BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea celui mai mare falsificator de bani din istorie

    După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.

    Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.

    Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.

    Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.

    Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.

    Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
    Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.

    Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.

    În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“

     

  • Povestea brazilianului care a cumpărat unele dintre cele mai importante companii americane

    Jorge Lemann este numele omului de afaceri care se află în spatele unora dintre cele mai cunoscute branduri americane. Compania 3G Capital deţinută de miliardar a susţinut câteva dintre cele mai importante preluări: Kraft, Heinz, Burger King şi Anheusr-Busch. Kraft Heinz Co., rezultatul unei fuziuni dintre Heniz şi Kraft, ar putea bifa anul viitor o afacere uriaşă, potrivit lui Matthew Grainger, un analist al Morgan Stanley citat de Business Insider. Compania ar urma să facă o nouă preluare în 2017. Analistul vorbeşte despre o achiziţie de peste 100 de miliarde de dolari în a doua jumătate a anului 2017, iar presa internaţională  vorbeşte despre spune că printre potenţialele companii ce ar putea fi achiziţionate sunt Kraft şi Mondelez.

    Jorge Paulo Lemann este un investitor elveţiano-brazilian, ce se află pe locul 19 în clasamentul bogaţilor lumii realizat de publicaţia internaţională Worth, cu o avere estimată la 32,3 miliarde de dolari din iunie 2016.

    S-a născut în 1839 în Rio de Janeiro, în familia lui Paul Lemann, un imigrant elveţian care a fondat producătorul de lactate Leco, căsătorit cu Anna Yvette Truebner, cetăţeană braziliană cu origini elveţiene. Lemann a studiat în cadrul Şcolii Americane din Rio de Janeiro.

    Tatăl său a murit într-un accident de autobuz, când Lemann avea doar 14 ani. În 1961, şi-a obţinut Licenţa în Economie la Universitatea Harvard. Între 1961-1962, a fost intern la Credit Suisse în Geneva. În 1966, prima companie în care Lemann avea acţiuni, o companie de împrumuturi numită Invesco, a falimentat. În 1971, după o prăbuşire a pieţei ce a venit la scurt timp după fondarea băncii de investiţii Banco Garantia, Lemann a reuşit să transforme banca în una dintre cele mai prestigioase bănci de investiţii, descrisă în presa internaţională drept ”o versiune braziliană a Goldman Sachs”. Împreună cu fondatorii acesteia, Carlos Alberto Sicupira şi Marcel Herrman Telles conduc AB Inbev ca membri ai consiliului director al companiei. În iulie 1998, Lemann a vândut Banco Garantia companiei Credit Suisse First Boston, într-o tranzacţie de 675 de milioane de dolari.

    Ulterior, el împreună cu parteneri cu care a fondat compania de private equity GP Investimentos şi-au cumpărat controlul în două berării braziliene – Brahma şi Companhia Antarctica Paulista, ce s-au transformat în AmBev.

    AmBev a fuzionat cu compania belgiană Interbrew în 2004. Acţiunile noii firme, InBev, au crescut cu 40% în 2005. InBev a anunţat apoi că va cumpăra producătorul american de bere Anheuser-Busch în 2008, în schimbul a 46 de miliarde de dolari într-o tranzacţie controversată, devenind astfel cel mai mare producător de bere din lume, Anheuse-Busch Inbev, iar Lemann devenind astfel unul dintre noii ”regi” ai berii.

    Lemann face parte din consiliul director al Lojas Americanas şi fost membru al consiliului director al Gillette, unde a lucrat pentru prima oară cu Warren Buffett; este preşedinte al Comitetului de Consultare Latino-American al Bursei din New York, fondator şi membru al consiliului director al Fundação Estudar, care oferă burse pentru studenţii brazilierni şi un membru al consiliilor de consultare internaţionale ale Credit Suisse şi DaimlerChrysler.

    Lemann este şi unul dintre fondatorii 3G Capital. În 2010, 3G s-a lansat un pariu de patru miliarde de dolari pentru toate acţiunile Burger King. Împreună cu Berkshire Hathaway, 3G Capital a cumpărat compania H.J. Company în schimbul a 28 de miliarde de dolari în 2013.

  • 19 ani de la moartea Prinţesei Diana. Povestea extraordinară a “Prinţesei Inimilor” şi mărturia tulburătoare a Prinţului Harry: “28 de ani nu am vorbit despre asta”

    Miercuri, 31 august 2016 se împlinesc 19 ani de când Prinţesa Diana alături de iubitul său, Dodi Fayed şi de şoferul Henri Paul şi-au pierdit viaţa în tunelul Pont de l’Alma din Paris.

    Moartea carismaticei Prinţese de Wales în accidentul auto a produs unde de şoc în întreaga lumea şi a generat valuri de tristeţe şi de suferinţă care nu au încetat nici astăzi. Fii săi, William şi Harry au vorbit recent despre moartea mamei lor. Săptămâna trecută, Prinţul William a declarat că îi e dor de mama sa “în fiecare zi.” În luna iulie, Prinţul Harry a spus că regretă că nu a vorbit mai curând despre moartea Dianei, care s-a petrecut pe când acesta avea 12 ani.

    CITEŞTE INTEGRAL ARTICOLUL AICI

  • Poveste impresionantă: o fetiţă din România abandonată la naştere a devenit campioană mondială la gimnastică aerobică

    Abandonată de familie la naştere şi singură pe lume Miruna Iordache a ajuns în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fiind data apoi înspre creştere unei asistente maternale unde avea să rămână până la vârsta de şase ani. Ulterior, bursiera Fundaţiei Ciprian Marica avea să schimbe din nou familia şi domiciliul, de ea având grijă din acel moment o altă asistentă maternală, Maria Didin.

    Maria împreună cu soţul său Anton au ajutat-o pe Miruna să depăşească şocul mutării şi cu răbdare şi înţelepciune au îndrumat-o pe micuţa care se rostogolea în sufrageria lor pe podea către gimnastică. În decurs de doar trei ani Miruna Iordache a obţinut 21 de medalii, dintre care 17 de aur, 3 de argint şi 1 de bronz, la cele mai importante competiţii din ţară şi din străinătate.

    Datorită unui copil abandonat la naştere imnul României a fost auzit şi aplaudat la competiţiile mondiale de gimnastică aerobică.

    Cea mai recentă competiţie la care Miruna a participat, „Cupa Cetăţii Deva”, i-a îmbogăţit palmaresul cu încă două medalii.

    Gimnasta noastră a câştigat aur la proba individuală şi argintul la proba de grup, fetiţa fiind nevoită să înlocuiască o colegă la proba de grup cu o saptămână înainte de concurs.

        „Miruna Iordache este un copil incredibil de talentat. Şi este dovada vie că prin îndrumarea noastră orice copil poate ajunge să exceleze într-un domeniu sau altul. Mă bucur că o pot ajuta să-şi îndeplinească visul şi sper ca prin proiectul Laborator Vocaţional să pot contribui şi la descoperirea şi îndrumarea altor copii la fel de valoroşi”. – Ciprian Marica

    Miruna a reuşit performanţa ca în decurs de trei ani să câştige 21 de medalii (17 medalii de aur, 3 de argint şi 1 de bronz). Este înscrisă din februarie 2013 la Clubul sportiv „Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport”, la secţia de gimnastică aerobică. Face parte din grupul de cinci şi trio al Clubului sportiv dar concurează şi individual în diferite competiţii naţionale şi internaţionale.

    Printre realizările Mirunei se numără Cupa Iaşiului, ediţia 2013, unde a luat locul întâi. La ediţia din 2015 a acestei competiţii naţionale de gimnastică aerobică, Miruna s-a evidenţiat la probele de individual şi trio feminin, obţinând medalia de argint la ambele categorii.

    Anul 2014 i-a adus Mirunei doar medalii de aur, la competiţii precum Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică, unde a urcat pe prima poziţie a podiumului la proba de trio, Cupa Cetăţii Deva, competiţia de gimnastică ritmică şi aerobică „Memorialul Ileana Sima”, unde a câştigat aurul la probele de grup, precum şi Cupa Mondială şi „Open Cup”, desfăşurate în Bulgaria, la Borovets, unde Miruna a obţinut două medalii de aur, prin succesul obţinut la probele de grup (categoria 9 – 11 ani) – şi trio, la capătul unor evoluţii cu care a cucerit nu numai publicul, dar şi aprecierile unanime ale juriului.

    Anul 2015 i-a mai adus o medalie de aur şi una de argint la Campionatul Naţional de Gimnastică.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Poveste impresionantă: o fetiţă din România abandonată la naştere a devenit campioană mondială la gimnastică aerobică

    Abandonată de familie la naştere şi singură pe lume Miruna Iordache a ajuns în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fiind data apoi înspre creştere unei asistente maternale unde avea să rămână până la vârsta de şase ani. Ulterior, bursiera Fundaţiei Ciprian Marica avea să schimbe din nou familia şi domiciliul, de ea având grijă din acel moment o altă asistentă maternală, Maria Didin.

    Maria împreună cu soţul său Anton au ajutat-o pe Miruna să depăşească şocul mutării şi cu răbdare şi înţelepciune au îndrumat-o pe micuţa care se rostogolea în sufrageria lor pe podea către gimnastică. În decurs de doar trei ani Miruna Iordache a obţinut 21 de medalii, dintre care 17 de aur, 3 de argint şi 1 de bronz, la cele mai importante competiţii din ţară şi din străinătate.

    Datorită unui copil abandonat la naştere imnul României a fost auzit şi aplaudat la competiţiile mondiale de gimnastică aerobică.

    Cea mai recentă competiţie la care Miruna a participat, „Cupa Cetăţii Deva”, i-a îmbogăţit palmaresul cu încă două medalii.

    Gimnasta noastră a câştigat aur la proba individuală şi argintul la proba de grup, fetiţa fiind nevoită să înlocuiască o colegă la proba de grup cu o saptămână înainte de concurs.

        „Miruna Iordache este un copil incredibil de talentat. Şi este dovada vie că prin îndrumarea noastră orice copil poate ajunge să exceleze într-un domeniu sau altul. Mă bucur că o pot ajuta să-şi îndeplinească visul şi sper ca prin proiectul Laborator Vocaţional să pot contribui şi la descoperirea şi îndrumarea altor copii la fel de valoroşi”. – Ciprian Marica

    Miruna a reuşit performanţa ca în decurs de trei ani să câştige 21 de medalii (17 medalii de aur, 3 de argint şi 1 de bronz). Este înscrisă din februarie 2013 la Clubul sportiv „Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport”, la secţia de gimnastică aerobică. Face parte din grupul de cinci şi trio al Clubului sportiv dar concurează şi individual în diferite competiţii naţionale şi internaţionale.

    Printre realizările Mirunei se numără Cupa Iaşiului, ediţia 2013, unde a luat locul întâi. La ediţia din 2015 a acestei competiţii naţionale de gimnastică aerobică, Miruna s-a evidenţiat la probele de individual şi trio feminin, obţinând medalia de argint la ambele categorii.

    Anul 2014 i-a adus Mirunei doar medalii de aur, la competiţii precum Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică, unde a urcat pe prima poziţie a podiumului la proba de trio, Cupa Cetăţii Deva, competiţia de gimnastică ritmică şi aerobică „Memorialul Ileana Sima”, unde a câştigat aurul la probele de grup, precum şi Cupa Mondială şi „Open Cup”, desfăşurate în Bulgaria, la Borovets, unde Miruna a obţinut două medalii de aur, prin succesul obţinut la probele de grup (categoria 9 – 11 ani) – şi trio, la capătul unor evoluţii cu care a cucerit nu numai publicul, dar şi aprecierile unanime ale juriului.

    Anul 2015 i-a mai adus o medalie de aur şi una de argint la Campionatul Naţional de Gimnastică.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Povestea hanului care a trecut prin două războaie mondiale şi o revoluţie: este o afacere veche de 240 de ani

    Atunci când îi treci pragul, ai senzaţia că te întorci în timp. Holul are un aspect pe care doar trecerea anilor îl poate da; tablourile arată imagini cu piraţi navigând pe ape tulburi.

    Griswold Inn a fost deschis în 1776, anul în care coloniile americane şi-au declarat independenţa faţa de britanici, şi nu a închis niciodată porţile. Aflată în Essex, Connecticut, clădirea a avut iniţial destinaţia de şcoală.

    Proprietatea este deţinută de familia Paul, care a cumpărat afacerea în 1995. Are 33 de camere, o sală de mese şi o vastă colecţie de picturi semnate de artişti precum Norman Rockwell, Currier sau Ives. Localnicii îl numesc, simplu, “the Gris”. Familia Paul a deschis, în 2010, şi un magazin de suveniruri pentru cei care vor să deţină o parte din istorie.

    Curioşii pot cumpăra reproduceri după piese de artă, cărţi sau fotografii vechi. Momentan, magazinul aduce aproximativ 40% din încasările hanului.

    Griswold Inn reprezintă centrul comunităţii din Essex, iar mulţi dintre clienţi se întorc an de an. “Oamenii aceştia se întorc an de an cu copii lor, cu nepoţii lor. Cunoaştem bine aceste familii, sunt prietenii noştri”, a declarat Greg Paul.

  • Cum a ajuns acest român de 35 de ani să conducă o firmă cu 1350 de angajaţi în India

    Clujeanul Tudor Marchiş administrează 2 milioane de metri pătraţi din clădirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscută drept echivalentul indian al Silicon Valley-ului. Firma pe care o conduce are 1.350 de angajaţi, iar planurile vizează creşterea personalului la nivelul de 2.000 de oameni până la 1 aprilie 2017 şi până la 3.000 în 24 de luni.

    La 35 de ani, Tudor Marchiş coordonează activitatea unei firme cu 1.350 de angajaţi, care asigură întreţinerea a 62 de clădiri de birouri, două fabrici şi o şcoală. Cea mai mare parte a contractelor sunt concentrate pe clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupând o suprafaţă de 34 hectare. Într-o ţară în care contrastele se întâlnesc la tot pasul, cu mentalităţi radical diferite de ale europenilor, românul a crescut de la zero o afacere în care a avut drept asociaţi un indian, un norvegian şi un ungur. Contractele şi personalul firmei au fost cedate recent către o firmă din Orientul Mijlociu, iar românul a rămas la conducere.

    Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigură activităţi de facility, property şi energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deţine în lume milioane de metri pătraţi de birouri închiriate firmelor din industria IT din Bangalore, oraş denumit şi Silicon Valley de India. Parcul IT se întinde pe o suprafaţă de 34 hectare, cât 68 de terenuri de fotbal. Oraşul cu peste 8 milioane de locuitori are peste 10.000 de milionari în dolari şi 60.000 de oameni cu averi cuprinse între 800.000 şi 1 milion de dolari.

    Parcul IT din Bangalore asigură o treime din exporturile IT ale Indiei, ţară cu un PIB de 2,1 trilioane de dolari şi creştere economică neîntreruptă în ultimele două decenii. Marchiş povesteşte că în ultimii cinci ani, de când a ajuns în India, „e un mic boom pe partea de outsourcing“ şi îşi susţine ideea dând ca exemplu faptul că Huawei se mută în India, unde dezvoltă un centru mare de servicii. În plus, apar „parcurile industriale şi logistice. Acum cererea internă e enormă şi India are un program menit să reducă importurile din China şi să producă în ţară cât mai mult din ceea ce e necesar pentru propriul consum. Automat, China va pierde prin asta influenţa pe o piaţă enormă“, arată românul.

    Povestea clujeanului a apărut pentru prima dată în Business Magazin în anul 2013. Citiţi aici cum s-a adaptat la viaţa din India, cum lucrează cu oamenii de-acolo, cât de mari sunt contrastele.

    Planurile sale vizează o extindere accentuată: numărul de angajaţi ar urma să ajungă la 2.000 în primăvara anului viitor şi la 3.000 în 24 de luni. Principalul motor al creşterii aşteptate sunt contractele care intră în portofoliul firmei după preluarea ei de investitorii din Orientul Mijlociu: suprafaţa de clădiri gestionată de firma de property şi facility management condusă de român va creşte cu 1,4 milioane mp, ajungând la 3,4 milioane mp. „Ca idee, eu administrez 2 milioane de metri pătraţi de birouri, iar toată piaţa de profil din Bucureşti se apropie de 3 milioane mp“, spune Marchiş, care estimează că gestionează circa 10% din piaţa de birouri din India, deşi firma este mică la nivelul ţării.

    Cu noul acţionariat al firmei, firma condusă de român va avea acces la noi contracte, pentru clădiri şi parcuri logistice. „După ce fac bani «în casă», ies pe piaţă şi mă extind, estimez că în 12-24 luni. Solidific cash-flow-ul şi apoi muşc din piaţă. Vreau să schimb mentalitatea: aduc sânge proaspăt şi o nouă mentalitate de property management“. Şi vede tehnologia drept aliat valoros: „În viitor, oameni pregătiţi şi bine plătiţi, cu ajutorul tehnologiei smart touch vor administra clădirile“. În capul listei cu planuri de investiţii a pus anul acesta cheltuielile pentru software şi trainingul angajaţilor. „Am pus la punct toate procedurile şi am pregătit echipa pentru creştere“, pentru că ştia ce va urma, de vreme ce detaliile tranzacţiei au fost stabilite încă din 2015.

    Românul vine în ţara natală în fiecare an de două ori, de fiecare dată câte o lună; la ultima vizită însă, în iulie, se grăbea să se întoarcă în India, având o sumedenie de planuri de pus în practică. Chiar şi aşa, nu ar putea să conducă de la distanţă firma dacă nu ar fi adept al delegării: „Practic coordonez activitatea. Nu urmăresc greşeala, caut progresul. Privesc şi conduc în ansamblu sistemul, nu mă pierd în detalii şi le urmăresc doar în cazul în care într-o anumită zonă lucrurile se poticnesc“. Preferă o structură simplă pentru firmă, cu departamente clare: finanţe, resurse umane, operaţional, IT, procurement, legal. „Stabilim strategia şi tragem toţi să o atingem. Nu există scuze în sistemul meu. Nu accept scuze, ci doar soluţii. Nimeni nu are voie să scrie vreun mail de justificare a unei întârzieri sau pierderi de contract sau bani. Mailul este o soluţie la problemă sau demisie. Nu angajez oameni să le spun ce să facă, angajez oameni să ne spună cum să facem“, sumarizează el stilul de management pe care îl are într-o cultură care diferă radical de Europa.

    Mai mult, dacă în trecut şi-ar fi dorit să lucreze şi alături de români, mai nou spune că nu vrea să mai convingă conaţionali să meargă în India: „Muncesc pe pământ indian şi prefer să lucrez cu oamenii de acolo. După cinci ani am înţeles cum să-i motivez, cum să-i pregătesc, cum să îi ţin înfometaţi de performanţă“. Iar adaptarea unui român la cultura indiană presupune mult efort, „spun asta după două tentative eşuate. E mult efort şi statistica arată că în India doar 1,5 din zece expaţi pot rezista mai mult de un an. E o societate frumoasă, dar dacă aterizezi cu ideea că valorile societăţii tale sunt absolute, te arzi singur. Trebuie să fii dispus să înveţi valorile lor şi să te adaptezi la ele pentru a fi acceptat de sistemul de business“. Altminteri, în ţara care ocupă locul doi după China în ce priveşte numărul de locuitori, expaţii sunt foarte bine trataţi.

     

  • Sărbătorim 25 de ani de conectivitate: cum a început povestea World Wide Web

    A fost odată ca niciodată, cu mult timp în urmă, o vreme când mesajele erau trimise cu ajutorul unei practici rudimentare numită “scrisoare”, când pisicile nu erau ţinta glumelor din lumea întreagă iar social media însemna să stai de vorbă cu prietenii la o ceaşcă de cafea. |n martie 1989, un om de ştiinţă ce lucra la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) lângă Geneva a propus ideea de a împărtăşi informaţiile experimentelor prin ceea ce el a numit “hypertext” – un limbaj de programare. Omul de ştiinţă, pe numele său Tim Berners-Lee, era pe cale să schimbe fundamental modul în care oamenii comunică, lucrează şi se joacă.

    Tim Berners-Lee a inventat world wide web în 1989, la aproape 20 de ani după ce prima conexiune fusese realizată în cadrul a ceea ce astăzi numim internet. La acea vreme, Berners-Lee era un inginer sofwtare în cadrul CERN, laboratorul de fizică de lângă Geneva. Cercetătorii din lumea întreagă erau nerăbdători să împărtăşească date şi rezultatele analizelor între ei, dar era extrem de dificil să facă asta. Berners-Lee a înţeles această problemă şi a văzut potenţialul neexploatat al milioanelor de calculatoare ce pot fi conectate între ele.

    Tim Berrners-Lee a trimis documentaţia pentru ceea ce avea să devină world wide web, la sfârşitul anului 1989, către managementul CERN. Această propunere specifica o serie de tehnologii care ar fi făcut noul sistem accesibil şi util întregii lumi. Propunerea sa nu a fost însă imediat acceptată; în octombrie 1990, el notase deja principalele trei aspecte fundamentale care reprezintă şi astăzi fundaţia world wide web-ului.

    Berners-Lee a scris de asemenea primul editor web şi browser (“WorldWide Web”) şi primul server (“httpd”). Până la sfârşitul anului 1990, prima pagina web era funcţională. De-a lungul anului 1991, oameni din afara CERN s-au alăturat comunităţii web. Un moment extrem de important în evoluţia sa a venit în aprilie 1993, când CERN a anunţat că tehnologia va fi disponibilă, gratuit, pentru oricine vrea să o folosească.

    “Indiferent de calculatorul sau device-ul de pe care accesezi o informaţie, ea ar trebui să fie întotdeauna aceeaşi”, spunea Tim Berners-Lee. “Fiecare persoană influenţează lumea, mai mult sau mai puţin, atunci când intră pe web”.

    De atunci, world wide web a schimbat lumea. A devenit cel mai important mediu de comunicare cunoscut vreodată. Chiar dacă, în mod curent, doar 25% din populaţia lumii foloseste web-ul, acesta a schimbat modul în care învăţăm, cumpărăm, ne informăm, împărţim, colaborăm şi adresăm probleme variind de la ceea ce putem găti până la metode de a trata bolile.

    Tim Berners-Lee şi alţii au înţeles că pentru ca web-ul să îşi atingă adevăratul potenţial, tehnologiile ce stau la bază trebuie să devină standarde globale, implementate în acelaşi fel peste tot în lume. Prin urmare, în 1994 aceştia au fondat Consorţiul World Wide Web (W3C), ca un loc în care cei interesaţi să poata dezvolta specificaţii pentru a asigura funcţionalitatea corectă a web-ului şi să poată verifica, în mod constant, că reţeaua evoluează într-o manieră responsabilă.

    Astăzi, creatorul web consideră că mai este drum lung până se va atinge adevăratul potenţial al comunicărilor globale. “Web-ul, aşa cum l-am visat eu, nu este ceea ce avem acum la dispoziţie. Viitorul său e mult mai mare decât trecutul”, spune Berners-Lee.

    Trebuie menţionat că world wide web şi internet sunt două lucruri diferite. Termenul de internet se referă la o reţea de calculatoare (adică infrastructura conexiunilor şi serverelor) care transportă date în jurul lumii. Termenul de web descrie una din aplicaţiile care folosesc aceasta reţea pentru a livra date în formatul paginilor web (site-urile pe care le cunoaştem cu toţii). Alte aplicaţii similare www sunt Skype sau tehnologia e-mail.

    Lucruri neştiute despre tehnologia care a schimbat lumea

    Expresia “surfing the web” i se atribuie lui Jean Armour Polly, care în 1992 a scris un ghid al web-ului. Căutând un titlu pentru articol, a văzut că mouse pad-ul său avea o poză cu un surfer pe un val. Ideea a venit aproape instantaneu, iar termenul de mai sus avea să devină una dintre cele mai importante expresii ale anilor ’90.

    Mulţi dintre noi luăm tehnologia ca un bun dat, fără a ne întreba cum au început companiile despre care citim zi de zi. Cum totul are însă un început, vă prezentăm câteva dintre “primele” care au schimbat lumea în care trăim.

    Primul email a fost trimis de Ray Tomlinson în 1971. “Mesajul test mi l-am trimis mie şi nu conţinea nimic memorabil. Era probabil un şir de caractere de genul QWERTY”, a declarat, ani mai târziu, Tomlinson. Primul domeniu înregistrat vreodată a fost symbolics.com, pe 15 martie 1985. Acum, domeniul funcţionează ca unul istoric. Prima pagină web din lume este cea creată de Tim Berners-Lee şi a devenit activă pe 6 august 1991. Ea conţine informaţii despre proiectul World Wide Web şi poate fi accesată şi astăzi. Prima poză încărcată vreodată pe reţea este a unui grup numit “Les Horribles Cernettes”. Acesta era format din colege ale lui Berners-Lee din cadrul CERN. Primul mesaj instant AOL a fost trimis de Ted Leonsis soţiei sale pe 6 ianuarie 1993. Mesajul citea “nu te teme… sunt eu. Te iubesc şi mi-e dor de tine”. Ulterior, Leonsis avea să devină vicepreşedintele AOL. Prima reclamă online îi aparţine lui Joe McCambley. Mesajul a apărut în octombrie 1994 pe HotWired.com şi promova şapte muzee de artă. Primul obiect vândul pe e-Bay (numit la acea perioadă AuctionWeb) a fost un indicator cu laser stricat, pentru 14,83 dolari. Cel care l-a cumpărat a declarat ulterior că are o vastă colecţie cu astfel de produse. Prima carte cumpărată pe Amazon, în 1995, a fost “Concepte fluide şi analogii creative: Modele computerizate ale mecanismelor fundamentale de gândire”, scrisă de Douglas Hofstadter. Prima frază a fost rostita pe Skype în estoniană de către un membru al echipei de dezvoltare în aprilie 2003. Acesta a spus “Tere, sa kuuled mind?” (Bună, mă puteţi auzi?) Prima persoană de pe Facebook a fost chiar Mark Zuckerberg, creatorul reţelei de socializare. El a avut contul cu numărul patru, deoarece primele trei conturi fuseseră utilizate pentru teste. Primul videoclip de pe Youtube a fost postat de cofondatorul Jawed Karim. Clipul, încărcat pe 23 aprilie 2005, era filmat la grădina zoologică din San Diego. Primul mesaj de pe Twitter a fost scris pe 21 martie 2006 de cofondatorul Jack Dorsey. Mesajul era simplu: “Mă pregătesc să instalez Twitter”.

  • Sărbătorim 25 de ani de conectivitate: cum a început povestea World Wide Web

    A fost odată ca niciodată, cu mult timp în urmă, o vreme când mesajele erau trimise cu ajutorul unei practici rudimentare numită “scrisoare”, când pisicile nu erau ţinta glumelor din lumea întreagă iar social media însemna să stai de vorbă cu prietenii la o ceaşcă de cafea. |n martie 1989, un om de ştiinţă ce lucra la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) lângă Geneva a propus ideea de a împărtăşi informaţiile experimentelor prin ceea ce el a numit “hypertext” – un limbaj de programare. Omul de ştiinţă, pe numele său Tim Berners-Lee, era pe cale să schimbe fundamental modul în care oamenii comunică, lucrează şi se joacă.

    Tim Berners-Lee a inventat world wide web în 1989, la aproape 20 de ani după ce prima conexiune fusese realizată în cadrul a ceea ce astăzi numim internet. La acea vreme, Berners-Lee era un inginer sofwtare în cadrul CERN, laboratorul de fizică de lângă Geneva. Cercetătorii din lumea întreagă erau nerăbdători să împărtăşească date şi rezultatele analizelor între ei, dar era extrem de dificil să facă asta. Berners-Lee a înţeles această problemă şi a văzut potenţialul neexploatat al milioanelor de calculatoare ce pot fi conectate între ele.

    Tim Berrners-Lee a trimis documentaţia pentru ceea ce avea să devină world wide web, la sfârşitul anului 1989, către managementul CERN. Această propunere specifica o serie de tehnologii care ar fi făcut noul sistem accesibil şi util întregii lumi. Propunerea sa nu a fost însă imediat acceptată; în octombrie 1990, el notase deja principalele trei aspecte fundamentale care reprezintă şi astăzi fundaţia world wide web-ului.

    Berners-Lee a scris de asemenea primul editor web şi browser (“WorldWide Web”) şi primul server (“httpd”). Până la sfârşitul anului 1990, prima pagina web era funcţională. De-a lungul anului 1991, oameni din afara CERN s-au alăturat comunităţii web. Un moment extrem de important în evoluţia sa a venit în aprilie 1993, când CERN a anunţat că tehnologia va fi disponibilă, gratuit, pentru oricine vrea să o folosească.

    “Indiferent de calculatorul sau device-ul de pe care accesezi o informaţie, ea ar trebui să fie întotdeauna aceeaşi”, spunea Tim Berners-Lee. “Fiecare persoană influenţează lumea, mai mult sau mai puţin, atunci când intră pe web”.

    De atunci, world wide web a schimbat lumea. A devenit cel mai important mediu de comunicare cunoscut vreodată. Chiar dacă, în mod curent, doar 25% din populaţia lumii foloseste web-ul, acesta a schimbat modul în care învăţăm, cumpărăm, ne informăm, împărţim, colaborăm şi adresăm probleme variind de la ceea ce putem găti până la metode de a trata bolile.

    Tim Berners-Lee şi alţii au înţeles că pentru ca web-ul să îşi atingă adevăratul potenţial, tehnologiile ce stau la bază trebuie să devină standarde globale, implementate în acelaşi fel peste tot în lume. Prin urmare, în 1994 aceştia au fondat Consorţiul World Wide Web (W3C), ca un loc în care cei interesaţi să poata dezvolta specificaţii pentru a asigura funcţionalitatea corectă a web-ului şi să poată verifica, în mod constant, că reţeaua evoluează într-o manieră responsabilă.

    Astăzi, creatorul web consideră că mai este drum lung până se va atinge adevăratul potenţial al comunicărilor globale. “Web-ul, aşa cum l-am visat eu, nu este ceea ce avem acum la dispoziţie. Viitorul său e mult mai mare decât trecutul”, spune Berners-Lee.

    Trebuie menţionat că world wide web şi internet sunt două lucruri diferite. Termenul de internet se referă la o reţea de calculatoare (adică infrastructura conexiunilor şi serverelor) care transportă date în jurul lumii. Termenul de web descrie una din aplicaţiile care folosesc aceasta reţea pentru a livra date în formatul paginilor web (site-urile pe care le cunoaştem cu toţii). Alte aplicaţii similare www sunt Skype sau tehnologia e-mail.

    Lucruri neştiute despre tehnologia care a schimbat lumea

    Expresia “surfing the web” i se atribuie lui Jean Armour Polly, care în 1992 a scris un ghid al web-ului. Căutând un titlu pentru articol, a văzut că mouse pad-ul său avea o poză cu un surfer pe un val. Ideea a venit aproape instantaneu, iar termenul de mai sus avea să devină una dintre cele mai importante expresii ale anilor ’90.

    Mulţi dintre noi luăm tehnologia ca un bun dat, fără a ne întreba cum au început companiile despre care citim zi de zi. Cum totul are însă un început, vă prezentăm câteva dintre “primele” care au schimbat lumea în care trăim.

    Primul email a fost trimis de Ray Tomlinson în 1971. “Mesajul test mi l-am trimis mie şi nu conţinea nimic memorabil. Era probabil un şir de caractere de genul QWERTY”, a declarat, ani mai târziu, Tomlinson. Primul domeniu înregistrat vreodată a fost symbolics.com, pe 15 martie 1985. Acum, domeniul funcţionează ca unul istoric. Prima pagină web din lume este cea creată de Tim Berners-Lee şi a devenit activă pe 6 august 1991. Ea conţine informaţii despre proiectul World Wide Web şi poate fi accesată şi astăzi. Prima poză încărcată vreodată pe reţea este a unui grup numit “Les Horribles Cernettes”. Acesta era format din colege ale lui Berners-Lee din cadrul CERN. Primul mesaj instant AOL a fost trimis de Ted Leonsis soţiei sale pe 6 ianuarie 1993. Mesajul citea “nu te teme… sunt eu. Te iubesc şi mi-e dor de tine”. Ulterior, Leonsis avea să devină vicepreşedintele AOL. Prima reclamă online îi aparţine lui Joe McCambley. Mesajul a apărut în octombrie 1994 pe HotWired.com şi promova şapte muzee de artă. Primul obiect vândul pe e-Bay (numit la acea perioadă AuctionWeb) a fost un indicator cu laser stricat, pentru 14,83 dolari. Cel care l-a cumpărat a declarat ulterior că are o vastă colecţie cu astfel de produse. Prima carte cumpărată pe Amazon, în 1995, a fost “Concepte fluide şi analogii creative: Modele computerizate ale mecanismelor fundamentale de gândire”, scrisă de Douglas Hofstadter. Prima frază a fost rostita pe Skype în estoniană de către un membru al echipei de dezvoltare în aprilie 2003. Acesta a spus “Tere, sa kuuled mind?” (Bună, mă puteţi auzi?) Prima persoană de pe Facebook a fost chiar Mark Zuckerberg, creatorul reţelei de socializare. El a avut contul cu numărul patru, deoarece primele trei conturi fuseseră utilizate pentru teste. Primul videoclip de pe Youtube a fost postat de cofondatorul Jawed Karim. Clipul, încărcat pe 23 aprilie 2005, era filmat la grădina zoologică din San Diego. Primul mesaj de pe Twitter a fost scris pe 21 martie 2006 de cofondatorul Jack Dorsey. Mesajul era simplu: “Mă pregătesc să instalez Twitter”.

  • Povestea incredibilă a oraşului care a costat o avere şi are doar o mână de locuitori – GALERIE FOTO

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ