BusinessMagazin

Tag: cauza

  • Vin într-adevăr chinezii?

    Parcarea pentru „700 de maşini gratis“, după cum anunţa afişul roşu din faţa complexului comercial Dragonul Roşu, este plină în mijlocul săptămânii, chiar şi la ora prânzului, când majoritatea comercianţilor trăgeau oblonul peste standurile lor. Din maşinile ce se opresc în faţa complexului, ce le blochează deseori pe cele parcate deja, ies oameni încărcaţi cu pungi din plastic pline.

    În cadrul centrului comercial, cunoscut pentru multitudinea de produse, materiale, culori, dar şi culturi reunite pe un spaţiu de 80.000 de metri pătraţi, trebuie să străbaţi un întreg labirint pentru a ajunge la standurile comercianţilor chinezi. Acestea încep, în cadrul Dragonului Roşu 1, la numerele 1.000 şi sunt uşor de distins: din tavan, deasupra lor, atârnă lampioane roşii, sub care un domn la vreo 50 de ani citeşte, cu spatele drept, o carte cu un titlu ce constă într-un semn chinezesc, iar alţi doi tineri mănâncă cu beţişoare din cutii de carton. Majoritatea conaţionalilor lor prezenţi în complexul comercial sunt însă într-o agitaţie continuă în timp ce îşi aranjează marfa sau negociază cu clienţii.

    Motiv pentru care un chinez în vârstă de 42 de ani, care face afaceri în România de vreo 15 ani, îmi spune: „5 minute îţi dau“ – când îl întreb cum îi mai merg afacerile. În acelaşi timp, îl ajută pe clientul care venise să îi plătească nişte saci de plastic plini de marfă. Din discuţie am putut să aflu doar că a venit în România în căutarea unei vieţi mai bune, fiindcă aici „oamenii sunt buni“, „aerul frumos“, dar că „e greu din cauza legilor“ să faci afaceri aici acum. Tot el mi-a spus că lucrurile merg din ce în ce mai rău – deoarece „se schimbă regulile de la o zi la alta“ – şi că a observat cum comercianţi chinezi care sosesc acum aici aleg să plece după doar trei luni. Vinde costume de baie în sezonul de vară şi haine de blană iarna şi spune că „Tot ce am muncit, am băgat aici“, referindu-se la standul său, dar şi la faptul că şi-a construit o viaţă în România.

    30% din afacerile Dragonului Roşu sunt de origine chineză, potrivit informaţiilor trimise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, dar proprietarii nu fac ei înşişi comerţ, ci închiriază şi subînchiriază spaţiile. Cele 5.000 de magazine de aici sunt gestionate de 3.000 de operatori, iar afacerea de aici susţine la rândul ei mii de familii din România, dar şi din Republica Moldova, Serbia şi Ungaria. Dragonul Roşu – societate ce ocupă 10 numere pe şoseaua Fundeni din Capitală – a înregistrat în 2014, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile, o cifră de afaceri de 61,7 milioane de lei, un profit net de 23,6 milioane de lei, la un număr mediu de opt salariaţi, ocupând locul patru într-un clasament în funcţie de cifra de afaceri a firmelor cu asociat / acţionar chinez de pe piaţa locală şi fiind, astfel, una dintre cele mai efervescente investiţii chineze în România.

    Într-un mod simbolic, modul în care decurg lucrurile la Dragonul Roşu sintetizează relaţia pe care o au în general investitorii chinezi cu România – chiar şi prin prisma controverselor legate de acest loc, legate mai ales de desele vizite ale ANAF aici – şi care ar putea fi exemplificate prin semnele de întrebare ridicate asupra finalizării tranzacţiei dintre China Energy Company Limited şi Rompetrol, la doar o săptămână de la anunţul unei achiziţii de peste jumătate de miliard de euro a chinezilor, din cauza anchetei DIICOT în ceea ce a devenit dosarul Rompetrol II.

    Dacă Dragonul Roşu a început, în 1990, cu China 100% sursă de mărfuri şi comercianţi, ponderea operatorilor chinezi a scăzut la 30% în ultimii ani, iar cea a mărfurilor la 60-70% – raport relevant de asemenea pentru ilustrarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări. Anul trecut, mărfuri de peste 2,9 miliarde de dolari au ajuns în România din China, din care mai bine de jumătate reprezintă aparatură şi echipamente electrice şi electronice, alături de textile şi articole de metal. Comparativ cu importurile, exporturile româneşti au fost de circa 530 de milioane de dolari anul trecut şi reprezintă mai ales lemn şi componente de echipamente electrice şi electronice. Relaţiile comerciale dintre România şi China, de 3,4 miliarde de dolari, reprezentă circa 2,9% dintr-o valoare totală a schimburilor comerciale dintre România şi restul lumii, în timp ce deficitul adus de relaţia cu China a ajuns la 28,75% din totalul deficitului României în relaţie cu alte ţări.

    În acelaşi timp, China înseamnă doar 0,8% din totalul investiţiilor străine pe piaţa locală. „Unul dintre obiectivele României pe această relaţie trebuie să fie acela de reducere a deficitului comercial uriaş, prin creşterea exporturilor. Totuşi, trebuie subliniat că, în realitate, volumul exportului românesc pe China este de aproape 1 miliard de dolari, aproape dublu faţă de oficial“, spun reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, referindu-se la direcţiile în care ar trebui dezvoltate relaţiile comerciale dintre România şi China. Ei spun că diferenţa provine din modul diferit de cuantificare din statistica României faţă de cea a Chinei. Astfel, dacă o fabrică de mobilă, cum ar fi cea din Târgu Lăpuş, livrează canapele la IKEA, la noi figurează ca export Suedia, lanţul IKEA ducând marfa în toate magazinele sale din lume, inclusiv China. La fel este şi cazul confecţiilor executate în lohn pentru case de modă din Italia, care sunt apoi livrate în toată lumea. „De aceea, în statistica din China, România figurează cu câteva zeci de mii de perechi de pantaloni livrate la export, iar în statistica noastră nu“, observă Sorin Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

  • Gropile nesemnalizate se plătesc cu închisoare. Legea, promulgată de Iohannis

    Autorităţile care nu semnalizează corespunzător gropile sau lucrările de pe drumurile publice vor plăti cu libertatea. Asta înseamnă că, dacă s-a produs un accident rutier grav din cauza unei gropi nesemnalizate, administratorul drumului riscă de la 6 luni la 3 ani de închisoare.


    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care autorităţile sunt obligate să monteze inclusiv lămpi cu lumină în zonele cu lucrări pe drumurile publice sau porţiunile de drum deteriotat.

    Deşi este un proiect vechi de aproape doi ani, parlamentarii l-au adoptat doar după moartea poliţistului Bogdan Gigină. Acesta şi-a pierdut viaţa în urma unui accident din cauza unei gropi nesemnalizate corespunzător.

     

  • Gabriel Oprea, fostul ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată de DNA

    Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

    În acelaşi dosar vor fi judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare parc urban natural din Europa se va deschide in Bucureşti

    După mai bine de 5 ani de lobby din partea asociaţiilor pentru protecţia mediului, printre care şi “Let`s Do It, Romania!”, Guvernul României, prin Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a dat astăzi avizul de înfiinţare a Parcului Natural Văcăreşti.

    Această decizie istorică pentru Bucureşti şi România va însemna că zona care adăposteşte în acest moment peste 97 de specii protejate va avea instituit regimul de protectie si de conservare. Parcul Natural Văcăreşti va deveni, astfel, cel mai mare parc natural urban din Europa.

    Parcul Natural Văcăreşti include 190 de hectare de spaţiu verde şi este casa a 97 de specii de păsări (45 specii aflate în diferite faze de protecţie) şi mamifere ca: vidra (specie protejată), vulpe, nevăstuică, enot. De asemenea, aici se găsesc şi alte specii precum ţestoasa de uscat şi ţestoasa de apă.

    De-a lungul anilor, zona a reusit sa se conserve într-un mod extraordinar, în ciuda ameninţărilor ivite la tot pasul. Cele mai mari provocări au venit de la oameni, din cauza pescuitului ilegal în lacuri, inclusiv cu plasa electrică, a incendiilor devastatoare, sau din cauza cantităţilor uriaşe de deseuri, care dăunează atât păsărilor, care pot confunda deşeurile cu hrana, cât şi faunei.
     

  • Dosarul “Rompetrol II”, sechestru de trei miliarde de lei la rafinăria Petromidia

    Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul “Rompetrol II”, punând sechestre de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, potrivit Mediafax.

    Procurorii DIICOT au pus, luni dimineaţa, sechestre în valoare de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice. Dosarul este disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions şi SC Rompetrol Rafinare sunt introduse ca părţi responsabile civilmente în acest nou dosar, reprezentanţii societăţilor fiind citaţi la sediul DIICOT pentru audieri marţi, 10 aprilie.

    În primul dosar “Rompetrol”, au fost trimise în judecată 13 persoane, printre acestea fiind omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul ministru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu.

    În anul 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv în dosarul Rompetrol, pe senatorul Sorin Roşca Stănescu la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la doi ani şi opt luni de închisoare, tot cu executare. În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia în luna august a anului 2014. După proces, Ministerul Finanţelor a cerut, în instanţă, recuperarea prejudiciuluii de la urmaşii lui Dinu Patriciu, cererea ministerului fiind judecată în prezent.

    Irina Mihaela Popovici, fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM), a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului iar Gabriela Victoria Anghelache, fost preşedinte al CNVM, a primit tot o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului. Paul Gabriel Miclăuş, membru al CNVM la data faptelor, a fost condamnat la doi ani de închisaore cu suspendare pentru favorizarea infractorului.

    Prin aceeaşi decizie, Alexandru Bucşă, administrator şi director economic al Rompetrol la data faptelor, a fost condamnat definitiv la şase ani de detenţie. În cazul lui Florin Iulian Aldea, agent de servicii de investiţii financiare, reprezentant al SSIF Alpha Finance la data faptelor, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional, potrivit Mediafax.

    Claudiu Simulescu, agent de servicii de investiţii financiare şi reprezentant SSIF Eastern Securities la data faptelor, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe când Petrică Grama, fost şef al Direcţiei Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finanţelor Publice, a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare.

    Victor Eros, fost membru CNVM, a primit doi ani de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului, iar Cerasela Rus, agent de servicii de investiţii financiare şi trader la SSIF Alpha Finance la data faptelor, a fost condamnată la trei ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru aderarea la un grup infracţional organizat.

    Elena Albu, fosta şefă a Corpului de Control al CNVM, a fost achitată pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi pentru favorizarea infractorului. Prin decizia instanţei, Alexandru Bucşă şi Petrică Grama, în solidar cu Rompetrol, au fost obligaţi să plătească aproximativ 58 de milioane de dolari Ministerului Finanţelor.

  • Ingredientul lipsă

    Cu exact zece ani în urmă scriam un text numit „Rolul nevestelor în procesul decizional al investiţiilor“, care marca un subiect asemănător: atunci pierduserăm o investiţie a grupului MAN, care a mers tot în Polonia. Valoarea nu era atât de mare, dar nici neglijabilă, de 40 de milioane de euro, iar la baza deciziei au stat tot ceva nemulţumiri legate de teren, la care s-au adăugat aspecte socio-culturale.

    Asta înseamnă, în limbaj de lemn asemănător cu cel de mai sus (…şi-a arătat deschis şi transparent dorinţa…), că nevestele ştebilor nemţi au ajuns la concluzia că la Arad nu aveau unde să se distreze şi nici unde să meargă la cumpărături (ba chiar au întrebat în cât timp se poate ajunge la Budapesta). Şi am scris atunci: „Cred că decizia de a investi în Romania este în relaţie direct proporţională nu numai cu lucruri deja invocate, cum sunt corupţia sau legislaţia în schimbare, ci şi altele, neevidenţiate la mese rotunde pe tema investiţiilor, dar prezente, reale şi în măsură să influenţeze: cantitatea de gunoaie din oraş, volumul decibelilor lansaţi de maşinile oprite la stop, insistenţa cu care te asaltează anumite categorii de cerşetori sau calitatea serviciilor din hoteluri şi restaurante.

    Argumente ca introducerea cotei unice de impozitare sau mărimea pieţei sau calificarea forţei de muncă sau micimea salariilor plătite românilor vor mai aduce o perioadă investitori, dar pentru investiţii trebuie mai mult, de exemplu luat în calcul rolul important al nevestelor în luarea deciziei“.

    Acesta nu este un exerciţiu stupid de tipul „v-am spus eu!“. Dar faptul că ratăm şi în 2006, şi în 2008, şi în 2016, acestea fiind numai trei dintr-un lung şir de rateuri în atragerea de investiţii străine, arată că unu, nu învăţăm nimic, niciodată, şi că doi, ne lipseşte un ingredient absolut necesar, ambiţia.

    România a trăit un prim deceniu postrevoluţionar pentru că s-a complăcut în sărăcie şi minciună, şi a pierdut alţi ani buni din următorul deceniu şi jumătate din imobilism, sărăcie, prostie şi politicianism absurd. Naţia nu a avut în întregul ei ambiţia de a-şi face curăţenie în ogradă şi de a-şi depăşi limitele, preferând să se transforme într-un soi de executant umil al ordinelor altcuiva. Nu vorbesc de ambiţii personale aici, de îndârjirea tinerilor care au învăţat şi au pornit afaceri, a antreprenorilor care au croit afaceri de succes sau a angajaţilor care şi-au făcut cinstit datoria, ci de imaginea de ansamblu, de cum ne-am mulţumit mereu cu puţin, de cum ne-am obişnuit cu eşecul. De liderii pe care i-am avut, care niciodată n-au gândut cu capul lor, ci al uniunii, al organismelor internaţionale, al oricui altcuiva.

    O ambiţie ar fi să realizăm, de exemplu, o companie de tehnologie de un miliard de dolari, dacă tot ne lăudăm cu softiştii şi cu rezultatele muncii lor. Un antreprenor cu şanse să aibă o companie de un miliard îmi spunea recent că în Silicom Valley 200.000 de programatori fac business de mii de miliarde. Noi avem cam 70.000, oare n-am putea gândi un program coerent care să salte miliardul pe care îl produc acum la o cincime din cât face Silicon Valley? Dar Silicon Valley este o creaţie a fondurilor cu capital de risc şi nu a statului care „…şi-a arătat deschis şi transparent dorinţa…“, a banului în mişcare, a infrastructurii, a oamenilor dispuşi să rişte şi nu a unui sistem bancar prea puţin dispus să investească în aventuri tehnologice. 

    Merge cu „Mâncătorii de cartofi“, de Van Gogh.

  • Opinie Lavinia Raşca: Afacerile de familie şi provocările lor

    Reiau o temă importantă, pe care am mai abordat-o în articolul „de ce nu vorbim despre afacerile de familie?“, publicat în august 2014.

    SITUAŢIA AFACERILOR DE FAMILIE ÎN EUROPA

    Afacerile de familie sunt o prezenţă puternică în Europa şi în România. Cele peste 14 milioane de afaceri de familie din Uniunea Europeană asigură 60 de milioane de locuri de muncă, aproape 50% din totalul celor existente în sectorul privat.
    75% dintre proprietarii lor sunt optimişti cu privire la viitorul acestora – potrivit celei de a treia ediţii a Barometrului European al Afacerilor de Familie, realizat în 2015 în 25 de ţări printre care şi România, de către KPMG şi de European Family Business. Acest procent este mai mare decât în  ediţiile anterioare ale raportului. |n firmele mici, gradul de încredere în viitor este mai mic decât cel din firmele mari – 66% faţă de 81%. Afacerile de familie autohtone sunt mai solide astăzi decât înainte de criză, ca urmare a retragerii unor investitori străini şi a lichidării afacerilor neperformante, aşa cum arată Alexandru Medeleanu, unul dintre autorii Raportului PwC 2012/2013 ”Family Business Survey„ Romania.

    Indicatorii de performanţă în afacerile de familie europene au avut o evoluţie pozitivă în perioada care s-a scurs de la ediţia anterioară a studiului. 58% au raportat creşterea cifrei de afaceri, 26% menţinerea şi doar 16% reducerea ei (acest din urmă procent este jumătate din cel de anul trecut). Afacerile de familie au strategie pe termen lung, 41% dintre ele au un plan de schimbare în următoarele douăsprezece luni. Numirea unui director general din afara familiei a scăzut ca importanţă în topul priorităţilor de pe locul unu în 2013, pe locul cinci în 2015, când se preferă pregătirea succesorilor din familie pentru a prelua managementul.

    Deşi se constată o creştere a dorinţei de vânzare către terţi faţă de anii anteriori, 26% dintre respondenţi plănuiesc să treacă managementul afacerii la generaţia următoare şi 20% să îi transfere proprietatea asupra activelor sau părţile sociale, dorind ca în felul acesta să păstreze notorietatea numelui de familie, şi valorile acesteia. Unul din cinci tineri ai căror părinţi deţin o afacere de familie are în vedere posibilitatea de a o prelua; 3,5% intenţionează să facă acest lucru imediat după terminarea studiilor şi ceva mai mulţi, 4,9%, la cinci ani de la absolvire – conform unui alt barometru, realizat tot în 2015 de Ernst and Young şi de Universitatea St. Gallen – ”Coming home or breaking free„.  Părinţii lor au păreri similare: 69% dintre proprietarii afacerilor de familie cu vânzări de peste un milion de euro consideră că este bine ca tinerii membri ai familiei să acumuleze experienţă lucrând 3-5 ani în afara businessului, înainte de a se alătura acestuia.

    La nivel european, în afacerile de familie s-au dezvoltat mecanismele şi practicile specifice guvernanţei corporative: 63% dintre respondenţi au consiliu director, 23% au consiliu de familie, 19% au constituţie de familie, 22% au plan de succesiune pentru pentru directorul general – conform barometrului KPNG şi EFB.

    PROVOCĂRI ÎN AFACERILE DE FAMILIE

    Principala provocare raportată de 37% dintre proprietarii afacerilor de familie participante la studiul KPNG şi EFB este creşterea concurenţei. Pe locul doi, cu un procent de 33%, se află capacitatea de a recruta şi de a menţine talentele, ceea ce cu trei ani în urmă nu se afla în top cinci provocări. |n România, procentul celor care simt această presiune este mai mare decât cel la nivel european. Problema talentelor este legată strâns de competitivitate şi de creşterea durabilă, în condiţiile în care în Europa apar în fiecare an 1,2 milioane de afaceri noi.

    Referitor la provocările specifice cu care se confruntă la ora actuală proprietarii afacerilor de familie din România, consider că ele nu diferă semnificativ de cele din Europa.
    Una dintre acestea, la care nu mă voi opri, în primul rând pentru că din fericire nu m-am întâlnit niciodată cu ea ”pe viu„, este legată de corupţie.

    Este vorba apoi despre cele care au la bază profesionalizarea încă insuficientă a managementului, ceea ce reprezintă o frână în dezvoltarea companiilor. Observ însă semnale pozitive în acest sens.
    Cea mai spinoasă provocare a afacerilor de familie mi se pare a fi tranziţia, transferul de putere între generaţii. Conform declaraţiilor lui Bogdan Ion, country managing partner la EY România, doar una din două afaceri de familie trece la a doua generaţie şi doar una din cinci la a treia.

    Oare situaţiile nefericite, de eşec în tranziţia de la o generaţie la alta în afacerile de familie, apar din cauza lipsei de potenţial al companiei? Da, uneori. Sau poate din cauza comunicării defectuoase între generaţii şi a lipsei de pregătire sau de motivaţie a succesorilor? Mai adesea. De cele mai multe ori însă, cauza profundă a imposibilităţii transferului de putere la moştenitori sau la profesionişti din afara companiei este aceea că managerul-fondator sau managerul-proprietar din generaţia actuală, ajuns la senectute şi/sau depăşit de cerinţele de profesionalizare a managementului pe care o impune trecerea afacerii într-un alt stadiu de dezvoltare, declară că predă ştafeta, dar nu o face de fapt.

    Deşi aparent se retrage din poziţia principală şi iniţiază chiar procesul de transfer, aducând noul lider în companie, nu-i dă putere de decizie, sau i-o dă la început, dar i-o ia în fapt după un timp, deşi nu recunoaşte asta. De ce? Pentru că eul său profund nu se împacă cu ideea că afacerea poate să supravieţuiască fără el, chiar dacă există toate premisele obiective. Şi pentru că se teme de golul pe care-l lasă în viaţa lui cedarea controlului, de pierderea statutului de personaj central indispensabil, în jurul căruia gravitează întregul univers al companiei. Egoul său suferă atunci când angajaţii nu mai vin atât de des la el şi nu-i mai cer părerea. Nu are alte proiecte care să-i satisfacă nevoile de diversitate, de conectare la comunitate, de a fi semnificativ pentru ceilalţi. Suferinţele sunt cu atât mai mari cu cât succesorul, fie el şi propriul copil, demonstrează că este mai competent şi este ascultat, urmat şi respectat de angajaţi.

    Toate aceste frustrări mocnite izbucnesc la un moment dat sub forma unor conflicte manifeste, pretextul fiind că succesorul nu acţionează corect. Ele apar de fapt când noul lider elaborează şi implementează strategia, asigurând claritatea structurii, sistemelor şi proceselor.

    O tranziţie reală are loc doar atunci când antreprenorul/manager acceptă realmente să facă transferul de putere. El poate fi ajutat în acest sens de către cei apropiaţi, conştienţi de faptul că traversează o perioadă dificilă. |n primul rând de către succesor, care este recomandabil să se poarte cu tact, pentru a nu răni egoul predecesorului său. Apoi de către rudele foarte apropiate. De către membrii consiliului de administraţie şi de către specialişti – consultanţi, coachi, mentori.
    |n anul 1998 am participat la o conferinţă de antreprenoriat în Trieste, un oraş din nordul Italiei. |n regiunea respectivă funcţionează multe afaceri de familie. Unul dintre vorbitori a fost directorul camerei de comerţ locale. Îmi amintesc că a subliniat la un moment dat cât de solicitaţi erau consultanţii pentru medierea conflictelor între generaţii.

    Mai am o amintire, din perioada copilăriei antreprenoriatului românesc. Mă aflam la un training, într-un centru de consultanţă pentru întreprinderi mici, din Statele Unite. Un antreprenor a venit să ne povestească despre experienţele sale: ”Am plecat din compania tatălui meu jurând că nu-mi voi supune niciodată copiii la ceea ce am îndurat eu acolo. Băiatul meu şi-a terminat acum studiile şi lucrează în industrie pentru a căpăta experienţă. Am stabilit amândoi că atunci când se va simţi pregătit, în maximum trei ani, va prelua complet compania în cel mult şase luni, iar eu mă voi retrage. Toată lumea ştie asta – chiar şi eu„ – a spus râzând.

    |n vremurile acelea, lucrurile îmi erau cunoscute doar din cărţi şi mi se păreau teoretice, afacerile fiind atât de tinere în România. Antreprenorii înşişi erau tineri, iar copiii lor foarte mici. Acum însă, subiectul tranziţiei este de maximă actualitate.

  • O femeie a mers la medic pentru că soţul ar fi fost infidel. După o analiză atentă, medicii au constatat că este un caz unic

    Iluzia subită a unei femei depre faptul că soţul său i-a fost infidel 20 de ani s-a dovedit a avea o cauza surprinzatoare.

    O femeie din Turcia, în vârstă de 43 de ani, a devenit brusc suspectă de infidelitatea soţului ei. Ea a început să caute prin telefon şi prin obiecte personale ale soţului său.  

    ”Femeia a venit la un consult  solicitând ajutor medical pentru paranoia ei despre comportamentul soţului”, a declarat doctorul C. Onur Noyan, psihiatru de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Istanbul.

    Vezi aici ce i-a făcut pe medici să declare că se confruntă cu un caz unic! Ce ”terapie” i-au aplicat!

  • Cum plănuieşte Elon Musk să facă istorie

    Este greu să greşeşti atunci când estimezi impactul economic al industriei auto. Automobilele sunt în multe ţări dezvoltate baza industrială şi a pieţei de retail. Pe spatele industriei auto trăiesc o mulţime de alte afaceri: dealerii de maşini, benzinarii şi producătorii de combustibil, revistele şi emisiuni de profil, service-urile, gamerii, asigurătorii, firmele de publicitate. Producţia, vânzările şi proprietatea auto sunt vitale pentru ele. De aceea, ascensiunea şi succesul continuu al Tesla sunt atât de interesante: au un potenţial extrem de perturbator. Recent, Tesla Motors a anunţat peste 325.000 de comenzi în doar câteva zeci de ore pentru noul său model Model 3. Aceasta pentru o maşină care încă nu există şi nu va fi livrată prea curând, probabil nu înainte de 2018, scrie revista Slate.

    Marea inovaţie a Tesla Motors, şi a lui Musk, nu este ingineria maşinilor. Ideea de a folosi electricitatea pentru a propulsa o maşină nu este nouă. Mulţi alţi producători auto şi‑au aruncat pe piaţă propriile maşini electrice. Cea mai spectaculoasă inovaţie a companiei constă în practicile de afaceri, care diferă semnificativ de cele ale celorlalţi producători de autivehicule. Impactul Tesla se va simţi, probabil, dincolo de rezultatele financiare ale companiei.

    Dacă maşinile sale vor deveni ceva obişnuit pe străzi şi produse în masă, aşa cum Musk speră să se întâmple cu Model 3, şi dacă Tesla va ajunge pe profit (în 2015 a înregistrat pierderi operaţionale de 717 milioane de dolari), aceasta va însemna o modificare majoră a fluxurilor de venituri din economie. O schimbare mult mai mare decât cele 13,4 miliarde de dolari pe care producătorul le-ar obţine din cele 325.000 de maşini rezervate.

    Aceasta deoarece Tesla şi proprietarii de maşini nu-şi prăpădesc banii pe serviciile şi produsele care golesc portofelele industriei tradiţionale şi ale clienţilor ei. Fiecare vehicul Tesla pus în circulaţie înseamnă o tăietură în vânzările de combustibil. Compania a vândut deja 107.000 de maşini şi niciuna dintre ele nu foloseşte benzină. Un calcul sumar arată că la fiecare 100.000 de maşini Tesla în circulaţie, benzinăriile pierd venituri de 100 de milioane de dolari pe an (calculul are la bază preţurile din SUA). Bineînţeles, şi electricitatea costă, dar nu atât de mult.

    Apoi, vor fi schimbări în domeniul publicităţii. Start-up-urile cheltuie adesea exagerat de mult pe publicitate pentru a se face cunoscute pe o piaţă aglomerată. Însă Tesla este oaia neagră a familiei auto şi iese în evidenţă doar prin faptul că există. Musk a atras comenzi de invidiat fără, spre exemplu, să plătească pentru vreun spot publicitar de 30 de secunde la Super Bowl. Tesla lipseşte din reclamele de la televizor, dar numele apare în schimb frecvent în presă. Ambiţiile, carisma şi banii lui Musk sunt mai captivante.

    În 2015, trei din primii zece cei mai mari cheltuitori pe publicitate din SUA au fost General Motors (nr. 3, cu 3,1 miliarde de dolari), Ford (nr. 6, cu 2,5 miliarde de dolari) şi Fiat/Chrysler (nr. 8, cu 2,2 miliarde de dolari). De asemenea, Tesla nu s-a angajat în eforturi de sponsorizare, spre exemplu pentru echipe sportive, aşa cum fac ceilalţi producători auto, şi ignoră spectacolele auto. Companiile de maşini cheltuie tone de bani pentru a apărea cu maşini tunate la diverse spectacole şi manifestări auto. Tesla nici măcar nu s-a obosit să apară la New York Auto Show.

    De asemenea, producătorii auto cheltuie tone de bani pentru a-şi susţine vastele reţele de dealeri. Acestea sunt, într-un fel, principalii clienţi în condiţiile în care ele cumpără maşinile şi sunt singura cale în care producătorul ajunge la clientul final.
    Tesla nu are dealeri şi îşi vinde maşinile direct clienţilor prin magazinele de retail pe care le deţine. Fiecare maşină Tesla vândută reprezintă o pierdere de marjă pentru un dealer auto şi o ameninţare pentru o structură veche de un secol în care vehiculele sunt comercializate prin dealeri care menţin stocuri mari. Producătorii auto cheltuie mulţi bani pe stimulente – discounturi, dotări, pachete de opţiuni şi chiar premii în cash – pentru a scăpa de maşinile de pe stoc. Spre exemplu, în luna noiembrie a anului trecut, suma medie plătită în SUA ca stimulent a fost de 3.108 dolari de maşină.

    Tesla nu face aşa şi şi-a construit un model de business în care de cele mai multe ori cere preţul întreg. Iar dacă achiziţiile de maşini Tesla sunt subvenţionate, spre exemplu pentru diverse scheme de reducere a poluării sau de încurajare a start-up-urilor, altcineva plăteşte pentru ele – de cele mai multe ori contribuabilii. În SUA, o persoană care cumpără o maşină cu propulsie integral electrică primeşte scutiri de taxe de 7.500 de dolari.

    Wall Street-ul nu poate rămâne nici el indiferent. Tesla a fost destul de activă pe pieţele financiare. Anul trecut a vândut pe bursă acţiuni de 500 de milioane de dolari. Dar şi aici compania iese din tipar. Ea încasează în avans depozitele clienţilor, cu un an, doi, trei înainte de producţie sau de livrare. Ceilalţi producători nu fac aşa. Iar depozitele se adună, devenind, desigur, pasive. Odată ce acceptă un depozit, Tesla se obligă să producă maşina. Şi cum 325.000 de persoane s-au repezit să plătească în avans câte 1.000 de dolari pentru a-şi rezerva Tesla Model 3, compania a adunat 325 de milioane de dolari fără să plătească niciun comision lupilor de pe Wall Street.

    Capriciile se vor domoli, cu siguranţă, după ce compania va creşte şi va căuta să se transforme dintr-un brand de lux într-unul mainstream, spun unii analişti. Pe măsură ce se va maturiza şi va ţinti diferite niveluri de preţ, Tesla va trebui să se poarte ca un producător auto american tipic. Sau nu? Până acum nu a dat semne că se îndreaptă spre această direcţie. A reuşit să atragă 325.000 de comenzi în câteva zeci de ore fără să plătească pentru clipuri publicitare sau pentru participarea la spectacole auto, fără a-şi construi o reţea de dealeri. Iar aceasta este adevărata ameninţare care vine din partea Tesla pentru establishment-ul auto. Compania creează un model de afaceri alternativ. Un întreg ecosistem de afaceri alternativ.
    Ascensiunea Tesla nu va fi ca o plimbare prin parcul auto. A devenit o obişnuinţă pentru Musk să rateze ţintele de profitabilitate şi de livrare. Nu cu luni, ci cu ani.

    Revista Consumer Reports scrie că mailul Tesla este plin cu mesajele proprietarilor de Model X care se plâng că crossover-urile lor electrice au o grămadă de probleme care necesită reparaţii în garanţie. Un proprietar spune că maşina sa de 138.000 de dolari are probleme la ambele uşi din spate, că noaptea vede luminile dublu prin parbrizul uriaş şi că pilotul automat devine confuz uneori. Clienţii se plâng, dar şi laudă serviciile pe care le primesc de la Tesla, pentru că producătorul efectuează reparaţiile rapid şi eficient.

    Cu toate acestea, magia lui Musk funcţionează şi el a reuşit să construiască un adevărat cult în jurul său. Poate că ceilalţi guru din industria auto l-au luat în râs, dar guvernul francez i-a luat planurile foarte în serios. Ségoléne Royal, ministrul francez al ecologiei, dezvoltării sustenabile şi energiei, i-a cerut întreprinzătorului american să-şi construiască o fabrică în locul celei mai vechi centrale nucleare franceze, care va fi închisă începând cu anul acesta, scrie Francetvinfo.fr. Ministrul spune că a discutat cu Musk şi acesta i-a spus că ar vrea să construiască o uzină în Europa şi că oscilează între Germania şi Franţa.

    „Nu a spus nu! Cine nu riscă nu câştigă“, a explicat Royal, fostă candidată la preşedinţia Franţei. Contactată de Francetvinfo, Tesla a anunţat că „în prezent nu are proiecte de implementare în Europa“.

    Între timp, Tesla derulează planuri costisitoare de extindere a uzinei sale din Fremont pentru a majora capacitatea de producţie la 500.000 de unităţi până în 2020. Producţia lui Model 3 – primul model produs în masă – urmează să crească gradual până în 2019.

    Sunt voci care spun că nu maşinile vor fi obiectul principal de afaceri al Tesla, ci bateriile, ce urmează să fie produse la o fabrică, Gigafactory, aflată în construcţie în Nevada. Bateriile de acolo ar putea înlocui gazele naturale şi alte surse de încălzire, iar Musk nu a făcut din aceste planuri un secret. Bateriile ar trebui să reducă cu mai mult de 30% costul per kilowatt-oră.  Producţia va începe anul viitor, coordonată cu lansarea Model 3.

    Tesla şi planurile lui Musk sunt luate acum în serios şi de puternicii producători auto germani. Mercedes, BMW, Audi şi Porsche sunt şi ei producători de nişă, axaţi pe piaţa de lux. Au o experienţă de zeci de ani şi sunt giganţi în domeniul lor. Cândva nu puteau decât să ia în râs ambiţiile lui Musk. În noiembrie, Edzard Reuter, un fost preşedinte al Daimler, a descris Tesla ca fiind „o glumă care nu poate fi luată în serios în comparaţie cu măreţele companii germane“, scrie Los Angeles Times.

    Şi aceşti producători au lansat sau au în pregătire maşini electrice, dar planurile lor se concentrează pe propulsie hibridă, deoarece au crezut că prea puţină lume ar cumpăra maşini cu propulsie integral electrică cu o autonomie mai mică de 160 de kilometri la o încărcare completă. Însă succesul pe care îl are chiar în Germania Model S, pur electric, cu o autonomie de 400 de kilometri, i-a pus pe gânduri. Maşinile lor au, în Germania, vânzări dezamăgitoare. BMW i3, cu propulsive integral electrică, are o autonomie de doar 130 de kilometri!

    „Producătorii germani iau Tesla în serios din ce în ce mai mult. Nemţii sunt grozav de mândri de talentele lor inginereşti şi cred că naţia lor ştie orice se poate şti despre maşini, că nimeni nu poate construi o maşină mai bine decât ei“, spune Ferdinand Dudenhoeffer, specialist în industria auto germană la Centrul de Cercetare Auto al Universităţii Duisburg-Essen.  „Apoi iată că vine un golan tânăr din California. Au crezut că nu ştie nimic despre maşini şi l-au tratat ca pe o glumă. Iar acum îl văd cum conduce revoluţia.“

    Nemţii au cumpărat anul trecut de la Tesla mai multe maşini electrice decât de la oricare alt producător auto. Compania americană se dovedeşte a fi un competitor deosebit de puternic în Germania chiar şi înainte de lansarea Model 3, vânzând 1.582 de maşini Model S în 2015. Pe această piaţă, în aceeaşi periodă, BMW a reuşit să vândă 1.051 de maşini din modelul BMW i3s, Mercedes 1.161 de maşini cu propulsie integral electrică şi 676 de Smart-uri electrice, iar VW 796 Golf‑uri electrice.
     

  • De ce sunt atât de uşor de jefuit bancomatele de către hackeri

    Aproape fiecare bancomat din lume ar putea fi accesat fraudulos sau jefuit, cu sau fără ajutorul unui program malware. Potrivit unei cercetări a experţilor Kaspersky Lab, acest lucru se întâmplă din cauza folosirii frecvente a unui software învechit şi nesigur, a greşelilor de configurare a reţelei şi a lipsei de măsuri de securitate pentru părţile critice ale ATM-ului, în mediul real.

    Timp de mai mulţi ani, cea mai mare ameninţare pentru utilizatorii şi deţinătorii de ATM-uri erau aparatele de tip “skimmers” – dispozitive ataşate unui ATM pentru a fura datele de pe benzile magnetice ale cardurilor. Dar, pe măsură ce tehnicile malware au evoluat, bancomatele sunt expuse la pericole mai mari.

    În cadrul cercetării, experţii au demonstrat că atacurile malware împotriva ATM-urilor sunt posibile din cauza mai multor probleme de securitate. În primul rând, toate bancomatele sunt computere care funcţionează cu sisteme de operare învechite, cum este Windows XP. Astfel, bancomatele sunt vulnerabile la infectarea cu malware pentru PC şi la atacuri prin intermediul exploit-urilor.

    În marea majoritate a cazurilor, programele speciale care permit PC-urilor să interacţioneze cu infrastructura bancară şi cu unităţile hardware, cu procesarea numerarului şi a cardurilor, sunt bazate pe standarde XFS (eXtensions for Financial Services). Aceasta este o specificaţie destul de veche şi nesigură, creată iniţial pentru a standardiza software-ul pentru ATM-uri, pentru a funcţiona pe orice echipament, indiferent de producător. În cazul în care un program malware reuşeşte să infecteze un ATM, primeşte puteri aproape nelimitate în materie de control: poate transforma PIN pad-ul si cititorul de card în skimmer sau, pur şi simplu, poate face să fie eliberaţi toţi banii pe care îi are bancomatul în interior, la comanda unui hacker.

    În numeroase cazuri observate, infractorii nu trebuie să folosească programe malware pentru a infecta un ATM sau reţeaua bancară din care face parte acesta. Acest lucru este posibil din cauza absenţei măsurilor de securitate în mediul real, care să protejeze bancomatele. Foarte frecvent, acestea sunt construite şi instalate în aşa fel încât o terţă parte să poată avea acces uşor la calculatorul din interiorul ATM-ului sau la cablul de reţea care conectează aparatul la Internet. Dacă obţin acces fizic, fie şi parţial, la ATM, infractorii ar putea să:

    • Instaleze un microcomputer programat special (aşa-numita cutie neagră), în interiorul ATM-ului, care le va da atacatorilor acces de la distanţă la ATM;
    • Reconecteze ATM-ul la un fals centru de procesare.

    Un fals centru de procesare este un program care procesează datele de plată şi este identic cu programul folosit de bancă, în ciuda faptului că nu îi aparţine acesteia. Odată ce ATM-ul este reconectat la un centru fals, atacatorii pot da orice comandă vor ei, iar bancomatul o va efectua.

    Conexiunea dintre ATM-uri şi centrul de procesare poate fi protejată în mai multe moduri. De exemplu, folosirea unui VPN, criptare SSL/TLS, un firewall sau autentificare MAC, implementarea unor protocoale xDC. Cu toate acestea, astfel de măsuri nu sunt implementate prea des. Iar atunci când sunt, se întâmplă să fie configurate greşit, lucru descoperit doar în timpul unei evaluări de securitate a ATM-ului. Prin urmare, infractorii nu trebuie să manipuleze hardware-ul, ci profită de punctele slabe din comunicarea dintre ATM şi infrastructura bancară.

    Cum se poate opri jefuirea ATM-urilor 

    “Rezultatele cercetării noastre arată că, deşi companiile încearcă să implementeze acum caracteristici de securitate solidă pentru ATM-uri, multe bănci folosesc încă modele vechi, nesecurizate, fiind nepregătite în faţa infractorilor. Aceasta este realitatea actuală, care le cauzează băncilor şi clienţilor lor pierderi financiare uriaşe. Din punctul nostru de vedere, cauza este o prejudecată veche, şi anume că infractorii cibernetici sunt interesaţi doar de atacuri împotriva Internet banking-ului. Şi sunt, într-adevăr, interesaţi de astfel de atacuri, dar văd, din ce în ce mai mult, valoarea exploatării vulnerabilităţilor ATM-urilor, pentru că atacurile directe împotriva acestor dispozitive le scurtează semnificativ drumul până la banii reali”, spune Olga Kochetova, Security expert la departamentul Kaspersky Lab Penetration Testing.

    Cum se pot proteja producătorii de ATM-uri ? În primul rând, trebuie să revizuiască standardul XFS, punând accent pe siguranţă şi să introducă autentificarea în doi paşi între dispozitive şi programele legitime. Aceste măsuri vor contribui la reducerea riscului de retrageri neautorizate de numerar folosind troieni şi de obţinerea a controlului asupra bancomatelor, de către atacatori.

    În al doilea rând, este necesară implementarea unei “distribuiri autentificate” pentru a exclude posibilitatea de atacuri prin intermediul unor false centre de procesare.

    În al treilea rând, este necesară implementarea criptării şi controlul integrităţii datelor transmise între unităţile hardware şi PC-urile din ATM-uri.