Tag: poveste

  • Bancnota de un trilion de dolari şi povestea ei incredibilă

    O bancnotă de un trilion de dolari pare mai mult glumă decât realitate, dar ea a existat ani buni în statul african Zimbabwe. Inflaţia a atins un nivel aproape ireal, de 230.000.000%, astfel încât Banca Centrală a fost obligată, pentru scurt timp, să printeze chiar şi bancnota de 10 trilioane de dolari zimbabueni.

    Care era însă valoarea bancnotei de un trilion de dolari? În jur de 30 de eurocenţi.
     

    Se întâmpla la începutul anului 2009, atunci când Zimbabwe s-a confruntat cu cea mai mare criză financiară din istoria sa. Preţurile se schimbau de la minut la minut, iar oamenii intraseră într-o stare de neputinţă. “Trebuia să plăteşti cafeaua înainte de a o consuma, pentru că în doar 5 minute preţul putea să fie mai mare”, a declarat celor de la CNN omul de afaceri Shingi Minyeza.

    Soluţia aleasă în extremis a fost introducerea mai multor valute oficiale în circulaţie, precum dolarul american, yenul sau randul, moneda sud-africană. “Am trecut pe un sistem multivalutar pentru a stabiliza economia, iar inflaţa a scăzut aproape la zero”, povesteşte guvernatorul Băncii Centrale, John Mangudya. “A fost ceva magic.”

    Economia statului african şi-a revenit, dar vor mai trece probabil mulţi ani până ce se va putea reintroduce dolarul zimbabuean ca monedă unică.

  • Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

    Pe 8 mai 1950, in gara din localitatea franceza Metz, se urca in tren Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei la acel moment. Doar cateva ore il desparteau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodata un om de stat european. In mai putin de 50 de ani murisera peste 100 de milioane de oameni. La 5 ani dupa terminarea razboiului, Europa trecuse prin cateva momente care puteau reaprinde oricand conflagratia. Un nou razboi era vazut destul de probabil de majoritatea cetateniilor de pe acest continent.

     

  • Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

    Pe 8 mai 1950, in gara din localitatea franceza Metz, se urca in tren Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei la acel moment. Doar cateva ore il desparteau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodata un om de stat european. In mai putin de 50 de ani murisera peste 100 de milioane de oameni. La 5 ani dupa terminarea razboiului, Europa trecuse prin cateva momente care puteau reaprinde oricand conflagratia. Un nou razboi era vazut destul de probabil de majoritatea cetateniilor de pe acest continent.

    Fundamentele Uniunii Europene, ce se aflau in servieta lui Schuman, au aparut intr-un moment in care omenirea s-a speriat de ea insasi.

    Schuman, care calatoarea catre Paris, avea la el planul care urma sa aduca pacea in Europa. Era la a opta ciorna. Nu Schuman era autorul lui, ci Jean Monnet, omul care reusise sa gaseasca o formula prin care facea razboiul intre europeni imposibil.

    Dar pentru asta avea nevoie de un politician care sa poata vorbi cu toate partile interesate si sa ii convinga pe toti ca planul putea sa aiba succes.

    Aici intervenea ministrul de externe francez. Asta era rolul lui Schuman. Practic, Jean Monnet, tehnocratul genial, avea nevoie de Robert Schuman, politicianul genial. Prima oara trebuia sa convinga intreg guvernul francez, pentru a putea vorbi in numele lui. Dupa aceea, Germania de Vest trebuia sa fie de acord. De asemenea, trebuia vazut daca europenii mai credeau ca pacea mai este un concept plauzibil sau o utopie, daca urmau sa sustina proiectul sau nu.

    Citiţi articolul integral pe www.zf.ro

  • Bancnota de un trilion de dolari şi povestea ei incredibilă

    O bancnotă de un trilion de dolari pare mai mult glumă decât realitate, dar ea a existat ani buni în statul african Zimbabwe. Inflaţia a atins un nivel aproape ireal, de 230.000.000%, astfel încât Banca Centrală a fost obligată, pentru scurt timp, să printeze chiar şi bancnota de 10 trilioane de dolari zimbabueni.

    Care era însă valoarea bancnotei de un trilion de dolari? În jur de 30 de eurocenţi.
     

    Se întâmpla la începutul anului 2009, atunci când Zimbabwe s-a confruntat cu cea mai mare criză financiară din istoria sa. Preţurile se schimbau de la minut la minut, iar oamenii intraseră într-o stare de neputinţă. “Trebuia să plăteşti cafeaua înainte de a o consuma, pentru că în doar 5 minute preţul putea să fie mai mare”, a declarat celor de la CNN omul de afaceri Shingi Minyeza.

    Soluţia aleasă în extremis a fost introducerea mai multor valute oficiale în circulaţie, precum dolarul american, yenul sau randul, moneda sud-africană. “Am trecut pe un sistem multivalutar pentru a stabiliza economia, iar inflaţa a scăzut aproape la zero”, povesteşte guvernatorul Băncii Centrale, John Mangudya. “A fost ceva magic.”

    Economia statului african şi-a revenit, dar vor mai trece probabil mulţi ani până ce se va putea reintroduce dolarul zimbabuean ca monedă unică.

  • Povestea ardelencei Andrada-Paula Vecleniţ, antrenorul de fitness care în timpul liber pictează tablouri incredibile

    Cu siguranţă aţi mai auzit de cântăreţi care şi-au descoperit vocea mai târziu, despre persoane care au dat neaşteptat peste arta culinară, sau chiar despre fotbalişti care s-au făcut remarcaţi abia după ani de zile de exerciţiu pe teren. Însă despre pictori care să-şi afle talentul din pură întâmplare, fără studii specifice, mai rar ne e dat să auzim. Poate vă întrebaţi cum este posibil ca o persoană fără studii într-un anumit domeniu, să stăpânească la „degetul mic” tehnici pe care doar un profesionist le poate dobândi. Ei bine, Andrada-Paula Vecleniţ este exemplul viu că „se poate”.

    Tânăra originară din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, impresionează la cei 26 de ani ai săi cu tabourile pe care le realizează cu o pasiune desăvârşită, cu un talent incredibil.

    Dacă în 2009 Andrada-Paula, studentă pe atunci la Drept la Cluj-Napoca încerca să profite de frumuseţea ei naturală ca să îţi îndeplinească visele, încercând în paralel o carieră de modelling, iată că aproape şase ani mai târziu visele ei au luat o cu totul altă traiectorie. Acum, la fel de frumoasă, este antrenor de fitness la Cluj-Napoca, dar pe deasupra este artist. Tablourile sale sunt fascinante, o spun toţi cei care le văd, dar mai ales cei cărora le dăruieşte.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Povestea puştiului de 17 ani care a transformat banii primiţi de la bunica într-o afacere de 100.000 de dolari

    Erik Finman este un adolescent din Idaho, SUA,  în vârstă de 17 ani care, spre deosebire de alţi copii de vârsta sa, nu a cheltuit banii primiţi de la bunica pe haine sau dulciuri ci i-a investit în monede digitale.

    Finman a primit de la bunica sa 1.000 de dolari cu ocazia sărbătorilor de Paşte pe care i-a investit în cumpărarea de monede Bitcoin, în urma vânzării cărora a câştigat 100.000 de dolari, potrivit entrepreneur.com. Finman îi datorează fratelui mai mare ideea de a folosi monedele Bitcoin. A primit 0.2 monede de la el apoi, cu banii de la bunica sa, a cumpărat mai multe. Le-a vândut un an mai târziu şi a câştigat 100.000 de dolari, când preţul monedelor Bitcoin s-a ridicat la 1.200 de dolari.

    A utilizat câştigul pentru a lansa Botangle.com, un start-up prin care distribuie tutoriale video online contra cost. Botangle este un serviciu e-learning pe 59 de teme care includ, bineînţeles, detalii despre investiţiile în Bitcoin şi antreprenoriat, alături de programare, matematică avansată, efecte speciale 3D şi cursuri de nutriţie. Finman crede în moneda Bitcoin atât de mult încât îşi plăteşte chiar şi cei 20 de angajaţi cu bani digitali. “Vreau să popularizez această modalitate de plată fiindcă sunt convins că va aduce schimbări uriaşe, mai mult decât îşi poate imagina cineva acum, la fel cum era Internetul în anii ‘90” a declarat tânărul antreprenor pentru publicaţia Mashable.

  • Locul din România de care statul român şi-a bătut joc. Zeci de mii de străini îl vizitau anual – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

    LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO

  • De unde vine numele judeţului în care locuieşti

    Vă invităm să vedeţi mai jos ce semnifică denumirea judeţului în care v-aţi născut sau locuiţi.

    În cazul judeţului Alba denumirea vine de la culoarea albă a zidurilor cetăţii medievale din actualul oraş Alba Iulia, clădite din piatră.

    Numele judeţului Arad vine de la Orod, un cavaler al Regelui Ungariei Ştefan I care a condus şi a câştigat multe bătălii, în secolul XI, în jurul anului 1080, şi care a avut un rol important în cucerirea Transilvaniei, proces ce a avut loc între secolele XI – XIII.

    Vezi aici de unde vine numele judeţului în care locuieşti

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.

  • ”The Black Knight”, obiectul misterios care orbitează Terra de 13.000 de ani. VIDEO

    Povestea OZN-ului a apărut pentru prima dată în anul 1954. Atunci, în publicaţiile americane ,,St. Louis Post Dispatch” şi ,,San Francisco Examiner” apărea o serie de articole referitoare la detectarea a doi sateliţi care orbitau Pământul. La acea vreme, omenirea nu dispunea încă de tehnologia necesară lansării unor asemenea dispozitive în spaţiul cosmic.

    La începutul anului 1960, publicaţia TIME afirma că Marina Americană a detectat un obiect de culoare închisă, considerat a fi un satelit de spionaj al URSS-ului.

    Află aici mai multe despre ”The Black Knight”, obiectul misterios care orbitează Terra de 13.000 de ani. VIDEO