Butada isi are aplicabilitate si in alte aspecte din viata si din amor, dar nu e niciodata atat de obsedanta ca atunci cand te confrunti cu tehnologia. Cumperi o noua imprimanta, vezi cum software-ul ei sofisticat iti da peste cap desktopul. Treci pe Vista si iPod-ul si PDA-urile intra in greva. Si Dumnezeu sa te ajute daca te apuci sa-ti criptezi semnalele wireless.
Chiar ceva banal, ca procurarea unui televizor nou, declanseaza o bestie pofticioasa cu tentacule de Ethernet, HDMI si sunet surround. Stiu asta pentru ca sotia mea m-a scapat de curand din tentaculele uneia care tocmai plescaia de pofta in living, abia asteptand sa ma apropii.
Aceasta e jungla in care traiesc consumatorii din viata reala, ca mine – o jungla in care fiintele inteligente intra doar pentru a fi transformate in urangutani care urla si se bat cu pumnul in piept. Cat despre cei care fac recenzii de produs sau comentatorii de subiecte tehnologice, pe care ne bazam pentru a ne ghida… Ei traiesc intr-un taram al fantasmelor, primesc gratis o gramada de camere si playere Blu-ray de la o multime de producatori, facand teste fiecarui model si spunandu-ne care si ce functiuni are. Foarte curajos, n-am ce zice.
Noi, cei obisnuiti, traim in lumea reala: trebuie sa punem banul jos, sa-i cerem produsului sa functioneze impreuna cu celelalte dispozitive electronice de la noi din casa si sa reusim din prima sa-l facem sa mearga; sau, daca nu, sa ne descurcam cu consecintele. Aceeasi a fost si problema mea: cand noul meu televizor H.P. MediaSmart a fost invitat sa faca frumos pe langa celelalte componente perfect utile (antena de cablu, playerul de DVD si computer), frumusetea cu ecran de 120 de centimetri a pastrat o distanta pe care niciun cablu n-ar fi putut s-o anuleze.
Ca majoritatea barbatilor, si eu m-am informat despre un nou televizor mai cu zel decat o facusem despre cum e sa devii tata, la vremea respectiva. Am petrecut sase luni scotocind prin recenzii detaliate de produs din reviste si cercetand studii de specialitate pe site-urile web. Am calculat cu precizie care dintre miliardele de functiuni conteaza mai mult.
M-am lasat cucerit de beneficiile lui MediaSmart: era intr-adevar imens. Bine, recunosc ca a fost mai mult decat atat. M-am asigurat ca voi beneficia de cea mai buna rezolutie de 1.080 de pixeli si trei porturi HDMI pentru conexiunile rapide de inalta definitie. (Si cu asta, la revedere, componente cu cablu!) Am cautat neaparat sa am o telecomanda universala de la care sa pot controla televizorul, video recorderul de la antena prin cablu si hibridul meu DVD-VCR. Multe modele aveau asemenea facilitati, bineinteles. Dar am vrut neaparat o plasma pentru cele mai profunde tonuri de negru inchis, ecranul de 120 de cm, porturi laterale pentru acces rapid si difuzoare nitel mai mici decat o carpeta persana. M-am gandit ca pentru cateva sute de dolari in plus voi avea un echipament impermeabil la viitor si voi beneficia de tehnologii de retea wireless. Aceasta imi va permite sa vad filme de pe PC-ul meu direct pe ecranul mare si sa inchiriez filme de pe internet – principala menire a MediaSmart.
Am tot urmarit MediaSmart-ul vreme de cateva saptamani si apoi am luat decizia. Chiar am cheltuit 150 de dolari ca sa vina o echipa specializata pentru montaj, ca sa fiu sigur ca vechile componente din casa n-or s-o ia razna. Eram doar la un pas de legea lui Schwarz – pentru 2.500 de dolari urma sa beneficiez de mai mult ecran si mai putine probleme.
Un pluton de instalatori, Divizia de Tipi de la IT, a venit la tanc: unul ca sa despacheteze monitorul, unul ca sa calibreze functiunile televizorului, altul sa aiba grija de telecomanda si altul a carui singura menire era sa se asigure ca scaunul meu din sufragerie nu poate s-o ia de unul singur pe fereastra. Primul tip a pus monitorul pe suport, a dat jos celofanul protector si i-a lasat pe ceilalti sa faca televizorul sa functioneze cum trebuie.