Tag: crestere

  • Wizz Air a anunţat astăzi primul zbor din Bucureşti spre o destinaţie exotică. Cât costă un bilet

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a operat în această dimineaţă primul zbor de la Bucureşti la Tenerife. 151 de pasageri au fost la bordul primului zbor, realizat cu o aeronavă Wizz Air A320, cu 180 de locuri, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

    Reprezentanţii Wizz Air descriu Tenerife drept cea mai mare şi spectaculoasă dintre Insulele Canare, aflate în Oceanul Atlantic, în apropierea coastei de nord–vest a Africii. Insula, aflată sub administrarea Spaniei, este o destinaţie exotică pentru turiştii europeni, cu nenumărate modalităţi de a petrece timpul liber – fie că vorbim despre relaxarea la plajă, de adrenalina sporturilor nautice sau de practicarea turismului montan şi chiar a schiului pe vârful El Teide, de 3.718 m, acoperit de zăpadă.

    Wizz va opera un zbor săptămânal, în zilele de miercuri până pe 7 decembrie inclusiv, iar apoi duminica începând cu ziua de 18 decembrie. Biletele sunt disponibile online şi pot fi rezervate pe site-ul companiei de la doar 299 de lei, pe un segment de zbor.

    Primul zbor Wizz de la Bucureşti a avut loc în 2007, iar de atunci compania a dezvoltat constant reţeaua de rute din România, în prezent operând pe 122 de rute, spre 18 ţări, de la 10 aeroporturi locale.

    “Astăzi am inaugurat cea mai nou rută exotică din Bucureşti. Tenerife este o destinatie populară de vacanţă pe plajă pe tot parcursul anului şi poate oferi experienţe memorabile atât pentru familii, cât şi pentru cei care preferă să călătorească individual. Cei aflati în căutarea unei vacanţe se vor putea bucura de soare şi, totodată, pot profita de oportunităţile de căţărare oferite de vulcanul de pe insula sau pot schia. Echipajele noastre sunt nerăbdătoare să întâmpine la bordul aeronavelor moderne Wizz Air primii pasageri spre Tenerife”, spune Tamara Vallois, şeful departamentului de comunicare al Wizz Air.

     

  • Care ar fi primul lucru pe care Bill Gates l-ar face dacă ar trăi cu 2 dolari pe lună

    Ce ar face cel mai bogat om din lume dacă ar câştiga doar 2 dolari pe lună, la fel ca cei 1 miliard de oameni care trăiesc în sărăcie extremă?

    Ar creşte pui, a explicat Bil Gates, înt-o postare recentă pe blogul său.

    “Nu există un singur răspuns corect, desigur, iar sărăcia arată diferit în fiecare loc”, a scris Gates. “Dar prin intermediul fundaţiei mele am întâlnit mulţi oameni în ţările subdezvoltate care creşteau pui şi am învăţat multe despre asta. Îmi este destul de clar că celor care trăiesc în sărăcie extremă le-ar fi mai bine dacă ar creşte pui”.

    Citiţi continuarea materialului pe www.gustarte.ro

  • Paravion a înregistrat afaceri de 40 de milioane de euro în primele 9 luni ale anului, în creştere cu 30% faţă de 2015. Care au fost destinaţiile preferate ale clienţilor

    Afacerile agenţiei de turism online Paravion au crescut cu peste 30% în primele nouă luni ale anului, faţă de perioada similară a lui 2015, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Vânzările raportate de agenţie în primele trei trimestre, în valoare de peste 40 mil. euro, reprezintă 93% din cifra de afaceri integrală realizată în 2015.

    Potrivit informaţiilor companiei, şi operaţiunile derulate în Turcia, prin portalul de turism Bavul.com, deţinut de Paravion, au raportat un avans important. Astfel, afacerile Bavul au crescut cu 17% în primele nouă luni ale lui 2016, faţă de primele trei trimestre ale lui 2015. Cu o cifră de afaceri de 17 milioane euro în intervalul ianuarie-septembrie, Bavul.com a încheiat primele 3 trimestre cu echivalentul a 80% din vânzările totale pe 2015.

    În ceea ce priveşte rezultatele înregistrate în România, creşterea Paravion a fost susţinută de avansul pe segmentele serviciilor adiţionale rezervării de bilete de avion (pachete Premium, asigurări), cu un plus de 200% în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015. Şi vânzările de city break-uri au crescut cu 55% în primele trimestre ale anului faţă de intervalul similar al anului trecut, în timp ce vânzările de bilete de avion au avansat cu 45%.

    „Am înregistrat o creştere foarte puternică pe zona de mobile, de peste 150% a comenzilor, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Rezultatul s-a datorat atât gradului de utilizare al aplicaţiei de mobil Paravion, ce se dezvoltă organic de la lună la lună, dar şi tendinţei generale de evoluţi a pieţei de mobile.  În 2016,  online-ul păstrează dinamica superioară înregistrată în ultimii ani faţă de piaţa tradiţională, iar mobilitatea este un factor decisiv în turismul digital”, declară Remus Vişan, Director General al Paravion.

    Pe segmentul biletelor de avion, compania a vândut, în primele 9 luni, 320.000 de tichete, iar pentru finele anului estimează 430.000 de bilete comercializate. De asemenea,  numărul tranzacţiilor de căutare generate de clienţii Paravion de la începutul anului până la finele lunii septembrie a depăşit 110 milioane de căutari, aproape cât nivelul întregului an 2015. Potrivit estimărilor Paravion, până la sfârşitul lui decembrie, numărul de căutari pe bilete de avion va depăşi 150 milioane.

    La nivelul pachetelor de vacanţă, situaţia politică din 2016 a creat un trend de schimbare a destinaţiilor preferate români. Astfel, pe charter au câştigat cotă de piaţă Grecia, Spania şi Portugalia. În ceea ce priveşte city break-urile, Parisul şi Istanbulul au coborât pentru câteva luni din preferinţele românilor, pentru ca ulterior să se redreseze.

    „Dacă ne uităm la   preţuri, observăm că media costurilor unui pachet de vacanţă, fie el  charter sau  city break, s-a păstrat. Turiştii sunt obişnuiţi cu ofertele early booking sau last minute, fluctuaţiile nefiind semnificative de la an la an. Românii au acordat însă o atenţie mai mare la pachetele pe care le achiziţionează, la ce este inclus în acestea, şi la serviciile opţionale de care pot beneficia. Au fost mult mai informaţi, mai dornici să cunoască destinaţia înainte de a achiziţiona pachetul”, explică Remus Vişan.

    În top cinci destinaţii de vacanţă Paravion rezervate în perioada ianuarie-septembrie conduce Grecia, cu insulele Creta, Zakynthos, Rhodos şi Santorini, urmată de Turcia, cu Antalya, cea mai mare staţiune de pe litoralul mediteraneean. Comparativ, în 2015 topul a fost format din aceleaşi locaţii, cu diferenţa că Antalya a fost pe locul 3, urmată de Santorini şi Rhodos. Raportat la vânzările de bilete de avion, cele mai traficate aeroporturi au fost, în primele nouă luni, cele din Amsterdam, Istanbul, Paris, Munchen şi Frankfurt, faţă de Amsterdam, Istanbul, Paris, Viena şi Munchen în 2015.

    În ceea ce priveşte segmentul de turişti care au generat cele mai multe vânzări pentru Paravion în intervalul ianuarie-septembrie 2016, aceştia sunt cei cu vârste între 25 şi 34 de ani, cu o pondere de 45% în veniturile agenţiei.

    „Este segmentul de clienţi activi, cu venituri medii şi mari, din mediul urban, cunoscuţi în industrie ca ’free independent travelers’. Sunt turişti obişnuiţi cu mediul online şi ancoraţi la tot ce înseamnă digital şi mobile. De altfel, în cazul Paravion, peste 90% din rezervările de bilete de avion, pachete de vacanţă şi alte servicii de turism adiţionale au fost achitate online cu cardul”, adaugă Directorul General al Paravion.

    Turiştii cu vârste între 35 şi 44 ani au generat 25% din afacerile agenţiei la 9 luni, iar cei între 18 şi 24 ani au contribuit cu 12% la ponderea vânzărilor de la începutul anului.

  • Paşi spre modelul de business al viitorului

    Tehnologia produce o schimbare profundă în felul în care lucrează angajaţii, modul în care acţionează companiile şi felul în care se comportă clienţii. Era digitală aduce oportunităţi, dar şi provocări suplimentare faţă de cele cu care eram obişnuiţi. În prezent, concurăm cu toate lumea de pe piaţa globală, iar pentru un produs standardizat toată piaţa globală este un concurent. Valeriu Nistor, director enterprise business unit la Vodafone România, povesteşte cum se pot pregăti companiile pentru noile modele de business.

    Tehnologia câştigă tot mai mult teren nu doar în viaţa consumatorilor finali, ci şi a companiilor. Pare greu de imaginat ca în prezent un avocat, de pildă, să nu aibă un device conectat permanent sau ca o firmă de transport să nu aibă intrumente prin care să monitorizeze permanent locul în care se află vehiculele din flota sa şi, implicit, mărfurile transportate. Cum poate o firmă să fie mai pregătită pentru noile modele de business? Cum pot fi companiile mai eficiente? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările de la care a plecat Vodafone România când a realizat platforma Ready Business Score, un instrument prin care companiile pot să-şi evalueze eficienţa afacerilor în comparaţie cu competitorii, precum şi gradul de adaptare la noile tendinţe tehnologice. Companiile pot completa chestionarul online accesibil la ready.vodafone.ro, pentru a obţine o analiză personalizată a afacerii, bazată pe nevoile sale pentru a-şi creşte eficienţa. Analiza personalizată este însoţită de un raport detaliat ce conţine recomandări de soluţii din trei arii importante pentru orice afacere: agilitate operaţională, conectarea angajaţilor şi interacţiunea cu clienţii.

    „Conceptul a fost dezvoltat în ultimul an şi este o continuare a călătoriei anunţate în urmă cu un an, în domeniul Revoluţiei Industriale 4.0“, spune Valeriu Nistor, la prima întâlnire cu presa de la preluare a noului său rol, conducerea departamentului comercial dedicat mediului B2B din cadrul celui de-al doilea jucător de pe piaţa locală de comunicaţii mobile. Pe parcursul carierei sale, a fost şeful IBM România (2013-2014) şi a lucrat timp de zece ani în cadrul Xerox ca director de marketing pentru Europa Centrală şi de Est, apoi ca director general al Xerox România, iar ulterior ca director general al Xerox Austria. Ulterior, el a înfiinţat împreună cu alţi asociaţii Soar Management şi Investiţii, o firmă specializată în restructurarea de companii şi consilierea în fuziuni şi achiziţii, care s-a extins apoi şi pe segmentul de investiţii proprii în firme.

    „Acum trei ani am lansat conceptul Ready Business, pentru a ajuta mediul de afaceri să fie pregătit să-şi servească clienţii şi să se promoveze mai bine“, afirmă Nistor. Şi dă ca exemplu un testimonial al unui client, reţeaua Sensiblu. În fiecare farmacie a lanţului sunt prezente circa 20.000 de produse; managementul stocurilor este critic, iar cererile clienţilor se corelează permanent cu comenzile către furnizori. „Organizarea unei reţele cu peste 400 de farmacii astfel încât să nu lipsească produsele de la raft nu pare simplă, dar cu sistemul implementat este uşor de gestionat“, arată testimonialul care a făcut parte din campania de promovare a serviciului la momentul lansării. În  alte câteva situaţii Vodafone a derulat proiecte similare, iar Valeriu Nistor dă ca exemplu clienţi ca Albalact şi Mega Image. „În 2015 au apărut soluţiile digitale, iar la sfârşitul anului trecut am lansat soluţiile digitale colaborative, cu o abordare similară. În primăvara acestui an am continuat conceptul şi am demarat proiecte de acest fel prin colaborarea cu La Fântâna şi Ursus.“ Valeriu Nistor spune că noua lansare este o continuare a călătoriei anunţate anul trecut de predecesorul său, Markus Lause. Tehnologia machine-to-machine, numită şi M2M, câştigă tot mai mult teren, afirma Markus Lause cu prilejul lansării a patru soluţii prin care companiile pot automatiza diferite activităţi conectând la internet printr-o cartelă SIM de comunicaţii mobile diferite echipamente, de la vitrine frigorifice la vehicule, camere video sau contoare de energie. „În România, piaţa are o valoare anuală de 20-30 de milioane de euro, dar se va dubla în patru ani, conform unei estimări a companiei Analysys Mason. Eu cred că estimarea este conservatoare şi dezvoltarea va fi mai rapidă. Creşterea în valoare a pieţei va fi în strânsă legătură cu numărul de SIM-uri M2M conectate“, spunea Lause, care a ţinut să precizeze că Vodafone în acest segment nu vinde o simplă conexiune, ci un serviciu.

    Iar de-atunci, lucrurile s-au schimbat destul de mult. „În 2016 avem de două ori mai mulţi utilizatori business ai serviciilor 4G decât în 2014. Iar traficul de business a crescut de patru ori. Numai în ultimul an traficul a crescut cu un procent de trei cifre“, afirmă Valeriu Nistor. Tot el completează că explozia în segmentul traficului de date nu reflectă doar un tranzit de la 3G spre 4G, dar şi o nevoie suplimentară semnificativă, schimbarea modului de lucru al companiilor, care se modifică rapid spre mediul digital. „Fenomenul este accelerat şi de platformele 4G pe care le-am pus la dispoziţie“, adaugă reprezentantul companiei. Şi dă ca exemplu faptul că în digital media signage, numărul de clienţi a crescut de ptru ori în 2016 faţă de 2015; „S-a ajuns la nivelul la care proprietarii acestor panouri au conţinut specializat personalizat“. În domeniul supravegherii video, a crescut de zece ori numărul de clienţi în 2016 faţă de 2015, iar Nistor spune că există un motor care a ajutat la producerea acestui salt semnificativ faţă de alte zone, anume faptul că supravegherea video este privită deopotrivă ca un element de securitate, dar şi ca un element de monitorizare în timp real. „Combinaţia dintre ele a făcut ca acest salt să fie important.“

  • Care sunt cele mai vândute produse în magazinul IKEA din România. Unul dintre acestea este cel mai bine vândut la nivel mondial

    Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei, cele mai multe produse IKEA de până acum au fost achiziţionate în anul financiar 2016. Dintre cele 17,3 milioane de produse vândute, 79,5% au fost produse de mobilier şi 20,5% accesorii şi decoraţiuni.

    Dintre obiectele de mobilier, familia BESTÅ pentru camera de zi a avut cel mai mare succes, cu peste 80.000 de produse vândute. În departamentul de decoraţiuni şi accesorii, familia de farfurii OFTAST a avut cele mai bune vânzări, cu peste 311.000 de bucăţi.

    Departamentul IKEA FOOD, format din restaurantul IKEA, Magazinul de Delicatese Suedeze şi Bistro, a avut o creştere de 7,4% faţă de anul anterior. În anul financiar 2016, vânzările IKEA FOOD au reprezentat 6,3% din vânzările totale ale IKEA România. Mai mult, magazinul IKEA din Bucureşti a vândut cele mai multe prăjituri Almondy din lume (297.000 de bucăţi).

     

  • Ryanair face recrutări în România: ce trebuie să faci ca să te angajezi la compania irlandeză

    Companie de recrutare în industria aviatică McGinley Aviation a anunţat un nou program de formare a cadeţilor (Cadet Training Program) pentru Ryanair şi organizează la Bucureşti o zi deschisă miercuri, 9 noiembrie, între orele 9:30 şi 14, pe Calea Bucureştilor 283, în Otopeni. În cadrul evenimentului, Andy O’Shea, head o training Ryanair, împreună cu Angelo Currao, pilot recruitment officer, vor prezenta detaliile programului de formare. 
     
    Ryanair trasportă peste 119 milioane de pasageri pe an în mai mult de 1.800 de zboruri zilnice de pe cele 84 de baze. Compania conectează 200 de destinaţii din 33 de ţări cu o flotă de 350 de aeronave noi Boeing 737 şi cu o comandă pentru alte 315 aeronave noi Boeing 737, ce vor aduce Ryanair o creştere a traficului de până la 180 de milioane de pasageri pe an până în anul 2024. În prezent, în cadrul Ryanair lucrează peste 11.500 de angajaţi. 
  • Are 51 de ani şi a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe Vladimir Potanin

    Industriaşul Alexey Mordashov a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe miliardarul Vladimir Potanin. Averea lui Mordashov a crescut cu 126 de milioane de dolari la 15,7 miliarde ieri depăşindu-l pe Potanin cu 200 de milioane de dolari, potrivit indexului Bloomberg.

    Majoritatea averii sale provine de la Severstal PJSC, al patrulea cel mai mare producător de oţel din Rusia în 2015, al căror acţiuni au crescut cu 18% în ultimul an, în timp ce GMK NOrilsk Nickel PJSC, deţinut de Potanin, a scăzut cu 3%.

    Mordashov şi-a început cariera ca economist în 1988 la fabrica metalurgică Cherepovetskiy, iar după ce a fost privatizată a fost directorul financiar al acesteia. A fost sfătuit să cumpere acţiuni la fabrică şi astfel a creat două fonduri de investiţii prin care a achiziţionat acţiunile fabrici. În 1996 a fost numit CEO al fabrici, iar apoi a construit conglomeratul de azi numit Severstal.  

  • Victor, unul dintre cei mai mari escroci din întreaga lume. A reuşit să vândă de două ori Turnul Eiffel

    Victor Lustig s-a născut în 1860, în Austro-Ungaria, dar şi-a părăsit casa la o vârstă fragedă şi s-a îndreptat către vest. Era un bărbat şarman şi inteligent, care putea vorbi cinci limbi străine: cehă, germană, engleză, franceză şi italiană. În timp ce era student la Universitatea din Paris, acesta şi-a dat seama că viaţa ,,decentă” nu este pentru el, astfel petrecându-şi timpul pariind la jocurile de noroc, precum pokerul, biliardul sau jocul de bridge.

    Vezi aici ce a făcut Victor de a ajuns unul dintre cei mai mari escroci din întreaga lume şi cum a reuşit să vândă de două ori Turnul Eiffel

  • Dacian Cioloş: Pomenile electorale votate în ultima perioadă, impact de 9 miliarde lei, peste 1% din PIB

    Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB.

    Premierul a subliniat, într-un interviu acordat Adevărul, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi ”catastrofal”, fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor.

    El a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale – cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază – nu fac decât să crească dezechilibrele între diverse categorii de bugetari.

    Şeful Executivului a adăugat că ar fi preferat ”măriri de salarii cu cap” şi o creştere a veniturilor durabilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Are 51 de ani şi a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe Vladimir Potanin

    Industriaşul Alexey Mordashov a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe miliardarul Vladimir Potanin. Averea lui Mordashov a crescut cu 126 de milioane de dolari la 15,7 miliarde ieri depăşindu-l pe Potanin cu 200 de milioane de dolari, potrivit indexului Bloomberg.

    Majoritatea averii sale provine de la Severstal PJSC, al patrulea cel mai mare producător de oţel din Rusia în 2015, al căror acţiuni au crescut cu 18% în ultimul an, în timp ce GMK NOrilsk Nickel PJSC, deţinut de Potanin, a scăzut cu 3%.

    Mordashov şi-a început cariera ca economist în 1988 la fabrica metalurgică Cherepovetskiy, iar după ce a fost privatizată a fost directorul financiar al acesteia. A fost sfătuit să cumpere acţiuni la fabrică şi astfel a creat două fonduri de investiţii prin care a achiziţionat acţiunile fabrici. În 1996 a fost numit CEO al fabrici, iar apoi a construit conglomeratul de azi numit Severstal.