Tag: program

  • Ponta: Nu cerem derogări la FMI

     “Nu cerem derogări, suntem cu toate prior action-urile, mai avem anunţarea câştigătorului la CFR Marfă şi cu toate celelalte suntem în regulă”, a spus Ponta la RTV.

    El nu a făcut însă vreo referire la faptul că scrisoarea pe care a transmis-o către FMI în această săptămână ar fi greşit formulată de Guvern, la timpul prezent spre deosebire de modul de referire în cazul cererii de prelungire a programului.

    “Pentru a avea timpul necesar implementării măsurilor corective propuse, am solicitat o prelungire a programului cu trei luni, până la finele lunii iunie 2013. Având în vedere performanţa realizată de noi în cadrul programului susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială, dar şi măsurile corective adoptate, Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită derogări pentru criteriile de performanţă neîndeplinite şi finalizarea evaluărilor şapte şi opt”, se afirmă în documentul datat chiar la 10 iunie şi postat pe site-ul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ai până în 25 de ani şi vrei să lucrezi ca stagiar la Guvern? Află care sunt condiţiile

    Programul Internship@Gov.ro are drept misiune formarea unui corp de elită alcătuit din studenţi şi tineri absolvenţi cu potenţial, în vederea îmbunătăţirii calităţii actului de guvernare şi a pregătirii acestuia pentru o carieră ulterioară în administraţia publică centrală şi locală din România. Programul îşi propune să ofere tinerilor experienţă profesională în acest sens şi aptitudini de guvernare, fiind gândit în aşa fel încât tinerii să înţeleagă mecanismul de funcţionare de la nivel central în vederea integrării lor în sistem.

    Stagiile de practică desfăşurate la Palatul Victoria se întind pe durata a două luni (iulie-septembrie) şi sunt neremunerate. În acest interval, stagiarii lucrează respectând programul de lucru al departamentului în care sunt repartizaţi, în general între intervalul orar 9-17, de luni până vineri. Stagiile debutează cu o conferinţă introductivă privind activităţile Guvernului României, respectiv cele ale Cancelariei Prim-ministrului şi ale Secretariatului General al Guvernului. La final, stagiarii sunt repartizaţi în cadrul departamentelor sau serviciilor care i-au selectat. Fiecare stagiar se află sub responsabilitatea unui îndrumător.

    Pentru a fi incluşi în program, tinerii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetăţenie română; să aibă vârsta de până la 25 de ani la momentul debutului programului; să fie studenţi ori tineri absolvenţi ai programelor universitare de licenţă; să cunoască bine cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională; să aibă cunoştinţe de bază în domeniul IT (respectiv cunoştinţe avansate pentru aplicaţii la Direcţia Servicii Online şi Design).

    Candidaţilor ce vor fi aleşi pentru lista scurtă li se vor solicita materiale justificative suplimentare în sprijinul aplicaţiei lor. Formularul de aplicaţie poate fi accesat din pagina de internet internship.gov.ro.

    Termenul limită pentru depunerea aplicaţiilor este 1 iulie 2013 inclusiv. Aplicaţiile primite ulterior nu vor fi luate în considerare.

    Tinerii selectaţi vor fi repartizaţi, în raport cu competenţele acestora, într-una dintre următoarele structuri din interiorul Palatului Victoria: Cancelaria Primului-ministru sau Secretariatul General al Guvernului.

  • Grecia, în căutare disperată de venituri, vrea să impoziteze flaşnetarii

     Flaşnetele au fost unele din cele mai răspândite instrumente muzicale din Grecia timp de aproape un secol, fiind cărate în spate de proprietarii care obişnuiau să străbată străzile, aceştia fiind muzicieni talentaţi, relatează Greek Reporter.

    Economia elenă este în recesiune de şase ani, pierzând aproximativ 20% din PIB în urma programelor de austeritate, în timp ce şomajul a atins cote record.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGRAMUL RABLA: Înscrierile persoanelor fizice şi juridice încep luni. Ce acte sunt necesare pentru a obţine tichetul

     Aproape 290 de colectori (REMAT-uri) şi peste 100 de dealeri auto s-au înscris anul acesta în Programul “Rabla”, listele cu cei validaţi urmând să fie publicate pe site-ul AFM.

    Persoanele fizice se vor putea înscrie, de luni, la colectorii validaţi, în timp ce cele juridice se înscriu la AFM pentru a beneficia de voucher-ul de 6.500 de lei pentru casarea unui autovehicul mai vechi de 10 ani.

    Administraţia Fondului pentru Mediu va emite 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord ar putea reporni un reactor nuclear în două luni

     Pe baza unor fotografii realizate prin satelit datate la 16 şi 22 mai, institutul americano-coreean din cadrul Universităţii John Hopkins a declarat că Coreea de Nord a înregistrat “progrese reale” la centrală, mai ales în ceea ce priveşte acest reactor de grafit-gaz cu o putere de cinci megawaţi.

    “Într-o lună sau două, acest reactor a putea porni, însă disponibilitatea unor noi bare de combustibil este încă incertă”, a afirmat institutul pe blogul său, 38 North.

    “O dată operaţional, reactorul ar putea produce aproximativ 6 kilograme de plutoniu pe an, care ar putea fi folosit pentru a fabrica arme nucleare”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ochelarii Google nu vor avea deocamdată controversata funcţie de recunoaştere facială

     Ochelarii inteligenţi sunt în prezent în faza de testare, fiind deja distribuiţi unor utilizatori selectaţi, în cadrul unui program numit Explorer, relatează Business Insider.

    “Am lansat programul Explorer acum aproape un an cu obiectivul ca oamenii să fie participanţi activi la conturarea viitorului acestei tehnologii, înainte de lansarea pe piaţă a produsului. V-am ascultat cu atenţie opiniile pro şi contra faţă de funcţia de recunoaştere facială. Aşa cum am spus de mai mulţi ani, nu vom introduce această funcţie în lipsa unor elemente solide de protecţie a vieţi private. În aceste condiţii, nu vom aproba o funcţie de recunoaştere facială, în acest moment”, a anunţat compania pe pagina sa de Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protocolul USL: Liste separate la europarlamentare pe program comun al Uniunii, echipă mixtă la prezidenţiale

     Liderul PNL a afirmat că în protocolul USL va fi clarificat regimul participării la alegerile europarlamentare, unde formaţiunile parte a alianţei vor merge pe liste separate, dar va exista un program comun.

    “La europarlamentare vom candida fiecare dintre partide pe propriile sale liste, ceea ce însă nu va exclude o declaraţie comună, un angajament comun, un program comun ale europarlamentarilor noştri, un program de acţiune în Parlamentul European în interesul României şi în convergenţă cu proiectul de ţară şi cu programul de guvernare al USL”, a declarat Antonescu, după şedinţa USL.

    În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, liderul PNL a precizat că este menţinut angajamentul unui candidat comun al USL, fiind adăugată prevederea pentru constituirea unei “echipe mixte a USL” care să pună la punct “proiectul prezidenţial”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUPA ROMÂNIEI: Programul la metrou va fi prelungit în ziua finalei. Traficul, restricţionat în zone din Capitală

     Pe de altă parte, accesul publicului în Arena Naţională va fi permis de la ora 18.00.

    Suporterii FC Petrolul vor fi direcţionaţi spre intrarea în complex situată pe Bulevardul Pierre de Coubertin, iar cei ai CFR Cluj vor intra prin Bulevardul Basarabia.

    De asemenea, publicul neutru (Peluza Sud şi o parte din Tribuna Est – sectoarele 109, 110, 111, 319, 320, 321, 323, 324 şi 325) va intra prin Bulevardul Basarabia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BMW recrutează tineri şomeri din Spania, pentru “a da înapoi” comunităţilor unde vinde maşini

     Astfel, 25 de tineri spanioli (18-25 de ani) vor primi un stagiu de training de un an la BMW, a declarat miercuri pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung directorul de resurse umane al BMW, Milagros Caina-Andree, informează The Guardian.

    “Vor fi introduşi în cultura germană, probabil vor fi găzduiţi de o familie BMW şi vor lucra în dezvoltare, vânzări, marketing sau un alt domeniu. După aceea, aceşti tineri vor pleca acasă sau vor putea rămâne aici”, a afirmat ea.

    Reprezentantul BMW a adăugat că, dacă va avea succes, programul ar putea fi extins şi către alte ţări, precum Italia sau Grecia.

    “Vrem să dăm ceva înapoi acestor ţări, unde ne vindem maşinile”, a spus oficialul BMW.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGRAMUL RABLA – ghid de utilizare pentru cei care vor să obţină prima de casare

     Programul “Rabla” se adresează persoanelor fizice cu domiciliul sau reşedinţa în România, care deţin în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat mai vechi de 10 ani, înmatriculat pe numele lor sau moştenit, persoanelor juridice române care deţin un autovehicul uzat înmatriculat sau înregistrat în sistem propriu pe numele lor şi operatorilor economici fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care deţin un autovehicul uzat înmatriculat pe numele lor.

    O persoană fizică poate să obţină prima de casare a autovehiculului uzat sub forma unui tichet valoric de 6.500 de lei de la un colector validat şi să îl folosească pentru a achiziţiona cu reducere o maşină nouă de la un producător validat sau să îl cedeze unei alte persoane fizice care are domiciliul sau reşedinţa în România şi vrea să achiziţioneze un autovehicul nou.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro