Tag: turisti

  • PREMIERĂ NAŢIONALĂ: Ghid turistic al Clujului în alfabetul Braille, lansat de Primărie

     Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul ghid arată faptul că autorităţile sunt atente la turiştii care ajung să viziteze oraşul.

    “Lansăm în premieră în România primul ghid turistic al oraşului pentru nevăzători realizat de Primăria Cluj-Napoca în cadrul proiectului european «La pas prin oraşul comoară». Ghidul a fost tipărit într-un tiraj de 200 de exemplare cu sprijinul profesorilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Dacă va fi cazul vom suplimenta tirajul. Acest ghid arată dimensiunea europeană a oraşului şi grija faţă de toţi turiştii, cărora le sunt puse la dispoziţie material informative de toate genurile. Pentru noi, persoanele nevăzătoare sunt cetăţeni ai oraşului, au aceleaşi drepturi şi merită aprecierea noastră”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mazăre: Pe oamenii care vin la Mamaia nu îi interesează ce spune Băsescu

     Întrebat luni, la finalul şedinţei Consiliului Local, cum comentează afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia în Mamaia este mizerie, Radu Mazăre a răspuns: “Ce să spună şi el săracu’? Poate să spună că acum sunt de trei ori mai mulţi turişti decât acum zece ani, că s-a dezvoltat, că e o zonă cu investiţii?”

    Atunci când i s-a spus că în staţiune sunt puţine coşuri de gunoi, Mazăre a afirmat că este adevărat, dar situaţia se va schimba anul viitor, după reabilitarea falezei.

    De asemenea, el a spus că şi în Londra, pe una dintre cele mai importante străzi, este mizerie la sfârşitul unei zile.

    “Asta am constatat şi eu (n.r. – că sunt prea puţine coşuri de gunoi), mi-a spus cineva pe plajă, e adevărat, numai că noi anul viitor schimbăm toată faleza şi atunci o să punem toate dotările astea urbane mai multe. Dar să-ţi spun ceva. Gândiţi-vă că într-un weekend în staţiune sunt între 100 şi 150.000 de oameni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera de hotel care pluteste la 7 metri inaltime. Este unica in lume si poate fi a ta pentru 50.000 de dolari

     Pentru o perioada limitata, Denver, cel mai cunoscut oras din Colorado, pune la dispozitia amatorilor de senzatii tari o camera de marimea unui lift, suspendata la aproximativ 7 metri inaltime. Aflata in complexul turistic Curtis, este considerata “singurul hotel plutitor din lume”.

    Ideea revolutionara ii apartine arhitectului new-yorkez Alex Schweder, care a construit-o cu ocazia unui festival local, in ideea de a promova arta.

    Asa-zisa camera de hotel iti poate oferi toate conditiile, de la pat si grupuri sanitare, pana la o superba panorama a orasului.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Sosirile în unităţi turistice au crescut în primul semestru. De unde au venit cei mai mulţi turişti străini

     Astfel, sosirile au însumat 3,34 milioane, iar înnoptările 7,11 milioane.

    “Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în semestrul l 2013 77,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,6% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din semestrul l 2012. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81,1% din total turişti străini), iar din aceştia 84,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al INS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ai dormi cu un străin pentru o reducere la hotel?

     Pentru turiştii care nu refuză ideea de a dormi cu străinii cu scopul de a economisi când vine vorba de cazarea la hoteluri, a apărut un nou site.

    Pornind de la premisa ca hotelurile şi complexurile hoteliere taxeză turiştii per cameră şi per noapte, Easynest.com le permite celor care călătoresc singuri să împartă nota de plată cu alte persoane aflate în această situaţie şi… să îşi facă prieteni.

    După ce se înscriu pe Easynest, utilizatorii îşi conectează profilurile cu site-uri precum Facebook şi Twitter pentru a cunoaşte diferite persoane pe internet. Cu cât profilul de pe Easynest este mai complet, cu atât este mai probabil ca cei înscrişi să primească cereri de prietenie.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • An slab pentru litoralul românesc: staţiunea Mamaia nu se umple nici în weekend

    ”Din păcate anul 2013 este dificil în ceea ce priveşte turismul şi de aceea nu vă pot spune exact care va fi gradul de ocupare pe litoralul romanesc în tot acest sezon. Deocamdată, din ce am discutat cu hotelierii, gradul de ocupare este mai mare în weekend-uri ajungând la 90% în staţtiunea Mamaia”, spune Vasy Gălbează, reprezentant al agenţiei rezex.ro (Business Tour Expert). Agentul spune că în timpul săptămânii gradul de ocupare scade până la 60% în staţiunea Mamaia, iar în celelalte staţiuni gradul de ocupare este de aproximativ 40%. “Din ce am discutat cu turiştii, cauza principala a scăderii gradului de ocupare este lipsa banilor”, mai spune Vasy Gălbează.

    Agenţiile se confrontă în acest an şi cu rezervările pe cont propriu ale turiştilor, care preferă rezervarea facută direct la hotel datorită flexibilităţii acesteia, chiar dacă este mai scump.
    Dincolo de veniturile mai mici, turiştii mai au şi problema tarifelor în creştere pe litoral. Conform unui studiu realizat de sejur24.ro, care a comparat tariful perceput pentru o zi de cazare în luna august 2013 faţă de luna august 2012, în absolut toate staţiunile de pe litoral  s-a înregistrat o creştere mai mare sau mai mică a tarifelor medii de cazare. În studiu au fost incluse toate staţiunile de la malul mării, cât şi hotelurile din fiecare staţiune de două, trei, patru şi cinci stele.
    Studiul sejur24.ro arată că cea mai mare creştere a preţurilor a avut loc la hotelurile din staţiunea Saturn (22%), urmată de Eforie Sud (18,6%), de Jupiter (13,7%) şi de Venus (10,9%). Creşteri sub 10% ale tarifelor de cazare au fost consemnate în Eforie Nord (8,9%), Mamaia (8,3%), Olimp (7,3%) şi Neptun (3,4%).

    Dacă ne uităm la numărul de stele al hotelurilor, vom vedea în studiul sejur24.ro că cea mai mare creştere a tarifelor faţă de 2012 este la hotelurile de trei stele (o creştere procentuală de 11,8%). Hotelurile de două şi de patru stele au majorat tarifele cu 9,3%, iar hotelurile de cinci stele cu 7,4%.
    ”Analizând fiecare staţiune în parte şi toate hotelurile incluse în acest studiu, una dintre evidenţe este aceea că extrem de puţine hoteluri şi-au fixat un tarif mai mic pentru luna august a acestui an în comparaţie cu luna august a anului anterior. În Venus, Jupiter si Eforie Sud toţi hotelierii şi-au stabilit tarife mai mari pe zi faţă de anul anterior”, arată datele sejur24.ro. Deşi în celelalte staţiuni există hoteluri cu tarife mai mici, acestea sunt excepţii: de exemplu, în Mamaia, cea mai mare staţiune turistică din România, un singur hotel şi-a redus preţurile faţă de anul anterior. Acesta este Hotel Patria Mamaia, care a redus pretul cu 3.7% (scăderea însumând doar 4 lei). În a doua cea mai populată staţiune de la malul mării, Costineşti, doar Vile Vox Maris Grand Resort Costineşti a scăzut tariful cu 2,1%. Studiul sejur24.ro arată că cea mai mare scădere procentuală a tarifului s-a înregistrat la Hotelul Dacia Neptun, aici tariful pentru o zi de cazare fiind cu 26.9% mai mic.

     

  • Muzeul Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor: “Muzeul este foarte bine situat în preferinţele turiştilor”

     “Premiul atestă imaginea foarte bună pe care o are instituţia muzeală la nivel naţional şi internaţional şi se acordă numai pe baza opiniilor utilizatorilor TripAdvisor, ceea ce face ca distincţia să confirme că muzeul este foarte bine situat în preferinţele turiştilor”, se spune în comunicatul de presă.

    Cu o medie de 3.500 de turişti lunar, Muzeul Ţăranului Român s-a situat, anul trecut, printre cele mai bune destinaţii turistice, conform TripAdvisor, datorită plasării între primele 10% organizaţii afiliate la acest site, criteriu pe baza căruia se acordă certificatul de excelenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Muzeul Ţăranului Român a primit certificatul de excelenţă din partea TripAdvisor: “Muzeul este foarte bine situat în preferinţele turiştilor”

     “Premiul atestă imaginea foarte bună pe care o are instituţia muzeală la nivel naţional şi internaţional şi se acordă numai pe baza opiniilor utilizatorilor TripAdvisor, ceea ce face ca distincţia să confirme că muzeul este foarte bine situat în preferinţele turiştilor”, se spune în comunicatul de presă.

    Cu o medie de 3.500 de turişti lunar, Muzeul Ţăranului Român s-a situat, anul trecut, printre cele mai bune destinaţii turistice, conform TripAdvisor, datorită plasării între primele 10% organizaţii afiliate la acest site, criteriu pe baza căruia se acordă certificatul de excelenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atracţiile turistice româneşti vor fi promovate în Uzbekistan şi în Coreea de Sud. Care e strategia pentru atragerea turiştilor

     “Avem în vedere Uzbekistanul, pe care l-am vizitat recent şi am constatat că cei de acolo sunt interesaţi de România. Ne dorim ca în luna octombrie să participăm la târgul de turism care se desfăşoară în Uzbekistan şi să ne promovăm în acea zonă. Am văzut un interes şi din zona Coreei de Sud. Vrem să ne promovăm pe noi destinaţii, dar în contextul economic internaţional este foarte greu să prevăd de acum, pentru o perioadă de 4-5 ani, pe ce pieţe să ne promovăm. Pot apărea pe parcurs diverse oportunităţi sau pot apărea probleme în alte zone”, a spus Filipescu.

    El a afirmat că turiştii din Uzbekistan şi Coreea de Sud pot fi atraşi în România cu circuitele culturale şi cu Delta Dunării, dar pe aceştia “îi interesează foarte mult” turismul de sănătate şi turismul balnear.

    Filipescu vrea ca promovarea pe anumite pieţe să aibă o anumită repetabilitate şi să facă parte dintr-un program.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Istvan Horvath trimite anual peste 150.000 de români în Ungaria

    ISTVAN HORVATH A PLECAT DIN ROMÂNIA ÎN 1983, CÂND AVEA 39 DE ANI. Lucra în turism şi simţise de câţiva ani declinul domeniului, dar nu din acest motiv a părăsit ţara, ci pentru că s-a însurat cu o unguroaică. Înainte să plece, Horvath fusese preşedintele Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) pentru regiunea Mureş, de care aparţineau pe acea vreme staţiuni precum Tuşnad, Balvanyos, Lacul Roşu, Sovata sau Borsec.

    „În perioada 1965-1972, turismul în România a fost în floare. Era extraordinar de dezvoltat turismul de incoming, infrastructura, pentru că printr-o hotărâre guvernamentală fiecare oraş era obligat să construiască câteva hoteluri„, îşi aminteşte Horvath. Pe străini îi atrăgeau în România litoralul, Transilvania, Bucovina, Moldova şi Delta Dunării, către care erau organizate circuite cu autocarul din Bucureşti. La sfârşitul anilor ‘70 se ajunsese ca majoritatea turiştilor din staţiunile de pe litoral să fie străini, care veneau nu numai în lunile iulie şi august, ci începând de la 1 mai până la sfârşitul lui octombrie.

    HORVATH SPUNE CĂ LA VREMEA ACEEA STRĂINII VENEAU ÎN ROMÂNIA DATORITĂ PREŢURILOR MICI ŞI HOTELURILOR NOI. „Litoralul s-a construit, dacă nu mă înşel, după sugestii ale unor arhitecţi din Franţa. În perioada 1964-1968 era cel mai modern litoral din Europa, cu servicii extraordinare, preţuri bune, apă bună şi excursii care i-au captivat pe străini, pe Valea Oltului, Bucovina, în Deltă sau la Braşov. Turiştii veneau pentru două-trei săptămâni. La sfârşitul anilor ‘70 a început nebunia, când a fost introdusă prohibiţia, la ora opt-nouă se închideau restaurantele, şi asta a început să-i alunge pe turiştii străini.„ În anii ’70, Horvath câştiga cam 1.800 de lei pe lună, bani din care îşi permitea să meargă zilnic la restaurant. „Reuşeai să mănânci o fleică, să bei un coniac şi două sticle de bere cu 15 lei. O vodcă şi un lichior costau un leu şi 80 bani. Un profesor câştiga cam 1.100 lei”, spune el.

    În 1983, când a părăsit ţara, turismul aluneca „vertiginos în prăpastie„, în primul rând pentru că se distrusese infrastructura de pe litoral, destinaţia care atrăgea cei mai mulţi turişti. Litoralul a dominat turismul românesc, povesteşte Horvath, care depindea de această destinaţie. „Veniturile din turism au fost virate în fondul statului, nu s-a mai acordat nimic pentru reparaţii, pentru renovări, or după un sezon estival un hotel trebuie să intre în revizie sau renovare. S-a distrus mobilierul, s-a distrus incinta, drumurile, baza reală a turismului… Din alimentaţia publică au dispărut cu desăvârşire alimentele, începând cu anii ’79-’80. S-au golit prăvăliile, iar România a devenit tristă, posomorâtă.”

    În Ungaria, Horvath a lucrat tot în domeniu, la cea mai mare agenţie de turism pentru tineret, Express Travel Agency din Budapesta. A colaborat cu România şi a trimis câte 4-5.000 de turişti unguri pe litoral pe sezon. În acei ani, Budapesta era „Occident„ pentru ţările socialiste, comerţul era liber, magazinele erau pline de mărfuri, era un oraş elegant, găseai haine la preţuri bune, nu trebuia să mergi la Paris pentru asta. În 1988, Istvan Horvath şi-a deschis propria agenţie, dar a lucrat şi la o firmă de stat, iar din 1992 s-a ocupat doar de afacerea lui, pentru că s-a dezvoltat foarte puternic şi s-a axat pe segmentul incoming din Occident (Germania şi Franţa) şi din România. „Şi atunci am început să asist la organizarea firmelor de turism din România. Am realizat astfel primele circuite pentru români în Europa, le-am făcut programele…”