Tag: angajare

  • Kaufland face o surpriză angajaţilor şi introduce voucherele de vacanţă în pachetul de beneficii. Salariul mediu brut lunar al unui angajat în magazine şi depozite ajunge la 6.100 lei

    Kaufland România, liderul comer­ţul­ui local după rezultatele din 2019, actualizează pachetul de beneficii pentru angajaţii companiei şi oferă vouchere de vacanţă ce pot fi folosite pentru cumpărarea de servicii turistice în România. Astfel, venitul mediu brut al unui angajat în magazine şi depozite ajunge la 6100 lei pe lună, incluzând sporuri, tichete de masă, vouchere de vacanţă dar şi alte beneficii.

    Valoarea totală a voucherelor de vacanţă ce vor fi acordate în acest an este de peste 1,5 milioane de euro, arată datele transmise de reprezentanţii companiei.

    ,,Decizia de a acorda vouchere de vacanţă va avea un impact indirect în economie, unde se vor întoarce cei 1.5 milioane euro pe care îi acordăm astfel angajaţilor. Actualizăm an de an pachetul de beneficii, astfel am decis să direcţionăm o parte din buget spre vacanţe în România. Toate sectoarele sunt strâns legate în echilibrul economiei, şi înţelegem că şi noi avem puterea să mişcăm lucrurile, prin deciziile pe care le luăm zi de zi”, explică Marco Hößl, Director General Kaufland România.

    Demersurile necesare implementării acestui beneficiu au început încă din luna noiembrie a anului trecut, iar soluţia acordării a fost identificată în luna ianuarie a acestui an.

    Venitul brut al angajaţilor Kaufland România creşte începând cu luna martie 2021, ca urmare a acordării voucherelor de vacanţă ca beneficiu suplimentar pentru angajaţii cu peste trei ani vechime, precum şi a voucherelor oferite cu diverse ocazii pe parcursul anului.

    Compania este printre cei mai mari angajatori privaţi din România, cu o medie de peste 15.000 de angajaţi.

  • Cât câştigă un angajat din fabricarea calculatoarelor

    ♦ Numărul salariaţilor din această industrie a crescut cu peste 50% în ultimii zece ani ♦ Un tehnician electronist câştigă un salariu lunar net de 3.400 de lei, iar un manufacturing specialist are un salariu net de circa 4.400 de lei.

    Un angajat dintr-o companie cu activităţi de fabricare a calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice câştiga un salariu lunar mediu net de puţin peste 4.000 de lei în decembrie 2020, cu circa 11% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului precedent, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    În ultimul deceniu, salariul angajaţilor din aceste companii a crescut cu peste 86%, însă ritmul lui de creştere nu s-a apropiat de cel al salariului mediu net din economie, de circa 125%.

    Numărul salariaţilor din această industrie a crescut cu 11.600 de persoane în ultimii zece ani, de la 23.100 în decembrie 2011 la 34.700 în aceeaşi lună a anului 2020, o creştere de peste 50%, conform statisticilor INS. Această diviziune cuprinde fabricarea calculatoarelor, a echipamentelor periferice, a echipamentelor de comunicaţii şi a produselor electronice similare, precum şi fabricarea componentelor pentru aceste produse.

    Procesele de producţie din această diviziune se caracterizează prin proiectarea şi utilizarea circuitelor integrate şi aplicarea tehnologiilor speciale de miniaturizare.

    Diviziunea cuprinde de asemenea fabricarea produselor electronice de larg consum, fabricarea de echipamente de măsură, verificare, navigaţie, fabricarea de echipamente de radiologie, electrodiagnostic şi electroterapie, fabricarea de echipamente şi instrumente optice şi fabricarea suporţilor magnetici şi optici destinaţi înregistrărilor. Astfel, un tehnician electronist câştigă un salariu lunar net de 3.400 de lei, un manufacturing specialist are un salariu net de circa 4.400 de lei, iar un inginer dintr-o fabrică de calculatoare şi echipamente periferice câştigă circa 5.000 de lei, conform datelor de pe platforma Undelucram.ro.  

    Printre cei mai mari actori din această industrie sunt companii precum Celestica România, Emerson, Plexus Services Ro, Flextronics România, Complet Electro Serv, Renaissance Public Service, Steinel Electronic sau Systronics, după cifra de afaceri înregistrată în 2019, conform datelor publice de la Ministerul Finanţelor.

  • DRDP, a doua casă: Un deputat şi-a angajat familia şi toată Organizaţia PSD la Drumuri Naţionale

    Deputatul PSD s-a mutat cu totul în DRDP, deşi acolo făcea doar figuraţie: şi-a adus după el soţia şi cumnatul plus cinci tinerei de la Organizaţia Municipală PSD, pe care o conduce. Sora i-a fost angajată la Consiliul Judeţean. Toţi merită să aibă nişte cariere frumoase la stat, chiar dacă drumuri nu se mai fac de 30 de ani

    Soţia şi cumnatul la „Drumuri”, sora la Consiliul Judeţean. La prima instituţie, Marius Ostaficiuc a fost şef serviciu şi director, la a doua consilier judeţean. Acum, Ostaficiuc e deputat, preşedinte al filialei municipale a PSD. Iar pe unii dintre apropiaţii de la partid i-a plantat la Drumuri. Politica şi cariera la stat, mână în mână.

    Soţia, angajată în 2017, înainte de a naşte

    Până la alegerile parlamentare din decembrie 2020, locul de muncă al lui Marius Ostaficiuc a fost la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, ca şef departament „venituri”. Ostaficiuc a îndeplinit această funcţie în perioada 2012020, anterior fiind şef serviciu comercial (2016-2017) şi director comercial (2012-2016), toate la DRDP.

    În 2017, în filiala de la Iaşi a companiei a ajuns şi soţia sa, Ramona, inginer. Potrivit declaraţiei de avere pe care a completat-o în decembrie 2020, Marius Ostaficiuc a câştigat de la DRDP în 2019 peste 93.000 de lei net (o medie lunară de 7.816 lei).

    Tot în 2019, soţia sa, Ramona, a acumulat venituri de aproximativ 40.000 de lei, adică o medie de 3.300 lei/lună, o bună parte a anului fiind în concediu de creştere a copilului.

    Cititi mai multe pe www.reporteris.ro

  • Incredibil: câţi bugetari are România şi ce număr uriaş de noi angajaţi la stat a apărut în ultimele două luni din 2020

    România avea la sfârşitul anului trecut un număr de 1,249 milioane de salariaţi bugetari, angajaţi în instituţii şi autorităţi publice, în condiţiile în care Guvernul a angajat în ultimele două luni din 2020 aproape 9.000 de persoane, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.

    Astfel, la finele lunii octombrie 2020 lucrau la stat 1,240 milioane persoane, iar în noiembrie 1,245 milioane persoane.

    Acestea nu au fost singurele angajări realizate de instituţiile statului în cursul anului trecut, în condiţiile în care în octombrie 2019, ultima lună înainte de alegerile prezidenţiale, numărul de salariaţi bugetari era de 1,235 milioane persoane, cu aproape 14.000 mai puţin decât în prezent.

    Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii, cei aproximativ 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă 22% din totalul de 5,62 milioane de salariaţi activi la nivelul întregii economii.  

     Din numărul total de bugetari de la finele anului trecut, 801.813 erau angajaţi în administraţia publică centrală, din care 595.722 în instituţii finanţate integral din bugetul de stat. Jumătate dintre aceştia, respectiv 289.377 persoane lucrează în învăţământ, în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar 126.481 în Ministerul de Interne.

    Ministerul Apărării are 73.805 de angajaţi pe statele de plată, Ministerul de Finanţe 24.677, iar Ministerul Sănătăţii 18.216 de angajaţi.  

    Pe lângă salariaţii din administraţia centrală, alte 447.811 persoane lucrează în administraţia locală, din care 274.945 în autorităţi executive locale.

     

  • Personalitatea anului 2020: angajatul remote

    Business MAGAZIN desemnează, în lunile de iarnă, personalitatea anului care a trecut. Dacă în 2007 a fost CĂPŞUNARUL, CARE ajunsese să susţină economia cu banii trimişi în ţară, ÎN 2018, UNICORNUL – ŞI POVEŞTILE PRIMELOR BUSINESSURI ROMÂNEŞTI AJUNSE LA PRAGUL DE 1 MILIARD DE DOLARI, iar în 2019, antreprenorul care a avut curajul să pornească un business de la zero, pentru 2020 nu puteam să ne referim la altcineva decât la angajatul remote. Iar premisele ca acesta să fie personajul central şi al anului 2021 par a fi deja setate. Cum cred specialiştii intervievaţi de noi că va arăta viitorul angajatului modern?

    În iulie 2020, compania de tehnologie Fujitsu a anunţat că, pentru a se adapta la „noul normal”, va permite celor 80.000 de angajaţi din Japonia să lucreze de acasă în toate departamentele care permit telemunca. Decizii asemănătoare au fost luate şi de executivii altor businessuri-gigant, printre care Microsoft, Facebook, Twitter sau Dropbox. Pe moment, pentru mulţi angajaţi care abia aşteptau să îşi elibereze biroul şi să lucreze de acasă, pandemia părea că aduce o libertate la care tânjeau şi pe care, chiar şi în condiţii nefaste, o puteau, în sfârşit, obţine. Însă în majoritatea cazurilor lucrurile au stat diferit: pe unii, angajatorul i-a împovărat cu şedinţe zilnice, pe alţii, cu sarcini în afara programului, iar mulţi au ajuns să regrete birourile de 1 metru pătrat, dar doar ale lor, când s-au văzut nevoiţi să împartă 24 de ore din 24 garsoniera cu partenerul de viaţă, şi el proaspăt angajat remote, sau poate chiar şi cu copiii sau animalul de companie. Asta dacă nu au traversat lockdownul şi lunile de după singuri, luptându-se cu depresii şi anxietate. Ce a adus 2020 pentru angajatul remote?

    Mihaela N. face parte din generaţia millennials (1981-1996), lucrează într-un start-up cu zece angajaţi şi de anul trecut, de la jumătatea lunii martie, a trecut la regimul work from home. De atunci, şi-a mutat biroul în apartamentul cu două camere în care locuieşte împreună cu prietenul ei şi cele două pisici. „Mă simt mai în siguranţă. Nu mai trebuie să călătoresc cu transportul în comun unde intru în contact cu o mulţime de oameni necunoscuţi. Acasă este un mediu în care pot controla orice, de la dezinfectarea suprafeţelor, la oamenii pe care îi primesc în vizită sau nu şi aşa mai departe”, spune ea.

    Pentru Mihaela, telemunca a venit cu o mulţime de avantaje: „lucrul într-un mediu familiar, confortabil (dacă îţi este frig, îţi mai poţi lua o bluză sau o pătură pe tine, dacă te doare spatele, îţi poţi lua laptopul şi lucra stând întins/ă, orice ai nevoie îţi este la îndemână); liniştea (nu eşti distras/ă de conversaţiile dintre colegi ca atunci când lucrezi într-un birou open space), timpul câştigat (nu mai este nevoie să te trezeşti dimineaţa să te pregăteşti şi nu mai pierzi timp în trafic). Iar pentru cei ce au animale de companie, cum este şi cazul meu, este mai plăcut să lucrezi cu ele în preajmă – cine nu iubeşte să lucreze cu o pisică în braţe?”. De asemenea, spune că de multe ori îi este mai uşor să continue lucrul la o sarcină la ore târzii decât i-ar fi la birou, odată ce ora de plecare de la locul de muncă nu mai există. În plus, se numără printre norocoşii care nu primesc mailuri şi telefoane de la şefi sau colegi în orele din afara programului. O statistică a Eurofund publicată în vara anului trecut arată că 24% dintre angajaţii din UE care adoptaseră telemunca au raportat că lucrează şi în timpul liber, comparativ cu doar 6% dintre cei care lucrau încă de la birou sau alt spaţiu al angajatorului.

    Cazul Mihaelei este aşadar unul fericit, mai ales că dispune de acel spaţiu pe care majoritatea românilor nu îl au. Potrivit statisticilor Eurostat din 2019, aproape jumătate (45,8%) dintre români trăiesc în locuinţe supraaglomerate, în comparaţie cu o medie de 17% înregistrată la nivelul întregii Uniuni Europene. Deşi în scădere faţă de 2010, când 52% din populaţie trăia în aceste condiţii, România încă se plasează la coada clasamentului, comparativ cu Cipru (2,2%), Irlanda (3,2%) sau Malta (3,7%). Prin urmare, pentru mulţi dintre angajaţii care lucrează acum remote „liniştea” de acasă nu există.

    „Prima provocare care îmi vine în minte este cea a spaţiului – numărul de camere, spaţii din care să lucreze – pentru cei care au familii cu unul sau mai mulţi copii. Scenariul în care ambii părinţii lucrează de acasă, plus un copil sau doi care fac şcoală online, tot de acasă, într-un apartament sau o casă care nu are câte o cameră, cel puţin, pentru fiecare membru al familiei, este o mare provocare. Pentru multe familii, bunicii care îi ajutau de obicei, nu au mai putut veni, aşa că sarcinile unui părinte, angajat, s-au înmulţit foarte mult. Pentru această generaţie de angajaţi, nivelul de stres a crescut foarte mult, rezilienţa a scăzut, oboseala şi epuizarea sunt foarte frecvente”, spune Simona Chesăraicu, psiholog şi profesor de mindfulness.

    Şi în opinia lui Romulus Oprica, consultant de business şi Doctor în Sociologie, pentru unii angajaţi lucrul de acasă reprezintă un lux. „Pandemia a schimbat, în mod evident, perspectiva asupra muncii pentru o anumită categorie de angajaţi – cei care au slujbe care pot fi executate remote (IT&C, consultanţă/analize database, artă, servicii suport) şi care, în acelaşi timp, îşi permit luxul de a lucra de acasă. Spun «lux» pentru că a lucra de acasă în condiţii improprii (spaţiu insuficient, densitate mare, infrastructură necorespunzătoare, existenţa unor copii de vârstă mică) este un chin pentru orice angajat care are de executat sarcini complexe într-un timp dat şi în coordonare cu colegii de muncă. Raportat la condiţiile generale de locuit din România, nu sunt multe familii care să beneficieze de condiţii corespunzătoare muncii de acasă.”

    O retrospectivă prepandemică a telemuncii

    De la debutul pandemiei, telemunca a devenit o normalitate pentru milioane de angajaţi. Statisticile timpurii realizate de Eurofund arată că aproape 40% din totalul angajaţilor din UE au început să lucreze remote full-time ca rezultat al pandemiei. România, deşi departe de această medie, a înregistrat anul trecut o creştere spectaculoasă a numărului de angajaţi care lucrau de acasă: în iulie, procentajul ajunsese la 22-24%, potrivit Eurofund, de la sub 1% în 2019. Statisticile Eurostat arată că în 2019, cu un an înainte de apariţia crizei sanitare, campioanele Uniunii Europene la numărul de angajaţi care lucrau de acasă erau Olanda şi Finlanda, cu un procentaj de 14,1%, urmate de Luxemburg şi Austria, cu 11,6%, respectiv 9,9%. La coada clasamentului se afla Bulgaria, cu 0,5%, România, cu un procentaj de doar 0,8%, şi Ungaria, cu 1,2%. Care este explicaţia pentru care ne situam atât de jos în clasament? Una dintre ele este dată tot de statistici. Un raport al JRC (Joint Research Centre) arată că în UE, în 2019, mai puţin de 25% din companii le-au oferit angajaţilor instruire în domeniul TIC (tehnologia informaţiei), cu o maximă de 37% înregistrată în Finlanda şi un minimum de 6% raportat în România.


    SIMONA CHESĂRAICU, PSIHOLOG ŞI PROFESOR DE MINDFULNESS: „Numărul de persoane care experimentează un nivel de stres intens, anxietate şi depresie a crescut foarte mult, mai ales în a două jumătate a anului trecut. Lucrul de acasă vine şi cu reducerea interacţiunii sociale, a contactului cu alte persoane, scăderea tipului de activităţi, însingurarea, îngustarea perspectivei, reducerea variaţiei de care creierul nostru are atâta nevoie. Toate aceste aspecte sunt factori favorizanţi pentru deteriorarea sănătăţii mentale şi a stării de bine, în general.”


    O altă explicaţie este, potrivit lui Romulus Oprica, lipsa educaţiei. „În general lucrează de acasă persoanele cu un nivel ridicat de educaţie şi care execută sarcini cu un grad mare de valoare adăugată din punctul de vedere al cunoaşterii. Uitându-ne la statisticile oferite de Eurostat observăm că, din păcate, România nu este campioana absolută la capitolul educaţie, aşa cum mulţi politicieni încă se mint frumos, ci suntem campioni la abandonul şcolar timpuriu şi pe ultimele locuri la educaţie superioară (universitară şi postuniversitară) şi educaţie continuă la adulţi. Statistica, acest duş rece pe care ni-l aplicăm prea rar, ne arată că ţările care au cel mai mare nivel de educaţie au şi cel mai mare procent de locuitori (angajaţi) care lucrează remote. Punând informaţiile una lângă alta constatăm un lucru banal: munca de acasă este în strânsă legătură cu nivelul de educaţie şi cu calitatea locuirii (calitatea locuirii fiind, de cele mai multe ori, tot o consecinţă a nivelului de educaţie).” În ciuda faptului că, în urma apariţiei crizei sanitare în care trăim de mai bine de un an procentul de angajaţi care lucrează de acasă a crescut considerabil, Oprica spune că atunci când pleci de la o bază infimă tot mic rămâi. „Majoritatea angajaţilor din România lucrează în continuare de la locul de muncă, ocupând poziţii slab plătite şi din care pot fi înlocuiţi cu uşurinţă. Singura soluţie pentru schimbarea acestei situaţii o reprezintă investiţia masivă în educaţie alături de o curriculă adaptată vremurilor actuale”, adaugă el.

    Şi datele firmei americane de consultanţă în management McKinsey ne arată că potenţialul de a lucra la distanţă variază de la o economie la alta, forţa de muncă din economiile avansate fiind mai probabil să lucreze în regim remote în comparaţie cu economiile în curs de dezvoltare. Astfel, dacă în Marea Britanie între 33 şi 46% dintre angajaţi pot lucra remote, în Germania 33-39% iar în SUA şi Japonia, 29-39%, la polul opus, în Mexic doar între 18 şi 26% din forţa de muncă ar putea lucra remote, în China, 16-22%, iar în India, numai 12-16%.

    9-17 în online

    I-am întrebat pe mai mulţi specialişti dacă procentajul mic de angajaţi care lucrau de acasă înainte de pandemie se datorează şi nevoii angajatorilor români de „a-şi controla” angajaţii şi de a şti în permanenţă ce fac aceştia în timpul programului. „Nu mai mult decât în alte ţări. Nevoia de control depinde foarte mult de o serie de aspecte care nu ţin atât de mult de naţionalitate cât de structura organizaţiei, cultura şi climatul acesteia, stilul de management şi multe altele. Cred că există o astfel de nevoie, oarecum normală, în contexte sau industrii foarte competitive, unde ideea de productivitate e foarte importantă şi uşor de cuantificat şi unde există anumite constrângeri de costuri. Pe de altă parte, în organizaţiile de talie medie sau în cele care au crescut destul de mult într-un timp foarte scurt, nevoia de control e la fel de firească pentru că dispare posibilitatea de control direct a managerului, se măreşte echipa şi este nevoie de implementarea unor mecanisme de delegare de sarcini şi chiar măsurare a activităţii pentru a menţine compania pe aceeaşi traiectorie”, spune Alexandru Dincovici, antropolog şi General Manager IziBiz Consulting. „În companiile foarte mari, multinaţionale, unde exista deja un regim de telemuncă şi această activitate este instituţionalizată, nevoia de control e una tehnică, mecanică, încorporată în sistemele companiei. În practică, ea devine complet inutilă de multe ori, pentru că angajaţii învaţă să fenteze sistemul. Şi, în fond, toată lumea are nevoie de timpi morţi, nu putem fi productivi şi munci 8-10-12 ore non-stop, ca şi cum am fi roboţi pe o linie de asamblare”, adaugă el.

    Simona Chesăraicu spune că nu ştie exact cum arată forma de control pe care o exercită angajatorii, „dar sunt sigură că există într-un fel sau altul, pentru multe companii. Am auzit angajaţi care (acum, când lucrează online – n. red.) «trebuie» să se logheze la oră fixă şi să anunţe superiorul direct când vor să îşi ia o pauză sau aleg să facă altceva în timpul programului de muncă. Cred că angajatorul are nevoie să se asigure că angajatul îşi îndeplineşte sarcinile la timp, acesta ar putea fi un motiv pentru care să existe o formă de control. Dacă rezultatele muncii unui angajat nu sunt foarte uşor de măsurat, sau nu imediat în timp, poate angajatorul să vrea să se asigure de orele de muncă efectuate.”


    ROMULUS OPRICA, CONSULTANT DE BUSINESS ŞI DOCTOR ÎN SOCIOLOGIE: „Statistica, acest duş rece pe care ni-l aplicăm prea rar, ne arată că ţările care au cel mai mare nivel de educaţie au şi cel mai mare procent de locuitori (angajaţi) care lucrează remote. Punând informaţiile una lângă alta constatăm un lucru banal: munca de acasă este în strânsă legătură cu nivelul de educaţie şi cu calitatea locuirii.”


    Legat de aceeaşi chestiune, Mădălina Bălan, Managing Partner Hart Consulting, crede că „depinde foate mult de personalitatea fiecărui manager, de experienţa şi de cultura din care provine. Sunt oameni structural mai suspicioşi şi cu o mai mare nevoie de control atunci când simt nesiguranţă şi anxietate, care pot să alunece înspre micromanagement. Dacă şi cultura organizaţională glorifică acest tip de control, de supraveghere îndeaproape, atunci este şi mai evident reflexul managerului de a conduce pornind de la premisa că angajaţii nu se implică suficient, că fac greşeli dacă îi laşi să lucreze independent, că nu muncesc suficiente ore şi aşa mai departe”. Odată cu migrarea „forţată” spre regimul de lucru remote, impus de criza epidemiologică, în rândul managerilor „au apărut modificări de opinie deoarece experienţa ultimului an ne-a arătat că acest mod de lucru, privit cu reticenţă înainte, s-a dovedit funcţional”, spune Raluca Peneş, HR Manager al companiei de outsourcing de salarizare şi administrare de personal, recrutare şi muncă temporară Smartree. „Înainte de momentul declanşării pandemiei, România era plasată pe ultimele locuri în privinţa muncii remote, neavând cultura acestui mod de lucru şi de aici o oarecare reticenţă în abordarea acestui model mai mult decât câteva zile pe săptămână. Totuşi, dacă ne referim la încredere, organizaţiile, prin managerii lor, ştiau şi înainte de debutul pandemiei, într-o proporţie destul de mare, care este gradul de loialitate, implicare şi angajament al angajaţilor. Mă refer la organizaţiile concentrate pe rezultatele echipelor şi pe calitatea acestora. Astfel, cei care munceau cu implicare şi asumare pentru ceea ce făceau prin prisma obţinerii rezultatului şi evoluţiei aşteptate de la ei au continuat să muncească cu aceeaşi implicare. Cei care erau productivi la birou înainte de pandemie, sunt productivi şi azi în modul de lucru remote”, notează ea.  

    La rândul său, Mădălina Bălan este de părere că ceea ce e disfuncţional atunci când lucrăm de la birou (time management slab, angajaţi neproductivi, manageri care nu adresează această chestiune, comunicare şi cooperare defectuoase în cadrul echipelor şi între echipe, încredere scăzută între manageri şi angajaţi) într-o primă instanţă va fi automat şi mai problematic atunci când se lucrează de acasă. „Cam aşa s-a întâmplat şi în prima fază cu lucrul forţat, de acasă din perioada stării de urgenţă. Însă în timp, lucrurile s-au reglat şi unele companii cu care lucrăm au observat ameliorări importante în gradul de engagement, în productivitate în condiţiile lucrului de acasă. Ce este poate cel mai important este negocierea şi contractarea unor reguli clare interpersonale în cadrul echipei (de comunicare, raportare, conectare, cooperare) care să ajute la funcţionarea bună şi în acest regim de lucru.”

    Angajatul remote, faţă în faţă cu el însuşi

    Mihaela N., mileniala cu care am început materialul, spune că principalul dezavantaj al muncii remote este lipsa interacţiunii sociale, deşi recunoaşte că întâlnirile fizice cu colegii nu îi lipsesc la fel de mult pe cât s-ar fi aşteptat. „Îmi lipseşte să îi văd şi să ieşim în pauze, să râdem şi să glumim, dar m-am obişnuit şi cu liniştea de acasă. Tind să cred că îmi va fi mai greu să mă reobişnuiesc cu lucrul la birou decât mi-a fost să mă obişnuiesc cu lucrul de acasă.” Însă ea are alături un partener de viaţă cu care a traversat lockdownul şi lunile de după. În timp ce „pentru cei mai tineri, care sunt parte dintr-un cuplu, a fost mai uşor de gestionat această perioadă, pentru angajaţii care locuiesc singuri, care nu mai merg nici la birou, universul pare că s-a micşorat şi provocarea este să facă faţă singurătăţii, lipsei contactului interpersonal, nu doar online”, subliniază Simona Chesăraicu. „În prima etapă a pandemiei am auzit multe voci spunând că îşi doreau demult să lucreze de acasă, să aibă flexibilitatea de a-şi face treaba de acasă sau din alte locuri decât de la birou. Pe măsură ce au trecut lunile însă, aceleaşi voci spun că nu se mai simt bine lucrând exclusiv de acasă. Cel mai frecvent apare menţionată lipsa socializării cu colegii, a interacţiunii şi lucrului împreună. Am primit recent o fotografie de la un client cu care eu am lucrat în cabinetul de psihoterapie anul acesta – era un colţ al unei camere, cu biroul aşezat sub o fereastră şi două computere pe birou. Îmi povestea că acolo şi-a petrecut aproape exclusiv timpul în ultimul an. Este restrictiv şi apăsător pentru majoritatea oamenilor. Numărul de persoane care experimentează un nivel de stres intens, anxietate şi depresie a crescut foarte mult, mai ales în a două jumătate a anului trecut. Lucrul de acasă vine şi cu reducerea interacţiunii sociale, a contactului cu alte persoane, scăderea tipului de activităţi, cu însingurarea, îngustarea perspectivei, reducerea variaţiei de care creierul nostru are atâta nevoie, toate acestea sunt dezavantaje. Toate aceste aspecte sunt factori favorizanţi pentru deteriorarea sănătăţii mentale şi a stării de bine, în general.”

    Raluca Peneş observă, de asemenea, că efectele negative ale muncii remote se resimt în special în prierderea sentimentului de apartenenţă la echipă, „deoarece oamenii au nevoie de acele momente zilnice de socializare cu colegii la cafea, la prânz, chiar şi de o remarcă sau o glumă la biroul unui coleg, dar şi de acele scurte «petreceri» la birou, cu diverse ocazii sau zile de naştere. Toate acestea sunt momente care îi apropie pe oameni şi care crează unitate în echipa din care fac parte”, crede ea. La rândul său, Mădălina Bălan spune că pandemia a forţat, a răsturnat proporţia de lucru de acasă versus din comunităţi, ceea ce a adus o presiune suplimentară, ba chiar, în unele cazuri, la burnout, „dar să nu uităm că este o situaţie de excepţie”.


    Mădălina Bălan, Managing Partner Hart Consulting: „Este cert că modul hibrid de lucru – început înainte de pandemie – va deveni regulă şi nu excepţie pe piaţa muncii şi la nivel local. Mai ales pe măsură ce se schimbă generaţiile, acest mod flexibil de lucru este foarte apreciat şi conexiunea inter-umană nu mai este văzută doar în paradigma faţă în faţă, fizic.”


    Cele care le-au venit însă în ajutor angajaţilor care-şi petrec singuri pandemia sunt şedinţele. Despre şedinţele la care participă, Mihaela N. spune că au „un rol extrem de important în organizarea echipei, întrucât oferă vizibilitate asupra a ceea ce face fiecare. Fie că există probleme sau nelămuriri, pot fi rezolvate doar prin call-uri şi discuţii online”.

    Alexandru Dincovici este de părere că, dintotdeauna, şedinţele au fost, în multe companii, un mecanism de control şi de informare extrem de eficient, oferind drept exemplu companiile medii sau mari, cu o comunicare interdepartamentală deficitară, în cazul cărora şedinţele periodice sunt singurul moment în care oamenii află ce se mai întâmplă în companie şi ce mai fac ceilalţi. „Acolo sunt comunicate, de multe ori, şi deciziile importante, care ajung, în cascadă, şi la nivelurile ierarhice inferioare.” Într-un mediu de lucru în care este permisă interacţiunea faţă în faţă însă, şedinţele, ca mijloc de comunicare, „sunt compensate şi completate de o sumedenie de interacţiuni informale care contribuie enorm la bunul mers al companiei şi la diseminarea cunoaşterii şi a ultimelor noutăţi între angajaţi, însă şi la crearea şi întărirea unor relaţii interumane solide. Spaţiile comune precum bucătăria, balconul, liftul sau chiar toaleta sunt esenţiale în acest scop. De altfel, în ştiinţele sociale, acest fenomen se numeşte water cooler talk, pentru că dozatorul de apă era, în multe corporaţii, unul dintre puţinele locuri nereglementat sau nesupravegheate din companie, unde apăreau astfel de interacţiuni informale”, notează Dincovici.

    „În tranziţia către munca de acasă, exact aceste momente informale s-au pierdut, şi ele sunt foarte dificil de compensat dacă cineva nu se gândeşte să compenseze absenţa lor în mod deliberat în fluxurile de lucru. În absenţa lor, şedinţele ajung să fie pentru unii angajaţi singurele interacţiuni directe cu ceilalţi colegi, şi cu cât sunt mai formalizate şi mai dese cu atât pot avea şi efecte mai nefaste şi pot duce la un anumite tip de uzură. Pe de o parte, ele sunt extrem de bune şi mult mai importante într-un regim de muncă la distanţă, dacă sunt adaptate acestui nou scenariu, sunt mai umane şi lasă loc şi unui minim de informalitate. Dacă sunt însă prea dese şi formalizate, pot ajunge să fie văzute ca un simplu instrument de supraveghere şi control şi sabotate conştient sau chiar inconştient de către angajaţi”, este de părere antropologul. El adaugă că, într-un context atât de fragil precum cel al pandemiei, acestea ne pot menţine sau chiar reda, în anumite cazuri, umanitatea.



    ALEXANDRU DINCOVICI, ANTROPOLOG şi General Manager IziBiz Consulting: „Pe termen lung, un regim exclusiv de telemuncă poate duce mult mai uşor la burnout, întrucât o monitorizare constantă a productivităţii, schimbarea indicatorilor de performanţă precum şi estomparea distincţiei dintre spaţiul de muncă şi spaţiul privat/de trai îşi spun cuvântul foarte repede. Se poate trece foarte uşor de la munca de acasă la trăitul de la birou, şi acest efect negativ al telemuncii trebuie evitat şi de angajat, şi de angajator.”


    „Şedinţele rămân necesare pentru că absolut orice companie, dincolo de procesele de lucru, indicatorii de performanţă şi cei financiari, este alcătuită din oameni şi este despre oameni. Destul de multă lume locuieşte singură în această perioadă, iar singurătatea, cuplată cu un regim de muncă de la distanţă şi cu o stare de izolare, este teribilă. Şedinţele pot deveni, pentru aceşti angajaţi, una dintre puţinele sau chiar unica ocazie de interacţiune directă (chiar dacă mediată de tehnologie) cu alţi oameni, şi toţi angajatorii ar trebui să ţină cont de acest lucru şi să nu neglijeze şi vieţile oamenilor din spatele numerelor.” La fel, Simona Chesăraicu consideră că este foarte important ca angajaţii să rămână în contact unii cu ceilalţi şi în regimul de muncă remote. „Pentru sănătatea psihică, sigur, acest aspect este foarte important. Cred că şi pentru rezultatele de business este vital ca angajaţii să fie la curent cu ce fac, în ce stadiu sunt proiectele. Gândiţi-vă la toate întâlnirile de lucru pe care le aveam la birou înainte de pandemie. Chiar dacă ne gândim că multe dintre ele erau de prisos, majoritatea însă erau importante şi esenţiale pentru desfăşurarea proiectelor şi obţinerea rezultatelor.” La rândul său, Raluca Peneş spune că în timp ce până acum şedintele erau organizate periodic pentru evaluarea proiectelor, din punct de vedere operaţional şi din punct de vedere al statusului, în prezent rolul acesora este unul şi mai important în cadrul organizaţiilor. „Şedintele pot fi considerate un «instrument» prin care se încearcă păstrarea şi îmbunătăţirea comunicării în organizaţie, între manageri şi angajaţi, dar şi între colegi. Ne lipseşte comunicarea informală, socializarea din pauzele de masă sau de cafea, iar în aceste condiţii culturile organizaţionale au de suferit, inclusiv sentimentul de apartenenţă la echipă, pe care îl resimt unii angajaţi pare să scadă. Din acest motiv managerii sunt încurajaţi să organizeze şedinţe, dar nu numai operaţionale, ci şi de comunicare, de socializare şi de interacţiune cu colegii din echipă.”

     

    Viitorul muncii – la birou, remote sau hibrid?

     „Ultimul an ne-a forţat să găsim modalităţile prin care să facem acest mod de lucru (remote – n. red.) unul viabil pentru desfăşurarea proceselor de business. Candidaţii care au lucrat timp de un an de acasă nu vor accepta uşor să îşi schimbe locul de muncă cu unul în care trebuie să lucreze doar de la birou. Deja devine un criteriu de selecţie din partea lor, iar printre primele întrebări pe care le adresează specialistului de resurse umane este inclusă şi aceasta – dacă se lucrează remote, cel puţin parţial. În acelaşi timp, şi angajatorii vor accepta în continuare acest mod de lucru, poate în sistem hibrid, mai ales în cazul companiilor care au reuşit cu succes să se adapteze operaţional şi din punct de vedere al infrastructurii, dar şi care au observat rezultate pozitive. Cu toate că majoritatea studiilor indică folosirea unui model hibrid de lucru pe viitor, această decizie trebuie analizată de fiecare companie în parte, in funcţie de specificul şi organizarea internă, gradul de digitalizare, beneficii versus dezavantaje, dar şi obiective pe termen mediu şi lung”, spune Raluca Peneş.

    În viziunea antropologului Alexandru Dincovici, pe viitor piaţa muncii va fi din ce în ce mai flexibilă, însă cu schimbări legislative, cel puţin la nivel european, care să contrabalanseze efectele negative ale flexibilizării şi să ofere o protecţie mai mare angajaţilor decât în acest moment. În ceea ce priveşte regimul de muncă, el spune că flexibilitatea s-ar putea traduce în adoptarea, de către mai multe companii, a telemuncii ca soluţie permanentă pe lângă munca de birou, însă şi în reducerea orelor de muncă sau a posibilităţii de a schimba zilele libere din weekend cu alte zile din perioada săptămânii. „Munca este bazată pe foarte multe convenţii, şi chiar prejudecăţi, pe care nu le pune nimeni sub semnul întrebării, dar care sunt de multe ori foarte uşor de demontat într-o criză. De la durata optimă a programului de muncă până la miturile legate de lipsa productivităţii asociată cu telemunca sau la durata săptămânii de muncă, nimic nu este bătut în cuie şi nu trebuie neapărat să rămână aşa. Pe termen lung nu cred că putem scăpa de un regim hibrid, din mai multe considerente. Va fi dificil să ne întoarcem în totalitate la regimul clasic de lucru, la birou. Atâta timp cât telemunca a funcţionat pentru anumite companii, lipsa flexibilităţii va fi o poziţie epistemică dificil de apărat de către acestea. Iar regimul hibrid va menţine o flexibilitate benefică pentru relaţiile de muncă şi bunăstarea angajaţilor, păstrând totuşi o anumită (infra)structură necesară bunei funcţionări a companiilor şi a unor procese esenţiale. Sper că societatea va evalua într-una mai blândă cu cetăţenii şi piaţa muncii se va modifica în acelaşi sens, oferindu-le angajaţilor o viaţă mai bună. Pentru că, până la urmă, acesta este principalul beneficiu al telemuncii, pentru foarte multă lume.”


    Raluca Peneş, HR Manager Smartree: „Cei care munceau cu implicare şi asumare pentru ceea ce făceau prin prisma obţinerii rezultatului şi evoluţiei aşteptate de la ei au continuat să muncească cu aceeaşi implicare. Cei care erau productivi la birou înainte de pandemie, sunt productivi şi azi în modul de lucru remote.”


    Mădălina Bălan este de părere că organizaţiile care aveau deja adoptată politica de remote work vor continua să o păstreze şi poate chiar să mărească procentul de timp de lucru în această paradigmă. „Organizaţiile reticente au început să adopte şi vor trebui să adopte un mod de lucru mai flexibil. Vom ajunge acolo unde este posibil ca munca să fie desfăşurată hibrid în procente diferite, desigur, de la companie la companie, în funcţie de cultura şi de specificul de activitate şi de preferinţele angajaţilor. Dar este cert că modul hibrid de lucru – început înainte de pandemie – va deveni regulă şi nu excepţie pe piaţa muncii şi la nivel local. Mai ales pe măsură ce se schimbă generaţiile, acest mod flexibil de lucru este foarte apreciat şi conexiunea interumană nu mai este văzută doar în paradigma faţă în faţă, fizic.” Dincovici atrage însă atenţia că pentru a fi sănătoasă, mai ales într-o perioadă nesigură şi dificilă, telemunca trebuie să fie concepută în mod echilibrat, şi să ţină cont de condiţiile diferite de muncă dintre birou şi locuinţă. „Nu trebuie să compenseze cu prea multe mecanisme de supraveghere şi control pierderea contactului vizual cu angajatul, întrucât acest lucru poate avea efectul contrar. Pe termen lung, un regim exclusiv de telemuncă poate şi duce mult mai uşor la burnout, întrucât o monitorizare constantă a productivităţii, schimbarea indicatorilor de performanţă precum şi estomparea distincţiei dintre spaţiu de muncă şi spaţiu privat/de trai îşi spun efectul foarte repede. Se poate trece foarte uşor de la munca de acasă la trăitul de la birou, şi acest efect negativ al telemuncii trebuie evitat şi de angajat şi de angajator.”

    La rândul său, Simona Chesăraicu crede că după ce se încheie perioada de pandemie, fiecare business e nevoie să îşi găsească un model de lucru care să răspundă şi nevoii de flexibilitate a angajatului şi celei de contact social, de relaţionare cu ceilalţi. „Noi suntem fiinţe sociale şi avem nevoie de ceilalţi, avem nevoie de contact autentic, prezent, cu oamenii cu care împărţim sarcini de lucru. Îmi permit chiar să spun că avem nevoie să ne simţit prezenţa fizică unii altora, pentru a rămâne într-o zonă de echilibru psihic şi emoţional. Avem nevoie şi să putem să separăm – măcar o parte din zilele de lucru – spaţiul personal, intim, de cel în care ne desfăşurăm munca.”

    Am întrebat-o şi pe Mihaela N. dacă ar fi gata să plece de la actualul job în momentul în care ar fi chemată înapoi la birou, dar spune că nu ar renunţa la locul de muncă actual în favoarea unuia complet remote, dacă ar fi să ia în considerare doar acest criteriu.

  • Cât câştigă un angajat din bănci: aproape 5.700 de lei, în creştere cu 53% în ultimul deceniu

    ♦ Numărul angajaţilor din acest sector al economiei a scăzut cu 12.700 de persoane în ultimul deceniu ♦ Un ofiţer bancar câştigă un salariu lunar net între 2.064 de lei şi 4.231 de lei, iar un analist financiar are un salariu net cuprins între 3.000 de lei şi 6.500 de lei.

    Un angajat din companiile şi instituţiile de intermedieri financiare aveau un salariu lunar mediu net de aproape 5.700 de lei în noiembrie 2020, în creştere cu 8% comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    În ultimii 10 ani, salariile angajaţilor din această industrie au crescut cu puţin peste 53%, de la 3.700 de lei în noiembrie 2011.

    Numărul angajaţilor din acest sector al economiei a scăzut cu 12.700 de persoane în ultimul deceniu, de la 79.400 în noiembrie 2011 la 66.700 în aceeaşi lună din anul 2020, conform statisticilor de la INS.

    Diviziunea de intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, include activităţi de obţinere şi redistribuire a fondurilor, altele decât în vederea asigurărilor sau a finanţării pensiilor ori a asigurărilor sociale de stat. Acordurile instituţionale la nivel national joacă un rol important în încadrarea unităţilor în această diviziune.

    Astfel, un ofiţer bancar câştigă un salariu lunar net între 2.064 de lei şi 4.231 de lei, un consultant în banking are un venit lunar net între 2.053 şi 4.564 de lei, iar un analist financiar are un salariu net cuprins între 3.000 de lei şi 6.500 de lei, conform datelor de pe platforma Paylab România.

    Printre cei mai mari jucători din această industrie din România sunt: Fondul Proprietatea, Banca Transilvania, BCR, BRD, Raiffeisen Bank, ING Bank, CEC Bank şi UniCredit Bank, după cifra de afaceri înregistrată în 2019, conform datelor publice de la Ministerul Finanţelor. 

     

  • Mai mulţi români vor să se angajeze, dar peste jumătate din salariaţi vor să schimbe locul de muncă

    Vestea bună: peste 300.000 de români şi-au făcut pentru prima dată în 2020 cont pe platforma de recrutare online eJobs. „Angajarea a fost pe parcursul anului 2020 principalul obiectiv profesional al românilor. 2020 a fost anul recordurilor în materie de aplicări”, anunţă e-Jobs.

    Luna ianuarie 2021 a debutat în forţă, cu peste 500.000 de aplicări în primele două săptămâni ale anului şi aproape 70.000 de oameni care şi-au trimis CV-ul pentru angajare, menţionează Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online.

    Mai mult de 7.000 de locuri de muncă au fost postate în primele săptămâni din 2021, retailul, bankingul, IT-ul şi industria de comunicaţii fiind pe primele locuri.

    Vestea proastă: conform unui sondaj realizat de BestJobs, a doua mare platformă de recrutare online, mai mult de jumătate dintre angajaţii români se gândesc să schimbe locul de muncă în 2021, iar 28% au făcut chiar paşi concreţi în această direcţie.

    De ce vor să schimbe jobul? 39% dintre angajaţi spun că principalul criteriu este salariul; 29% susţin că voiau să schimbe locul de muncă înainte de pandemie pentru că vor o altă provocare în carieră; 27% dintre angajaţi susţin că actualul loc de muncă nu le oferă suficiente oportunităţi de dezvoltare profesională; 19% dintre cei care au răspuns la sondaj se gândesc la un job în străinătate, dacă firma i-ar anunţa că urmează să le scadă salariul, 57% spun că ar accepta, dar şi-ar căuta imediat un alt job; doar 15% şi-ar da demisia pe loc.

    Ca o concluzie, pe piaţă au apărut candidaţi care îşi caută un job, ceea ce este un lucru bun, dar pe de altă parte, jumătate dintre angajaţii existenţi ar vrea să schimbe locul de muncă, ceea ce este dărâmător din punctul de vedere al unei companii.

    Economia României a scăzut cu aproape 5% în 2020, iar previziunea optimistă pentru 2021 indică o revenire de 4,3% în varianta guvernului şi de 2,5-3,5% în varianta analiştilor.

    Marile reţele de comerţ, care sunt preponderent străine, vor să investească între 700 şi 800 de milioane de euro în acest an pentru a deschide încă 400 de magazine noi. Asta înseamnă noi locuri de muncă.

    Pe de altă parte, cei din IT, care se confruntă cu un deficit de 15.000 de programatori, vor să mai angajeze între 10 şi 100 de programatori/companie ca să facă faţă cerinţelor de digitalizare ale clienţilor. Problema în România este că lipseşte mijlocul: avem poziţii deschise pentru lucrători comerciali în supermarketuri, unde nu ai nevoie de foarte multă şcoală, iar pe de altă parte avem nevoie de IT-işti, unde este nevoie de o şcoală destul de înaltă. Salariile între cele două extreme se mişcă între 1.500 de lei şi 7.500 de lei, adică 1.600 de euro.

    Pentru poziţiile de mijloc, unde ai nevoie de şcoală şi de mai multă specializare, există un mare gol în piaţă. Companiile româneşti nu pot să plătească salarii mai mari, iar multinaţionalele nu găsesc suficienţi specialişti pe cât ar avea nevoie.

    Anul 2020, când economia şi companiile s-au confruntat cu aceasstă criză COVID a mai temperat din vânzoleala de pe piaţa forţei de muncă, dar la primul semn de creştere economică, tensiunile se vor relua.

    Odată ce va dispărea pandemia, exodul extern se va relua, pentru că salariile nu sunt suficient de mari încât să constituie o alternativă pentru cei care se gândesc să lucreze în străinătate.

    Nici creşterea salariului minim – cu numai 3%, care înseamnă un plus de 43 de lei net pe lună, până la 1.386 de lei – nu ajută prea mult piaţa muncii.

    Dacă această tensiune de pe piaţa forţei de muncă se va menţine în următorii 5 ani, iar bazinul disponibil de angajaţi va seca, România nu va mai atrage investiţii, nici străine şi nici româneşti, pentru că nu va avea cu cine să le facă.

    Importul de asiatici, cota fiind de 25.000 pe an, poate să tempereze febra de pe piaţa forţei de muncă, dar mai mult în construcţii sau în joburile care nu necesită o pregătire superioară.

    Pentru celelalte joburi, unde trebuie mai multă şcoală şi pregătire, piaţa va fi extrem de dură, în sensul că nu se vor găsi candidaţi. Companiile româneşti nu au suficientă valoare adăugată ca să plătească salarii ca în IT, de peste 1.500 de euro pe lună.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Salariul nu mai este pe primul loc în mintea angajaţilor, ci stabilitatea plăţii salariului şi soliditatea companiei

    Această pandemie, care sigur va ţine cel puţin încă doi ani de-acum înainte, va schimba pe termen scurt modul cum angajaţii se raportează la jobul pe care îl au, la salariu, la acceptarea altor oferte primite, la schimbarea locului de muncă.

    Dacă în perioadele de boom, când sunau telefoanele în fiecare zi, salariul şi creşterea primită pentru a accepta un job la o altă companie era pe primul loc, acum plata salariului la timp şi soliditatea companiei unde lucrează au trecut pe primul loc.

    „Ne aştepăm la o reaşezare a priorităţilor angajaţilor, ţinând cont că, întrebaţi ce aşteaptă de la organizaţia unde lucrează, majoritatea au pus pe primul loc siguranţa locului de muncă. Pentru companiile care au un brand de angajator puternic va fi o ocazie mult aşteptată de a recruta noi talente”, a spus pentru ZF Mihaela Maranca, Country Manager România pentru compania de resurse umane Randstad.

    Radu Turcescu, Reputation Management Strategy, spune că teama de a rămâne fără un loc de muncă şi-a făcut simţită prezenţa pe piaţă: imaginea de angajator stabil va conta enorm în decizia de angajare.

    Această idee este valabilă şi pentru angajaţi, având în vedere că firmele de recrutare şi companiile fac dosare din ce în ce mai complexe înainte de a discuta cu cineva sau de a lua decizia de angajare, pe baza informaţiilor strânse de pe reţelele sociale sau din alte surse deschise sau închise.

    Sorina Faier, de la firma de recrutare Elite Searchers, a spus la ZF Live că a avut cazuri în care o ofertă de angajare cu o creştere salarială de 30-50% a fost respinsă, pentru că persoana în discuţie nu avea încredere în cel care i-a făcut oferta, pentru că era un start-up. Iar în perioadele de criză, aceste companii la început de drum au probleme de finanţare.

    Din păcate, în companiile româneşti antreprenoriale, patronii nu investesc în perioadele de boom în brandul companiei, în modul cum trebuie să se poziţioneze în piaţă, în rândul propriilor angajaţi, dar şi în ochii angajaţilor de la concurenţă. Tuturor li se pare că sunt bani aruncaţi degeaba, iar dacă dai un salariu mai mare oferta va fi acceptată imediat.

    Multinaţionalele au tot timpul grijă să aibă o imagine bună în piaţă, astfel încât să fie în topul preferinţelor unde să lucrezi.

    „No-name-urile”, cele mai multe companii antreprenoriale româneşti, stau prost în piaţă ca percepţie şi întâmpină mari probleme când trebuie să recruteze oameni. Iar când reuşesc să ia pe cineva, plătesc un preţ mult mai mare decât o multinaţională.

    Neavând prea mulţi bani, dar mai degrabă neavând încredere în firmele care se ocupă de branding, pe ideea că le ştiu pe toate, patronii români nu dau importanţă modului cum sunt percepuţi ei ca persoane şi compania lor în piaţă, în media, în social-media şi sunt foarte intrigaţi, miraţi, frustraţi, că ei muncesc, dar angajaţii nu apreciază acest lucru, nici pe ei, nici compania. Şi mai mult decât atât, îi vorbesc de rău în piaţă.

    Toate aceste lucruri se văd cel mai bine în perioadele de criză, când se face diferenţa în piaţă, iar de cele mai multe ori multinaţionalele câştigă teren, iar companiile româneşti pierd.

    Pentru o companie care se bazează mai mult pe creiere şi mai puţin pe echipamente, brandul şi reputaţia contează cel mai mult în ochii angajaţilor şi în ochii altor angajaţi, când se pune problema de angajare.

    Multinaţionalele sunt percepute ca fiind companii extrem de stabile, care plătesc salariile la timp şi care au acţionari care în perioadele de criză susţin businessul. Companiile româneşti sunt percepute ca fiind nesigure, cu planuri de restructurare şi concediere venite peste noapte, cu salarii care ar putea să nu se plătească la timp şi cu beneficiile tăiate în perioadele de criză.

    De aceea toată lumea caută să lucreze la companii solide, cu reputaţie, care plătesc salariile la timp. Nimeni nu se mai aşteaptă la creşteri salariale.

    Aceasta este realitatea în care vom trăi, cel puţin în următorii doi ani.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • O companie din România a „angajat” un chatbot în echipa de Resurse Umane. Câte solicitări poate rezolva programul de Inteligenţă Artificială implementat de ei

    În contextul digitalizării proceselor departamentului de resurse umane şi al distanţării fizice, Chatbotul Timea devine colega virtuală de la HR ce rezolvă peste 70% din solicitările angajaţilor.

    Descrierea inovaţiei:

    TotalSoft s-a axat pe digitalizarea proceselor din departamentele de resurse umane care au fost supuse unor presiuni foarte mari din cauza crizei pandemice. Mai exact, specialiştii HR trebuie să pună la dispoziţia angajaţilor toate documentele de care au nevoie, să răspundă rapid la solicitările acestora, să poată continua procesele de recrutare şi angajare, să editeze contracte de muncă şi să le depună electronic la ITM, toate acestea fără interacţiune faţă în faţă, respectând cerinţele de distanţare socială. Reprezentanţii companiei punctează că proiectul de digitalizare a resurselor umane are o istorie foarte lungă şi a început cu dezvoltarea unei soluţii pentru managementul resurselor umane prin care să se administreze, într-o bază unică de date, toate informaţiile cu privire la angajaţi, inclusiv salarizare, pontaj, evaluare performanţă, training, beneficii, portal de SelfService etc. Această soluţie a fost validată de peste 300 de clienţi, firme de top din România, care îşi digitalizează  la momentul actual procesele de HR prin Charisma HCM. În 2020, compania s-a concentrat pe implementarea unor soluţii adiţionale, integrate nativ cu aplicaţia Charisma HCM, prin care să ofere suport 24/7 angajaţilor care lucrează remote şi nu numai. Chatbotul Timea a fost abordat în urma analizei tendinţelor globale în materie de comunicare, respectiv preferinţa oamenilor de a comunica prin mesaje text. Timea poate susţine o conversaţie de tip text, prin care să răspundă cerinţelor venite din partea angajaţilor către departamentul de resurse umane. În acelaşi timp, înregistrează în sistem toate datele, trimite spre aprobare cerinţele angajaţilor şi documentele necesare.

    Elementul de noutate:

    Soluţia este uşor de folosit şi poate fi adoptată rapid de orice angajat, whitecollar sau bluecollar. Astfel, se pretează tuturor angajaţilor dintr-o organizaţie, indiferent de obiectul de activitate sau mărimea acesteia.

    Efectele inovaţiei:

    Printre beneficiile imediate pe care le aduce Timea se numără reducerea costurilor cu peste 40% a timpilor dedicaţi taskurilor repetitive (generare adeverinţe, concedii de odihnă sau medicale) şi  faptul că răspunde la peste 70% dintre cerinţele primare de HR ale angajaţilor, aceştia nefiind obligaţi să se deplaseze la sediu pentru rezolvarea lor. De asemenea, chatbotul Timea este disponibil online şi poate fi contactat oricând folosind cele mai accesate platforme de comunicare: Facebook Messenger, Teams, WhatsApp. Ca exemplu concret, la unul dintre clienţii TotalSoft din domeniul Oil&Gas cu 3500 de angajaţi de tip whitecollar şi bluecollar, în prima lună de la lansarea chatbotului s-au înregistrat peste 7.000 de interacţiuni dintre Timea şi angajaţi. Dacă luăm în calcul faptul că orice solicitare din partea angajaţilor ar necesita un minimum de 3 minute din partea specialistului de HR, o estimare de altfel foarte optimistă, ar rezulta că s-au salvat 21.000 minute, respectiv 350 de ore de muncă, într-o singură lună. În plus, angajaţii nu trebuie să  se mai deplaseze la sediu pentru fiecare solicitare şi răspunsul e imediat, oferit la orice oră. Cu siguranţă, în următoarele luni, gradul de interacţiune cu Timea va creşte şi orele salvate vor fi şi mai multe.

    Acest proiect a apărut în ediţia specială Business MAGAZIN – Cele mai inovatoare companii din România. 

    Metodologie: Business MAGAZIN vă prezintă anual, din 2014, o colecţie de inovaţii realizate de companiile din România. Colecţia proiectelor inovatoare din acest an a fost realizată în baza unui chestionar publicat pe site-ul businessmagazin.ro în care am solicitat date despre proiecte inovatoare puse în practică în companii active pe piaţa locală. Am solicitat o descriere a inovaţiei, o fişă care să cuprindă, succint, domeniul inovaţiei (tehnic, de business, de marketing, resurse umane etc.), efectele inovaţiei (asupra oamenilor, partenerilor de afaceri, societăţii în ansamblu), precum şi elementul de noutate al acestora.

    În selecţie am luat în calcul şi dacă aceste inovaţii au fost realizate şi concepute în România, iar în situaţia multinaţionalelor, am avut în vedere ca inovaţia menţionată să fi fost aplicată în filiala din România în acelaşi timp cu implementarea la nivel mondial sau ca piaţa locală să fi fost printre primele unde aceasta a fost implementată. Nu am luat în calcul inovaţiile mai vechi de trei ani. De asemenea, nu ne asumăm că am fi surprins în întregime plaja proiectelor inovatoare din piaţa locală – lista este una deschisă, pe care ne-am propus să o completăm an de an, în funcţie de propunerile primite de la reprezentanţii companiilor din România.

  • Cum a reuşit un angajat al Land Rover care a avut un concediu medical de 808 zile sa câştige procesul cu compania după ce a fost concediat din cauza absentei

    Potrivit publicaţiei Birmingham Live, Vic Rumbold, un angajat al companiei Jaguar Land Rover nu venea la munca în diverse ocazii şi invocând varii motive. Printre acestea, cele legate de sănătate, răni cauzate de locul de munca şi chiar şi un atac. Prin urmare, conducerea companiei a decis sa îl concedieze. Totuşi, Jaguar Land Rover nu a urmat procedurile corecte înainte de concedierea lui Rumbold, în decembrie 2018. 

    Astfel, el a dat în judecata compania, iar judecătorul din Birmingham i-a dat câştigat de cauza, în contextul în care “nu ar fi ajuns la un stadiu în care compania sa poată decide concedierea”. 

    Compania ar fi trebuit ca mai întâi sa îl avertizeze pe angajat in legătură cu absentele sale astfel încât sa se corecteze. 

    Angajatul pare ca într-adevăr avea probleme de sănătate – avea dureri puternice, astfel ca chiar nu a putut lucra între 12 martie şi 13 august în 2018, iar ulterior a avut nevoie de o operaţie de înlocuire de sold. 

     

    După ce au aflat de situaţia sa, reprezentanţii companiei i-au atribuit noi sarcini, descrise de aceştia drept construite în special pentru ca el sa se întoarcă la munca.

    Jaguar Land Rover a explicat ca “nivelul acesta de absenta în ultimii 18 ani costa compania aproximativ 130.000 de dolari”. 

     

    Din moment ce angajatului bolnav nu i s-au oferit condiţiile sa lucreze, Vic Rumbold va primi compensaţii de la angajator – suma urmând a fi decisă anul următor.