Să începem cu 24 mai. Undeva în Suceava într-un sat uitat de lume, doamna Vasilica e amendată cu 1.740 de lei (jumătate în 48h) pentru că nu avea actele de identificare personală şi nici luminile obligatorii pe bicicletă. Ea a zis pentru Monitorul de Suceava (publicaţie online) că a împrumutat bicicleta ca să îi ia medicamente copilului. Vasilica Andrieş a plătit rapid amenda echivalentă unui salariu (870 de lei).
IATĂ AICI RĂSPUNUL LUI GODINĂ CARE A ÎNCINS TOT INTERNETUL DIN ROMÂNIA
În condiţiile în care pensiile în România sunt foarte mici, cele mai multe dintre ele, există şi români fericiţi care pot trăi liniştiţi. printre ei, se numără şi una dintre cele mai cunoscute persoane din spaţiul public autohton.
Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.
Erau hore în sat, nedei”
Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.
Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info
Unul dintre cele mai importante acte legislative promovate în timpul campaniei electorale de către Donald Trump este American Health Care Act (AHCA), propria sa versiune a actului supranumit Obamacare, după fostul preşedinte al Statelor Unite.
Cu toate cu republicanii deţin controlul asupra Congresului şi a Senatului, AHCA a căzut la vot. Mare parte din “vină” cade pe Freedom Caucus (sfatul libertăţii – n.red.), o grupare învăluită de mister, cu membri din partidul republican, care refuză să se alinieze în spatele ordinelor date de Trump şi de liderul partidului, Paul Ryan.
Freedom Caucus a apărut în 2015, ca răspuns la încercarea fostului lider al Senatului John Boehner de a forţa adoptarea mai multor măsuri legislative.
Grupul s-a format pentru a reda puterea republicanilor de rând şi ca o primă linie de opoziţie faţă de Obamacare. Printre idealurile declarate se numără balansarea bugetului şi micşorarea aparatului birocratic de la Washington.
Este însă destul de greu de aflat cine face parte din acest grup elitist: calitatea de membru se obţine doar în urma unei invitaţii, iar apartenenţa trebuie ţinută secretă.
Toate întâlnirile au loc în spatele uşilor închise, iar membri preferă de multe ori să se consulte unii cu alţii înainte de a decide asupra unui vot. Iar acesta e şi secretul puterii lor: Freedom Caucus are în jur de 35 de membri, adică puţin peste 15% din republicanii din Congres. În cazul unui vot unitar, aşa cum este de obicei cazul, ei pot răsturna avantajul deţinut de partid în această instituţie.
Chiar dacă grupul nu şi-a asumat o poziţie oficială vis-a-vis de AHCA, majoritatea celor intervievaţi şi-au exprimat dorinţa ca Obamacare să fie eliminat cu totul, nu doar modificat în anumite puncte.
Primele se referă la adoptarea bugetului pe anul în curs, subiect care a generat mai multe controverse şi care, iată, şi-a găsit în cele din urmă forma finală. Vine apoi la pupitrul de la Palatul Victoria Florin Iordache, ministrul justiţiei, care anunţă că au fost adoptate şi alte acte cu ocazia şedinţei.
Printre ele, ordonanţa de urgenţă privind amnistia – modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală – şi proiectul de lege privind graţierea. Jurnaliştii, oarecum surprinşi, încep să adreseze întrebări legate de efectele pe care acestea le vor avea asupra membrilor de partid anchetaţi sau trimişi în judecată. Iordache se încurcă, spune ba că nu ştie ce e în dosare, ba că nu ajută pe nimeni; în cele din urmă, recurge la ieşirea de siguranţă: Altă întrebare! Jurnaliştii insistă; altă întrebare!
Social media începe să fiarbă: mai întâi câteva mesaje, apoi zeci, sute şi mii care îndeamnă la proteste. E seara, trecut bine de ora 20.00, iar oamenii sunt probabil acasă; un protest masiv era anunţat pentru ziua următoare. Mesajele devin din ce în ce mai virulente: o parte a presei redă modul ciudat în care guvernul a adoptat ordonanţele, o parte se face că plouă. Apar primii manifestanţi în Piaţa Victoriei, câteva zeci sau poate sute.
E destul de frig afară, spre -10 grade, dar zic că e timpul să mă trezesc – vorba unui protestatar – şi să mă duc şi eu la guvern.
Am ajuns în Piaţa Victoriei undeva înainte de 11 noaptea şi am găsit acolo câteva mii de oameni; alături de mine veneau, cu mic, cu mare, mai tineri sau mai vârstnici, şiruri de oameni. Şi tot veneau. România, cel puţin o parte a ei, începea să se dezmorţească.
Am ajuns acasă spre 3 dimineaţa, convins că mă aşteaptă mai multe zile de stat în frig; şi nu-mi place deloc frigul.
Miercuri dimineaţă, câteva sute de oameni protestează în faţa Palatului Victoria. Paşnic, pentru că nici n-ar avea rost să fie altfel; îşi strigă supărarea şi nemulţumirea, sperând că cineva îi va auzi, că cineva va ieşi să le vorbească. Dar cei din guvern sunt de negăsit; prim-ministrul Grindeanu, cunoscut pentru punctualitate, are altă treabă decât să ajungă la treabă.
Comunitatea internaţională începe să se agite, se primesc comunicate de presă, reacţii din partea camerelor de comerţ sau a ambasadelor. Guvernul nu reacţionează. Avocatul Poporului, trezit parcă dintr-un somn prea lung, îşi declină competenţa în ceea ce priveşte atacarea ordonanţelor la Curtea Constituţională. Social media se reactivează: păi bine, dacă nu tu, atunci cine? Poate preşedintele Iohannis, care se plimbă între Consiliul Superior al Magistraturii, Palatul Cotroceni şi biroul lui Victor Ciorbea. Cu rezultate modeste în primă fază, dar speranţa moare ultima.
Se anunţă un protest masiv pentru orele serii, poate chiar mai mare decât cel de duminica trecută. Ne strângem peste 50.000!, se conving unii pe alţii activiştii de pe internet.
Pe la 7 seara am luat-o din nou spre Piaţa Victoriei, mai pregătit de data asta: cu mai multe haine pe mine, dar cu ceva mai puţină răbdare. Spre guvern e deja bară la bară, aşa că avem timp să mai aruncăm o privire pe ştiri: 15.000 de oameni. 20.000 de oameni. 35.000 de oameni. Să fi petrecut pe drum vreo 40 de minute; când am ajuns în piaţă, numărul vehiculat era de aproape 100.000.
O sută de mii, dar paşnici: oamenii cântă, pe alocuri cu un limbaj mai colorat, dar cu supărare doar la adresa celor de la guvernare. Mai face cineva o glumă, mai cântăm, mai sărim de câteva ori să ne încălzim. Trece o oră, trec două, oamenii parcă sunt tot mai mulţi. Băi, trebuie să ne ia în seamă de data asta! le spune un tip cu şapcă celor din grupul lui. Clar, cât să ne mai tot ignore? Mai sunt şi câţiva care aruncă cu petarde, dar majoritatea îi sancţionează repede.
La televiziuni, părerile sunt împărţite: unii zic că sunt 300.000 în ţară, alţii că Iohannis i-a trimis pe oameni în stradă. Sau Soroş, depinde de canal. Oricum, cineva sigur i-a trimis.
Ca să prindă ultimul metrou, oamenii au început să plece după ora 10. Mai rămân câţiva mai înverşunaţi – câteva mii adică – şi băieţii cu petarde. Ce s-a întâmplat mai departe e rezultatul unui spectacol de teatru ratat, cu actori proşti şi sufleuri adormiţi; pentru cronici de film, mai la capătul revistei.
Joi dimineaţă a început mai bine, cel puţin din punctul de vedere al gradelor Celsius. Şi o reacţie din guvern, deşi alta decât cea aşteptată: unul a ieşit, mai rămân restul.
Revista a plecat la tipar joi, 2 februarie, ora 18.00.
Pe lângă actele maşinii, asigurarea, permisul de conducere şi buletinul, la controalele de rutină ale poliţiei şoferii mai sunt întrebaţi şi de acea chitanţă mică care dovedeşte plata rovinietei. După achitarea acesteia mulţi şoferi pun chitanţa în portofel sau în torpedou, printre alte hârtii. Ce ar trebui să ştie aceştia este că, în cazul în care o pun în portofel, după un anumit timp de pe ea se pot şterge datele, astfel că în loc de chitanţă se pot trezi cu o hârtie perfect albă.
Pe internet există destule poveşti despre această posilibitate. Iată una dintre ele:
”În urmă cu ceva ani, la un control, un poliţist nu s-a mulţumit să se uite pe parbriz la autocolantul rovinietă şi a vrut să vadă bonul primit la cumpărarea ei. Când l-am scos din portofel am avut surpriza să văd că abia se mai putea descifra ceva din ceea ce scria pe el! Ca prin minune se mai vedea că este un bon de rovinietă şi data la care aceasta expira. Doar ştampila benzinăriei era perfect vizibilă. Înţelept, poliţistul, m-a sfătuit ca altădată să păstrez la mine doar o copie a bonului buclucaş, iar originalul să-l ţin acasă, într-un dosar…”
Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917.
Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române.
Milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Marea Britanie vor fi nevoiţi să aibă asupra lor documente de identitate pentru a demonstra că au dreptul să rămână în Regat şi după Brexit.
Anunţul a fost făcut luni de către guvernul britanic, prin vocea secretarului de stat Amber Rudd: “Vom urma mai mulţi paşi, asigurându-ne că tehnologia disponibilă va uşura acest proces şi că vom acorda atenţie fiecărui imigrant.”
Premierul Theresa May a declarat că speră să poată acorda drept de şedere unui număr de 3 milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie. În acelaşi timp, un milion de expaţi britanici ar urma să primească dreptul de a locui în ţările membre UE în care s-au stabilit.
Milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Marea Britanie vor fi nevoiţi să aibă asupra lor documente de identitate pentru a demonstra că au dreptul să rămână în Regat şi după Brexit.
Anunţul a fost făcut luni de către guvernul britanic, prin vocea secretarului de stat Amber Rudd: “Vom urma mai mulţi paşi, asigurându-ne că tehnologia disponibilă va uşura acest proces şi că vom acorda atenţie fiecărui imigrant.”
Premierul Theresa May a declarat că speră să poată acorda drept de şedere unui număr de 3 milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie. În acelaşi timp, un milion de expaţi britanici ar urma să primească dreptul de a locui în ţările membre UE în care s-au stabilit.
“Respinge ca nefondate apelurile formulate de Direcţia Naţională Anticoruptţie şi de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian împotriva sentintei penale nr.265 din data de 30 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 1627/1/2014”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Judecătorii au decis menţinerea deciziei din luna martie, prin care parlamentarul a fost condamnat la la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cătălin Marian Rădulescu în anul 2014, acesta fiind acuzat că: “în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, inculpatul, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat în Parlamentul României, s-a ocupat de administrarea şi controlul societăţii SC Concordia Con. Strade SRL, efectuând în acest sens operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Concret, acesta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept, manifestându-se totodată şi ca director general al societăţii”, preciza DNA la momentul respectiv.