase cu mediul şi mult mai luminoase în timp”, a mai spus Ina Grecu. Ea a adăugat că în prezent, cele mai multe comenzi înregistrate de companie vin din Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia, Canada, Mexic, Brazilia, Argentina, dar şi din alte ţări.

    De asemenea, planurile reprezentanţilor companiei vizează atât dezvoltarea la nivel local – prin listarea mai multor tablouri pe site-urile tip marketplace din România – şi creşterea portofoliului de produse dar şi de clienţi, cât şi extinderea pe noi pieţe europene, până la finalul anului în curs. „Anul acesta intenţionăm să listăm mai multe articole şi obiecte luminoase pe platformele marketplace locale şi să încercăm să ajungem şi în ţări din Europa, unde nu am ajuns până acum.”

    În ceea ce priveşte cifra de afaceri, compania românească Made in Transylvania vizează afaceri de un milion de euro până la finalul anului 2022, în creştere uşoară faţă de anul precedent când compania s-a apropiat de acest prag. „În 2022 sigur o să depăşim un milion de euro cifră de afaceri, mai ales dacă piaţa imobiliară şi piaţa de construcţii continuă să se dezvolte. Nu colaborăm direct cu arhitecţi, constructori, dezvoltatori imobiliari sau designeri, însă vedem în comenzile înregistrate că există interes din partea acestora şi comandă de la noi tot felul de obiecte decorative luminoase”, a mai spus fondatoarea Made in Transylvania. În prezent, în atelierul de producţie al companiei lucrează circa 15 angajaţi care onorează aproximativ 1.000 de comenzi lunar. „În fiecare an căutăm oameni noi şi facem recrutări. De obicei în sezonul de vară se măreşte echipa pentru că atunci încep pregătirile pentru sezonul de toamnă – iarnă, când cresc comenzile. Mereu din vară începe să crească numărul de comenzi şi trebuie să crească şi echipa.”

    De asemenea, obiectele decorative comercializate sub brandul Startonight pot fi găsite atât în mediul offline, cât şi în mediul online – atât pe site-ul propriu al companiei, cât şi pe diferite platforme tip marketplace, precum cea a eMAG.

    „Pe eMAG Marketplace am listat primele articole în 2016. Am listat prima dată câteva sute de articole, iar în prezent avem aproximativ 7.000 de articole listate pe eMAG Marketplace. În prezent, pe eMAG Marketplace comanda medie este de aproximativ 300 de lei, cu o medie de 150 de comenzi pe lună. În ceea ce priveşte ecosistemul Amazon, acolo am intrat în 2012, iar cele mai multe comenzi sunt înregistrate pe marketplace-urile Amazon”, a mai spus Ina Grecu. Ea a menţionat că în contextul actual, influenţat atât de pandemie – chiar dacă restricţiile, cel puţin pe anumite pieţe, au început să fie ridicate – cât şi de conflictul armat început de Rusia în Ucraina, o provocare ar putea veni din zona de transport. „Pentru că trimitem comenzi în toată lumea doar o criză a transportului ne-ar putea da peste cap şi ne-ar împiedica să nu putem onora comenzile”, a explicat fondatoarea companiei Made in Transylvania.

  • Muzeul amenajat de angajaţi după bunul plac

    Muzeele lumii lasă, de regulă, selectarea lucrărilor pentru expoziţii pe mâna unor experţi în domeniu, dar uneori apelează şi la nespecialişti.

    Astfel, Baltimore Museum of Art (BMA) a cerut sprijinul angajaţilor care asigură paza instituţiei, pe care i-a rugat să selecteze lucrări care să fie incluse într-o expoziţie intitulată „Guarding the Art” (Păzind arta).

    Sub coordonarea unui expert al muzeului, care nu le-a impus o temă, angajaţii au ales lucrări în funcţie de experienţele şi pasiunile lor.

    Un angajat care-şi dorea o carieră muzicală a selectat, de exemplu, un tablou care i s-a părut că i-ar evoca muzica lui Mozart, „Normandy Landscape” de Hale Woodruff (1928), iar altcineva a ales o lucrare care să reflecte protestele şi tensiunile rasiale din SUA, de exemplu.

     


     

     

  • Jocurile puterii nasc monştri

    Jocurile de putere degenerează de cele mai multe ori într-un abuz. Cam în orice situaţie, indiferent de context. Iar victima, în cele mai des întâlnite cazuri, nu are şansa sau puterea de a-şi face dreptate sau de a-şi spune măcar varianta sa de poveste.

    Cazul imaginat de dramaturgul David Mamet în piesa sa OLEANNA, scrisă în 1992, deci cu vreo 25 ani înainte de celebrul fenomen internaţional #MeToo, este unul care ilustrează un astfel de abuz, petrecut în cadru instituţional. Mai exact, în cadru universitar; iar protagoniştii sunt exact cum vă imaginaţi, un profesor universitar şi o studentă de-a sa.

    Intriga pleacă de la o discuţie în aparenţă inofensivă, petrecută face to face, în biroul profesorului şi escaladează într-un conflict cu deznodământ trist, în care nici nu ştii cu cine să mai ţii. Asta, dacă nu eşti foarte atent la nuanţe. Acuzaţii de hărţuire sexuală, mai mult sau mai puţin susţinute de fapte, şantaj, agresiune fizică şi verbală, intimidări…tot arsenalul din spectrul jocurilor de putere. Care arsenal se mută de la victimă la agresor şi invers în piesa lui Mamet. Pentru că victima din povestea sa este curajoasă şi ia atitudine, caută sprijin printre colegi şi alţi profesori, îşi asumă riscuri, pentru a demasca ceea ce ea numeşte ipocrizie şi falsitate amestecată cu aroganţă şi nepăsare pentru student ca individ cu personalitate. Şi lupta ei este încrâncenată şi se poartă ulterior în numele unui grup, al unei minicomunităţi.

    Văzând piesa la Teatrul de Artă Bucureşti (str. Sfântul Ştefan, nr. 21) în regia lui Bogdan Budeş, am avut un flashback de acum aproape 25 de ani, de când eram elevă. Eram clasa a XII-a şi la Olimpiada Naţională de Filosofie de la Craiova, unul dintre profesorii din stafful profesoral m-a invitat la o plimbare să discutăm pe marginea subiectelor care picaseră la examen. Doar că era cam seară, oraşul necunoscut, străzile prea înguste şi slab luminate, un cadru perfect în care „domnul” profesor a considerat de cuviinţă să mă ia de mână şi să încerce să mă sărute. Fată simplă şi nefricoasă din fire, mi-am retras mâna şi fără alte comentarii, am cerut ferm să ne întoarcem în campus. Lucru care s-a şi întâmplat, fără ca scena să degenereze în alte complicaţii.

    Cu altă ocazie, un alt profesor, a făcut o remarcă cel puţin libidinoasă pentru poziţia de diriginte pe care o avea, văzându-ne pe mine şi o colegă care fumam…”Fumaţi? Mmm. Mi îmi place carnea afumată”. De obicei sunt spontană, am cate o replică să nu rămân datoare, însă unele afirmaţii consider că nu merită niciun efort. Exact ca fluieratul pe stradă. Eu am fost, să zicem, norocoasă. Dar alte femei, nu au avut sau nu au acelaşi noroc. Sau nu-şi găsesc tăria să fie ferme, sau se blochează şi intră în ceea ce se numeşte freeze mode. Şi oricum, bărbatul nu se opreşte la primul semn potrivnic al femeii. Ba dimpotrivă. Cu cât femeia se împotriveşte mai vehement, unii consideră că sunt provocaţi şi că vânătoarea trebuie să continuie pentru că „prada” vrea doar să fie alergată, ca să se frăgezească. Vănătorul îşi doreşte căprioara cu orice preţ şi mintea îi este întunecată de  umbra erectă a propriului prohab. 

    Pe Lucian Pavel îl puteţi vedea la Teatrul de Artă Bucureşti în spectacolele „Oleanna” şi „O relaţie deschisă” şi la Teatrul Apropo în „Medeea:Furie”.

    Deznodămintele unor astfel de situaţii care par inacceptabile în secolul XXI, dar care încă se întâmplă, sunt uneori tragice, purtătoare de traume pe termen lung, sunt distrugătoare de familii, de destine, de cariere. Ca orice abuz sau supradoză, finalul este îngrozitor.

    Şi astfel de situaţii se întâmplă nu doar în mediul universitar, ci şi în companii private, între manageri şi subalterni şi mai ales în instituţii publice, unde oricum ierarhiile sunt rigide, numirile de şefi/directori sunt politice şi nu au la bază vreo moralitate sau măcar decenţă a sus-puşilor. De obicei, societăţile patriarhale şi tradiţionaliste  sunt şi mai expuse unor astfel de dezechilibre şi poveştile pe care le cunosc de la prietene apropiate sunt nenumărate.

    În societăţile ultramoderniste şi progresiste, lucrurile au luat o altă întorsătură şi s-a căzut să zicem aşa în cealaltă extremă, în care bullyingul şi agresiunea vin din partea elevilor, studenţilor ş.a.m.d., iar profesorilor le este teamă să-şi apere poziţia tocmai pentru a nu fi acuzaţi de abuz de putere. Situaţiile dezechilibrate sunt aiurea oricum ar fi şi orice abuz trebuie demascat şi neutralizat, iar agresorul sau abuzatorul trebuie pedepsit.

    Mergeţi să vedeţi piesa la Teatrul de Artă Bucureşti şi făceţi-vă propria părere. Apoi, imi puteţi scrie un mesaj în care să-mi spuneţi care este părerea voastră despre subiect. Sau poate că aveţi o situaţie asemănătoare şi din diverse considerente v-a fost teamă să recunoaşteti că sunteţi într-un context abuziv. Şi puteţi demasca astfel un personaj toxic şi grotesc.

    Cristiana Luca este absolventă a UNATC „I.L.Caragiale (licenţă şi master). Din 2020 e angajată a Teatrului de Stat Constanţa. O puteţi vedea în: „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya (regie: Diana Mititelu), „Tartuffe” de J.B. Moliére (regie: Horia Suru), „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare (regie: Alexandru Mâzgăreanu), „8 TAŢI” de Tina Müller (regie: Irisz Kovacs), „ZIUA Z” de Ionuţ Sociu (regie: Bobi Pricop), „Goi puşcă” de Simon Beaufoy (regie: Vlad Cristache), “#acedesiguranţă” de Ionuţ Sociu (regie Bobi Pricop) şi „Oleanna” la Teatrul de Artă Bucureşti. Are în lucru un nou rol într-un spectacol la Teatrul de stat Constanţa – „Îndoiala” de John Patrick Shanley. Foto: Dan Andrei

    În spetacol veţi descoperi doi actori foarte credibili. Cristiana Luca (25 ani) joacă rolul studentei. Cu o figură de căprioară sensibilă, Cristiana face un joc extraordinar în compania lui Lucian Pavel (54 ani), care este perfect în rolul profesorului John. Carismatic, volubil, prea prietenos, neatent şi uşor arogant în raport cu studenta Carol, profesorul are nevoie de o singură mişcare greşită, de o singură propunere nepotrivită ca să îşi dinamiteze întreaga existenţă. Ea, Carol, studenta lucidă, acidă şi cu un neliniştit spirit justiţiar.

    E o invitaţie la dialog cât se poate de serioasă. Mergeţi la teatru şi scrieţi-mi
    opinia voastră pe adresa de email
    g@ocultadelaloja.ro.

    Cu cine ţii? Cu Carol sau cu John? Sau poate ai vreo poveste tristă care trebuie spusă sau cunoşti un personaj abuziv care trebuie expus.

     

    OLEANNA de David Mamet

    Traducerea: Andreea Vulpe şi Cristi Juncu

    Cu: Cristiana Luca şi Lucian Pavel

    Scenografia: Alma Ungureanu

    Costume: Monica Florescu

    Fotografia şi grafica: Dan St. Andrei

    Regia: Bogdan BudeşPreţ bilet: 50 lei

    Georgiana Gheorghe este colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru

  • Crapi la domiciliu

    Ajunşi o prezenţă constantă în diverse locuri din San Francisco în ultimii doi ani, crapii japonezi (koi) instalaţi pe trotuare şi pe pereţii unor clădiri sunt prilej de fotografii pentru reţelele de socializare online şi nu numai, iar mai nou fac şi vizite la domiciliu.

    Artistul care-i creează, Jeremy Novy, a avut ideea de a desena aceşti peşti ornamentali după o călătorie în China în care a studiat arta veche şi contemporană.  Novy s-a întors la San Francisco în 2020 şi de atunci au început să apară desenele sale în tehnica stencil (aplicare de imagini folosind un şablon) pe trotuare şi pereţi, dar şi în galerii de artă contemporană din oraş. Desenele sale prezintă unul sau mai mulţi koi, numărul lor fiind ales ca să respecte numerele norocoase din cultura chineză. Crapii decorativi nu rămân numai pe spaţiul public, ei putând ajunge şi la persoanele particulare, deoarece artistul face vizite la domiciliu atunci când este chemat şi desenează koi acolo unde îi spune clientul.

     


     

  • Pariu pe tineri

    Când oferta e prea mică faţă de cerere, creşte preţul, principiu care se aplică şi în lumea artei, unde unii câştigă bani frumoşi din lucrările unor tineri artişti. Aceştia profită de faptul că există tot mai mulţi colecţionari mai tineri care se descurcă bine pe internet şi mai ales reţelele de socializare online, de unde află informaţii despre artişti ale căror lucrări i-ar putea interesa, şi încearcă să anticipeze popularitatea unui artist cumpărându-i lucrările de la galeria care îl reprezintă, după care le vând la licitaţie pe sume mult mai mari atunci când creşte cererea. Un astfel de exemplu este cel al pictoriţei britanice Flora Yukhanovich, în vârstă de 31 de ani, ale cărei tablouri se vindeau în urmă cu câţiva ani pentru circa 40.000 de dolari, pe când în 2021 o lucrare a sa a fost adjudecată la o licitaţie a Sotheby’s pentru suma de 3 milioane de dolari.

    Tendinţa se remarcă şi în privinţa lucrărilor altor artişti sub 40 de ani, a căror valoare la licitaţie a crescut de la 181 milioane de dolari în 2014 la 450 milioane de dolari în 2021, scrie New York Times. Faptul că lucrările unui artist tânăr se vând pentru sume mari la licitaţie nu este neapărat de bun augur pentru acesta, existând riscul de a-i fi afectată cariera când interesul colecţionarilor care vânează licitaţii scade. Ca atare, galeriile care-i reprezintă pe artişti încearcă să-i protejeze pe aceştia de speculatori, preferând să le vândă o vreme lucrările doar muzeelor, spre exemplu. Dacă accesul la artistul din SUA sau Europa căutat este restricţionat, atât colecţionarii, cât şi speculanţii pornesc în căutare de talente noi, ajungând, de exemplu, în Ghana. Unul dintre cei mai importanţi tineri artişti ai ţării, Amoako Boafo, deja îşi vede lucrările vândute la licitaţie pentru peste 3 milioane de dolari, chiar dacă în galerii tablourile sale costă şi 10.000 de dolari.

  • Fotografii în ambalaj

    Utilizate în mod obişnuit pentru a proteja diverse obiecte până ajung de la magazin la cei care le-au cumpărat, ambalajele sub formă de folie de plastic i-au dat unui fotograf japonez o idee pentru un proiect aparte. Mai precis, acesta, pe numele său Haruhiko Kawaguchi, cunoscut şi sub pseudonimul de Photographer Hal, realizează portrete cu o condiţie: cei care apar în imagine să se lase înfăşuraţi în plastic, scrie CNN. Proiectul intitulat „Flesh Love”, care durează de aproape douăzeci de ani, presupune „ambalarea” subiecţilor şi uneori şi a maşinilor, caselor lor şi chiar a copacilor din jurul acestora în folii de plastic special create. Ca să nu-i pună în pericol pe cei pe care doreşte să-i fotografieze, Kawaguchi îi ţine înfoliaţi numai zece secunde, indiferent dacă a apucat sau nu să realizeze imaginile dorite, fiind ajutat să-i elibereze şi de asistenţi în caz de nevoie. Ideea din spatele proiectului este de a arăta dragostea şi legăturile dintre oameni, după cum explică artistul.


     

  • Tot felul de simboluri. Antreprenorii români care rescriu povestea mărţişorului

    Din lemn, din ceramică, din sticlă, din lut, din textile, mărţişoarele au trecut de mult graniţa imaginaţiei, aşa că versiunile puse pe piaţă de noile afaceri antreprenoriale depăşesc chiar şi cele mai creative minţi. Luna martie e după colţ, tradiţia merge mai departe, la fel şi mâinile neobosite ale artiştilor antreprenori care lucrează de zor la colecţii întregi de mărţişoare care mai de care mai speciale. Găsiţi mai jos doar câteva poveşti care stau temelie pentru atelierele din care ies cele mai cool mărţişoare din 2022.

     

    Andreea Tölgyi este artist plastic, a studiat la Universitatea de Arte Vizuale şi Design „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia Ceramică, iar Iza Kiss este istoric de artă şi a absolvit Facultatea de Istorie a Artei la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Împreună au creat, în 2010, Atelierul de Murano, unde prelucrează sticla de Murano la lampă, schiţează şi asamblează bijuterii şi mărţişoare. Produsele Atelierului de Murano se găsesc atât în atelierul fizic din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cât şi online. Partea de online, spun fondatoarele, a ajutat ca bijuteriile lor să ajungă aproape peste tot în ţară. În atelier, cele două tinere produc bijuterii şi mărţişoare unicat şi tocmai din acest motiv ele şi-au propus ca businessul lor să rămână unul de dimensiuni mici.

    Laura Ungureanu este mintea creativă din spatele Ceramiceanu, un atelier din Timişoara care, când nu produce tot felul de accesorii din ceramică, îşi dedică spaţiul mărţişoarelor. Laura a urmat în 2015 cursurile de design ceramic din cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Îi plăcea ceramica şi era atrasă de bijuterii, astfel că a căutat o modalitate de a le armoniza pe amândouă, cu un strop de emoţie ca liant între ele. De şase ani este pasionată de ceramică, dar abia în 2018 şi-a făcut curaj să scoată în lume obiectele cărora cu măiestrie le dă formă. Lucrează totul la ea acasă, unde a reuşit să-şi împartă spaţiul astfel încât să aibă un loc dedicat pasiunii ei, cea care poartă numele Ceramiceanu. Nu e neapărat simplu, dar până acum a fost un succes. Totuşi, Laura Ungureanu admite că i-ar plăcea să aibă un atelier propriu pentru businessul ei. Piesele Ceramiceanu, fie ele cercei, broşe sau chiar ceşti, decoraţiuni pentru brad şi mărţişoare, au preţuri care reflectă, pe cât posibil, munca din spatele fiecăreia. Ele pornesc de la 35 de lei şi ajung la 120 de lei. Semnificaţia lor este însă inestimabilă.

    Andra Tudor a lăsat în 2015 munca de economistă pentru a se dedica propriului business – Didi Craft, un atelier în care poate produce zilnic circa 30 de cărţi educative, adaptate vârstelor de la şapte luni, la şapte ani. În plus, din atelierul Didi Craft din Târgovişte, ies şi jucării din lemn şi mărţişoare. Antreprenoarea a început să cocheteze cu domeniul producţiei când încă avea statutul de angajat, lucrând ca economist pentru un producător. Ulterior, s-a dedicat businessului, atrăgând fonduri prin programe pentru start-up-uri pentru a dezvolta businessul. La realizarea mărţişoarelor, ea începe să lucreze încă din timpul verii, pentru ca stocurile să fie suficiente în februarie.

    Doi Atomi este numele pe care Sandra Grădinaru l-a dat accesoriilor minuţioase pe care le creează, fie ele brelocuri, semne de carte sau, în această perioadă, mărţişoare. Absolventă de Construcţii, Sandra a lucrat un an în domeniu, apoi şi-a dat seama că, mai mult decât să proiecteze, îi place să creeze, aşa că a schimbat macazul şi a pornit propriul business. Şi-a amenajat un mic atelier, unde prelucrează marochinărie, de la semne de carte, suporturi de căşti şi broşe, până la portcarduri, portofele, rucsacuri şi genţi, o gamă largă de accesorii, iar în această perioadă lucrează de regulă sute de mărţişoare.

    Acum şase ani, Nicoleta Nicşan era proaspătă mamă, locuia într-un apartament cu două camere din zona Tineretului din Bucureşti şi îşi transformase balconul în atelier pentru meşterit mărţişoare din lut. Când cererile au tot crescut, iar volumul de muncă a devenit şi el mai mare, s-a mutat în Mogoşoaia, în judeţul Ilfov, şi şi-a amenajat şi un atelier propriu, unde lucrează astăzi la decoraţiunile şi accesoriile sub brandul Fuioru’ Fermecat. „Am început cu mărţişoarele lucrate din lut, mi-a picat o bucată de lut în mână şi am vrut să văd ce pot face cu el. A fost o joacă, apoi am fost selectată de o companie pentru care a trebuit să realizez 700 de mărţişoare. Am continuat cu accesorii pentru diverse ocazii, seturi pentru botez. Încerc să mă extind pe partea de cadouri lucrate manual”, povesteşte Nicoleta Nicşan. După încheierea concediului de maternitate, Nicoleta şi-a dat demisia de la compania la care lucra şi a început să se concentreze exclusiv pe businessul propriu. Colecţia de mărţişoare din acest an include diverse modele cu flori de primăvară pictate pe lemn. Un mărţişor făcut în atelierul Fuioru’ Fermecat costă 15 lei. „Este cea mai aglomerată perioadă, am primit deja comenzi pentru peste 300 de mărţişoare. Lucrez singură în atelier, ajutoare am doar pentru livrări. Vând pe site, pe Facebook, pe Instagram, iar planul este ca după pandemie să deschid un magazin de cadouri în Mogoşoaia, să facem ateliere pentru copii, să creez o comunitate.” În perioada sărbătorilor de iarnă şi a mărţişorului, o parte importantă din clienţi o reprezintă companiile care oferă cadouri angajaţilor. Dincolo de mărţişoare, Nicoleta Nicşan creează şi lumânări de botez pictate manual, cutii de trusouri, căni, puşculiţe, cutii de amintiri sau decoraţiuni.

    Lutul polimeric este materia primă de bază cu care lucrează Simona Pop, o absolventă de Jurnalism din Cluj, care şi-a format un atelier de design şi producţie ce stă sub brandul Lionbox. Face asta de cinci ani deja şi a dezvoltat un portofoliu care tot creşte de la un an la altul. Simona Pop a descoperit lutul polimeric în 2015 şi a găsit, odată cu el, o pasiune pe care nu ştia că o are. Practic, modelele făcute din acest material au devenit o formă de terapie pe care a adoptat-o instantaneu, iar acum, după ce a acumulat experienţă, l-a cooptat în firmă şi pe soţul ei. Primele ei creaţii au fost mici figurine Dollme, sub formă de pandantive sau broşă. Apoi, la scurt timp, Simona a creat prima colecţie de figurine Dollme pe cană, care au fost apreciate. Astăzi, produsele Dollme şi borcănelele decorate cu dulciuri şi biscuiţi sunt cele mai căutate. În portofoliul Lionbox şi-au făcut loc şi câteva accesorii, introduse mai recent în stoc, dar şi mărţişoare, creând sute de astfel de modele.

    Denisa şi Marcel Puşcaşu căutau, în 2013, o modalitate de a pune în comun cunoştinţele lor în domeniul artei, iar rezultatul acestei dorinţe a căpătat numele Push Design, un atelier de creaţie din Iaşi, în care cei doi confecţionează accesorii, magneţi de frigider, albume foto şi multe alte obiecte în general de dimensiuni mici. Printre ele, evident şi mărţişoare. Toate produsele au la bază trei materiale care pot fi uşor reciclate – lemnul, pielea şi hârtia. În această perioadă, cei doi lucrează la o serie de obiecte care pot fi oferite ca mărţişor.

    După mai mulţi ani în care a lucrat ca arhitect în cadrul unei companii, Roxana Nicolae s-a reorientat către o afacere proprie în producţia de genţi din piele. Din prima bucată de piele a croit câteva poşete pe care le-a vândut rapid printre prieteni şi pe internet, apoi s-a gândit să transforme pasiunea într-un business. A investit apoi câteva sute de euro pentru materiale, echipamente, vopsea şi accesorii şi a început să lucreze manual, în serii mai mari, poşete tip plic. Pentru a-şi vinde produsele, Roxana Nicolae a deschis un magazin virtual, o pagină de socializare şi a continuat să-şi dezvolte afacerea. Genţile şi mărţişoarele Spicul de grâu sunt făcute într-un apartament din zona Dorobanţi, unde a fost deschis şi un showroom, pentru clientele care vor să le vadă înainte de a le comanda. Pielea este adusă din Italia, vopseaua vine din Statele Unite ale Americii, iar o parte din celelalte materiale – precum accesorii, pânza cu care sunt căptuşite genţile, dantelele şi unele aplicaţii – vin din România.