Tag: deces

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • La un an de la moartea lui Bogdan Gigină, mama acestuia dezvăluie ultimele cuvinte pe care i le-a spus fiul ei

    “În urmă cu un an, la această oră, am vorbit cu Bogdan pentru ultima dată. Mi-a spus că nu s-a retras din teren că o va face. Eram îngrijorată pentru că ploua abundent. Mi-a răspuns doar «mamă, nu-ţi fă griji, ne auzim când mă retrag»”, a fost mesajul postat de mama lui Bogdan Gigină, la un an de la decesul acestuia.

    Zeci de poliţişti de la Brigada Rutieră l-au comemorat joi pe Bogdan Gigină, venind cu lumânări şi flori la locul accidentului. 

    CITEŞTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI

  • Operaţiune în Germania după incidente armate; autorii atacurilor au murit, 3 persoane,rănite

    Două atacuri armate au avut loc marţi după-amiază în vestul Germaniei, soldate cu moartea a doi suspecţi şi rănirea altor trei persoane, informează presa germană.

    Un individ a tras focuri de armă, marţi după-amiază, într-un salon de coafură din centrul orăşelului Düren, situat în landul Rhenania de Nord-Westfalia, relatează publicaţia Die Welt.

    În urma incidentului, sute de poliţişti au fost mobilizaţi şi au loc verificări într-un complex comercial. În salonul de coafură în care a avut loc atacul poliţia a găsit un mort, despre care se presupune că este autorul agresiunii, şi doi răniţi aflaţi în stare gravă, relatează site-ul publicaţiei Kölnischen Rundschau.

    Poliţia a transmis că situaţia este sub control. Potrivit publicaţiei Dürener Zeitung, incidentul armat a avut loc la ora 14.45 (15.45, ora României), iar agresorul ar fi sechestrat câteva persoane.

    Conform site-ului BZ-Berlin.de, într-un alt incident, produs în orăşelul Hagen, situat în apropiere de Duren, poliţia a împuşcat mortal un individ înarmat cu o sabie şi un cuţit. O altă persoană a fost rănită în acest incident.

  • Papa ştie de existenţa extratereştrilor. Cel care a informat despre astea a murit la câteva luni. Dovezile care au ieşit la iveală acum

    Unul dintre aliaţii lui Hilary Clinton a discutat cu un fost astronaut american despre războiul pentru spaţiu şi viaţa extraterestră. Acesta ştia de existenţa extratereştrilor cu câteva luni înainte ca fostul pilot NASA să moară. Pe site-ul WikiLeaks a fost făcut public un e-mail pe care preşedintele campaniei electorale a lui Hilary Clinton, John Podesta, l-a primit în august anul trecut de la  Edgar D. Mitchell, unul dintre astronauţii de pe Apollo 14 şi unul dintre cei şase oameni care au ajuns pe Lună.

    Mitchell a avertizat că formele de inteligenţă extraterestră ,,nu vor tolera nicio formă de violenţă militară pe Pământ sau în spaţiu”.

    Citeşte aici ce ştia Papa despre existenţa extratereştrilor. Descoperire incredibilă în e-mailul omului de încredere al lui Hilary Clinton

  • Regele Bhumibol al Thailandei a decedat

    Regele Bhumibol al Thailandei, în vârstă de 88 de ani şi încoronat în anul 1950 cu numele dinastic de Rama al IX-lea, a decedat joi, a anunţat Palatul Regal, citat de Le Figaro online.

    “A murit liniştit la spitalul Siriraj”, a anunţat Palatul Regal într-un comunicat.

    Regele Bhumibol Adulyadej, în vârstă de 88 de ani, era cel mai în vârstă monarh în exerciţiu.

    Fiul său, prinţul moştenitor Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 63 de ani, ar trebui să îi urmeze la tron.

  • Cum putea fi evitată moartea fiului lui Răzvan Theodorescu. Iată cum afectează veninul organismul uman şi cum poate fi acordat primul ajutor

    Ion Vladimir Theodorescu, fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a fost găsit mort în casa de vacanţă. În urma primelor analize, acesta ar fi murit din cauza unei muşcături de şarpe, când se afla în Munţii Buzăului.

    Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, Ion Vladimir Teodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din Bucureşti, a fost găsit mort, luni, în casa de vacanţă pe care o deţinea în localitatea Corbeni din judeţul Argeş.

    Vezi aici cum putea fi evitată moartea fiului lui Răzvan Theodorescu. Iată cum afectează veninul organismul uman şi cum poate fi acordat primul ajutor

  • Ţara unde preşedintele vrea să interzică fumatul. “Este problema lor dacă se opun”

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, care a pedepsit cu moartea traficanţii de droguri din ţara sa, vrea să interzică acum şi fumatul, conform publicaţiei dailymail.

    Duterte, cunoscut şi sub numele de „The Punisher” (cel care aplică pedepse) din cauza politicilor sale extreme, interzisese deja fumatul în oraşul în care a fost primar, însă acum vrea să extindă această măsură şi la nivel naţional. Restricţiile naţionale vor fi stabilite exact ca în Davao, oraşul care suportă deja această măsură: „Nu se va mai fuma deloc în spaţiile publice, nici înăuntru, nici afară. Va fi interzis fumatul în parcuri, în staţii de autobuz şi chiar în vehicul, toate fiind considerate spaţii publice”, a declarat secretarul de sănătate Paulyn Ubial.

    De asemenea, Ubial s-a declarat indiferentă atunci când a fost întrebată dacă Duterte s-a preocupat cumva de reacţia posibil agresivă a marilor companii din industrie. „Este problema lor dacă se opun, se vor lupta împotriva preşedintelui”, a spus ea.

    Circa 3.600 de persoane au fost ucise din iunie, când Duterte a preluat puterea, conform ultimelor rapoarte. Preşedintele a purtat un război nemilos asupra utilizatorilor şi traficanţilor de droguri din ţară, mulţi fiind lăsaţi să mo

  • Tragedie cumplită. Fiul lui Răzvan Theodorescu, găsit mort în casa de vacanţă. Prima pistă a poliţiştilor

    Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a fost găsit mort, luni, în casa de vacanţă pe care o deţinea în localitatea Corbeni din judeţul Argeş, iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauza decesului. Ion Vladimir Theodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din Bucureşti, a fost găsit luni mort în locuinţa de vacanţă pe care o deţinea în Argeş. Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş cei care l-au găsit pe au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinţei.

    Aceştia le-au declarat oamenilor legii că Ion Vladimir nu ieşise din casă toată ziua, aşa că au intrat cu forţa în locuinţă, unde l-au găsit fără suflare şi au alertat poliţia.

    Tragedie cumplită. Fiul lui Răzvan Theodorescu, găsit MORT în casa de vacanţă. Prima pistă a poliţiştilor

  • Tragedie în familia lui Răzvan Teodorescu. Fiul fostului ministru al Culturii a fost găsit mort

    Ion Vladimir Teodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din Bucureşti, a fost găsit luni mort în locuinţa de vacanţă pe care o deţinea în Argeş.

    Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş cei care l-au găsit pe au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinţei.

    CITEŞTE MAI MULTE AICI

  • O asistentă medicală a murit de epuizare, la sfârşitul unei ture

    Conducerea Spitalului de Pediatrie din Sibiu a deschis o anchetă după ce o asistentă medicală a murit, iar cauza decesului ar fi epuizarea.

    Drama prin care trece familia asistentei a impresionat sute de oameni. Femeia, în vârstă de 30 de ani, ar fi murit din cauza epuizării, susţin rudele acesteia, precizând că decesul a avut loc la scurt timp după ieşirea din tură de la spital, scrie oradesibiu.ro.

    Femeia s-a simţit rău timp de o săptămână şi chiar i s-a spus să nu mai vină la serviciu, însă aceasta ar fi refuzaţ potrivit directorului Spitalului de Pediatrie Sibiu, Stelian Banciu.

    „Ce ştim deocamdată este că încă de luni, când a intrat în tură, cu o săptămână înainte de deceş colegele au văzut că nu se simte bine, iar a doua şi a treia zi, respectiv marţi şi miercuri, a avut liber. Joi a venit la serviciu, însă nu se simţea bine. I s-a spus să nu mai vină vineri, dar a intrat în turele de noapte sâmbătă şi duminică. Sâmbătă nu s-a simţit bine, dar a insistat să îşi facă şi tura de duminică, pentru că, de luni, ar fi urmat să intre în concediu”, a declarat sâmbătă, dr. Stelian Banciu, directorul Spitalului de Pediatrie din Sibiu, conform Mediafax.

    Întrebat dacă din cauza lipsei de personal asistenta nu a putut să îşi ia liber, dr. Banciu a spus că există, într-adevăr, lipsă de personal, însă nu s-a pus niciodată problema ca un angajat să nu îşi poată lua concediu medical din acest motiv.

    Una dintre mămicile care erau internate în Spitalul de Pediatrie din Sibiu şi care a vorbit cu asistenta care a decedaţ ar fi auzit şi cum aceasta spunea nu îşi poate lua liber.

    „Nu pot să îmi iau liber, dau peste cap tot graficul de luna aceasta – acestea au fost vorbele spuse de asistenta care vorbea la telefon. Asta se întâmpla duminică seara. Era vizibil de sâmbătă seara că nu se simţea bine şi abia se ţinea pe picioare. Am îndrăznit să o întreb dacă se simte atât de rău de ce nu stă măcar o zi – două acasă. Mi-a răspuns că nu poate căci nu există personal de rezervă. Cu toate acestea, după ce a terminat tratamentele a deschis uşa salonului şi ne-a spus să mergem la ea pentru orice avem nevoie, la orice oră.(…) Duminică seara a apărut din nou la muncă şi lucrurile au decurs la fel ca sâmbătă.

    Singura schimbare a fost că ea se simţea mai rău. Luni dimineaţa a ieşit din tură şi a plecat cu soţul, care a venit să o aştepte.(…) A făcut stop cardio-respirator în maşină şi, cu toate eforturile celor de la Urgenţe, nu s-a mai putut face nimic. Avea 30 de ani iar acasă o aştepta un copilaş de 3 ani”, a scris femeia pe un grup de facebook, dedicat mamelor care îşi internează copiii la Pediatrie, în Sibiu.

    Primul medic care a luat atitudine în acest caz este şeful secţiei Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, care spune că a „pierdut un om de echipă”.

    Cititi mai multe pe www.radioresita.ro