Tag: asteptare

  • PROTESTELE din TURCIA: Recep Tayyip Erdogan, aşteptat în ţară de zeci de mii de manifestanţi care îi cer demisia

     La întoarcerea din Tunis, şeful Guvernului islamo-conservator îşi va găsi ţara în plină agitaţie, a doua zi după o puternică mobilizare sindicală şi noi ciocniri între poliţie şi contestatari, la Ankara.

    De vineri, când a început o mişcare de contestare fără precedent la adresa lui, Erdogan afişează, spre deosebire de preşedintele Abdullah Gül şi numărul doi al Guvernului său Bülent Arinç, o fermitate de neclintit în faţa “extremiştilor”, care-i impută alunecarea spre autoritarism şi îl acuză că vrea să islamizeze societatea turcă.

    Luni, aflat în vizită la Rabat, premierul i-a sfidat pe manifestanţi, afirmând că “situaţia este pe cale să se calmeze”. “Când mă voi întoarce din vizită, problemele se vor rezolva”, a declarat el, provocator.

    Miercuri însă, zeci de mii de persoane au defilat pe străzile marilor oraşe ale ţării, mai ales la Istanbul şi Ankara, la apelul a două sindicate puternice de stânga. Ei au cerut demisia lui Erdogan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oferta preliminară de intenţie la Oltchim, publică luni. Se aşteaptă investitori experimentaţi

    “Am decis să devansăm termenul de negociere şi să realizăm o solicitare preliminară de intenţie pentru a tatona aşteptările pieţei şi să ne ajute să realizăm o listă scurtă a posibililor investitori. Oferta va fi publicată luni pe site-ul ministerului. Un astfel de investitor ar trebui să aibă o bonitate care să fie probată de scrisori de bonitate bancare şi de confort de la o bancă sau de la un consorţiu de prim rang şi să acopere măcar 25% din suma care trebuie angajată. Să aibă experienţă în domeniul chimiei şi pertrochimiei şi o reţea globală în care să se integreze. Oferta va fi publicată luni pe site-ul ministerului şi a Oltchim”, a spus Vosganian într-o conferinţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea “Îngerului Morţii”, omul care a ucis zeci de mii de oameni

    Una dintre cele mai sinistre şi mai persistente imagini din al Doilea Război Mondial este filmul sosirii de trenuri cu evrei la Auschwitz. În mijlocul gloatelor care se înghesuie şi al cordoanelor de soldaţi există o siluetă singuratică în uniformă imaculată şi mănuşi albe. Bărbatul îi inspectează pe deţinuţi şi îi dirijează într-o direcţie sau alta – într-o parte aşteaptă brutalitatea, înfometarea şi privaţiunea, dar o şansă slabă de supravieţuire. În partea cealaltă aşteaptă moartea instantanee în camerele de gazare.

    Personajul înspăimântător de rece şi detaşat, care ia decizii de viaţă şi de moarte, este unul dintre medicii lagărului: dr. Josef Mengele.

    În 1983, după extrădarea lui Klaus Barbie, faimosul vânător de nazişti dr. Simon Wiesenthal a publicat o listă cu cei mai importanţi zece hitlerişti pe care dorea să-i aducă în faţa justiţiei. Wiesenthal avea pe atunci 76 de ani şi probabil că înţelesese că şansele de a-i aduce pe toţi zece în tribunal erau reduse. “Dacă i-aş prinde pe toţi, ar însemna o realizare. Dar dacă l-aş putea prinde doar pe Josef Mengele, cred că aş avea sufletul împăcat.”

    Cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriaşi apartinând păturii superioare a clasei mijlocii din Gunzburg, în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de maşini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizaţie militantă de extremă dreaptă, înfiinţată de foşti soldaţi, nemulţumiţi de rezultatul Primului Război Mondial. În anul 1934, s-a alăturat SA-ului, iar în 1937 a devenit membru al NSDAP şi SS.

    Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor unicersitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt şi Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-am-Main şi-a primit diploma medicală, studiind cu Otmar von Verschuer, directorul Institutului pentru Igienă Rasială de la Universitatea din Frankfurt. A prezentat o dizertaţie cu o tendinţă clar rasială despre “Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”. A continuat cu un studiu rasial similar (şi la fel de inutil) despre gura de lup şi buza de iepure. Mengele a fost un nazist rasist meticulosm care i-a urât pe evrei, dar i-a urât şi mai mult pe ţigani.

    Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară şi Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar la Waffen-SS şi a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de patru ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – şi astfel a căpătat postul la Auschwitz.

    În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-şef Eduard Wirths şi unde şi-a desfăşurat cercetările medicale de-acum notorii. Îl interesau gemenii şi a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât şi morţi. Un alt subiect de cercetare a fost nanismul.

    Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deţinuţilor sosiţi în gară. Şi alţi medici din lagăr erau implicaţi în triere, dar dintre toţi, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea făţişă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire, chiar şi când nu era de serviciu, şi-şi folosea crăvaşa de călărie cu care indica deciziile sale de viaţă sau de moarte. De multe ori folosea aceeaşi crăvaşă pentru a-i bate pe deţinuţi şi un revolver pentru a-i împuşca pe prizonierii care se mişcau greoi sau erau necooperanţi.

    Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său şi era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri, a omorât cu mâna lui deţinuţi, fie cu pistolul, fie cu injecţii fatale cu fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deţinea calificarea respectivă, totuşi comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieţi, el ucidea. În loc să uşureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz şi a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare.

    Au urmat după aceea experimentele. Gemenii, subiecţii cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ţinuţi într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. Îi proteja de muncile fizice grele şi se asigura să fie hrăniţi corespunzător dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator şi, tot ca pe nişte animale de laborator, îi omora şi îi diseca după bunul lui plac.

    Interesat de legătura dintre culoarea ochilor şi tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanţe chimice în ochii subiecţilor săi. Experimentele provocau dureri şi infecţii, şi cel puţin un copil a murit, iar altul a orbit. Mengele colecta de asemenea “specimene” pentru dr. Verschuer. Se ştie, de exemplu, că şapte perechi de gemeni cu ochi de culori diferite au fost omorâţi prin injectare cu fenol, după care ochii au fost trimişi lui Verschuer.

    Însemnările lui Mengele despre experimente nu au supravieţuit războiului, dar nu există nicio dovadă că vreunul dintre ele ar fi avut vreun fundament ştiinţific sau vreo aplicaţie practică. Suferinţele au fost realmente inutile.

    Poreclit “Îngerul Morţii” de către deţinuţii din Auschwitz, Josef Mengele a lucrat ca medic în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puţin înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după care s-a întors în Gunzburg. N-a încercat niciodată să mai practice medicina. A revenit la o etapă anterioară, ocupându-se de reconstruirea companiei familiei, Karl Mengele & Sons.

    Mengele a scăpat cumva atenţiei timp de zece ani după terminarea războiului, când autorul Ernst Schnabel a atras atenţia asupra activităţilor sale din lagărul de concentrare. Au început atunci să fie puse întrebări şi să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

    La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud., iar din 1973 a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de nazişti conduşi de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. În 1979, prietenii lui nazişti din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până şi o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe masă, cu o cicatruce pe braţul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de uşor şi a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

    În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legişti au declarat că era al lui Mengele; se pare că acesta ar fi murit în anul 1985 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota.


    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.

  • Managerii estimează creşteri în toate sectoarele economice, până în luna iulie

     Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

    Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +13%). În ceea ce priveşte estimarea producţiei, pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere – fabricarea băuturilor (sold conjunctural +33%) şi fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (sold conjunctural +32%), iar pentru fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului tendinţa este de creştere accentuată (sold conjunctural +57%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează stabilitate relativă (sold conjunctural +4%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi estimările indică o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii aşteaptă de la autorităţi soluţii pentru o viaţă mai bună

    În contextul acestor rezultate, obţinute într-un studiu al companiei de cercetare GfK România, Petrom a lansat o competiţie de idei prin intermediul platformei Ţara lui Andrei. În cadrul proiectului “Idei din Ţara lui Andrei”, compania acordă 160.000 de euro pentru ideile care dezvoltă comunităţile pe termen lung. Până acum , cel puţin 500 de români demonstrează că această atitudine se poate schimba prin ideile lor, înscrise pe platforma.

  • DOSARUL TRANSFERURILOR: Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu aşteaptă decizia definitivă

     În ultimul cuvânt, toţi cei opt s-au arătat nevinovaţi, susţinând că au făcut transferurile în acord cu legislaţia de la acea vreme.

    Astfel, Gheorge Popescu a arătat că tot ce a obţinut ca fotbalist şi după cariera de sportiv a fost prin eforturi mari şi foarte multă muncă.

    Jean Pădureanu le-a spus magistraţilor că el conduce de 45 de ani Gloria Bistriţa şi că nu a înşelat în niciun fel clubul, prin transferurile în legătură cu care a fost judecat.

    George Copos a arătat că este nevinovat în privinţa acuzaţiilor legate de transferurile jucătorilor Cristian Dulca şi Florin Bratu, că nu şi-a însuşit niciun ban din acestea şi că toate sumele au intrat în conturile clubului, regăsindu-se în evidenţele contabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Sud se aşteaptă ca Phenianul să efectueze noi teste de rachetă

     “Armata noastră supraveghează îndeaproape activităţile militare nord-coreene, din cauza unor posibile noi tiruri”, a declarat pentru presă Kim Min-seok, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

    Coreea de Nord a lansat trei rachete cu rază scurtă de acţiune sâmbătă şi o patra duminică, de pe coasta de est spre Marea Japoniei, probabil în cadrul unor manevre militare, potrivit Coreei de Sud.

    Asemenea tiruri au mai fost efectuate, însă de această dată au loc după o perioadă de tensiune puternică în peninsula coreeană, cauzată de un nou val de sancţiuni din partea comunităţii împotriva Phenianului, în urma unui tir de rachetă cu rază lungă de acţiune şi celui de al treilea test nuclear.

    Purtătorul de cuvânt a refuzat să identifice aceste rachete, însă, potrivit presei sud-coreene, ar putea să fie vorba despre rachete sol-sol de tip KN-02, cu o rază de acţiune de până la 160 de kilometri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coloana oficială a lui Traian Băsescu, blocată. Un bistriţean s-a aşezat în faţa ei pentru a-i da o scrisoare

     Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Năsăud, un bărbat de aproximativ 60 de ani, care a declarat că are probleme cu Justiţia, l-a aşteptat, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu la ieşirea de pe stadionul din oraş, unde aterizase cu elicopterul, pentru a-i înmâna o scrisoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Bărbatul a intrat în faţa coloanei oficiale care se pregătea să plece către Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Salva, iar angajaţii SPP l-au dat la o parte, însă preşedintele Traian Băsescu a oprit şi a luat scrisoarea bărbatului.

    Şeful statului a aterizat, vineri dimineaţă, cu elicopterul pe stadionul din Năsăud, unde a fost aşteptat de prefectul Ioan Ţintean şi de primarul Năsăudului, Mircea Romocea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu participă la slujba de la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Salva

     Şeful statului a aterizat cu elicopterul pe stadionul din Năsăud, unde a fost aşteptat de prefectul Ioan Ţintean şi de primarul Năsăudului, Mircea Romocea.

    La coborârea din elicopter, Traian Băsescu a fost oprit de un bărbat care i-a înmânat o scrisoare, potrivit perfectului de Bistriţa-Năsăud.

    Ulterior, preşedintele s-a deplasat cu un autoturism la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Salva, fiind întâmpinat de primarul din localitate, Gheorghe Onul, de protopopul Năsăudului Ioan Dâmbu, dar şi de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

    La intrarea în curtea mănăstirii, Traian Băsescu a fost întâmpinat de sute de oameni, dar şi de patru călăreţi îmbrăcaţi în costume populare, pe care i-a salutat şi le-a spus “Hristos a înviat”, apoi şeful statului a urcat pe scena amenajată în curtea lăcaşului de cult, unde se va oficia sfânta liturghie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ochelarii computerizaţi ai Google, contestaţi în SUA cu multe luni înainte de lansare

     Dispozitivul numit Google Glass permite utilizatorilor să acceseze Internetul, să facă fotografii şi să filmeze. Ochelarii au fost interzişi deja, preventiv, într-un bar din Seattle, iar în multe cazinouri din Las Vegas nu vor fi bineveniţi. În plus, autorităţile legislative din Virginia de Vest au încercat să interzică folosirea Google Glass în timpul şofatului.

    “Este numai începutul. Google Glass vor provoca o adevărată luptă”, a declarat Timothy Toohey, avocat specializat în probleme de protejarea vieţii private.

    Ochelarii computerizaţi ridică întrebarea dacă vor distrage atenţia şoferilor, vor afecta relaţiile între oameni şi îi vor priva de puţina intimitate pe care o mai au în public.

    Google Glass, ochelari care au ataşat un mic computer, vor putea să surprindă orice fel de moment, de la întâlnirea cu celebrităţi şi până la vânzătorii ţâfnoşi, iar imaginile vor putea fi transmise instantaneu pe Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro