Tag: turism

  • România va avea un portal oficial de turism. Ce informaţii va conţine romania.travel

     “Am mai avansat, avem site-ul romania.travel, la care se lucrează în permanenţă. Până la finalul anului vom avea şi portalul. Pe baza site-ului realizat de biroul de turism New York se va face platforma online a României”, a declarat miercuri într-o conferinţă Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

    Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM şi Turism, căruia îi place să afirme permanent, ca şi predecesoarea lui, Maria Grapini, că vine din mediul privat, a spus că vrea ca şi la minister să impună aceleaşi reguli şi că se va face economie la realizarea portalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera: Instituţiile pot acorda angajaţilor vouchere de vacanţă de maximum 6 salarii minime brute

     Deputaţii au adoptat cu 215 voturi “pentru”, 7 “împotrivă” şi 100 abţineri un proiect de lege în acest sens care modifică o ordonanţă din 2009.

    Aceste vouchere de vacanţă se vor emite numai online şi vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul voucherelor se va face în unităţile turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism, iar comisionul maxim perceput de aceste agenţii nu va putea depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.

    Angajatul care va beneficia de vouchere de vacanţă nu va mai primi prime de vacanţă sau bilete de odihnă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Străinii cheltuiesc peste 60 de milioane de euro anual pentru intervenţii medicale în România

     “Nu există o statistică oficială în acest sens, dar din discuţiile noastre cu reprezentanţii turismului medical, putem estima că peste 20.000 de straini au venit anul trecut pentru turism medical în România”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), prezent la o conferinţă internaţională de turism medical la Bucureşti.

    Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), un străin cheltuieşte, în medie, între 1.500 şi 2.000 de euro pentru o intervenţie medicală în România.

    Un astfel de turist stă în România minim 14 zile într-un an, pentru că în afara tratamentului în sine va trebui să revină şi la consultaţii. Astfel, cheltuiala medie pe cazare şi masă ajunge, de asemenea, la 1.500 de euro de persoană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turismul sportiv: reprezintă golful o nouă oportunitate pentru România?

    “Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) prognozează că, până în anul 2020, aproape unul din trei turişti care vor veni să viziteze Europa, vor alege o destinaţie din Europa Centrală şi de Est, iar turiştii amatori de golf sunt întotdeauna în căutare de noi locuri”, notează un comunicat KPMG.

    Pentru vacanţele de golf, cele mai vizitate destinaţii din Europa continuă să fie Spania şi Portugalia, urmate de Scoţia şi Turcia, în timp ce Italia şi Bulgaria au câştigat în popularitate în ultima perioadă.

    “Din cauza lipsei facilităţilor, numărul de jucători înregistraţi în Asociaţia Jucătorilor de Golf din România nu reflectă în mod real potenţialul pieţei. Comparativ cu ţările învecinate, România se situează printre ultimele locuri în clasamentul terenurilor de golf. Suntem, evident, cu mult în urma Republicii Cehe cu cele 96 de terenuri de golf de care dispune, dar nu stăm mai bine nici faţă de Polonia care are 27 de terenuri – 3.000 de jucători afiliaţi, Ungaria – 15 terenuri şi 1.400 de jucători, şi Bulgaria – 7 terenuri şi 640 de jucători”, declară Richard Perrin, Partner Advisory KPMG.

    Conform studiului KPMG, dacă un investitor poate obţine terenul în concesiune, costurile unui complex de golf se vor ridica oricum la aproximativ 12 milioane de euro. Această sumă ar asigura amenajarea unui teren cu 18 găuri, o sală de conferinţe, un restaurant şi baruri, 12 cabane, un centru spa şi zone destinate activităţilor de recreere.

    “În perioada 2008-2013 costul mediu necesar realizării unei găuri de golf în estul Europei, pentru terenuri de orice dimensiune, era de 367.000 de Euro, de trei ori mai mult faţă de 106.000 de Euro în perioada 2004-2008. Principalul motiv este că proiectele imobiliare recente din regiune au avut o calitate net superioară. Comparativ cu acest preţ, costul mediu de dezvoltare în Europa de Vest şi Europa Mediteraneeană de Sud-Est (Franţa, Italia, Portugalia, Spania, Cipru) este de 450.000 de Euro, iar în EMA este 328.000 Euro”, se arată în comunicat.

  • Cazare de lux pentru excentrici: la container

    Un un birou de arhitectură din Hong Kong, Ova Studio, a propus un hotel de lux realizat din containere de metal folosite la transportul mărfurilor. Proiectul Hive-Inn, scrie The Telegraph, presupune construirea unui hotel modular pe un schelet metalic şi posibilitatea de a înlocui containerele componente în funcţie de necesităţi.

    Elementul de noutate adus de Hive-Inn este posibilitatea de branduire a containerelor de către firmele interesate, ori chiar amenajarea unor contaiere magazin de către firme din industria luxului, astfel încât oaspeţii să poată cumpăra ediţii limitate de ceasuri sau să comande articole din cele mai noi colecţii ale caselor de modă.

  • Guvernul sesizează organele de urmărire penală pentru nereguli în programul “Schi pentru România”

     Neregulile au fost identificate de Corpul de Control la Autoritatea Naţională pentru Turism şi la un eşantion de administraţii locale, respectiv la Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Judeţean Cluj, consiliile locale din Vulcan, Petroşani, Cavnic, Borşa, Predeal, Borsec şi Azuga.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • V-aţi petrece vacanţa acasă la Van Gogh sau la Degas? (GALERIE FOTO)

    Uneori acest lucru devine posibil, dat fiind că în ultimii ani au început să apară oferte de închiriere de apartamente sau chiar camere în clădirile unde au locuit şi creat cândva mari artişti, scrie Wall Street Journal. Printre acestea se numără locuinţa lui Van Gogh din Montmartre, Paris, unde nu s-a păstrat prea multe din elementele de epocă, însă cei ce petrec acolo cel puţin o noapte pot admira priveliştile admirate cândva de artist, ori o clădire tot din Paris, din Montparnasse, unde şi-a avut cândva studioul pictorul Yves Klein şi acum se poate închiria un apartament.

    În Italia, la Florenţa, se găseşte Palazzo Bellini delle Stelle, construit de Cosimo I de Medici şi care l-a găzduit pe sculptorul renascentist Giambologna la începutul secolului al XVII-lea. În clădirea monument istoric este disponibil pentru turişti un apartament renovat astfel încât să se apropie cât mai bine de aspectul său de altădată, unul din punctele de atracţie constituindu-l frescele de pe tavan realizate în secolul al XVIII-lea. Tot în Italia, pe malul Lacului Garda, se află reşedinţa pictorului austriac Gustav Klimt, o fostă fabrică de ulei de măsline, unde acesta a pictat “Biserica din Cassone”, tablou vândut pentru suma de 43 de milioane de dolari în 2010.

    În SUA, la New Orleans se află casa unde a stat în 1872 impresionistul Edgar Degas. Casa, transformată în pensiune, este administrată de două urmaşe ale artistului. Ele fac şi oficiile de ghid pentru turiştii ce se cazează acolo, plimbându-i pe proprietate şi prin cartierul unde se află aceasta, Esplanade Ridge.

  • Ce afaceri are pe mână fosta soţie a lui Cristi Borcea. Turismul, gazele şi frumuseţea nu mai aduc bani

    Mihaela Borcea conduce clinica de înfrumuseţare Michelle, fondată în 2004, un business care generează venituri de un milion de euro pe an.

    Totodată, este implicată şi în conducerea hotelurilor deţinute la Botoşani şi Olimp, dar şi în afacerea Auto Gaz Trading, cu activităţi în distribuţia de gaz petrolier lichefiat.

    Fosta soţie a omului de afaceri Cristian Borcea spune că hotelul Premier din nordul Moldovei nu funcţionează la parametri optimi, ca urmare a situaţiei economice dificile din regiune, în timp ce hotelul Muntenia de pe litoral se află în reorganizare judiciară, pe fondul unei datorii către furnizorul de apă existente încă din momentul achiziţiei.

    Mihaela Borcea are în plan două noi proiecte de afaceri în 2014, despre care spune că vor fi o premieră pentru piaţa din România.

    Tribunalul Alba a admis în lune martie cererea de intrare în insolvenţă a SC Crimbo Gas SRL, companie deţinută de mama omului de afaceri Cristi Borcea şi de Crimbo Gas 2000 SRL, societate la care acesta este unic asociat. Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a Tribunalului Alba a admis cererea de demarare a procedurii de insolvenţă pentru societăţi cu răspundere limitată.Insolvenţa firmei a fost solicitată anterior la Tribunalul Alba şi de către Direcţia Finanţelor Publice din Braşov, însă instanţa a dispus contopirea celor două dosare şi a admis intrarea voluntară în procedura de reorganizare. Cererile de admitere a creanţelor pot fi depuse până la data de 11 aprilie 2014. Compania Crimbo Gas SRL, cu datorii de nouă milioane de lei, a avut cifră de afaceri zero în 2012 şi a înregistrat pirederi de 330.000 de lei. Prin comparaţie, în 2009, firma avea o cifra de afaceri de un milion de lei şi pierderi de 1,5 milioane de lei. Firma Crimbo Gas 2000 SRL, care deţine o parte din Crimbo Gas, a avut afaceri de 9 mil. euro în 2012 şi profit de 40.000 de euro.

  • Ţările pe care nimeni nu vrea să le vadă: cel mai puţin vizitate 10 destinaţii din lume – GALERIE FOTO

    Dacă multe state se pot lăuda cu un turism înfloritor, sunt şi unele în care vizitatorii nu sunt foarte bine primiţi. Mai mulţi factori, precum proximitatea, un regim închis al vizelor sau conflicte militare au limitat accesul turiştilor către aceste destinaţii. Gunnar Garfors a publicat acest top de curând pe site-ul său.
     
  • CALENDAR. Evenimente în perioada 5-11 mai

    5.05
    INSSE anunţă datele despre călătoriile internaţionale înregistrate la frontiere  în T1

    5.05
    Reuniunea Eurogroup (Bruxelles)

    6.05
    Şedinţa CA al BNR pe probleme de politică monetară şi aprobarea noului Raport asupra inflaţiei

    6.05
    Reuniunea Ecofin (Bruxelles)

    6.05
    Eurostat publică datele comerţului cu amănuntul în UE şi zona euro pentru luna martie

    7.05
    INSSE difuzează statistica natalităţii pentru anul 2013

    8.05
    Lucrările Consiliului UE pentru Afaceri Externe (Bruxelles)

    8.05
    Concert Peter Gabriel (Romexpo, Bucureşti)

    8.05
    Expo Casa Mea (Romaero Băneasa)

    9-11.05
    Târgul Naţional Imobiliar (Palatul Parlamentului, Bucureşti)

    9-11.05
    Conferinţa europeană pentru tineri European Youth Event #EYE2014 (Strasbourg)