Tag: succes

  • Succes intra in piata. Ce sanse are in fata multinationalelor?

    In doar cateva luni, magazinul pitestean cunoscut pana acum sub
    numele Pic isi va redeschide portile, dar sigla va fi schimbata.
    Cumparatorii vor merge la Succes, iar magazinul se va alatura
    retelei controlate de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcina.
    Lantul are acum peste 150 de supermarketuri in noua judete din
    tara, cateva zeci fiind deschise in ultimii ani, intr-o perioada in
    care majoritatea comerciantilor au suferit aprig de pe urma
    scaderii consumului si au fost nevoiti sa puna lacatul pe usile
    magazinelor. Avantajele retelei care ataca segmentul hipermarket
    sunt ca inchiriaza un spatiu existent si poate invata din greselile
    celorlalti comercianti. In 2009, conform informatiilor de pe
    site-ul companiei Succes Nic Com, reteaua numara 120 de magazine.
    Potrivit datelor de la Registrul Comertului, cifra de afaceri a
    companiei a fost, in 2009, de 44,4 milioane de euro, cu un profit
    de 0,8 milioane de euro.

    Cu aceste cifre, firma urca pe primul loc in clasamentul
    romanilor cu afaceri in segmentul supermarketurilor, o zona in care
    retelele autohtone n-au castigat prea mult teren. Daca in domeniul
    bricolajului Dedeman si Ambient se lupta umar la umar cu
    multinationalele, in sfera super si hipermarketurilor mai multe
    sunt exemplele de afaceri care au esuat. Primul si cel mai
    rasunator exemplu a fost falimentul Univers’all, retea dezvoltata
    de Bogdan Petrovici, in urma cu sase ani, cand comertul crestea
    puternic. Apoi, vreme de cativa ani, romanii au prins elan si s-au
    lansat, adeseori cu prea multa incredere, in proiecte ambitioase de
    extindere. Reteaua Pic, de pilda, cu magazine dezvoltate “dupa
    chipul si asemanarea Carrefour”, ajunsese la cinci spatii de tip
    hipermarket. Afacerea controlata de pitestenii Cornel si Ilie
    Penescu a intrat insa in insolventa, iar magazinele au fost inchise
    in 2009-2010.

    Administratorul judiciar al societatii Pic a incheiat un
    contract de inchiriere pentru magazinul din Pitesti, iar
    reprezentantii Succes au declarat pentru Ziarul Financiar ca sunt
    interesati de toate spatiile operate detinute de retea.

    Intr-un registru similar s-a inscris si evolutia altor retaileri
    romani, ca Ethos sau Spar. Singurul rival de calibru pentru
    lanturile straine este in acest moment Mercadia, o afacere
    controlata de Dinu Patriciu, care opereaza in acest moment trei
    tipuri de magazine: Mic.ro, Macro si miniMax Discount. Patriciu
    este de departe cel mai agresiv investitor in comert in acest
    moment, lantul Mic.ro avand la jumatatea anului peste 600 de
    magazine de proximitate, in conditiile in care primul a fost
    deschis in primavara anului trecut. Conform declaratiilor
    anterioare ale lui Patriciu, cifra de afaceri generata de Mercadia
    in acest an ar putea ajunge la 1 miliard de euro.

    Desigur, reteaua Succes este dintr-o alta categorie, aceea a
    micilor firme care au crescut organic. Dincolo de disparitia siglei
    Pic – un proces cat se poate de natural intr-o piata cu o
    concurenta acerba – intrarea retelei Succes pe teritoriul marilor
    afaceri din retail are o valenta importanta: afacerile autohtone
    ridica pretentii la o felie tot mai consistenta din comert.

  • Afacerea „Bursa de rable” se muta pe internet

    Tranzactionarea tichetelor utilizate la casarea rablelor sau
    vanzarea si cumpararea masinilor uzate nu mai are loc doar in fata
    centrelor Remat, ca pana acum. In ultima vreme, vanzatorii si
    cumparatorii s-au mutat cu tot cu vouchere si rable pe internet, pe
    platformele special amenajate, unde pot sa-si publice anunturile de
    vanzare si cumparare fara sa fie taxati.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Succesul programului Rabla: soferii stau la cozi zi si noapte si dorm in masini

    Programul Rabla 2010 are un succes incredibil. In numai doua
    saptamani, soferii au dus la casat peste 20.000 de masini, adica
    aproape doua treimi din numarul total al masinilor casate pe intreg
    anul trecut, a declarat joi Gheorghe Popescu, presedintele
    Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM). In plus, au fost
    distribuite 40.000 de tichete valorice, reprezentand prima de
    casare de 3.800 de lei. “Au fost 2.000 de masini predate zilnic
    colectorilor, ceea ce a fost imbucurator si surprinzator pentru
    noi, mai ales ca in 2009 programul nu a fost realizat pana la
    sfarsitul anului. Dar la aceasta ora lucrurile se dezvolta si merg
    foarte bine, intr-un ritm rapid”, a adaugat seful AFM.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cinci pasi pentru o tranzactie imobiliara de succes

    In primul rand, trebuie sa te asiguri ca ceea ce vrei sa cumperi
    chiar exista sau va exista. “Este important …sa ai siguranta ca
    aceasta constructie continua si se finalizeaza”, spune “ghidul: in
    cauza.

    “Este foarte greu, daca nu imposibil, sa convingi un potential
    client sa cumpere in stadiu “off plan” in ziua de azi! Accesul la
    finantare este mult mai greoi, iar oamenii vor sa fie siguri ca fac
    o afacere buna. Daca nu le arati produsul, daca periodic nu le poti
    demonstra inaintarea lucrarilor, nu mai prezinti interes,”
    comenteaza Veronel Butnarus de la Trident-Residence.ro.

    Cititi ceilalti patru pasi pentru o tranzactie de
    succes
    pe www.incont.ro

  • De unde vine succesul in afaceri?

    Care e reteta succesului, cum si unde gasim fericirea, sunt intrebari la care am incercat cu toti sa gasim un raspuns. Time Out a citit o carte care incearca sa dea un raspuns la aceste intrebari si care desi nu se vrea un „manual de fericire”, reuseste prin metode stiintifice sa ne ajute sa identificam acele capcane care ne opresc din atingerea scopului urmarit.

    „In cautarea fericirii” a obtinut in 2007 premiul Aventis acordat de Royal Society Prizes pentru cea mai buna carte de stiinta adresata unui public nespecializat.

    Citeste mai multe despre succesul in afaceri pe www.timeoutbucuresti.ro