Tag: roman

  • RAR nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen

    Registrul Auto Român (RAR) nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen care urmau să fie vândute în România, potrivit preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

    “Am avut o discuţie cu cei doi miniştri care sunt direct responsabili de domeniu, ministrul mediului pentru partea de poluare şi ministrul transporturilor. Ministrul transporturilor m-a informat că deja RAR nu mai eliberează cărţile de identitate pentru maşinile care ar urma să fie vândute şi care sunt în stoc”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Digi24.

    El a adăugat că este nevoie ca cetăţenii să fie protejaţi. “În momentul în care autorităţile iau cunoştinţă de o astfel de situaţie, trebuie să reacţioneze, până se constituie, eu ştiu, asociaţii de consumatori, până îşi iau avocaţi care să le apere interesele afectate în justiţie”, a spus preşedintele Senatului.

    Călin Popescu-Tăriceanu consideră că statul român a fost înşelat, pentru că a încasat – prin taxa de mediu – mai puţini bani pentru maşini care poluează mai mult. “Cred că statul român trebuie să acţioneze, aşa cum fac şi celelalte ţări, de exemplu Belgia s-a constituit parte civilă împotriva Volkswagen, în Spania guvernul a hotărât să penalizeze cu 1.000 de euro cosntructorul pentru fiecare maşină vândută”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu.

    Declaraţiile intervin în condiţiile în care au apărut şi primele cifre referitoare la efectele scandalului Dieselgate în România. Conform unor surse, peste 100.000 de maşini produse de grupul Volkswagen, dotate cu softuri care păcălesc testele de mediu, au ajuns în România. În total, cinci milioane de maşini Volkswagen din toată lumea, inclusiv din Romania, vor fi rechemate în service.

    Peste 100.000 de maşini Volkswagen cu probleme, care au fost vândute în România, ar putea fi rechemate în service în perioada următoare, susţin surse din domeniul auto.

    Săptămâna trecută, RAR a anunţat că verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor şi a cerut reprezentanţei Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit astfel de dispozitive.

    “Conducerea Registrului Auto Român a contactat conducerea reprezentanţei grupului Volkswagen în România şi a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor care aparţin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum şi actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe măsură ce aceste informaţii vor fi comunicate de către constructor/autoritatea de omologare responsabilă”, arăta RAR într-un comunicat.

    Potrivit acestuia, pentru certificatele de omologare acordate de RAR referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Român a contactat titularii acestor certificate şi a lansat o acţiune de verificare, referitoare la probabilitatea existenţei pe vehiculele fabricate până acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante.

    “Acţiunile RAR se vor adresa exclusiv constructorilor de autovehicule sau reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, nicidecum persoanelor fizice (…) Menţionăm că RAR nu a acordat niciun certificat de conformitate pentru niciun autovehicul echipat cu motor diesel”, informa vineri instituţia.

    Măsurile au fost luate în urma solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate statele membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip.

    Scandalul emisiilor poluante a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW în această lună că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

    Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

    Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin a cerut constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite. Oficiali din Germania şi Franţa au cerut la rândul lor ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto.

    Volkswagen intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condiţiile în care scandalul declanşat în SUA se extinde.

    Grupul va rechema până la 11 milioane de vehicule diesel implicate în scandalul emisiilor, pentru a se asigura că motoarele acestora respectă standardele referitoare la nivelul noxelor.

    Între timp, scandalul se extinde şi la alte mărci ale grupului VW. Aproximativ 1,2 milioane de vehicule Skoda echipate cu motoare pe motorină, din întreaga lume, au dispozitive de manipulare a emisiilor, ca şi 2,1 milioane de automobile Audi şi 700.000 de automobile Seat.

  • AVERTISMENTUL SRI pentru toţi românii: Trebuie să fiţi EXTREM de atenţi

    Serviciul Român de Informaţii avertizează utilizatorii reţelelor sociale să ia în calcul faptul că datele personale pe care le publică pot fi folosite de persoane rău intenţionate, care utilizează spaţiul virtual în scopuri ilicite.

    Vedeţi AICI avertismentul SRI şi cum să vă feriţi

  • Mărturia halucinantă a unui român care a trăit opt ani în Orientul Mijlociu. Care este adevăratul pericol acum

    Valul de imigranţi arabi care a ajuns în Europa „a fost transformat într-o adevărată afacere din care unii au numai de câştigat”. Asta susţine Emanuel Peterliceanu, un băimărean de 37 de ani, care a studiat în Irak şi apoi în Siria, iar după ce a petrecut opt ani în Orientul Mijlociu spune că s-a familiarizat cu arabii şi spune că mulţi dintre cei care au ajuns în Europa mint în legătură cu ţara lor de provenineţă, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    „În primul rând, nu doar prin prisma faptului că am studiat în Irak sau că am trăit în Siria, ci şi datorită faptului că mă ocup cu integrarea refugiaţilor de doi ani, eu fiind preşedintele Asociaţiei Nord pentru Cooperare şi Integrare, am ajuns să cunosc cultura tuturor ţărilor arabe şi pot spune că sirienii ca popor sunt oameni cu concepţii liberale, riscul ca sirienii să nu se poată integra în societatea europeană este mic.

    În ceea ce ne priveste pe noi, pericolul îl reprezintă organizaţiile teroriste musulmane care au găsit o breşă în sistemul birocratic european şi occidental. Această breşă este tocmai faptul că orice persoană care trece fraudulos graniţa poate să se declare refugiat. Declarându-se refugiat are şanse să primească statutul de refugiat sau în cel mai rău caz de protecţie subsidiară şi implicit paşaport românesc. În cazurile de forţă majoră, cum este cazul Siriei, toate statele lumii sunt obligate să acorde statutul de refugiat oricărui sirian care fuge din calea războiului”, spune băimăreanul, potrivit sursei citate.

  • Acest român a fost tras pe dreapta de poliţiştii italieni. Surpriza imensă a venit abia atunci când l-au verificat prin staţie. Cine era, de fapt, la volanul bolidului de lux

    Un simplu control de rutină s-a transformat într-o lovitură de senzaţie. Poliţiştii italieni l-au tras pe dreapta pe un şofer român care conducea un bolid de lux. L-au verificat prin staţie şi au avut o mare surpriză când au aflat pe cine au în faţă.

    Acest român a fost tras pe dreapta de poliţiştii italieni. Surpriza imensă a venit abia atunci când l-au verificat prin staţie. Cine era, de fapt, la volanul bolidului de lux

  • Infrasoft şi-a dublat veniturile în urma vânzărilor Documenta DMS

    Conform datelor financiare înregistrate la jumătatea exerciţiului financiar 2015, INFRASOFT, producătorul român al Documenta DMS – soluţie software de management al documentelor şi automatizare a proceselor interne de lucru ale companiilor private şi organizaţiilor publice, a înregistrat o creştere cu 100% în prima jumătate a anului 2015.

    Documenta DMS este o aplicaţie prin care companiile îşi administrează, automatizează şi controlează fluxul de informaţii şi documente, începând de la contactul cu clienţii şi furnizorii şi până la arhivarea contractelor, proiectelor şi a documentelor financiar-contabile, astfel încât folosirea hârtiilor în formă tipărită să se reducă la minimum.

    Creşterea are la bază doi factori importanţi în direcţiile de business adoptate de companie: majorarea vânzărilor pe piaţa internă şi creşterea exporturilor.

    La dublarea veniturilor au contribuit şi vânzările pe piaţa externă. Focalizată pe Europa, echipa Infrasoft a intrat pe pieţele din Turcia şi Germania, unde Documenta DMS a primit aprecierile unor companii de top în distribuţia de software.

    Infrasoft este o companie românească cu capital privat 100%, specializată în domeniul soluţiilor de stocare, arhivare, procesare şi management (date şi documente), având mai mult de 10 de ani de experienţă pe piaţa românească. Infrasoft are 35 de angajaţi, iar în a doua jumătate a lui 2015 se pregăteşte pentru încă 25 de angajări noi.

  • Povestea omului de afaceri român care a lucrat în 13 ţări şi a urcat pe Kilimanjaro

    Pentru Liviu Curechian, „acasă” este acum în Accra, capitala Ghanei, unde este, de patru ani, country leader al Schneider Electric. A lucrat în 13 ţări diferite, a văzut 11 ţări africane, a urcat pe Kilimanjaro la numai o săptămână după ce a fost diagnosticat cu malarie. Povesteşte pentru Business Magazin cât de diferită este viaţa unui european pe continentul negru.

    În Africa nimic nu e simplu şi trebuie să înţelegi exact modul local de a face business. Una din problemele mari e că engleza ta nu e şi engleza lor, iar logica ta poate nu e şi logica lor”, povesteşte Liviu Curechian despre experienţa sa de manager în ţări din Africa. Acolo nimeni nu spune că nu a înţeles ce vrea, drept pentru care trebuie să aibă multe discuţii ulterioare, pentru a se asigura că oamenii au priceput ce le cere.

    „De asemenea, în Africa ai nevoie de foarte multă răbdare. Timpul trece cu totul altfel aici şi are o altă valoare. A fi nerăbdător e privit ca un semn de slăbiciune.” Aşa că s-a obişnuit să stea blocat în trafic două ore pentru un drum de maximum 20 de minute, acceptă că şedinţa nu începe niciodată la timp ci cu 30 de minute mai târziu, acceptă că un termen limită pentru „mâine” înseamnă, de fapt, undeva „săptămâna viitoare”. „Şi dacă eşti la un moment de răscruce şi trebuie să iei o decizie dificilă, să nu fii surprins când cineva din echipă va spune: «Să ne rugăm întâi, şi Domnul ne va sfătui»”.

    Românul spune însă că atât timp cât un manager face eforturi să înţeleagă cultura locală şi se străduieşte să se integreze, „totul e ok”. El a lucrat în opt ţări în Europa de Est şi cinci în Africa: Senegal, Coasta de Fildeş, Nigeria, Ghana, Camerun, şi afirmă că, privind în urmă, ar spune acum că în Balcani e uşor, eşti ca acasă, deşi la vremea când lucra în estul Europei a fost surprins de diferenţele culturale din zonă. „Şocul mare vine când aterizezi în Africa şi vii cu câteva idei preconcepute, care până la urmă nu au nicio bază reală. Din afară se pare că a face afaceri în Africa e simplu şi ieftin. Nu este aşa. Costurile asociate cu a face business aici sunt foarte mari.” El dă şi un exemplu: chiria pentru un apartament de 3-4 camere în Lagos costă aproximativ 100.000 de dolari pe an. Pentru produsele importate trebuie luat în considerare un termen de livrare de minimum 3-4 luni, taxele vamale sunt foarte mari şi procedura de vămuire este complicată.

    Lipsa transportatorilor profesionişti, adaugă executivul român, e un alt aspect care nu trebuie neglijat în nicio afacere, pentru că un camion care pleacă din Lagos va face până la Abuja între 2 şi 5 zile, pe o distanţă de 750 km, la un cost mai mare decât în ţările europene. „Am avut ocazia să văd afaceri care au câştigat enorm într-un timp relativ scurt, dar şi erori grave cu costuri enorme pentru investitori”, spune executivul român, care, expus unor medii multiculturale diverse, întotdeauna a avut de învăţat câte ceva. „La început am fost surprins, mirat şi poate câteodată consternat de ceea ce vedeam sau se întâmpla în jurul meu, totul era nou şi exotic, scriam de zor pe blog, împărtăşind fiecare experienţă. Acum, după patru ani în Africa, totul mi se pare atât de normal şi de natural – un pic periculos de normal – încât nu mă mai miră nimic.” Îşi aminteşte de momentul în care i s-a livrat mobila în Lagos, iar afară ploua cu găleata; mobila era transportată cu un camion descoperit şi când le-a spus: „Măi, oameni buni, mobila e udă toată”, i s-a răspuns simplu: „Păi normal că e udă, afară plouă, nu vedeţi?”.  

    Numărul expatriaţilor în lume creşte de la an la an, cum creşte şi grupul românilor care sunt relocaţi de companiile pentru care lucrează. În 2013 existau la nivel mondial 50,5 de milioane de expatriaţi faţă de 46 de milioane în 2009, iar previziunile pentru 2017 se referă la 56,8 milioane, conform Global Relocation Trends Survey Report 2012. Un proces de relocare este extrem de costisitor pentru companie, iar o astfel de decizie trebuie să fie extrem de întemeiată pentru a fi luată, spune Elena Antoneac, management mobility coordinator la Partners in Relocation Group Romania.

    „Relocarea reprezintă atât pentru angajat, cât şi pentru angajator progresul, avansul în carieră.” Iar ţările din Africa sunt destinaţii extrem de atractive din punct de vedere financiar, deoarece potenţialul de afaceri este enorm, „însă condiţiile de securitate în foarte multe destinaţii africane sunt minime. Pentru aceste destinaţii, angajatorii trebuie să oferteze pachete extrem de generoase pentru un angajat valoros pentru a-l convinge să se relocheze cu familia”, afirmă Elena Antoneac. Concret, uneori pachetele salariale împreună cu cele de compensaţii şi beneficii sunt mai mari cu 30% – 40% decât cele solicitate de un est european pentru aceeaşi muncă, iar angajaţii români privesc relocarea ca pe o oportunitate, fiind extrem de flexibili şi deschişi în special cei cu vârste între 24 şi 38 de ani, spune reprezentanta Relocation Group România. Tot ea completează că foarte multe proiecte în Africa sunt amânate pe termen nedeterminat din 2014, după declanşarea epidemiei de Ebola, iar reticenţa angajaţilor de a accepta relocări în aceste ţări a crescut.

     

  • Ultimul roman al scriitorului Terry Pratchett, “The Shepherd’s Crown”, publicat în Marea Britanie

    “The Shepherd’s Crown”, al 41-lea roman din seria “Discworld”, a fost pus în vânzare în Marea Britanie şi ţările din Commonwealth, miercuri seară, la ora 23.00 GMT.

    În Marea Britanie, fanii scriitorului s-au adunat în număr foarte mare în faţa magazinelor din Londra, Oxford şi Newcastle, care s-au deschis special la acea oră, cu ocazia lansării acestui roman. Joi dimineaţă, multe magazine din această ţară s-au deschis în acelaşi scop mai devreme decât era prevăzut.

    Romanul “The Shepherd’s Crown” va fi publicat şi în Statele Unite, pe 1 octombrie.

    Scriitorul britanic Terry Pratchett, diagnosticat cu maladia Alzheimer în 2007, a murit pe 12 martie, la vârsta de 66 de ani.

    Terence David John Pratchett (cunoscut fanilor ca Terry) este un scriitor de fantasy britanic care s-a născut pe 28 aprilie 1948, în Beaconsfield, Buckinghamshire. El este cunoscut cititorilor mai ales pentru seria “Discworld”.

    Seria literară “Discworld”, începută ca o parodie cu accente pline de afecţiune la adresa romanelor fantasy, a devenit ulterior o vastă satiră a vieţii moderne.

    Prima operă publicată a fost povestirea “Afacerea Hades”, apărută în revista şcolii când avea 13 ani, iar apoi republicată în revista Science Fantasy în 1961, fiind plătit cu 14 lire sterline. A doua operă publicată a fost “Locatarul Nopţii”, care a apărut în noiembrie 1965, în revista New Worlds.

    În anii 1990, Terry Pratchett a fost cel mai bine vândut scriitor din Marea Britanie, iar cărţile sale s-au vândut în peste 85 de milioane de copii şi au fost traduse în 37 de limbi străine, în toată lumea. În 1998, Pratchett a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic, pentru servicii aduse literaturii. În 2009, scriitorul britanic a primit titlul de cavaler al aceluiaşi ordin.

    După ce a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer, scriitorul britanic a făcut o donaţie substanţială pentru Alzheimer Research Trust şi a fost protagonistul unei emisiuni de televiziune, care a fost produsă de BBC şi a prezentat lupta sa de zi cu zi cu această boală necruţătoare.

    Terry Pratchett şi actorul Patrick Stewart patronau organizaţia Dignity in Dying, care militează pentru schimbarea legislaţiei britanice, solicitând legalizarea sinuciderii asistate pentru adulţii suferind de o boală incurabilă în stadiu terminal.

    În 2011, scriitorul britanic a primit formularele de consimţământ pentru sinucidere asistată, pe care intenţiona să o pună în practică la clinica Dignitas din Elveţia. Pratchett a mărturisit atunci că intenţiona să semneze aceste documente în cel mai scurt timp.

    “Singurul lucru care mă opreşte (să semnez hârtiile, n.r.) este că am făcut acest film (cel pentru BBC, n.r.) şi trebuie să termin o nenorocită de carte”, a declarat scriitorul, la o sesiune de întrebări şi răspunsuri organizată în cadrul Festivalului de film documentar de la Sheffield.

    Scriitorul a mărturisit atunci că a hotărât să apeleze la această metodă după ce a realizat filmul “Terry Pratchett: Choosing to Die”, care arată momentul morţii milionarului Peter Smedley, ce suferea de o boală neuromotorie.

     

  • Doar un român din trei au fost în vacanţă. Unii se pregătesc încă. Accesul la e-mail, reţelele de socializare şi alte servicii online este mai important decât facilităţile pentru familie

    19% aşteaptă reducerile pentru vacanţe din septembrie, iar 10% intenţionează să îşi facă vacanţa în perioada octombrie – decembrie (10 %). Călătoriile durează de obicei două săptămâni (peste 36% dintre respondenţi petrec în medie 14 zile de concediu pe an), iar sumele cheltuite nu sunt foarte mari: 50% alocă până la 500 de euro pentru toate cheltuielile de vacanţă.

    38% dintre călători consideră internetul de importanţă crucială pentru planificarea vacanţelor şi 42% îl folosesc şi pe parcursul călătoriei sau vacanţei. Ei folosesc internetul pentru căutarea de oferte de vacanţă la cele mai bune preţuri posibile, dar şi  pentru căutarea de informaţii detaliate referitoare la destinaţia de vacanţă, cum sunt preţurile medii, restaurante recomandate, atracţii turistice, informaţii referitoare la sănătate şi siguranţă, reglementări vamale şi date privind vizele şi imigraţia.

    În ambele cazuri menţionate mai sus, canalele online sunt mai populare ca sursă de informare decât cele offline. De exemplu, numai 18% caută oferte şi 20% caută informaţii detaliate prin intermediul unui consultant în turism  sau prin telefon, în timp ce 45% şi, respectiv, 28% folosesc paginile web ale agenţiilor de turism sau profilurile acestora de pe reţelele de socializare. Alte canale online – precum motoarele de căutare sau portalurile de călătorie – se bucură şi ele de o cotă ridicată de popularitate în rândul călătorilor

    Turiştii români nu mai sunt pasionaţi de pachete de călătorie all-exclusive pentru destinaţii luxuase şi închise. Cea mai atractivă vacanţă pentru 31% dintre români este cea de relaxare, urmată de vacanţele cu beneficii pentru sănătate (17%) şi concediile însorite (12%) Românii preferă în principal să se cazeze la hotel  (40%), dar  apartamentele închiriate  (23%) şi locuinţele prietenilor  (12 %) sunt de asemenea în topul preferinţelor.

    Atunci când vine vorba de alegerea locului exact pentru petrecerea vacanţei, cel mai important factor continuă să fie preţul (85%) şi opiniile sau recomandările bune de pe internet (67%). În acelaşi timp, conexiunile Wi-Fi sunt cel mai important factor la selectarea locului de cazare pentru peste 59% dintre români. În acest fel, accesul la e-mail, reţelele de socializare şi alte servicii online este mai important decât facilităţile pentru familie (57%) sau distanţa până în centrul oraşului (53%). De asemenea, turiştilor le place să aibă la dispoziţie numeroase metode de plat㠖 posibilitatea de a plăti pentru vacanţe în moduri cât mai variate este importantă pentru  55 % dintre respondenţi.

    Cea mai populară metodă de călătorie este cu maşina, aleasă de 63% dintre turişti, în timp ce următoarea preferinţă este avionul (17%). Românii îşi aleg liniile aeriene şi zborurile în principal în funcţie de  preţ (94%), de politica privind bagajele (83%) şi de oferta de destinaţii (76%). Mai mult, un factor foarte important este reprezentat de discounturi şi alte promoţii – care sunt motivul realizării achiziţiei pentru  9% dintre români.

    Internetul nu este util doar pentru planificarea vacanţelor, ci şi în timpul deplasărlor propriu-zise – circa 31% dintre români îl consideră crucial în timpul concediului. În vacanţă, internetul este folosit pentru a verifica hărţi sau a stabili itinerarii (36%) ori pentru a găsi cele mai bune restaurant ori atracţii turistice (25%). Mai mult, internetul este adeseori utilizat în timpul vacanţelor pentru a fi în contact cu prietenii şi familia prin intermediul  social media (26%) şi pentru a rămâne la curent cu lucrurile care se întamplă la serviciu (8%).

    Românii aflaţi în vacanţă sunt calculaţi – şi alocă în medie un buget de 500 de euro pentru cheltuielile de concediu. Cu toate acestea, ei fac achiziţii online şi în vacanţă, în special bunuri digitale – e-book-uri pentru citit la plajă, muzică pentru deplasările cu maşina, dar şi alte tipuri de produse; posibilitatea realizării de achiziţii online este importantă pentru 2% dintre turişti.

    Cele mai populare metode de plată pentru acoperirea cheltuielilor de vacanţă (atât înainte cât şi pe parcursul deplasării sau vacanţei propriu-zise) sunt banii gheaţă (80%) şi cardurile bancare (44%). În acelaşi timp, 3% dintre români au folosit PayPal pentru a acoperi o parte dintre cheltuielile celei mai recente vacanţe pe care au avut-o, în timp ce 27% nu au folosit PayPal dar intenţionează să facă acest lucru pe viitor. Popularitatea platformei de plăţi atunci când vine vorba de călătorii este datorată nu doar convenienţei şi securităţii sale, ci şi faptul că este disponibilă pe plan international.

  • A transformat fotografiile unui român în opere de artă inedite

    Proiectul “The Dancing wih Costică” a pornit ca un exerciţiu de retuşare al lui Jane Long. “După ce am găsit arhiva lui Costică Acsinte am devenit fascinată de imaginile şi de subiecţii din fotografii.”, a spus ea. 

    Astfel portretele româneşti realizate de fotograful român Costică Acsinte au fost prelucrate de artista australiană Jane Long, care le-a colorat şi le-a adăugat câteva elemente suprarealiste.

    Fotografiile vintage fac parte din arhiva Costică Acsinte, ce cuprinde multe dintre imaginile realizate din perioada  Primului Război Mondial. Costică Acsinte s-a înrolat voluntar ca fotograf de război, iar experienţele trăite în această perioadă au fost imortalizate.

    După decesul său, au fost descoperite aproximativ 5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, dar şi planfilme şi printuri fotografice. În 2013 a fost iniţiat un proiect de digitalizare a operei acestuia, aflată în domeniul public, potrivit site-ului colectiacosticaacsinte.eu.

    Vezi aici fotografiile unui român transformate în opere de artă inedite

  • Românul care conduce un business de 5 miliarde de euro şi 27.000 de angajaţi în Rusia, Ucraina şi CIS

    La începutul lunii august, Silviu Popovici a devenit expatul român cu cel mai mare business în administrare: este director general al Pepsico pentru Rusia, Ucraina şi CIS, adică pentru 12 pieţe unde grupul are 36 de fabrici, 27.000 de angajaţi şi peste 300 de milioane de consumatori.

    În dimineaţa zilei când a fost promovat, pe 1 august 2015, Silviu Popovici nu şi-a făcut nodul la cravată pentru a se prezenta la birou în noua sa funcţie, care este una dintre cele mai importante poziţii de la vârful Pepsico (Rusia fiind a doua piaţă ca business după Statele Unite pentru producătorul de băuturi).

    La ora 5.00, era într-un feribot care îl ducea, alături de alţi 238 de participanţi, către linia de start a unuia dintre cele mai grele triatloane din lume, Isklar Norseman Xtreme Triathlon. „În aceeaşi zi în care am fost promovat am participat la cel mai dificil triatlon din lume, Norseman. Am terminat cei 1,9 km înot, 180 km ciclism cu 3.000 m urcare şi cei 42 km alergat cu 1.500 m urcare pe locul 45 din 239 în 12 ore şi 38 minute“, rezumă Silviu Popovici performanţa care l-a bucurat pe 1 august cel puţin la fel de mult ca promovarea într-o poziţie cheie în cadrul Pepsico.

    „Până la mine, numai un singur român mai terminase această competiţie“, precizează managerul – celălalt român finalist al Norseman, Cristian Boştină (director de vânzări în cadrul SICK), a fost şi în acest an pe lista de participanţi şi finalişti ai competiţiei, şi a povestit anul trecut pe blogul său de ce Norseman este un triatlon nu greu, ci „dus cu pluta“: „Cursa asta nebună începe cu saltul în apa de 15 grade de pe un ferry în mijlocul unui fiord, unde adâncimea este de 400 de metri, urmează un traseu de bicicletă care te urcă în primii 40 de kilometri de la cota 0 la 2.100 metri altitudine şi apoi mai are încă trei urcări de-ţi sare inima doar când le vezi pe hartă, iar la final urmează maratonul care urcă de la 300 de metri la 1.880“.

    Silviu Popovici s-a întors la birou după Norseman simţind că „poate face orice“. Noul său job presupune coordonarea a 12 pieţe, unde locuiesc şi consumă peste 300 de milioane de oameni şi unde Pepsico are 27.000 de angajaţi şi 36 de fabrici.

    Pe cele mai mari două pieţe pe care le are în coordonare, Rusia şi Ucraina, Pepsico este lider de piaţă în segmentul său, iar CIS este o regiune în curs de dezvoltare unde toţi marii producători luptă pentru podium. În Rusia, Pepsico a avut anul trecut afaceri de 4,9 miliarde de dolari (cu o cotă de piaţă de 40% din piaţa de băuturi răcoritoare, fiind urmat de Coca‑Cola cu 24,1% cotă de piaţă, conform Euromonitor). În Ucraina, Pepsico este tot lider de piaţă, la fel cum este şi în unele dintre statele CIS, pentru care Pepsico nu publică cifra de afaceri, dar despre care Silviu Popovici spune că „sunt mult peste cea din Rusia“ (de aproape 5 miliarde de dolari).

    Ascensiunea lui Silviu Popovici, a cărui carieră a început ca profesor de fizică într-un sat din Suceava, ţine şi de CV-ul său şi de modul cum a evoluat şi a învăţat pieţele de la est din România. Experienţa sa rusească a început în 1998, când a preluat un post de director de vânzări la Coca‑Cola Molino, un îmbuteliator al mărcii din Novosibirsk (în Siberia), şi a continuat cu alte funcţii de conducere până la preluarea poziţiei de country operations manager al Coca‑Cola în Rusia în 2002. Din 2004, Silviu Popovici a preluat conducerea Coca‑Cola în Ucraina (un business de 150 de milioane de dolari cu 2.000 de angajaţi),  iar în 2006 s-a întors în Rusia la conducerea WIMM-BILL-DANN, un business local de băuturi şi produse alimentare în valoare de 600 de milioane de dolari.

    În 2008, când l-am cunoscut într‑un restaurant din Moscova, Silviu Popovici povestea că a părăsit fără regrete sistemul Coca‑Cola deoarece piaţa rusească este foarte diferită de pieţele occidentale, iar un producător ca WIMM-BILL-DANN, dispus să ofere consumatorilor exact produsele de care au nevoie (piureuri de fructe în loc de sucuri acidulate sau băuturi pe bază de iaurt gras) îi oferă oportunitatea de a face mult mai multe lucruri ca director general. În 2011, când Pepsico a achiziţionat WIMM-BILL-DANN, într-o tranzacţie de 3,8 miliarde de dolari, Silviu Popovici a fost cea mai bună opţiune pentru a conduce noua entitate.

    Succesul adus în portofoliul Pepsico de produsele WIMM-BILL-DANN, dar şi de cele ale Sandora (companie lider pe piaţa băuturilor din Ucraina, cumpărată de Pepsico în 2006) a făcut Pepsico lider de piaţă în Rusia şi Ucraina, pieţe pe care Popovici le cunoaşte şi în care s-a dezvoltat din punct de vedere professional.