Tag: alegeri

  • Liviu Dragnea, ales preşedinte al PSD cu 97% din voturile membrilor de partid

    Astfel, prezenţa finală, după înregistrarea tuturor proceselor verbale, inclusiv cele din PSD Diaspora, arată că 85,8% dintre cei 533.189 de membri PSD s-au prezentat la urne.

    Dintre aceştia, 97% au votat pentru Liviu Dragnea, 2,2% împotriva acestuia, iar alte 0,8% dintre buletine au fost nule. În cifre, numărul votanţilor care nu l-au susţinut pe Liviu Dragnea a fost de aproximativ 10.500.

    Organizaţiile cu cea mai bună prezenţă, de peste 95%, au fost Olt, Gorj şi Ialomiţa, în timp ce Cluj, Bacău şi Vâlcea au avut cea mai mică prezenţă.

    În cifre reale, raportat la numărul de membri PSD din fiecare organizaţie, cele mai multe voturi s-au înregistrat în Bucureşti, aproximativ 30.000, precum şi în Vrancea, Dâmboviţa, Neamţ şi Galaţi. La polul opus, se află Harghita, Covasna, Călăraşi şi Tulcea, cu cel mai mic număr de voturi înregistrat.

    Rezultatele prezentate luni de Florin Iordache sunt rezultatele finale, oficiale, ale scrutinului intern al PSD.

    Liviu Dragnea urmează să fie validat în funcţia de preşedinte al PSD pe 18 octombrie, la Congresul partidului, unde vor fi alese şi restul funcţiilor de conducere din Biroul Permanent Naţional.

  • Premiul Nobel pentru Economie a fost câştigat de un profesor britanic

    Profesorul Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, a câştigat premiul Nobel pentru Economie, pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale, relatează New York Times.

    Deaton, în vârstă de 69 de ani, este cunoscut pentru studiile efectuate în domeniul alegerilor făcute de consumatori.

    “Prin legătura făcută între alegerile individuale şi rezultatul agregat, cercetarea sa a contribuit la transformarea microeconomiei, macroeconomiei şi economia în domeniul dezvoltării”, explică Royal Swedish Academy of Sciences.

    Premiul a fost anunţat la Stockholm de Goran K. Hansson, secretarul permanent al academiei.

    Vedeţi aici un infografic al premiului Nobel pentru Ştiinţe Economice

  • Doar 158 de familii au furnizat aproape jumătate din fondurile pentru campania prezidenţială din SUA

    Principalii finanţatori ai campaniei prezidenţiale sunt în marea lor majoritate bărbaţi în vârstă, albi şi bogaţi, locuiesc într-un arhipelag de cartiere bogate, exclusiviste, din numai câteva oraşe şi au făcut avere în special în finanţe şi energie, potrivit unei investigaţii realizate de cotidianul New York Times.

    Acum îşi folosesc averile în arena politică, furnizând aproape jumătate din totalul fondurilor strânse pentru candidaţii republicani şi democraţi la prezidenţiale. Aceasta este cea mai mare sumă furnizată de atât de puţine persoane şi companii într-o campanie încă dinainte de scandalul Watergate.

    Majoritatea şi-au construit singuri companiile, înfiinţând fonduri de investiţii la New York, făcând afaceri cu petrol în Texas sau filme la Hollywood. Mai mult de 12 dintre principalii finanţatori s-au născut în afara SUA, imigrând din ţări precum Cuba, fosta Uniunea Sovietică, Pakistan, India şi Israel.

    Indiferent de domeniul în care au făcut avere, familiile care investesc cel mai mult în politica prezidenţială tind către dreapta, contribuind cu zeci de milioane de dolari la campaniile candidaţilor republicani, care au promis să reducă reglementările, să micşoreze impozitele pe venit, pe profit şi moşteniri. În timp ce aceste măsuri le-ar proteja averile, donatorii din campanie afirmă că le susţin pentru că ar asigura creşterea economică şi ar permite şi altora să prospere.

    Dintre cele 158 de familii, 138 au finanţat campaniile unor republicani şi numai 20 au sprijinit democraţi. Fiecare familie a contribuit cu 250.000 de dolari sau mai mult până în iunie, potrivit celor mai recente date ale Comisiei Electorale Federale, în timp ce alte 200 de familii au contribuit cu peste 100.000 de dolari fiecare. Împreună, cele două grupuri au furnizat cu mult peste jumătate din fondurile pentru campania prezidenţială, majoritatea susţinând candidaţi republicani. Mai mult de 50 de membri ai acestor familii figurează în topul Forbes 400 al miliardarilor din SUA.

  • Alegeri prezidenţiale în Belarus: Aleksandr Lukaşenko câştigă al cincilea mandat – exit-poll

    Sondajele efectuate la ieşirea de la urne au arătat că Lukaşenko va fi reales cu 80-84% din voturi, în timp ce rata de participare la vot era de 81% cu două ore înainte de închiderea secţiilor de vot, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

    Realegerea lui Lukaşenko, în urmă cu cinci ani, a dus la proteste ample şi la arestarea liderilor opoziţiei, dar sprijinul pentru regimul său de 20 de ani a crescut de când acesta pozează în garant al stabilităţii în faţa crizei economice şi a conflictului separatist prorus din Ucraina.

    El a fost criticat mult timp de Occident pentru situaţia drepturilor omului şi reprimarea disidenţei politice, fiind denumit cândva de Washington “ultimul dictator al Europei”. Occidentul a impus sancţiuni economice asupra unor oficiali belaruşi şi companii.

    Uniunea Europeană este pregătită însă să suspende sancţiunile împotriva lui Lukaşenko, după eliberarea surprinzătoare, în august, a ultimilor deţinuţi politici, au declarat vineri surse europene.

    Lukaşenko, care a exploatat tensiunile dintre Moscova şi Occident, şi-a îmbunătăţit recent imaginea în faţa UE, criticând anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi găzduind negocieri de pace la Minsk, pe tema conflictului din estul Ucrainei, la care au participat preşedintele francez, Francois Hollande, cancelarul german, Angela Merkel, şi Vladimir Putin.

    “Am făcut tot ce a vrut Occidentul înaintea alegerilor. Dacă există dorinţa în Occident de a ne îmbunătăţi relaţiile, nimeni şi nimic nu poate împiedica acest lucru”, a declarat Lukaşenko în timp ce vota. “Mingea este acum în terenul Occidentului”, a adăugat el.

    Preşedintele belarus este susţinut de Rusia, care furnizează ţării cu 9,5 milioane de locuitori energie la preţuri reduse, preţuind Belarusul ca aliat şi ca zonă-tampon în faţa unor state membre NATO, precum Polonia.

    Dar Lukaşenko a avut uneori şi divergenţe cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Cei doi lideri sunt implicaţi în prezent într-o dispută privind intenţia Rusiei de a înfiinţa o bază aeriană în Belarus.

    În relaţia cu Occidentul, încarcerarea opozanţilor politici a dus la izolarea internaţională a lui Lukaşenko şi la impunerea de sancţiuni asupra unor oficiali belaruşi, în urma alegerilor contestate din 2010.

    Propunerea a generat critici din partea acelor lideri ai opoziţiei care şi-au petrecut viaţa protestând faţă de liderul autoritar şi promovând valorile democraţiei.

    “Dacă ei sunt alături de acest asasin, criminal, atunci democraţia înseamnă doar vorbe”, a declarat liderul opoziţiei Mikola Statkevici, care a fost graţiat în august după cinci ani de închisoare.

    Sâmbătă, disidentul belarus care tocmai a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pe 2015 a declarat că UE ar trebui să aibă grijă cu Lukaşenko. “La fiecare patru ani, noi oficiali europeni vin la putere şi cred că pot rezolva problema Lukaşenko fără să ştie că el nu este de încredere”, a declarat Svetlana Alexievici într-o conferinţă la Berlin, apreciind că alegerile vor fi fraudate.

    La un miting neautorizat din capitala belarusă Minsk, desfăşurat sâmbătă, la care a participat şi Statkevici, liderul opoziţiei Vladimir Nekliaiev a cerut UE să fie fermă în faţa lui Lukaşenko. “Ştim sigur un lucru: cu Lukaşenko la putere, situaţia nu se va schimba niciodată”, a afirmat el.

    Nekliaiev a fost încarcerat în 2010, în urma protestelor de amploare faţă de victoria disputată a lui Lukaşenko la alegeri.

    Liderul belarus şi fiul său în vârstă de 11 ani, Nikolai, au făcut o fotografie alături de familia Obama luna trecută, cu ocazia Adunării Generale a ONU.

    Lukaşenko îl pregăteşte pe Nikolai, cunoscut drept Kolia, pentru a-i fi succesor. Adesea îmbrăcaţi în haine identice, cei doi s-au întâlnit cu lideri ca Papa sau preşedintele chinez, Xi Jinping.

    Lukaşenko a avut trei contracandidaţi aproape necunoscuţi opiniei publice, dintre care numai unul, Tatiana Korotkevici, şi-a făcut campanie electorală.

    Oferind singura alternativă susţinătorilor opoziţiei, Korotkevici, în vârstă de 38 de ani, are rezultate bune în sondaje, dar chiar şi echipa sa se îndoieşte că poate duce alegerile în turul doi.

    Secţiile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT (8.00, ora României) şi s-au închis la 17.00 GMT (20.00, ora României).

  • Doar CEAUŞESCU a mai îndrăznit să facă aşa ceva. Decizie INEXPLICABILĂ în PSD, înainte de Congres

    Şefii PSD din teritoriu se întrec în a pune umărul la instalarea oficială lui Liviu Dragnea pe locul lăsat liber de Victor Ponta la partid. Alegerile sunt un moment crucial pentru PSD, însă cu puţin timp înaintea lor conducerea partidului a luat o decizie aparent inexplicabilă.

    Doar CEAUŞESCU a mai îndrăznit să facă aşa ceva. Decizie INEXPLICABILĂ în PSD, înainte de Congres

  • Rajoy anunţă alegeri parlamentare în Spania pe 20 decembrie

    Data alegerilor este programată către finalul mandatului Guvernului conservator condus de Rajoy.

    Parlamentul are nevoie de cât mai mult timp posibil, pentru a finaliza proiectul legii bugetului pentru 2016, a declarat premierul.

    Această dată permite formarea unui nou guvern până la 14 ianuarie, reducând presiunea asupra negocierilor în vederea formării unei coaliţii postelectorale în perioada sărbătorilor.

    Legislaţia spaniolă îi oferă premierului mână aproape liberă în stabilirea datelor scrutinelor.

    Rajoy, care a anunţat data alegerilor parlamentare într-un interviu pentru postul Antena 3, este susţinut de o majritate absolută în Parlament, prin Partidul Popular (PP) pe care-l conduce, însă sondajele de opinie sugerează că Partidul Socialist se află foarte aproape de formaţiunea sa în privinţa intenţiei de vot, potrivit AFP.

  • Rajoy anunţă alegeri parlamentare în Spania pe 20 decembrie

    Data alegerilor este programată către finalul mandatului Guvernului conservator condus de Rajoy.

    Parlamentul are nevoie de cât mai mult timp posibil, pentru a finaliza proiectul legii bugetului pentru 2016, a declarat premierul.

    Această dată permite formarea unui nou guvern până la 14 ianuarie, reducând presiunea asupra negocierilor în vederea formării unei coaliţii postelectorale în perioada sărbătorilor.

    Legislaţia spaniolă îi oferă premierului mână aproape liberă în stabilirea datelor scrutinelor.

    Rajoy, care a anunţat data alegerilor parlamentare într-un interviu pentru postul Antena 3, este susţinut de o majritate absolută în Parlament, prin Partidul Popular (PP) pe care-l conduce, însă sondajele de opinie sugerează că Partidul Socialist se află foarte aproape de formaţiunea sa în privinţa intenţiei de vot, potrivit AFP.

  • Două tinere au creat o aplicaţie prin care poţi să dai note oamenilor din jurul tău. Ţi-ar conveni să primeşti note de la prietenii tăi?

    În prezent, evaluăm şi acordăm stele la tot felul de lucruri, de la filme, hoteluri, până la  produse şi servicii. Aşa că de ce nu am avea o aplicaţie prin care ne-am putea evalua prietenii, colegii sau foşti parteneri? La asta s-a gândit şi Julia Cordray împreună cu Nicole McCullough când au pus bazele aplicaţiei Peeple’s, prin intermediul căreia utilizatori vor putea aprecia pozitiv sau negativ oamenii din jur.

    “Prin intermediul aplicaţiei vom putea face alegeri mai bune în privinţa oamenilor pe care-i angajăm sau în privinţa oamenilor cu care intrăm într-o relaţie. De asemenea, aplicaţia ne va permite să facem alegeri mai bune când vine vorba de chiriaşi, colegi de apartament sau pe cine lăsăm să ne înveţe copii”, spun reprezentaţii companiei.

    Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorul trebuie să aibă un cont valid de Facebook şi să aibă peste 21 de ani. Recenziile nu sunt scrise anonim şi sunt împărţite pe trei categorii:  pentru persoanele pe care le-ai cunoscut personal, profesional sau cu care ai avut o relaţie romantică.

    Recenziile pozitive se publică automat, însă cele negative (două stele sau mai puţin) sunt trimise direct în inbox-ul persoane care face subiectul comentariului, iar aceasta are 48 de ore să-i răspundă celui care a scris recenzia. Dacă nimic nu se schimbă, comentariul o să devină public.

    Comentariile nu rămân pentru totdeauna publice, ci vor dispărea după un an. Aşa că nu trebuie să vă faceţi griji de un comentariu primit în timpul liceului. Pentru a introduce o persoană în baza de date, utilizatorul trebuie să cunoască personal persoana respectivă şi să aibă numărul de telefon al acesteia. 

    Oamenii au criticat aplicaţia numind-o iresponsabilă, iar avalanşa de comentarii negative pe pagina de Facebook a aplicatiei a făcut reprezentanţii companiei să închidă secţiunea de comentarii.

    Aplicaţia se află în stadiu de dezvoltare şi urmează să fie lansată în noiembrie.

  • Separatiştii din Catalonia au obţinut victoria în alegerile regionale

    Alianţa separatistă condusă de către liderul catalan Artur Mas a obţinut 72 din cele 135 de mandate ale Parlamentului catalan, după numărarea a 99% din voturi.

    Lista lui Mas, “Junts pel si” (Împreună pentru da), a obţinut 62 de mandate dintre aceste mandate, iar “Candidatura d’Unitat Popular” (CUP, extremă stânga) zece.

    “Am câştigat”, a declarat Mas după numărarea voturilor.

    Alianţa a obţinut o eventuală majoritate absolută (47,8%) în Parlament, dar nu şi majoritatea voturilor exprimate.

    “Separatiştii au pierdut plebiscitul”, a declarat liderul socialist Pedro Sanchez, referindu-se la acest eşec al separatiştilor de a obţine majoritatea voturilor exprimate.

    Alegătorii din această regiune bogată din nord-estul ţării şi-au exprimat opţiunile politice duminică, în cadrul unui scrutin catalogat de către Mas drept un “referendum” pe tema despărţirii Cataloniei de Spania.

    Mas a format această alianţă separatistă înainte de alegeri, anunţând că o victorie a coaliţiei va însemna independenţa celor 7,6 milioane de catalani în următoarele 18 luni.

    Partidul lui Mas, “Convergència Democràtica de Catalunya” (CDC, la putere), s-a alăturat mai vechilor săi rivali din cadrul “Esquerra Republicana de Catalunya (ERC) şi altor grupări cetăţeneşti pentru a forma “Junts pel si””.

    Pentru a obţine majoritatea absolută de 68 de mandate, lista lui Mas se poate alia cu “Candidatura d’Unitat Popular”.

    Aproximativ 77% dintre cei 5,5 milioane de catalani cu drept de vot au participat duminică la scrutin, o prezenţă cu aproximativ zece puncte procentuale mai mare decât la ultimele alegeri regionale, în 2012.

    Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunţat că Guvernul nu va permite, în niciun caz, secesiunea Cataloniei.

    “Nimeni nu va distruge unitatea Spaniei”, a declarat el.

    Politicieni din Uniunea Europeană (UE) au avertizat că o Catalonie independentă nu ar face parte nici din Uniune şi nici din zona euro.

    Mas a vrut să organizeze un referendum pe tema independenţei regiunii în noiembrie, însă Curtea Constituţională spaniolă a declarat un asemenea vot ilegal, după ce Madridul a depus plângere în acest sens.

  • Germania condamnă organizarea alegerilor locale în regiunile separatiste proruse din estul Ucrainei

    “Considerăm anunţul organizării alegerilor, aşa-zise alegeri locale, de separatiştii proruşi (…) unul foarte îngrijorător. Aceste alegeri vor fi o atingere gravă adusă acordului de la Minsk”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Cancelariei Germaniei, Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă.

    “Este regretabil că Rusia nu s-a distanţat de aceste planuri până în prezent”, a adăugat el.

    Separatiştii din Republica Populară autoproclamată Doneţk şi cei din Republica Luhansk au prevăzut susţinerea de scrutinuri locale pe 18 octombrie şi pe 1 noiembrie.

    Potrivit prevederilor acordului de încetare a conflictului armat de la Minsk, definitivat în februarie prin implicarea puternică a Germaniei, alegerile locale trebuie să aibă loc în zonele de conflict înainte de finalul anului 2015 în conformitate cu legea ucraineană şi cu normele internaţionale. Acordul nu permite organizarea de alegeri decise în manieră unilaterală de autorităţile separatiste proruse.

    Alegeri locale în restul Ucrainei vor avea loc pe data de 25 octombrie.

    Tot luni, ministrul german al Afacerilor Externe, Frank-Walter Steinmeier, a solicitat conducerilor de la Kiev şi Moscova să facă tot ce este necesar pentru a se asigura că se respectă acordul de încetare a conflictului armat.

    “Încetarea conflictului armat nu este încă asigurată în totalitate. Încă poate fi provocată o escaladă militară”, a precizat Steinmeier.