Tag: pnl

  • Antonescu: În noua Constituţie, Parlamentul va fi doar for de dezbateri, nu şi de decizie

     El a spus că formula modificată reia vechea formulă din Constituţie, respectiv “organul reprezentativ suprem al poporului român” şi adăuga sintagma “forul de dezbatere şi decizie al naţiunii”.

    Antonescu a admis că, în urma observaţiilor reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia, se va renunţa la termenul “decizie”, care nu va mai fi inserat în proiectul de Constituţie în legătură cu Parlamentul.

    “O observaţie a invitaţilor noştri a fost aceea că termenul «decizie» ar putea să nască interpretări prea largi, pentru că sunt tot felul de decizii, iar unele decizii nu sunt luate de Parlament, ceea ce e corect. În sensul acesta, deşi evident nu asta era intenţia celui care a propus acest amendament, cred că vom renunţa la termenul de «decizie» ca să nu se poată naşte confuzii, deşi Constituţia descrie foarte clar după aceea care sunt prerogativele şi ale Parlamentului, şi ale Guvernului, şi ale preşedintelui”, a spus Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O hârtoapă pe drumul spre Schengen

    Acest amendament, contestat de MJ şi CSM şi sortit să fie demolat la CCR dacă ar fi rămas în text, este ultimul vestigiu din planul USL de a demonta “sistemul băsist” din justiţie, un alt vestigiu pierdut pe parcurs fiind propunerea pesedistului Florin Iordache ca informaţiile obţinute de SRI în dosare de siguranţă naţională să nu poată fi folosite în dosare de corupţie.

    Cu acest vot ar urma să se încheie aprobarea pachetului de legi ale justiţiei asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care condiţionează progresul spre aderarea la spaţiul Schengen. Până acum, PSD şi PDL au fost contra amendamentului Chiuariu, în timp ce PNL a continuat să-l susţină alături de UDMR, PPDD şi minorităţi.

  • De ce a amânat cu un an CCR reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum

    CCR s-a prevalat astfel de Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia (2006-2007), care spune că pentru asigurarea stabilităţii legislative, “aspectele fundamentale în materia dreptului referendar nu trebuie să poată fi modificate cel puţin un an înainte de referendum”. Acest paragraf al codului a fost ignorat de CCR vara trecută, atunci când s-a pronunţat asupra legii Severin-Pieptea (USL) care prevedea reintroducerea unui singur cvorum de aprobare pentru toate tipurile de referendum, adică aşa cum fusese legea la noi din 2007 până în aprilie 2012 (aprobarea iniţiativelor supuse la referendum se face cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate).

    CCR a dat atunci undă verde legii USL la 10 iulie, iar în baza ei s-a organizat la 29 iulie referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu – aşadar, fără anul de graţie cerut de Comisia de la Veneţia pentru asigurarea stabilităţii legislative. Acum, schimbarea cvorumului de prezenţă de la 50% plus unu din cetăţenii înscrişi pe liste la 30% ar fi însemnat o modificare care nu a mai fost adusă legii referendumului din 2000 până astăzi.

    Fapt e că decizia CCR deschide trei posibilităţi pentru USL: prima, să încerce organizarea referendumului în 2 zile, ca în 2003, a doua – să-l amâne pentru vara viitoare, iar a treia, sugerată de liberalii Călin Popescu-Tăriceanu şi Sorin Roşca-Stănescu, ca Parlamentul să se transforme în Adunare Constituantă şi să elaboreze de la zero o nouă Constituţie pe care o va supune ulterior votului popular. Pentru aceasta, condiţia ar fi însă un referendum preliminar prin care se supune la vot abrogarea actualei Constituţii.

  • Constantin: Alianţa cu PNL nu funcţionează, dar juridic rămâne. Nu punem în pericol USL

     Constantin şi-a declarat regretul să anumite lucruri nu mai funcţionează în cadrul ACD şi a comparat această situaţie cu o căsnicie care s-a destrămat.

    “Ştiţi cum e, ca într-o căsnicie. În momentul în care se întâmplă o despărţire, soţul dă vina pe soţie, soţia pe soţ. Este mai puţin important, important este că o căsnicie s-a destrămat. Din acest punct de vedere, cred că avem cu toţii puterea şi tăria, foarte calm, să mergem mai departe”, a arătat liderul conservator.

    “Eu am făcut foarte clar o declaraţie pe care o susţin şi acum, o constatare, un regret că ACD, şi nu USL, nu funcţionează şi am văzut că şi domnul Antonescu este de acord cu acest lucru, a îmbrăţişat această idee că nu funcţionează ACD. Atât şi nimic mai mult”, a arătat liderul PC.

    Constantin a spus că îi pare rău că nu funcţionează un proiect politic pe care el îl considera extrem de important şi care se dorea o coagulare a forţelor de dreapta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Dacă PC e nemulţumit, să plece. USL nu stă-n PC, nu se joacă de-a mofturile cu conservatorii

     “Dacă Partidul Conservator este nemulţumit, poate să plece. Construcţia USL nu stă în Partidul Conservator, iar dacă unii prin PC îşi imaginează că cineva din PNL sau eu, ca preşedinte al acestuia, avem vreun soi de timiditate în a spune clar lucrul acesta, se înşeală amarnic”, a avertizat liderul PNL, după şedinţa Biroul Permanent Naţional al PNL.

    El a arătat că USL “nu a fost construită pentru a se juca de-a mofturile cu conservatorii”.

    “Dacă dânşii au luat hotărârea de a denunţa (protocolul – n.r.), dar aş vrea să o văd oficial, atunci drum bun, cale bătută, succes în viaţă. Noi am construit USL nu ca să ne jucăm de-a mofturile cu conservatorii sau cu oricine altcineva. USL este o construcţie foarte serioasă în care două partide mari – PSD, PNL – negociază, se întorc, îşi fac concesii unul altuia. Nimeni nu a câştigat decât PC şi nimeni nu e mai puţin îndreptăţit decât PC să transmită un soi de ameninţări pe care nu le ia nimeni în serios”, a mai spus co-preşedintele USL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Decizia CC privind referendumul e o primă şi majoră înfrângere a USL şi a PNL

     “Hai să fim clari: este o primă şi majoră înfrângere a USL decizia Curţii Constituţionale şi spun acest lucru pentru că ei îşi făceau planuri ca foarte rapid, chiar la sfârşitul lunii august, să treacă prin Camere proiectul de Constituţie şi în luna octombrie să organizeze referendum. Lucrul acesta nu mai este posibil în acest moment. Sigur că vor fi schimbări majore şi aceasta este o înfrângere majoră a USL în primul rând şi a PNL, pentru că, până la urmă, preşedintele acestei comisii este Crin Antonescu, în primul rând”, le-a spus ziariştilor Vasile Blaga.

    El a precizat că PDL va continua demersurile începute “pentru constituirea unei coaliţii pentru o Constituţie a cetăţenilor” şi că democrat-liberalii vor boicota acţiunile puterii de a pune în practică “proiectul de Constituţie antidemocratic”. “Rămânem la poziţia PDL de a boicota acţiunile puterii de a-şi pune în practică această Constituţie, acest proiect de Constituţie antidemocratic”, a spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNAS contra ICR: liberalii câştigă oricum

    Andrei Marga rămăsese însă un ultim mohican guvernamental pe frontul, părăsit treptat de liberali, al luptei deschise anti-băsiste şi anti-coabitare, iar politica lui dură de la ICR, unde a restaurat atmosfera de pe vremea lui Adrian Năstase, şi criticile sale la adresa Germaniei nu convin premierului Victor Ponta, proaspăt întors din vizita făcută la Berlin, care dintr-un motiv similar l-a admonestat recent pe ministrul culturii, Daniel Barbu.

    Fruntaşi liberali ca Norica Nicolai sau Mircea Diaconu au acuzat maniera de debarcare a lui Marga, iar liderul Crin Antonescu a declarat că n-are ce să-i reproşeze lui Andrei Marga şi i-a criticat pe reprezentanţii PDL care au comentat că prezenţa lui Marga la conducerea ICR a distrus credibilitatea institutului. Dincolo de aceste reacţii, proteste semnificative n-au existat însă la vârful PNL, ţinând cont că partidul tocmai a primit şefia Casei Naţonale a Asigurărilor de Sănătate, prin numirea de către Victor Ponta a europarlamentarului Cristian Buşoi.

  • Ideea de referendum la români: Jos unealta lui Hitler!

    La aceasta s-a adăugat însă, mai nou, şi o mică tensiune PNL-PC, aparent fiindcă PC nu-i mai consideră suficient de combativi pe liberali în lupta contra coabitării PSD-Băsescu, în realitate probabil pentru că văd scăzând atât cota PNL în raport cu PSD în cadrul USL, cât şi cota lui Crin Antonescu de posibil prezidenţiabil al unei alianţe USL, aşa încât îşi caută alte moduri de a rămâne în preajma puterii.

    Fapt e că, în ciuda opoziţiei parlamentarilor, referendumul lui Băsescu va avea loc totuşi, conform procedurii constituţionale actuale, pe care Crin Antonescu a anunţat însă că Parlamentul o va revizui, cu motivaţia memorabilă că şi Adolf Hitler şi-a consolidat puterea în dauna democraţiei tot prin referendumuri populare, adică aşa cum ar intenţiona să facă şi Traian Băsescu. Efectele iniţiativei lui Băsescu s-au făcut deja simţite: votul în Senat al proiectului de revizuire a Constituţiei a fost amânat până la toamnă, iar Crin Antonescu, şeful comisiei parlamentare de revizuire, a repetat că viitoarea Constituţie va constrânge Parlamentul ca atunci când va elabora legea electorală, să limiteze la 300 numărul maxim de deputaţi (dar nu şi numărul maxim de parlamentari, aşa cum a stabilit referendumul din 2009).

    Deocamdată, proiectul de revizuire a fost aprobat de comisie şi va fi trimis la Consiliul Legislativ, apoi la CCR, iar în paralel va fi trimis Comisiei Europene şi Comisiei de la Veneţia, care vor avea la începutul lui iulie un prim schimb de opinii cu autorităţile române pe marginea textului.

  • PC: Protocolul alianţei cu PNL nu funcţionează. Rămânem în USL, ca partid distinct

     Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a făcut aceste precizări după şedinţa Biroului Executiv al partidului, arătând că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.

    “Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL, USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC, alături de PSD şi PNL. Pentru că întâlnirile acestea nu au prea existat, facem cunoscut că toate poziţiile PC de acum încolo sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL (…) Nu vizăm o rupere, nu vizăm o plecare”, a precizat Ciucă.

    El a mai spus că PC face acest anunţ, pentru a nu mai fi întrebat de fiecare dată dacă un proiect sau o iniţiativă a PC a fost discutată în ACD.

    Cititi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Liderul PNL Suceava: Nu îi pot încuraja pe cei care confundă funduleţul cu fericirea

     Băişanu a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că nu va vota niciodată pentru transformarea României în Sodoma.

    “Nu voi dori niciodată să transform România în Sodoma şi nu îi pot încuraja prin votul meu pe cei care confundă funduleţul cu fericirea. E o problemă personală a fiecăruia dintre noi, e un hedonism prost înţeles. Îi rog pe cei care nu au descoperit femeia să o facă. Să ştiţi că nu muşcă”, a declarat deputatul liberal.

    Potrivit acestuia, căsătoria se întemeiază între un bărbat şi o femeie.

    “Aşa e corect şi evolutiv vorbind. Mi-e greu să deosebesc între un soţ bărbat şi o soţie tot bărbat. Va trebui să le punem etichete în altă situaţie”, a subiniat Băişanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro