Tag: turneu

  • AVERTISMENTUL lui Trump: Perioada ”răbdării strategice” faţă de Coreea de Nord s-a încheiat

    Preşedintele SUA efectuează un turneu de 12 zile în Asia, acesta a avut o întrevedere cu liderii mediului de afaceri din Japonia.

    ”Testele nucleare ilegale şi balistice reprezintă o ameninţare faţă de pacea şi stabilitatea internaţională”, a afirmat acesta în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul japonez, Shinzo Abe.

    Donald Trump urmează să efectueze o vizită oficială în Coreea de Sud. În cadrul acestei vizite, Trump va discuta cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in despre ameninţările venite dinspre Phenian.

  • Toni Nadal: ”În business este la fel ca şi în sport: anul acesta poţi să vinzi foarte mult, iar anul următor o iei de la capăt”

    „ Oamenii cred că talentul este un dat, dar este mai mult decât atât. Picasso spunea că atunci când vine inspiraţia, trebuie să îl găsească muncind. Asta se întâmplă şi în sport: poţi să ai foarte mult talent, dar trebuie să munceşti mereu, nimeni din cei care au talent nu va ajunge numărul 1, 2 sau în top 5 fără foarte multă muncă. E nevoie de muncă şi de îmbunătăţire. Cel mai important talent din lume, pentru mine, este capacitatea de a te îmbunătăţi. Există oameni care au această capacitate şi sunt alţi oameni care nu o au“, spune Toni Nadal, în interviul acordat la debutul turneului Roland Garros.

    Întrebat care sunt legăturile dintre afaceri şi sport, Toni Nadal afirmă: „Ce este bun pentru sport este în mod normal bun pentru business. În sport lucrezi mulţi ani, pentru ca în final să fii un jucător bun. În business, faci o investiţie bună pentru ca în câţiva ani sau după mulţi ani să ai o afacere bună. În tenis, ce s-a întâmplat anul trecut nu mai contează anul viitor. În business este la fel: anul acesta poţi să vinzi foarte mult, să câştigi mulţi bani, dar anul următor o iei de la capăt. Trebuie să lucrezi în fiecare an; concurenţa este aceeaşi, dar trebuie să te îmbunătăţeşti constant şi poţi să lucrezi foarte mult, apoi vine Djokovic şi este mai bun decât tine sau Federer şi este mai bun decât tine. Este la fel pentru Lavazza sau pentru orice alt business. Lucrezi foarte mult, apoi vine concurenţa. În afaceri este mereu la fel ca în sport“, spune Nadal.

    Acesta a fost ultimul Roland-Garros pentru Rafael Nadal cu Toni Nadal în postura de antrenor. Povestea lui este bine cunoscută: l-a antrenat pe nepotul său de când campionul avea trei ani, aducându-l în topul clasamentului mondial. A reuşit să insufle mentalitatea despre care povesteşte şi lui Rafael Nadal, pe care l-a ajutat să devină unul dintre cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor. Toni Nadal se declară un jucător înrăit de şah, disciplină potrivită caracterului său datorită strategiei şi răbdării, calităţi esenţiale pentru un antrenor. În plus, Toni Nadal are un rol important în Fundaţia Rafa Nadal, creată de campionul de tenis în 2008, cu scopul de a-i ajuta pe copiii şi adolescenţii dezavantajaţi să se integreze în societate prin promovarea valorilor în sport şi, mai exact, a valorilor care stau la baza jocului de tenis. Anul acesta, Rafael Nadal a anunţat că va înceta colaborarea profesională cu unchiul său în calitate de antrenor, iar din 2018 acesta nu-l va mai însoţi în turnee. În locul lui se va afla Carlos Moya, fost lider mondial şi câştigător al turneului de la Roland-Garros în 1998. „Datorită unchiului meu, care a fost alături de mine de când aveam trei ani, am lucrat împreună mult, am câştigat aceste 10 trofee“, a spus Nadal după ce i s-a oferit Cupa Muschetarilor. 

    Toni Nadal nu numeşte un tânăr jucător cu care i-ar plăcea să lucreze, dar spune: „ Pentru mine, cel mai important lucru este să lucrez cu cineva care are nevoie de ajutorul meu şi este un om bun“.

    Admite că în continuare tenisul este un sport scump, iar reprezentanţii International Tennis Federation nu fac mai uşor acest aspect la competiţiile pentru copii. „ Poate mai mulţi copii ar putea să joace, să aibă turnee, dar câteodată nu au posibilitatea. Doar oamenii bogaţi şi cei din marile federaţii au posibilitatea să joace.“

    În ceea ce-l priveşte pe Rafael Nadal, spune că atunci când el era tânăr, acest sport nu era costisitor: „Avea un antrenor care nu era scump, unchiul lui; niciodată nu am vrut să îl duc la turnee pe alte continent, în Australia, de pildă, ci făceam lucrurile mereu astfel încât să fie foarte uşor pentru el. Acum, antrenorii, jucătorii, părinţii fac lucrurile foarte dificile pentru copiii lor, îi duc în Kazahstan, Hawaii etc.“. Oferă exemplul lui Rafael Nadal, care în copilărie a jucat mereu în Spania şi nu a participat decât la un singur turneu de grand slam de juniori. Aceasta a fost şi decizia lui, iar tânărul Nadal, a jucat doar la Wimbledon, la 16 ani, când era deja bun: „ Nu am fost niciodată la Roland-Garros, Australian Open sau US Open. De ce să joc tenis în Australia, când pot juca în Spania? Biletul spre Australia costă foarte mult şi pot să îmi îmbunătăţesc jocul la fel de bine sau chiar mai bine acasă. Evoluez acasă şi apoi plec la turnee, nu invers. Când joc acasă, fac lucrurile mai uşoare.“ La fel îi sfătuieşte pe tinerii din ţările Europei Centrale şi de Est. „Prima oară îmbunătăţeşte-ţi jocul, iar apoi, când eşti suficient de bun, călătoreşte mai mult.“

  • Simona Halep: Nu mă gândesc la ce trebuie să fac pentru a rămâne lider mondial

    “Mă simt fericită. Este primul turneu la care particip din postura de lider mondial. Caroline este o adversară foarte bună. Azi am jucat la fel ca la Toronto, unde am învins-o. În al doilea set am simţit că sunt la controlul partidei şi victoria a venit de la sine. Mingea nu sare foarte mult pe această suprafaţă, aşa că a trebuit să fiu tare pe picioare. M-am descurcat bine. Am servit foarte bine, iar acest lucru m-a ajutat enorm.”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aşa arată un lider mondial! Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor: 6-4, 6-2 în faţa Carolinei Garcia

    După un prim set mai disputat, la finalul căruia sportiva din Constanţa s-a impus cu 6-4, Simona Halep a reuşit să câştige de două ori pe serviciul adversarei în manşa a doua, închizând tabela la scorul de 6-4, 6-2.

    Citiţi mai multe pe www.prosport.ro

  • Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Moscova

    Begu a învins-o, în sferturi de finală, pe Vera Lapko din Belarus, locul 167 WTA, scor 6-3, 4-6, 7-5, în două ore şi 25 de minute de joc.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au calificat la Turneul Campionilor

    Site-ul ATP scrie că perechea Jean-Julien Rojer şi Horia Tecău are şansa unui trofeu la Turneu Campionilor, ce se va desfăşura în noiembrie, la Londra. Perechea româno-olandeză s-a alăturat celorlalte deja calificate: Lukasz Kubot/Marcelo Melo sau ai deţinătorilor trofeului Henri Kontinen/John Peers.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bravo, Simona! Halep a învins-o PENTRU PRIMA OARĂ pe Maria Sharapova

    A fost prima victorie a Simonei Halep (26 de ani) în faţa rusoaicei. Maria Şarapova (30 de ani) câştigase primele şapte meciuri directe.

    Partida a durat o oră şi 14 minute. De-a lungul întâlnirii, Halep a servit doi aşi, nu a comis duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 77 la sută cu prima minge şi 64 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut nouă posibilităţi de break, dintre care a concretizat cinci şi şi-a cedat serviciul o singură dată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rockstarul Tom Petty a murit. Muzicianul a fost găsit inconştient în casa sa

    Petty a fost găsit inconştient în casa sa după ce a suferit un atac de cord, potrivit TMZ. Acesta a fost dus la spital şi conectat la aparate. Medicii au găsit un puls când l-au luat cu salvarea, dar la spital au observat că nu exista nicio activitate a creierului şi au decis să întrerupă aparatele care-l ţineau în viaţă.

    Trupa tocmai încheiase un turneu susţinut în timpul verii. Ultimul spectacol a avut loc lunea trecută, în cadrul turneului aniversar al trupei. Tom Petty & The Heartbreakers s-au lansat în anii 1970 şi a fost inclusă în 2002 în Rock and Roll Hall of Fame.
     

     

  • Ion Ţiriac declară RĂZBOI împotriva WTA. ”Am suferit daune enorme”

    “Ion Ţiriac declară război împotriva WTA. Organizatorul Madrid Mutua Open consideră că turneul a suferit pierderi economice uriaşe din cauza acţiunilor WTA”, se arată într-un material publicat de cotidianul El Mundo.

    Fostul mare tenismen, ajuns la 78 de ani, consideră că WTA ignoră unele clauze din contract pentru propriile interese şi cauzează, astfel, pierderi economice uriaşe pentru turneul de la Madrid.

    Ţiriac este nemulţumit şi de felul în care sunt programate alte turnee din preajma competiţiei din capitala Spaniei, care este una de categorie Premier Mandatory. La ediţia din 2017, de pildă, organizatorii au avut probleme la stabilirea programului pentru că unele jucătoare evoluau încă la alte turnee.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Este oficial: tenisul se schimbă ÎN MOD RADICAL

    ATP, organzaţia ce guvernează circuitul masculin profesional de tenis, a transmis astăzi că turneul ATP NextGen de la Milano va fi primul în care se va folosi sistemul Hawk-Eye Live.

    Mai exact, sistemul folosit până acum doar la solicitarea jucătorilor (pentru a contesta prin reluare video deciziile arbitrilor) va lua locul arbitrilor de linie, anunţând în timp real dacă mingea a căzut în afara terenului. Singurul oficial rămas va fi cel de la centru, în vreme ce greşelile de picior vor fi anunţate de către un arbitru aflat în faţa unui monitor.

    În cazul în care sistemul va funcţiona corect, este foarte probabil ca cei de la ATP să forţeze introducerea sa în cadrul turneelor Masters; rămâne de văzut dacă şi organizatorii turneelor de mare şlem, aflate în subordinea Federaţiei Internaţionale de Tenis, vor alege să folosească Hawk-Eye Live.

    Este o schimbare majoră în tenis, care elimină practic eroarea umană din rezultate; cu toate acestea, erorile ocazionale ale arbitrilor de linie făceau parte din joc, aducând o savoare meciurilor. Părerile vor fi cu siguranţă împărţite.