BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Povestea dirijorului român, cunoscut în lumea oamenilor de afaceri din România. A colaborat cu Pavarotti şi a câştigat un premiu Grammy

    Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.

    Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.

    Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la  CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.

    Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“

    Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“

    O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.

     

  • Povestea parcului naţional aflat în proporţie de 99% sub apă: “Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”

    Parcul Naţional Dry Tortugas este situat la aproximativ 180 de kilometri de Key West (în Golful Mexic), acoperă circa 260 de kilometri pătraţi de ocean şi are în componenţă şapte insule mici. Un procent enorm de 99 % din parc se află sub apă. Numele parcului a fost dat de Ponce de Leon, un explorator spaniol în prima sa vizită în 1513. Micul grup de insule din America de Nord a reuşit să devină casă pentru bariere de recif, rechinii doică, ţestoasele de mare şi bibanul care foloseşte zona pentru a depune icre.

    Nick Fuechsel a lucrat un jandarm forestier interpretativ la Dry Tortugas timp de trei ani şi a descris experienţa sa în acest parc pentru BBC. El a făcut parte dintr-o echipă de scufundare ce sprijină oamenii de stiinţă care folosesc parcul ca baza lor de experimentare. Fuechsel a reuşit să marcheze zonele de cercetare prin plasarea geamandurilor. În 2007, aproape jumătate din teritoriul parcului a fost folosit pentru cercetare, ce avea ca scop principal conservarea resurselor naturale.

    Unul dintre studiile de succes efectuate în acest parc naţional a fost centrat pe populaţia de rechini doică. În Dry Tortugas există şi zone închise care ajută la protejarea împerecherii rechinilor. Prin aceste zone închise se permite oamenilor de ştiinţă să studieze comportamentul, populaţia şi habitatul acestora.

    Principala problemă cu care se confruntă Fuechsel aproape zi de zi să-i înveţe pe vizitatori cum să protejeze acest habitat. ,,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”, a declarat  Nick Fuechsel despre locul său de muncă

    ,,Este un loc de muncă dificil în care trebuie să găsim echilibrul între conservare şi protecţie pentru generaţiile viitoare, şi care permite publicului să se bucure de pământurile lor publice “, a declarat  Fuechsel. În Dry Tortugas se poate ajunge doar cu barca sau hidroavionul. Pentru fiecare şase zile pe care le petrece acasă, Fuechsel locuieşte opt zile pe insulă , departe de soţia lui şi cele trei fiice.
    Chiar dacă nu petrece destul timp cu familia sa, Fuechsel afirmă că ,,distanţa de uscat este exact ceea ce face special acest loc”.

  • Povestea parcului naţional aflat în proporţie de 99% sub apă: ,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”

    Parcul Naţional Dry Tortugas este situat la aproximativ 180 de kilometri de Key West (în Golful Mexic), acoperă circa 260 de kilometri pătraţi de ocean şi are în componenţă şapte insule mici. Un procent enorm de 99 % din parc se află sub apă. Numele parcului a fost dat de Ponce de Leon, un explorator spaniol în prima sa vizită în 1513. Micul grup de insule din America de Nord a reuşit să devină casă pentru bariere de recif, rechinii doică, ţestoasele de mare şi bibanul care foloseşte zona pentru a depune icre.

    Nick Fuechsel a lucrat ca jandarm forestier interpretativ la Dry Tortugas timp de trei ani şi a descris experienţa sa în acest parc pentru BBC. El a făcut parte dintr-o echipă de scufundări ce sprijină oamenii de stiinţă care folosesc parcul ca bază pentru experimente. Fuechsel a reuşit să marcheze zonele de cercetare prin plasarea geamandurilor. În 2007, aproape jumătate din teritoriul parcului a fost folosit pentru cercetare, ce avea ca scop principal conservarea resurselor naturale.

    Unul dintre studiile de succes efectuate în acest parc naţional a fost centrat pe populaţia de rechini doică. În Dry Tortugas există şi zone închise pentru protejarea împerecherii rechinilor. Prin aceste zone închise se permite oamenilor de ştiinţă să studieze comportamentul, populaţia şi habitatul acestora.

    Principala problemă cu care se confruntă Fuechsel aproape zi de zi este să-i înveţe pe vizitatori cum să protejeze acest habitat. ,,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”, a declarat  Nick Fuechsel despre locul său de muncă

    ,,Este un loc de muncă dificil în care trebuie să găsim echilibrul între conservare şi protecţie pentru generaţiile viitoare, şi care permite publicului să se bucure de pământurile lor publice “, a declarat  Fuechsel. În Dry Tortugas se poate ajunge doar cu barca sau hidroavionul. Pentru fiecare şase zile pe care le petrece acasă, Fuechsel locuieşte opt zile pe insulă , departe de soţie şi de cele trei fiice.


    Chiar dacă nu petrece destul timp cu familia sa, Fuechsel afirmă că ,,distanţa de uscat este exact ceea ce face special acest loc”.

  • “Fiul meu de cinci ani mi-a cerut să-l omor pentru că nu mai suporta înfometarea”: povestea cutremurătoare a unei refugiate din Irak

    Forţele irakiene au eliberat oraşul Fallujah din Irak de sub controlul ISIS, dar în ciuda acestui fapt, localnicii care au fugit se tem că întoarcerea acasă le-ar putea fi fatală. Mulţi oameni încă se află în taberele de refugiaţi, luptându-se zilnic pentru hrană şi apă.

    Zilele petrecute de aceşti oameni în taberele de refugiaţi sunt bătălii continue pentru supravieţuire. Aici, oamenii sunt conduşi de o singură idee: cel mai puternic supravieţuieşte.

    Una dintre cele mai tulburătoare poveşti este cea a unei refugiate pe nume Umm Issam. Când fiul ei în vârstă de cinci ani i-a cerut să-l omoare pentru că îi era prea foame, femeia a înţeles că nu se va mai întoarce niciodată acasă. ,E cald şi plin de praf aici, nu există suficientă apă sau mâncare, dar putem supravieţui”, a spus ea, referindu-se la taberele amenajate. “Nu vreau să merg înapoi. Am trecut prin atât de multe: americanii, Al-Qaeda, ISIS, foame. Nu ştiu ce urmează, dar Fallujah este blestemat, eu nu mă întorc”.

    Guvernul a declarat că distrugerile provocate de luptă au fost limitate şi a promis să facă tot posibilul pentru a permite zecilor de mii de civili strămutaţi să se întoarcă la casele lor. Oraşul Fallujah a fost timp de doi ani sub conducerea tiranică a Statului Islamic şi multe alte luni sub asediul, timp în care populaţia a fost înfometată. Umm Issam le-a spus celor de la Daily Mail că nu ar mai putea niciodată să fie fericită în oraşul din care vine.

    Sursă foto: Daily Mail

  • După 150 de ani au dezvăluit că un sclav a descoperit reţeta whisky-ului care azi este una dintre cele mai populare băuturi din America

    După 150 de ani, oficialii Jack Daniel’s au dezvăluit în cele din urmă că un sclav a fost cel care a descoperit reţeta whisky-ului cu renume mondial, care azi este una dintre cele mai populare băuturi din America, scrie Daily Mail.

    Până în prezent, povestea spunea că cel care descoperise reţeta fusese Dan Call, un muncitor dintr-o distilărie. Acesta l-a învăţat, la rândul său, pe tânărul său ucenic, Jasper Newton ,,Jack” Daniel.

    Această poveste se pare că nu este adevărată, iar brandul este în sfârşit gata să îmbrăţişeze istoria sa controversată după oficialii au dezvăluit că nu Dan Call a fost autorul reţetei de whiskey, ci Nearis Green, unul dintre sclavii lui Call.

    Conform unei biografii din 1967, Call i-ar fi spus sclavului său să-l înveţe pe Daniel tot ce ştia despre whiskey. Daniel şi-a deschis propria distilerie un an mai târziu unde a angajat doi dintre fiii lui Green.

    Phil Epps, directorul de brand la nivel mondial pentru Jack Daniel a deţinut distileria timp de 60 de ani. Acesta insistă asupra faptului că nu a fost o decizie bună ca Nearis Green să fie exclus din istoria băuturii. Totuşi la momentul respectiv, Jack Daniels încerca să se extindă spre sudul Statelor Unite, unde cu siguranţă nu ar fi apreciat originea băuturii.

    Unii critici spun că Jack Daniels şi-a îmbrăţişat trecutul abia acum deoarece vor să „vândă” această acţiune tinerilor, în rândul cărora este la modă să susţină cauze sociale.

    La începuturi, foarte mulţi sclavi lucrau în această industrie, iar abilităţile acestora de a face whiskey erau foarte apreciate. Istoricii consideră că anumite metode utilizate în creaţia whisky-urilor americane, nu se găsesc în tradiţiile germane sau britanice, ci şi-ar putea găsi provenienţa pe continentul african.

    Din păcate, s-a scris foarte puţin despre contribuţia sclavilor la crearea whiskey-ului, astfel istoricii au foarte puţine indicii cu privire la modul în care bărbaţii şi femeile înrobite au creat whisky-ul american.

  • A început cu o grădiniţă în camera copiilor, iar acum are o şcoală cu 600 de elevi a cărei taxă de şcolarizare, în medie, este de 6.500 de euro pe an

    Simona Baciu vorbeşte cu entuziasm despre felul în care elevii claselor primare au interpretat o piesă după povestea „Hansel şi Gretel“ a Fraţilor Grimm, pe care am avut ocazia să o urmăresc cu câteva minute înainte de discuţie. Discursul ei este presărat de clinchete de râs şi zâmbete largi. Este o zi în care încă o generaţie de elevi termină liceul şi pleacă mai departe pentru a-şi urma traseului academic; 65% dintre ei spre ţări străine. „Am început în camera copiilor mei fără nimic. Aveam doar jucării de pluş şi  jucării tricotate, pe care le-am făcut eu. Doi ani de zile am ţinut grădiniţa acasă la noi. Apoi am închiriat o cameră cu sobă, pe care o porneam la 4 dimineaţa. Treptat am găsit oameni care veneau din străinătate şi ne confirmau că făceam ceva bine. Că suntem pe drumul cel bun“, povesteşte Simona Baciu începutul şcolii fondate alături de soţul ei, Dan Baciu, acum 23 de ani.

    Ca mulţi români, după 1989, cei doi au decis să emigreze, numai că nu au stat prea mult departe de casă şi s-au întors în ţară odată cu unul dintre programele fundaţiei Soros, care a fost înfiinţată de miliardarul american George Soros în 1990. După doi ani în care a ţinut grădiniţa în apartamentul propriu, cererea a depăşit oferta şi a închiriat mai multe locuinţe pentru a ţine orele. În 1998, cu ajutorul finanţărilor obţinute de la prietenii din străinătate, Simona şi Dan Baciu au construit prima grădiniţă privată din România. „Am luat o grădină cu porumb în mijlocul Clujului. Ţin minte când ne-am dus la autorităţi şi am cerut o autorizaţie pentru grădiniţă şi ne-au spus că numai statul face grădiniţe. Într-un final am reuşit să primim o autorizaţie. A fost un moment crucial pentru noi. Sala de sport era în pivniţă şi primul „assembly“ tot acolo s-a ţinut“, spune ea râzând.

    Au căutat să-şi îmbunătăţească metodele de predare şi au oferit pregătire cadrelor didactice cu ajutorul profesorilor străini. Un nume notabil este Daniel Shapiro, care în prezent conduce catedra de negociere de la Harvard, şi care prin intermediul fundaţiei lui Soros a ajuns la Cluj, unde a ţinut un curs de „peer counseling“.

    În 2000, povesteşte Simona Baciu, au luat primul credit BERD din România, de 50.000 de dolari, cu ajutorul căruia au dezvoltat afacerea şi au construit şcoala. „Mi s-a părut că au fost milioane de dolari la vremea aceea“, apoi menţionează un alt credit de la BERD în valoare de 1,6 milioane de dolari pe care l-au obţinut ulterior. A fost corectată de către Ruxandra Mercea, directorul executiv al şcolii şi fiica Simonei, precizând că este vorba de 1,2 milioane în 2007, apoi restul de 400.000 de dolari în 2011-2012. Ruxandra Mercea a fost implicată în dezvoltarea şcolii, afacere de familie, încă de mică ca „teacher assistant“, iar acum conduce instituţia.

    Mai târziu, Simona Baciu a primit o bursă şi a plecat în SUA pentru a studia sistemul de învăţământ de acolo. „Am călătorit în şcolile din SUA. Am avut şase săptămâni de „shadowing“ (urmărirea activităţilor zilnice) la directorii de şcoli. Apoi ei au venit aici şi ne-au ajutat. Ne-au arătat ce trebuie să facem, pas cu pas.“

    Evoluţia instituţiei s-a datorat şi ambiţiei fondatorului de a accede în rândurile organizaţiilor şcolare imporante. Simona Baciu mărturiseşte că a participat la o întâlnire a Round Square, organizaţie a şcolilor din peste 40 de ţări de pe cinci continente, ce are la bază filosofia educaţională a lui Kurt Hahn, educator şi filosof german. A fost atât de impresionată de ce a văzut acolo, încât şi-a dorit imediat să facă parte din această organizaţie. „Vreau să fac parte din Round Square“, le-am zis. „Nu se poate deoarece nu aveţi liceu“, mi s-a spus. „Cu gimnaziu ne primiţi?“ am întrebat; reprezentantul mi-a răspuns că nicio şcoală nu a intrat doar cu gimnaziu. Şi am intrat cu gimnaziu, efectiv am construit şcoala pentru a putea face parte din această organizaţie, printre instituţiile de învăţământ de elită“, spune amuzată Simona Baciu. Dezvoltarea şcolii s-a realizat treptat şi multe lucruri s-au învăţat pe propria piele, prin încercări şi pas cu pas. „La început n-am ştiut ce înseamnă o afacere, cine suntem. Singura mea dorinţă era să plătesc rata la bancă, dobânda şi salariile, era orizontul şi mă gândeam de unde să găsesc susţinere. Am învăţat să facem un buget, cum să ne administrăm timpul. Cel mai greu a fost să găsesc oameni de încredere“, spune fondatoarea şcolii.

    „Multe lucruri nu am învăţat în şcoală şi încă învăţ acum. Nimeni nu ne-a zis: „Hai că ai nevoie de o misiune în viaţă“, „Hai că ai nevoie de o viziune în viaţă“. Dacă vrei să ajungi undeva trebuie să ştii unde să ajungi, trebuie să-ţi planifici timpul şi multe alte lucruri, pe care copiii noştri le învaţă de la 3 ani“, completează şi Ruxandra Mercea, care mă priveşte cu ochii de un albastru pătrunzător.

  • Povestea oraşului care fierbe. Aici temperatura apei din lacuri ajunge şi la 98 de grade Celsius – GALERIE FOTO

    Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.

    La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.

    Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.

  • Povestea oraşului care fierbe. Aici temperatura apei din lacuri ajunge şi la 98 de grade Celsius – GALERIE FOTO

    Insula japoneza Kyushu este una dintre cele mai active zone geotermale din lume datorită vulcanului Mt’Aso. Beppu, cel mai important oraş al insulei, a fost fondat în 1924, iar numele este dat de cele opt izvoare geotermale, dintre care 6 sunt situate în cartierul Kannawa, iar alte două în cartierul Shibaseki. Micuţul oraş are în total 2.900 guri de aerisire, pe unde, zilnic,130.000 de tone de apă fierbinte şi aburii se ridică, ceea ce fac ca întreaga aşezare să pară cuprinsă de un imens fum.

    La aceste izvoare termale temperaturile medii sunt cuprinse între 50-99.5°Celsius, iar în afară de turism, acestea joacă un rol extrem de important în viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului. Aburul degajat fiind utilizat pentru a încălzi apa care este mai apoi livrată prin conducte către locuinţe şi întreprinderi.

    Cel mai spectaculos izvor termal din Beppu este Chinoike Jigoku sau „iazul de sânge „. Culoarea sa portocalie provine din prezenţa oxidului de fier şi a celui de magneziu iar temperatura apei este de 80° Celsius. Un alt loc cu adevărat magnific este şi Umi Jigoku sau „iadul de mare”. Aici, izvorul termal are o culoare asemănătoare mărilor, asta datorită cobaltului prezent în cantităţi extrem de însemnate, şi deşi ar putea părea prielnic pentru o baie fierbinte, nu este deloc aşa; peisajul este într-adevăr minunat, însă temperatura apei este de 98° Celsius.