BusinessMagazin

Tag: american

  • La 12 ani vindea saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi iar acum detine un imperiu de 3 miliarde de dolari

    Mark Cuban este un om de afaceri american, cunoscut datorită emisiunii SharkTank. Cuban este investitor, producător de film, autor şi deţine clubul de baschet Dallas Mavericks, lanţul de cinematografe Landmark Theaters şi compania Magnolia Pictures. În 2011, el a publicat cartea „Cum să câştigi în sportul numit business“, în care detalia experienţele sale din afaceri.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, într-o familie de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde s-a angajat ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software (YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând cu el o parte dintre clienţii YBS. A vândut compania şapte ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

    În 1995, alături de fostul său coleg de facultate Todd Wagner, Cuban a pus bazele Audionet, un start-up în domeniul transmisiunilor online. În 1998 compania s-a transformat în Broadcast.com, iar un an mai târziu a fost achiziţionată de Yahoo! pentru 5,7 miliarde dolari.

    În ianuarie 2000, omul de afaceri a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al clubului de baschet Dallas Mavericks pentru suma de 285 milioane dolari. Înainte de investiţia lui Cuban, în cei 20 de ani de existenţă, Dallas Mavericks avea un procentaj de victorii de 40%. Din 2000 până în 2010, au ajuns la 69%. Cuban a devenit o figură publică în 2012, atunci când s-a alăturat sezonului 3 al emisiunii SharkTank. Emisiunea prezintă investitori cărora le sunt oferite şanse de a participa în anumite afaceri; până în prezent, de-a lungul a 109 episoade, Mark Cuban a semnat 82 de contracte şi a investit aproape 20 de milioane de dolari.

    Nu a intrat în politică, dar a finanţat mai multe campanii electorale, atât în rândul democraţilor cât şi al republicanilor. Mark Cuban s-a căsătorit cu Tiffany Stewart în 2002 şi are trei copii; el locuieşte într-o casă de 2.200 de metri pătraţi în Dallas şi are o avere estimată la 3,2 miliarde dolari.

  • Cum a reuşit o fetiţă de 11 ani să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină

    O fetiţă de 11 ani din Texas, Statele Unite, a încheiat un contract în valoare de 11 milioane de dolari cu lanţul Whole Foods, care prevede că 55 de magazine îi vor pune la vânzare brandul său de limonadă.

    BeeSweet, limonada produsă de Mikaila Ulmer, a fost dezvoltată cu cei 60.000 de dolari pe care fetiţa i-a primit în urma apariţiei la emisiunea americană “Shark Tank”.

    După apariţia în emisiune, ea a servit limonadă mai multor personalităţi printre care şi preşedintele american Barack Obama; ea a fost invitată şi să facă parte din proiectul celor de la Google Dare to be digital.

    Ideea i-a venit tinerei la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină. A început apoi să le studieze şi a decis să folosească reţeta de limonadă a bunicii pentru a strânge bani. Destinaţia banilor? Organizaţii ce ajută albinele.

    Citeşte şi povestea lui Povestea lui Mark Cuban, creatorul emisiunii “Shark Tank”, care are o avere de peste 3 miliarde de dolari

  • Profesorul român de la Stanford care a colaborat cu doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie

    „Mulţi dintre colegii mei actuali şi-au dorit într‑adevăr dintotdeauna o carieră academică, într-o formă sau alta. Eu nu am fost atât de hotărât, poate şi pentru că ar fi fost dificil să îmi doresc ceva ce nu ştiam că există“, spune Alex Nichifor, care a absolvit în 2005 Cibernetica la ASE.

    El mărturiseşte că a descoperit cercetarea, aşa cum este ea înţeleasă în universităţile de top din occident, destul de târziu. În primul an de master a obţinut o bursă în Franţa, pe vremea când era încă oarecum dificil să studiezi în străinătate. „Am avut şansa să ajung la Universitatea din Toulouse, unde Jean-Charles Rochet şi Jean Tirole (laureatul premiului Nobel pentru economie în 2014) puseseră bazele unui departament extraordinar.“ Concurenţa cu ceilalţi studenţi era acerbă, însă era foarte motivat să reuşească şi, în contrast cu viaţa sa de student din România, unde în paralel cu şcoala a fost fie angajat, fie a încercat antreprenoriatul, singura preocupare a fost studiul; în 2007 a obţinut diploma de master.

    „La început a fost mai dificil şi am avut momente în care nu am fost convins că am făcut alegerea potrivită: noua mea ocupaţie nu doar că era neplătită, ci în plus se dovedea a fi şi surprinzător de dificilă. Ulterior însă, rezultatele s-au îmbunătăţit.“ A ajuns să îi cunoască mai bine pe unii profesori şi în paralel a început să aibă acces la proiectele lor de cercetare şi să predea seminarii studenţilor din anii mai mici. Mediul academic părea să i se potrivească, aşa că a decis să continue cu un doctorat, la Universitatea din Maastricht, în Olanda. „În timpul doctoratului am vizitat pentru trei luni Harvard Business School (HBS), unde am fost găzduit de Alvin Roth, colaureat al premiului Nobel pentru economie în 2012, împreună cu Lloyd Shapley.“ Specifice mediului academic sunt deopotrivă călătoriile, descoperirea de locuri noi şi oamenii extraordinar de inteligenţi, proiectele ambiţioase, discuţiile bazate pe argumente tehnice, dar şi programul de lucru flexibil. Aşa că după terminarea doctoratului a devenit profesor asistent la Universitatea din St. Andrews, Scoţia, în septembrie 2011.

    După vizita la Harvard, în timpul doctoratului, Alex Nichifor a păstrat legătura cu Alvin E. Roth, care s-a mutat la Stanford şi l-a invitat să petreacă un an (2014-2015) în cadrul grupului de Market Design de acolo. „Academia la vârf este un mediu colaborativ şi inclusiv, însă de multe ori proiectele nu sunt predefinite. Deseori e pur şi simplu important ca un grup de oameni cu interese comune şi abilităţi complementare să fie în acelaşi loc, să aibă timpul necesar să schimbe idei, iar proiectele noi se nasc abia ulterior: să găseşti întrebări interesante şi relevante face parte din provocare.“

    În timpul vizitei la Stanford, românul a reuşit să finalizeze primele versiuni ale unor proiecte începute cu mai bine de trei ani înainte. În ultima carte publicată de Alvin E. Roth, „Cine, ce primeşte şi de ce?“, acesta îi mulţumeşte românului. Despre această lucrare, Alex Nichifor spune că este prima adresată publicului larg, un proiect care prezintă cu umor şi la un nivel foarte accesibil un sumar al ultimilor aproximativ 40 de ani de cercetare în „matching theory“ prin prisma aplicaţiilor de succes din acest domeniu, bazele multora dintre aceste aplicaţii (cum ar fi piaţa admiterilor la şcoală, piaţa obţinerii primului loc de muncă după absolvire pentru unele specializări, ori pieţe neobişnuite, în care nu există preţuri, cum ar fi piaţa care facilitează schimbul de organe) fiind puse chiar de american împreună cu colaboratorii săi. „Lucrând în acelaşi domeniu şi fiind la Stanford, am avut şansa de a citi o primă versiune a manuscrisului acestei cărţi şi am avut o serie de discuţii pe marginea acestuia cu Al, în principal axate pe îmbunătăţirea clarităţii expunerii“, povesteşte românul. Tot el adaugă că, în postura de profesor asistent invitat la Stanford, a avut şansa să colaboreze cu cercetători remarcabili. „Pe de o parte, a fi profesor oriunde în occident presupune aceleaşi categorii de îndatoriri: trebuie să cercetezi, să predai şi să te achiţi de o serie de sarcini administrative. În sensul acesta, nu e o diferenţă foarte mare între a fi profesor la Stanford sau oriunde altundeva. Pe de altă parte, deşi categoriile de îndatoriri sunt aceleaşi, există o diferenţă calitativă substanţială între universităţile de top şi restul universităţilor, iar această diferenţă e vizibilă în pregătirea studenţilor, în calitatea intelectuală a colegilor, cât şi în eficienţa suportului administrativ disponibil.“

    Alex Nichifor spune că nu are o carte favorită, deşi citeşte cu plăcere, în principal articole şi cărţi tehnice care îl ajută profesional; „este genul de lectură prin care rămân la curent cu ceea ce este nou şi relevant în domeniul meu de cercetare şi prin care continuu să învăţ zi de zi“. Ceea ce citeşte în timpul liber este destul de variat, însă în linii mari poate fi încadrat în două categorii, spune el. În domenii care i se par interesante şi despre care este curios să afle mai multe, citeşte cărţi scrise de cercetători de top pentru publicul larg, care oferă o prezentare accesibilă, lipsită de prea mulţi termeni tehnici. „Un alt tip de lectură este însă cea care nu are un scop în sine, altul decât plăcerea de a descoperi o poveste, un personaj, o emoţie, de a-ţi lăsa imaginaţia liberă.“ Alex Nichifor adaugă că, asemeni oricărei experienţe, cărţile au cu siguranţă rolul lor în formare şi în viaţa fiecăruia dintre noi. „Ştiu o persoană care a învăţat cum să se dea cu snowboardul învăţând dintr‑un manual şi care a devenit renumită pentru tehnică şi coborârile sale. Pe de altă parte, ştiu alte câteva persoane care au citit un număr impresionant de cărţi despre cum să devii milionar de ceva vreme şi care încă aşteaptă ca aceste cărţi să le definească viitorul.“

    Acum, tânărul profesor român lucrează, spune el, la două tipuri de probleme. Pe de o parte, sunt cele tehnice care presupun foarte multă matematică. „Pentru cele mai multe proiecte de acest gen, pur teoretice, nu există o finalitate imediată, clară. Este un fel de ştiinţă fundamentală, în care încerci să împingi frontierele cunoaşterii fără a şti dinainte unde vei ajunge, ce va fi posibil, ori cum vei folosi răspunsul la care vei ajunge. În timp, multe descoperiri sunt uitate, altele devin însă relevante, uneori în domenii care nu au avut nicio legătură cu contextul iniţial.“ O altă categorie de probleme sunt proiectele mai aplicate, care folosesc unelte matematice pentru a informa decizii practice. „În aceste proiecte, contribuţia esenţială nu este dezvoltarea de noi modele ori metode matematice, ci capacitatea de a utiliza şi de a adapta modele şi metode existente pentru a studia probleme relevante pentru societate ori pentru companii. De exemplu, într-un proiect recent împreună cu Alexey Kushnir, profesor asistent la Carnergie Mellon University, am introdus un model relativ simplu cu ajutorul căruia studiem decizia optimă a proprietarilor de reţele sociale ca Facebook ori Google+ în ceea ce priveşte modul în care aceste reţele le permit utilizatorilor lor să partajeze informaţia în reţea.“

    Drumul până la statutul de profesor la universităţi de peste hotare a fost lung; ca student la ASE, a testat şi postura antreprenoriatului, dar şi pe cea de angajat, lucrând pentru o vreme în cadrul Ensight Management Consulting, perioadă de care îşi aminteşte cu plăcere. Spune că în prima zi a primit responsabilităţi şi o anumită independenţă, „am înţeles imediat că munca mea avea valoare şi era apreciată, ceea ce m-a motivat şi mai mult“. Pe atunci, românul, care este acum profesor universitar în instutuţii de top la nivel mondial era „tânăr şi puteam fi uşor catalogat drept nonconformist. De exemplu, purtam un pierce între buza inferioară şi bărbie şi au fost perioade în care aveam părul lung, o combinaţie care era probabil în afara normelor social acceptabile. Ei bine, la Ensight tot ce a contat a fost abilitatea mea de a livra o muncă de calitate. Aş fi curios să aflu cât de tolerant este Ensight-ul de azi, însă… combinaţia actuală de ochelari şi chelie este probabil mult mai puţin controversată.“

  • Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa: Este necesară o forţă de apărare a ţărilor baltice de acţiunile Rusiei

     O forţă multinaţională a NATO efectuează cu regularitate zboruri deasupra Mării Baltice de când Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, în 2014.

    “Cred că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru apărarea aeriană”, a declarat, la Vilnius, generalul Philip Breedlove, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BBC: Al doilea om din conducerea ISIS, ucis de forţele americane

    Al doilea om din conducerea ISIS a fost ucis în timpul unei operaţiuni americane în Siria, raportează BBC.

    Abdul Rahman Mustafa al-Qaduli, un irakian cunoscut sub numele de Hajji Iman a fost ucis joi; Ash Carter, oficial american, urmeză să ofere detalii privind uciderea jihadistului în această seară, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Misiunea avea ca scop capturarea lui Qaduli în viaţă, dar lucrurile au escaladat iar acesta a fost ucis împreună cu alţi trei oameni.

  • Tango prezidenţial. Barrack şi Michelle Obama au dansat tango în capitala Argentinei – VIDEO

    Când te afli în Argentina trebuie să dansezi tango. Exact asta a făcut Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi soţia sa Michelle. Cei doi au dansat tango în timpul dineului oferit miercuri de şeful statului argentinian, Mauricio Macri, scrie CNN.

    Barack Obama a dansat alături de dansatoarea profesionistă Mora Godoy, iar Michelle a dansat alături de Jose Lugones.

    “Cred că Argentina este un exemplu potrivit a schimbării care a avut loc în relaţiile SUA cu alte guverne şi alte ţări, în general”, a declara Obama.

    Preşedintele american se află la Buenos Aires pentru a discuta cu Macri despre agenda de reformare a Argentinei. Casa Albă speră că în urma acestei vizite cooperarea în domeniul comerţului şi al investiţiilor să se îmbunătăţească.

  • VIZITĂ ISTORICĂ: Barack Obama se află în Cuba, după decenii de ostilitate. Este primul preşedinte american care pune piciorul în Cuba, după aproape 90 de ani

    Preşedintele american Barack Obama a sosit în Cuba duminică, devenind primul şef de stat american în funcţie care vizitează această ţară în ultimii aproape 90 de ani, relatează The New York Times

    “Que bolá Cuba? (Ce mai faceţi?) Tocmai am aterizat aici şi abia aştept să mă întâlnesc şi să primesc veşti direct de la poporul cubanez”, a scris preşedintele america într-un mesaj postat pe Twitter imediat ce a sosit la Havana, potrivit The Guardian, informează Mediafax.

    Această vizită – rezultatul unei schimbări de politică uluitoare, în urmă cu 15 luni – este menită să strângă relaţiile dintre cei doi vechi inamici şi “să exorcize una dintre ultimele fantome ale Războiului Rece”, comentează NYT.

    În pofida entuziasmului faţă de această vizită – de neconceput în urmă cu puţin timp -, schimbările la care speră Washingtonul ar putea întârzia să se concretizeze.

    Ministrul cubanez de Externe a amintit joi, într-o alucuţiune, pe un ton ferm, că Havana nu este dispusă să evoce teme care ţin strict de suveranitatea ţării.

    “Nimeni nu poate pretinde ca ţara să renunţe la vreunul dintre principiile sale (…) pentru a avansa către normalizarea” relaţiilor cu Statele Unite, a subliniat el.

    Vizita din scurt a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, vineri şi sâmbătă, la Havana, le-a trimis alt mesaj americanilor: al solidarităţii neclintite a Cubei faţă de aliatul său socialist, mereu pregătită să recurgă la retorica antiimperialistă.

    Citiţi aici cum s-a dezvoltat piaţa neagră pentru distribuţia produselor media în Cuba. Deşi accesul la Internet este foarte limitat, cubanezii urmăresc în fiecare zi seriale şi filme americane.

  • La 16 ani lucra deja la banca tatălui său, iar în anii ’90 ajunsese la o avere de 2,5 miliarde de dolari

    Edmond Safra s-a născut într-o familie bogată de evrei din Alep, Siria, despre a căror avere se spune că îşi are rădăcinile încă din perioada Imperiului Otoman. Tatăl său, Jacob Safra, a deschis banca J.E. Safra în 1920. La 16 ani, Edmond Safra lucra deja la banca tatălui său şi era implicat în schimburile valutare şi cu metale preţioase ale băncii. În 1949, familia s-a mutat în Italia, unde Edmond a început să lucreze pentru o companie de trading din Milano.

    Trei ani mai târziu, familia s-a mutat din nou, de data aceasta în Brazilia, unde Edmond Safra a fondat împreună cu tatăl său (şi cu cei trei fraţi ai săi, Joseph, Moise şi Elie) prima instituţie financiară braziliană, în 1955. Un an mai târziu, Edmond Safra s-a stabilit în Geneva, unde a pus bazele unei bănci private, ce a crescut de la 1 milion de dolari la 5 miliarde de dolari în anii ’80. Edmond Safra şi-a extins afacerile pentru a-şi satisface clienţii bogaţi din toată lumea, astfel că în 1966 a pus bazele the Republic National Bank of New York în 1966 (vândută ulterior către HSBC), iar mai târziu, Republic National Bank din New York (în Geneva).

    Banca opera 80 de sedii în zona New York, fiind a treia cea mai mare reţea din zona metropolitană, după Citigroup şi Chase Manhattan. În 1983, Edmond Safra a vândut Trade Development Bank către American Express, într-o tranzacţie de aproximativ 450 de milioane de dolari. Tranzacţia a fost rezultatul unei bătălii juridice, din care Edmond Safra a ieşit câştigător, după ce a primit a primit scuze publice de la American Express pentru campania de denigrare dusă împotriva lui, dar şi despăgubiri de 8 milioane de dolari, bani pe care i-a donat ulterior. În 1988, a fondat Safra Republic Holding, un holding bancar din Luxemburg.

    Până la începutul anilor ’90, averea lui Edmond Safra era estimată la 2,5 miliarde de dolari. În decembrie 1999, bancherul a murit sufocat de fum într-un incendiu deliberat la locuinţa sa din Monaco, unde aparent se simţea atât de în siguranţă încât nu avea gărzi de corp pe timpul nopţii.

    Fraţii săi, Moise, Elie şi Joseph Safra, au fost şi ei implicaţi în afacerile familie. Joseph Safra, singurul fiu al lui Jacob Safra în viaţă, este, potrivit celui mai recent clasament realizat de publicaţia internaţională Forbes, cel mai bogat bancher din lume: are o avere estimată la 17,8 miliarde de dolari şi se află pe locul 42 în clasamentul miliardarilor lumii. În 2014, şi-a extins afacerile prin achiziţia a 50% din afacerile din producătorul şi distribuitorul de banana Chiquita Brands International.

  • Opinie Daniel Bujorean, Ensight Managament Consulting: Cealaltă dimensiune a competiţiei. Sfaturi de la cea mai competitivă economie a lumii

    De cele mai multe ori managementul îşi defineşte termenul din prisma activităţilor de marketing, adică întâlniri în „primă linie” cu o companie competitoare, activităţi de go-to market, comunicare în mass-media şi mai puţin din perspectiva activităţilor interne precum reducere de costuri şi optimizare de procese sau creştere a productivităţii cu impact în costuri şi venituri. A concura înseamnă atât a te „duela” pe piaţă pentru prospectarea clienţilor, a vinde, precum şi a îmbunătăţi continuu şi intrinsec compania şi portofoliul de produse.

    Un raport din Elveţia, cea mai competitivă economie a lumii potrivit World Economic Forum, cu titlul „Business Competitiveness Switzerland” explică importanţa celei de-a doua dimensiuni a competiţiei: „Competitivitatea în afaceri este capacitatea unei firme de a crea valoare prin creştere şi profitabilitate sustenabile pe termen lung. Sunt două dimensiuni ale competitivităţii în afaceri – generală şi intrinsecă. Dimensiunea generală (contextul în care o companie operează) influenţează natura practicilor pe care o companie alege să le adopte. Dimensiunea intrinsecă se referă la comportamentele şi practicile care permit unei firme să îşi susţină performanţa pe termen lung“ (IMD World Competitiveness Center, Lausanne, 2014).

    Companiile au acuzat diferiţi factori externi pentru necompetitivitate, dintre care amintim doar câţiva, aşa cum apar în raportul de ţară al Fondului Monetar Internaţional din 2015: infrastructura, mediul macroeconomic nefavorabil şi o slabă specializare a serviciilor de pregătire profesională. Premisa acestui articol consideră că deşi factorii externi sunt foarte importanţi, sunt şi factori intrinseci care influenţează competitivitatea unei companii.

    Raportul elveţian, menţionat mai sus evidenţiază o serie de factori care au susţinut competitivitatea celor mai de succes firme elveţiene: managementul talentului, managementul performant al proceselor, transparenţa în luarea deciziilor, cooperarea internă, inovaţia, dezvoltarea continuă a avantajelor competitive şi deschiderea pentru investiţii în digitalizare.

    Din experienţa consultanţilor de la Ensight Management Consulting, factorii intrinseci sunt imperativi în creşterea competitivităţii unei companii pe termen lung şi această transformare trebuie să aibă loc mai degrabă mai curând decât mai târziu.
    Din păcate, de cele mai multe ori, companiile nu au parte de pieţe cu creşteri exponenţiale care să mascheze problemele de management intern. De aceea, sunt importante: managementul şi redesignul proceselor de afaceri pentru reducerea costurilor, creşterea productivităţii şi creşterea calităţii. De asemenea este important să optimizăm vânzările prin: definirea strategiei de vânzări, segmentarea clienţilor, optimizarea portofoliului de produse şi clienţi şi eficientizarea forţei de vânzări.

    Rolurile şi responsabilităţile clar definite pentru toate nivelele sunt o trăsătură distinctivă a majorităţii companiilor de succes, concluzionează studiul elveţian. „Firmele de top au mai mult succes decât companiile cu performanţă medie în asigurarea interacţiunii şi cooperării între consiliul director şi echipa de management. Adiţional, Campionii Creşterii se concentrează preponderent pe excelenţa proceselor ca parte centrală a afacerii precum şi pe transparenţa fluxului decizional.”

    Şi în final, în egală măsură, companiile din România trebuie să investească în inovaţie şi digitalizare dacă doresc să respecte recomandările de bună practică ale elveţienilor.
    Francezii de la Eurogroup Consulting, care sunt parte din aceeaşi reţea de consultanţă ca şi Ensight Management Consulting, vorbesc în cel mai recent studiu al lor („Managerii faţă în faţă cu Revoluţia Digitală, 2015“) despre o revoluţie digitală care va transforma radical relaţiile de management în companie.

    Conform acestui studiu, „revoluţia digitală va transforma radical practicile de management. Comunităţile de lucru de pe reţelele sociale interne vor facilita o sporire considerabilă a transparenţei; ierarhiile vor fi reduse pe măsură ce munca devine colaborativă; acum munca nu se referă la informaţia pe care o păstrăm pentru noi, ci la cea pe care o împărtăşim cu ceilalţi. Scenariul viitorului model managerial este deja scris“.

    Scenariul este deja scris, titrează colegii noştri francezi şi nu pot fi contrazişi. Digitalizarea, cooperarea internă susţinută de noile tehnologii şi inovaţia tehnologică influenţează în mod direct proporţional un management performant al proceselor de business, managementul talentelor şi transparenţa deciziilor, adică toate acele elemente care susţin competitivitatea firmelor elveţiene. Revoluţia digitală nu este viitorul, ci prezentul.

     

  • Fabuloasa viaţă a unui parior român în America. A câştigat 5 milioane de dolari în 3 luni, din pariuri sportive. Strategia care l-a ridicat din faliment

    Ai vrea să poţi paria 77.000 de dolari odată, fără grija că, în cazul unui eşec, îţi vei pierde casa, maşina şi toată viaţa liniştită? Un american de origine română poate şi, mai mult, câştigă milioane de dolari pe bandă rulantă.

    Faceţi cunoştinţă cu David Oancea, un parior în vârstă de 37 de ani extrem de cunoscut în Statele Unite sub numele Vegas Dave. El poate fi văzut în numeroase fotografii sau filmuleţe postate pe reţelele de socializare numărând sute de mii de dolari cu aceeaşi nonşalanţă pe care o arată cu dolarii celebrul campion mondial Floyd „Money” Mayweather.

    Dave Oancea, căruia americanii îi pronunţă numele „Wancha”, cunoaşte la perfecţie sportul din America şi face bani pe care un om cu o slujbă normală nu i-ar câştiga nici măcar în 100 de vieţi.

    Cititi articolul integral pe www.prosport.ro