Tag: Plan

  • Investiţia Roşia Montană, inclusă de Guvern în Planul naţional de investiţii

     Pentru această investiţie notează că are în vedere şi protejarea patrimoniului şi creşterea beneficiului statului român la 78% din ceea ce generează proiectul.

    Printre alte investiţii menţionate din aceeaşi categorie mai sunt termocentrala Rovinari, cu un nou grup energetic de 500 MW, unde China Huadian Engineering ar urma să asigure o investiţie de circa un miliard dolari, un proiect de 150 milioane euro pentru o centrală de gaz la Fântânele Mureş, asigurat de firma Marubeni în parteneriat cu ELCEN.

    În urmă cu un an, premierul Ponta declara că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PLANUL NAŢIONAL DE INVESTIŢII: Guvernul speră să atragă până la sfârşitul anului “minimum 10 miliarde euro”. Câte locuri de muncă vor fi create

     Executivul mizează în acest sens şi pe relansarea relaţiilor politice şi economice externe atât cu Europa, cât şi cu Asia.

    Anul trecut, investiţiile străine directe atrase de România au scăzut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% faţă de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat în 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Planul de reorganizare va putea fi prelungit doar pe termen limitat până la 18 luni – draft

     Prevederile sunt incluse în draftul Codului insolvenţei, aflat încă în discuţie, obţinut de MEDIAFAX.

    La începutul şedinţei de vot privind planul de reorganizare, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris. Fiecare creanţă va beneficia de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă.

    Vor fi categorii distincte de creanţe, pentru care se va vota vota separat, respectiv creanţe care beneficiază de drepturi de preferinţă, creanţe salariale, creanţe bugetare, creanţe chirografare aparţinând creditorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi, precum şi celelalte creanţe chirografare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefectul de Cluj: Se doreşte aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii; nu putem fi de acord

     Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu cel al sindicatului Cartel “Alfa” Cluj, Valentin Ilcaş, directorii ITM şi AJOFM Cluj, au participat, vineri dimineaţă, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, pentru identificarea unei soluţii de stopare a noilor disponibilizări anunţate la combinat.

    Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a fost întrebat, la finalul întâlnirii, ce doresc administratorul judiciar şi conducerea combinatului să facă.

    “Mizeria de la Mechel Câmpia Turzii continuă. I-au scos pe aceşti administratori judiciari în faţă ca să îşi poată continua planul diabolic pe care îl aveau încă de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii, e foarte simplu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elveţia a adoptat un nou plan pentru soluţionarea disputei cu SUA privind evaziunea fiscală

     Băncile elveţiene vor putea solicita guvernului permisiunea de a coopera cu autorităţile SUA pentru rezolvarea disputelor privind facilitarea evaziunii fiscale, potrivit Wall Street Journal (WSJ), care citează un comunicat al executivului din Elveţia.

    Băncile nu vor putea transfera către autorităţile din Statele Unite informaţii privind clienţii americani, dar vor putea oferi date privind conturile transferate către alte instituţii de credit, precum şi detalii legate de activitatea angajaţilor, avocaţilor şi contabililor.

    Planul presupune protecţie juridică pentru angajaţii băncilor şi alte părţi implicate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pascariu, Tarom: Heinzmann nu a îndeplinit nici 30% din obiectivele propuse în planul de management

     Pascariu a spus că din aceste motive Consiliul de Administraţie i-a solicitat directorului general, Christian Heinzmann, să accepte reducerea mandatului de la patru ani la un an.

    Preşedintele CA al Tarom a afirmat că Heinzmann a angajat 40 de persoane. Deşi i s-a cerut să renegocieze contractele angajaţilor, acesta a reuşit să modifice un singur contract.

    Pascariu a adăugat că un expat singur care conduce o companie de stat este pierdut, pentru că un străin într-o astfel de poziţie este izolat.

    “Un expat în fruntea unei companii de stat este pierdut. Recomandarea pe care o voi face Guvernului este să nu mai facă acest experiment”, a afirmat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama va prezenta un plan de 7 miliarde dolari pentru modernizarea reţelelor de energie din Africa

     Planul, denumit “Power Africa”, va fi finanţat atât din bani publici, cât şi prin atragerea de finanţare din sectorul privat, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP.

    Proiectul vizează dublarea accesului la electricitate în Africa sub-sahariană, unde peste două treimi din populaţie trăieşte fără energie electrică.

    “Power Africa va consolida potenţialul enorm al Africii în domeniul energiei, care include rezerve vaste de petrol şi gaze şi posibilitatea de a dezvolta resurse curate, precum cele geotermale, hidro, eoliene şi solare”, se spune în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piperea: Vânzarea Oltchim se poate face într-o lună, dacă SOCAR este interesat de companie

     “Dacă SOCAR este pregătit de preluarea Oltchim, noi putem să vindem într-o lună. Nu trebuie să aşteptăm până în octombrie, când este aprobat planul de reorganizare. Am pus la punct o procedură, să construim un SPV (vehicul de investiţii) şi cred că până în iulie încheiem această procedură şi putem previnde Olchim către SOCAR”, a spus Piperea.

    El a arătat că este important interesul SOCAR pentru Oltchim deoarece compania este un actor important şi credibil.

    “Suntem asaltaţi de tot felul de ciudaţi. Din această cauză vrem să închidem procedura de selecţie. Nu sunt la fel de celebri ca cel din septembrie 2012 (când la prima încercare de vânzare a Oltchim adjudecatar a fost declarat omul de televiziune Dan Diaconescu, n.r.), dar cam pe acolo”, a adăugat Piperea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PC: Protocolul alianţei cu PNL nu funcţionează. Rămânem în USL, ca partid distinct

     Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a făcut aceste precizări după şedinţa Biroului Executiv al partidului, arătând că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.

    “Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL, USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC, alături de PSD şi PNL. Pentru că întâlnirile acestea nu au prea existat, facem cunoscut că toate poziţiile PC de acum încolo sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL (…) Nu vizăm o rupere, nu vizăm o plecare”, a precizat Ciucă.

    El a mai spus că PC face acest anunţ, pentru a nu mai fi întrebat de fiecare dată dacă un proiect sau o iniţiativă a PC a fost discutată în ACD.

    Cititi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Ponta: Comitetul Creditorilor a aprobat reorganizarea Hidroelectrica. Compania va reveni pe piaţă

     “Aseară, Comitetul Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a Hidroelectrica, deci, probabil săptămâna viitoare, Hidroelectrica, după un an de zile de lupte grele de tot, fără contracte cu «băieţi deştepţi», fără pierderile la Videanu în buzunar, fără toate celelalte afaceri necurate, pe profit, revine pe piaţă”, a spus Ponta.

    Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va lista 10% din acţiunile Hidroelectrica imediat ce compania iese din insolvenţă.

    Creditorii au aprobat marţi planul de reorganizae a Hidroelectrica, care va fi analizat de către judecătorul sindic desemnat de Tribunalul Bucureşti, iar acesta va decide dacă producătorul de energie iese din insolvenţă sau continuă reorganizarea, prevăzută pentru cel mult doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro