Tag: mediu

  • Chiţoiu: Am prevăzut 400 milioane lei pentru despăgubiri tuturor celor care au plătit taxa de primă înmatriculare. Trebuie să aplicăm decizia Curţii Europene de Justiţie

     “Sumele pentru despăgubiri referitor la taxa auto sunt prevăzute în bugetul fondului de mediu. Noi avem prevăzut în acest an o sumă de aproape 400 de milioane de lei pentru despăgubiri tuturor celor care au plătit taxa de primă înmatriculare. Într-adevăr, trebuie să aplicăm decizia Curţii Europene de Justiţie”, a spus Chiţoiu.

    Săptămâna trecută, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat dreptate unei sibience care a dat în judecată autorităţile române, cerând ca, la restituirea taxei de poluare, să primească şi o dobândă calculată pentru perioada începând cu plata respectivei taxe.

    Mariana Irimie – care, pentru un autoturism înmatriculat pentru prima dată în Germania, a plătit taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008 – este în proces cu Administraţia Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu, cauza fiind legată de suma care trebuie să îi fie restituită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să crească absorbţia de fonduri europene când şefii sunt primii care iau mită?

    Cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor UE şi cele mai mari corecţii financiare – acesta este tabloul de bord al fondurilor europene după şase ani de la aderarea României la UE. Se poate altfel când chiar şefii din structurile care gestionează banii europeni primesc mită?

    Toate programele operaţionale sectoriale au fost presuspendate din cauza neregulilor, iar corecţiile financiare care vor fi reţinute de Comisia Europeană se ridică la 800 mil. euro, adică o treime din sumele nerambursabile primite de România de la UE.

    POS Mediu a scăpat cel mai repede de constrângătoarea procedură a presuspendării, dar la câteva luni, unul dintre foştii şefi şi apoi director în autoritatea de management care îl gestiona a fost arestat pentru mită şi trafic de influenţă.

    Adrian Mîndroiu, 49 de ani, era perceput până săptămâna trecută drept unul dintre cei mai „vocali“ şi curajoşi înalţi funcţionari care lucrau cu fondurile europene. Avusese curajul să atace mediul politic românesc şi părea onest din toate punctele de vedere, dar a fost arestat pentru fraudă cu fonduri UE.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Fostul director general al AMPOS Mediu Adrian Mîndroiu, reţinut pentru fapte de corupţie

     Adrian Mîndroiu, fost director general şi în prezent director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (AMPOSM), este cercetat pentru patru fapte de trafic de influenţă şi pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de corupţie, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    Alături de acesta sunt cercetaţi Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, administratori ai unor societăţi de consultanţă, aceştia fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de corupţie.

    Procurorii au dispus reţinerea celor trei şi cer vineri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câştigul salarial a crescut în februarie cu 0,3%, la 1.553 lei

    “În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată. De asemenea, câştigul salarial mediu net a scăzut în luna februarie 2013 ca urmare a acordării în luna ianuarie a primelor ocazionale ori sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) în unele activităţi economice”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi români vor cumpăra croaziere pe cel mai mare vas din lume. Estimările Royal Caribbean International

     Royal Caribbean International estimează că va vinde în România minim 600 de locuri. Vasul Oasis of the Seas va naviga în Europa în toamna anului 2014, iar rezervările se pot face începând cu data de 11 aprilie.

    “Chiar dacă nava are 5.400 cabine, fiind pentru prima oară în Mediterana va fi extrem de solicitată. Un pachet mediu de 7 zile, pentru două persoane, este de circa 1.700 de euro. Cel mai scump pachet – o cabină owner suite pentru trei persoane – costă 15.000 de euro. Estimăm ca în acest an vor fi vândute minimum 300 cabine duble pentru croazierele din Mediterană”, a declarat într-un comunicat Nicolae Demetriade, preşedintele World Travel, care reprezintă în România Royal Caribbean International.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lecţia verde şi fragedă

    Zilele trecute (pentru mine înseamnă azi) majoritatea surselor de ştiri anunţau că ministrul educaţiei, dl. Pricopie, a lansat primul manual digital interactiv. Au fost însă şi unele ştiri care spuneau că, de fapt, Holcim România l-a lansat şi că ministrul a fost doar invitat. Nu spun că ar fi important, dar trebuie totuşi să remarc că iniţiativa a pornit de la o companie.

    Manualul se numeşte „Lecţia Verde – Creează-ţi mediul!„ şi trebuie să admit că arată bine, deşi deja s-au găsit unii care să lanseze o teorie a conspiraţiei pe motiv că în grafică se pot identifica o mulţime de „simboluri masonice„. Conţinutul manualului a fost creat în urmă cu mai mulţi ani din iniţiativa companiei Holcim, care a dorit probabil să-şi evidenţieze atitudinea ecologistă şi grija faţă de mediu. Manualul a fost apoi avizat de minister, astfel încât este suportul pentru un curs opţional în şcolile româneşti. Ediţia digitală a fost realizată de firma Read Forward.

    Este foarte probabil că „Lecţia Verde„ a fost un cadou pentru Ministerul Educaţiei. Se pare că ministrul a fost încântat de e-manualul interactiv, pentru că în cadrul lansării a anunţat că Ministerul Educaţiei va dezvolta o bibliotecă online unde vor fi încărcate toate manualele avizate de instituţie (pe măsură ce vor fi digitizate, bănuiesc) astfel încât acestea să fie disponibile pentru elevii români din toată lumea. Se speră (mult prea optimist, după părerea mea) că platforma va putea fi pusă în funcţiune în această toamnă. Pasul următor va fi lansarea licitaţiilor pentru realizarea manualelor electronice.

    Numai că ministrul a atras atenţia că trebuie adusă la zi programa şcolară şi ar trebui publicate manuale noi, pentru că cele existente sunt vechi de 10-12 ani. N-am reuşit să înţeleg dacă prin „publicare„ se înţelege elaborarea unor noi manuale (ceea ce ar fi excelent) sau e vorba de a le retipări pe cele existente. Dacă este vorba de varianta elaborării (plauzibilă prin remarca privind programa), atunci mă întreb pentru care manuale se lansează licitaţiile…

    N-aş vrea să par cârcotaş, mai ales că am pledat mereu pentru varianta manualelor în format digital, fie şi în variante statice – ultima dată în articolul „Ghiozdanul şi tableta„. Este foarte bine că acest manual digital a fost lansat: oricât de lung ar fi
    drumul, începe cu un prim pas. Ce mă deranjează însă este impresia de improvizaţie, dacă nu chiar de inspiraţie de moment. N-am reuşit să găsesc vreo strategie pe termen măcar mediu privind introducerea manualelor digitale. Nici măcar o schiţă pe situl ministerului. În lipsa unei astfel de strategii mi-e greu să-mi imaginez că se poate trece la treabă fără riscul de investi, încă o dată, o căruţă de bani pentru a merge într-o direcţie greşită.

    Cea mai simplă chestiune se leagă de formatul în care vor fi transpuse manualele digitale. Lecţia Verde este o aplicaţie iOS, care poate fi descărcată doar pe device-uri de la Apple. Desigur, cei de la Read Forward au pus şi o variantă web, dar care nu are facilităţile cele mai utile pe care le are aplicaţia pentru iPad, începând cu semnele de carte şi terminând cu posibilitatea de a introduce sublinieri şi notiţe, care se pot aduna apoi la un loc.

    Iar tabletele de la Apple sunt scumpe şi vor rămâne mereu aşa. În plus, platforma Apple este „foarte„ proprietară, în vreme ce o iniţiativă a unei instituţii publice n-ar trebui să avantajeze un furnizor. Probabil că se poate merge pe formatul ePub, pentru care există programe de vizualizare pe toate platformele (mai puţin pe Kindle e-book reader), însă s-ar pierde o serie de posibilităţi pe care le oferă aplicaţiile propriu-zise. O variantă promiţătoare este combinaţia HTML5 cu CSS şi JavaScript, care are avantajul că este bazată pe standarde publice şi permite înglobarea de resurse multimedia şi interactivitate.

    Mai e apoi problema instruirii dascălilor (pentru copii nu-mi fac probleme) şi cea a drepturilor de autor. Dar şi gândirea întregului demers într-un context social media. În joc nu e doar greutatea ghiozdanului, ci schimbarea unei paradigme educaţionale. Pentru asta e nevoie de un plan, iar la treaba asta ne pricepem de minune.
     

  • Preţul caselor şi vilelor a coborât sub 1.000 euro pe mp în aproape toate marile oraşe

    Spre deosebire de segmentul apartamentelor, unde în ultimii cinci ani au avut loc scăderi şi de peste 50% la nivel de oraş, ieftinirile consemnate pe segmentul case-vile au fost ceva mai temperate. www.imobiliare.ro prezintă, în cele de mai jos, topul celor mai mari scăderi de preţ pe acest segment al pieţei rezidenţiale. Analiza ia în calcul preţurile medii solicitate pentru casele şi vilele din cinci mari oraşe ale ţării, în trei momente-cheie: februarie 2008, februarie 2012 şi februarie 2013.

    Constanţa: Dintre centrele urbane analizate, oraşul de la malul mării ocupă primul loc în clasamentul ieftinirilor. în decurs de cinci ani, preţul mediu solicitat pentru case şi vile s-a diminuat cu 42,8%, de la 1.504 euro pe metru pătrat, în februarie 2008, până la 860 de euro pe metru pătrat, în februarie 2013. Tot în Constanţa a avut loc şi cel mai mare declin al preţurilor pe parcursul lui 2012. Astfel, pretenţiile proprietarilor au scăzut cu 6,4%, de la o medie de 919 euro pe metru pătrat în februarie anul trecut.

    Braşov: în oraşul de la poalele Tâmpei, preţurile caselor au scăzut cu 39,6% în ultimii cinci ani, de la o valoare medie de 1.410 euro pe metru pătrat valabilă în februarie 2008. Preţul solicitat la ora actuală – de 852 de euro pe metru pătrat – este cu 2,3% mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut, respectiv 872 de euro pe metru pătrat.

    Timişoara: în oraşul de pe Bega, vilele s-au ieftinit cu 37,8% în intervalul februarie 2008-februarie 2013, începând de la nivelul de 1.320 de euro pe metru pătrat. în prezent, proprietarii de pe acest segment solicită, în medie, o sumă de 821 de euro pe metru pătrat. Acest preţ este cu 2,1% mai mic decât cel practicat la începutul lui 2012, adică 839 de euro pe metru pătrat util.

    Bucureşti: Capitala se situează pe locul al patrulea în clasamentul realizat de www.imobiliare.ro. Aici, casele şi vilele s-au ieftinit cu 36% din 2008 încoace, de la o valoare de 1.718 euro pe metru pătrat. La ora actuală, preţul mediu solicitat de proprietarii de case şi vile este de 1.099 de euro pe metru pătrat; această sumă este egală cu preţul mediu solicitat în luna februarie pentru apartamentele vechi şi noi din Capitală.

    Bucureştiul este, în prezent, singurul mare oraş al ţării în care preţurile caselor se menţin peste valoarea de 1.000 de euro pe metru pătrat – în condiţiile în care, înainte de izbucnirea crizei, toate cele cinci oraşe analizate se încadrau în această categorie. Pe parcursul anului trecut, declinul consemnat de vilele din Capitală a fost de 3,4%, pornind de la un nivel de 1.138 de euro valabil în februarie 2012.

    Cluj-Napoca: Oraşul din inima Transilvaniei a fost cel mai puţin marcat de recesiune în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor caselor. Dintre toate centrele urbane analizate, Cluj-Napoca este singurul care a consemnat, în ultimii cinci ani, un declin mai mic de 30%.

    Mai exact, preţurile pe acest segment s-au diminuat cu 28,7% între februarie 2008 şi februarie 2013. Preţul mediu cerut la ora actuală de către proprietari este de 941 de euro pe metru pătrat, faţă de valoarea de 1.320 de euro valabilă la începutul lui 2008. Clujul a consemnat, totodată, şi cea mai mică rată de ieftinire la case şi vile pe parcursul anului trecut: scăderea de 0,7%, de la un nivel de 948 de euro pe metru pătrat, a fost aproape insesizabilă.  

    Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro a depăşit de curând pragul de 600.000  de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

  • Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a scăzut în 2012. Care sunt domeniile cu cele mai mari scăderi

     “În anul 2012, ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai ridicate valori s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (1,27%) respectiv, în administraţia publică (1,20%). La polul opus s-au situat activităţile din industria extractivă (0,06%), respectiv cele de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,10%)”, se arată într-un comunicat al INS.

    Aproape o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria prelucrătoare (7.800 locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 0,77%. Sectorul bugetar a însumat puţin peste 30% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în sănătate şi asistenţă socială (3.700), urmate de administraţia publică (2.900), respectiv învăţământ (900). În industria extractivă angajatorii au prezentat cea mai redusă cerere de forţă de muncă salariată (40 locuri vacante).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată astăzi viaţa primului angajat al McDonald’s România

    VIAŢA MEA A MERS MAI DEPARTE FĂRĂ SĂ SUFERE UN ŞOC”, spune el despre despărţirea de McDonald’s, o relaţie pe care a început să o construiască acum două decenii, când avea 35 de ani. La fel ca orice altă relaţie a implicat dedicare, timp şi sacrificii. “Viaţa nu înseamnă doar muncă şi bani”, spune el astăzi când are mai mult timp să călătorească, să se dedice familiei cu care merge de câte ori poate la concerte de muzică simfonică în ţară sau în străinătate.

    Ultimii ani – cei din era post McDonald’s – îi descrie ca fiind mai liniştiţi, deşi recunoaşte că încă este implicat în multe businessuri locale, alături de prieteni şi familie. Banii nu poate spune că îi lipsesc nici astăzi, când controlează afaceri pe care el însuşi le estimează la 30 de milioane de euro. “Ce e diferit este că am un centimetru de zgură (termenul său pentru stres, n. red.) mai puţin pe creier.”

     De unde provin carnea şi cartofii pe care le mănânci la McDonald’s în România?

    AFACERILE SALE SUNT VARIATE, DE LA RESTAURANTE – controlează alături de Dragoş Petrescu lanţurile City Grill, Trattoria Buongiorno, Hanu’ Berarilor şi Caru’ cu Bere (în administrare) – la hoteluri – apart-hotelul Safir din Venus şi de la bijuterii – o fabrică în Mihăileşti şi mai multe magazine în Capitală – la imobiliare şi investiţii bursiere.”Domeniul imobiliar încă îţi mai poate asigura un nivel bun de profit”, explică Alecu motivul pentru care ultimul său pariu este în imobiliare, unul dintre domeniile cele mai lovite de criză. Începând cu 2009, îngheţarea creditării pe de-o parte şi instabilitatea economiei şi a pieţei muncii pe de alta i-au determinat pe români să îşi amâne achiziţiile de case şi apartamente. Preţurile au urmat şi ele un trend descendent. Cu toate acestea, există şi o limită, care, crede Alecu, a fost atinsă: “Mai jos de jos nu se poate merge”.

    Marian Alecu recunoaşte că nu o să mai vedem preţurile din perioada de boom şi nici câştigurile de atunci ale companiilor din domeniu, însă profit încă se face. “Necesarul de locuinţe este încă departe de a fi satisfăcut în România”, spune el. De aceea a investit circa două milioane de euro în blocul de nouă etaje din Bucureşti, bloc a cărui construcţie a ajuns deja la nivelul opt şi până în iunie va fi gata. Banii pentru investiţie au venit din fonduri proprii. “În primul rând nu am avut credite şi nici nu vreau să am. În al doilea rând e foarte dificil să obţii acum o finanţare.” Din totalul de 66 de apartamente 15% sunt deja vândute, preţul unui apartament cu două camere fiind de circa 50.000 de euro. Aceasta nu este prima sa investiţie în domeniul imobiliar şi nu va fi nici ultima. “Am mai construit blocuri în Bucureşti şi Predeal. O să iau lucrurile pas cu pas, odată vândute apartamentele acestea, mă apuc de altele.”

     Cum se fac 200 de milioane de euro pe an din ŞAORMA

    IN PARALEL CU DOMENIUL IMOBILIAR MARIAN ALECU OFERĂ ŞI CONSULTANŢĂ PENTRU START-UP-URI ŞI PENTRU COMPANII CARE VOR SĂ SE RESTRUCTUREZE. Businessul îi aduce câteva sute de mii de euro pe an – peste 650.000 de euro anul trecut. Marjele de profit sunt însă foarte mari, costurile fiind minime. Deşi este implicat în mai multe afaceri, Alecu spune că lucrează în medie şase ore pe zi. Anterior, în perioada când lucra pentru McDonald’s, orele de lucru nu erau contorizate. “Munceam cât era nevoie, uneori chiar 14 ore pe zi, şi nu doar cinci zile pe săptămână.”

    El explică totuşi că s-ar putea retrage din afaceri oricând şi nu i-ar părea rău. S-ar dedica exclusiv hobbyurilor şi familiei. “Plimbatul câinelui (un lup – n. red.) este momentul preferat al zilei.” Pentru moment nu se gândeşte la asta pentru că are suficient timp să călătorească şi să facă sport – tenis, înot, caiac (vara pe Snagov) – două ore pe zi. Pe lista destinaţiilor sale de vacanţă se numără Miami, Paris, Viena şi Bucovina, unde merge de Crăciun şi de Paşte, la aceeaşi pen-siune pe care a descoperit-o în ’92. “Sunt flexibil şi pot să îmi fac programul cum vreau. În perioada când eram în McDonald’s călătoream foarte des, însă în interes de business. Mergeam de câte 15 ori pe an doar în SUA.”

  • Guvernul reautorizează jocurile bingo derulate în emisiuni televizate

     Guvernul va reintroduce jocurile de noroc de tip bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune în categoria jocurilor de noroc reglementate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

    Organizatorii jocurilor bingo televizate vor plăti o taxă de licenţă anuală de 300.000 de lei şi o taxă pentru autorizarea de exploatare a acestor jocuri de 5 % din veniturile totale obţinute din vânzările de bilete de participare la joc, dar nu mai puţin de 500.000 lei.

    Totodată, operatorii trebuie să aibă un capital minim de un milion de lei atunci când solicită obţinerea licenţei de organizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro