Tag: amenintare

  • Exemplul Lituania: De ce ar putea deveni fintech-urile precum Revolut o ameninţare la adresa securităţii

    Industria financiară din Lituania s-a apropiat pas cu pas de nevoia de transformare odată cu succesiunea de scandaluri de spălare de bani care a ieşit la iveală în regiunea baltică în ultimii ani.

    În cazul Lituaniei, industria financiară trece printr-o transformare, profitând de avantajele tehnologiei, care ar putea transforma Vilnius în cel mai mare centru financiar pentru companii fintech din Uniunea Europeană, după ce Londra părăseşte blocul comercial, potrivit FT.

    Mai mult, Brexitul ar putea determina majoritatea startup-urilor de tehnologie care încearcă să inoveze industria financiară să se îndrepte spre Lituania, în contextul în care ţara baltică s-a poziţionat ca „poarta de intrare în Europa” pentru fintech-urile din întreaga lume – din Israel până în China.

    Cu toate acestea, pariul pe fintech-uri vine cu un anumit risc pentru Lituania. Majoritatea problemelor implicate în scandalurile de spălare de bani – Ukio în Lituania, ABLV în Letonia, Danske Bank în Estonia – apar în contextul apropierii regiunii baltice de Rusia şi dorinţei de a deveni un pod financiar între est şi Uniunea Europeană. Ceea ce s-a conturat însă ca rezultat este destabilizarea sistemului financiar.

    Influenţa Rusiei rămâne o problemă şi în cazul industriei fintech-urilor, însă complexitatea discuţiei creşte în contextul în care există şi un interes semnificativ al Chinei în această piaţă.

    „În termeni de securitate, fintech-urile reprezintă o provocare. Una care trebuie luată în serios”, a spus Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Lituaniei.

    Explozia înregistrată de această industrie în Lituania se datorează nemulţumirilor adunate faţă de băncile scandinave care domină sistemul financiar din regiune. După criza financiară din 2008, oficialii lituanieni au decis că băncile predominant suedeze din piaţă nu fac progrese majore în direcţia serviciilor digitale, ceea ce i-a determinat să deschidă piaţa pentru startup-urile interesate.

    „Experimentam o lipsă de inovaţie. Le-am spus fintech-urilor: vă rog, veniţi aici, şi perturbaţi piaţa noastră locală”, a declarat Marius Jurgilas, membru al board-ului în cadrul băncii centrale din Lituania.

    Astfel, Banca Lituaniei a emis 64 de licenţe de funcţionare pentru fintech-uri şi mai are încă 40 de aplicaţii în analiză. Prin comparaţie, Marea Britanie are 150 de licenţe de fintech-uri emise până acum. În rest, nicio ţară din Uniunea Europeană nu are mai mult de 20 de licenţe emise.

    Prin această strategie Lituania a reuşit să atragă unele dintre cele mai mari nume din piaţa fintech-urilor, precum şi fintech-ul britanic Revolut.

    „Banca Lituaniei este foarte abordabilă”, spune Richard Davies, directorul operaţional al Revolut.

    În spaţiul public au apărut preocupări referitoare la Revolut din cauza originilor ruseşti ale fondatorului Nikolay Storonsky, însă banca digitală britanică a reuşit să îşi asigure licenţa de funcţionare. Totuşi, unii parlamentari lituanieni sunt îngrijoraţi cu privire la capacitatea autorităţii locale de supraveghere de a anticipa toate riscurile.

    Banca centrală susţine că are 150 de angajaţi în divizia de supraveghere, dintre care două treimi se ocupă de segmentul de fintech-uri. „Nu suntem naivi”, spune Jurgilas.

    Tadas Vizgirda, şeful fintech-ului local Shift4 Payments, crede că lituanienii sunt atât de obişnuiţi cu ameninţarea influenţei ruseşti, încât „este mai uşor pentru ei să identifice” fenomenul.

    La fel de problematice pentru Lituania, ţară membră Nato, sunt relaţiile fintech-urilor cu China. Oficialii din Vilnius nu par să se pună de acord în legătură cu poziţia lor referitoare la fintech-urile din China.

    În timp ce 3.000 de participanţi erau la o conferinţă fintech în capitala Lituaniei în noiembrie 2019, Lituania organiza o întâlnire între 17 ţări din Europa Centrală şi de Est, în care discuta cu China subiectul fintech-urilor.

     

     

     

  • Vulturul pleşuv din vecini

    Aşa se face că în suburbii ale unor localităţi din California au cuibărit un număr mare de vulturi pleşuvi care nu par deranjaţi de prezenţa oamenilor şi s-au instalat în apropiere de case sau în copaci din curtea unor şcoli. Motivul pentru care aceste păsări au prins curaj îl constituie, consideră ornitologii, interacţiunea cu omul pe parcursul a decenii de eforturi de conservare a speciei, precum şi varietatea surselor de hrană din vecinătatea zonelor urbane. 

  • Faraon de milioane

    Pornite din nevoie în anul 1961, când Egiptul avea nevoie de fonduri pentru lucrări de protecţie a siturilor arheologice ameninţate de inundaţii, expoziţiile itinerante cu astfel de obiecte au devenit un magnet pentru vizitatori, care stau ore în şir la coadă ca să intre la ele şi o sursă importantă de venituri pentru muzee şi proprietarul exponatelor. Mai mult, popularitatea acestor evenimente a dus şi la dezvoltarea unei pieţe înfloritoare de expoziţii de copii ale celor mai bine de 1.000 de obiecte găsite în mormântul lui Tutankamon. 

  • Cum a ajuns politica americană să fie modelată de o alianţă a ginerilor

    Unul dintre prinţi, ministrul finanţelor din Turcia, este ginerele preşedintelui său cu atitudini autoritare şi supraveghează relaţia ţării sale cu Statele Unite, scrie The New York Times. Un altul este ginerele unui magnat turc. Acesta a devenit partener de afaceri al Organizaţiei Trump, iar în prezent face lobby pentru Turcia la administraţia Trump. Iar al treilea prinţ este Jared Kushner, care ca ginere şi consilier de top al preşedintelui Trump are un portofoliu de politică externă foarte vag, dar extins. Lucrând atât individual, cât şi în tandem, cei trei bărbaţi au dezvoltat o linie de comunicare informală, de generaţie următoare, între Trump şi omologul turc al acestuia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care la numai câteva săptămâni de la declanşarea ofensivei militare turce în nordul Siriei contra kurzilor, aliaţi tradiţionali ai americanilor, a fost primit în vizită la Casa Albă.

    Vizita a avut loc într-un moment în care Trump era ţinta criticilor bipartite din partea Congresului pentru o serie de poziţii favorabile lui Erdogan. Legăturile dintre cei trei bărbaţi arată cum conexiunile informale şi deseori nevăzute dintre cei doi preşedinţi au ajutat la modelarea politicii americane
    într-una dintre cele mai instabile părţi ale lumii.
    Erdogan a prezis într-un interviu televizat în acest an că un dialog privat între Berat Albayrak, ginerele său şi ministrul finanţelor, şi Jared Kushner va pune în curând „pe traseul normal” relaţiile tensionate dintre Washington şi Ankara. „Podul funcţionează bine în acest mod“, a spus Erdogan.  „Diplomaţia prin poarta din spate”, şi-a descris Albayrak legăturile cu Kushner.Politica lui Trump faţă de Turcia i-a încurcat pe colegii republicani din Congres ai acestuia pe mai multe fronturi. Preşedintele şi-a surprins de două ori propriii consilieri, o dată convenind în timpul convorbirilor telefonice cu Erdogan să retragă trupele americane din nordul Siriei şi a doua oară, la începutul lunii octombrie, când şi-a pus în practică promisiunea făcând loc forţelor turce să atace luptători kurzi sprijiniţi de SUA.

    Criticii spun că administraţia Trump a împiedicat aplicarea unei  pedepse mai dure unei bănci turceşti controlate de stat care nu a respectat sancţiunile americane împotriva Iranului. De asemenea, Trump a amânat impunerea de sancţiuni împotriva Turciei, membru al NATO, pentru instalarea sistemelor de apărare antirachetă cumpărate de la Rusia.
    Vorbind recent la o prezentare găzduită de Morgan Stanley, John R. Bolton, fost consilier de securitatei naţională, a spus că Trump confundă adesea relaţiile personale cu relaţiile naţionale atunci când vine vorba de stabilirea politicii. El a menţionat ca exemplu reticenţa preşedintelui de a-l înfrunta pe Erdogan cu impunerea de sancţiuni Turciei pentru achiziţionarea de arme ruseşti.
    În ceea ce priveşte rachetele ruseşti, sancţiunile bancare şi alte chestiuni, Erdogan şi-a folosit atât ginerele cât şi pe partenerul de afaceri turc al lui Trump, Mehmet Ali Yalcindag, ca emisari la administraţia americană. Uneori legăturile au fost făcute de Kushner, spun oficiali turci şi documente publice. În aprilie, spre exemplu, Albayrak a venit la Washington pentru o conferinţă organizată de Yalcindag la Trump International Hotel. În mijlocul evenimentului, Kushner l-a chemat pe Albayrak la o întâlnire improvizată în Biroul Oval, unde Albayrak l-a presat cu succes pe Trump să retragă sancţiunile împotriva Turciei pentru cumpărarea de arme ruseşti. Ambii lideri par să favorizeze conexiunile de familie sau de afaceri pe post de canale de comunicare, în parte, deoarece amândoi împărtăşesc suspiciunea că agenţiile propriilor guverne ar putea conspira împotriva lor. Termenul de „stat profund”, de fapt, a apărut pentru prima dată în Turcia cu zeci de ani în urmă, cu mult timp înainte de deveni o modă printre susţinătorii lui Trump, iar consilierii lui Erdogan spun că acesta l-a câştigat pe Trump insistând pe luptele lor comune împotriva unor astfel de forţe înrădăcinate în interiorul guvernelor lor. „SUA au o ordine cu rădăcini adânci pe care o putem numi stat profund – bineînţeles că obstrucţionează”, a declarat Erdogan în primăvara acestui an, exprimându-şi speranţele că ginerii vor crea o „punte”. „Aceste obstacole sunt una dintre problemele noastre principale.”
    Turcia nu este singurul caz în care Trump a avut în politica externă o abordare informală, de tipul de la familie la familie. Kushner, de exemplu, a jucat un rol în gestionarea relaţiilor cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman din Arabia Saudită, conducătorul de facto şi fiul preferat al regelui. „Trump înlocuieşte relaţiile formale între naţiuni în mai multe cazuri cu relaţii familie-familie sau relaţii acolit-acolit”, spune Eric S. Edelman, fost secretar de apărare şi ambasador al Statelor Unite în Turcia în timpul administraţiei George W. Bush. „Cu siguranţă, Erdogan ar prefera acest tip de relaţie întrucât conduce un regim capitalist propriu”, a explicat Edelman. Erdogan şi Trump pot fi consideraţi cu greu parteneri naturali. Preşedintele turc este un campion al islamului politic care susţine adesea că Occidentul este în declin. Trump este un naţionalist feroce, care a denigrat de multe ori musulmanii şi în special pe islamiştii politici. Liderul american s-a aliat cu unii dintre cei mai mari duşmani ai lui Erdogan – inclusiv cu conducătorii Arabiei Saudite, Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite, precum şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
    Cu toate acestea, legăturile lui Trump cu Turcia au o istorie de mai bine de un deceniu, începând cu o invitaţie din partea lui Yalcindag de a face afaceri în Istanbul. Ginerele lui Yalcindag, magnatul Aydin Dogan, şi-a propus să construiască doi zgârie-nori şi un centru comercial. Yalcindag, acum în vârstă de 55 de ani, l-a convins pe Trump că afacerea de familie ar trebui să-şi găsească un partener internaţional. Yalcindag a negociat să folosească numele „CNN Turk” pentru reţeaua de televiziuni de ştiri a familiei şi a zburat la New York pentru a-l ispiti pe Trump să-şi împrumute numele turnurilor din Istanbul.

    Zgârie-norii, care s-au dat în folosinţă în 2012 sub numele Trump Towers Istanbul, plătesc Organizaţiei Trump doar o taxă de licenţă – 5-10 milioane de dolari pe an în primii ani de la deschidere şi până la 100.000 – 1 milion de dolari pe an în ultimii ani.
    Clădirile au fost primele turnuri rezidenţiale şi comerciale din Europa pe care a fost atârnat numele Trump şi ambele familii le-au considerat un succes. Erdogan, pe atunci prim-ministru, a tăiat panglica la ceremonia de inaugurare. Trump, fiica sa cea mai mare, Ivanka Trump, şi soţul ei, Kushner, au participat cu toţii la deschidere alături de Yalcindag, care a devenit prieten de familie.
    „Fiica mea iubeşte Turcia şi iubeşte Istanbulul şi i-a plăcut întotdeauna să vină aici, a fost aici de multe ori“, a spus Trump la ceremonia de la Istanbul. „Marele ei prieten este Mehmet”, a adăugat el, referindu-se la Yalcindag, despre care a spus că  „a făcut o muncă incredibilă”. El l-a lăudat pe Erdogan ca fiind „un om bun”, care este „foarte respectat în întreaga lume şi in Statele Unite”.
    În ultimul deceniu, Yalcindag s-a văzut cu Trump de cam trei-patru ori pe an, potrivit unei persoane apropiate familiei.
    Trump, în timp ce candida pentru funcţia de preşedinte, a recunoscut că relaţiile sale personale i-au influenţat atitudinea faţă de Turcia.
    Când Trump s-a angajat să interzică musulmanilor să intre în Statele Unite, Erdogan a solicitat pentru scurt timp eliminarea numelui Trump de pe turnurile din Istanbul, dar nu şi-a pus în practică ameninţarea.
    Consilierii lui Erdogan au presupus că Trump va pierde alegerile în 2016. Însă Yalcindag a zburat 10 ore pentru a fi alături de Trump şi familia sa la New York Hilton Midtown, în timp ce voturile erau numărate.
    Disperată să ajungă la preşedintele nou ales a doua zi, ambasada Turciei la Washington a apelat în cele din urmă la Yalcindag pentru numărul de telefon de la sediul echipei lui Trump – începutul noului rol al lui Yalcindag de relaţie de legătură cu Ankara. Erdogan îl cunoştea pe acesta din cercurile de afaceri turceşti, iar el a colaborat cu ginerele lui Erdogan la o campanie de influenţare a presei din Turcia. Pentru a întări legăturile cu familia Trump, Erdogan l-a numit pe Yalcindag ca preşedinte al unui grup de afaceri administrat de stat care face lobby la  Washington în numele guvernului de la Ankara.

    Preşedintele anterior al grupului, Ekim Alptekin, s-a pus rău cu procurorii americani plătind peste 500.000 de dolari firmei de consultanţă a generalului în retragere Michael T. Flynn, care a devenit primul consilier pentru securitate naţională al lui Trump. Procurorii au spus că Alptekin îl plăteşte pe Flynn pentru a face lobby la guvernul turc şi, în cele din urmă, l-au inculpat pentru că a încălcat regulile privind activitatea de lobby şi că a minţit anchetatorii. (Alptekin nu s-a întors în Statele Unite pentru proces.) Preluând după victoria lui Trump rolul de reprezentant al Consiliului de Afaceri Turco-American, organizaţie sponsorizată de stat, Yalcindag a început să călătorească frecvent la Washington. Consiliul şi-a organizat pentru prima dată conferinţele anuale la hotelul Trump din Washington, generând venituri de sute de mii de dolari pentru hotel în timp ce aducea în calitate de vorbitori pe cei mai buni oficiali ai administraţiei Trump.
    În timpul unei vizite din acest an, Yalcindag a făcut, de asemenea, opriri la Capitol Hill şi la Departamentul de Stat, dar nu doar pentru a face lobby în privinţa politicii comerciale, ci şi cu o serie de alte probleme.

    La o întrunire a Departamentului de Stat, agenda sa a inclus presiuni pentru extrădarea din Pennsylvania a clericului Fethullah Gulen, acuzat de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat împotriva sa din 2016; presiuni ca Statele Unite să soluţioneze fără zgomot cazul sancţiunilor împotriva băncii turce printr-o amendă limitată; presiuni pentru vânzarea de rachete Patriot pentru a reduce nevoia Turciei de alternative ruseşti şi de asemenea pentru o ocupaţie turcească a Siriei de Nord. Uneori, Yalcindag a ameninţat că Turcia s-ar putea apropia de Moscova. „Ar fi păcat să pierzi un aliat de lungă durată”, a spus el.
    Albayrak, în vârstă de 41 de ani, este adesea menţionat în Turcia pur şi simplu cu titlul de „mirele”.  Fiul unui jurnalist apropiat lui Erdogan, Albayrak a locuit la New York la începuturile carierei sale. El a obţinut o diplomă de afaceri la Universitatea Pace în timp ce lucra pentru divizia americană a unuia dintre cele mai mari conglomerate din Turcia, Calik Holding.
    S-a căsătorit cu fiica preşedintelui, Esra, în 2004 şi a fost numit director executiv al Calik trei ani mai târziu.
    În 2015, Erdogan l-a ajutat pe Albayrak, pe atunci de 37 de ani, să câştige un loc în Parlament şi l-a numit ministru al energiei. Însă influenţa lui Albayrak a crescut şi mai rapid după ce o facţiune de lideri militari a încercat o lovitură de stat împotriva lui Erdogan în iulie 2016. Albayrak s-a alăturat socrului său într-un avion care zbura în cerc peste Turcia în timp ce Erdogan îşi folosea iPhone-ul pentru a-şi aduna susţinătorii. (Un interviu în direct realizat prin FaceTime cu CNN Turk, fondat de Yalcindag, l-a ajutat să întoarcă norocul.)
    După ce a supravieţuit tentativei de lovitură de stat, Erdogan a răspuns prin eliminarea celor pe care-i considera duşmani şi prin reducerea la tăcere a disidenţilor. Albayrak a fost vârful de lance al campaniei.

    Ginerele a fost repede ridicat la rolul de ministru al finanţelor. Albayrak a căpătat atât de multă putere încât unii, inclusiv membri ai cabinetului, l-au descris drept premierul din umbră. El a ajutat la orchestrarea preluării unei mari părţi a presei de ştiri din Turcia, din care o mare parte este acum sub controlul fratelui său mai mic, Serhat Albayrak. (Ambii fraţi au lucrat îndeaproape cu Yalcindag.)
    În acelaşi timp, Berat Albayrak – care, spre deosebire de socrul său, vorbeşte fluent engleza – a preluat controlul relaţiilor cu Washingtonul.
    Printre misiunile sale a fost să obţină extrădarea lui Gulen, liderul religios învinovăţit de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. În luna septembrie a acelui an, Albayrak s-a întâlnit cu Flynn la New York pentru a discuta o campanie pentru solicitarea extrădării lui Gulen în Turcia. Acest efort a condus la acuzaţii penale împotriva a două persoane prezente la şedinţă, Flynn şi Alptekin.
    În acelaşi timp, Departamentul de Justiţie a investigat a doua bancă de stat ca mărime din Turcia, Halkbank, pentru un efort uriaş, care a durat mai mulţi ani, de a ocoli sancţiunile SUA împotriva Iranului. Procurorii au spus că banca a transferat în Iran miliarde de dolari la schimb pentru petrol şi gaze.
    Erdogan şi Albayrak, spun anchetatorii americani, au aprobat personal schema de evitare a sancţiunilor chiar şi după ce oficialii din Statele Unite au arestat un comerciant de aur turco-iranian cu rol în această afacere. (Oficialii turci spun că guvernul lor a respins public sancţiunile asupra Iranului considerând că această politică americană nu este obligatorie pentru Turcia.)
    Pe măsură ce procurorii avansau cu cazul, Albayrak l-a presat pe secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, să nu impună noi pedepse asupra Halkbank.
    „Am avut o întâlnire pozitivă cu omologul nostru din SUA“, a spus Albayrak jurnaliştilor din Turcia după o discuţie cu Mnuchin la sfârşitul anului trecut. „Le-am spus că Halkbank nu a încălcat sancţiunile”, a adăugat el. „Avem aşteptări pozitive.”
    Erdogan a denunţat acuzaţiile împotriva băncii ca fiind o altă „tentativă de lovitură politică” împotriva sa şi i-a cerut lui Trump să închidă ancheta. În cea mai mare parte a anului 2019, banca a negociat cu Departamentul de Justiţie pentru a evita alte acuzaţii, efort care s-a încheiat în octombrie, pe fondul scandalului provocat de ofensiva turcă din nordul Siriei, când banca a fost pusă sub acuzare. Cei doi gineri prezidenţiali se cunosc cel puţin din 2018. În calitate de ministru al energiei, Albayrak a promovat legături economice mai strânse cu Israel şi, până în 2018, a vizitat Casa Albă pentru a discuta cu Kushner planuri de pace pentru Orientul Mijlociu. Cei doi s-au întâlnit din nou în februarie la Ankara. Kushner era în prima sa vizită oficială pentru a discuta despre Orientul Mijlociu cu Erdogan şi Albayrak. După aceea, Erdogan i-a cerut lui Kushner să participe la o a doua întâlnire cu Albayrak pentru a discuta despre comerţ, potrivit unei persoane implicate în negocieri.
    Kushner a pus atunci la cale o călătorie oficială de cinci zile în Turcia, în septembrie, pentru secretarul comerţului, Wilbur Ross, cu scopul de a promova comerţul extins, chiar dacă congresmenii de la Washington solicitau sancţiuni economice ca răspuns la achiziţia de către Turcia de arme ruseşti. O purtătoare de cuvânt a lui Ross a declarat că eforturile sale sunt „în aşteptare” după incursiunea turcă în Siria.

    Erdogan a salutat reuniunea din februarie a ginerilor ca fiind un posibil moment de cotitură. Cu toate acestea,  când Trump a pus public în discuţie eliminarea anumitor avantaje comerciale pentru Turcia din cauza achiziţionării de rachete ruseşti, Erdogan părea nedumerit.
    „Trump şi-a trimis ginerele în Turcia pentru a discuta despre relaţiile economice, l-am acceptat pe acest ginere, care s-a aşezat alături de ginerele nostru şi a vorbit în detaliu“, a spus Erdogan, sugerând că ameninţarea lui Trump a fost „o provocare pentru minte”.
    Până în aprilie, relaţiile s-au tensionat din nou, în parte în urma achiziţionării de către Turcia a sistemelor anti-rachete de la ruşi. Iar Erdogan era din ce în ce mai frustrat de rolul american în nordul Siriei, unde o forţă militară americană mică proteja o miliţie condusă de kurzi.
    Erdogan considera miliţia ca fiind o extensie a mişcării naţionaliste kurde din Turcia. El a vrut ca militarii turci să-i împingă departe de graniţă pe luptătorii kurzi. La o discuţie telefonică cu Erdogan în decembrie 2018, Trump a acceptat brusc să-şi retragă militarii şi să îi lase pe turci să preia controlul – doar pentru a reveni asupra deciziei sub presiunea Pentagonului.
    Pe acest fundal, cei trei gineri ar fi trebuit să participe la o conferinţă, în aprilie, la Washington, a grupului de afaceri sponsorizat de stat condus de Yalcindag.
    Albayrak venise pregătit să se întâlnească cu Mnuchin, dar Kushner a aranjat ca toţi trei să i se alăture lui Trump în Biroul Oval. Imagini ale întâlnirii l-au propulsat pe Albayrak mai sus pe scena politică de la Ankara, iar el le-a spus jurnaliştilor turci că Trump a arătat „înţelegere” cu privire la rachetele ruseşti.
    „A fost o reflexie a dragostei, iubirii şi sentimentelor calde reale ale domnului Trump, atât faţă de Turcia, cât şi de preşedintele nostru“, a spus Albayrak pentru CNN Turk după întâlnirea din Oficiul Oval. „Domnul Jared Kushner a acţionat cu căldură, a precizat Albayrak. Cei doi gineri au convenit să continue „diplomaţia pe poarta din spate, încercând să protejeze relaţia economică a celor două ţări“.
    Cu doar două săptămâni mai înainte, vicepreşedintele Mike Pence vizitase Ankara ducând cu el un avertisment sever că acceptarea rachetelor ruseşti ar putea declanşa o retrogradare a statutului Turciei în cadrul NATO.
    Când primele rachete ruseşti au ajuns în Turcia în iulie, Comitetul pentru relaţii externe din Senat a emis o declaraţie bipartită prin care i-a cerut lui Trump „să aplice pe deplin sancţiunile cerute de lege”. Secretarul de stat, Mike Pompeo, şi-a exprimat încrederea că sancţiunile vor fi aplicate.
    Însă un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat presei turceşti că, după întâlnirea din Biroul Oval cu Albayrak, Trump s-a angajat să-şi folosească „puterea pentru a interveni în această problemă” şi să se opună sancţiunilor.
    Până la sfârşitul lui iulie, Trump părea să îşi îndeplinească acest angajament.
    „Avem o situaţie complicată”, a declarat Trump jurnaliştilor, repetând argumentul lui Erdogan potrivit căruia sub administraţia Obama Turciei „nu i s-a permis” să cumpere rachete Patriot americane în locul versiunii ruseşti.
    „Atunci, imediat ce el cumpără altceva, toată lumea spune: «O.K. Le poţi cumpăra»”, a explicat Trump, exprimând înţelegere pentru Ankara. „Nu aşa se fac afacerile.”
    Spre disperarea publică a multor republicani care solicitau sancţiuni, Trump le-a cerut în schimb republicanilor din Senat „flexibilitate”. El a subliniat că rachetele nu erau încă operaţionale şi a cerut timp pentru mai multe discuţii. (Trump a anulat vânzarea planificată a mai mult de 100 de avioane de vânătoare F-35 către Turcia, dar administraţia poartă discuţii continue despre primirea Turciei înapoi în programul F-35.)
    Apoi, în timpul unei convorbiri telefonice din 6 octombrie, Trump a acceptat din nou pe neaşteptate dorinţele preşedintelui turc, fiind de acord să scoată trupele americane din nordul Siriei, făcând astfel loc incursiunii turceşti împotriva forţelor kurde susţinute de americani.
    În faţa unei crize interne, Trump a ameninţat la un moment dat că va „distruge” economia Turciei, doar pentru a-şi retrage ameninţările cu o nouă rundă de sancţiuni, iar într-un final l-a invitat pe Erdogan la Casa Albă. Departamentul de Justiţie a depus acuzaţii penale împotriva Halkbank. Însă Departamentul Trezoreriei nu a impus penalităţi. Când Erdogan a aterizat luna aceasta la Washington, ginerele său a fost alături de el. Yalcindag îi aştepta.

  • Gheorghe Dincă l-ar fi ameninţat pe Tonel Pop în prezenţa procurorilor: „Şobolan, te termin”

    Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că el şi colega sa, au fost ameninţaţi de Gheorghe Dincă în timpul audierilor de luni, în prezenţa poliţiştilor şi procurorilor. Tonel Pop afirmă chiar că Dincă s-a ridicat ameninţător şi s-a dus către el, spunându-i: „Şobolan, te termin”.

    „Dincă a început să ne ameninţe, să facă scandal, să ne sperie. Dincă a început să ne ameninţe, să facă scandal, că dacă avem copii, că îi violează, dacă avem fete, turuia, făcea, se uita urât, gesticula. Atunci am spus că îi rog să intervină pe poliţişti şi procurori, pentru că este ultraj, este ilegal să ni se adreseze, este ilegal să ne ameninţe. L-au lăsat să îşi facă numărul, când Dincă a început însă să facă foarte urât atunci au oprit camera de luat vederi, am cerut ajutorul poliţiştilor şi procurorilor să intervină, dar l-au lăsat şi atunci Dincă s-a ridicat de pe scaun şi s-a împins, a venit către noi, spunând „Şobolan, te termin”, şi atunci a venit un poliţist, s-a băgat în faţa lui ca să nu intre în noi”, a povestit Tonel Pop.

    La rândul său, avocatul lui Gheorghe Dincă, a spus că, de fapt, Tonel Pop a înţeles greşit situaţia, în realitate clientul său spunându-i că îl va da în judecată pentru declaraţiile făcute în spaţiul public.

    „Este o situaţie de fapt expusă complet eronat, nu este adevărat ceea ce a afirmat domnul avocat Tonel Pop. I-a spus doar că îl dă în judecată pentru că a afirmat că şi-a violat fiica. Asta a fost toată problema. El probabil nu a înţeles, că fiica, fiicele… Asta i-a reproşat domnul Dincă domnului Tonel Pop. Nici măcar nu a încercat să se ridice, cum să se ridice? Nu a fost nicio ameninţare, nu a avut o atitudine ameninţătoare. Nu s-a ridicat până nu s-a terminat audierea. Nu am auzit să îi fi spus nici că e şobolan. Chiar m-am mirat când am auzit”, a spus Claudiu Lasconschi, avocatul lui Gheorghe Dincă.

    Audierile s-au terminat, potrivit avocatului Tonel Pop, fără ca Gheorghe Dincă să mai facă vreo declaraţie, ci doar a menţinut ceea ce a scris în timp ce era în arest.

  • În spatele uşilor închise, varianta spaniolă

    Liderul regional (un fel de baron local din politica românească) Manuel López Vidal a conceput un sistem ticălos pentru a-şi umple rapid buzunarele, dar este demascat atunci când prietenul său apropiat, Paco (Nacho Fresneda), este acuzat de corupţie. Dintr-o dată, după ce o discuţie înregistrată apare în mass-media, viaţa lui Manuel este dată peste cap de o investigaţie amănunţită care îl poate trimite la închisoare.
    Antonio de la Torre (Marshland, Cannibal) iese aici în evidenţă, interpretarea sa mergând perfect cu magnetismul personajului pe care îl interpretează. În ceea ce priveşte tensiunea, regizorul Rodrigo Sorogoyen şi scenarista Isabel Peña – colaborând aici pentru a treia oară – pornesc cu motoarele deja ambalate, aruncându-l pe spectator în mijlocul acţiunii, şi reuşesc să menţină această stare până la final. Nu e puţin lucru, având în vedere că filmul durează mai bine de 2 ore.
    Şi nu doar interpretarea este excelentă, ci şi mişcarea camerei, care impresionează încă de la primele cadre. Sunt imagini fluide, fără schimbări bruşte, care ajută spectatorul să preia cât mai mult din emoţia celor de pe ecran.
    El reino este produs de oamenii care au stat în spatele filmului El secreto de sus ojos, un excelent thriller argentinian care a oferit o privire asemănătoare asupra lumii de azi. Nu există prea multă violenţă, dar nici prea multă melodramă sau nemulţumire; povestea este realistă şi bine legată.
    El reino este un film care ridică ştacheta din multe puncte de vedere, fiind un exemplu excelent al calităţii cinematografiei spaniole.
    Industria spaniolă de film a produs, în mai multe rânduri, adevărate capodopere recunoscute la nivel global. Deşi m-am temut de influenţa tot mai evidentă a serviciilor de streaming, care pun de multe ori cantitatea înaintea calităţii, mă bucur să observ că grijile mele nu au avut obiect.
    Nota: 8/10


    El reino
    Regia: Rodrigo Sorogoyen
    Distribuţie: Antonio de la Torre, Mónica López, Josep Maria Pou
    Durată: 2 ore 12 minute
    Buget: 4 milioane euro
    Data lansării: 8 noiembrie

  • Cronica de film: Prea puţin şi prea târziu

    Terminator: Dark Fate nu este atât de slab ca ultimele două episoade ale francizei, dar este încă departe de complexitatea primelor apariţii. Ciudat este că în cazul Terminator nu s-a pus, până acum, problema realizării unui reboot, toate filmele fiind legate de aceeaşi poveste. Era poate mai bine să se ia totul de la zero, dar misiunea de a îmbunătăţi un film ca Judgment Day e aproape imposibilă; Dark Fate se joacă cu această idee, acţiunea plasându-se într-o realitate în care anumite evenimente din celelalte episoade nu s-au întâmplat. Mai mult, Dark Fate aderă îndeaproape la primele două filme Terminator, atât în ceea ce priveşte complotul (un asasin cyborg aparent indestructibil, trimis în timp de către viitori stăpâni ai maşinilor pentru a elimina o ameninţare) cât şi structura. Anumite elemente sunt chiar preluate cu totul, aşa cum ar fi o urmărire cu maşini.
    Arnold Schwarzenegger reia rolul T-800 alături de Linda Hamilton, şi ea veteran al seriei, în rolul Sarah Connor. Terminator: Dark Fate prezintă un cyborg care înlocuieşte modelul T-800 (Schwarzenegger), denumit REV-9, trimis înapoi din 2042 pentru a o ucide pe Dani, din motive care nu sunt dezvăluite până foarte târziu în film; sosirea lui este precedată de apariţia bruscă a lui Grace, alt cyborg, însărcinată cu misiunea de a o proteja pe tânără. Pare încurcat, dar e de fapt o copie a scenariului din Judgment Day.
    Cu un buget de 185 de milioane de dolari şi costuri totale de producţie estimate la 470 de milioane de dolari (costuri de marketing, distribuţie etc.), Terminator: Dark Fate are şanse mari să devină unul dintre marii perdanţi ai anului la box-office. În weekendul de lansare, filmul a adunat doar 29 de milioane de dolari în Statele Unite, undeva la jumătate faţă de aşteptările producătorilor. Nici prezenţa în afara Americii nu a ajutat prea mult, încasările la nivel global fiind de aproximativ 120 de milioane de dolari. Având în vedere filmele care sunt pe cale să se lanseze, e greu de crezut că Dark Fate va reuşi să se mai apropie de primele locuri în box office.
    În concluzie, era mai bine ca atunci când ne gândeam la Terminator să avem în minte doar filmele regizate de James Cameron, în special Judgment Day, din 1991. Dar Hollywoodul rămâne consecvent în lungirea inutilă a unor francize până la momentul în care sălile de cinema rămân goale.
    Nota: 6/10

    Terminator: Dark Fate
    Regia: Tim Miller
    Distribuţie: Linda Hamilton, Arnold Schwarzenegger, Mackenzie Davis
    Durată: 2 ore 8 minute
    Buget: 185 mil. dolari
    Data lansării: 1 noiembrie

  • Atenţie la dorinţele angajaţilor: Două treimi dintre aceştia vor să înveţe noi abilităţi digitale

    Mai mult de jumătate dintre angajaţii de la nivel global se simt ameninţaţi de automatizare şi cred că locurile lor de muncă vor fi schimbate semnificativ sau vor dispărea în următorii zece ani, potrivit sondajului PwC ”Upskilling Hopes and Fears”.

    Potrivit raportului transmis de compania de audit şi consultanţă PwC România, angajatii consideră că actualii angajatori ar trebui să-i ajute să dobândească noi abilităţi digitale.

    „În Europa Centrală şi de Est vedem că oamenii sunt din ce în ce mai conştienţi că tehnologia şi automatizarea vor schimba semnificativ piaţa forţei de muncă şi că locurile lor de muncă vor fi afectate. PwC s-a angajat într-o iniţiativă ambiţioasă de perfecţionare digitală în Europa Centrală şi de Est, nu doar pentru profesioniştii PwC, ci şi pentru clienţi şi pentru a promova această problemă importantă la nivel regional”, spune Nick Kós, CEO al PwC Europa Centrală şi de Est.

    Sondajul a fost realizat în rândul a peste 22.000 de adulţi din 11 ţări (Australia, China, Franţa, Germania, India, Olanda, Polonia, Singapore, Africa de Sud, Marea Britanie şi SUA), pornind de la studiile PwC care arată că 30% din locurile de muncă sunt expuse riscului de automatizare până la mijlocul anilor 2030. De asemenea, PwC Global CEO Survey 2019 arată că disponibilitatea competenţelor este o preocupare majoră pentru 79% dintre directorii generali.

    „Tehnologia va contribui la dispariţia unor locuri de muncă şi, în acelaşi timp, la crearea unora noi care vor avea nevoie de competenţe digitale sporite. Transformarea economiei şi a pieţei muncii datorită tehnologiei va afecta atât angajaţii, cât şi angajatorii. Din acest motiv, companiile şi autorităţile trebuie să arate deschidere, să se adapteze schimbărilor şi, bineînţeles, să investească în educaţie şi formare profesională pentru a obţine cât mai multe beneficii din acest proces”, spune Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

    Majoritatea angajaţilor chestionaţi, 61%, consideră că impactul tehnologiei asupra muncii lor de zi cu zi este pozitiv, iar 77% sunt dispuşi să înveţe noi abilităţi sau să se pregătească pentru un alte profesii.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

     

     

     

  • Iranul avertizează că va distruge orice agresor, chiar dacă ameninţarea este una limitată

    Iranul va aborda şi va distruge orice agresor, chiar dacă ameninţarea este una limitată, a declarat sâmbătă liderul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, în contextul în care Teheranul este acuzat de Riyad şi Washington pentru atacurile din Arabia Saudită, relatează Reuters.

    “Trebuie să fim atenţi, o ameninţare limitată nu va rămâne mereu limitată. Vom aborda orice agresor. Vom pedepsi şi vom continua până la distrugerea completă a acestuia”, a declarat Hossein Salami.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viorica Dăncilă îl ameninţă pe Victor Ponta că îi va face plângere penală

    Viorica Dăncilă îl somează pe Victor Ponta să aducă probe prin care să susţină afirmaţiile potrivit cărora premierul ar fi cumpărat parlamentari, precizând că în caz contrar va depune plângere penală împotriva liderului Pro România.

    „Închidem această zi cu un alt agitator al scenei politice. Am văzut astăzi în Victor Ponta un om disperat, iresponsabil şi lipsit de credibilitate. Am văzut un om care, pentru a-şi atinge scopul personal, e în stare să mintă, să acuze fără să prezinte dovezi, să calce şi pe cadavre. Nu toţi oamenii sunt de vânzare şi asta nu înţelege Ponta. Nu toţi aşteaptă recompense pentru a vedea calea corectă. Aceasta nu e abordarea mea şi, în mod cert, nu este modul meu de a face lucruri”, a scris Viorica Dăncilă, miercuri, pe Facebook.

    Şeful Executivului a adăugat că declaraţiile lui Victor Ponta sunt de o gravitate extremă şi pot aduce prejudicii de imagine pe plan intern şi extern.

    „Victor Ponta a atacat astăzi Prim-ministrul ţării cu acuzaţii neprobate şi l-a ameninţat cu mascaţii. Aceste declaraţii sunt de o gravitate extremă care pot avea repercusiuni serioase şi pot induce prejudicii de imagine atât în plan intern, cât şi în plan extern. Dacă Victor Ponta mai vrea să aibă vreo fărâmă de credibilitate în faţa oamenilor, este dator să aducă probe. Îl somez să prezinte public dovezi pentru toate aceste acuzaţii. În caz contrar, voi depune plângere penală împotriva domnului Ponta pentru atac la Prim-ministrul României”, a conchis Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.