BusinessMagazin

Tag: amintire

  • Cine este românca ce produce câteva dintre cele mai renumite seriale din SUA. „Imi amintesc de România ca o ţară frumoasă vizual, dar un loc mizerabil în care să trăieşti”

    In SUA, ea a absolvit University of Central Florida, dupa care s-a mutat in Los Angeles. Acum este producator, producator-coordonator, si assistant executive la cele mai urmarite seriale din SUA, produse la Hollywood, care deja au facut inconjorul lumii si au milioane de fani.
     
    Reporter Citynews.ro: De unde esti si cand ai plecat in SUA?
     
    M.G: Mama mea este din Risnov, tata din Augustin, iar eu m-am nascut in Brasov in 1976. Parintii mei au plecat din Romania in 1985, iar eu impreuna cu sora mea am plecat doi ani mai tarziu, in 1987.
     
    Rep: Ce-ti mai amintesti de Romania? Cum te gandesti la tara ta?
     
    M.G: Imi amintesc Romania ca o tara frumoasa vizual, dar un loc mizerabil in care sa traiesti. Amintirile din copilaria mea sunt presarate cu lucruri minunate, cum ar fi cand ma jucam la Castelul Bran, vacantele de vara la Constanta, privitul vitrinelor prin Bucuresti, mersul la opera cu mama mea, patinaj si altele. Dar imi amintesc si lucruri teribile precum ore de asteptare la coada pentru paine, lipsa lucrurilor de trai elementare, senzatia constanta ca cineva iti urmareste fiecare miscare, frica zilnica ca poti fi persecutat fara niciun motiv. Niciun copil de 9 ani nu ar trebui sa simta asta!
     
    Rep: Cand ai fost ultima data in tara?
     
    M.G: Nu am mai fost de la plecarea din 1987. Chiar imi doresc si am incercat sa ma fac sa merg de cateva ori, dar frica ce mi-a fost insuflata de cand eram copil este un lucru greu de lepadat. Voi merge cu siguranta in anul viitor.
     
    Rep: Ce scoala ai absolvit si cum ai ajuns sa lucrezi la unele dintre cele mai bune seriale din lume? 
     
    M.G: Am absolvit University of Central Florida cu licenta in teatru, iar cativa ani dupa asta, m-am mutat in Los Angeles. Am inceput ca si production assistant, ducandu-le pranzul si cafeaua echipei si scenaristilor. Este nivelul de inceput al joburilor in Los Angeles, dar este un pas necesar pentru a urca pe scara industriei TV. Singurii care pot sari peste aceasta treapta sunt cei care au rude in industrie, iar eu nu cunosteam pe nimeni cand m-am mutat in L.A., nici macar o persoana.
     
    Asa ca am inceput de la zero, dar m-am bucurat de fiecare secunda. Apoi am avut norocul sa muncesc cu Chuck Lorre, ca si asistentul sau. Mi-a dat o sansa atunci cand nu aveam prea multa experienta, pentru simplul fapt ca eram foarte entuziasta in legatura cu el si cu show-urile sale. Munca impreuna cu Chuck este ceea ce m-a dus pe calea succesului. Intr-adevar asta a fost “biletul de aur”, cineva ca el sa dea o sansa cuiva ca si mine.
     
    Ca si asistentul sau am invatat multe doar privindu-l. Nu este doar un scenarist stralucitor, ci si un producator uimitor, deci urmarindu-l am invatat partea business a televiziunii. Si asta este jobul meu acum.
     
    Ma asigur ca operatiunile de zi cu zi merg fara probleme si lucrez indeaproape cu Mark Roberts, creatorul si producatorul executiv al show-ului Mike and Molly, ca sa ma asigur ca viziunea sa creativa este pusa in practica asa cum trebuie. Mark este o alta persoana care m-a ajutat in promovarea de la nivelul de producator-coordonator la cel de producator.
     
    A crezut in mine incat sa ma angajeze ca si mana sa dreapta pentru serialul sau. Cred ca intr-adevar am fost binecuvantata sa ii cunosc pe acesti doi oameni care mi-au dat sanse din nou si din nou.
     

  • Povestea româncei care a creat “CEL MAI BUN PARFUM DIN LUME”

    A venit însă şi mânată de dorul de casă. Păstrează din copilărie dorul de munţi şi amintirea olfactivă a pădurii după ploaie, pădurea din apropierea casei de la Câmpulung Muscel.


    Mădălina Stoica-Blanchard a condus ca manager branduri celebre din industria modei şi produselor de lux şi a creat parfumuri apreciate în întreaga lume.

    Parfumurile ei au ca sursă de inspiraţie viaţa şi poveştile ei şi au Oscarul în materie de parfumuri. Românca a povestit, la 1 Matinal, cum l-a cunoscut pe soţul ei şi cum a luat naştere conceptul casei de parfumuri.

    “Întâlnirea a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare, pe străzile Parisului. După o zi foarte încărcată, mă aflam la terasa unei braserii şi am avut o apariţie extraordinară. Privirile ni s-au întâlnit pur şi simplu, a fost un moment de scânteie extraordinară, apoi ne-am zâmbit foarte scurt şi şi-a continuat drumul, a povestit la TVR Mădălina Stoica-Blanchard. Ea a mărturisit că fiecare parfum creat reprezintă un moment specific care a marcat povestea lor de dragoste.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Povestea româncei care a creat “CEL MAI BUN PARFUM DIN LUME”

    A venit însă şi mânată de dorul de casă. Păstrează din copilărie dorul de munţi şi amintirea olfactivă a pădurii după ploaie, pădurea din apropierea casei de la Câmpulung Muscel.


    Mădălina Stoica-Blanchard a condus ca manager branduri celebre din industria modei şi produselor de lux şi a creat parfumuri apreciate în întreaga lume.

    Parfumurile ei au ca sursă de inspiraţie viaţa şi poveştile ei şi au Oscarul în materie de parfumuri. Românca a povestit, la 1 Matinal, cum l-a cunoscut pe soţul ei şi cum a luat naştere conceptul casei de parfumuri.

    “Întâlnirea a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare, pe străzile Parisului. După o zi foarte încărcată, mă aflam la terasa unei braserii şi am avut o apariţie extraordinară. Privirile ni s-au întâlnit pur şi simplu, a fost un moment de scânteie extraordinară, apoi ne-am zâmbit foarte scurt şi şi-a continuat drumul, a povestit la TVR Mădălina Stoica-Blanchard. Ea a mărturisit că fiecare parfum creat reprezintă un moment specific care a marcat povestea lor de dragoste.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.

    Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.

    La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.

  • „De ce FUG ROMÂNII de alţi ROMÂNI în străinătate? “

    Pe Facebook, jurnalista Sanda Nicola a scris: Undeva la sud de Dunăre….

    Sâmbătă dimineaţă, un român îşi certa nevasta pentru că s-a aşezat la plajă lângă o altă familie de români. “Nu ţi-am spus, Viorico, să ai grijă unde te pui că n-am chef să văd români? Te duci acum frumos şi iei toate boarfele şi le muţi în altă parte!” Purtau discuţia asta în apă, crezând, evident, că nu-i aude nimeni.Sâmbătă seara, la cină, doi bărbaţi se ciocnesc şi dau cap în cap lângă bufetul cu salate. Îşi cer scuze unul altuia şi rezultă că sunt amândoi polonezi. Bucuroşi, fac cunoştinţă, după care îşi cheamă nevestele şi copiii şi se pun cu toţii la o masă mai mare. Şi de atunci iau cina împreună în fiecare seară.

    Aşa mi-am amintit de o altă întâmplare “la temă”. Cu patru ani în urmă ne-am cazat într-o pensiune din Austria şi am ieşit pe balcon să admirăm priveliştea. Nu schimbăm bine două vorbe că din balconul alăturat se aude un strigăt şoptit, disperat al unei femei: “Corneleee, sunt români, Corneleee!”

    Totuşi, de ce fug românii de alţi români în străinătate?”

    Tot pe Facebook, jurnalistul Cosmin Prelipceanu a scris: „Postarea Sandei Nicola mi-a amintit o intamplare petrecuta saptamana trecuta, tot in vacanta. Intr-o tara scandinava, in lift urca un cuplu simpatic de batranei.

    Domnul poarta kipa. Ne salutam in englezeste si-mi continui discutia cu familia in limba romana. La un moment dat, doamna ii spune domnului in ruseste: “Liudi iz Rumanii” (oamenii sunt din Romania). Tresar si spun: “Da, intr-adevar.”

    Doamna este putin emotionata, “Stiti, sunt din Basarabia. Am plecat acum 50 ani.” Limba ei romana e impecabila. Cuvintele curg fara pauze de memorie. I-o spun: “Vorbiti atat de frumos! Aveti cu cine?”

    Doamna zambeste amar: “Nu mai am cu cine. Vorbesc eu cu mine. In cap.” Liftul se opreste. Batraneii ies. Am apucat doar sa o felicit pe doamna din Israel, care n-avea niciun motiv patriotic sa se lege de limba romana, dar a facut-o ca sa mai vorbeasca cu ea insasi, frumos si dulce, din cand in cand”.

  • O petrecere în bijuterii

    Colecţia conţine peste 100 de piese încadrate în trei categorii: Festa dell’Infanzia, Festa della Principesa şi Festa della Tradizione, printre care se numără un colier care pare format din baloane de acvamarine, smaralde, ametiste, diamante rotunde şi turmaline roz, o broşă din aur roz cu rubine şi diamante ce închipuie o îngheţată pe băţ, un inel cu un mic tort din aur roz cu calcedonii, agate, rubine, smaralde şi diamante ori un colier de platină cu turmaline, rubelite, ametiste şi diamante, care amintesc de ardeii iuţi care se atârnă în sudul Italiei pentru noroc.

  • O petrecere în bijuterii

    Colecţia conţine peste 100 de piese încadrate în trei categorii: Festa dell’Infanzia, Festa della Principesa şi Festa della Tradizione, printre care se numără un colier care pare format din baloane de acvamarine, smaralde, ametiste, diamante rotunde şi turmaline roz, o broşă din aur roz cu rubine şi diamante ce închipuie o îngheţată pe băţ, un inel cu un mic tort din aur roz cu calcedonii, agate, rubine, smaralde şi diamante ori un colier de platină cu turmaline, rubelite, ametiste şi diamante, care amintesc de ardeii iuţi care se atârnă în sudul Italiei pentru noroc.

  • Povestea româncei care a vândut legume la tarabă în piaţă, iar acum conduce un grup de modă cu peste 400 de magazine în 40 de ţări

    De la 18 ani, Teodora Burz lucrează în industria modei pentru femei şi bărbaţi şi se consideră o norocoasă pentru că face ceea ce îi place. „Pasiunile mele sunt legate de carieră. Preocupările din puţinul meu timp liber ţin tot de zona de fashion”, spune aceasta.

    La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

    La începutul anilor 2000 Teodora Burz a pus bazele brandului de haine pentru bărbaţi Ziggo House, iar ulterior a lucrat pentru retaileri internaţionali. De aproape şapte ani este country manager al Orka Holding (care operează magazine sub mărcile Damat, Tween şi D’S) în România şi se ocupă de marketingul şi expansiunea grupului turc la nivel internaţional, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe.

    „Eu nu am avut un mentor sau un model, dar cred că e bine să deschidem apetitul generaţiei Z către oameni care au reuşit, în măsura în care reprezentanţii mediului de afaceri îşi doresc să se implice în orientarea noilor generaţii”, precizează Teodora Burz. În anul care tocmai a trecut spune că a investit atât financiar, cât şi energie şi experienţă, iar pentru 2017 îşi propune o creştere de 30% a businessului pe care îl conduce.

    În timpul liber, când nu se axează tot pe zona fashion, Teodorei Burz îi place să călătorească, iar printre cele mai frumoase momente aminteşte vacanţele din Asia. „Sunt momente unice de care îmi amintesc cu drag şi abia aştept să mă reîntorc acolo. Jaipur (India), Uluwatu (Bali) sau PangKor Laut (Malaiezia) sunt câteva locuri care au o semnificatţe aparte pentru mine.”

  • De la 1 mil. de lei la 1 mil. de euro în doar 2 ani. Doi fraţi din Bucureşti au transformat experienţa de pe vasele de croazieră într-o afacere de succes

    Anul trecut, compania Ivan Delivery SRL, firma care administreaza restaurantul Ivan’s Grill, a avut o cifră de afaceri de pete 4,6 mil de lei (1 milion de euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    „Ce aplic din ce am învăţat pe vasele de croazieră este că stau foarte mult de vorbă cu clienţii, încerc să le fiu prieten, să ţin cont de părerile lor culinare şi să încerc să nu îi las să plece niciodată nefericiţi. În plus, fiind şi aici un volum de muncă mare, atunci când apar mici incidente, trebuie să fiu aici, la fel ca pe vapor“, explică Tudor Ivan, managerul restaurantului Ivan’s Grill, câteva din lecţiile de business învăţate în perioada în care era angajat pe vase de croazieră. 

    Tudor Ivan şi fratele său, George Ivan, au pus bazele restaurantului Ivan’s Grill în 2011, în zona Arenei Naţionale din Bucureşti. Anterior, cei doi şi soţiile lor au lucrat împreună pe vase de croazieră.„Am văzut locuri pe care nu aş fi putut să le văd altfel, dar era ca şi cum ai lucra în sufragerie şi ai dormi în dormitor. Lucram opt luni, fără zile libere, cam 14 ore zilnic, iar atunci când aveam norocul să am o zi liberă, acest lucru însemna de fapt că am permisiunea să nu lucrez în timpul mesei de prânz“, îşi aminteşte el. Ivan povesteşte despre respectarea unor reguli similare cu cele din armată: „Fiecare angajat avea un safety role, un rol de salvare şi trebuia să ştie ce să facă în cazul unor incidente“.

    Pentru acest lucru, pe lângă munca zilnică, echipajul participa săptămânal la exerciţii de simulare a unor accidente. Au existat însă şi incidente reale de care îşi aminteşte. „Într-o noapte, la două noaptea, au pornit sirenele de alarmă ce anunţau foc, un depozit de lenjerie se aprinsese, căpitanul a dat alarmă generală, toţi pasagerii au fost treziţi şi duşi în zona de eliberare a vaporului“, descrie el unul dintre cele mai tensionate episoade din activitatea pe vas. Ivan a prins cinci contracte pe compania europeană şi pe Princess Cruises, totalizând aproape cinci ani de muncă pe vasele de croazieră, reuşind să promoveze în funcţia de ospătar încă de la primul contract. A văzut toată Europa de Nord, Marea Baltică, Marea Nordului, Mediterana, Africa, Marea Caraibelor, Alaska, Hawaii şi o parte din America Centrală.

    După ce s-a întors în ţară, în 2006, Tudor Ivan şi-a spus că nu vrea să mai aibă de-a face cu restaurantele şi şi-a deschis o afacere de reparaţii de telefoane mobile. A renunţat însă la aceasta şi, împreună cu fratele său, George, şi cu soţiile lor, au revenit la a face ceea ce ştiau mai bine şi au deschis un restaurnat de cartier, în 2011. Anterior, investiseră banii în imobiliare şi, la momentul deschiderii restaurantului, în 2011, au hotărât să le vândă, în scopul obţinerii banilor pentru investiţia iniţială de peste 100.000 de euro. Au înregistrat de atunci creşteri anuale ale veniturilor de 20-30%.

    „Am pornit de la şase angajaţi şi am ajuns la 30 cu care lucrăm în continuare cot la cot, eu pe partea de servire şi fratele meu în bucătărie, atunci când este nevoie“, spune Tudor Ivan. Restaurantul cu 150 de locuri din apropiere de Arena Naţională are la bază principii de management învăţate de cei doi pe vas

  • De la 1 mil. de lei la 1 mil. de euro în doar 2 ani. Doi fraţi din Bucureşti au transformat experienţa de pe vasele de croazieră într-o afacere de succes

    Business Magazin a stat de vorbă cu Ivan Tudor în 2015, la patru ani după ce deschisese restaurantul său din Bucureşti. Atunci firma avea o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei pentru anul 2014. Anul trecut, compania Ivan Delivery SRL, firma care administreaza restaurantul Ivan’s Grill, a avut o cifră de afaceri de pete 4,6 mil de lei (1 milion de euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    „Ce aplic din ce am învăţat pe vasele de croazieră este că stau foarte mult de vorbă cu clienţii, încerc să le fiu prieten, să ţin cont de părerile lor culinare şi să încerc să nu îi las să plece niciodată nefericiţi. În plus, fiind şi aici un volum de muncă mare, atunci când apar mici incidente, trebuie să fiu aici, la fel ca pe vapor“, explică Tudor Ivan, managerul restaurantului Ivan’s Grill, câteva din lecţiile de business învăţate în perioada în care era angajat pe vase de croazieră. 

    Tudor Ivan şi fratele său, George Ivan, au pus bazele restaurantului Ivan’s Grill în 2011, în zona Arenei Naţionale din Bucureşti. Anterior, cei doi şi soţiile lor au lucrat împreună pe vase de croazieră.„Am văzut locuri pe care nu aş fi putut să le văd altfel, dar era ca şi cum ai lucra în sufragerie şi ai dormi în dormitor. Lucram opt luni, fără zile libere, cam 14 ore zilnic, iar atunci când aveam norocul să am o zi liberă, acest lucru însemna de fapt că am permisiunea să nu lucrez în timpul mesei de prânz“, îşi aminteşte el. Ivan povesteşte despre respectarea unor reguli similare cu cele din armată: „Fiecare angajat avea un safety role, un rol de salvare şi trebuia să ştie ce să facă în cazul unor incidente“.

    Pentru acest lucru, pe lângă munca zilnică, echipajul participa săptămânal la exerciţii de simulare a unor accidente. Au existat însă şi incidente reale de care îşi aminteşte. „Într-o noapte, la două noaptea, au pornit sirenele de alarmă ce anunţau foc, un depozit de lenjerie se aprinsese, căpitanul a dat alarmă generală, toţi pasagerii au fost treziţi şi duşi în zona de eliberare a vaporului“, descrie el unul dintre cele mai tensionate episoade din activitatea pe vas. Ivan a prins cinci contracte pe compania europeană şi pe Princess Cruises, totalizând aproape cinci ani de muncă pe vasele de croazieră, reuşind să promoveze în funcţia de ospătar încă de la primul contract. A văzut toată Europa de Nord, Marea Baltică, Marea Nordului, Mediterana, Africa, Marea Caraibelor, Alaska, Hawaii şi o parte din America Centrală.

    După ce s-a întors în ţară, în 2006, Tudor Ivan şi-a spus că nu vrea să mai aibă de-a face cu restaurantele şi şi-a deschis o afacere de reparaţii de telefoane mobile. A renunţat însă la aceasta şi, împreună cu fratele său, George, şi cu soţiile lor, au revenit la a face ceea ce ştiau mai bine şi au deschis un restaurnat de cartier, în 2011. Anterior, investiseră banii în imobiliare şi, la momentul deschiderii restaurantului, în 2011, au hotărât să le vândă, în scopul obţinerii banilor pentru investiţia iniţială de peste 100.000 de euro. Au înregistrat de atunci creşteri anuale ale veniturilor de 20-30%.

    „Am pornit de la şase angajaţi şi am ajuns la 30 cu care lucrăm în continuare cot la cot, eu pe partea de servire şi fratele meu în bucătărie, atunci când este nevoie“, spune Tudor Ivan. Restaurantul cu 150 de locuri din apropiere de Arena Naţională are la bază principii de management învăţate de cei doi pe vas