Tag: trenuri

  • 3 decembrie, ziua de când călătorii CFR puteau fi despăgubiţi pentru întârzierea trenurilor

    O prevedere dintr-un Regulament al Comisiei Europene potrivit căreia călătorii europeni trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România doar din 3 decembrie 2019. Până atunci, liniile ferate din ţara noastră ar trebui reabilitate, însă nici în prezent nu s-a schimbat nimic relevant în acest sens.

    Încă din 2007, în Uniunea Europeană călătorii primesc despăgubiri de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele – cameră single – dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.

    În România, aceste facilităţi se acordă numai călătorilor din trenurile internaţionale, pentru cei din trenurile naţionale existând o derogare care va expira la data de 3 decembrie 2019.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara care va avea primul tren care circulă cu o viteză de 603 kilometri pe oră

    Atunci când japonezii au lansat trenul de mare viteză Shinkansen, în 1964, momentul a fost perfect: Toky găzduia Jocurile Olimpice de vară şi întreaga lume a putut vedea tehnologia japoneză la lucru.

    În 2020, Tokyo va fi din nou oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice, iar niponii au decis să profite de moment pentru a pune în circulaţie un nou tren de mare viteză, denumit maglev, care a atins în timpul unui test viteza de 603 kilometri pe oră.

    Denumirea “maglev” se referă la modul de funcţionare, fiind derivată din sintagma “levitaţie magnetică”; astfel, trenurile maglev folosesc câmpuri magnetice pentru a se deplasa, fiind capabile de a atinge viteze superioare trenurilor obişnuite.

    Primele oraşele din Japonia legate de o linie maglev vor fi Tokyo şi Nagoya, iar durata va fi de apromixativ 40 de minute.

    Trenul realizat de niponi nu este însă cel mai rapid din lume: trenul Hyperloop, anunţat anul acesta de Elon Munsk, ar urma să circule între Los Angeles şi San Francisco cu o viteză de peste 1.00 kilometri pe oră.

  • Japonezii îşi bat propriile recorduri: au lansat recent un tren care atinge peste 600 de kilometri pe oră

    Atunci când japonezii au lansat trenul de mare viteză Shinkansen, în 1964, momentul a fost perfect: Toky găzduia Jocurile Olimpice de vară şi întreaga lume a putut vedea tehnologia japoneză la lucru.

    În 2020, Tokyo va fi din nou oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice, iar niponii au decis să profite de moment pentru a pune în circulaţie un nou tren de mare viteză, denumit maglev, care a atins în timpul unui test viteza de 603 kilometri pe oră.

    Denumirea “maglev” se referă la modul de funcţionare, fiind derivată din sintagma “levitaţie magnetică”; astfel, trenurile maglev folosesc câmpuri magnetice pentru a se deplasa, fiind capabile de a atinge viteze superioare trenurilor obişnuite.

    Primele oraşele din Japonia legate de o linie maglev vor fi Tokyo şi Nagoya, iar durata va fi de apromixativ 40 de minute.

    Trenul realizat de niponi nu este însă cel mai rapid din lume: trenul Hyperloop, anunţat anul acesta de Elon Munsk, ar urma să circule între Los Angeles şi San Francisco cu o viteză de peste 1.00 kilometri pe oră.

  • Primul tren cu emisii zero este gata de drum

    Alstom a creat primul tren de pasageri ce funcţionează pe bază de hidrogen şi are emisii zero. Coradia iLint emite doar aburi în atmosferă şi reprezintă o variantă la motoarele diesel. Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Testele vor începe la sfârşitul anului şi dacă totul va merge bine acestea vor putea transporta persoane din decembrie 2017. Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

  • Iată cum călătoresc pasagerii din Japonia cu metroul. De vină sunt ”ambalatorii de sardine”

    Sistemul de transport japonez este cunoscut în lume pentru punctualitatea şi superioritatea serviciilor pe care le oferă.

    În capitala Tokyo, aproape 40 de milioane de pasageri utilizează transportul pe căi ferate, zilnic fiind mult mai aglomerate decât alte mijloace de transport, precum autobuzul sau maşinile private. Dintre aceştia 22%, adică 8,7 milioane de persoane, utilizează metroul.

    Metroul din Tokyo este o minune a trasportului în comun şi, totuşi, există o foarte mare problemă.

    Vezi aici cum călătoresc pasagerii din Japonia cu metroul. De vină sunt ”ambalatorii de sardine”

  • Cioloş a dat afară patru miniştri; şi-a trimis şeful de cabinet la Comunicaţii

    Ministrul Comunicaţiilor-Marius Bostan, Educaţiei-Adrian Curaj şi ministrul delegat al Departamentului Românilor de Pretutindeni-Dan Stoenescu au fost demişi, a anunţat premierul Dacian Cioloş, iar ministrul Transporturilor, Dan Costescu, aflat pe lista neagră, a demisionat.

    Demisia vine ca urmare a declaraţiilor sale controversate legate de faptul că ”trenul este un lux”.

    “Recomandăm românilor să aleagă mijlocul de transport care li se potriveşte cel mai bine. Este normal să fie mai mare biletul de tren, în toate ţările civilizate este la fel. Trenul este un lux şi oamenii plătesc mai mult că să îl aibă. Suntem o ţară săracă şi trebuie să păstrăm limitele, dar va spun că sunt trenuri care sunt foarte bine puse la punct. Încercaţi trenurile spre mare şi o să aveţi o mare surpriză. Celelalte trenuri nu au obligaţia să aibă aer condiţionat. Sunt trenuri de lung parcurs, mediu parcurs şi scurt parcurs. Fiecare operator feroviar, dacă vrea să atragă clienţi, va oferi aer condiţionat”, a afirmat ministrul la Realitatea Tv.

  • Ce se întâmplă când trenurile întârzie în China: 100.000 de oameni, aşteptând în frig – GALERIE FOTO

    Peste 100.000 de pasageri au rămas blocaţi lângă o gară din China, după ce mai multe trenuri au fost amânate din cauza ninsorii.
     
    Aceştia au aşteptat ore bune în faţa gării din Guangzhou, întârzierile depăşind chiar şi zece ore. Imaginile cu marea de oameni au devenit virale în China, fiind apoi preluate de publicaţiile internaţionale.
     
    Agenţia China News Service a raportat că autorităţile au mobilizat peste 1.300 de poliţişti pentru a ţine mulţimea sub control. Nu este însă singura gară unde s-au raportat incidente; şi la staţia Hanhzhou oamenii au aşteptat ore bune pentru a se putea întoarce acasă.
     
    Imagini: Reuters
  • Tehnologiile incredibile pregătite de japonezi pentru Jocurile Olimpice din 2020: taxiuri autonome, ploaie de meteoriţi artificială sau software pentru traducere instantă

    De multe ori odată cu ediţiile jocurilor olimpice au debutat şi inovaţii în tehnologie. În 1912 în cadrul jocurilor olimpice de vară din Stockholm a fost folosit pentru prima dată, la scară largă, cronometrul electronic. În 1936, de data aceasta la Berlin, jocurile olimpice au fost transmise pentru prima dată live, iar în 1964 la Tokyo a debutat Shinkansen, primul tren-glonţ din lume

    Pentru jocurile olimpice din 2020 Japonia se pregăteşte de zor şi vrea să impresioneze lumea cu următoarele inovaţii tehnologice:

    Vor să construiască o mică armată de roboţi care să fie pusă la dispoziţia vizitatorilor. Turiştii vor putea vorbi cu roboţii şi cere indicaţii roboţilor pentru orientare în cadrul satului olimpic.

    Software pentru traducere instantă. Există deja o aplicaţie, VoiceTra, care poate traduce fraze în diferite limbi (31 de limbi momentat). Panasonic lucrează la un device ce va putea fi purtat în jurul gâtului şi care ar traduce instant japoneza în 10 limbi diferite, şi invers. Compania plănuieşte să le ofere vizitatorilor o aplicaţie cu ajutorul căreia aceştia pot scana semnele scrise în japoneză şi vor fi traduse pe loc.

    Taxiuri autonome. DeNA, producător de software, alături de ZMP, companie de robotică, au dezvoltat un sistem ce poate fi introdus pe un vehicul pentru a-l transforma într-un taxi fără şofer, Robot Taxi. Acest automobil autonom ar duce sportivii şi turiştii la stadioane, fără intervenţie umană. Deja s-au efectuat curse de 2-3 kilometrii cu pasageri la bord.

    Transmisie live 8K (rezoluţie 7.680 X 4.320).În octombrie 2015 Sharp Electronics a fost prima companie din lume care a lansat un televizor cu o rezoluţie 8K, un TV cu diagoanală de 85 de inci şi care costă 130.000 de dolari. Sharp Electronics plănuieşte să testeze tehnologia mai întâi la jocurile olimpice din această vară de la Rio De Janeiro.

    Japonia vrea să utilizeze combustibil pe bază de alge pentru alimentarea aeronavelor. În acest caz emisiile de carbon sunt cu 70% mai mici, însă procedura de realizare a unui astfel de combustibil este încă prea costisitoare.

    Se doreşte construirea unui sat în care hidrogenul va fi elementul care va genera electricitate. Pentru a realiza acest lucru, guvernul japonez plănuieşte construirea unei conducte sub pământ prin care să fie transportat hidrogenul. Mai mult, peste 100 de autobuze ce se alimentează cu hidrogen şi funcţionează prin pile de combustie (fuell cell) vor fi puse în funcţiune. Guvernul vrea ca până în 2020 să aibă pe drumuri 6000 de automobile alimentate cu hidrogen şi chiar să ajungă 100.000 până în 2025.

    Pentru ceremonia de deschidere se pregăteşte o ploaie de meteoriţi artificială. Un startup japonez, ALE, lucrează cu universităţile din Japonia pentru a crea un microsatelit pe care să-l lanseze în spaţiu de unde acesta va lansa sfere mici realizate din anumite produse chimice. La reintrarea în atmosferă aceste sfere vor arde şi vor străluci mimând astfel o ploaie de meteoriţi.

    Trenurile super rapide Maglev. Deşi trenurile cu levitaţie magnetică sunt în uz în Shanghai sau în alte oraşe din lume, trenurile japoneze ar putea fi cele mai rapide trenuri din lume. În cadrul unui test o garnitură de tren a atins 603 kilometri pe oră. Guvernul speră ca trenurile să fie gata pentru jocurile olimpice din 2020.

    Conexiune wireless 5G. DoCoMo, cel mai mare operator telecom japonez, a intrat în parteneriat cu Nokia pentru a dezvolta reţele wireless 5G care ar suporta un transfer de date de pâna la 2 gigabiţi pe secundă.