BusinessMagazin

Tag: poveste

  • A lăsat afacerea familiei cu sake şi sos de soia si a creat una dintre cele mai mare companii de electronice din lume

    A urmat cursurile Universităţii Imperiale din Osaka, pe care a absolvit-o cu o diplomă în fizică. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost locotenent în marina japoneză şi l-a cunoscut astfel pe inginerul electrician pe nume Masaru Ibuka, care urma să aibă un rol important în viaţa sa. După război, i s-a oferit un post de profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo, dar, după ce a citit un articol despre Ibuka, care încerca să deschidă un laborator de cercetare, a hotărât să îl viziteze.

    Vizita s-a încheiat cu un parteneriat, iar în 1946 cei doi au pus bazele afacerii Tokyo Telecommunications Engineering în ruinele postbelice ale unui magazin din Tokyo. Ibuka s-a concentrat pe inginerie şi pe designul produselor, în timp ce Morita s-a ocupat de marketing, angajaţi şi finanţare. Primul lor produs a fost un aparat automatic de gătit orez, dar acesta nu a avut foarte mult succes, cei doi reuşind să vândă doar 100 de astfel de aparate. Ulterior, şi-au propus să lanseze un casetofon, iar ideea lor s-a concretizat în 1950. Au avut parte de un succes modest, datorat marketingului agresiv al lui Morita. Până în 1955, Morita a încercat să conceapă designul pentru un radio portabil destinat pieţei americane, dar cel mai mic radio pe care au reuşit să îl facă era în continuare prea mare. Antreprenorul japonez a rezolvat această problemă îmbrăcându-şi oamenii de vânzări în haine cu buzunare foarte mari, astfel încât să strecoare radioul cu uşurinţă în acestea în timpul demonstraţiilor.

    Morita a început să conştientizeze faptul că numele brandului este la fel de important precum produsele realizate pentru succesul companiei. Tokyo Telecommunications Engineering era destul de greu de pronunţat, iar Morita voia un nume uşor de pronunţat şi memorabil. Toată lumea a crezut că este nebun că voia să schimbe numele unei companii care avea deja un oarecare succes, dar în 1958 şi-a atins obiectivul şi a schimbat numele companiei. Era inspirat atât de cuvântul latin ”sonus„, care însemna ”sunet„, cât şi de optimismul dat de asemănarea cu ”sunny„ (însorit). 

    În 1963, Morita a pus bazele subsidiarei americane Sony Corporation of America, iar în 1961 compania sa a devenit prima companie japoneză listată la Bursa din New York. Morita s-a mutat împreună cu familia în New York City în 1963. Voia să înveţe tot ce putea despre americani şi despre cultura lor, astfel încât Sony să creeze produsele ideale pentru piaţa americană. Petrecea totodată foarte mult timp în compania elitelor sociale americane, formate din oameni puternici şi bogaţi, atât politicieni, cât şi oameni de afaceri. În anii ’70, casetofoanele portabile au devenit populare în America, dar erau totuşi mari şi grele. Morita a avut ideea unui mic casetofon alimentat cu baterii şi dotat cu căşti care să permită o libertate mare de mişcare. A creat astfel walkmanul, unul dintre cele mai de succes produse electronice lansate vreodată, cu 250 de milioane de unităţi vândute de la debutul său din 1979.

    Sony a devenit şi prima companie japoneză care şi-a creat o unitate de producţie în Statele Unite ale Americii, iar de-a lungul timpului Morita a creat mai multe facilităţi de producţie, cercetare şi dezvoltare şi centre de design în America de Nord, Europa şi Asia.

    Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Morita au spus despre el că era foarte carismatic şi atrăgea atenţia tuturor celor cu care interacţiona. Abilităţile lui excelente de comunicare şi farmecul său i-au permis să treacă peste diferenţele culturale dintre Japonia şi Statele Unite ale Americii. Era un workaholic, dar practica şi sporturi precum schi, scuba diving şi wind surfing, chiar şi după ce a împlinit 60 de ani. Pasiunea lui Morita era însă inovaţia. Sony a dezvoltat primul televizor portabil cu baterie, tubul de imagine Trinitron, care a stabilit un nou standard pentru televizoarele color, cât şi VCR-ul.

    Morita era interesat şi de diversificarea portofoliului companiei, astfel că a creat CBS/Sony Group, axată pe producţia de muzică, iar în 1979 a intrat şi în zona serviciilor financiare prin compania Sony Prudential Life Insurance. A cumpărat şi companiile CBS Records şi Columbia Pictures Entertainment. A renunţat la fotoliul de preşedinte al companiei în 1994 şi a murit cinci ani mai târziu.

  • Povestea fascinantă a singurul român din lume cu titlul de ”Sir”. A construit centrul financiar al lumii

    Comunismul l-a alungat peste Ocean, dar s-a întors în Europa, la cererea celei care a intrat în istorie ca Doamna de Fier, pentru a ridica din docurile londoneze Canary Wharf, însăşi „reşedinţa“ capitalismului. Este singurul român care a primit de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii titlul de Cavaler, iar de atunci poate să-şi pună în faţa numelui apelativul Sir. Este cel mai de succes om de afaceri născut în România, a contribuit la reforma apărării demarată de guvernul Marii Britanii, iar povestea sa de viaţă ar putea cu uşurinţă deveni un scenariu de Oscar. Acesta este George Ia­co­bescu, Sir George Iacobescu, co­lecţionarul de artă, pasionatul de jazz, cel care nu poate face un lucru: planuri de retragere.

  • Gândirea de tip cutie neagră

    Iată o carte din care românii ar avea ceva de învăţat: cum să relaţioneze, mai bine şi mai productiv, cu eşecul! Sigur, se pare că mai toată lumea, indiferent de aşezarea geografică, are o problemă cu eşecul, percepându-l, mai ales în zona de afaceri, ca pe ceva definitv şi definitoriu, stigmatizant.

    Cultura locală amplifică toate acestea, iar o cât de mică greşeală ajunge să şteargă, să facă să dispară, ca prin minune, zeci de reuşite; exemple sunt nenumărate, de la sportivi la oameni de afaceri sau antreprenori care s-au aflat, într-un moment sau altul, într-o perioadă nefastă. Matthew Syed, fost sportiv de performanţă, jucător de tenis de masă, scriitor şi om de televiziune, vorbeşte despre relaţia omului cu eşecul şi despre modul în care putem învăţa din greşelile pe care le facem.

    Titlul se referă la cunoscuta cutie neagră a avioanelor, martorul care reţine toate aspectele unui accident aviatic şi care face posibilă identificarea unei erori şi care elimină ulterior posibilitatea repetării acidentului. Povestea unui avion care s-a prăbuşit pentru că echipajul a fost aşa de ocupat să respecte procedurile încât nu a băgat de seamă că rămâne fără combustibil, poveste care a dus la schimbarea protocoalelor şi a metodelor de antrenament al piloţilor, este definitorie pentru carte.

    Şi nu este singura poveste, pentru că nu este companie, mare sau mică, sau persoană, care să nu greşească: inventatorul James Dyson, creatorul aspiratorului fără sac, a trebuit să dea greş de peste 5.000 de ori până să ajungă la modelul actual, iar în spitalele din Marea Britanie unul din zece pacienţi se stinge din cauza greşelilor medicilor sau din procedurile instituţionale. Scrisă modern şi înţesată de exemple, date şi idei, cartea lui Syed este un bun duş cu apă rece, menită să ne uşureze opăreala eşecului.

  • Citiţi povestea celui mai de succes om de afaceri român: cel care la cererea lui Thatcher a făcut din docurile londoneze centrul financiar al lumii

    Comunismul l-a alungat peste Ocean, dar s-a întors în Europa, la cererea celei care a intrat în istorie ca Doamna de Fier, pentru a ridica din docurile londoneze Canary Wharf, însăşi „reşedinţa“ capitalismului. Este singurul român care a primit de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii titlul de Cavaler, iar de atunci poate să-şi pună în faţa numelui apelativul Sir.

    Este cel mai de succes om de afaceri născut în România, a contribuit la reforma apărării demarată de guvernul Marii Britanii, iar povestea sa de viaţă ar putea cu uşurinţă deveni un scenariu de Oscar. Acesta este George Ia­co­bescu, Sir George Iacobescu, co­lecţionarul de artă, pasionatul de jazz, cel care nu poate face un lucru: planuri de retragere.

    „De obicei, conduc singur către muncă şi ajung la birou în jurul orei 9. Chiar dacă am şofer, prefer să conduc singur, mai ales când mă întorc acasă, pentru că aşa am timpul necesar pentru a mai da câteva telefoane şi pentru a termina ce treburi mai am de terminat, aşa că de obicei ziua mea de lucru se termină undeva între 9 seara şi miezul nopţii“, spune Sir George Iacobescu pentru După Afaceri Premium.

    Este uşor de imaginat un astfel de ritual într-un oraş al turbocapitalismului făcut printre picături de ploaie, doze de adrenalină la bursă, double-deckere roşii şi taxiuri negre.

    George Iacobescu nu este însă doar un alt călător în Londra, ci un om care cu mâinile sale a contribuit cât se poate de direct la ridicarea imperiului financiar londonez, poate cele mai puternice dintre câte există.

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Citiţi povestea celui mai de succes om de afaceri român: cel care la cererea lui Thatcher a făcut din docurile londoneze centrul financiar al lumii

    Comunismul l-a alungat peste Ocean, dar s-a întors în Europa, la cererea celei care a intrat în istorie ca Doamna de Fier, pentru a ridica din docurile londoneze Canary Wharf, însăşi „reşedinţa“ capitalismului. Este singurul român care a primit de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii titlul de Cavaler, iar de atunci poate să-şi pună în faţa numelui apelativul Sir.

    Este cel mai de succes om de afaceri născut în România, a contribuit la reforma apărării demarată de guvernul Marii Britanii, iar povestea sa de viaţă ar putea cu uşurinţă deveni un scenariu de Oscar. Acesta este George Ia­co­bescu, Sir George Iacobescu, co­lecţionarul de artă, pasionatul de jazz, cel care nu poate face un lucru: planuri de retragere.

    „De obicei, conduc singur către muncă şi ajung la birou în jurul orei 9. Chiar dacă am şofer, prefer să conduc singur, mai ales când mă întorc acasă, pentru că aşa am timpul necesar pentru a mai da câteva telefoane şi pentru a termina ce treburi mai am de terminat, aşa că de obicei ziua mea de lucru se termină undeva între 9 seara şi miezul nopţii“, spune Sir George Iacobescu pentru După Afaceri Premium.

    Este uşor de imaginat un astfel de ritual într-un oraş al turbocapitalismului făcut printre picături de ploaie, doze de adrenalină la bursă, double-deckere roşii şi taxiuri negre.

    George Iacobescu nu este însă doar un alt călător în Londra, ci un om care cu mâinile sale a contribuit cât se poate de direct la ridicarea imperiului financiar londonez, poate cele mai puternice dintre câte există.

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Cum arată fata lui Steve Jobs acum şi de ce nu a vrut să o recunoscă tatăl ei – FOTO

    Steve Jobs a cunoscut-o pe Chrisann Brennan în 1972 în perioada studenţiei, iar cinci ani mai târziu s-au despărţit după ce ea a rămas însărcinată cu primul copil al lui Jobs, Lisa.

    La început, Jobs nu a recunoscut-o pe Lisa ca fiind fiica lui. Acesta susţinea că iubita lui ar fi avut relaţii şi cu alţi bărbaţi. Într-un final, Steve Jobs s-a văzut nevoit să recunoscă că Lisa este fiica lui, după ce a fost supus unui test de paternitate.

    Mult mai târziu a mărturisit că nu era pregătit să devină tată.

     

  • Cum arată fata lui Steve Jobs acum şi de ce nu a vrut să o recunoscă tatăl ei – FOTO

    Steve Jobs a cunoscut-o pe Chrisann Brennan în 1972 în perioada studenţiei, iar cinci ani mai târziu s-au despărţit după ce ea a rămas însărcinată cu primul copil al lui Jobs, Lisa.

    La început, Jobs nu a recunoscut-o pe Lisa ca fiind fiica lui. Acesta susţinea că iubita lui ar fi avut relaţii şi cu alţi bărbaţi. Într-un final, Steve Jobs s-a văzut nevoit să recunoscă că Lisa este fiica lui, după ce a fost supus unui test de paternitate.

    Mult mai târziu a mărturisit că nu era pregătit să devină tată.

     

  • Povestea incredibilă a oraşului care a costat o avere şi are doar o mână de locuitori – GALERIE FOTO

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ

  • Cronică de film: Captain America: Civil War

    Şi nu pentru că lipseşte vreun element specific Marvel, din contră, sunt chiar prea multe; iar această abundenţă, prin care se încearcă introducerea unor personaje noi, fără nicio legătură cu ceea ce se întâmplase în primele două părţi, mi s-a părut destul de enervantă.

    Ceea ce a salvat filmul a fost umorul: sunt suficiente momente amuzante, mai ales în partea a doua, aduse în principal de Paul Rudd.

    Captain America: Civil War, cel de-al treilea film din seria Captain America produsă de studiourile Marvel, mult aşteptat de fanii francizei, e construit pe ideea de conflict – Război Civil în cazul de faţă – care divizează supereroii şi abundă de decoruri, costume şi efecte speciale.

    Filmările au început acum un an, pe 27 aprilie 2015, la studiourile Pinewood din Atlanta; deşi mare parte din filmări au avut loc aici, una din surprize a fost un segment de vreo 10 minute filmat în ceea ce ar fi trebuit să fie Bucureşti. Ar fi trebuit să fie, spun, pentru că nu reţin să fi văzut pe la noi clădirile respective care săreau în aer.

    Pe 21 august, după 80 de zile de filmări, echipa de producţie încheia scena Războiului Civil cu o amplă filmare la aeroportul din Leipzig. Pentru actori, producători şi echipele de lucru întreaga peliculă – care a presupus deplasări în Germania, Austria, Islanda, Puerto Rico, Indonezia, Brazilia şi Marea Britanie – a fost o călătorie uimitoare în jurul lumii, pentru a construi şi reda universul unic al supereroilor Marvel.

    Pentru cei doi regizori ai filmului, scriu cei de la Forum, era vital să filmeze în locuri ce redau atmosfera specifică universului seriei. „Am simţit că ceea ce îl face pe Captain America special în rândul Răzbunătorilor este chiar faptul că e genul mai ancorat în realitate, mai pragmatic, aproape real, iar oamenii pot empatiza cu asta“, spune Anthony Russo.

    Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Anthony Mackie, Emily VanCamp, Don Cheadle, Jeremy Renner, Chadwick Boseman, Paul Bettany, Elizabeth Olsen, Paul Rudd, Frank Grillo, William Hurt şi Daniel Brühl sunt actorii care interpretează sumedenia de personaje din film.

    În concluzie, fanii MCU vor fi probabil încântaţi de noile aventuri ale Căpitanului şi ale acoliţilor săi. Pentru noi, restul, apar însă primele semne că Marvel nu prea mai ştie ce să scoată din sertar şi încearcă să servească o masă festivă din resturile de la alte petreceri.

    NOTĂ: 6/10

  • Povestea omului care deţine acţiuni la Apple, Google, Oracle şi YouTube

    S-a născut în Yonkers, o suburbie a New Yorkului, şi încă de mic a studiat în şcoli cu profil catolic. Odată cu armata a ajuns pentru prima dată în California şi a descoperit că există locuri unde iarna nu ninge, aşa că a decis să se mute în California.

    După ce a absolvit Fordham University Valentine şi-a început cariera ca inginer de vânzări la Raytheon. În mai puţin de un an s-a mutat la Fairchild Semiconductor, unde a construit echipa de vânzări timp de şapte ani. Apoi a plecat şi a fondat National Semiconductor.

    În 1972 Valentine a fondat firma de venture capital Sequoia Capital, fiind una dintre primele companii de acest fel. În calitate de fondator a fost primul investor la Apple şi Atari, locul unde l-a cunoscut pe Steve Jobs. În 1978 Sequoia a investit 150.000 de dolari în Apple. Din 1972 şi până în prezent Sequoia Capital a finanţat start-up-uri care în prezent au o valoare la bursă combinată de 1.400 de miliarde de dolari.

    Majoritatea capitaliştilor venture spun că investesc în principal în oameni, iar pieţele şi tehnologiile sunt pe plan secund. Don Valentine nu crede asta. El pariază pe piaţa care este pe cale să explodeze. Acesta ştia că piaţa calculatoarelor (Apple), bazelor de date (Oracle) sau routerelor (Cisco) o să explodeze înainte ca alţi investitori să intre pe fir. Se spune că atunci când Valentine participa la o şedinţă a unuia dintre start-up-uri şi primea hârtiile îndosariate, le scotea şi înapoia foliile spunând că acestea costă bani şi că sunt metode mai bune de a cheltui banii. Valentine a cedat controlul managerial asupra Sequoia la mijlocul anilor ’90.

    De-a lungul anilor a făcut parte din boardul mai multor companii de tehnologie, precum: Apple, Atari, Cisco Systems, LSI Logic, NetApp, Oracle sau Microchip Technology.

    Valentine a fost prezentat în documentarul „Something Ventured“ care a avut premiera în 2011 şi spune povestea primilor capitalişti venture şi a companiilor pe care le-au ajutat să crească. Don Valentine nu a avut niciodată diplome de la şcoli celebre precum Caltech sau Stanford Business School. El este un newyorkez ce spune lucrurilor pe nume şi s-a descurcat în viaţă datorită viziunii sale şi talentului său de vânzător. Are o avere estimată la 3,6 miliarde de dolari, trei copii şi şapte nepoţi.