Tag: succes

  • Premierul chinez: Suntem pregătiţi să valorificăm o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari

     “China este pregătită să consolideze cooperarea cu ţările din regiunea dumneavoastră în domeniul drumurilor, porturilor, telecomunicaţiilor, energiei nucleare şi, de asemenea, al căilor ferate de mare viteză şi, de asemenea, în domeniul lansării proiectelor la scară mare, toate acestea ducând la investiţii masive şi mai departe la o creştere a schimburilor comerciale. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi canalele de finanţare.

    China este în acest sens pregătită să discute cu părţile relevante despre modalităţile de a valorifica aceste canale şi împreună cu statele membre ale Uniunii Europene ne vom asigura că, în liniile trasate de regulamentele Uniunii Europene, vom putea valorifica cu succes linia specială de credit de 10 miliarde de dolari americani. Şi dacă aceste proiecte iniţiale se vor dovedi a fi de succes, vom extinde această cooperare şi sperăm ca aceste proiecte de mare anvergură şi, de asemenea, cooperarea pe plan financiar, desigur în limitele trasate de regulamentele Uniunii Europene vor crea noi zone de cooperare”, a spus premierul chinez, Li Keqiang, la Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • WSJ: Arma economică secretă a Germaniei – o reţea vastă şi eficientă de promovare a exporturilor

     Excedentul deja ridicat al Germaniei în privinţa schimburilor comerciale şi investiţiilor a avansat cu aproape 18% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce alte state mari din zona euro au consemnat o înrăutăţire uşoară a indicatorului.

    Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, surplusul de cont curent al zonei euro, a crescut cu mai puţin de 4% în septembrie, la 13,7 miliarde de euro, şi este mai mic decât surplusul înregistrat individual de Germania, de 20 de miliarde de euro.

    Astfel de date au pus în lumină strategia Germaniei de a-şi dezvolta economia prin exporturi în locul consumului intern. Trezoreria SUA a acuzat, în octombie, modelul economic bazat pe export al Germaniei că împiedică recuperarea Europei din criza financiară. UE a anunţat, săptămâna trecută, că va evalua dacă excedentul comericial al economiei germane a încălcat normele stabilite la nivel comunitar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum era să distrugă moştenitorul Fiat afacerea familiei

    A intrat în afacerea familiei în 2002, ca asistentul directorului de relaţii instituţionale. În 2003 a devenit asociat de marketing pentru Ferrari şi Maserati, devenind mai apoi director de marketing. Lapo a demonstrat în nenumărate ocazii că numele prestigios al familiei nu este singurul lucru primit moştenire, ci şi talentul şi viziunea de succes a bunicului au fost păstrate în ADN. Cel mai mare succes al său la Fiat a fost relansarea Fiatului 500, maşina considerată vedeta filmelor hollywoodiene de acum 50 de ani, şi reabilitarea numelui şi imaginii companiei.

    „Am stat acolo patru ani, dar au fost cei mai dificili ani. Nu vreau să-mi asum tot creditul, dar acesta este adevărul. A fost o perioadă complicată. Modelul Cinquecento a fost un motor de inspiraţie al Fiatului. A reinstaurat  imaginea întregii companii. E un simbol italian, precum Mini este un simbol britanic. Cu toate că părea făcut pentru afacerea familiei, în 2006 decide să plece pentru a pune bazele propriei firme, în 2007. „Munca la Fiat a fost complicată, cum este munca la orice altă mare corporaţie. Lucrurile nu decurg mereu aşa cum ţi-ai dori şi, de regulă, sunt mult mai complicate decât par din exterior. Trebuie să faci compromisuri, iar eu nu sunt o persoană care face compromisuri uşor“.

    Citiţi mai multe despre cum era să distrugă moştenitorul Fiat afacerea familiei aici

  • Primele operaţii la Marie Curie

    Cinci operatii au fost facute de o echipa de medici italieni, condusa de Profesorul Alessandro Frigiola, in cadrul unei misiuni pilot care a inceput la Spitalul Marie Curie pe 23 septembrie 2013 si s-a incheiat pe 26 septembrie.Medicii au realizat miercuri si prima interventie cardiologica la angiograf: unei fetite de 30 de ore i s-a facut o septostomie, procedura  de urgenta care i-a salvat viata oferindu-i mai mult timp pentru a ajunge la operatia de care are nevoie.

    Aceste prime interventii au deschis activitatea chirurgicala in Centrul de excelenta pentru malformatii cardiace de la Spitalul Marie Curie. Misiunea medicala a fost organizata in cadrul pro¬gra¬mu¬lui de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice initiat de Ministerul Sanatatii, in coope¬rare cu Clinica San Donato din Milano si Asociatia Bambini Cardiopatici nel Mondo.Activitatea chirurgicala incepe anul acesta la Bucuresti cu misiuni medicale periodice si va deveni tot mai sustinuta si fluenta in perioada urmatoare. Echipa de la San Donato, care are experienta deschi¬derii multor centre similare in toata lumea, va sustine dezvoltarea centrului de la Marie Curie pentru urmatorii trei ani. Multumim Ministerului Sanatatii, initiatorul acestui program atat de necesar in situa¬tia in care sute de copii romani care nu pot fi tratati in tara sunt trimisi in strainatate pentru operatiile fara de care nu pot supravietui.


    “E un inceput pentru un proiect de 3 ani care va creste numarul de pacienti operati in Ro¬ma¬nia de la 200-300 pe an la 700-800 de copii pe an. A fost o lipsa de incredere la inceput,  acum sper ca lumea intelege ca mergem mai departe oricate piedici ar aparea. Exista tot sprijinul de la cel mai inalt nivel si e foarte impoartant ca avem aici un management foarte activ”, a declarat Dr. Raed Arafat, Subsecretar de Stat la Ministerul Sanatatii. 
     

  • Au redresat Costa Concordia, nava arată groaznic – GALERIE FOTO

    Nava a ajuns la verticală”, a anunţat Franco Gabrielli, şeful protecţiei civile italiene. “Coca navei va necesita reparaţii importante”, a adăugat Gabrielli. Pentru inginerul Franco Porcellacchia, liderul proiectului pentru Carnival, compania mamă a armatorului Costa, “operaţiunea nu se putea derula mai bine”.

    Costurile operaţiunii de repunere pe linia de plutire a imensei nave, scufundată parţial în ianuarie 2012, depăşesc 600 de milioane de euro. Naufragiul s-a soldat cu 32 de morţi, în timp ce două persoane, o italiancă şi un indian, sunt în continuare date dispărute.
     

  • Redresarea pachebotului Costa Concordia s-a încheiat

    “Operaţiunea de «parbuckling» (rotire, n.r.) s-a încheiat. Ambarcaţiunea (…) a ajuns la verticală”, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă Franco Gabrielli, şeful protecţiei civile italiene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grand Theft Auto V, jocul care costă mai mult decât un blockbuster de la Hollywood

    Până în prezent cele mai “scumpe” jocuri erau Red Dead Redemption, tot un joc Rockstar, cu 80-100 de milioane de dolari, Disney Infinity cu peste 100 de milioane de dolari şi GrandTheft Auto IV, tot cu 100 de milioane de dolari.
    Un alt joc care s-ar putea apropia de GTA V este “Star Wars: The Old Republic”, cu un buget, conform unor surse neoficiale, de circa 200 de milioane de dolari.

    Costurile mari pentru realizarea GTA V nu ar trebui să fie o surpriză, în condiţiile în care industria jocurilor ar trebui să crească, conform estimărilor specialiştilor, de la 67 miliarde de dolari în 2012 la 82 de miliarde de dolari în 2017.

    Rockstar a estimat că GTA V va aduna un miliard de dolari până la finele anului, iar estimarea nu este deloc hazardată, în condiţiile în care cele mai recente două variante ale francizei Call of Duty au adunat fiecare câte un miliard de dolari. Anul trecut CoD Black Ops II a adunat un miliard de dolari în doar 15 zile după lansare. Pentru comparaţie, filmul Avatar a depăşit miliardul de dolari în 17 zile.
    GTA V va apărea pe 17 septembrie şi în România, pentru PlayStation 3 şi Xbox 360.

  • Microsofokia. Cum s-a prăbuşit cea mai grozavă poveste de succes din istoria corporatistă a Finlandei

    STEPHEN ELOP, CEO-UL CANADIAN IMPORTAT ÎN 2010 CHIAR DE LA MICROSOFT, a fost descris de presa locală drept un cal troian trimis de Steve Ballmer pentru a pregăti compania să cadă, pe jumătate leşinată, în braţele grupului american. Investitorii au acţionat firesc: acţiunile Nokia au crescut cu aproape 50% în prima şedinţă bursieră după anunţarea tranzacţiei, în timp ce Microsoft, care a mai avut în ultimii ani probleme cu preluări neinspirate, a pierdut în zilele care au urmat 18 miliarde de dolari din valoarea de piaţă, sau aproape 7%.

    Parteneriatul dintre cele două companii, început la scurt timp după sosirea lui Elop la Nokia, nu a dat până în prezent rezultatele aşteptate. Produsele rezultate din combinaţie, deşi convingătoare şi apreciate, au reuşit doar să aplice o ultimă lovitură trupului neînsufleţit al BlackBerry, care nu a făcut faţă transformării smartphone-ului după momentul iPhone.

    Giganţii Google, Samsung şi Apple par de neatins, şi datorită bazei largi de utilizatori deja existente, de clienţi captivi care complementează din plin efortul de marketing. Din neputinţă sau lipsă de inspiraţie, Microsoft şi Nokia nu au reuşit să se impună, nu au scos niciun hit, niciun blockbuster care să servească drept fundaţie pentru o nouă generaţie de produse de succes, aşa cum au făcut-o iPhone sau Galaxy S.

    PRIN PRELUAREA NOKIA, MICROSOFT CONTINUĂ STRATEGIA ULTIMILOR DOI ANI, de a se extinde agresiv ca producător de electronice de consum, mizând pe construirea unui ecosistem de produse hardware, accesorii, aplicaţii şi dezvoltatori, toate interdependente, aşa cum a făcut Apple în 2007 cu iOS sau chiar Microsoft în anii ’90 cu Windows. Declinul industriei
    PC-urilor odată cu dezvoltarea sectorului smartphone-urilor şi tabletelor a muşcat din afacerile Windows, atât prin stagnarea şi apoi scăderea vânzărilor de dispozitive, cât şi prin înlăturarea monopolului de facto al popularului sistem de operare. Dacă în a doua jumătate a deceniului trecut aproape toate dispozitivele conectate la internet rulau sistemul de operare Windows, în primul trimestru al acestui an cota de piaţă a scăzut la 20%, pe fondul ascensiunii Android şi iOS.

    Microsoft şi-a păstrat poziţia solidă în domeniul software-ului şi serviciilor pentru companii, în pofida apariţiei unor competitori noi, puternici, odată cu dezvoltarea cloud computing-ului. De altfel, unii investitori au considerat că strategia optimă ar fi vânzarea activelor orientate către consumatori, precum Xbox, şi focusarea afacerilor pe zona corporate, unde marjele de profit sunt mai ridicate, iar piaţa este mai predictibilă.

    Preluarea Nokia cimentează strategia lui Ballmer de extindere agresivă în zona electronicelor de consum şi nu lasă loc pentru prea multe schimbări odată ce va fi desemnat un succesor în funcţia de CEO. Microsoft încearcă să se impună într-o piaţă dominată de Apple şi Google, care oricum oferă o rată mai redusă de profitabilitate faţă de serviciile corporate, unde compania străluceşte. Directorul general al Nokia, Stephen Elop, revine în cadrul Microsoft odată cu fuziunea celor două companii, şi a devenit astfel principalul candidat la funcţia lui Ballmer, cu şanse mari să continue strategia acestuia, criticată de unii investitori, potrivit analiştilor de la Sanford C. Bernstein.

    Acţiunile Microsoft au crescut cu 7,3% pe 23 august, după ce Ballmer a anunţat că se va retrage în termen de 12 luni din funcţia de CEO, pe care o ocupă din anul 2000. Întregul câştig a fost însă anulat de anunţul privind preluarea Nokia. Unii investitori aşteptau cu entuziasm un succesor din afară, cu idei noi, capabil să revigoreze afacerile unei companii care îşi pierde treptat cota de piaţă.

  • Afaceri care au început pe un banal şerveţel de hârtie

    PUŢINĂ LUME ŞTIE, DE EXEMPLU, CĂ POVESTEA AUTOMOBILULUI LOGAN ÎNCEPE PE UN ŞERVEŢEL. În 1997 Louis Schweizer, pe atunci CEO al Renault, a vizitat Rusia. Acolo a descoperit Lada, maşina rusească ce costa 6.000 de dolari şi care se vindea mult mai bine decât mai elegantele şi mai dotatele Renault, care costau dublu sau peste. Lada era o maşină învechită, iar Schweizer spune că i s-a părut inacceptabil faptul că tehnica modernă nu permite fabricarea unei maşini bune la preţul de 6.000 de dolari.

    El a scris pe un şerveţel, în avion, în drum spre Paris, specificaţiile de bază care să stea la baza unei maşini ieftine – modernă, fiabilă, accesibilă – şi a adăugat că restul se negociază. Şerveţelul cu cerinţele a ajuns la Gerard Detourbet, manager în divizia de cercetare-dezvoltare, care a primit misiunea de a construi maşina de 6.000 de dolari.

    În continuare povestea este cunoscută: ingineri din Franţa şi România, sub supravegherea lui Detourbet, au proiectat o maşină de la zero, cu mai puţine componente decât un automobil tipic Renault, cu o arhitectură simplă, dar spaţioasă. De la şerveţelul lui Schweizer îşi au originea oglinzile simetrice, care pot fi folosite pe orice parte a maşinii, parbrizul mai plat pentru reducerea costurilor şi diminuarea potenţialelor defecte sau tabloul de bord care putea fi turnat dintr-o bucată, elemente care au contribuit la reducerea costurilor şi la scăderea consumului de materii prime. Iar Logan s-a transformat într-o poveste de succes nu numai pe pieţele mai sărace, cărora le era iniţial destinată, ci şi pe pieţe mai bogate, dar care au simţit atingerea crizei economice.

    O poveste bună
    În 1966, un avocat pe nume Herb Kelleher şi un fost bancher şi pilot pe nume Rollin King, proprietarul
    unei linii aeriene micuţe, au băut ceva într-un bar din San Antonio. Au tot vorbit de una şi de alta, iar conversaţia a dus la ideea unei linii aeriene care să furnizeze zboruri low cost pe continentul american. Cei doi au trasat rutele (un triunghi care lega cele trei mai oraşe din Texas, Dallas, Huston şi San Antonio) şi ideile pe un şerveţel; privindu-l, Kelleher a exclamat: „Rollin, e o nebunie, s-o facem!„. Şi aşa a apărut Southwest Airline. Sau cel puţin aşa este legenda, pentru că în 2007, într-un interviu pentru The Dallas Morning News, Rollin King a admis că povestea cu şerveţelul este una dată naibii de bună, dar că nu este adevărată.

    Focus de CEO
    La scurt timp după ce a fost numit CEO al General Electric, Jack Welch a folosit şerveţelul de sub pahar pentru a-i explica soţiei viziunea sa despre companie; a trasat trei cercuri care se intersectau pentru a demonstra cele trei zone care îl interesau în mod deosebit: activitatea de bază, sectorul tehnologic şi serviciile. Businessurile care nu intrau în cele trei categorii urmau a fi vândute sau închise. Respectiva strategie, alături de alte câteva principii sănătoase l-au transformat pe Welch într-unul dintre cei mai admiraţi CEO ai lumii.