Tag: Site

  • Povestea miliardarului de 31 de ani care a dezvoltat cel mai mare retailer online din lume

    S-a născut în Paris în 1967, într-o familie de iranieni, şi s-a mutat în Maryland împreună cu familia când tatăl său, de profesie medic, şi-a început rezidenţiatul la Johns Hopkins Medical Center.

    Omidyar şi-a descoperit pasiunea pentru calculatoare în perioada liceului, când a devenit interesat de computere şi a început să lipsească de la orele de educaţie fizică pentru a se dedica pasiunii sale. În loc să îl pedepsească pentru absenţele sale, directorul liceului l-a angajat să scrie un program de computer care să printeze fişe pentru biblioteca şcolii; câştiga 6 dolari pe oră.

    După liceu, Omidyar s-a înscris la Universitatea Tufts, pe care a absolvit-o în 1988 specializându-se în informatică. Şi-a început cariera la Claris, o subsidiară a Apple Computer, care dezvolta software pentru Macintosh. În 1991, a fondat împreună cu trei prieteni Ink Development Corp., o firmă ce includea şi un segment de shopping şi a fost ulterior redenumită eShop Inc.

    Omidyar a lucrat ca inginer software pentru eShop până la sfârşitul lui 1994, când, săturându-se de start-up-uri, a început să lucreze ca inginer pe relaţii de dezvoltare pentru producătorul de software General Magic.

    La 28 de ani, a început să scrie cod de computer pentru o firmă care permitea listarea de obiecte de colecţie care să poată fi licitate în mod direct. A creat un prototip pe pagina sa personală, iar apoi a lansat un serviciu online numit Auction Web, care a devenit ulterior eBay.

    Primul obiect vândut pe site a fost un indicator cu laser stricat. Omidyar a fost fascinat că cineva ar putea să plătească pentru un dispozitiv stricat, dar cumpărătorul l-a asigurat că este conştient de acest lucru şi că are o colecţie de astfel de obiecte. Surprizele au continuat să apară, iar businessul a explodat pe măsură ce utilizatorii au început să înregistreze obiecte de o varietate inimaginabilă.

    Site-ul era monetizat printr-un comision cuprins între 1,25 şi 5% de la vânzător, iar cu profitul obţinut astfel, Omidyar a finanţat extinderea. Veniturile lui au ajuns treptat să depăşească salariul pe care îl avea la General Magic, astfel că, la nouă luni de la începerea acestei activităţi, a decis să îşi dedice toată atenţia noii sale afaceri. În prima lună din 1997, site-ul său găzduia deja două milioane de licitaţii, iar până la mijlocul anului intermedia 800.000 de licitaţii în fiecare zi.

    Ca urmare a dezvoltării, în acelaşi an a schimbat numele companiei în eBay şi a început să o promoveze. Numele atât de cunoscut astăzi a fost rezultatul unei inspiraţii de moment a antreprenorului. În 1996, în afacere i s-a alăturat Jeffrey Skoll, inginerul canadian care a devenit primul angajat al eBay. În martie 1998, Meg Whitman a fost numită preşedinte şi CEO şi a condus firma vreme de zece ani. În septembrie 1998, eBay a fost listată la bursă, făcându-i atât pe Omidyar, cât şi pe Skoll miliardari.

    În 2008, cele 170 de milioane de acţiuni ale lui Omidyar valorau 4,45 miliarde de dolari. De la fondarea companiei în 1995 până la sfârşitul lui 1999, pe eBay au fost vândute mărfuri în valoare de două miliarde de dolari. Câteva dintre cele mai ciudate (şi nu neapărat legale) produse includ un Volkswagen Beetle din 1999, o navetă spaţială rusească şi un rinichi uman. În primăvara acestui an, baza de date a clienţilor eBay a fost spartă de către armata siriană, ei înlocuind primele pagini ale site-urilor cu propriul lor logo.

    Preţul acţiunilor a scăzut drastic ca urmare a atacului.
    Omidyar este de asemenea investitor în staţiunea de lux Montgage Resort and Spa din Laguna Beach, California, iar în 2010 a lansat un site de ştiri de investigaţii, Honolulu Civil Beat, numit cel mai bun site de ştiri din Hawaii timp de trei ani consecutiv. Anul trecut, Honolulu Civil Beat a început un parteneriat cu publicaţia americană Huffington Post lansând cel mai recent site regional al publicaţiei, HuffPost Hawaii. Anul trecut, Omidyar a anunţat lansarea First Look Media, o organizaţie media care a lansat în 2014 publicaţia The Intercept.

  • Hostelul, un business care aduce o marjă de profit impresionantă

    Hostelurile, forma de cazare economică pentru care optează în special tinerii ce îşi organizează singuri călătoriile şi pe care nu îi deranjează să împartă camera cu alte persoane, aduc proprietarilor ce au pariat pe această nişă de piaţă marje de profit de 20%-30%. Cei care au dezvoltat afaceri cu hosteluri sunt tineri, pasionaţi de călătorii şi mai ales au experimentat această formă de cazare în timpul deplasărilor în alte destinaţii.

    „Prima aventură în turism a început în 2006, când am fondat hostelul Dor de Bucovina din Câmpulung Moldovenesc, într-o zonă istorică de turism cultural-religios. Am transformat în hostel casa părinţilor mei“, a spus Tudor Maxim, 32 de ani, absolvent al Facultăţii de Drept, proprietarul lanţului de hosteluri Pura Vida. Particularitatea hostelurilor este aceea că au dormitoare cu mai multe paturi etajate, bucătărie şi baie la comun.

    Înainte de a demara afacerea cu hosteluri, tânărul antreprenor experimentase cazarea în peste 100 de hosteluri de pe toate continentele, având în vedere pasiunea sa pentru călătorii. Patru luni pe an, antreprenorul călătoreşte prin lume alături de soţia lui.

    „Călătoresc foarte mult şi am stat de multe ori în hosteluri, încă din 2002. Mi-a plăcut foarte mult spiritul tânăr şi dinamic al hostelurilor, facilităţile sale (spaţiile comune, bucătăria unde poţi găti) şi călătorii din toate colţurile lumii cu care te poţi împrieteni. De aici a pornit şi motivaţia de-a deschide hosteluri, am vrut să avem experienţele din străinătate şi în ţară“, povesteşte Tudor Maxim.

    În prezent reţeaua pe care o deţine şi o conduce, Pura Vida, include cinci hosteluri. Două sunt în Bucureşti, respectiv Little Bucharest Old Town Hostel şi Peaches Hostel, alte două sunt amplasate la mare, în Vama Veche (Pura Vida Beach Hostel şi Pura Vida Breeze Hostel), iar unul în Câmpulung Moldovenesc, Dor de Bucovina.

    Din lanţ mai făcea parte un hostel din zona Floreasca, pe care antreprenorul l-a închis însă în februarie. Tariful pentru un loc într-o cameră cu şase paturi este de 52 de lei pe noapte, în timp ce pentru un pat într-o cameră cu 12 paturi este de 37 de lei pe noapte, potrivit preţurilor afişate pe site-ul booking.com pentru hostelul Little Bucharest Old Town Hostel.

    Lanţul Pura Vida are o capacitate totală de 250 de paturi în acest moment. În ultimii doi ani antreprenorul a început o dezvoltare mai accelerată, în momentul în care s-a retras din managementul Elevate, agenţia de publicitate pe care a fondat-o în 2005. „Investiţia în cele patru hosteluri ce funcţionează în clădiri închiriate s-a ridicat la 100.000 de euro. Banii au provenit dintr-un credit de nevoi personale şi apoi dintr-o linie de finanţare. Eu mă ocup de strategie, marketing, dezvoltare, iar soţia mea (de profesie arhitect) de amenajare şi finanţe“, a spus el. În prezent, Tudor Maxim negociază închirierea unei alte clădiri pentru transformarea în hostel.

    „Cel mai mare cost pe care îl avem, de aproape 50% din cheltuielile totale, este cel cu chiria. În funcţie de zonă şi de numărul de camere, chiria variază între 1.000 şi 5.000 de euro pe lună. Noi închiriem pe cinci ani sau mai mult o clădire. Le explicăm proprietarilor ce vrem să facem cu respectiva clădire. Hostelul este încă un concept necunoscut pe piaţă, de aceea este greu să îi convingem pe proprietari să ne închirieze“, a spus el.

    Cel mai important canal în care sunt promovate hostelurile este cel online. Sistemele de rezervări sunt cele de pe care vin cei mai mulţi clienţi. „Deşi există sute de site-uri de rezervări, totul se rezumă la un singur site: booking.com, de pe care vin 60% din clienţii noştri, exclusiv străini. Vin americani, englezi, italieni şi am avut chiar şi turişti din Coreea de Sud, Japonia sau Malaezia. Sunt călători independenţi. Este important să ai recomandări bune pentru că cei care se cazează în hosteluri nu îşi iau informaţiile din media, ci din recomandările altora“, a spus el. Bucureştiul a atras anul trecut 730.000 de turişti străini care au înnoptat măcar o noapte în capitală, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Dintre aceştia, 2.800 s-au cazat în hosteluri.

    Clienţii hostelurilor sunt de cele mai multe ori călători tineri independenţi ce explorează lumea cu un buget redus pentru cazare. Clienţii aleg un hostel pentru zonă, atmosferă, curăţenie şi echipă. „Cu cât performezi mai bine şi cu cât ai review-uri mai bune, te vei bucura de mai mulţi oaspeţi.“ Tânărul antreprenor menţionează că este foarte important ca cel care vrea să dezvolte un business în acest domeniu să fi avut experienţa cazărilor în hostel: „Consider în primul rând că proprietarul de hostel trebuie să fie călător şi să îi placă să stea într-un hostel. Această pasiune trebuie să fie însoţită de o foarte bună organizare şi de o aplecare către comunicare, atât la nivel de clienţi, cât şi la nivel de publicitate“.

  • China a blocat site-ul BBC, după relatările cu privire la manifestaţiile din Hong Kong

    Este pentru prima oară când site-ul grupului media britanic este în totalitate blocat în China, din decembrie 2010, când nu a putut fi accesat mai multe zile, atât în timpul, cât şi după ceremonia de atribuire a Premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, relatează AFP.

    La rândul său, versiunea în limba chineză a site-ului BBC este blocată total de la momentul lansării, în 1999, cu o scurtă perioadă de funcţionare de câteva luni, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008.

    “Ne confruntăm cu o înăsprire a cenzurii în China”, a comentat, miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, directorul biroului BBC pentru regiunea Asia, Jo Floto, cu sediul la Beijing.

    Autorităţile chineze au mai impus deja “un ecran negru (postului de televiziune) BBC World, în momentul în care erau difuzate reportaje cu privire la Hong Kong”, a adăugat el.

    În condiţiile în care Beijingul a impus o cenzură drastică pe Internet, site-urile mai multor ziare străine nu pot fi accesate, cazuri asemănătoare fiind semnalate şi în ceea ce priveşte reţelele sociale Twitter, Facebook şi, de la declanşarea manifestaţiilor prodemocraţie din Hong Kong, platforma de fotografii Instagram.

    De altfel, site-urile cotidianului The New York Times şi al agenţiei Bloomberg au fost blocate în 2012, după publicarea unor anchete cu privire la averea fostului premier Wen Jiabao şi a actualului preşedinte Xi Jinping.

    Dispariţia totală a BBC din mediul online chinez intervine în condiţiile în care site-ul a difuzat miercuri dimineaţă o înregistrare video în care poliţişti din Hong Kong sunt surprinşi în momentul în care lovesc violent un manifestant cu mâinile încătuşate, imagini care au provocat indignare în fosta colonie britanică.

    În schimb, site-ul postului CNN putea fi în continuare accesat miercuri în China continentală.

  • Site-ul IGPR, spart de Anonymous România, care a afişat mesajul “Salutări din partea ciumpalacilor”

    Pe prima pagină a site-ului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), la secţiunea Ştiri, a fost postat vineri un mesaj care ar avea ca autor “Anonymous România”.

    “Vă salutăm domnilor. Noi suntem Anonymous. Noi suntem Legiunea. Noi suntem POPORUL ROMÂN sau desigur ciumpalacii. România, trezeşte-te!”.

    În februarie 2012, site-ul FMI.ro al Biroului Fondului Monetar Internaţional în România a fost atacat de hackeri care se recomandau ca reprezentând mişcarea Anonymous şi gruparea Antisec, la două zile după un atac similar asupra ANRE.ro.

    Site-ului era în mare parte funcţional, mai puţin pagina de pornire, care a fost înlocuită cu aceeaşi secvenţă video de un minut de pe YouTube afişată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), însoţită de mesajul “Hacked by Anonymous”. Anonymous a postat atunci pe site-ul ANRE un videoclip de un minut, în care pe fond muzical apare We Are Anonymous, Antisec, care se încheie cu mesajul “Expect us”.

    La sfârşitul lunii mai 2012, DIICOT anunţa că a anihilat gruparea Anonymous care accesa ilegal bazele de date ale unor instituţii. Anchetatorii au făcut atunci percheziţii la locuinţelor a 12 persoane din Bucureşti, Iaşi, Alba-Iulia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Arad, Craiova, Reşiţa şi Târgu Mureş.

    DIICOT precizat că gruparea infracţională era constituită din 14 persoane, cunoscută sub denumirea Anonymous România. Liderul grupării a fost identificat ca fiind Gabriel Bălăneasa, atunci în vârstă de 24 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile “lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman”. Acesta, împreună cu Fábián Gábor şi Picoş Mihai Emil, ar fi constituit gruparea, la care au aderat şi alte persoane, implicată în agresiunile de terorism cibernetic sub numele Anonymous România.

    Potrivit DIICOT, Anonymous România a desfăşurat o vastă activitate infracţională specifică, de criminalitate informatică, ce a constat în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi publicarea în mediul on-line a datelor exfiltrate. Bazele de date confidenţiale sau clasificate vizate erau administrate de instituţii şi persoane juridice publice, atât din România cât şi din străinătate.

    Din punct de vedere tehnic şi al modalităţii concrete de operare, atacurile informatice lansate asupra serverelor şi paginilor web ţintă, erau de tip SQL Injection, prin folosirea unor diferite aplicaţii informatice, respectiv Havij, SQL Map etc. În majoritatea cazurilor, după compromiterea şi obţinerea accesului neautorizat la site-urile vizate, membrii grupării aduceau modificări datelor informatice, executând atacuri de tip “Deface”, constând în introducerea unei pagini web în locul paginii principale a site-ului, modificare care consta în general în postarea anumitor mesaje, link-uri şi imagini prin care se revendica atacul şi se promova gruparea de hackeri Anonymous România, preciza atunci DIICOT.

    Atacurile erau lansate în scopul obţinerii de date informatice, date care erau după caz copiate sau transferate fără drept şi publicate ulterior în mediul virtual pe diverse site-uri, ca dovadă a activităţii de hacking. Membrii grupării au procedat astfel la lansarea de atacuri informatice asupra unui număr de 29 de site-uri, pătrunderea neautorizată în respectivele infrastructuri informaţionale realizându-se prin încălcarea măsurilor de securitate implementate la nivelul serverelor care găzduiau site-urile web ţintă.

    Activitatea infracţională a dus la compromiterea totală sau parţială a paginilor şi domeniilor de internet vizate, generând costuri semnificative în vederea recuperării datelor şi implementării de noi măsuri de securitate, mai arăta DIICOT.

    Gruparea Anonymous este formată din persoane care se descriu drept luptători pentru libertatea Internetului şi au atacat în trecut mai multe site-ui, printre care ale Bisericii Scientologice, Amazon, Mastercard şi alte altor companii, precum şi ale unor guverne.

    NATO consideră gruparea Anonymous o ameninţare pentru alianţa militară.

  • A trimis o scrisoare unei companii în care îi critica produsele. Răspunsul primit i-a schimbat complet viaţa

    Lee a devenit repede “dependentă” de colaje, însă se simţea frustrată de numărul limitat de opţiuni disponibile. Astfel, tânăra a decis să trimită o scrisoare celor trei fondatori ai site-ului în care să îşi exprime toate nemulţumirile, relatează Business Insider. Gestul ei i-a schimbat complet cariera.

    Răspunsul fondatorilor companiei a lăsat-o pe Lee fără cuvinte: “De ce nu vii chiar tu să rezolvi aceste probleme? De ce nu vii să lucrezi la noi?”, i-au scris cei la Polyvore.

    Tânăra a acceptat, iar astăzi, şapte ani mai târziu, ea a devenit directorul general al companiei Polyvore. Începând cu 2011, site-ul a raportat profit, având peste 20 de milioane de vizitatori unici lunar şi generând venituri mai mari decât Pinteres şi Twitter la un loc.

    “Este un sentiment incredibil să pot lucra într-un loc unde cunosc atât de mulţi artişti, oameni pasionaţi de ceea ce fac”, a declarat Jess Lee.

  • Cu trei ani în urmă era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum 16 angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

     


    Care sunt etapele de management ale unui proiect co-finanţat prin fonduri structurale?

  • Apple a dedicat o secţiune din iTunes lui Robin Williams

    Apple a realizat o pagină numită “În amintirea lui Robin Williams” pe site-ul iTunes, de pe care vizitatorii pot achiziţiona filmele de referinţă ale actorului american. Pagina tribut include şi un paragraf referitor la cariera lui Robin Williams precum şi la activităţile caritabile pe care acesta le-a desfăşurat alături de Comic Relief USA.

    Vizitatorii pot cumpăra peste 40 de filme în care Williams a jucat, împărţite pe secţiuni precum “Esenţiale”, “Comedie” sau “Dramă”.

    Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune “Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul “Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din “Bună dimineaţa, Vietnam”, “Cercul poeţilor dispăruţi” şi “Regele pescar”.

    Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul “The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

  • Povestea tânărului de 15 ani care a câştigat 1,5 milioane de dolari în trei zile

     “Nu asculta ce spun alţi oameni. Dacă eşti un antreprenor tânăr şi încerci să reuşeşti în afacerile online, nu porni de la premisa că nu vei reuşi. Cu ajutorul internetului aşa cum este acum, poţi să faci orice. Aşa am gândit eu de la început şi cred că mă descurc bine”, spunea într-un interviu acordat Juniorbiz.com Adam Horwitz, antreprenorul din Los Angeles, SUA, care a devenit milionar înainte de a a ajunge la majorat.

    Lui Adam Horwitz i-a venit ideea care avea să îl îmbogăţească la 15 ani. A fondat Urban Stomp, un website unde posta muzică şi adresele petrecerilor din zona Los Angeles-ului. Site-ul a făcut profit prin vânzarea hainelor prin link-uri afiliate. Succesul lui Adam a fost însă prea mare: a adus la o petrecere 800 de persoane şi a fost nevoit să renunţe la site după câteva săptămâni de activitate.

    Adam spune că a învăţat din greşelile sale şi acum îi învaţă pe adolescenţi cum să facă bani online. Cursurile lui, “Tycon Cash Flow” şi “Cell Phone Treasure” i-au adus fiecare profit în valoare 100.000 de dolari. Ultimul său curs, ‘Mobile Monopoly’, i-a adus câştiguri de 1,5 milioane de dolari în trei zile, potrivit juniorbiz.com.

     

  • Huffington Post va lansa o ediţie în limba arabă

    Compania AOL, care deţine Huffington Post, a intrat în parteneriat cu Wadah Khanfar, fost director general al Al-Jazeera Network şi actual director executiv al societăţii Integral Media Strategies.

    Noul site HuffPost Arabi va avea ca public ţintă tinerii care deţin dispozitive mobile din Orientul Mijlociu, al căror număr este în creştere.

    Potrivit theguardian.com, Huffington Post susţine că serviciul online de ştiri va fi primul de acest fel din lumea arabă, datorită combinaţiei de relatări originale, jurnalişti independenţi şi platformei de bloguri disponibile pe acest site.

    Totuşi, echipa editorială care se va ocupa de site-ul HuffPost Arabi va avea sediul la Londra.

    Noul site, care va fi construit pe platforma de ştiri a Huffington Post, ar urma să fie lansat în prima parte a anului viitor. Jurnaliştii companiei Integral Media Strategies vor furniza conţinut din lumea arabă pentru HuffPost Arabi.

    “Aducerea HuffPost în lumea arabă a fost un vis pentru noi încă din momentul în care am lansat prima noastră ediţie internaţională, în urmă cu puţin peste trei ani în urmă”, a declarat Arianna Huffington, preşedinte şi redactor-şef al Huffington Post Media Group.

    Anunţul privind lansarea HuffPost Arabi face parte din strategia Huffington Post de a deveni un adevărat serviciu internaţional de ştiri.

    Huffington Post este un site american de informaţii şi un blog agregator de ştiri fondat de Arianna Huffington, Kenneth Lerer şi Jonah Peretti.

    Lansat în 2005 şi achiziţionat în februarie 2011 de portalul AOL, Huffington Post şi-a început expansiunea dincolo de graniţele Statelor Unite ale Americii prin lansarea iniţial a două noi ediţii anglofone – una în Canada şi una în Marea Britanie.

    De asemenea, grupul Huffington Post are versiuni locale în Germania, Spania, Franţa, Italia, Japonia, Brazilia şi Coreea de Sud. Grupul de media Huffington Post deţine şi o ediţie în limba franceză dedicată regiunii Magreb.

    Huffington Post are planuri şi cu privire la o ediţie indiană, a cărei lansare prevăzută iniţial pentru luna mai a fost amânată.

    Ca parte a tranzacţiei cu compania AOL, Arianna Huffington, cofondator al Huffington Post şi editor-şef al publicaţiei, a fost numită preşedinte şi redactor-şef al Huffington Post Media Group, care include Huffington Post şi alte divizii de conţinut ale AOL, precum Engadget, TechCrunch, Moviefone, MapQuest, Black Voices, PopEater, AOL Music, AOL Latino, AutoBlog, Patch şi StyleList.

  • Zece siteuri care te vor face mai deştept

    Iată o listă cu  numele a zece astfel de site-uri:    

    1. Duolingo — Este un joc prin care puteţi învăţa orice limbă străină, gratuit. Dacă vreţi mai multe materiale gratuite prin care să învăţaţi limbi străine, încercaţi BBC Languages.

    2. Gibbon — Utilizatorii postează articole şi videoclipuri care vă ajută să învăţaţi orice, de la programare iOS, până la storytelling eficient.

    3. Instructables — Puteţi învăţa să construiţi orice, de la un lansator de mingi de tenis, până la un cort în curte prin intermediul unor videoclipuri amuzante.

    4. Investopedia — Învăţaţi tot ceea ce trebuie să ştiţi despre lumea investiţiilor, pieţe şi finanţe personale.

    5. Quora — Aflaţi răspunsul la întrebările voastre de la alţi oameni inteligenţi sau citiţi întrebările celorlalţi utilizatori.

    6. Recipe Puppy — În funcţie de ingredientele pe care le găsiţi în bucătărie, acest motor de căutare vă oferă o listă cu felurile de mâncare pe care le puteţi găti. Pentru o listă mai amplă de reţete, încercaţi AllRecipes.

    7. Spreeder — Acest software vă poate îmbunătăţi viteza de citire şi înţelegere. Introduceţi textul pe care doriţi să îl citiţi, iar el se va ocupa de restul.

    8. Unplug The TV — Este un website amuzant care oferă videclipuri cu conţinut informaţional pe care să le urmăriţi în loc de TV.

    9. VSauce — Este un canal YouTube care oferă informaţii interesante culese de pe Internet ce vă vor face să realizaţi cât de uimitoare este lumea noastră. “Ce s-ar întâmpla dacă Pământul nu s-ar mai învârti?” şi “De ce ne plictisim?” sunt genul de întrebări la care canalul oferă răspunsuri.

    10.  StackOverflow — Un site cu întrebări şi răspunsuri pentru programatori.