Tag: acordare

  • Senat: Părinţii ce au avut venituri 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii pot lua indemnizaţie

     Prin raportul Comisiei pentru muncă, însuşit de plenul Senatului, termenul iniţial propus de iniţiator, de trei ani, a fost redus la doi ani, pentru a fi armonizat şi cu legislaţia privind acordarea indemnizaţiei de şomaj, unde se iau în calcul 12 luni lucrate în ultimii doi ani anteriori depunerii cererii de şomaj.

    Potrivit iniţiativei legislative care modifică Ordonanţa 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, indemnizaţia ar urma astfel să se calculeze raportat la ultimele 12 luni din aceşti doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorii de gaze din afara ţării vor putea tranzacţiona pe platforma OPCOM

     “Ambiţia noastră este să devenim un pol energetic regional. Vrem ca şi bursa de energie OPCOM să devină o bursă regională. (…) Şi vom da posibilitatea ca şi alţi producători de gaze din afara ţării să tranzacţioneze gaze în România”, a afirmat Niţă la Bucharest Forum, care se desfăşoară în perioada 26-28 septembrie.

    Ministrul spune că în viitor România va fi o piaţă atractivă pentru producătorii străini de gaze din perspectiva preţului.

    Romgaz şi Petrom sunt cei mai producători de gaze din România, având o cotă de piaţă de peste 90%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost agent FBI a pledat vinovat în cazul privind monitorizarea registrelor telefonice ale Associated Press

     Departamentul american al Justiţiei a anunţat, într-un comunicat, că Donald Sachtleben, un fost specialist FBI în explozibili, arestat în Indiana în cadrul unui scandal de pornografie cu caracter pedofil, a recunoscut că a “dezvăluit în mod voluntar şi în cunoştinţă de cauză o informaţie de securitate naţională unui jurnalist dintr-o organizaţie media naţională neautorizată să o primească”.

    Acordul de a pleda vinovat, încă supus aprobării unui judecător, prevede o pedeapsă de trei ani şi şapte luni de închisoare pentru scurgere de informaţii confidenţiale şi de 11 ani şi opt luni, în total, inclusiv în cazul de posesie şi distribuire de material pornografic cu caracter pedofil, în care acesta a pledat, de asemenea, vinovat.

    Potrivit documentului judiciar, după care AFP a obţinut o copie, Sachtleben, în vârstă de 55 de ani, a fost demascat după accesarea “registrelor telefonice cu privire la un jurnalist, obţinute prin ordinul justiţiei”.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Preşedinele Venezuelei nu a primit dreptul de a survola SUA

     Maduro a anunţat marţi că va efectua o vizită la Beijing în perioada 21-24 septembrie pentru a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping cu scopul de a “consolida relaţiile strategice”.

    Şeful diplomaţiei venezuelene Elias Jaua a calificat refuzul autorităţilor americane de survolare drept o “insultă”. “Considerăm (acest refuz) o insultă drept o altă insultă a imperialismului nord-american la adresa Guvernului”, a spus Jaua.

    “Nimeni nu poate interzice (accesul în) spaţiul aerian unui avion care transportă un preşedinte aflat în vizită internaţională”, a declarat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DECLINUL PIEŢEI IMOBILIARE: Preţurile locuinţelor din Atena au scăzut la mai puţin de jumătate în cinci ani de criză

     Deşi sunt disponibile “chilipiruri” la tot pasul în capitala Greciei, problema o reprezintă fianţarea, întrucât băncile aproape au renunţat să mai acorde credite ipotecare, chiar şi în cazurile în care preţul de achiziţie este în mod evident foarte bun, notează publicaţia.

    În foarte multe cazuri preţul la care se tranzacţionează locuinţele este chiar mai mic decât valoarea folosită de autorităţi pentru a stabili nivelul taxei.

    “Interesul este minim şi există posibilitatea de a negocia” chiar şi pentru locuinţele oferite cu discounturi mai mari de 50% compartiv cu 2008, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Agenţilor Imobiliari din Atena-Atica, Lefteris Potamianos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite vor ca Siria să se conformeze solicitărilor de a plasa sub control internaţional arsenalul chimic în câteva săptămâni

     Oficiali americani de rang înalt au anunţat vineri seară că Siria are la dispoziţie două-trei săptămâni pentru a se conforma solicitărilor internaţionale.

    “Solicitarea Statelor Unite de plasare în termen de două sau trei săptămâni a arsenalului chimic sirian sub control internaţional pur şi simplu nu este profesionistă”, a reacţionat Aleksei Puşkov, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului rus.

    “În Siria, există cel puţin 42 de locaţii unde sunt depozitate aceste arme, iar unele se află în zone de luptă”, afirmă oficialul rus

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNA a retras licenţa Money.ro TV. Televiziunea lui Sorin Freciu se închide oficial

     Potrivit articolului 57, alineatul 1 din Legea audiovizualului, “Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului”.

    Reprezentanţii CNA au făcut mai multe controale la sediul Money.ro TV din Bucureşti, constatând că televiziunea nu mai emite.

    Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor CNA, televiziunea şi-a întrerupt emisia mai mult de 96 de ore şi nu a notificat Consiliul pentru a preciza care sunt motivele pentru care şi-a încetat emisia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Venitul lunar de completare nu va mai fi acordat tuturor disponibilizaţilor din companiile de stat

     Modificarea a fost introdusă de Guvern în şedinţa de marţi, prin ordonanţă.

    “Începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei, venitul lunar de completare prevăzut de OU 36/2013 se va acorda numai persoanelor disponibilizate în condiţiile stabilite prin această ordonanţă de urgenţă, din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice conform listei publicate de INS”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

    În proiectul de ordonanţă a fost prevăzut că persoanele disponibilizate din companii de stat vor beneficia de măsuri de protecţie socială doar dacă planul de disponibilizare prevede concedierea colectivă a unui număr mai mare de 1.000 salariaţi din acea unitate.

    Conform legii aplicate până în prezent, persoanele disponibilizate primesc indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare este stabilit odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul şef FBI Robert Mueller: Ameninţarea teroristă este prezentă în continuare

     Cu câteva zile înainte să predea ştafeta succesorului său James Comey pe 4 septembrie, Robert Mueller a acordat un interviu mai multor instituţii de presă, inclusiv AFP.

    Sub conducerea sa, FBI, poliţie federală şi totodată serviciu de informaţii, a evoluat în mod considerabil, devenind dintr-un serviciu însărcinat cu anchetarea atentatelor după ce au fost comise o agenţie a cărei “prioritate numărul unu” este să împiedice producerea acestora.

    “Când am ajuns la bord, eram procuror de un anumit număr de ani, lucrând la cazuri de criminalitate organizată, trafic de droguri, infracţiuni comise de gulere albe şi aveam câteva idei despre Birou”, îşi aminteşte acest bărbat subţire şi flegmatic, în vârstă de 69 de ani.

    “O săptămână mai târziu, aveam (atentatele teroriste de la) 11 septembrie (2001)”, continuă el. Totul a fost făcut ţăndări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PRIMA CASĂ: BCR a primit cel mai mare plafon pentru creditele în lei

     Reprezentanţii BCR estimează că vor utiliza cea mai mare parte a plafonului până la finalul acestui an, se arată într-un comunicat al băncii.

    BRD, a doua bancă de pe piaţa bancară în funcţie de active, a primit un plafon de 180 milioane de lei, iar Banca Transilvania dispune de fonduri de 105 milioane lei.

    Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a distribuit băncilor garanţiile pentru noua etapă a programului Prima Casă, în valoare de 1,2 miliarde lei, nouatea pentru această etapă fiind acordarea de credite doar în lei.

    Pentru creditele Prima Casă pot aplica cei care nu au locuinţă proprie sau deţin una cu suprafaţă mai mică de 50 metri pătraţi. Clienţii trebuie să dispună de un avans de 5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro