BusinessMagazin

Tag: functie

  • Cornelia Coman a fost numită CEO al Nationale-Nederlanden Spania

    Cornelia Coman îl înlocuieşte pe Robin Buijs, care a ocupat poziţia de CEO al companiei în ultimii patru ani. Noul CEO Nationale-Nederlanden Spania are o experienţă de aproape două decenii în industria asigurărilor de viaţă. În ultimii patru ani, Cornelia Coman a ocupat poziţia de CEO al NN Ungaria, iar anterior, în perioada 2008 – 2012, a condus NN Asigurări de Viaţă România.

    ”Cornelia a construit în Ungaria o organizaţie cu rezultate financiare îmbunătăţite şi (…) o poziţie mai puternică pe piaţă pentru compania noastră. Suntem încrezători că va continua să conducă şi NN Spania cu succes”, a declarat Robin Spencer, CEO International Insurance.

    Cornelia Coman şi-a început cariera în cadrul NN Asigurări de Viaţă România în anul 1998, în poziţia de actuar, şi a fost promovată actuar-şef trei ani mai târziu. Din 2006, ea a ocupat poziţia de director general adjunct al NN Asigurări de Viaţă, fiind numită CEO al companiei în 2008. La conducerea NN Ungaria, Cornelia Coman a dezvoltat şi implementat alături de echipă strategia pe termen lung a companiei, predând conducerea lui Imre Sztano începând cu 1 martie 2016.

    “Am primit cu mult entuziasm şi încredere noul rol din cadrul NN Group. De la 1 iulie, când voi prelua poziţia de CEO al Nationale-Nederlanden Spania şi mă voi muta la Madrid, voi avea oportunitatea să dezvolt în continuare operaţiunile NN într-o piaţă dinamică şi matură a asigurărilor de viaţă cum este Spania”, a declarat Cornelia Coman, CEO Nationale-Nederlanden Spania.

  • Ţi-a fost afectată reputaţia? Ce instrumente există pentru a-ţi îndrepta imaginea pe internet

    Vă propun un mic experiment: deschideţi un browser şi tastaţi, în bara de sus, numele dumneavoastră. Apăsaţi „enter“. Ştiţi în mare măsură, ce urmează să afişeze motorul de căutare; nu vă e totuşi puţin teamă?

    Un celebru citat al lui Warren Buffett este în continuare corect: „Ai nevoie de 20 de ani ca să-ţi construieşti o reputaţie bună şi doar de 5 minute să o strici“, dar singurul lucru care s-a schimbat acum este durata. Nu mai e vorba de 5 minute, e vorba de cele câteva secunde de care are nevoie cineva pentru a-ţi strica imaginea. Câteva secunde pe Facebook, Twitter, LinkedIn sau vreun blog personal – iar informaţia, fie ea corectă sau nu, a intrat în patrimoniul universal al internetului.

    Iar aici intervin ei: cei care ştiu cum să reacţioneze, cum să ascundă informaţiile false şi cum să le contracareze pe cele corecte. Ei sunt cei care te ajută să-ţi pierzi urma online. „Urma“ de care am amintit în titlu nu se referă la identitatea unei persoane, ci la informaţii care se pot deovedi dăunătoare. Ce instrumente există pentru a-ţi îndrepta imaginea într-un mediu care se schimbă de la o secundă la alta şi în care informaţia circulă cu cea mai mare viteză?

    Un studiu al Microsoft a descoperit că 14% dintre adulţi s-au confruntat cu consecinţe negative ca urmare a activităţii online. Dintre aceştia,  21% şi-au pierdut locul de muncă, 16% au ratat angajarea pe un post dorit, 16% şi-au pierdut asigurarea medicală, 14% nu au putut intra la universitatea dorită, iar 15% nu au mai putut accesa un credit. Datele sunt valabile pentru Statele Unite, dar comportamentul utilizatorilor de internet nu suferă modificări majore în funcţie de zonă. Iar în cazul companiilor, după cum veţi putea citi în paginile următoare, consecinţele pot fi mult mai grave.

    REVOLUŢIA UNUI SPANIOL CARE VOIA SĂ FIE UITAT

    În 1998, ziarul spaniol La Vanguardia publica două anunţuri legate de executarea silită a unor proprietăţi; anunţurile veneau de la Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale din Spania, având ca scop atragerea unui număr cât mai mare de participanţi la licitaţie.

    În noiembrie 2009, un bărbat pe nume Mario Costeja Gonzales, care deţinuse una dintre proprietăţi, a contactat ziarul pentru a le cere să elimine numele său din anunţurile care ajunseseră, între timp, pe pagina de internet a publicaţiei. Motivaţia sa a fost simplă: la o căutare a numelui, primele rezultate duceau exact la acele anunţuri, dar informaţiile în cauză deveniseră irelevante din moment ce executarea silită se încheiase cu mulţi ani în urmă. Publicaţia a refuzat, aşa că bărbatul s-a adresat celor de la Google Spania, cerând eliminarea legăturilor către anunţurile celor de la Vanguardia.
    Povestirea de mai sus a marcat începutul unuia dintre cele mai controversate procese din scurta istorie a internetului. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dat un verdict; atunci când a fost dat, el a surprins pe toată lumea. Curtea a decis că „O companie ce operează un motor de căutare de pe internet este responsabilă pentru procesarea datelor pe care le afişează, chiar dacă acestea sunt publicate de o terţă parte. Un individ poate cere ştergerea unor hiperlinkuri din indexul motorului de căutare.“

    Cu alte cuvinte, decizia Curţii înseamnă că o persoană poate cere ca anumite informaţii să nu mai apară la căutare. La prima vedere, având în vedere că decizia nu făcea referire la paginile ce găzduiau informaţia, ci doar la motorul de căutare, care este până la urmă un soi de intermediar, lucrurile nu păreau să aibă o atât de mare importanţă; analizând ceva mai în profunzime, decizia din cazul Gonzales vs. Google reprezintă de fapt reglementarea legală a „dreptului de a fi uitat“. Argumentul în această direcţie este unul cât se poate de simplu: marea majoritate a utilizatorilor de internet verifică informaţii pe motoarele de căutare.

    „Dreptul de a fi uitat“ nu a fost însă inventat în 2014: prima variantă a acestui act a fost redactată în 1995, intrând în vigoare trei ani mai târziu. „Directiva de protecţie a datelor“, aşa cum era numit documentul, reprezenta mai mult un set de reglementări cu privire la modul în care o entitate poate folosi datele personale ale unei persoane, cum ar fi adresa sau numărul cardului de credit. În 2012, actul a fost modificat pentru a se aplica şi companiilor din afara spaţiului european ce procesează date ale cetăţenilor europeni; următorul amendament şi cel mai recent datează din 2014, ca urmare a deciziei din procesul Gonzales vs. Google.

    Totuşi, Curtea a făcut diferenţa între informaţii care-i privesc pe simplii cetăţeni şi datele referitoare la persoane publice, considerate de interes public. „Eliminarea unor linkuri de pe lista de rezultate ar putea avea, în funcţie de informaţia în cauză, repercusiuni asupra interesului legitim al utilizatorilor de internet potenţial interesaţi de a avea acces la această informaţie“, se menţiona într-un comunicat al instanţei. Curtea arată că, deşi drepturile persoanei vizate prevalează, trebuie avut în vedere şi interesul publicului de a dispune de informaţia respectivă, „care poate varia în special în funcţie de rolul jucat de persoana menţionată în viaţa publică“.

    Concluzia este că Gonzales vs. Google a scos în evidenţă lupta din mediul virtual dintre susţinătorii liberei exprimări şi cei care invocă dreptul la intimitate. Aceştia din urmă susţin că oamenii au nevoie „să fie uitaţi“, ceea ce înseamnă că au dreptul să li se înlăture urmele digitale de pe internet. Aşadar, dreptul la uitare este una dintre opţiunile pe care o persoană le are atunci când vrea ca anumite informaţii să „dispară“ de pe internet. Cât de eficientă este însă această variantă?

  • “Mă întreţin din vlogging şi doar de asta mă ocup“. Ea este unul dintre cei mai populari vloggeri de fashion din România

    Laura Muşuroaea, creatoarea canalului cu acelaşi nume, a ajuns să aibă, în cinci ani, în jur de 70.000 de abonaţi: „A evoluat încetişor, dar sigur. Acum cinci ani când am început eu piaţa nu era pregătită pentru un astfel de conţinut, dar nici eu nu mă ocupam serios de canal. După doi ani mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac cu adevărat şi m-am pus serios pe treabă. Am început să postez constant, să învăţ să montez mai bine, să găsesc subiecte cât mai interesante, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Cu timpul, oamenii s-au obişnuit şi acest tip de conţinut a devenit tot mai de interes“, spune tânăra de 25 de ani.

    A descoperit comunitatea vloggerilor din zona de beauty din întâmplare, căutând sfaturi pe internet. A fost fascinată de faptul că există clipuri în care oamenii îţi dau sfaturi şi te ajută împărtăşind experienţa lor cu tine. „Am urmărit cu mare atenţie tutorialele respective. La noi nu se găseau acele produse şi mi-a fost dificil să le realizez. Am căutat astfel de clipuri în limba română, dar am rămas foarte dezamăgită pentru că nu existau. Fiind foarte entuziasmată de ce se întâmplă în afară, am prins curaj să încep eu să fac astfel de clipuri.“ Ca sursă de inspiraţie o aminteşte pe Anna Saccone, o vloggeriţă din Irlanda pe care o urmărea deja de câteva luni. Ea făcea tutoriale de machiaj, arăta cum îşi aranjează părul într-o zi obişnuită sau cum îşi alegea vestimentaţia. Încet-încet a descoperit şi alţi vloggeri şi a fost tot mai fascinată de idee.

    Tânăra defineşte vloggingul ca „un nou tip de televiziune, dar una mai apropiată de public, mai transparentă, cu un mesaj mai cald“; tocmai din acest motiv a investit constant în aparatură, în cursuri şi a învăţat să lucreze în programe de montaj şi de sunet. Tema clipului o decide, de obicei, în funcţie de perioada anului sau în funcţie de cererile abonaţilor săi. „Dacă este Crăciun, am să dau un exemplu de machiaj pentru o petrecere sau câteva idei de ţinute. Dar există şi anumite clipuri stabilite de comunitate care se fac lunar; durata unui clip nu depăşeşte 10 minute, deoarece experienţa mi-a demonstrat că peste acest timp oamenii îşi pierd răbdarea de a viziona. Dar cred că trebuie să îţi simţi comunitatea, să îi asculţi, să înţelegi ce îşi doresc şi ei. Momentan postez de două ori pe săptămână. Frecvenţa se stabileşte şi în funcţie de nişă, public şi cerere. Eu când am început nu aveam un program, postam când îmi aduceam aminte. Dar, în timp, am înţeles importanţa de a posta constant. Cred că nu contează cât de mult postezi într-o săptămână, atât timp cât este constant, oamenii îţi ştiu programul şi ştiu că se pot baza pe tine.“

    Nu a plecat de la început cu ideea de a câştiga bani de pe urma canalului, fiind mai degrabă vorba de un hobby, în ideea de a-şi ocupa timpul cu ceva. Cu timpul, a descoperit că asta îi este vocaţia şi „uşor-uşor a început să fie monetizată. Vă pot spune că mă întreţin din vlogging şi doar de asta mă ocup“. Şi în cazul Laurei Muşuroaea, parteneriatele cu branduri reprezintă principala sursă de venit: „Am avut diferite campanii cu branduri, pentru care am realizat clipuri. Am refuzat nenumărate campanii pentru firme în care nu cred sau ale căror produse nu le folosesc“. Deşi banii sunt un factor foarte important, spune ea, ideal este ca cei care creează conţinut să nu promoveze produse în care nu cred.

  • Premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, şi-a anunţat demisia

    “Am luat decizia de a demisiona din funcţia de premier al Ucrainei. Marţi, 12 aprilie, voi prezenta demisia Parlamentului”, a spus acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-a transformat un blog într-un business de peste 1 milion de euro

    Am văzut cum şi-au schimbat oamenii atitudinea faţă de mine şi am realizat că acesta este un avantaj ce poate fi folosit“, descria Alex Drăgan prima experienţă care i-a arătat importanţa vestimentaţiei, în perioada în care era încă în liceu şi şi-a cumpărat primul sacou. „Am plătit pentru acesta 50 de lei şi am cerut şi un discount, pentru că nu avea un nasture“, îşi aminteşte Drăgan amuzat evenimentul. Pasiunea sa pentru vestimentaţie a evoluat în afacerea Sarto made to measure, pe care antreprenorul o conduce în prezent împreună cu Matei Ladea şi care cuprinde activităţi precum vestimentaţia made to measure, consilierea vestimentară şi distribuţia de pantofi. Potrivit celor doi, cele mai recente realizări au fost preluarea distribuţiei pentru producătorul de pantofi Loake, furnizor al Casei Regale a Marii Britanii, crearea unui showroom dedicat pentru această marcă, dar şi dezvoltarea unui nou showroom Sarto made to measure în zona pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Au ajuns astfel la o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 1,1 milioane de euro.

    Alex Drăgan este absolvent de Jurnalism şi îi place în continuare să testeze reacţiile oamenilor referitoare la îmbrăcăminte – se îmbracă „bine“ într‑un hotel, pentru ca alteori să poarte un hanorac, spre exemplu, observând schimbarea evidentă de percepţie a celor ce îl înconjoară. „La noi în ţară se pune foarte mult accent pe aspectul exterior. În momentul în care poartă un costum, bărbaţii români se schimbă, nu mai sunt aşa dezinvolţi, spre exemplu italienii se poartă în costum ca românii în tricou“, explică el.

    În acest context, Drăgan a ales să îşi transforme pasiunea pentru vestimentaţie într-un business în 2006. A început să ofere sfaturi de vestimentaţie pe un blog, după care a fondat Academia de Stil, ce consta în servicii de audit de garderobă şi consiliere vestimentară pentru bărbaţii atenţi la propria imagine sau pentru companiile care doreau să implementeze un anumit dress code în organizaţie. Ulterior, a urmat cursuri în domeniu în Italia, unde a văzut pentru prima oară o „sartorie“ şi de unde a învăţat atât procedeul made to measure, cât şi modelul unui astfel de business. „Made to measure-ul se află la graniţa dintre retail şi bespoke, croitoria de la zero. Alegem ţesătura, căptuşeala, etc. dar lucrăm pe baza unui etalon, pe care îl ajustăm în funcţie de măsurile clientului.“ Această variantă oferă posibilităţi nenumărate de individualizare şi un preţ accesibil. Articolele vestimentare pot fi executate astfel într-un timp relativ scurt şi cu costuri scăzute, prin comparaţie cu procedeul bespoke. Alex Drăgan a lansat Sarto made to measure în 2012, axându-se pe realizarea de cămăşi şi costume made to measure, dar continuând cu activitatea de consiliere. Dacă la început afacerea l-a costat 35.000 de euro, ulterior investiţia s-a prelungit pe termen lung cu până la 60.000 de euro şi a fost amortizată până la sfârşitul anului 2013. Matei Ladea, de formaţie politolog şi jurist, care se ocupă în prezent de relaţia cu furnizorii, marketing şi aspectele juridice ale firmei, s-a alăturat ulterior afacerii. Anterior, a lucrat atât în administraţia publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât şi în cel privat, în marketing şi management în achiziţii la unul dintre marii retaileri din FMCG.

    Plajele de preţuri în cadrul Sarto made to measure se situează între 39 de lei – în cazul produselor de îngrijire a pantofilor – şi pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul costumelor din ţesături cu fir de aur de 24 de carate. Preţurile diferă în funcţie de fineţea materialului din care sunt confecţionate sau de procedeul de fabricare. Spre exemplu, o pereche de butoni costă în medie 250-300 de lei, însă o pereche de butoni din argint costă 600 de lei. Antreprenorii spun că în ultimul trimestru au ajuns la o medie de vânzare de 30 de costume, 30 de cămăşi şi aproximativ 35 de perechi de pantofi lunar. Ca urmare a deschiderii showroomului din zona pieţei Charles de Gaulle, ce se întinde pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, anul acesta se concentrează pe mărirea echipei, formată în prezent din 10 persoane, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie pentru a face faţă unui flux constant de circa 100 de comenzi pe lună.

    Ladea şi Drăgan spun că, în comparaţie cu alte pieţe din vestul Europei, cu care au contact prin prisma furnizorilor şi a distribuţiei de pantofi, piaţa locală de made to measure este în expansiune, dar rămâne imatură. „În urmă cu cinci ani eram aproximativ trei jucători, astăzi răsare câte un nou serviciu de made to measure la câteva săptămâni. Observăm o consecinţă pozitivă – dovada creşterii cererii, dar şi repercusiuni negative – noile mărci fac dumping nesustenabil pentru pretenţiile de calitate pe care le etalează“, explică antreprenorii. Totodată, dacă în urmă cu cinci ani investeau mult timp pentru a explica clienţilor beneficiile unei ţinute pe măsură şi opţiunile de personalizare a acesteia, acum majoritatea celor care le calcă pragul au noţiuni generale în domeniu. „Au apărut mai mulţi clienţi recurenţi, iar concurenţa ne-a ajutat mult în acest sens, mulţi dintre clienţi fiind oameni care s-au informat din mai multe surse şi au ales să vină la noi. Se observă cu precădere creşterea cererii de costume pe măsură şi nu numai de costume, cât şi cămăşi, pantaloni şi accesorii personalizate. Potrivit lui Alex Drăgan, clienţii din mediul de business schimbă cel puţin trei – patru costume pe an, însă există şi unii care îşi fac patru costume în fiecare sezon. Toţi au posibilitatea de a alege dintr-o piaţă a hainelor bespoke şi made to measure care câştigă din ce în ce mai mult teren – alături de Sarto made to measure se află şi Casa Frumoasă, Alexandru Ciucu, Tata şi Fiul, Tudor Tailors, Marsay şi mai mulţi jucători de talie mică.

  • O scurta istorie a celor mai populare limbaje de programare

    În prezent, în lume există sute, poate chiar mii de limbaje de programare. Tot timpul apar unele noi. Din fericire, un programator nu trebuie să le înveţe pe toate. În funcţie de specializare, va fi nevoit să cunoască unu-două limbaje de programare. Totuşi, un programator care cunoaşte bazele programării nu va avea probleme în a învăţa un nou limbaj.

    Cum apare un astfel de limbaj? Atunci când un programator nu este mulţumit de limbajul în care lucrează şi simte nevoia să-i aducă îmbunătăţiri, modifică, rezultând un alt limbaj. De exemplu, japonezul Yukihiro Matsumoto a combinat părţi din limbajele sale favorite (Perl, Smalltalk, Eiffel, Ada şi Lisp) pentru a forma Ruby. De multe ori aceste limbaje sunt gratuite şi distribuite pe internet, pentru a fi folosite de toată lumea.

    La fel ca şi în cazul limbilor străine, anumite limbaje de programare sunt considerate mai elegante sau mai eficiente într-un anumit context. Ca în aproape tot ce facem, şi aici intervine un grad de subiectivitate, experienţe anterioare sau stil personal. „Ceea ce pentru un programator pare flexibil, pentru altul poate părea prea imprecis; ceea ce pentru un programator este eficient şi facil, pentru altul este suboptimal şi redundant. Java este un exemplu foarte bun din acest punct de vedere. Mulţi utilizatori apreciază limbajul pentru flexibilitatea şi facilitatea pe care o dă independenţa de platformă şi compatibilitatea cu tehnologiile anterioare. În acelaşi timp este un limbaj relativ complicat, uneori încâlcit şi poate rula mai lent decât codurile scrise în alte limbaje populare, precum C“, este de părere Răzvan Rughiniş, profesor al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnica Bucureşti.

    Vedeţi mai jos o scurtă istorie a celor mai populare limbaje de programare

    Citiţi mai multe despre programare aici

  • Veste proastă pentru şoferi. Cu cât cresc amenzile de circulaţie

    Majorarea este consecinţa faptului că amenzile sunt calculate în funcţie de salariul minim care ajunge la 1.250 lei.

    Odată cu majorarea salariul minim pe economie începând cu 1 mai 2016 se vor majora şi amenzile de circulaţie. Valoarea punctului amendă este calculată în funcţie de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Creşterea este de aproape 20 la sută.

    Majorarea amenzilor va afecta diferenţiat şoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviţi, cei cu venituri ridicate nu vor simţi la buzunar sumele plătite în plus.

    ”Sunt foarte mari, dar sperăm să supravieţuim. Recent mi-au luat 3 puncte pentru depăşire de viteză”, spune un conducător auto.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Care vor fi cel mai mic salariu de bugetar şi cea mai mare leafă de angajat la stat în România, în următorii patru ani. Surprizele din noua lege a salarizării scrisă de Guvern

    Guvernul are aproape gata proiectul legii salarizării prin care sunt prevăzute modificări, în medie de aproape 20%, pentru toate categoriile de bugetari, majorări pe care executivul vrea să fie aplicate în etape până în 2020. Potrivit proiectului consultat de Gândul, până în 2020 este preconizată o creştere de doar 100 de lei a salariului minim, care ar urma să ajungă la 1.350 de lei. De asemenea, documentul prevede o îngheţare a actualizării pensiilor magistraţilor, parlamentarilor şi corpului diplomatic până la aplicarea integrală a legii. Creşterea cu doar 100 de lei a salariului minim în următorii patru ani nemulţumeşte sindicatele care trebuie să prezinte până luni un punct de vedere pe proiectul Guvernului.

    Cel mai mic salariu de bază în sectorul bugetar ar urma să fie, în 2020, de 1.350 de lei, iar cel mai mare de 20.250 de lei, pentru funcţia cu cea mai mare reponsabilitate în stat,  raportul dintre salariul minim de bază şi cel maxim fiind de 1 la 15. Potrivit proiectului elaborat de guvern modificările salariale sunt generate de eliminarea suprapunerilor datorate majorărilor salariului minim, eliminarea diferenţelor salariale pentru aceeaşi funcţie care desfăşoară aceeaşi activitate, refacerea corelaţiilor între funcţii din domenii de activitate şi creşterile salariale de anul trecut.

    Funcţionarii publici din administraţia centrală vor beneficia de o modificare medie a salariului de bază de 20%, faţă de momentul 2016, generată de eliminarea suprapunerilor salariale, eliminarea diferenţelor şi refacerea corelaţiilor între funcţii, se arată în documentul consultat de Gândul. Astfel, cu majorarea de 10% din 2015, modificarea cumulată stabilită prin proiectul de lege va fi de 32%.

    Funcţionarii publici de la nivel local vor înregistra, prin proiectul de lege, de o modificare medie a salariului de bază de 23%, generată de eliminarea suprapunerilor salariale şi a diferenţelor pentru aceeaşi funcţie. „În anul 2015, funcţionarii publici la nivel local au beneficiat de majorări salariale de 12% (OUG 27/2015) şi 10% (legea 294/2015). Modificarea salarială cumulată din 2015 şi prin proiectul de lege va fi de 51%”, se arată în documentul supus spre analiză sindicatelor, de către guvern. 

    Citiţi continuarea pe www.gandul.info

  • A vândut legume la tarabă în piaţă şi acum face 3 milioane de euro pe an îmbrăcând bărbaţii din România

    Teodora Burz are 37 de ani, iar ultimii opt şi i-a petrecut făcând naveta între România şi Italia, China şi Turcia, pieţe unde a lucrat pentru branduri de modă străine. 
     
    În toamna anului trecut ea a preluat funcţia de director de marketing şi expansiune al Orka Holding, un grup din Turcia, prezent şi pe piaţa locală, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe de la nivel internaţional. În paralel este şi country manager al Orka Holding în România, unde sunt deschise şapte magazine cu afaceri de 2,6 mil. euro în 2012.

    Orka Holding este o companie fondată în 1986 de doi oameni de afaceri din Turcia, specializată în producţia şi retailul de haine pentru bărbaţi sub trei branduri, respectiv Tween şi Damat care se adresează segmentului mediu plus şi D’S Damat pentru persoanele cu venituri medii. Un costum Damat-Tween costă circa 450 de euro, în timp ce unul D’S Damat costă 180 de euro.

    La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

    Primul său contact cu compania din Turcia a avut loc acum 13 ani, când a decis să îi aducă în România în sistem de franciză. La momentul acela era managing partner în cadrul retailerului local Ziggo House. În 2006 s-a retras din afacere pentru a pleca în Italia, iar după plecarea ei turcii de la Orka Holding s-au retras şi ei pentru a reintra direct în 2010. În momentul acela Teodora Burz a preluat funcţia de country manager.

    Executivul a plecat din România în Italia în 2006, la cinci ani după ce pusese bazele Ziggo House, care la momentul acela ajunsese la şase magazine (cu cele aduse în franciză), îşi aminteşte ea. Pentru Einstein Progetti & Prodotti spa – care are în portofoliu branduri precum Absolut Joy şi Sexy Woman – a lucrat trei ani, ocupându-se de departamentul de marketing şi de relaţiile externe.

    În 2009 era prezentă la un târg de profil din Barcelona când i-a cunoscut pe oficialii de la Semir, un retailer chinez cu aproape 4.000 de magazine. Chinezii au căutat iniţial franciza unui brand italian şi se uitau la numele din portofoliul Einstein Progetti & Prodotti. În final au primit drepturile de producţie şi distribuţie ale unuia dintre ele, iar Teodora Burz a plecat în China pentru a pune bazele businessului. A rămas acolo un an, iar când s-a întors cei de la Damat au convins-o să vină înapoi în România.

  • Florin Kubinski, propus de Ministerul Finanţelor vicepreşedinte la EximBank

    Ministerul Finanţelor îl va propune pe Florin Kubinski, 56 de ani, pentru poziţia de vicepreşedinte la EximBank şi pe Vlad Voiculescu, şef de cabinet al ministrului finan­ţelor, pentru funcţia de membru neexecutiv în consiliul de administraţie, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.

    Propunerile vor fi discutate în cadrul adunării generale a acţionarilor, care va avea loc astăzi. Acţionarul majoritar la Eximbank este Ministerul Finanţelor.

    După demisia Crinei Cosma din poziţia de vicepreşedinte, Eximbank a cerut în primele luni din acest an CV-uri în piaţă pentru a găsi persoana potrivită pentru această poziţie. Un fost preşedinte de bancă şi mai mulţi directori din cadrul unor instituţii de credit s-au numărat printre cei doritori să ocupe această poziţie.

    În final, de comun acord între conducerea actuală a EximBank şi Ministerul Finanţelor, persoana aleasă pentru poziţia de vicepreşedinte a fost Florin Kubinski.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro