BusinessMagazin

Tag: Cariera

  • Lucrează de 16 ani în aceeaşi companie: „Când m-am angajat eu, eram cinci angajaţi, iar acum am ajuns la peste 100“

    „Când m-am angajat eu, eram cinci angajaţi, iar acum am ajuns la peste 100“, spune Dolete referindu-se la dezvoltarea carierei odată cu creşterea companiei.

    La scurt timp după absolvirea Facultăţii de Business Internaţional şi Economie în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1993-1997), s-a angajat la Marsh în funcţia de assistant manager, de unde a evoluat spre funcţia de manager al departamentului de corporate client practice, în 2005.

    Acesta este responsabil de mai multe linii de asigurare, precum cele de proprietare, răspunderi civile, construcţii sau aviaţie, precum şi de activitatea de reasigurare, atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova.

    Din 2009, Dolete a preluat şi rolul de Placement Leader, care presupune managementul relaţiei cu asigurătorii parteneri.

  • În vreme ce Elena Udrea aştepta să fie eliberată, Fiscul a făcut următorul anunţ despre averea sa

    2015 nu a fost anul Elenei Udrea. La doar câteva luni după ce s-a bătut pentru voturile românilor la prezidenţiale, fosta şefă de la Dezvoltare şi Turism a ajuns în spatele gratiilor. Cu o avere semnificativă şi cu o carieră politică cu o ascensiune rapidă, Elena Udrea şi-a văzut toate visele năruite.
     

    O veste bună a venit ieri pentru ea: a scăpat de arestul la domiciliu urmând a fi cercetată sub control judiciar. În vreme ce Elena Udrea aştepta decizia instanţei, au fost făcute publice informaţiile de la Fisc referitoare la averea sa. Ce s-a întâmplat cu banii şi proprietăţile Elenei Udrea vedeţi în continuare:

    Anunţul Fiscului despre averea Elenei Udrea: ce se întâmplă cu imperiul moştenit de la Dorin Cocoş

     

  • O imagine din România reală: cât câştigă un asistent universitar vs un muncitor din industria auto

    Politica de salarizare din învă­ţământ nu a ţinut pasul cu cea a com­paniilor private, astfel că s-a ajuns ca un absolvent de doctorat care vrea să lucreze ca asistent universitar să fie plătit cât un muncitor calificat (absolvent de şcoală profesională sau de liceu) din vestul ţării, ceea ce face „nerentabilă“ o carieră academică.

    „Un tânăr foarte bun are tentaţii mult mai mari din zona de business şi nu vrea să aştepte câţiva ani ca să ajungă la un salariu decent“. Decanul FEAA spune că a avut recent o întâlnire cu studenţii din anul I care voiau să vadă diverse rute de carieră şi că a fost „sceptic“ când le-a prezentat ruta academică.

    Cât câştigă un asistent universitar în România

  • Bitdefender lansează un program de învăţare prin care să îşi pregătească viitorii angajaţi

    Producătorul de soluţii de securitate IT Bitdefender organizează un proiect de învăţare mixtă pentru limbajul C++ pentru tinerii interesaţi de acest limbaj de programare.  Potrivit reprezentanţilor companiei, pe lângă diplome şi premii din partea companiei, tinerii participanţi la proiect vor avea oportunitatea de a-şi construi o carieră.

    În cadrul proiectului Bitdefender TechChallenge tinerii vor interacţiona  timp de cinci săptămâni cu experţi din cadrul companiei. Cele 10 sesiuni de învăţare din cadrul proiectelor constau într-un amestec de acumulare de cunoştinte prin interacţiune, prin online media şi prin exerciţii pe platforma digitală, pentru aprofundarea progrămării în limbajul C++.

    Sesiunile vor fi susţinute de dezvoltatori şi arhitecţi de software din Bitdefender.Potrivit reprezentanţilro companiei, pe lângă diplome şi premii din partea companiei, tinerii participanţi la proiect vor avea oportunitatea de a-şi construi o carieră.

    Bitdefender a obţinut anul trecut o creştere de circa 40% a afacerilor, acestea ajungând pentru Bitdefender SRL, parte a holdingului Bitdefender, la 276,89 mil. lei (circa 62 mil. euro).

     

  • Adrian Cernăuţan a fost numit country manager al Coca-Cola în AUSTRIA

    Austria este o piaţă matură, cu unul din cele mai mari ridicate niveluri ale consumului per capita de băuturi non alcoolice îmbuteliate (+85% mai mare decât în România).

    Înainte de această numire, Adrian Cernăuţan a ocupat timp de trei ani o poziţie cu responsabilitate similară în Ungaria, deţinând funcţia de country manager din septembrie 2012.

    El şi-a început cariera în cadrul Coca-Cola în 2009 ca Market Manager România şi Moldova iar anterior a ocupat diferite poziţii în marketing, vânzări şi financiar în cadrul Kraft (acum Mondelez).

  • 1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani

    Catalogul tinerilor manageri de top a strâns, în 10 ediţii, 1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani, pe care îi putem numi, liniştiţi, generaţia de aur a businessului local. Cine sunt cei care vor însănătoşi mediul de afaceri, cei care s-au identificat cu cariera lor şi au realizat performanţe remarcabile, managerii care au plecat să conducă afaceri în alte ţări, antreprenorii pursânge sau cei care s-au identificat cu marca sau cu produsele lor, aflaţi din paginile următoare, într-un număr special.

    Tin minte bine după-amiaza zilei de 22 mai 2006, când faţada operei române era ocupată de două bannere uriaşe cu Business Magazin; avea loc prima gală a tinerilor manageri de top şi lansam oficial catalogul cu acelaşi nume, catalog care avea să devină produsul-fanion al business magazin şi unul dintre cele mai longevive creaţii gazetăreşti de acest tip. Ca să fiu cinstit, nici nu bănuiam atunci impactul catalogului în lumea businessului, modul extraordinar în care companiile şi oamenii l-au primit.

    Pot spune liniştit că, aşa cum apariţia la evenimentele „Meet the CEO sau prezenţa în cataloagele „200 cele mai puternice femei din business sau „Cei mai admiraţi manageri reprezintă confirmarea că joci în prima ligă a afacerilor, catalogul tinerilor este rampa de lansare spre pomenita primă ligă.

    Spun asta pentru că, fără false modestii, am constatat că avem mână bună şi că o mare parte din cei ce au apărut în catalog de-a lungul timpului au urcat fie în ierarhiile corporatiste, fie pe scara antreprenorială şi au confirmat.

    Ideea catalogului a apărut în primăvara anului 2006; de fapt, atunci termenul folosit era „ceva despre tinerii manageri, aşa cum povestesc la un moment dat colegii mei. „Ceva-ul respectiv era generat de masa de tineri de aproximativ 30 de ani care deveneau din ce în ce mai vizibili în conducerile companiilor şi care erau asociaţi zonei dinamice a afacerilor şi a economiei. Aşa s-a conturat şi portretul-robot al tânărului manager, de cel mult 40 de ani şi care fie lucrează într-o companie de top după cifra de afaceri, fie este un antreprenor cu o ascensiune rapidă, care a confirmat, oameni cu o dimensiune socială aparte. Ba o perioadă am fost şi cumva naţionalişti, pentru că am acceptat expaţii mai greu şi o vreme i-am prezentat separat; cum astăzi expaţii sunt la conducerea multora dintre companiile locale, am renunţat la astfel de abordări.

    Cred că declaraţiile de intenţie din primul catalog şi-au păstrat şi prospeţimea, şi actualitatea, în ciuda celor 10 ani scurşi, aşa că o să vă aduc aminte: „Cantonamentul membrilor naţionalei de rugby «under 18» a României pentru participarea la campionatul european din 2006 a inclus o perioadă de pregătire psihologică şi mentală, care a culminat cu trecerea fiecărui rugbist peste un covor de jar. În limbajul antrenorilor, a fost vorba de «o ardere a temerilor»: «La final i-am simţit în stare şi să mănânce jar, nu doar să calce pe el».

    Între membrii naţionalei de rugby «under 18» şi cei 100 de tineri manageri «under 40» pe care îi prezentăm există apropieri mai directe sau mai subtile. Prima ar fi aceea că şi unii şi alţii au mers sau merg pe jar, sportivii la propriu, iar afaceriştii la figurat. Asta nu le reduce performanţa, pentru că a acţiona, a rezista şi a câştiga într-un mediu de afaceri cum este cel din România este o probă de foc care se repetă zilnic.

  • Tripleta lui Toni Volpe: reţea, digitalizare, stabilitate

    Cu 11 ani în urmă, Toni Volpe s-a urcat într-un carusel din care încă nu a coborât şi care merge tot mai repede. Toni Volpe s-a urcat în caruselul Enel în Italia, unde a lucrat în divizia de strategie timp de doi ani, apoi a ajuns în SUA country manager la 32 de ani, în 2011 s-a întors la Roma şi a preluat o funcţie globală în HR, iar în 2014 a ajuns în România.

    Invitat la evenimentul Meet the CEO săptămâna trecută, Toni Volpe a rezumat cariera sa de până la 43 de ani, povestind că a ales să vină în România (putând să aleagă între două pieţe est-europene) deoarece businessul italienilor de pe piaţa locală conţine toate cele trei linii de dezvoltare vizate de compania-mamă.

    De când a intrat în echipa Enel, cariera lui Toni Volpe pare marcată de cifra trei: a schimbat trei joburi în cadrul Enel până să vină în România, a ales România pentru că aici este mixul considerat perfect de companie: distribuţie, vânzări şi producţie verde, iar anul când a venit în România a fost, pentru o persoană căreia îi plac provocările, unul marcat de trei provocări complicate. 2014, anul numirii lui Toni Volpe la cârma Enel în România, a fost anul când s-a anunţat (şi apoi retractat) vânzarea activelor Enel de pe piaţa locală într-o încercare de reducere a datoriilor acumulate la nivel de grup. 2014 a fost şi anul când Enel România a intrat în atenţia DNA pentru ceea ce a fost numit „scandalul facturilor dublate“, dar şi când Matteo Cassani, managerul care a supervizat procesul de achiziţie a companiilor Enel în România, s-a sinucis. 

    Toni Volpe preferă să nu comenteze despre evenimentele din 2014 şi să se raporteze la România ca la piaţa unde coordonează cel mai mare business din cariera sa de până acum. Enel are în România afaceri de peste un miliard de euro (în 2013, ultimul an când Enel a raportat indicatorii financiari locali, veniturile companiei ajunseseră la 1,12 miliarde de euro, cu o EBITDA de 289 milioane de euro). Pentru 2014, compania a raportat indicatorii doar la nivel de regiune, iar pentru primul trimestru din 2015 Enel România a raportat venituri de 265 de milioane de euro şi EBITDA de 64 de milioane de euro, în scădere cu 3,6%, respectiv cu 1% faţă de primul trimestru din anul trecut.
    Toni Volpe este al cincilea country manager al Enel România – după Brunello Bote, Matteo Codazzi, Claudio Zito şi Luca D’Agnese, italienii dominând bazinul de manageri din care Enel îşi alege reprezentanţii pe care îi trimite să îi conducă businessurile din toată lumea.

    „Eu sunt dintr-un oraş mic numit Montella, din Campagna, regiunea Napoli. Acolo am crescut, am mers la şcoală în oraş, până am terminat liceul, iar apoi familia mi-a dat două alegeri: să devin inginer sau doctor“, povesteşte Toni Volpe de unde a plecat şi a urmat Politehnica din Milano, urmând ca ulterior, în perioada 2001-2002, să meargă la Columbia Business School pentru a-şi completa studiile de management. În facultate a ales să facă inginerie economică, dar nu a lucrat niciodată ca inginer, mai ales că Bain, companie de consultanţă britanică, l-a recrutat pentru un internship încă de pe băncile facultăţii.

    „Nu ştiu de ce m-au ales pe mine. Norocul este o componentă importantă a vieţii. Reţeta lor era simplă: voiau oameni cu rezultate academice bune şi apreciau personalitatea, căutau oameni eclectici, care pot face trecerea uşor de la un domeniu la altul, deoarece într-o zi lucrezi în modă şi mâine în servicii financiare. Ei căutau oameni care să înveţe repede, iar eu sunt o persoană puternic orientată către detalii şi către învăţare accelerată, dar şi către înţelegerea aspectelor fundamentale a ceea ce se află în faţa mea. Caut lucrurile dificile, caut să îmbunătăţesc, să îmi las amprenta.“ A mers în armată după ce a terminat facultatea, iar, când a revenit, s-a angajat ca manager de logistică în Franţa, la Decathlon: „Decathlon era un loc unde mă gândeam că voi rămâne pentru mult timp: era un mediu dinamic, tânăr, unde oamenii tineri primeau responsabilităţi importante, învăţam şi limba franceză, dar Bain, care dispăruse din peisaj, m-a chemat înapoi la Milano şi m-a introdus într-un program pentru tineri consultanţi“.

    A revenit în Italia atras mai ales de ideea de a lucra în consultanţă, dar şi de salariul iniţial oferit de Bain, de 40.000 de lire anual (aproximativ 20.000 de euro). Povesteşte entuziast despre experienţa la Bain şi despre faptul că acolo a învăţat în primul rând metodologie („în consultanţă ajungi să înţelegi prin intermediul numerelor problemele cu care se confruntă compania şi modul cum poţi să îi oferi o soluţie clientului“), dar şi ce înseamnă cu adevărat lucrul într-o echipă: „Ce este important este că soluţia pe care o vei oferi e un proces consultativ – care se foloseşte de ideile tale, de ale clientului, de ale altor consultanţi, de ale unor experţi, e o pluralitate de surse care construiesc o soluţie. Oricât ai fi de deştept, nu ai cum să găseşti soluţia singur – cu cât înţelegi mai repede asta, cu atât este mai bine. Este important să valorifici ideile celorlalţi, la fel cum e important să îţi respecţi promisiunile“.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 18 mai.

  • A lăsat în urmă o carieră în retailul de carburanţi şi a intrat în businessul arhivării de documente. Acum administrează o afacere de 25 de milioane de dolari

    Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituţii sau firme unde funcţionarii erau trimişi să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni şi jurişti transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan ştia, cel puţin teoretic, că există o viaţă digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce ştia despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.

    Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbeşte cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunţat la două recent, odată cu renunţarea la competiţii), despre urcatul pe munte şi despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povesteşte amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănuşă: „În studenţie, îmi căutam un job şi m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.

    Tocmai îşi întemeiase o familie şi termi-nase de amenajat prima lor casă, în Bucureşti, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield şi posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate staţiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani şi am deschis peste 20 de staţii, într-o perioadă când nu prea exista competiţie“, povesteşte Bilan, care din 1999 a revenit în Bucureşti şi a preluat, pe lângă Transilvania, şi dezvoltarea reţelei din zona de sud a ţării.

    Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, şi din punctul de vedere al businessului, şi la nivel personal. Mă ocupam de reţeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) şi am învăţat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu nişte oameni care poate nu aveau neapărat aceeaşi pregătire profesională, dar aveau şi alte scopuri în viaţă“. Dincolo de piaţa complet diferită, a prins în Argentina şi crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% şi care a avut un impact profund asupra populaţiei în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 şi nimeni nu ţinea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile şi toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieşeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituţii şi în special bănci, era un sentiment de invazie ameţitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povesteşte Bilan, care a revenit în ţară în 2003, pregătit să preia o funcţie mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării reţelei Shell din România către Mol.

  • Cehul Martin Zmelik răspunde de 1,4 milioane de consumatori din România şi de cel mai mare parc eolian terestru din Europa

    “Sunt prea tânăr ca să dau zece sfaturi despre carieră“, glumeşte Martin Zmelik, cehul de 41 de ani care con-duce de mai puţin de un an operaţiunile de pe piaţa locală ale companiei energetice CEZ. Prea tânăr, prea democrat şi prea protector sunt atributele cu care s-a autocaracterizat Martin Zmelik la evenimentul „Meet the CEO“, la care a participat săptămâna trecută şi la care a povestit despre provocările de a conduce un busi-ness de aproape jumătate de miliard de euro, a cărui strategie, cel puţin pe termen mediu, se axează pe con-solidare şi pe calitatea serviciilor şi nu pe investiţii sau pe creştere agresivă.

    Cu toate că e tânăr, Martin Zmelik a enumerat cele zece sfaturi, în care a vorbit despre strategia carierei, despre importanţa experienţei oamenilor de la care înveţi, despre respect, despre importanţa dezvoltării personale şi a echilibrului între muncă, familie şi priorităţile personale, despre cum să îţi construieşti o echipă puternică şi, nu în ultimul rând, despre cum să nu devii îngâmfat şi să rămâi cu picioarele pe pământ. 

    Povestea CEZ pe piaţa locală a început în 2005, acelaşi an când Martin Zmelik, un tânăr manager de 31 de ani, primea responsabilitatea de a coordona businessul internaţional al CEZ, cea mai mare companie de servicii energetice din Europa Centrală şi de Est. „Sunt în această companie de zece ani, am început ca manager al portofoliului internaţional al CEZ, deci la momentul achiziţiei din România (în 2004-2005) eram responsabil de punerea bazelor companiei şi de administrarea a 15 pieţe şi 50 de companii ale grupului în regiune“, povesteşte Martin Zmelik despre începuturile sale la CEZ şi despre cum s-a împrietenit cu industria energetică, un domeniu din care înţelegea, în primă fază, doar cifrele: „Eu vin dintr-un business plictisitor. Backgroundul meu este în finanţe. Pentru mine, faptul că am ajuns în energie a fost legat de experienţa pe care o aveam în transformarea companiilor mari şi pentru că aveam un background financiar solid“.

    Înainte de a veni la CEZ, Zmelik a lucrat în domeniul financiar, IT şi management de proiect la Komercni Banka şi la Ceska Pojistovna (Komercni Banka este membră a Société Générale, iar Ceska Pojistovna este una dintre cele mai mari companii de asigurări din Republica Cehă). Din primii săi ani de muncă apreciază cel mai mult faptul că a lucrat cu oameni care au avut încredere în el: „M-a impulsionat mult în carieră directorul de la Ko-mercni Banka: la acea vreme aveam 23-24 de ani şi m-a promovat ca head of controlling. Era o perioadă complicată pentru instituţie, când banca a fost salvată de la faliment şi a fost pusă pe baze noi pentru a fi pri-vatizată, ceea ce s-a şi întâmplat. E important să ai încredere în oameni şi faptul că am nimerit în mijlocul unei perioade turbulente a fost spre bine, pentru că am avut şansa să lucrez în restructurare şi în turnaround man-agement, lucruri esenţiale pentru cariera mea viitoare. A fost parte dintr-o combinaţie unică de ţară în dezvoltare, schimbarea unei companii şi procesul de vânzare a băncii, iar ulterior şi cel de preluare – am lucrat şi de partea cealaltă a baricadei, după vânzare“. CEO-ul CEZ descrie jobul perfect ca având trei laturi: „conţinutul jobului („să îţi construieşti cariera prin ceea ce faci“), calitatea superiorului direct (“trebuie să împărtăşiţi vizi-unea“) şi salariul („trebuie să te motiveze şi să îţi arate că eşti un asset pentru companie“). Povesteşte că în CEZ a avut până acum trei şefi şi că întotdeauna a considerat important să poată avea o discuţie bazată pe argumente cu orice coleg de la orice nivel din companie.

  • Antreprenoarea care învaţă angajaţii să se pună în valoare şi să îşi construiască o imagine în spaţiul public

    După 15 de ani de carieră şi un proces pentru concediere abuzivă la plecarea din corporaţie, Amalia Sterescu spune că nu mai vrea să lucreze în multinaţionale şi se dedică antreprenoriatului. Vrea să-i înveţe pe angajaţi să se pună în valoare şi să îşi construiască o imagine în spaţiul public.

    “Oportunităţile nu zboară ca norii pe cer. Ele sunt direct legate de oameni.“ Cuvintele antreprenorului american Richard Stromback susţin tema unui articol din Harvard Business Review, unde autorul pleda pentru faptul că 99% din timpul alocat socializării la evenimente este, în realitate, o pierdere de vreme. Asta spune şi Amalia Sterescu, fost vicepreşedinte al Oracle şi angajat al companiei în perioada 2005-2013, după ce anterior a lucrat la Connex timp de şapte ani.

    „După atâta timp se simte nevoia unei schimbări. E adevărat că multinaţionala îţi oferă un mediu interesant din multe puncte de vedere. Ai oportunităţi de a te dezvolta, de a călători şi de a gestiona businessuri în alte culturi, de a învăţa de la lideri formaţi în alte şcoli şi poţi să înveţi într-un ritm susţinut.“ Fireşte, urmează un „dar“. În cazul Amaliei Sterescu, „dar“-ul se leagă de faptul că a demonstrat tot ce avea de arătat promovând până în poziţia de vicepreşedinte, dincolo de care nu putea trece, spune ea, fără un paşaport american, britanic sau elveţian. „Am ales să ies din acest mediu pentru că am atins o limită. La un moment dat concentrasem în Bucureşti un business de un miliard de dolari şi apoi am replicat acelaşi model şi în India şi China cu o echipă românească de manageri, ajungând să reînnoim contracte în valoare de 2 miliarde de dolari.“

    A ştiut cu doi ani îna-inte de momentul plecării că trebuie să iasă din corporaţie – „s-a copt în mine“ – şi, după o perioadă în care a fondat o asociaţie destinată promovării companiilor cu activitate în outsourcing, industrie unde activează şi soţul ei, Vlad Sterescu, a decis să pornească o şcoală de oratorie. „Călătorind prin ţară pentru a discuta cu antreprenori şi manageri despre outsourc-ing, am remarcat că, de regulă, calitatea speakerilor este destul de slabă, iar formatul evenimentelor nu permite business networking. Oamenii vin la eveniment, stau în bisericuţe şi nu ies din zona de confort ca să cunoască alţi oameni. A schimba 100 de cărţi de vizită nu înseamnă networking.“

    Amalia Sterescu atrage atenţia asupra nevoii unor dialoguri concrete între participanţii la evenimente în pauzele dintre sesiuni, axate pe nevoile de business ale fiecăruia şi pe felul cum se pot ajuta reciproc. A văzut antreprenori cu experienţă dornici să vorbească despre businessul lor, dar incapabili să-şi controleze emoţiile, fără un discurs pregătit în prealabil şi care se bazează pe spontaneitate şi neglijează conţinutul. „Venind din corporaţie, unde am avut foarte multe prezentări sobre, mi s-a părut că aveam un stil ultra-corporate şi m-am instruit în afară în public speaking ca să fiu eu mai bună.“

    După peste 30 de conferinţe la care a vorbit despre leadership şi succesiune în management în România în faţa studenţilor, managerilor şi antreprenorilor, i s-a cerut din partea unor participanţi să ţină cursuri de public speaking. Astăzi, Sterescu lucrează mai ales cu senior manageri şi proprietari de afaceri şi îi instruieşte să susţină discursuri, să gestioneze relaţia cu organizatorii de evenimente, să facă mai mult în timpul petrecut pe scenă şi să se folosească ulterior în carieră de prestaţia lor. A mizat pe faptul că, dincolo de executivii de top blocaţi în speech-urile departamentelor de PR din multinaţionale, există o piaţă neacoperită. „Mulţi nu recunosc că au o slăbiciune şi, când trec printr-o experienţă neplăcută, realizează că au nevoie. Am avut situaţii în care un antreprenor român care aniversa zece ani de activitate s-a blocat în timpul unui discurs de faţă cu toată firma. Altora le este frică să apară în public sau vorbesc prea tehnic. Antreprenorii sunt de obicei portavocea firmei şi ei ies mereu în faţă pentru că se identifică cu firma.“ .