Tag: autoritati

  • A doua execuţie din 2014 în SUA a avut loc în Oklahoma

     Aceasta este cea de-a doua execuţie din 2014 în Statele Unite, unde 39 de persoane au fost executate în 2013, potrivit Centrului de Informaţii privind Pedeapsa Capitală (DPIC). Utima execuţie a anului 2013 a avut loc de asemenea în Oklahoma, la 17 decembrie.

    Michael Lee Wilson, în vârstă de 38 de ani, a fost executat prin injecţie letală la penitenciarul de stat din McAlester. El a fost declarat mort joi la ora locală 18.06 (vineri 02.06, ora României), a anunţat pentru AFP Jerry Massie, un purtător de cuvânt pentru autorităţile penitenciare din Oklahoma.

    “Vreau doar să spun că iubesc pe toată lumea”, a declarat el înainte de a muri.

    Cititi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de JO de la Soci

     Noile reguli interzic în cabină “orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate”, se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova.

    Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.

    Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.

    Miercuri, o zi liberă în Rusia, nu a fost posibilă, imediat, obţinerea unor precizări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federal-Mogul achizitioneaza Honeywell Friction

    “Achiziţia accelerează strategia Federal-Mogul pe termen lung – de a consolida principalele linii de produse, inclusiv portofoliul global de materiale de fricţiune pentru echipamente originale şi pentru clienţii aftermarket”, spune Carl C. Icahn, preşedinte al consiliului Federal-Mogul.

    “Tehnologiile de frânare Honeywell, recunoscute la nivel global, alături de standardele înalte ale companiei, fac din această achiziţie o completare solidă a portofoliului nostru global de materiale de fricţiune”, a declarat Kevin Freeland, CEO, Federal-Mogul Vehicle Components.

    Achiziţia Honeywell va întări poziţia Federal-Mogul în ceea ce priveşte tehnologiile de fabricaţie şi inginerie în domeniul frânării, sporind capacitatea şi capabilitatea producţiei. În prezent, Federal-Mogul oferă o gamă de echipamente originale pentru autovehicule şi utilaje, precum şi componente de frânare aftermarket. Pe piaţa globală de piese aftermarket, compania comercializează liniile de produse de frânare Wagner, Ferodo şi Necto. Federal-Mogul este dintre primele companii care a produs echipamente originale produse de frânare fără (sau cu conţinut redus de) cupru. De curând, compania a lansat şi pe piaţa aftermarket plăcuţele de frână cu conţinut redus de cupru.

    Federal-Mogul are activităţi în domeniul producţiei şi distribuţiei globale de piese şi servicii pentru producătorii de vehicule şi operatorii de service-uri, atât pe piaţa automobilelor şi echipamentelor pentru vehicule comerciale uşoare, medii şi grele, navale, feroviare şi aerospaţiale, cât şi pe piaţa energetică sau industrială.

    Federal-Mogul operează prin două divizii de afaceri independente, fiecare dintre acestea având un CEO ce raportează consiliului director Federal-Mogul. Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează şi produce componente pentru sisteme de propulsie pentru echipamente originale şi sisteme de protecţie pentru automobile şi vehicule grele, industriale şi de transport. Divizia Federal-Mogul Vehicle Components vinde şi distribuie un portofoliu cu peste 20 de mărci recunoscute pe piaţa globală de aftermarket, pentru produse de frînare, direcţie-suspensie, ştergătoare, şi alte componente auto. Mărcile Federal-Mogul disponibile pe piaţa aftermarket includ ştergătoare ANCO, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion; produsele de motor AE, Fel-Pro, FP Diesel, Goetze, Glyco, Nural, Payen, Sealed Power; piesele de direcţie şi suspensie MOOG şi produsele de frânare Ferodo si Wagner.

    Compania a fost fondată în Detroit, în 1899. Compania are 44.500 de angajaţi în 34 de ţări, cu sediul central în Southfield, Michigan, Statele Unite.

  • Pasagerii navei blocate în Antarctica sunt aşteptaţi în Australia în două săptămâni

     Cei 52 de pasageri ai navei ruseşti Akademik Şokalskii, blocată între gheţuri din 24 decembrie, vor ajunge marţi seara la baza de cercetare australiană din Antarctica, Casey, la bordul navei Aurora Australis.

    Ei au fost transferaţi cu elicopterul din nava lor pe Aurora Australis joi.

    Aurora se va întoarce în portul Hobart, pe insula australiană Tasmania, la 22 ianuarie, a anunţat Tony Fleming, directorul Diviziei Anatarctice Australiene (AAD), o agenţie guvernamentală.

    Nava trebuie să îşi încheie mai întâi misiunea la baza Casey, care a fost întreruptă pentru operaţiunea de salvare a Akademik Şokalskii, faţă de care se afla la o distanţă de 800 de mile marine.

    Pasagerii salvaţi vor rămâne la bordul navei australiene în timpul operaţiunilor de realimentare, a precizat AAD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • JPMorgan va plăti o amendă de 2 miliarde dolari în SUA, în legătură cu cazul Madoff

     Amenda ar putea fi anunţată în următoarele zile de autorităţile americane, au declarat pentru WSJ surse apropiate discuţiilor.

    Cea mai mare parte din fonduri urmează să fie distribuite către victimele lui Madoff, care va petrece tot restul vieţii în închisoare după ce, ca administrator de active pe Wall Street, şi-a păgubit investitorii cu miliarde de dolari timp de peste 20 de ani printr-o aşa-numită schemă Ponzi.

    Departamentul Justiţiei ar urma să încaseze 1,5 miliarde de dolari din amenda plătită de JPMorgan, restul urmând să ajungă la divizii ale Departamentului Trezoreriei SUA, potrivit surselor citate de WSJ.

    JPMorgan a avut o colaborare de peste două decenii cu Madoff, încheiată în decembrie 2008 odată cu arestarea acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un vulcan a ERUPT în El Salvador: Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate

     Vulcanul înalt de 2.330 de metri a erupt duminică în jurul orei 16.30 GMT (18.30, ora României), iar autorităţile au suspendat zeci de zboruri în unele regiuni ale acestei mici ţări din America Centrală. Nicio victimă nu a fost înregistrată.

    Erupţia vulcanului a durat aproximativ două ore şi jumătate, a anunţat Ministerului Mediului.

    Duminică seară, preşedintele Mauricio Funes a avertizat populaţia la postul de radio în legătură cu o posibilă reluare a activităţilor seismice în următoarele zile, în pofida acalmiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI vrea măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi

     “Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie”, potrivit unei declaraţii de presă transmisă luni de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.

    FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu, considerată “un pas binevenit”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Punct de trecere a frontierei, deschis temporar între România şi Serbia, de sărbători

     Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în perioada 24 decembrie – 15 ianuarie, între orele 10.00-18.00 (ora României) va fi deschis temporar punctul de trecere al frontierei Foeni (România) – Jasa Tomic (Serbia), cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

    Conform sursei citate, trecerea frontierei române spre Serbia se poate face în baza un document de călătorie valabil, carte de identitate sau paşaport. Posesorii buletinelor de identitate vechi nu pot folosi aceste acte la trecerea frontierei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecia a deschis un cont în care corupţii pot depune banii furaţi de la stat

     “Am deschis un nou cont al guvernului elen la Banca Greciei. Banii furaţi depuşi în acest cont vor fi ulterior investiţi în infrastructură, ajutoare sociale, sănătate şi educaţie”, a declarat secretarul de stat din Ministerul de Finanţe Christos Staikouras, citat de portalul elen GreekReporter.

    Guvernul speră că presiunea asupra persoanelor care au datorii către stat, precum cea exercitată în urma scandalului declanşat de lista Lagarde, le va determina să returneze banii.

    Cei care vor plăti vor fi, totuşi, traşi la răspundere pentru acţiunile lor, fiind pasibili de amenzi şi chiar pedepse cu închisoarea.

    Institutul Brookings din Washington a estimat că guvernul elen a pierdut 20 de miliarde de euro anual în perioada 2005-2009 din cauza corupţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Finanţare europeană de 2,6 milioane de euro pentru restaurarea Mănăstirii Putna

     Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în scopul asigurării unui grad cât mai ridicat de absorbţie a fondurilor europene aferente POR 2007-2013, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord Est a realocat o sumă de 6,3 milioane de euro de pe măsura de intervenţie “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice” pe măsura “Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea sau modernizarea infrastructurilor conexe” în vederea finanţării unor proiecte aflate pe lista de rezervă.

    El a precizat că astfel vor fi finanţate patru proiecte – două în judeţul Bacău şi două în judeţul Suceava.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro