Nu ma dau in vant dupa topuri si clasamente. Pe cele bazate pe
popularitate chiar le detest, cu exceptia celor muzicale, pe care
doar le ignor. Doar pe cele bazate pe opiniile specialistilor le
iau uneori in seama, dar cu precautie. Cele care se refera la
perioade lungi de timp sunt inepte din start. Singurele clasamente
care exprima intr-o masura acceptabila o realitate a momentului
sunt cele sportive sau cele bazate pe o competitie directa, bazata
pe reguli. Ar intra oare in aceasta categorie clasamentul celor mai
bogati 400 de oameni din Statele Unite in anul 2010, publicat
recent de revista Forbes? Poate ca da, cu conditia sa-l parcurgem
pe domenii, pentru ca ziceam mai sus de “competitie directa” si e
greu de vazut asa ceva intre un magnat al petrolului si
proprietarul unui lant de supermarketuri. Daca ne rezumam la
domeniul tehnologiei, topul ne poate oferi un tablou destul de
interesant.
Prima observatie este ca pe primele 20 de pozitii ale topului
general gasim 8 bogati celebri din domeniul tehnologiei, toti
evoluand in domeniul informaticii. Daca mai punem la socoteala
faptul ca media lor de varsta este substantial mai coborata decat
la restul bogatasilor, putem trage concluzia ca zona high-tech este
cea mai dinamica si mai profitabila.
Prima pozitie este rezervata lui Bill Gates, care o ocupa de 17
ani fara intrerupere. Se stie ca nu mai este cel mai bogat din
lume, fiind depasit “la mustata” de magnatul mexican al
telecomului, Carlos Slim Helú. Insa aici trebuie facuta observatia
ca Bill Gates a contribuit pana acum cu peste 28 de miliarde de
dolari la fundatia umanitara pe care o conduce impreuna cu sotia
sa, Melinda. Si, cu toate ca e vorba de o perioada de criza, averea
sa a crescut cu 4 miliarde in ultimul an, ajungand la 54
(coincidenta: 54 este si varsta lui). De fapt, acum Bill Gates nu
prea mai este implicat in tehnologie, actiunile sale la Microsoft
au scazut la 16 miliarde, iar cea mai mare parte din bani ii vin de
la firma de investitii Cascade Investment, pe care o controleaza.
Cu toate acestea, Gates este senator de drept al domeniului
tehnologic, fiind inventatorul comertului cu software. Averea sa
demonstreaza ca produsele muncii intelectuale au devenit cele mai
profitabile.
Trecem repede peste Larry Ellison, seful de la Oracle, care
ocupa pozitia a treia, pentru ca profilul sau este destul de
asemanator cu cel al lui Gates, cu diferenta ca Ellison este inca
foarte implicat in business (desi este cu 12 ani mai in varsta) si
isi dedica intreaga energie companiei. Si iahtingului.
Intentioneaza sa doneze 95% din avere pentru acte de caritate, insa
nici in acest domeniu se pare ca nu va reusi sa-l depaseasca pe
eternul sau rival de pe prima pozitie. Urmatorii doi clasati in
domeniu au aceeasi varsta (37 de ani), aceeasi avere (15 miliarde)
si impart aceeasi pozitie in clasament (11). Sunt Larry Page si
Sergey Brin, cei care au inventat un motor de cautare in internet
si un model de publicitate care sa-l valorifice. Adica Google, o
companie care a devenit pentru multi inima internetului. Insa
povestea lor este abia la inceput si Google are toate sansele sa
reproduca in lumea telefoanelor succesul lui Microsoft, cu
diferenta ca modelul lor de business este cu totul diferit, mizand
pe open source. Page si Brin nu intentioneaza sa faca acte de
caritate, in schimb sunt dedicati ecologiei si investesc in
companii care exploreaza in domeniul energiei solare si geotermale.
Page este implicat in X Prize Foundation, care ofera premii pentru
proiecte in genetica, energie si explorarea spatiului, in vreme ce
Brin finanteaza cercetari pentru vindecarea bolii Parkinson.
La mica distanta in urma lor se afla patru “clasici”. Michael
Dell este cel care a inventat comertul cu computere asamblate la
comanda, mai intai in dormitorul sau dintr-un camin studentesc.
Urmeaza doi microsoftisti: Steve Ballmer, seful actual al
companiei, si Paul Allen, cofondatorul. Cu doar cativa centi in
spatele lor se afla Jeff Bezos, cel despre care se stie mai mult ca
a inventat comertul cu carti pe web decat ca a impus e-book
reader-ul si conduce in lumea cloud computing.
Surpriza vine la sfarsit. Mark Zuckerberg, care a fondat
Facebook acum sase ani, ajunge pe pozitia 35 la doar 26 de ani,
inaintea lui Steve Jobs, cel care a creat computerul personal, fara
de care n-am fi gasit in aceasta lista nici un “techie”. Insa cea
mai mare parte a averii lui Jobs nu vine de la Apple, ci din…
desene animate. Adica de la Disney, careia i-a vandut Pixar.