BusinessMagazin

Tag: reusita

  • Iulian Stanciu este cel mai admirat CEO din România în 2014

    Cel mai admirat CEO din România în 2014 este Iulian Stanciu, CEO al eMAG, Iulian Stanciu conduce cel mai mare retailer online de pe piaţa locală: în 2012, eMag a vândut un produs la fiecare zece secunde şi a livrat 12 milioane de tone de colete, iar în 2013 a avut vânzări de peste 200 de milioane de euro. Iulian Stanciu a ajuns la cârma eMag a ajuns în 2009, odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către Asesoft Distribution.

    Catalogul 100 cei mai admiraţi CEO este realizat în baza votului comunităţii de afaceri şi este un preţios indicator al notorietăţii şi succesului în business. Fiecare ediţie a catalogului poate fi privită ca un manual pentru reuşita în afaceri, dar şi ca un barometru al businessului.

    Catalogul este un manual scris de sutele de manageri şi consultanţi de top care au răspuns invitaţiei Business Magazin de a spune pe cine admiră, cui atribuie merite deosebite în afaceri şi care sunt reperele comunitaţii de business.
    Iulian Stanciu nu a fost implicat în afacere chiar de la început, însă ploieşteanul Sebastian Ghiţă l-a atras pe Iulian Stanciu cu ideea de a se ocupa de activităţile de retail de calculatoare din Bucureşti. O afacere pornită de la zero cu bani foarte puţini şi dezvoltată de atunci în cel mai mare distribuitor de produse IT&C de pe piaţă.

    În 2012, fondul de investiţii sud-african Naspers a preluat 70% din acţiunile eMag, într-o tranzacţie estimată la 100 de milioane de euro. “Este un pas important pentru industria locală şi un semnal că jucătorii români pot fi atrăgători pentru investitorii internaţionali”, declara la momentul achiziţiei Iulian Stanciu, director general al eMag, care asigură în continuare managementul companiei şi păstrează o cincime din acţiunile acesteia. 

    Cu ocazia lansării catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România, Business Magazin a organizat joi Gala CEO Awards, în cadrul căreia s-au acordat premii celor mai admiraţi lideri de companii.

  • Cum a generat Şcoala Muşat o treime din piaţa avocaturii de business

    După 18 ani de „adolescenţă“ şi şase ani de criză economică, piaţa avocaturii de business a ajuns la un oarecare grad de maturitate, cu multe firme puternice, atât locale cât şi internaţionale, care concurează pentru colaborarea cu investitori şi companii. La vârf, însă, după toţi aceşti ani, dominaţia firmelor locale care s-au înfiinţat în primii ani ai pieţei rămâne constantă.

    Toate clasamentele internaţionale care abordează piaţa avocaturii de business din România – Legal 500, Chambers & Partners sau IFLR 1000 – pun pe primul palier, în fiecare an, aceleaşi nume: Muşat & Asociaţii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Popovici Niţu & Asociaţii, nu neapărat în ordinea asta.

    Pe celelalte paliere, aproximativ o treime din cele mai puternice firme de avocatură din România au fost înfiinţate sau sunt coordonate de oameni care au plecat din Muşat & Asociaţii.

    LA ÎNCEPUT AU FOST DOAR DOI
    Peisajul avocaturii de astăzi are la origine două nume: Gheorghe Muşat şi Ion Nestor. Imediat după Revoluţie, în 1990, cei doi îşi înfiinţau firmele într-un mediu în care România începea să descopere democraţia, economia de piaţă şi statul de drept, iar avocaţii erau în avangarda fenomenului.

    Ulterior, în 1995, au apărut alte două firme care au rămas puternice până în ziua de azi, Stoica & Asociaţii şi Boştină & Asociaţii, însă niciuna dintre acestea nu a avut un parcurs mai marcat de „divorţuri“ decât Muşat & Asociaţii.

    „S-a întâmplat ca prima generaţie de după Revoluţie să fie formată din câţiva avocaţi pasionaţi, înfometaţi de libertate şi devotaţi profesiei, care au preferat să muncească 15 ore pe zi, cu sacrificii personale, pentru a pune bazele firmelor care azi domină piaţa avocaţială“, spune acum Muşat, într-un moment în care, privind în piaţă, vede pe primul şi al doilea palier multe nume de foşti parteneri.

    După primii 10 ani de formare a pieţei avocaturii de business, odată ce economia a început să se consolideze şi investitorii străini au început să se uite în direcţia noastră, următoarea generaţie de avocaţi a observat tendinţa şi a considerat că poate mai mult. Începea să se ascută concurenţa.

    Prima plecare importantă de la Muşat a venit în 2002, când avocaţii Florian Niţu şi Ernest Popovici decideau să recreeze firma Popovici Niţu & Asociaţii, înfiinţată iniţial în 1995. Azi firma este unul dintre liderii pieţei, cu efective de 80 de avocaţi, lucrând preponderent cu fonduri de investiţii.

    În anul următor, avocaţii Dragoş Vilău şi Sorin Mitel îl părăseau pe Muşat pentru a înfiinţa Vilău & Mitel, firmă care s-a scindat anul acesta în Vilău & Asociaţii şi Mitel & Asociaţii. Înainte de scindare, însă, firma celor doi era, şi ea, unul dintre cei mai puternici jucători locali.

    „Am avut întotdeauna una dintre cele mai bune echipe de avocaţi din piaţă. Iar în ceea ce priveşte asociaţii firmei, eu cred că în anii 2001-2003 am avut cel mai puternic parteneriat avocaţial care a existat vreodată în România. Sigur că, între timp, lucrurile s-au aşezat, dar piaţa s-a maturizat şi cu oamenii de atunci“, povesteşte Muşat.

    Pe fundal, în 2000 venea în România firma Linklaters, gigant londonez cu afaceri anuale de peste 1 miliard de euro. Pleca din România după opt ani, fără să fi atacat în mod concret dominaţia firmelor lui Nestor sau Muşat, deşi a fost implicată într-o serie de dosare importante, inclusiv privatizarea Sidex.

    Pentru Muşat, însă, ce a urmat după 2003 a fost o serie de plecări răsunătoare. De-a lungul timpului mai mulţi avocaţi care erau numărul doi în firmă au luat decizia să îşi înfiinţeze propriile firme.

    „Avocaţii care au plecat au simţit nevoia să meargă pe cont propriu, să-şi valorifice capabilităţile antreprenoriale dobândite la «Şcoala Muşat & Asociaţii» şi mulţi dintre ei au reuşit să construiască firme puternice, care în prezent formează elita avocaturii de business din România“, mai spune Muşat, în condiţiile în care nu el a fost cel care a folosit prima oară termenul de „şcoala Muşat“, ci foştii lui colaboratori.

  • O scurtă istorie a falsificatorilor de bani

    PF 47 este indicativul dosarului poliţienesc care îl priveşte pe fierarul Daniel Pavlicek. Acesta aîncercat să falsifice moneda de cinci mărci aflată în circulaţie. Încercarea nu a reuşit pentru că Pavlicek a omis să magnetizeze monedele. În acelaşi timp poliţiştii au făcut public faptul că moneda falsă nu scotea acelaşi sunet ca aceea originală. Aruncate pe o suprafaţă tare, falsul suna “cling-a-ling”, iar originalul numai “cling”….

    Monedele antice au început să fie colecţionate în urmă cu 600 de ani, dar numărul de monede s-a dovedit insuficient pentru numărul mare de doritori. Intră în scenă Antonio Cavino, un apropiat al lui Benvenuto Cellini, locutor al cetăţii Padova şi creator de false monede antice. Produsele sale au devenit astăzi mai căutate decât originalele pe care le imită şi se comercializează la preţuri mai mari. De fapt monedele lui Cavino sunt recunoscute drept opere de artă renascentiste şi apreciate pentru încărcătura lor istorică. Falsurile nu sunt de fapt falsuri, ci mai degrabă produse ale imaginaţiei lui Cavino, pentru că acesta a schimbat şi metalele şi inscripţiile faţă de originale. Una din “victimele” lui Cavino este Goethe, colecţionar a peste 4.000 de monede.

    Hubert Goltzius (1526 – 1583) a fost un alt “artist” cu resurse. Olandezul, gravor, pictor, tipograf şi numismat, spunea că a studiat 950 de colecţii de monede şi a scris o carte despre banii Imperiului Roman. Dar ilustraţiile prezentate în lucrarea sa nu corespundeau în întregime cu originalele, erorile fiind descoperite abia 200 de ani mai târziu.

    Karl Wilhem Becker (1772 – 1830) a fost unul din cei mai celevri falsificatori din secolul XIX, talentul său fiind recunoscut de cunoscători. A realizat peste 300 de copii de monede antice, care în prezent sunt identificate ca atare. Nu s-a îmbogăţit, pentru că s-a folosit de intermediari care şi-au tras partea leului. Un amănunt: creaţiile lui Becker erau îmbătrânite artificial, în balegă.

  • Doi tineri au pornit o afacere unică în Bucureşti în subsolul casei. Clienţii stau acolo ore în şir

    Cătălina Şuteu şi Andrei Stanciu, doi tineri de 29 de ani pasionaţi de jocuri, au aflat de conceptul Escape the Room în timpul unei vacanţe la Londra.

    „Nu am reuşit atunci să mergem, dar ideea ne-a rămas în minte“, începe Cătălina Şuteu povestirea. „Anul acesta am tot citit despre joc, aşa că i-am propus lui Andrei să încercăm şi noi ceva de genul ăsta, fără să ştim propriu-zis cu ce se mănâncă. Am cochetat o perioadă cu ideea, iar prin luna iunie am început să căutăm mai multe informaţii. Aşa am şi aflat că s-au deschis câteva şi în România, în Bucureşti şi la Cluj.“

    Înainte să pornească propriul lor business, Trapped, cei doi au mers în locaţiile deschise deja în Capitală. „I-am vizitat pe cei din Bucureşti, ni s-a părut şi mai interesant conceptul şi am decis să punem ideea în aplicare. Am deschis o primă cameră la noi acasă, în subsol, şi am chemat mai mulţi prieteni să o testeze. Le-a plăcut foarte mult, au venit şi ei cu diverse sugestii şi comentarii, aşa că în luna iulie ne-am apucat serios de treabă. Am terminat scenariul şi pentru o a doua cameră, iar în paralel am căutat spaţiul potrivit“, povestesc cei doi.

    „În luna august ne-am ocupat de amenajarea camerelor, am vrut să facem o treabă profesionistă de la început, fără jumătăţi de măsură. Ne-au vizitat, la rândul lor, cei care mai au astfel de spaţii în Bucureşti; ne recomandăm reciproc, pentru că nu este o piaţă pe care să existe concurenţă, este o afacere în care clientul, după ce intră, devine oarecum dependent. Odată ce termină camerele disponibile într-o casă, caută automat alte locaţii.“

    Investiţia a venit din fonduri proprii, dar businessul este, şi în cazul Trapped, unul profitabil. „Investiţia a fost de aproximativ 14.000 de euro. Foarte multe lucruri le-am făcut noi, dar în alte condiţii investiţia ar fi fost mai mare. Ne-am gândit şi la posibilitatea de a lua o franciză, dar din dorinţa de a face totul de la zero am ales să mergem pe drumul nostru de la început“, spune Andrei Stanciu. „Am deschis de o lună şi câteva zile, şi chiar din a doua săptămână am avut destul de multă lume. Au jucat mai mult de 300 de persoane de când am deschis camerele. Ne gândeam că vom ajunge cu încasările la nivelul cheltuielilor după două-trei luni, dar am reuşit asta din prima lună.“

    Cât despre promovare, tinerii antreprenori investesc în primul rând în social media. Un episod neaşteptat i-a ajutat să câştige notorietate: „S-a întâmplat ca o vedetă să vină aici de ziua ei şi a scris despre acest loc pe blog, şi asta a contat destul de mult“.

    Importantă, spun cei doi, este prezenţa sutelor de aplicaţii de mobil de la care a pornit, practic, acest tip de business. „În general, lumea vine gândindu-se la jocurile de pe telefon sau la cele de pe calculator. Cei mai mulţi sunt sceptici atunci când ajung la noi, dar toţi pleacă zâmbind. Avem un feedback mult mai bun decât ne-am fi aşteptat înainte să începem.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Trei norvegieni au reuşit să călătorească în 19 ţări în doar 24 de ore

    Cei trei şi-au început călătoria în Grecia pe 22 septembrie, trecând apoi prin Bulgaria, Macedonia, Kosovo, Serbia, Croaţia, Bosnia, Slovenia, Austria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa şi Elveţia, călătoria încheindu-se în Liechtenstein.

    Pentru a parcurge acest drum, cei trei au folosit mai multe maşini închiriate şi au zburat de două ori, de la Skopje la Belgrad şi de la Viena la Dusseldorf.

    Norvegienii nu s-au aflat la prima încercare; în luna mai ei au reuşit doar să egaleze recordul mondial, stabilit în 2012, de 17 ţări în 24 de ore.

  • Grupul eurofob al lui Nigel Farage din Parlamentul European a fost dizolvat

    “Eurodeputata letonă Iveta Grigule a părăsit EFDD, care nu mai are astfel reprezentanţi provenind din şapte state membre şi este, deci, declarat dizolvat astăzi (joi)”, a anunţat Jaume Duch, un purtător de cuvânt al PE, într-un mesaj postat pe Twitter.

    Dizolvarea are loc cu o săptămână înainte de votul de învestire a noii Comisii Europene (CE) conduse de către Jean-Claude Juncker, şi va fi foarte remarcată în cursul sesiunii plenare, deoarece Nigel Farage şi aliaţii săi vor fi nevoiţi să se aşeze alături de aleşii Frontului Naţional (FN, extremă-dreapta) în băncile eurodeputaţilor neînscrişi şi să împartă cu ei timpul luărilor de cuvânt care le este rezervat, a subliniat o sursă parlamentară.

    Un orator puternic, Farage s-a dovedit deosebit de critic faţă de Juncker în cursul dezbaterii dinaintea votului de confirmare a nominalizării acestuia la conducerea CE, în iulie.

    Marele învingător în alegerile europene din Marea Britanie, Farage a reuşit să aibă un grup parlamentar doar în primele două sesiuni – în iulie şi septembrie -, o perioadă “foarte scurtă, dar nu (este) surprinzător”, a confirmat altă sursă parlamentară.

    “Prima înfrângere a euroscepticilor! Grupul EFDD dispare după plecarea letone Iveta Grigule”, a comentat pe contul de Twitter grupul Partidului Popular European (PPE, conservator) condus de către germanul Manfred Weber.

    Grupul EFDD a fost înfiinţat, după alegerile europene din mai, de către o alianţă între cei 24 de aleşi Ukip conduşi de Farage şi cei 17 aleşi ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a eurofobului Beppe Grillo, cu sprijinul disidentei FN Joelle Bergeron, a doi eurodeputaţi din cadrul Partidului Democraţilor Suedezi, deputatei letone Iveta Grigule din Uniunea Ţăranilor, unei deputate din Partidul Ordine şi Justiţie din Lituania şi unui deputat din cadrul Partidului Cetăţenilor Liberi din Cehia.

    Constituirea unui grup politic impune prezenţa unor eurodeputaţi din cel puţin şapte state membre UE, ceea ce FN nu a reuşit să obţină. Farage a reuşit să creeze grupul chiar înainte de termen, mulţumită aderării disidentei FN şi a lui Grigule.

  • Grupul eurofob al lui Nigel Farage din Parlamentul European a fost dizolvat

    “Eurodeputata letonă Iveta Grigule a părăsit EFDD, care nu mai are astfel reprezentanţi provenind din şapte state membre şi este, deci, declarat dizolvat astăzi (joi)”, a anunţat Jaume Duch, un purtător de cuvânt al PE, într-un mesaj postat pe Twitter.

    Dizolvarea are loc cu o săptămână înainte de votul de învestire a noii Comisii Europene (CE) conduse de către Jean-Claude Juncker, şi va fi foarte remarcată în cursul sesiunii plenare, deoarece Nigel Farage şi aliaţii săi vor fi nevoiţi să se aşeze alături de aleşii Frontului Naţional (FN, extremă-dreapta) în băncile eurodeputaţilor neînscrişi şi să împartă cu ei timpul luărilor de cuvânt care le este rezervat, a subliniat o sursă parlamentară.

    Un orator puternic, Farage s-a dovedit deosebit de critic faţă de Juncker în cursul dezbaterii dinaintea votului de confirmare a nominalizării acestuia la conducerea CE, în iulie.

    Marele învingător în alegerile europene din Marea Britanie, Farage a reuşit să aibă un grup parlamentar doar în primele două sesiuni – în iulie şi septembrie -, o perioadă “foarte scurtă, dar nu (este) surprinzător”, a confirmat altă sursă parlamentară.

    “Prima înfrângere a euroscepticilor! Grupul EFDD dispare după plecarea letone Iveta Grigule”, a comentat pe contul de Twitter grupul Partidului Popular European (PPE, conservator) condus de către germanul Manfred Weber.

    Grupul EFDD a fost înfiinţat, după alegerile europene din mai, de către o alianţă între cei 24 de aleşi Ukip conduşi de Farage şi cei 17 aleşi ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a eurofobului Beppe Grillo, cu sprijinul disidentei FN Joelle Bergeron, a doi eurodeputaţi din cadrul Partidului Democraţilor Suedezi, deputatei letone Iveta Grigule din Uniunea Ţăranilor, unei deputate din Partidul Ordine şi Justiţie din Lituania şi unui deputat din cadrul Partidului Cetăţenilor Liberi din Cehia.

    Constituirea unui grup politic impune prezenţa unor eurodeputaţi din cel puţin şapte state membre UE, ceea ce FN nu a reuşit să obţină. Farage a reuşit să creeze grupul chiar înainte de termen, mulţumită aderării disidentei FN şi a lui Grigule.

  • Cataloagele Business Magazin: manualele reuşitei în afaceri

    “După afirmaţia (justificată) că, fie şi cu 100 de nume, lista tot rămâne deschisă, o altă întrebare logică ar putea fi: «Ei bine, atunci cum i-aţi ales?»“ se întrebau redactorii Business Magazin în editorialul care deschidea primul catalog „100 tineri manageri de top“ şi primul demers editorial de tip catalog al publicaţiei. Iniţiativa de a face un catalog a venit în contextul în care la Business Magazin apăruse ideea de a face „ceva“ despre tinerii manageri. Redactorii revistei nu ştiau dacă va fi un cover story sau o analiză de tendinţe, poate un top al celor mai bine plătiţi sau al celor mai şcoliţi tineri din afaceri.

    Observaseră de-a lungul zecilor de interviuri că la conducerea companiilor sau în primele linii de conducere a acestora dominau trei categorii de manageri: expaţi – categoria cu cea mai mare greutate în 2006 -, şefi cu ştate vechi – oameni cu vârsta de peste 50 de ani şi mai bine, care avuseseră responsabilităţi manageriale şi înainte de 1990 – şi tineri cu vârste în jurul a 30 de ani, care lucrau deja cu milioane sau miliarde de euro şi păreau, în ochii tuturor, veriga sănătoasă a economiei. Au luat în mod natural decizia de a face un catalog despre cei mai importanţi 100 de tineri manageri de pe piaţă, portretul lor robot fiind: maximum 40 de ani, român şi cu o poziţie în boardul companiei.

    Au fost luate în calcul, cel puţin la început, doar companiile din top 100 după cifra de afaceri, acesta fiind unul dintre criterii, însă nu şi singurul. Cele mai mari companii din România proveneau dintr-un număr limitat de domenii: industrie, telefonie mobilă sau bunuri de larg consum. O serie de alte sectoare mai mult decât dinamice – precum IT, consultanţă, avocatură, turism – nu generau vânzări de miliarde, însă aveau potenţial managerial, aşa că au fost incluse şi cele mai mari firme din fiecare domeniu. Lista cu primii 100 de manageri s-a conturat astfel repede în 2006 şi a cuprins cei mai mulţi directori generali, faţă de următoarele ediţii, când managerii nu s-au repetat şi nominalizările au cuprins şi ceilalţi membri ai boardului, parteneri, directori financiari şi de marketing, de dezvoltare sau orice altă funcţie de management care presupune luarea unor decizii strategice pentru companie. Treptat, au fost luaţi în calcul şi antreprenori, consultanţi şi avocaţi, pentru a aduce în faţă şi tinerii valoroşi din mediul de business care nu au luat contact cu multinaţionalele.

    Dacă în 2006 managerii prezentaţi în catalog au fost împărţiţi în 15 domenii (publicitate, turism, auto, imobiliare şi construcţii, petrol şi industrie, retail, FMCG, farmaceutice, piaţa de capital, consultanţă, fonduri de investiţie, asigurări, bănci, comunicaţii, tehnologia informaţiei), anul acesta numărul de domenii a fost restrâns la patru: servicii financiare, IT&C,  industrie, consum şi alte servicii. Diversitatea industriilor asupra cărora redactorii Business Magazin s-au oprit la început a făcut imposibilă şi, după cum spuneau redactorii de atunci, inutilă realizarea unei ierarhii. Astfel că, în cei opt ani care au urmat, am păstrat tradiţia criteriilor de la început şi am observat că, dincolo de diferenţele existente între tinerii manageri, mai importante erau o serie de asemănări ce îi legau.

    Mobilitatea, depăşirea graniţei dintre „meserie de viitor sau la modă“ şi „ceea ce mi se potriveşte“ a devenit evidentă prin poveştile unor medici deveniţi bancheri, bancheri deveniţi metalurgi, chimişti deveniţi brokeri sau constructori de avioane deveniţi şi specialişti în marketing. Al doilea punct în comun al tinerilor manageri este importanţa pe care o acordă echipei, fapt care pare să scape unei părţi din zona conducătorilor mai în vârstă, care preferă să acţioneze singuri. Tinerii în cauză fie şi-au construit echipe de colaboratori de la zero, fie au schimbat ceea ce au găsit, dar şi într-un caz, şi în celălalt colaborarea este socotită esenţială. A treia asemănare este elasticitatea de care dau dovadă, în momentul în care se dovedesc mult mai conştienţi de valoarea lor şi în care nu se feresc să recunoască că sunt tentaţi de joburi mai provocatoare, mai bine plătite sau care aduc ceva nou. Este un abandon al principiului „câştiguri mai mici, dar sigure“, specific zonei mai mature.

    Pentru mulţi dintre cei 100 de tineri manageri ale căror poveşti de succes sunt prezentate în acest catalog, apariţia într-o publicaţie economică este o premieră, tocmai de aici rezultând, credem noi, importanţa demersului jurnalistic. Printre tinerii scoşi în faţă în cataloagele noastre cu tineri s-au aflat Dan Ostahie, fondatorul Altex, Iulian Dascălu, primul român care a avut puterea să se lupte cu marile grupuri străine în domeniul construcţiei de malluri, sau Dragoş Dinu, care în 2006, odată cu lansarea catalogului, devenea CEO-ul A&D Pharma. În paginile anuarului şi-au găsit locul însă şi personalităţi mai discrete, precum Radu Merică, cel care a condus cinci ani afacerile din România ale lui Ion Ţiriac, sau Ghiţă Nistor, care, de la un simplu maistru în fabrică ce nu credea că va ajunge să dea mâna cu cei mai puternici oameni din industria auto mondială, a devenit director de producţie şi asamblare al Star Transmission, principala ancoră a grupului german Daimler în România.

  • Noul Silicon Valley: trei afaceri din New York au ajuns într-un an să valoreze aproape 2 miliarde de dolari

    New York nu este un oraş cunoscut pentru startup-urile din domeniul tehnologiei, însă în ultimul an câteva noi afaceri au reuşit să strângă investiţii de miliarde de dolari. Cele mai importante trei companii create în ultimele 12 luni sunt Flatiron Health, Oscar şi Blue Apron.

    Flatiron Health, companie fondată de Zach Weinberg şi Nat Turner, are ca domeniu de activitate centralizarea şi organizarea datelor de la centrele de cercetare a tratamentelor împotriva cancerului. Google Ventures, divizia de investiţii a gigantului IT, a investit 130 de milioane de dolari în Flatiron Health, ducând valoarea companiei la peste 500 de milioane de dolari.

    Joshua Kushner a fondat Oscar în iulie 2013 ca o companie de asigurări medicale. Scopul lui Kushner, după cum declară antreprenorul, este de a face serviciile medicale disponibile pentru toată lumea. Khosla Ventures, fondul de investiţii care a mai lucrat cu Rocket Lab, Healthtap şi Climatecorp a investit 150 de milioane de dolari în afacerea lui Kushner. Oscar este acum evaluată la peste 800 de milioane de dolari.

    Blue Apron este un business care livrează mâncare într-o formă inedită. Pachetele conţin atât reţeta cât şi ingredientele gata porţionate, astfel încât timpul petrecut în bucătărie să fie minim. Cifra de afaceri a primului an va depăşi 80 de milioane de dolari, iar Blue Apron este evaluată la aproape 500 de milioane de dolari.

    O altă companie din New York care aa trezit interesul investitorilor este Urban Compass, o aplicaţie care îi ajută pe oameni să găsească spaţii de închiriat sau de cumpărat

  • Cum a reuşit Sibiul, capitala europeană culturală din 2007, să atragă mai mulţi turişti prin promovare pe reţelele sociale

     În total, în Sibiu au sosit anul trecut 76.000 de străini, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.  

    Spre comparaţie cu alte oraşe, Sibiu a avut o expunere mai mare pe pieţele externe, dat fiind că a fost desemnat capitală europeană culturală în 2007 dar şi datorită unor proiecte finanţate de Primărie.

    În ultimii trei ani oraşul a fost promovat în social media prin proiectul #MySibiu, implementat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu prin bloggerii Tudor Popa şi Răzvan Pop, în colaborare cu Cezar Dumitru. Circa 30.000 de euro au fost investiţi pentru dezvoltarea acestui proiect în perioada 2011-2013.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro