Tag: servicii

  • KMG International şi CEFC au încheiat acordul legat de tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI

    Compania Naţională KazMunayGas Kazahstan şi CEFC (China Energy Company Limited) au încheiat la Bucureşti acordul care atestă angajamentul CEFC de a efectua tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI, precum şi semnarea unui set de documente, confirmând astfel parteneriatul dintre cele două companii, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii acestora.

    Discuţiile au devenit publice la finalul anului trecut şi au avansat chiar şi în ciuda reactivării dosarului Rompetrol de către pro­curorii români, lucru care a dus la inst­a­larea sechestrului asupra activelor rafinăriei Petromidia, principalul activ al grupului petrolier Rompetrol, potrivit ZF. 

    După o perioadă în care ambele părţi au clarificat anumite aspecte tehnice şi juridice ale acordului, KMG NC şi CEFC au reafirmat angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România şi în regiunea Mării Negre. Acordul se va supune procedurilor standard şi etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE şi din partea autorităţilor cu competenţă în domeniu din România şi China.

    „Strategia KMG International cu noul acţionar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potenţialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creştem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone ţiţei pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanţi, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream şi downstream, şi construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului.” – a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International.

    Activele şi operaţiunile deţinute şi desfăşurate de KMG International (KMGI) în Europa şi în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care vor viza atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMGI, cât şi extinderea activităţilor şi operaţiunilor efectuate de către CEFC la nivel internaţional, potrivit reprezentanţilor celor două companii.

    KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de ţiţei către subsidiarele KMGI în scopul de a susţine şi de a extinde operaţiunile sale de bază în Europa, susţinând operaţiunile de rafinare de la Petromidia. ”Susţinem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înţelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiţii Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă în cursul perioadei de investiţie de 7 ani” spune reprezentanţii KMGI. Ei spun că au identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru Fondul de Investiţii – extinderea reţelei de staţii de carburanţi de pe piaţa locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi continuarea investiţiilor în sectorul de upstream.

    Pentru a accelera aceste proiecte, KMG International se arată preocupată de procedurile administrative luate de către Guvernul României, care vor permite implementarea proiectelor.

    JSC NC KazMunayGas este Compania Naţională de Petrol şi Gaze a Republicii Kazahstan cu activităţi de explorare, producţie, rafinare şi transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol şi gaze. KMG NC este o companie integrata vertical cu ciclu complet de upstream, transport şi prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil. CEFC China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. În 2016 a intrat în topul Global Fortune 500, pe poziţia 229. CEFC are operaţiuni în energie, servicii financiare şi investiţii. KMG International N.V. deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading, pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail cuprinde peste 1100 puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova. Grupul derulează operaţiuni de upstream, servicii industriale şi la sondă.

  • Ofensiva luxului în stomatologie

    Serviciile medicale private au înregistrat plusuri anuale de două cifre pe parcursul ultimilor ani, fiind campioane ale creşterilor. Nici sănătatea orală nu face excepţie, iar afacerile din stomatologie au înflorit pe segmentul serviciilor de lux. Un motor de creştere al segmentului îl constituie străinii care vin în România, unde plătesc chiar cu 70% mai puţin decât în clinicile din ţările vestice, pentru tratamente stomatologice sau estetică dentară.

    Românii nu pun aşa mare preţ pe sănătatea orală cum o fac vest-europenii. Conform celui mai recent studiu al GSK Consumer Healthcare, consumul de pastă de dinţi este, în medie, de 1,5 tuburi pe an de persoană. Pe de altă parte, România a început de câţiva ani să îşi facă loc pe harta turismului medical, străinii preferând să plătească sume chiar cu 70% mai mici în clinicile româneşti cu servicii la nivel occidental. 

    Pacienţii clincilor private, atât străini, cât şi români, plătesc sume de ordinul zecilor de mii de euro pentru rezolvarea problemelor stomatologice sau îmbunătăţirea aspectului dinţilor.

    „Făcând o paralelă cu ceea ce spunea Picasso, «inspiraţia există, dar trebuie să te găsească lucrând», am primit oportunităţile deschise de contextul economic mondial pregătiţi să arătăm că profesionalismul nu are graniţe”, declară Mariana Velisarato, director executiv al clinicii stomatologice DentalMed. Diferenţele semnificative de preţ faţă de ţările de origine au determinat pacienţi din ţări ca Marea Britanie, Franţa, Italia, Olanda să descopere servicii cel puţin la fel de performante în clinici din Ungaria, Cehia, Polonia. Adăugarea României pe harta serviciilor medicale competitive a venit mai târziu, prejudecăţile faţă de spaţiul estic european contribuind semnificativ la această întârziere, mai spune directorul executiv al DentalMed.

    Şi în cadrul clinicii pe care o conduce, ponderea pacieţilor străini a cunoscut un trend crescător şi estimează că tendinţa se va menţine în perioada următoare. Pe de altă parte, se observă şi la nivel local o creştere a preocupării pacienţilor de a merge la stomatolog, atât pentru consultaţii periodice, cât şi pentru tratamente profilactice sau reconstructive. Cu toate acestea, există încă probleme generate de lipsa informării corecte sau de incapacitatea de a înţelege efectele negative pe care le are un tratament realizat incorect, semnalează Oana Taban, fondatoare şi CEO al Dent Estet, cea mai mare companie din piaţa de servicii stomatologice private. „Mă bucur să văd că există un interes tot mai mare pentru servicii stomatologice complete, realizate la standarde de calitate. Pacienţii sunt mult mai atenţi la investiţia pe care o fac în sănătatea lor dentară”, declară Oana Taban. 

    În ceea ce ţine de turismul dentar, CEO‑ul Dent Estet spune că România poate deveni o piaţă competitivă pe acest segment, însă este esenţial să nu existe concurenţă neloială, iar brandul de ţară să devină mai puternic. „Cu toate acestea, numărul turiştilor dentari creşte anual cu 15-20%, ceea ce înseamnă că şi gradul de încredere în serviciile pe care le oferim este tot mai mare”, mai spune Oana Taban. Conform aşteptărilor, turismul medical se va estompa însă pe termen lung, dar are un potenţial enorm de creştere pe termen scurt şi mediu, este de părere Claudiu Lupaşcu, proprietar al clinicii LLL Dental, afacere de familie înfiinţată în urmă cu peste două decenii. „Turiştii sunt atraşi de calitatea serviciilor şi de preţurile mici în comparaţie cu cele din alte ţări europene. Pentru aceleaşi servicii, preţurile de la noi din ţară pot fi cu 70% mai mici decât în alte ţări. Diferenţa o face forţa de muncă”, mai spune proprietarul clinicii LLL Dental.

    În medicina dentară românească, cele mai uzuale intervenţii sunt pentru tratarea cariilor, iar la polul opus, din punctul de vedere al obiceiurilor, se plasează ţările nordice, unde cele mai frecvente intervenţii sunt de natură profilactică. Totuşi, în clinicile dentare private româneşti se realizează cu precădere servicii de implantologie, tratamente ale bolii parodontale, cât şi estetică dentară. „Numărul tratamentelor complexe de reconstrucţii dentare şi a celor cu faţete dentare a crescut cu mai bine de 30% faţă de anul 2015, ceea ce prefigurează o creştere semnificativă şi în următoarea perioadă”, spune Oana Taban. Şi în cadrul DentalMed, cele mai solicitate servicii au fost cele de implant dentar, tratament pentru paradontoză sau tratamente chirurgicale „one stage surgery” – care înseamnă reunirea fazelor chirurgicale de tratament într-o singură şedinţă operatorie, spune Mariana Velisarato. Suita acestora este completată de tratamente de estetică dentară, cum ar fi faţete sau coroane din zirconiu, „pentru care pacienţii au un apetit din ce în ce mai mare”, adaugă reprezentanta DentalMed. În cadrul LLL Dental, cele mai solicitate servicii stomatologice sunt cele de implantologie, urmate îndeaproape de estetică dentară şi parodontologie.

    În Capitală sunt concentrate majoritatea clinicilor dentare private, unde se regăsesc patru dintre cele mai mari firme de profil, restul aflându-se cu precădere în Piteşti, Timişoara, Constanţa, Bacău sau Târgu-Mureş. Cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro înregistrată la sfârşitul anului anterior şi un profit de circa 10% din încasări, Dent Estet este liderul pieţei de profil; conform estimărilor, valoarea totală a acestui segment este de aproximativ 100 de milioane de euro. Conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, veniturile cumulate ale celor mai mari trei firme depăşesc 10 milioane de euro, Dent Estet fiind urmat de DentalMed şi Medical Tours Company.

    Anul acesta reţeaua de clinici Dent Estet, care cuprinde în total nouă clinici, una în Timişoara şi restul în Bucureşti, a trecut printr-o schimbare de acţionariat. Astfel, 60% dintre acţiuni au intrat în portofoliul MedLife – cel mai mare operator local de servicii medicale private –, 40% fiind deţinute în continuare de Oana Taban, CEO şi fondator al afacerii. Ea a preluat şi managementul diviziei de servicii stomatologie a MedLife. Clinicile grupului au, în general, între cinci şi opt cabinete stomatologice, ceea ce duce la un total de 45 de cabinete dentare în cele nouă clinici, în care lucrează 80 de medici specializaţi în toate ramurile medicinei dentare. Clinicile au suprafeţe ce variază între 200 şi 1.000 de metri pătraţi, iar două centre ale reţelei sunt dedicate exclusiv echipamentelor de suport, care însumează 400 de metri pătraţi. Anul acesta, cele mai mari investiţii ale grupului – care au depăşit suma de 350.000 de euro – au fost direcţionate către Future Smile Studio, un centru de diagnostic 3D şi configurare digitală a zâmbetului, dar şi către laboratorul de tehnică dentară Aspen. „Anul acesta ne vom atinge obiectivele de creştere şi cifra de afaceri va depăşi 6 milioane de euro”, precizează Oana Taban, referindu-se la spaţiile Dent Estet. 

  • Compania care îţi oferă posibilitatea de a petrece vacanţa oriunde doreşti în lume, iar hotelul „vine după tine”

    În general, opţiunile de destinaţie ale unei vacanţe sunt limitate la locurile unde se găsesc hoteluri sau alte cazări. Dar agenţia de turism Black Tomato, cu sediul la Londra, inovează în acest domeniu şi oferă un alt fel de serviciu personalizat: îţi oferă posibilitatea de a petrece vacanţa oriunde doreşti în lume, iar hotelul „vine după tine”, conform publicaţiei businessinsider.com.  

    Denumit „Blink”, serviciul personalizat îţi pune la dispoziţie o locuinţă temporară şi personal care să se ocupe de serviciile necesare. Preţurile depind foarte mult de locaţie şi de perioada de şedere, dar pot pleca de la 10.964 de dolari pentru o persoană, pentru o vacanţă de trei nopţi în Maroc, până la 29.600 de persoană, pentru o excursie de patru nopţi în Bolivia. Blink poate oferi şi cazări de cinci stele oriunde îţi doreşti, atât timp cât nu te deranjează să dormi într-un cort de cinci stele. Iată cum funcţionează:

    Black Tomato a declarat într-un comunicat de presă că poate oferi cazare temporară „oriunde îl lume unde se pot transporta corturi şi materiale”.

    Destinaţiile sugerate de ageţia de turism includ Cambodgia, Chegaga, dunele de nisip din Maroc sau Bolivia.

    Turiştii pot alege cum să arate cazările lor, având la dispoziţie câteva modele de corturi: din pânză groasă, cupolă, bulă, clopot, vilă tropicală, de tip nomad sau lodge.

    Pachetele primite de cătători includ transportul până la cort şi înapoi, mâncare şi o varietate de activităţi distractive sau de relaxare pe tot parcursul vacanţei.

    Oaspeţii pot solicita, de asemenea, orice serviciu posibil în tot acest timp, de la majordom personal, ospătari, terapeut spa, ghid sau instructor de yoga.

    Blink lucrează îndeaporape cu comunităţile locale pentru a-i ajuta să pună bazele cazărilor respective, pentru a primi avize de la autorităţile locale sau a-i îndruma în construcţia structurilor, dacă acestea se află în zone protejate, precum parcurile naţionale.

    Trebuie să îţi plănuieşti vacanţa cu cel puţin trei luni înainte dacă vrei să mergi într-un loc în care Blink a oferit cazări sau cu cinci luni înainte dacă e vorba de o locaţie cu totul nouă.

    Odată ce ai închieat vacanţa, Black Tomato se va ocupa întru totul strângerea cortului şi de zona din împrejurimi, pentru a lăsa totul ca înainte.

  • Spaţiile de birouri din Bucureşti au ajuns anul acesta la peste 2,5 milioane de metri pătraţi

    Stocul modern de spatii de birouri in Bucuresti a depasit 2,5 milioane de mp si vor mai fi livrate pana la sfarsitul acestui an inca 80.000 mp, potrivit celor mai recente date trimise de compania de servicii comerciale şi de investiţii în real estate CBRE.  Din totalul de 2,56 milioane de mp dati in folosinta , 43% – respectiv 1,1 milioane mp – sunt birouri de clasa A. 
     
    Cele mai mari proiecte imobiliare de birouri care urmeaza a fi livrate pana la finalul lui 2016 sunt: Metroffice, dezvoltat de Immofinanz, cladirea B a proiectului Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, cladirea C a proiectului Hermes Business Campus dezvoltat de Atenor Group. 
     
    Dupa primele 9 luni ale lui 2016, rata de neocupare a spatiilor de birouri este de 12,3 % dar cea a proiectelor de clasa A este de sub 10% in timp ce nivelul chiriei prime a ramas constant la 18.5 euro/mp. Numarul mare de proiecte anuntate pentru umatoare perioada ar putea insemna si mai multa presiune pe chiria neta, mai arata analizele CBRE. Cererea noua de spatii de birouri a avut o pondere de 23% din cererea totala, , respectiv 268.300, in timp ce extinderile de spatii au reprezentat 37%  din total cereri,  adica 170,400 mp, conform rapoartelor CBRE.
     
    “Acest lucru reflecta faptul ca spatiul nou de spatii de birouri este absorbit si ca exista o crestere permanenta a cererii. Ne asteptam ca acest lucru sa continue si in trimestrele viitoare; cresterea vine in special din partea companiilor de IT, a celor din sectoarele industrial si energetic, industria usoara, servicii financiare dar si din sectorul public”, subliniaza Mihai Paduroiu, MRICS, Head of Advisory & Transaction Services | Investor Leasing | Office, CBRE.
     
  • Proiectul care va schimba profund relaţia dintre proprietar şi chiriaş

    După 10 ani de experienţă în real estate, Alexandru Boff şi-a propus să schimbe procesul de închiriere pe segmentul rezidenţial premium în Bucureşti. El a lansat The Middleman, un proiect care are ca scop revoluţionarea relaţiei dintre proprietari şi chiriaşi.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    The Middleman reprezintă primul serviciu din România care combină brokerajul cu property managementul şi care transformă comisionul într-o taxă de property management, potrivit reprezentanţilor start-up-ului. Potrivit informaţiilor lor, un astfel de proiect nu există până în acest moment nici pe plan internaţional. Inovaţia The Middleman este reprezentată şi de implicarea unui soft CRM sincronizat cu o aplicaţie mobilă care permite proprietarului să aibă acces permanent la informaţii despre proprietatea sa, indiferent că vorbim situaţia plăţii utilităţilor, intervenţii tehnice, cele legate de profitabilitatea proprietăţii.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Produsul aduce o situaţie de ”win-win” deopotrivă proprietarilor şi chiriaşilor, relaţia dintre ei fiind eficientizată: spre exemplu, comisionul la închiriere se plăteşte în 12 tranşe lunare care includ servicii de property management; se reduc semnificativ costurile cu monitorizarea contractelor de închiriere; utilizatorii beneficiază de servicii profesioniste din partea unei echipe cu experienţă în facility management. De asemenea, companiile multinaţionale au costuri scăzute cu relocarea angajaţilor prin eliminarea comisionului la închiriere, iar chiriaşii beneficiază de servicii de suport 24/7 (plata utilităţilor, intervenţii tehnice etc.).

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Experienţa acumulată în ultimii ani în gestionarea situaţiilor limită apărute în derularea contractului de închiriere l-a determinat pe Alexandru Boff sa conceapă un serviciu care să asigure proprietarii de o mai bună gestionare a contractelor de închiriere. Prin intermediul acestei aplicaţii, proprietarului sau dezvoltatorului imobiliar i se oferă oportunitatea de a plăti comisionul la închiriere, cu valoare între 50% şi 100% din valoarea chiriei pe o lună, în 12 rate lunare egale. În această sumă este inclus, fără costuri suplimentare, un contract de property management care presupune plata impozitelor aferente imobilului, asistenţă tehnică 24/7, inspecţia trimestrială a apartamentului. De asemenea, The Middleman preia toate facturile de utilităţi şi le plăteşte în numele chiriaşului, cu opţiune şi pentru plata chiriei, pentru a preîntâmpina situaţii conflictuale între chiriaşi şi proprietari. De asemenea, nici chiriaşul nu plăteşte comision la închiriere.

    The Middleman funcţionând ca un servici de suport complex, în special pentru companiile multinaţionale, în procesul de relocare a angajaţilor săi. Acesta presupune, pe lângă eliminarea comisionului de închiriere, servicii de property management şi asistenţă tehnică 24/7 pe toată durata contractului. Resursele alocate de companii în acest proces se reduc considerabil, în special pentru că The Middleman negociază tarife preferenţiale cu furnizorii de servicii tehnice. Concret, două persoane alocate pe teren preiau ofertele din piaţă (de la dezvoltatori, proprietari persoane fizice şi juridice, etc.) în baza unui formular pe care îl completează la faţa locului împreună cu un set de poze profesionale. Acestea sunt introduse în baza de date sincronizată cu softul de administrare (CRM intern) şi cu site-urile de profil (imobiliare.ro, site propriu etc).

    După ce se închiriază proprietatea, începe contractul de property management. Un property manager coordonează serviciul externalizat de facility management cu proprietăţile în administrare. Totul este sintetizat într-un soft intern la care proprietarul va avea acces pentru a vedea statusul proprietăţii. La sfârşitul fiecărei luni, proprietarul va primi un raport de activitate ce va conţine toate acţiunile întreprinse, dar şi ce apartamente sunt disponibile în acelaşi imobil, pentru eventuale noi investiţii. Pe aplicaţia mobilă, disponibilă pentru platformele Android şi iOS. părţile implicate vor putea să consulte, în timp real, situaţia proprietăţii.
     
  • BCR, o nouă opţiune de a ridica bani prin MoneyGram

    Banca Comercială Română (BCR) a lansat un canal adiţional pentru a facilita transferurile venite din străinătate prin intermediul MoneyGram, furnizor global de servicii  inovatoare pentru transferuri de bani. Astfel, clienţii au opţiunea să-şi transfere banii trimişi de peste hotare prin MoneyGram, direct în contul lor BCR. 

    Destinatarul banilor poate suna la Contact Center-ul băncii pentru a-şi direcţiona banii în contul BCR. Preluarea unui transfer din străinătate nu mai depinde, în acest mod, de programul bancar, în condiţiile în care Contact Centerul BCR este disponibil non-stop, 24/7. Singura condiţie pentru beneficiar este să dispună de un cont curent la BCR.

    „Clienţii care folosesc serviciile MoneyGram pentru a primi bani din străinătate îşi pot transfera banii în contul deschis la BCR printr-un simplu apel la Contact Center şi apoi îi pot folosi imediat. Pentru a beneficia de această funcţionalitate, clienţii MoneyGram îşi pot deschide conturi curente la BCR cu costuri zero, atât în ceea ce priveşte administrarea, cât şi retragerea de numerar de la ATM-urile BCR. ”, a declarat Marian Ignat, Director Executiv Digital Banking în cadrul BCR.

    Conform Băncii Mondiale, aproximativ 3,2 miliarde de dolari au fost trimise către România în 2015, prin intermediul transferurilor de bani, echivalentul a 1,7% din PIB-ul României. Peste 930 milioane au fost trimise din Italia, 740 milioane din Spania şi 422 milioane din Germania. Valoarea medie a unui transfer din străinătate este de 330 de dolari. 

  • Portofel „made in Romania”

    Netopia, unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi online de pe piaţa locală, a dezvoltat mobilPay Wallet, un portofel electronic, pentru a facilita plăţile online şi offline fără numerar; suma totală estimată a tranzacţiilor cu mobilPay Wallet în 2016 este 1 milion de euro.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    mobilPay Wallet este primul portofel electronic din România, produs 100% local, dezvoltat de echipa NETOPIA mobilPay.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    mobilPay Wallet este singurul portofel digital de pe piaţă care permite, printre altele, plăţi online şi offline instant. În ultimul an, achiziţiile realizate de români prin aplicaţia mobilPay Wallet au crescut cu peste 200%, iar volumul lor a urcat cu 400%.

    DESCRIERE:

    Lansată în martie 2013, aplicaţia mobilPay Wallet este disponibilă pentru telefoane smart, poate fi descărcată gratuit din Google Play şi App Store şi poate fi folosită pentru pentru plata facturilor la utilităţi, reîncărcarea cartelelor preplătite, plata notei la restaurant sau pentru produse şi servicii furnizate de comercianţii parteneri. Din 2015, clienţii pot achita prin aplicaţie serviciile de întreţinere la blocurile de locuinţe, taxa de pod de la Feteşti, călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca şi Ploieşti, cumpărăturile din hipermarketuri şi restaurante din Capitală. De anul acesta, clienţii magazinelor Carrefour şi Selgros din toată ţara şi cei ai magazinelor Cora din Capitală pot plăti cumpărăturile la casele de marcat direct de pe smart‑phone, tot prin mobilPay Wallet. Portofelul digital dezvotat de NETOPIA mobilPay este primul produs 100% românesc situat în top 3 cele mai votate tehnologii în cadrul primei expoziţii dedicate start-up-urilor prezente în Silicon Valley.

  • Trei sibieni plătesc facturi de 2 miliarde de euro anual

    Soluţia de facturare şi gestiune Smart Bill a lansat  în parteneriat cu procesatorul de plăţi electronice NETOPIA mobilPay, opţiunea de plată online a facturilor şi proformelor emise de clienţii săi, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Lansat în 2007 de antreprenorii Radu Hasan, Ioana Hasan şi Mircea Căpăţînă, Smart Bill este în prezent cel mai utilizat program de Facturare şi Gestiune de pe piaţa din România, fiind utilizat de 40.000 de clienţi, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Smart Bill se adresează unei plaje mari de clienţi, de la PFA-uri, companii mici şi mijlocii, şi până la multinaţionale, din toate domeniile de business, iar prin intermediul său se emit lunar peste 1.000.000 de facturi şi se facturează peste 2 miliarde de euro anual.

    Prin opţiunea de plată online, peste 40.000 de afaceri din România, de la PFA-uri, la companii mici şi mijlocii, şi până la multinaţionale, din toate sectoarele de business, precum comerţ şi servicii, pot încasa prin plata cu cardul, online sumele aferente documentelor de plată emise. 

    „Cash flow-ul este critic pentru orice afacere, iar prin această nouă facilitate Smart Bill adresează exact durerea încasării la timp a facturilor, problemă cu care se confruntă un număr mare de firme din România. Practic facturile şi proformele pot conţine un link de plată, iar prin apăsarea acestuia clientul este dus într-o pagină securizată mobilPay unde poate plăti direct cu cardul. În cazul proformelor, în urma plăţii se poate emite automat şi factura, care va fi marcată ca şi încasată în Smart Bill. Estimăm că în următoarele luni, plata online cu cardul a facturilor şi proformelor va creşte semnificativ”, spune Radu Hasan Co-founder & CEO Smart Bill.

    Principalul beneficiu al opţiunii de plată dezvoltate de Smart Bill şi NETOPIA mobilPay constă în faptul că, odată activată, companiile îşi cresc considerabil şansele de încasare mai rapidă a documentelor emise, tocmai pentru că acestea pot fi achitate cu cardul oricând, online, rapid, sigur, cu economie de resurse şi timp.

    „Tot ceea ce face NETOPIA mobilPay se bazează pe inovaţie, simplificare şi mobilitate. Plata online a documentelor fiscale este normalitatea pe care ar trebui să o adopte orice business din ţară, indiferent de dimensiuni sau domeniu de activitate”, declară Antonio Eram, CEO şi Fondator NETOPIA mobilPay.

    Cele peste 1 milion de facturi şi proforme emise lunar de utilizatorii Smart Bill pot conţine butonul de plată care face o trimitere directă către pagina de plată mobilPay, unde se pot achita cu cardul, online. De asemenea, rapoartele de facturi şi încasări se actualizează după fiecare emitere automată a documentelor de plată.

    Pentru a avea acces la noul serviciu, comercianţii, clienţi Smart Bill, au la dispoziţie, automat, posibilitatea de a activa încasarea facturilor şi proformelor prin plată online cu cardul. Odată activată opţiunea, aceştia sunt înrolaţi în platforma NETOPIA mobilPay şi pot încasa instant documente fiscale, achitate online, cu cardul, de către clienţi sau parteneri.

    În 2014, compania sibiană Intelligent IT, furnizorul programului Smart Bill, a lansat versiunea de facturare cloud, un punct important în dezvoltarea pe termen lung a brandului. Doi ani mai târziu, Smart Bill îşi completeaza portfoliul de servicii cloud cu opţiunea Gestiune Cloud.

    În 2016, Smart Bill a beneficiat de o investiţie de 1 milion de euro din partea fondurilor de investiţii Catalyst România şi Gecad Group, care au preluat printr-o operaţiune de majorare de capital peste 30% din acţiunile firmei.

    NETOPIA mobilPay este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească. Peste 4.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile, cu cardul, cash şi Bitcoin. În 2013, compania a lansat avangarda plăţilor mobile, offline şi online, mobilPay Wallet.