Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituţii sau firme unde funcţionarii erau trimişi să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni şi jurişti transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan ştia, cel puţin teoretic, că există o viaţă digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce ştia despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.
Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbeşte cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunţat la două recent, odată cu renunţarea la competiţii), despre urcatul pe munte şi despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povesteşte amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănuşă: „În studenţie, îmi căutam un job şi m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.
Tocmai îşi întemeiase o familie şi termi-nase de amenajat prima lor casă, în Bucureşti, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield şi posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate staţiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani şi am deschis peste 20 de staţii, într-o perioadă când nu prea exista competiţie“, povesteşte Bilan, care din 1999 a revenit în Bucureşti şi a preluat, pe lângă Transilvania, şi dezvoltarea reţelei din zona de sud a ţării.
Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, şi din punctul de vedere al businessului, şi la nivel personal. Mă ocupam de reţeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) şi am învăţat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu nişte oameni care poate nu aveau neapărat aceeaşi pregătire profesională, dar aveau şi alte scopuri în viaţă“. Dincolo de piaţa complet diferită, a prins în Argentina şi crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% şi care a avut un impact profund asupra populaţiei în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 şi nimeni nu ţinea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile şi toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieşeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituţii şi în special bănci, era un sentiment de invazie ameţitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povesteşte Bilan, care a revenit în ţară în 2003, pregătit să preia o funcţie mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării reţelei Shell din România către Mol.
