BusinessMagazin

Tag: analiza

  • Impactul bugetar al investiţiilor în gazele din Marea Neagră s-ar putea situa la 5 mld. lei anual

    Legea offshore, adoptată miercuri în Parlament, va oferi României un avantaj competitiv incontestabil în contextul crizei de pe piaţa resurselor şi implicit beneficii determinate de investiţiile în exploatare: încasări bugetare din taxele şi impozitele asociate acestor investiţii de aproximativ 5 miliarde lei anual, noi locuri de muncă şi atragerea de investiţii conexe, potrivit raportului ”Analiza impozitării specifice producţiei de gaze naturale offshore din România în anul 2021”, realizat de PwC România pentru Federaţia Patronală Petrol şi Gaze.

    Printre principalele prevederi ale noii legi se numără creşterea pragului de preţ de la care se supraimpozitează veniturile producătorilor de gaze din Marea Neagră şi introducerea dreptului de preempţiune a statului român asupra zăcămintelor care urmează să fie exploatate.

    Astfel, Guvernul va putea impune restricţii temporare atât de preţ, cât şi de vânzare pentru producţia internă de gaze naturale din Marea Neagră, dar şi din perimetre onshore de adâncime. Această prevedere a fost introdusă cu scopul asigurării consumului populaţiei, dar şi pentru ca România să poată ajuta la nevoie alte state membre UE, dacă se vor confrunta cu crize de aprovizionare cu gaze.

    În ceea ce priveşte cadrul fiscal, se elimină impozitarea suplimentară a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supra profituri, respectiv între 45,71 lei/MWh si 85 lei/MWh, dar se menţine grila de impozitare în cazul veniturilor suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh. Pragurile de impozitare vor creşte de la 15% la 70%, astfel:

    – 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;

    – 30% la preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;

    – 35% la preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;

    – 40% la preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;

    – 50% la preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;

    – 55% la preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;

    – 60% la preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;

    – 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh.

    Legea elimină de asemenea restricţiile care prevedeau ca 50% din gazele extrase să fie vândute pe piaţa locală. Excepţie va face situaţia de criză energetică sau de distorsiune a aprovizionării cu gaze naturale a României.

    Este eliminat şi preţul de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare. Astfel va fi luat în calcul preţul efectiv realizat prin tranzacţii şi nu preţul de pe bursa austriacă CEGH, ceea ce ar putea reduce nivel de taxare.

    O altă prevedere importantă este creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar. Se elimină limitarea amortizării investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit, pentru a asigura respectarea principiilor Codului Fiscal care prevede ca toate sectoarele de activitate să fie tratate uniform. Până în prezent, aceasta limitare împiedica operatorii offshore să deducă amortizarea tuturor investiţiilor efectuate, datorând impozit pe profit la o baza impozabilă artificial mărită, fiind astfel discriminaţi comparativ cu restul agenţilor economici.

    Se reglementează şi regimul fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari de 3.000 m. Titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/sau onshore de adâncime aflate în curs de executare la data de 1 ianuarie 2022 li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare, existente la data de 1 ianuarie 2023.

    Ce înseamnă pentru România exploatarea gazelor din Marea Neagră

    Subiectul rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră a fost dezbătut intens în spaţiul public de-a lungul timpului. Anul marcant a fost 2012 când companiile OMV Petrom şi ExxonMobil au anunţat că în perimetrul Neptun Deep, pe care îl concesionaseră împreună, au descoperit cantităţi importante de gaze naturale. Rezervele curente estimate în Marea Neagră sunt de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi (de circa 20 de ori mai mult decât producţia anuală onshore recentă – 10 miliarde mc). La vremea respectivă părea că “timpul are răbdare” cu acest proiect, însă au trecut aproape 10 ani şi deciziile de investiţii pentru exploatările la mare adâncime “deep water” continuă să fie amânate.

    În contextul actual, în care războiul dintre Rusia şi Ucraina, dar şi obiectivele Pactului Ecologic European (Green Deal) pun presiune asupra utilizării gazelor naturale pe termen lung, gazele din Marea Neagră sunt avantajul competitiv şi biletul către independenţa energetică a României.

    Pentru a avea o imagine mai clară asupra taxării în acest domeniu, PwC România a realizat o analiză care compară nivelul de impozitare specifică a producţiei de gaze naturale offshore din statele europene considerate relevante prin intermediul cotei efective de impozitare. Rezultatele arată că în ultimii ani, România avea cea mai mare rată efectivă de impozitare a sectorului de gaze naturale offshore (23% în 2020), de aproximativ 4,3 ori mai mare decât media statelor analizate, estimată la 5,3% (media fără RO). Nivelul ridicat de impozitare efectivă este necompetitiv din perspectiva investiţiilor, cu atât mai mult în contextul tranziţiei energetice. Prin urmare, aşteptarea companiilor era ca regimul fiscal să fie modificat.

    Estimările PwC arată că România ar putea ajunge la o dependenţă de 53% de importuri de gaze naturale în anul 2030 (faţă de aprox. 20% în 2020), pe fondul declinului natural al producţiei onshore şi în condiţiile în care investiţiile în offshore nu vor fi realizate. Acest aspect ar genera un impact major asupra securităţii energetice.

    România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, după Olanda. Odată cu închiderea zăcământului Groningen (2022), România are potenţialul de a deveni primul producător de gaze naturale din UE. Sectorul producţiei de gaze naturale are una dintre cele mai mari contribuţii la bugetul stat. De exemplu, în perioada 2013 – 2021, doar impozitele suplimentare asupra producţiei de gaze naturale au reprezentat peste 8 miliarde RON, impozite stabilite cu scopul protejării consumatorilor vulnerabili.

  • Creşterea PIB din primul trimestru a dat peste cap toate prognozele analiştilor: De ce? – analiză

    Potrivit INS, România a avut în primul trimestru o creştere economică de 6,5% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce, comparativ cu ultimul trimestru din 2021 PIB-ul a crescut în T1 cu 5,2%.

    Ritmul de creştere anual in T1/2022 este mai mare decât cel din T4/2021, când economia a urcat cu 2,4%. La nivelul anului 2021, PIB-ul a avut un plus de 5,9%.

    În urmă cu nici două luni economiştii, în negura războiului din Ucraina, credeau că economia României va intra în recesiune, iată surprinzătorul răspuns al INS: Economia creşte.

    „Creşterea vine din consum. În ciuda inflaţiei, salariile au crescut – un 11% la salarii şi o inflaţie de 10% în aprilie. Aşadar, veniturile oamenilor nu au scăzut, deocamdată. Prin urmare, oamenii încă cumpără – ei susţin comerţul şi PIB-ul”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA. Avansul inflaţiei îi face pe oameni să se gândească de două ori când decid. Consumul creşte cu 5%, lună de lună, în ciuda situaţiei grele, pentru că oamenii se gândesc: mai bine cumpăr acum (ceva) decât peste două luni când preţul va creşte. Consumul de criză împinge economia în sus.

    Economia va creşte cu 5% în acest an, spune Ionuţ Dumitru economistul-şef al Raiffeisen Bank. El mai spune că, cel mai probabil, analiştii bănici vor revizui prognozele de creştere de la 2,5% la 5%. „Toată lumea îşi va revizui prognozele în sus. Trebuie să vedem datele de la INS, să vedem de unde vine creşterea”.

    Consumul este cel care susţine creşterea economică, spune economistul Dragoş Cabat. „A fost un consum, în prima parte a anului, mai mare ca de obicei. A fost posibil pentru că oamenii au văzut că inflaţia este mare si şi-au spus să cumpere acum bunuri de folosinţă îndelungată, cu banii pe care îi aveau. Cei cu bani mulţi au investit în construcţii pentru că acolo este mai multă siguranţă că valoarea bunului nu se deteriorează”.

    Însă, crede Cabat, lucrurile se vor schimba curând. Inflaţia încă nu a ajuns la pătrura dezvoltată sau la cea care cumpără fără să se uite la etichetă. Pe cei amărâţi i-a lovit deja. În curând, valul inflaţiei îi va lovi pe cei cu venituri medii, îi va obliga să consume mai puţin şi asta se va reflecta în evoluţia PIB.

  • Numărul firmelor şi al gospodăriilor din zona euro care nu reuşesc să ramburseze creditele va creşte

    Conform unei analize realizată de EY, creşterea numărului de credite neperformante se înscrie pe fondul încetinirii creşterii creditării, care va decelera la 2,9% în 2023, deoarece cererea de împrumuturi post-pandemie este suprimată de creşterea inflaţiei şi de impactul financiar al războiului din Ucraina.

    “Deşi în următorii doi ani se vor înregistra rate de creştere a creditării mai reduse decât în perioada de vârf a pandemiei, perspectivele economice pentru sectorul bancar european sunt de un optimism prudent. Optimism pentru că cele mai grave efecte economice ale pandemiei COVID-19 par să fi trecut, iar redresarea progresează bine şi prudenţă ca urmare a tulburărilor geopolitice şi a presiunilor asupra preţurilor. Acesta este un alt moment crucial în care instituţiile financiare şi factorii de decizie politică trebuie să continue să se sprijine reciproc pentru a răspunde provocărilor viitoare.”, a spus Omar Ali, EY EMEIA Financial Services Leader.

    Cu toate acestea, se preconizează revenirea creşterii la nivelul total al împrumuturilor bancare, până la o medie de 3,4% în următorii trei ani, înainte de a ajunge la 4% în 2025, nivel înregistrat ultima dată în 2020, când programele de împrumut au fost susţinute de guvern în contextul pandemiei .

    Creditele neperformante în întreaga zonă euro, ca pondere din împrumuturile brute acordate întreprinderilor, au scăzut la un nivel minim al ultimilor 14 ani, de 2,2% în 2021 (faţă de 3,2% în 2019), în mare parte datorită menţinerii ratelor negative ale dobânzilor şi intervenţiilor guvernamentale introduse pentru a sprijini veniturile gospodăriilor şi ale întreprinderilor în timpul pandemiei.

    Prognoza EY prevede că pierderile din împrumuturi din zona euro vor creşte cu 3,4% în 2022 şi cu încă 3,9% în 2023, de la o medie de 2,4% în 2020 şi 2021.

    Cu toate acestea, neplăţile vor rămâne modeste în raport cu standardele istorice: pierderile au fost în medie de 6% în perioada 2012-2019 şi au ajuns la 8,4% în 2013, în urma crizei datoriilor din zona euro. Imediat înainte de pandemie, pierderile din credite au fost în medie de 3,5% în perioada 2018-2019.

    Pe termen scurt, se preconizează o încetinire a creşterii creditării întreprinderilor în raport cu vârful pandemic, ca urmare a retragerii sprijinului guvernamental şi al BCE, a presiunii asupra apetitului pentru investiţii din cauza incertitudinii economice, ca urmare a războiului din Ucraina şi a unei atenţii sporite acordate îmbunătăţirii bilanţurilor corporative. De asemenea, se preconizează că cele 300 de miliarde de euro de deţineri de numerar “în exces” pe care firmele din zona euro le-au acumulat în timpul COVID-19 vor afecta cererea de creditare.

    Împrumuturile ipotecare în întreaga zonă euro vor creşte în medie cu 3,9% între 2022 şi 2024, în scădere de la 4,5% în 2020 şi 5,2% în 2021.

    Creditele ipotecare au înregistrat o performanţă surprinzător de robustă în timpul pandemiei. În 2020, împrumuturile ipotecare în întreaga regiune au raportat cea mai mare rată din 2007, datorită ratelor foarte scăzute ale dobânzilor, creşterii preţurilor locuinţelor, schimbării determinate pandemie către munca la domiciliu şi capacităţii unor cumpărători de a apela la economii neplanificate pentru a contribui la finanţarea depozitelor.

    Cu toate acestea, perspectivele sunt mai puţin îmbucurătoare, pe măsură ce preţurile locuinţelor continuă să crească, ratele dobânzilor par să crească, iar în unele economii din zona euro sunt introduse măsuri de reglementare pentru a răci pieţele imobiliare încinse.

    Stocul de credite de consum în întreaga zonă euro a scăzut cu 0,4% în 2021, după ce în anul precedent scăzuse deja cu 2,7%. Acest lucru se compară cu o creştere de 5,6% în 2019, înainte de pandemie.

    Prognoza economică a EY privind împrumuturile acordate de băncile europene preconizează creşterea creditului de consum cu 2,6% în acest an şi cu încă 1,7% în 2023. Cu toate acestea, un număr semnificativ de gospodării vor putea apela la economiile acumulate în timpul pandemiei, ceea ce frânează cererea suplimentară de datorii negarantate.

  • Veşti proaste pentru toţi românii. Un analist avertizează că ce am păţit cu energia şi gazul va urma cu petrolul, iar litrul de benzină poate depăşi 10 lei

    „Petrolul poate deveni urmă­toarea lebădă neagră (evenimente rare, imposibil de prevăzut, dar cu un impact major). În urmă­toarele luni, putem vedea preţul pe litrul de motorină sărind de pragul de 10 lei. Practic, ce am văzut anul trecut cu escaladarea preţu­rilor la energie şi gaze, se poate repeta acum la petrol, diferenţa fiind că în acest caz soluţiile sunt foarte limitate“, spune Remus Hîrceagă, partner în cadrul Expense Reduction Analysts România, companie care oferă firmelor consultanţă de eficienţă operaţională, inclusiv în domeniul energetic.

    Potrivit datelor furni­zate de Roland Berger, la nivelul anului 2020 România consumat 10,4 milioane de tone de petrol, din care numai 3,3 milioane de tone au venit din producţia internă. Din cele 7,1 mi­lioane de tone de petrol importate, 32% au venit din Rusia şi 51% au venit din Kazahstan.

    Deşi România are o poziţie privilegiată la nivelul UE prin faptul că îşi poate asigura o treime din necesar prin propria producţie, alimen­tarea cu petrol kazah ridică în acest context preocupări majore. Petrolul kazah ajunge în România, şi nu numai, prin intermediul CPC – Caspian Pipeline Consortium, com­panie care operează con­ducta de transport ţiţei ce face legătura dintre zăcămintele din vestul Kazahstanului şi portul de la Marea Neagră – Novorossiysk, Rusia. Astfel, conducta, cu o lungime de 1.500 de kilometri colectează petrolul din bogatele zăcăminte kazahe, tranzitează Rusia, de unde colectează alte cantităţi, pentru ca apoi aceastea să fie încărcate şi trimise pe Marea Neagră prin portul rusesc Novorossiysk.

    Compania CPC are un acţionariat internaţional, dar 24% este sub controlul Rusiei, 19% al KazMunayGas (Kazahstan) şi 15% al Chevron, existând şi alţi acţionari mai mici.

    „Conform datelor publice, volumul de ţiţei tranzitat prin CPC, în 2021, s-a ridicat la 60,7 milioane de tone, din care circa peste 87% a fost încărcat şi expediat de companii de profil din Kazahstan (perimetrele Tengiz – 26,6 milioane de tone, Karachaganak – 10,3 milioane de tone şi Kashagan – 15,7 milioane de tone)“, au explicat recent reprezetanţii Rompetrol, cei care deţin cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, alimentată cu petrol kazah adus prin CPC.

    Rompetrol a fost recent ţinta unui nou atac cibernetic, după ce în martie firma a trecut printr-un eveniment similar. Potrivit reprezentanţilor Rompetrol, transferul ţiţeiului între porturile Novorossiysk şi Midia se realizează, în principal, de compania naţională de transport maritim din Kazahstan – Kazmortransflot. Aceasta a achiziţionat, în 2011, două tancuri petroliere de tip Aframax (115.000 tdw) pentru operaţiuni de transport ţiţei şi produse petroliere în Marea Neagră şi Marea Mediterană. Dar acest lucru, expunerea masivă pe care România o are pe alimentarea cu petrol pe Marea Neagră, este acum o vulnerabilitate, atrag atenţia consultanţii.

    „Întrucât practic întreaga cantitate de ţiţei din import (peste 3 milioane tone prin Oil Terminal şi aprox. 5 milioane tone prin Midia Marine Terminal într-un an tipic) ajunge în România pe cale maritimă, înlocuirea porţiunii ruseşti va fi direct condiţionată nu doar de disponibilitatea şi capacitatea de a securiza volumele şi tipul de ţiţei necesar, ci şi de capacitatea de transport maritim. În egală măsură, având în vedere evoluţiile geopolitice din regiune, securitatea transportului maritim internaţional din Marea Neagră va fi un factor de influenţă care nu poate fi neglijat“, spunea recent Szabolcs Nemes, managing partner în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger România.

    În cazul unei sistări a livrărilor prin CPC, Kazahstanul poate redirecţiona anumite cantităţi prin Marea Caspică spre Azerbaidjan şi apoi spre Georgia, dar această rută ar veni la pachet cu costuri suplimentare.

    „KazMunayGas este, din 2008, unic actionar al operatorului terminalului petrolier din portul Batumi, Georgia, cu o capacitate anuală de tranzit de 15 milioane de tone de ţiţei.“

    Dar mai sunt şi alte probleme. România aduce dincolo de petrol şi cantităţi semnificative de motorină din Rusia. Anul trecut, potrivit datelor preli­minare ale INS, România a importat 1,9 milioane de tone de motorină, în valoare de peste un miliard de euro, la un consum total de 6,2 milioane de tone de motorină. Cu excepţia rafinăriei Brazi deţinută de OMV Petrom, restul marilor rafinării din România, Petromidia şi Petrotel Lukoil, sunt proiectate să funcţioneze cu un petrol greu, sulfuros, astfel că aducerea altui tip de ţiţei mai dulce ridică dificultăţi de ordin tehnic de procesare. Mai departe, deşi se vorbeşte mult de diversificarea surselor de aprovizionare, soluţiile sunt aproape inexistente, în contextul în care inclusiv asupra unor alţi mari producători există embargouri în vigoare.

    „Aprovizionarea UE va necesita importuri mai mari din alte ţări producătoare, însă rămâne de văzut care este disponibilitatea acestor ţări şi capacitatea lor reală de a mări extracţia de ţiţei sau de a pune pe piaţă volume din rezervele naţionale. În plus, împotriva unor ţări cu resurse şi capacităţi de producţie importante, precum Venezuela sau Iran există sancţiuni internaţionale deja instituite. Într-un astfel de context, sunt multiple scenarii care prevăd creşteri semnificative ale preţului ţiţeiului – au fost vehiculate şi valori de până la 200 USD/ baril acest nivel reprezentând un potenţial record absolut“, a avertizat reprezentantul Roland Berger.

  • Europa s-ar putea confrunta cu recesiunea dacă Putin închide complet robinetele de gaz – CNBC

    Gigantul energetic de stat a anunţat miercuri că livrările de gaze către cele două ţări est-europene au încetat după ce acestea au refuzat cererea Moscovei de a plăti gazul în ruble. Gazprom a declarat că livrările vor fi reluate odată ce aceste plăţi vor fi efectuate, ceea ce a adus acuzaţii de “şantaj” din partea premierului bulgar Kiril Petkov.

    Având în vedere că în următoarele săptămâni se apropie termenele limită pentru plata din partea unei serii de alte ţări europene care este puţin probabil să cedeze la cererile Kremlinului de plată în ruble, preocupările legate de ameninţările anterioare ale preşedintelui Vladimir Putin privind un blocaj larg al livrărilor de gaze către naţiunile “neprietenoase” au revenit în prim plan.

    Într-o notă de cercetare de miercuri, economistul-şef al Berenberg, Holger Schmieding, şi economistul senior Kallum Pickering au declarat că oprirea pare a fi un avertisment din partea Moscovei că ar putea pune în practică această ameninţare.

    Gazul reprezintă aproximativ un sfert din producţia de energie a Uniunii Europene, iar Rusia furnizează în mod obişnuit aproximativ 40% din importurile de gaze naturale ale blocului.

    Europa se confruntă cu şocuri economice concomitente cauzate de războiul din Ucraina şi cu o creştere a preţurilor la alimente şi energie exacerbată de conflict, ceea ce a generat îngrijorări legate de “stagflaţie” – un mediu cu o creştere economică scăzută şi o inflaţie ridicată.

    Berenberg a sugerat că actualele acţiuni vor menţine probabil presiunile stagflaţioniste în al doilea trimestru din 2022.

    “O oprire bruscă a livrărilor de gaze ruseşti către Europa ar putea împinge Europa în recesiune. Impactul precis al unui astfel de embargo imediat asupra gazelor este greu de prevăzut”, au declarat Schmieding şi Pickering.

    “Calculele potrivit cărora ar scădea nivelul PIB-ului zonei euro în 2023 cu 3 puncte procentuale în raport cu un apel de bază… par a fi puţin prea pesimiste, în opinia noastră, dar ar fi cu siguranţă o lovitură majoră pentru activitate până la sfârşitul următorului sezon rece, în primăvara anului 2023.”

    Cu toate acestea, o astfel de măsură ar fi, de asemenea, costisitoare pentru Rusia şi complicată de pus în aplicare şi, deşi decizia de a opri fluxurile către Polonia şi Bulgaria ar putea întări hotărârea UE de a pune capăt dependenţei sale de gazul rusesc, multe state membre se opun unui embargo imediat asupra importurilor.

    În timp ce Polonia a anunţat că intenţionează să elimine treptat toate importurile de combustibil rusesc până la sfârşitul acestui an, UE intenţionează să reducă drastic achiziţiile de gaze până la sfârşitul anului 2022, lucrând în acelaşi timp pentru o eliminare totală până în 2030.

    Ca atare, scenariul de bază al Berenberg este că UE va reduce importurile de gaze cât mai repede posibil fără a risca o penurie fizică, ceea ce va duce probabil la încetarea importurilor în 2024.

    “Într-un astfel de caz, preţurile la energie ar rămâne ridicate, dar probabil că nu ar creşte în continuare. Europa ar putea digera treptat şocul preţurilor la energie, revenind probabil la o creştere semnificativă în timpul verii, cu excepţia cazului în care blocajele legate de COVID-19 din China şi penuria de aprovizionare rezultată s-ar agrava mult dincolo de trimestrul al doilea”, au adăugat economiştii.

    Cu toate acestea, ei au remarcat că încetarea fluxurilor de gaze ruseşti rămâne un risc secundar care ar forţa probabil unele ţări europene să raţionalizeze livrările de gaze către anumite zone industriale la sfârşitul anului 2022 sau la începutul anului 2023.

     

     

  • Cererea de benzină şi motorină va continua să crească până în 2030 – analiză

    Pe zona de benzină, cererea a fost de aproape 1,3 milioane de tone, peste cea din 2020 şi uşor mai mică faţă de cea din 2019. Această revenire per ansamblu a cererii s-a suprapus şi peste creşterea preţurilor, dar la final apetitul de mişcare a fost mai mare decât scumpirile aplicate.

    „În 2021, comparativ cu 2020, media cotaţiilor Platts exprimate în USD (moneda de referinţă) a înregistrat o creştere de 60% pentru motorină, respectiv, o creştere de 75% pentru benzină. În monedă naţională, cotaţia internaţională a motorinei a crescut cu 57%, iar cotaţia internaţională a benzinei a crescut cu 72% faţă de anul 2020“, se arată în datele publicate de Rompetrol Rafinare, companie membră a grupului KMG International, care administrează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia.

    Revenirea apetitului de consum se va menţine cel puţin în următoarea decadă, spun cele mai mari companii petroliere locale, în ciuda popularităţii de care se bucură în acest moment mobilitatea electrică.

    „Cererea de benzină şi motorină va fi determinată de o creştere a gradului de motorizare, care în România este în prezent la doar două treimi din media UE. Se preconizează că toate cele trei tipuri de carburanţi – motorină, benzină şi jet – vor înregistra o cerere mai mare până în 2030, comparativ cu 2019“, se arată în raportul pe 2021 publicat recent de OMV Petrom, cel mai mare jucător din segmentul petrolier local. Cu un portofoliu de 561 de benzinării sub brandurile Petrom şi OMV, OMV Petrom avea la finalul anului trecut o cotă de piaţă de 31% din comerţul cu amănuntul de carburanţi.

    „Benzina va beneficia de o penetrare mai accentuată şi de un impuls puternic către maşini hibride. Cererea de motorină va creşte, de asemenea, datorită utilizării sale extinse în transportul comercial şi a importurilor continue de maşini second-hand pe motorină din Europa de Vest. Combustibilul pentru avioane (jet) va ajunge la un nivel mai mare faţă de cel din 2019 datorită intensificării transportului aerian. După 2030, presiunea asupra combustibililor fosili se va intensifica, iar cererea de motorină şi benzină este de aşteptat să scadă, în timp ce consumul de jet va avea o creştere continuă până în 2040, deşi într-un ritm mai lent, date fiind dificultăţile mai mari în înlocuirea acestuia în comparaţie cu combustibilii tradiţionali utilizaţi în transportul rutier.“

    Estimările pornesc de la faptul că România este în acest moment pe ultimul loc la nivelul UE în ceea ce priveşte gradul de motorizare. Potrivit celor mai recente informaţii, România are 355 de maşini la mia de locuitori în timp ce media europeană este de 569 de vehicule la mia de locuitori. În Italia, de exemplu, gradul de motorizare este de 655 de maşini la mia locuitori, în timp ce în Polonia acesta este de 642 de maşini la mia de locuitori.

    Dincolo de partea de mobilitate electrică, ce va avea o contribuţie directă în reducerea nivelului de emisii pentru sectorul transportului, biocombustibilii sunt văzuţi la rândul lor ca un segment de creştere.

    „Biocombustibilii pot contribui în mod semnificativ la reducerea emisiilor în transportul rutier şi aviaţie.“

    „Compania intenţionează să depăşească 15% biocombustibil din producţia totală de combustibil în 2030. Ţintim 150 mii t/an producţie de etanol celulozic din paie până în 2030, valorificând avantajul competitiv al României în ceea ce priveşte disponibilitatea şi costul paielor, datorită sectorului agricol extins al ţării. În plus, analizăm oportunităţi adiţionale de a folosi deşeurile de produse agricole pentru producerea de combustibil sustenabil pentru aviaţie şi motorină regenerabilă, vizând o producţie de 450 mii t/an în 2030“, se mai arată în raportul OMV Petrom.

  • Bancherii văd primele semne ale crizei. Creditele neperformante nu vor întârzia să apară

    Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală, estimează o creşte a numărului de clienţi cu dificultăţi de plată, temporar cel puţin, în perioada următoare. În acelaşi timp, el susţine că veniturile din România au crescut destul de rapid în ultimii ani.

    „Estimăm că va fi o creştere a numă­rului de clienţi cu dificultăţi de plată, de rambursare, temporar cel puţin, în perioada următoare. Dar pe de altă parte, în comparaţie cu alte perioade în ultimii ani am văzut şi o creştere destul de rapidă a veniturilor în România. Aşa că, o parte din impact va fi probabil absorbit de această creştere a veniturilor. Am văzut că în România economisirile au crescut. Cumva, clienţii noştri, fie persoane fizice, fie persoane juridice, s-au pregătit, au creat un fel de buffer, o rezervă pentru perioada aceasta“, a explicat Omer Tetik.

    În cei doi ani de pandemie, rata creditelor neperformante (NPL-non-per­forming loans) a rămas la un nivel scă­zut, sub 4%.

    Însă, în perspectivă, odată cu ascensiunea dobânzilor şi manifes­tarea efectelor economice ale răzb­oiului de la graniţă, cu frânare a economiei, insolvenţe, falimente şi şomaj, putem vedea un avans al ratei NPL. Dobânzile vor rămâne sus şi o să vedem o schimbare mai semni­fi­cativă la politica monetară, cu o creş­terea dobânzilor mai departe, anti­cipea­ză şeful Băncii Transilvania. „De­si­gur, vom veni cu propuneri proactive ca să depăşim împreună cu clienţii perioada dificilă“, a conclu­zio­nat Tetik.

    Reprezentanţii sistemului bancar trans­mit consumatorilor, prin inter­mediul CSALB, că se încearcă găsirea de soluţii pentru problemele întâm­pinate în relaţie cu băncile şi că sistemul bancar este pregătit pentru posibile situaţii neprevăzute. Iar debitorii cu credite la bancă sunt sfătuiţi să anunţe banca din timp atunci când întâmpină dificultăţi.

    Bogdan Neacşu, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi CEO al CEC Bank, susţine că băncile sunt precaute pe partea de finanţare, dar şi-au luat toate măsurile necesare pentru a face faţă acestei perioade.

    „Vorbesc aici în numele tuturor băncilor. Nu cred că în perioada aceasta a existat vreo sincopă de funcţionare sau de servisare a clientelei noastre. Noi suntem aici ca bănci, cu toate serviciile pregătite. Nu ne-am modificat apetitul pentru risc raportându-ne şi la momentul în care a început pandemia de COVID -19 şi la acest nou episod la care trebuie să dăm dovadă că ne adaptăm. Aş spune că sistemul bancar din România a fost mereu disponibil să se adapteze şi să facă faţă unor situaţii total neprevăzute şi care au venit fără un manual precis. Banii au fost şi sunt în continuare în siguranţă. E timpul să dovedim ceva mai multă maturitate şi mai mult raţional, cu atât mai mult în contextul actual. Şi în perioada pandemiei, şi acum, sistemul bancar din România demonstrează că este mereu <upper running>, mereu disponibil să se adapteze şi să facă faţă unor situaţii total neprevăzute care vin fără un manual precisî, a explicat şeful ARB.

    El a adus în discuţie şi retragerile de bani din luna martie, susţinând că panica a fost „nejustificată”.

    „Vedem foarte bine că am făcut faţă şi retragerilor de cash, deşi s-a văzut ulterior că panica aceasta nu este justificată. Păstrarea banilor în conturi curente în bănci este cea mai sigură alegere. Vechea poveste cu banii la saltea nu a făcut decât să atragă din ce în ce mai multe probleme. Consumatorii trebuie să ştie că este mult mai multă nesiguranţă să ai la tine sume mari de bani decât să păstrezi banii în bancă, mai ales când există legi speciale care garantează depozitele”, a detaliat Bogdan Neacşu.

    Şi Flavia Popa, secretar general în cadrul BRD, a amintit de frica oamenilor din ultima perioadă, care a stârnit impulsul de a scoate banii de la bancă, dar ulterior s-a observat că banii erau în continuare în conturi şi lucrurile s-au oprit atunci.

    „Au vrut să scoată oamenii bani. E ok. Şi au scos şi au scos şi au văzut că sunt bani şi nu era niciun fel de risc. Atunci lucrurile s-au oprit. Doar panica noastră uneori poate să conducă la dezastrul de care ne temem. Sistemul bancar românesc este foarte solid, are o lichiditate excelentă şi are toate resursele să facă faţă unor scenarii negândite. Rolul nostru în bancă este să ne asigurăm că atunci când cineva ne dă încrederea trebuie să i-o întoarcem neştirbită. Pentru acest lucru, dincolo de rolul nostru ca oameni, avem reglementări clare. Dacă aţi şti câte stress testuri facem, ce scenarii de criză, ducem lucrurile în extrem şi acolo, în acel extrem, încă avem un buffer, încă avem un loc în care putem să ne mişcăm. Acesta este rostul. Bancherii cu ce se ocupă până la urmă? Să analizeze riscurile cât se poate de bine şi să găsească soluţiiî, a spus Flavia Popa de la BRD.

    În primele trei luni din 2022, aproximativ 133 consumatori au parcurs întregul proces de conciliere, însemnând depunere cerere, negociere, hotărâre finală acceptată de ambele părţi, şi 122 au ajuns la o înţelegere amiabilă direct cu băncile sau IFN-urile, după ce au apelat la CSALB. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se observă o creştere a numărului de cazuri soluţionate prin hotărâri, care au implicat negocieri intermediate de conciliatorii Centrului şi finalizate cu success. Astfel, de la 82 de hotărâri existente la finalul primelor trei luni (T1) din 2021, s-a ajuns la 133 hotărâri în primele trei luni ale anului 2022, în creştere cu 62%.

  • Avertisment: Balaurul inflaţiei s-a trezit, iar BCE trebuie să renunţe la iluzii

    Însă, ca unul dintre fondatorii monedei unice europene, comentariile acestuia au mai multă greutate decât cele ale majorităţii concetăţenilor săi.

    Rata anuală a inflaţiei din Germania a crescut în martie mai rapid decât în februarie, atingând cel mai ridicat nivel din toamna anului 1981, potrivit datelor Destatis. Preţurile de consum au urcat cu 7,3% anual.

    Primul economist-şef al BCE în momentul creării acesteia în 1998, a declarat pentru Financial Times că banca centrală suferă de o „diagnosticare greşită“ a factorilor aflaţi în spatele creşterii dramatice a preţurilor, trăind „într-o iluzie“ ce minimizează pericolul ca inflaţia să scape de sub control.

    „BCE a contribuit masiv la această capcană în care se află acum pentru că ne îndreptăm către riscul unui mediu staglaţionist“, a declarat Issing. „Inflaţia era un dragon adormit; acest dragon s-a trezit acum“, a avertizat acesta.

    Foştii săi colegi de la BCE anticipează că mulţi dintre factorii care împing în sus preţurile se vor estompa rapid de la finalul acestui an, inflaţia urmând să scadă din nou sub 2% până în 2024, însă potrivit lui Issing aceştia ignoră riscul ca pandemia şi războiul din Ucraina să ţină inflaţia ridicată prin inversarea a 30 de ani de globalizare.

    „BCE s-a bazat pe modelul său de forecasting, dar acest model nu poate emite semnalele corecte pentru că este bazat pe trecut“, potrivit lui Issing.

    Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei vor aduce schimbări mult mai ample pentru economia şi pieţele europene decât crize anterioare ca pandemia, avertizează şi economiştii, potrivit CNBC.

    În contextul războiului din Ucraina, liderii europeni sunt forţaţi să-şi accelereze planurile de reducere a dependenţei de energia rusească, însă această decuplare agresivă vine cu un preţ pentru economia europeană, împingând inflaţia deja ridicată la niveluri record.

    Astfel, pentru economia europeană „nu există nicio posibilitate de revenire la vreo normalitate de orice fel în acest moment“, avertizează Carsten Brzeski, de la ING.

    Un alt avertisment privind inflaţia ridicată vine din partea Peterson Institute for International Economics. Institutul arată că riscurile ca economia mondială ca întreg să intre în recesiune până la sfârşitul anului sunt în creştere din cauza inflaţiei record.

    O combinaţie de factori, printre care creşterea puternică a preţurilor petrolului în urma războiului din Europa, scăderea cheltuielilor consumatorilor pe fondul celor mai ridicate preţuri din patru decenii şi încetinirea creşterii Chinei, sporeşte şansele ca economia mondială să alunece în recesiune,

  • Motorină versus benzină – cine va câştiga „războiul” carburanţilor pe burse? – analiză

    Pe întreg parcursul anului trecut, în România, preţurile la pompă ale motorinei şi benzinei au rămas relativ apropiate. Diferenţe uşor mai ridicate au fost în vara anului 2021, deşi ele s-au menţinut în general sub 20 de bani pe litru.

    O diferenţă uşor de observat a început să apară în primăvara acestui an, şi, spre deosebire de perioadele anterioare, nu a atins rapid un platou, ci s-a adâncit în ultima parte a lunii martie şi în aprilie. De la 47 de bani pe 31 martie, diferenţa a ajuns la 66 de bani pe 6 aprilie şi 68 de bani pe 11 aprilie.

    Astfel, deşi benzina s-a ieftinit, urmând tendinţa petrolului pe bursele internaţionale, motorina a atins noi maxime istorice.

    Privind în urmă, pe date din ultimii 7 ani, abia între noiembrie 2018 şi martie 2019 am mai avut diferenţe semnificative, dar, în general, sub 50 de bani pe litru.

    Situaţia nu este vizibilă doar în România, ci în mai toată regiunea.

    În Polonia, conform monitorului european, benzina costă 1.42 EUR/litru, iar motorina era pe 4 aprilie mai scumpă: 19 eurocenţi, faţă de 13 eurocenţi în România şi 12 eurocenţi în Ungaria.

    În Bulgaria, diferenţa era de doar 2 cenţi, în timp ce, în Slovacia, motorina era mai ieftină cu 3 cenţi, potrivit buletinului Comisiei Europene.

    Piaţa carburanţilor diesel, utilizaţi în domenii variate precum transport rutier de mărfuri, construcţii sau agricultură, este una globală, iar cererea crescută dintr-o regiune sau aprovizionarea limitată are efecte la mii de kilometri distanţă.

    Trendul cotaţiilor de referinţă în Europa (ICE) a fost favorabil benzinei în primele luni, cu o recuperare ulterioară a motorinei.

    În SUA, unde în trecut un galon de motorină a fost cu 30-40 de cenţi mai scump, s-a ajuns la o diferenţă şi de 1 dolar. Şi aici benzina a predat ştafeta motorinei în special în luna martie, diferenţa accentuându-se ca urmare a unei ieftiniri mai pronunţate a benzinei relativ la motorină.

    De la vârful din 11 martie, de 4,33 dolari/galon, benzina a ajuns la 4,11 dolari/galon potrivit AAA. Motorina este la 5,04 dolari/galon de la un vârf de 5,135 dolari/galon acum o lună.

    Europa este exportatoare de benzină, dar importatoare de motorină, însă situaţia nu este omogenă, iar diferenţele între ţări şi regiuni sunt mari.

    Pe lângă petrol, care poate fi rafinat pentru a obţine benzină sau motorină, Rusia exportă şi direct motorină, aproximativ 20% din cererea continentului fiind acoperită din această direcţie. Izbucnirea războiului a generat un şoc al ofertei, tocmai când cererea se afla într-un sezon de creştere.

    În ultima perioadă, companiile petroliere au avut tendinţa de a se reorienta, chiar de la distanţe mult mai mari, apelând la surse precum Orientul Mijlociu, Asia sau SUA.

    Pe de altă parte, cererea pentru lucrări agricole sau logistică a crescut, pe fondul conflictului din Ucraina şi al efectelor sale în pieţele de mărfuri agricole.

    Cererea de transport pentru echipamente grele a fost de asemenea în creştere, iar acesta se realizează în principal cu motorină, nu cu benzină.

    Diferenţialul este aşteptat a rămâne ridicat sau chiar a se majora, chiar în perioada următoare, dacă nu asistăm la o temperare a ostilităţilor.

    Motorina ar putea rămâne o perioadă sensibil mai scumpă decât benzina, cu toate că ar fi unele speranţe de temperare spre vară.

    O auto-reglare parţială ar putea veni pe termen mediu de la încetinirea aprovizionării. Cu inflaţie în creştere şi o abordare mai prudentă a consumatorilor, şi în urma blocajelor din China adăugate peste împotmolirea logistică anterioară, restricţiile impuse de China pentru a menţine controlul asupra numărului de infectări ar putea avea efecte în serie.

    Lanţurile logistice erau deja sub presiune, şi a comanda în Europa o bicicletă din China poate costa până la 2/3 din valoarea sa pentru transport poate îndepărta o parte din cerere.

    Operatorul maritim Maersk a vorbit de o ”acumulare de întârzieri”, iar o analiză Oxford Economics arată că dificultăţile de aprovizionare sunt la un nou maxim.

    Speranţe pentru şoferi vin şi dinspre evoluţiile petrolului pe pieţele internaţionale. De la peste 131 dolari/baril, petrolul Brent este acum în jur de 100 dolari/baril.

    Eliberarea a 120 de milioane de barili din rezervele SUA şi ale altor state anunţate de IEA, închiderea unor oraşe în China şi creşterile de dobândă anunţate de băncile centrale, inclusiv din SUA au stopat deocamdată ascensiunea petrolului.

    Pentru o vreme, o uşoară tendinţă de ieftinire a benzinei ar putea să continue, deşi în privinţa motorinei, trendul nu este clar, chiar dacă petrolul nu s-ar scumpi.

    Pentru estimarea trendului din lunile următoare, direcţia conflictului din Ucraina este, însă, de importanţă majoră.

  • SFÂRŞITUL BENZINEI: Noul combustibil în care bogaţii lumii investesc MILIARDE şi care ar putea duce la DISPARIŢIA maşinilor cu motoare tradiţionale

    Hidrogenul este considerat de mulţi sursa de energie a viitorului, mai ales în transport, iar guvernele care gândesc strategic se luptă de pe acum pentru un rol cât mai important în viitoarea industrie, relatează Ziarul Financiar.

    Este nepoluant şi abundent, dar deocamdată scump de obţinut. Nemţii investesc masiv în el, francezii au planuri pentru a-l produce, şi chiar şi polonezii se pregătesc pentru atunci când va deveni un combustibil mainstream.

    După dezastrul nuclear de la Fukushima, can­ce­larul Angela Merkel a decis să desfiinţeze toate cen­tra­lele nucleare din Germania. Deficitul de energie este acoperit cu gaze naturale, importate mai ales din Rusia, combustibil mai puţin poluant decât cărbunele şi care ar trebui să ajute cea mai mare ecomomie europeană în tranziţia sa care o economie verde. Însă înmulţirea ne­în­ţelegerilor dintre Moscova şi diferitele state eu­ropene face ca Berlinul să fie presat să se îndepărteze de marea putere energetică şi militară de la est.

    În acest context, guvernul german a adoptat în vară o strategie naţională pentru hidrogen cu planuri de a creşte capacitatea de producţie la 5 GW până în 2030 şi la 10 GW până în 2040 prin tehnologie nepoluantă. Pentru a realiza acest lucru, vor fi investite 7 miliarde de euro în afaceri noi şi cercetare, potrivit Euractiv. Când a prezentat strategia Germaniei pentru hidrogen, la Berlin, ministrul economiei Peter Altmaier a numit documentul de

    28 de pagini „cea mai mare inovaţie de la EEG încoace“, făcând referire la pachetul de norme de reglementare a surselor germane de energie regenerabilă care a intrat în vigoare în 2000 – marea reformă energetică germană.

    Cu acest „salt cuantic“, Germania vrea să devină liderul mondial al tehnologiilor hidrogenului, a adăugat Altmaier. A fost prima dată când Germania şi-a stabilit obiective cantitative pentru producţia de hidrogen. Până în 2030, Germania îşi propune să aibă generatoare cu o capacitate totală de până la 5 GW, ceea ce corespunde cu producţia unei cantităţi de hidrogen de aproximativ 14 TWh. Până în 2040, capacitatea trebuie crescută la 10 GW.

    Cea mai mare parte din energia necesară producţiei va fi asigurată de ferme eoliene offshore. Până în prezent, producerea hidrogenului din surse de energie regenerabile este posibilă numai în cantităţi mici, în aşa-numitele „laboratoare reale“ în care se cercetează modul în care electroliza poate fi îmbunătăţită. Reprezentanţii industriei manu­facturiere germane se arată neimpresionaţi, spunând că în prezent nu există vreun model viabil economic pentru utilizarea hidrogenului curat. Ei dau exemplul industriei oţelului, care depinde de cantităţi mari de gaze naturale – neutre pentru climă, susţin aceştia – şi pentru care utilizarea hidrogenului ca sursă de energie ar fi extrem de costisitoare. Industria oţelului este strâns legată de industria auto.

    Luna aceasta, şi guvernul francez şi-a prezentat stra­tegia naţională privind hidrogenul. Acesta prevede inves­tiţii de 7,2 miliarde de euro până în 2030 şi o capa­citate de producţie a hidrogenului de 6,5 GW până la acea dată. În acelaşi timp, va fi înfiinţat comitetul na­ţional H2 – simbolul hidrogenului molecular. În cadrul acestei strategii, ministerul mediului şi minis­terul economiei au publicat planuri comune axate pe decarbonizarea producţiei de hidrogen şi proiectarea unei industrii a hidrogenului. Documentul arată importanţa promovării dezvoltării vehiculelor cu propulsie pe hidrogen, cum ar fi camioanele, maşinile pentru gunoi, trenurile şi – pe termen lung – avioanele.

    În ceea ce priveşte distribuţia investiţiilor, 1,5 miliarde de euro vor fi cheltuite pentru cons­truc­ţia instalaţiilor de electroliză, care vor fi alimentate ulterior cu energie regenerabilă.

    Aproape un miliard de euro este destinat dezvoltării camioanelor grele alimentate cu hidrogen. Potrivit guvernului, obiectivul este de a crea între 50.000 şi 150.000 de locuri de muncă directe şi indirecte în Franţa în următorii zece ani.

    Strategia franceză pentru dezvoltarea unei industrii a hidrogenului a fost legată financiar în parte de planul de 100 de miliarde de euro al guvernului de recuperare a economiei din criza provocată de pandemie. „Scopul acestui plan este de a ieşi din criză mai puternici, cu o economie mai competitivă şi cu emisii reduse de carbon“, a declarat ministrul economiei Bruno Le Maire, care va conduce noul Comitet naţional al hidrogenului din Franţa. Instituţia ar trebui să reunească permanent părţile interesate din industrie şi politică. Şi în Germania un nou consiliu naţional al hidrogenului va consilia politicienii, potrivit PV Magazine. Însă între strategiile celor două puteri economice europene există diferenţe majore. În timp ce Germania intenţionează să producă hidrogen din surse regenerabile, cum ar fi energie eoliană sau hidroenergie, Franţa insistă pentru început pe energia nucleară, care reprezintă în prezent 70% din mixul de energie al ţării. Le Maire s-a descris ca fiind un „avocat al nuclearului“. Germania intenţionează să-şi închidă toate centralele nucleare până în 2022. Le Maire a spus şi că ţara sa ar fi interesată de o colaborare cu Germania în proiecte de hidrogen curat, iar …lectricitÈ de France, supergurp energetic deţinut de statul francez, nu a pierdut timpul, anunţând o investiţie de pionierat în sectorul hidrogenului din Germania. Este vorba de un parteneriat pentru construirea unei centrale de electroliză de 30 de MW care foloseşte surse regenerabile.

    Şi Comisia Europeană are o strategie pentru hidrogen, prezentată în iulie. Aceasta vizează creşterea capacităţii la 40 de GW şi generarea a 10 milioane de tone de hidrogen curat până în 2030. CE estimează că până în 2050 hidrogenul verde va acoperi 24% din cererea globală de energie. Însă până acolo, drumul este lung. În prezent, 96% din hidrogenul consumat provine din arderea combustibililor fosili, potrivit unei analize a Rocky Mountain Institute.

    În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, PKN Orlen, companie de petrol şi gaze naturale controlată de stat, a anunţat recent construcţia unui centru de producţie a hidrogenului cu o capacitate de 600 kg / h în Wloclawek. Investi?ia va fi acoperită prin emiterea de obligaţiuni verzi pe piaţa europeană de capital. De asemenea, în cadrul unei reforme mai ample a sectorului energetic, guvernul de la Varşovia se consultă cu Agenţia de Energie Atomică a Japoniei pentru construirea unui reactor de cercetare de temperaturi înalte răcit cu gaz. Reactorul este considerat ca fiind parte a soluţiei pentru producerea de hidrogen. „Vedem că hidrogenul poate fi produs şi cu ajutorul energiei nucleare şi vedem că economia hidrogenului poate juca un rol important în următorii ani, mai ales aici în UE, şi lucrăm cot la cot cu alte state europene şi cu Comisia Europeană pentru construirea unui sector al hidrogenului cu industrie şi parteneri în Polonia“, se arată într-un comunicat al ministerului climei din Polonia. Hidrogenul curat, în al cărui proces de producţie nu se eliberează carbon în atmosferă, este obţinut prin electroliza apei cu ajutorul energiei regenerabile sau nucleare. Pentru producerea unei cantităţi de 14 TWh de hidrogen ar fi nevoie de aproximativ 20 TWh de electricitate verde.