Tag: banca

  • LOVITURĂ majoră pentru piaţa de criptomonede din România. BNR iese la atac

    Banca Centrală îşi întăreşte astfel poziţia exprimată prin comunicatul emis în martie 2015, când atrăgea atenţia asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite în astfel de monede.

    BNR semnalează o creştere a interesului populaţiei faţă de monedele virtuale, în special Bitcoin, atât din perspectiva deţinerii şi tranzacţionării acestora, cât şi ca afacere. Pe fondul lipsei reglementărilor şi a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum şi a diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare şi reputaţionale la nivelul deţinătorilor.

    Totodată, având în vedere creşterea exponenţială din ultima perioadă a preţului majorităţii monedelor virtuale şi a fluctuaţiilor foarte mari înregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, Banca Naţională a României clasifică monedele virtuale, cum ar fi Bitcon, drept active  speculative, extrem de volatile şi riscante.

    BNR spune că va continua să monitorizeze evoluţia schemelor de monede virtuale din perspectiva manifestării unor potenţiale riscuri asupra sistemului financiar, cu menţiunea că, în prezent, datorită volumelor foarte mici, aceste scheme nu reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare din Rom ânia.

    Potrivit informaţiilor Ziarului Financiar, BNR nu a transmis băncilor comerciale vreo circulară cu acest subiect, fiind vorba de o recomandare verbală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro s-a apreciat faţă de dolar pe fondul turbulenţelor din SUA, leul a rămas stabil sub pragul 4,65

    Cotaţia oficială afişată marţi de Banca Naţională a României este 4,6423 lei/euro, sub plafonul de 4,65 pe care îl depăşise săptămînile trecute, chiar dacă pe pieţele internaţionale se consemnează turbulenţe severe.

    Dolarul american este cotat la 3,74 lei, în linie cu evoluţiile din ultimele zile.

    Faţă de dolarul american, moneda europeană s-a apreciat la cotaţia de 1,23-1,24 euro/USD, după ce în ultimele zile principalii indici ai pieţelor financiare de peste Ocean au avut corecţii de până la 10 puncte procentuale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viorel Cataramă: Euro ar trebui să fie peste 5 lei, dar „avem o gaşcă criminală de comunişti în Banca Naţională care ţine cursul la un nivel care nu reprezintă realitatea”

    „În România se întâmplă un lucru groaznic, anume creşterea salariilor din pix, care a generat creşterea tuturor preţurilor. De ce? Pentru că avem o gaşcă pe care eu aş numi-o criminală de comunişti în Banca Naţională a României, care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD-ALDE şi ţine cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea. Astfel încât BNR, prin politica pe care o face, şi datorită – repet – acestei grupări de comunişti, că nu pot să-i numesc altfel, încurajează importurile, face România dependentă de importuri, omoară producţia, omoară exporturile şi omoară sectorul privat. Toate s-au scumpit în România, numai euro nu s-a scumpit”, a spus Viorel Cataramă, la conferinţa de listare a companiei sale, Elvila, pe platforma AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

    „După părerea mea, cursul ar trebui să fie oricum peste 5 lei, euro – undeva spre 5,3-5,4 lei. Rata inflaţiei nu e la nivelul creşterii preţurilor din România, pentru că a fost ancorată de importurile ieftine”, a mai spus Viorel Cataramă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREMIERĂ pe piaţa bancară: Banca Transilvania introduce o nouă modalitate de plată

    Instituţia financiară este prima bancă locală care introduce plata la POS direct cu telefonul.

    BT Pay presupune adăugarea în aplicaţie, în format digital, a cardurilor de debit şi de credit pe care un client le are la Banca Transilvania. Aplicaţia va putea fi descărcată pe smartphone-uri cu sisteme de operare Android şi iOS din Google Play Store sau App Store.

    „(…) Apetitul clienţilor băncii noastre pentru cumpărăturile contactless este tot mai mare, creşterea fiind de peste 350% în decembrie 2017, faţă de decembrie 2016. De asemenea, fiecare secundă înseamnă 5 tranzacţii realizate cu unul dintre cele 20 de carduri din oferta noastră. Lansarea BT Pay un pas mare pe care banca îl face pentru a oferi clienţilor servicii digitale”, spune Ömer Tetik, Director General al BT.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro
     

  • EURO, la a treia zi consecutivă de MAXIM istoric

    Vineri 19 ianuarie moneda europeană a depăşit, în premieră, pragul de 4,66 lei.

    Pe piaţa valutară interbancară moneda europeană a oscilat marţi între 4,6645 şi 4,6698 lei.

    Deprecierea din ultima perioadă a leului faţă de euro vine pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungaria şi Polonia au BĂTUT PALMA, iar România a rămas pe dinafară

    Premierii ţărilor din grupul Vişegrad (V4 – Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia) vor decide asupra programului stabilirii unei bănci de dezvoltare regionale la un summit organizat la Budapesta pe 26 ianuarie, a declarat premierul ungar Viktor Orban.

    „Cei patru miniştri se vor întâlni din nou în Budapesta pe 26 ianuarie şi ne vom decide atunci asupra datei”, a spus Orban în interviul său săptămânal dat postului de radio Kossuth, scrie agenţia MTI.

    Orban a discutat despre înfiinţarea băncii regionale cu premierul polonez Mateusz Morawiecki la o întâlnire din Budapesta la începutul acestei luni. Orban a reamintit declaraţiile făcute la o întâlnire din luna aceasta cu oameni de afaceri germani că va căuta finanţare chinezească pentru dezvoltarea infrastructurii din regiune.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Euro, la un nou MAXIM ISTORIC. La cât a fost cotată moneda unică de BNR

    Pe piaţa valutară interbancară moneda europeană a oscilat luni între 4,6654 şi 4,6670 lei.

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut uşor, luni, la 1,98%, de la 1,99%, cât a fost cotat vineri, 19 ianuarie.

    Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a scăzut la 2,22%, de la 2,23%.

    Indicele ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a rămas stabil, la 2,32%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a reuşit o tânara să economisească pâna la vârsta de 31 de ani suficienţi bani să ii ajungă toată viaţa

    “Oamenii nu-şi notează cheltuielile. Nu pentru că sunt proşti sau nu ştiu cum, dar pur şi simplu nu o fac. Astfel nu ştiu unde se duc banii”, spune tânăra.

    Mai mult, Shen consideră că aceasta este cea mai mare greşeală pe care tinerii o fac.

    “Am câţiva prieteni care câştigă mai mulţi bani ca noi şi ne întreabă cum de suntem indepenţi financiar, unde s-au dus banii lui”, spune Shen care călătoreşte împreună cu soţul ei Bryce. Cei doi au un buget fix când călătoresc şi se ţin de el. “Ştiu că este foarte dificil, dar este foarte important să vezi concret pe ce dai banii”, adaugă ea.

    Ea mai spune că nu este fatal dacă greşeşti bugetul din când în când. “Toată lumea face greşeli”, dar pune accentul pe vizualizarea unui buget de cheltuieli “Mă îndrept în direcţia greşită, nu merg către obiectivul meu financiar. Să zici asta este primul pas în direcţia corectă”

  • Cel mai slab leu. Euro a depăşit pragul de 4,66 lei şi a ajuns la un nou maxim istoric

    Pragul de 4,66 lei/euro mai fusese depăşit doar temporar, în şedinţele interbancare anterioare, dar până acum nu a fost consemnat ca o cotaţie oficială.

    Vineri, când şedinţa de tranzacţionare debutase la cotaţii mai mici, euro a trecut pragul de 4,66 lei în jurul orei 10.50, după care s-a stabilizat pe noul palier, la ora 13.00 (când BNR consemnează cotaţia oficială) fiind de 4,6614 lei.

    Deprecierea din ultimele zile a leului faţă de euro vine pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o bancă în România! Una dintre cele mai mari bănci din lume vine la Bucureşti

    Banca din România a francezilor se va numi BNP Paribas Personal Finance şi este o sucursală a divizei de retail cu acelaşi nume din Franţa. BNP Paribas Personal Finance este deţinută integral de BNP Paribas Group şi este liderul pieţei de retail din Franţa. Prin această divizie de retail BNP operează în 30 de ţări din Europa, America de Nord şi Sud, Africa şi Asia.

    Banca de retail a închis anul trecut cu un profit net în valoare de 1,4 miliarde de euro şi un stoc al creditelor de 76,5 miliarde de euro.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro