BusinessMagazin

Tag: poveste

  • J.K Rowling lansează alte trei cărţi Harry Potter

    De curând a fost lansată cea de-a opta poveste a celebrului vrăjitor Harry Potter, Harry Potter şi Copilul Blestemat, dar autoarea J.K Rowling nu se opreşte aici şi a pregătit alte trei colecţii de povestiri ce vor fi lansate curând, informează Time.

    Cele trei noi colecţii de povestiri vor duce cititorii în “lumea întunecată” a vrăjitorilor din universul Harry Potter şi vor afla detalii inedite despre câteva personaje cunoscute.

    Colecţiile de povestiri vor fi lansate pe 6 septembrie în variantă ebook pentru preţul de 3 dolari fiecare. Fiecare care are în jur de 10.000 de cuvinte şi se va găsi la diferiţi retaileri online.

  • A riscat toţi banii familiei pentru a vinde produse de care nu auzise nimeni. Acum e milionar

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Povesta omului care a trait toată viaţa inconjurat de cele mai frumoase femei din lume – GALERIE FOTO

    Hugh Hefner s-a născut în aprilie 1926 în Chicago, Illinois, Statele Unite. Ambii părinţi au fost profesori, iar Hefner şi-a descris mereu familia ca una „conservatoare“. Hefner a urmat cursurile liceului Steinmetz, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a activat pentru un ziar militar. A absolvit ulterior cursurile Universităţii din Illinois, obţinând două diplome, în psihologie şi în scriere creativă.

    Hugh Hefner s-a angajat pe postul de copywriter în cadrul revistei Esquire, de unde a plecat în anul 1952 pe motivul că i s-a refuzat o creştere salarială de 5 dolari. Anul următor, Hefner a obţinut un împrumut bancar de 600 de dolari ipotecându-şi mobila; a reuşit apoi să strângă 8.000 de dolari de la alţi 45 de investitori, printre care şi mama sa, pentru a lansa o revistă destinată bărbaţilor. „Mama nu mi-a dat cei 1.000 de dolari pentru că a crezut în proiect, ci pentru că a crezut în fiul ei.“

    Numele iniţial ar revistei trebuia să fie Stag Party (Petrecerea burlacilor), dar Hefner a decis să îi schimbe denumirea înainte de apariţia primului număr. Acea primă ediţie a fost publicată în decembrie 1953 şi a prezentat pe copertă o fotografie cu Marilyn Monroe. Revista s-a vândut în peste 50.000 de exemplare, bucurându-se de un succes neaşteptat. Hugh Hefner nu a cunoscut-o personal pe Marilyn Monroe, dar a declarat de mai multe ori că ea a fost cea care i-a adus noroc; el a cumpărat cripta alăturată celei în care se află Monroe, din cimitirul Westwood Village Memorial.

    Victor Lownes, devenit ulterior vicepreşedinte al publicaţiei, este cel care a creat schiţa personajului în care s-a transformat tânărul Hefner, după modelul idealului creat de revistă. Playboy comunica bărbaţilor ce filme să vadă, ce cărţi să citească, cum să se îmbrace, cum să îşi decoreze apartamentele, cum să gătească sau să prepare cocktail-uri – toate acele lucruri pe care Hefner nu le ştia la începuturile carierei sale. „Am lansat revista fără niciun ban în 1953 şi, în câţiva ani, întreaga mea viaţă s-a schimbat. Am devenit editorul celei mai de succes reviste pentru bărbaţi din lume, iar în 1959 am ieşit din spatele biroului şi am început să îmi trăiesc viaţa“, dezvăluie Hefner, în vârstă de 89 de ani acum. „M-am reinventat şi am devenit în cele din urmă «Mr. Playboy»“.

    Şi-a stabilit ca repere de stil haina din catifea şi pipa în momentul când a început să emită Penthouse Party TV, în 1959. „Se spune că am ales să folosesc pipa pentru că nu aveam ce să fac cu mâinile în timpul emisiunii. Realitatea este că era o recuzită utilă, ce completa haina din catifea şi Mercedes Benz‑ul. Era parte din persoana pe care voiam să o creez“, povesteşte Hefner. „Am folosit revista ca mijloc în realizarea scopurilor mele şi, în acest proces, am indicat o direcţie pentru alţi bărbaţi şi femei despre cum ar putea să îşi trăiască viaţa“. În 1961, imperiul Playboy s-a extins printr-o reţea de cluburi, pe scenele cărora apăreau comedianţi şi iepuraşi Playboy, unde se intra pe bază de membership. În 1968, Hefner s-a căsătorit cu Barbi Benton, după ce s-au cunoscut în cadrul unei emisiuni TV, al cărei coprezentator a devenit.

    În 1988, ultimul club Playboy a fost închis, iar televiziunea a contribuit la declinul Playboy odată cu lansarea unei noi platforme pentru comedianţii ce altădată îşi arătau talentul în cluburile imperiului. Hugh Hefner are o avere estimată la 43 de milioane de dolari. El se află la a treia căsătorie şi are patru copii.

  • Povestea Baronului BELLU, cel care a dat numele celebrului cimitir din Bucureşti

    Din prestigiul de altă dată al al familiei Bellu a rămas numele unui cimitir, ridicat pe locul în care se afla o grădină de portocali.


    Puţină lume ştie cine a fost şi ce a însemnat în istoria şi cultura noastră această familie de aromâni veniţi din Macedonia.
     

    Se pare că devăratul donator al terenului pentru cimitir a fost Barbu Bellu, la intervenţia lui C.A. Rosetti, pe atunci primar al Capitalei. Se întâmpla în 1853. Pe locul actualului cimitir se afla o grădină cu portocali.
    Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (moştenise titlul de la unchiul său Constantin Bellios, care-l primise în 1817, de la împăratul Francisc I), dar a deţinut şi înalte demnităţi publice şi domneşti, ca aproape toţi cei din neamul lui, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cea de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii, senator.

    Barbu Bellu, donatorul terenului pentru cimitir, mai avea trei fraţi. Cel mai mare, Ştefan, era un personaj central în viaţa mondenă a Capitalei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bărbat galant şi veşnic amorezat, conul Fănică Bellu, alias Bibicul (nume de alint cu care era dezmierdat de balerinele trupei Fanelly) îşi refăcea energia consumată în Parlament, ducându-se să admire picioarele dansatoarelor de la grădina „Union” şi aplaudând-o frenetic pe o oarecare domnişoară Margot, considerată cea mai „seduisante orizontale” a trupei.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Povestea Baronului BELLU, cel care a dat numele celebrului cimitir din Bucureşti

    Din prestigiul de altă dată al al familiei Bellu a rămas numele unui cimitir, ridicat pe locul în care se afla o grădină de portocali.


    Puţină lume ştie cine a fost şi ce a însemnat în istoria şi cultura noastră această familie de aromâni veniţi din Macedonia.
     

    Se pare că devăratul donator al terenului pentru cimitir a fost Barbu Bellu, la intervenţia lui C.A. Rosetti, pe atunci primar al Capitalei. Se întâmpla în 1853. Pe locul actualului cimitir se afla o grădină cu portocali.
    Barbu Bellu (1825-1900) era baron austriac (moştenise titlul de la unchiul său Constantin Bellios, care-l primise în 1817, de la împăratul Francisc I), dar a deţinut şi înalte demnităţi publice şi domneşti, ca aproape toţi cei din neamul lui, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cea de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii, senator.

    Barbu Bellu, donatorul terenului pentru cimitir, mai avea trei fraţi. Cel mai mare, Ştefan, era un personaj central în viaţa mondenă a Capitalei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bărbat galant şi veşnic amorezat, conul Fănică Bellu, alias Bibicul (nume de alint cu care era dezmierdat de balerinele trupei Fanelly) îşi refăcea energia consumată în Parlament, ducându-se să admire picioarele dansatoarelor de la grădina „Union” şi aplaudând-o frenetic pe o oarecare domnişoară Margot, considerată cea mai „seduisante orizontale” a trupei.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • “Viaţa este un joc. Banii ne ajută doar să ţinem scorul”. Povestea omului care a redefinit conceptul de televiziune

    Robert Edward “Ted” Turner s-a născut în 1938 în Cincinnati, Ohio, iar la vârsta de nouă ani s-a mutat în statul Georgia. A urmat şcoala privată pentru băieţi McCallie şi Universitatea Brown, în cadrul căreia a fost vicepreşedinte al clubului de dezbateri şi căpitan al echipei de sailing.

    Din cauza unor probleme disciplinare, lui Turner nu i s-a permis să termine studiile, însă i-a fost acordată o diplomă onorifică în 1989, când a ţinut un discurs în faţa studenţilor.

    În 1960, Ted Turner a preluat conducerea filialei din Georgia a companiei pe care tatăl său o fondase. Trei ani mai târziu, după ce tatăl său s-a sinucis, Turner a devenit preşedinte al Turner Advertising Company. Avea doar 24 de ani când a preluat controlul companiei, reuşind să o transforme într-una din primele firme de publicitate outdoor din Statele Unite. La sf`rşitul anilor ’80, Turner a folosit profitul companiei pentru a cumpăra mai multe posturii radio. În 1969, el a realizat prima investiţie majoră, cumpăr`nd un post de televiziune din Atlanta.

    A fost începutul imperiului media al lui Ted Turner, care a continuat să cumpere televiziuni şI staţii radio. În 1980, la inaugurarea CNN, Turner a declarat: “Nu vom întrerupe emisia nici la sfârşitul lumii. Vom fi acolo, vom transmite în direct sfârşitul lumii şi aceea va fi ultima noastră emisie.” După doar cinci ani, televiziunea de ştiri crescuse atât de mult încât a fost nevoie ca Turner să obţină un alt sediu, mult mai spaţios. Birourile au fost mutate într-o clădire din Atlanta care a ajuns să îi poarte numele: CNN Center.

    Ted Turner este cunoscut şI pentru rivalitatea cu un alt mogul media, Rupert Murdoch. Neînţelegerile dintre cei doi au început în 1983, în cadrul cursei Sydney-Hobart, atunci când yacht-ul lui Murdoch l-a acroşat pe cel al lui Turner iar acesta din urmă s-a scufundat cu doar 10 km înainte de linia de finiş.

    În 1998, Ted Turner a promis să doneze un miliard de dolari Organizaţiei Naţiunilor Unite şI a creat Fundaţia Naţiunilor Unite pentru a administra banii. Pe lângă alte acte de caritate, omul de afaceri a creat şi “Jocurile bunăvoinţei”, o serie de evenimente sportive desfăşurate anual până în 2001 cu un format similar Olimpiadelor, care aveau menirea de a îmbunătăţi relaţiile dintre state.

    Turner a fost numit “omul anului 1991” de către revista Time, fiind prima persoană din media care să primească această distincţie.

  • Zece filme pe care orice antreprenor ar trebui să le vadă

    Filmele tind să exagereze realitatea, însă chiar şi filmele pur ficţionale conţin un sâmbure de adevăr pe care oamenii îl pot sesiza sau de unde pot învăţa anumite lucruri. Iar cazul antreprenoriatului nu este diferit. Mai jos vă oferim o listă cu filme pe care antreprenorii sau viitorii antreprenori le pot vedea şi de unde pot învăţa ceva.

    • Thank You For Smoking este un film perfect pentru cei aflaţi în marketing care vor să înveţe câteva trucuri care-i vor ajuta cum să vândă aproape orice. Oricine este interesat de PR şi tehnici de negociere, comunicare şi managementul crizei ar trebui să-l vadă.

     

    • Startup.com este un documentar din 2001 care examinează măreţia şi decăderea start-upului GovWorks care a strâns finanţare de 60 de milioane de dolari de la Hearst Interactive Media, KKR, Sapient etc. Este util pentru a înţelege boom-ul şi decăderea erei dotcom şi cum prieteniile pot fi ameninţate de parteneriatele de business.

     

    • Catch me if you can este un film regizat de Steven Spielberg cu Leonardo DiCaprio în rolul principal şi spune povestea unui maestru a înşelăciunilor (DiCaprio) care se află într-un joc de-a şoarecele şi pisica cu un agent FBI (Tom Hanks). Antreprenorii pot vedea cum DiCaprio reuşeşte să găsească soluţii creative la probleme ce păreau că nu au o soluţie, cum să transforme o situaţie ce părea rea într-una bună, perseverenţă (DiCaprio nu se lasă bătut) şi bineînţeles,  faptul că orice faptă rea, ilegală, va fi pedepsită în cele din urmă.

     

    • Twelve Angry Men. Acest film superb al lui Sydeny Lumet poate nu părea o alegere evidentă pentru antreprenori, însă aici se evidenţiază cel mai bine dinamica grupului, cum comunică şi cum se impun liderii. Poţi vedea tehnici de negociere, de persuasiune şi de rezolvarea conflictelor. Plus, te vei distra de minune.

     

    • Wall Street. Charlie Sheen este un jucător la bursă care navigează rollercoaster-ul economic al Wall Street-ului adoptând mantra “lăcomia este bună” şi care îl idolatrizează pe un coleg de-al său ce nu respectă regulile. Acest film este o fereastră în lumea de pe Wall Street, corporate finance, pieţe de capital şi ne arată cum o minte tânără poate fi influenţată şi împinsă către mijloace necurate de operare.

     

    • Office Space. Da, spaţiile de birouri s-au schimbat de la lansarea filmului, însă relaţiile colegiale prezentate în film sunt încă de actualitate. Te vei distra, vei râde şi învăţa câte ceva despre leadership, team building sau dezvoltarea carierei.

     

    • Trilogia The Godfather. Filmele din această trilogie nu sunt doar produse cinematografice de calitate, ci şi subiect de invăţare pentru antreprenori. Aici poţi vedea de ce relaţiile/reţelele/alianţele construite contează, de ce este important să-ţi cunoşti competiţia şi cum să conduci discuţiile în momentele dificile.

     

    • The Devil Wears Prada nu este doar un film despre modă, ci unul despre ambiţie şi cum să perseverezi pentru a avea succes la jobul mult visat. Vei vedea cum să navighezi lumi necunoscute, cum să te descurci în situaţii neplăcute şi vei vedea că munca din greu va da roade, într-un final.

     

    • Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb este o satiră a războiului rece şi un film care te va distra de la început până la final, iar de-a lungul duratei peliculei te vei gândi la leadership şi loialitate.

     

    • The Rainmaker spune povestea unui absolvent de drept care se luptă cu o companie de asigurări pentru viaţa unui copil diagnosticat cu leucemie. Aici este portretizat cazul luptătorului mic, care nu are şanse (David în luptă cu Goliat) şi exemplifică puterea determinării şi responsabilităţii sociale.

    Mai sunt şi alte filme la care ne-am gândit că s-ar potrivi aici, dar pe care, poate, le vom include într-o serie cu numărul doi.
     

  • Poveste impresionantă: o fetiţă din România abandonată la naştere, a devenit campioană mondială la gimnastică aerobică

    Cât de ciudat este uneori destinul… Ceea ce iniţial pare cea mai mare dramă, poate ulterior să fie perceput ca o şansă extraordinară. De ce spun asta? Pentru că atunci când vorbim despre un copil abandonat la naştere şi care, ulterior, devine campion mondial la nu contează care sport, ne putem gândi că un părinte care a putut să fie atât de josnic încât să îşi abandoneze copilul imediat după ce l-a născut, cu siguranţă nu i-ar fi oferit şansa unei realizări de acest fel. De aceea, deşi este un lucru regretabil care s-a petrecut în viaţa acestui copil, în acelaşi timp, poate că a fost şi şansa ei pentru nişte realizări de execepţie!

    Iată câteva cuvinte despre o senzaţională poveste de viaţă trăită până astăzi, la 11 ani, de Miruna Iordache, preluată de pe site-ul Fundaţia Ciprian Marica:

    „Abandonată de familie la naştere şi singură pe lume Miruna Iordache a ajuns în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fiind dată apoi înspre creştere unei asistente maternale unde avea să rămână până la vârsta de şase ani. Ulterior, bursiera Fundaţiei Ciprian Marica avea să schimbe din nou familia şi domiciliul, de ea având grijă din acel moment o altă asistentă maternală, Maria Didin.

    Maria împreună cu soţul său Anton au ajutat-o pe Miruna să depăşească şocul mutării şi cu răbdare şi înţelepciune au îndrumat-o pe micuţa care se rostogolea în sufrageria lor pe podea către gimnastică. În decurs de doar trei ani Miruna Iordache a obţinut 21 de medalii, dintre care 17 de aur, 3 de argint şi 1 de bronz, la cele mai importante competiţii din ţară şi din străinătate.

    Datorită unui copil abandonat la naştere imnul României a fost auzit şi aplaudat la competiţiile mondiale de gimnastică aerobică.”

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Povestea fabuloasă a celui mai longeviv rege din istoria României

    Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia şi a domnit între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947.

    Este unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

    Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate, potrivit Wikipedia. 

     

  • Povestea fabuloasă a celui mai longeviv rege din istoria României

    Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia şi a domnit între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947.

    Este unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

    Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate, potrivit Wikipedia.