Tag: tablouri

  • Povestea ardelencei Andrada-Paula Vecleniţ, antrenorul de fitness care în timpul liber pictează tablouri incredibile

    Cu siguranţă aţi mai auzit de cântăreţi care şi-au descoperit vocea mai târziu, despre persoane care au dat neaşteptat peste arta culinară, sau chiar despre fotbalişti care s-au făcut remarcaţi abia după ani de zile de exerciţiu pe teren. Însă despre pictori care să-şi afle talentul din pură întâmplare, fără studii specifice, mai rar ne e dat să auzim. Poate vă întrebaţi cum este posibil ca o persoană fără studii într-un anumit domeniu, să stăpânească la „degetul mic” tehnici pe care doar un profesionist le poate dobândi. Ei bine, Andrada-Paula Vecleniţ este exemplul viu că „se poate”.

    Tânăra originară din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, impresionează la cei 26 de ani ai săi cu tabourile pe care le realizează cu o pasiune desăvârşită, cu un talent incredibil.

    Dacă în 2009 Andrada-Paula, studentă pe atunci la Drept la Cluj-Napoca încerca să profite de frumuseţea ei naturală ca să îţi îndeplinească visele, încercând în paralel o carieră de modelling, iată că aproape şase ani mai târziu visele ei au luat o cu totul altă traiectorie. Acum, la fel de frumoasă, este antrenor de fitness la Cluj-Napoca, dar pe deasupra este artist. Tablourile sale sunt fascinante, o spun toţi cei care le văd, dar mai ales cei cărora le dăruieşte.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • “Micuţa Picaso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • Ce averi au aspiranţii la fotoliul de primar al Capitalei

    Gabriela Firea deţine tablouri şi gravuri de 80.000 euro, Cătălin Predoiu are mare parte din proprietăţi pe numele soţiei, Robert Turcescu are cinci apartamente şi o casă în Bucureşti, 18 conturi, acţiuni la OMV Petrol, Romgaz şi alte companii, iar Daniel Barbu are mobilă din secolele XVII – XIX.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, deţine 81% din terenuri care cumulate au suprafaţă de 2304 de mp, nu are pe numele său clădiri, case sau apartamente, potrivit declaraţiei de avere depuse la Senatul României, în iulie 2015.

    Gabriela Firea conduce o maşină Mercedez Benz, fabricată în anul 2010.

    Social- democrata Gabriela Firea declară că deţine „bijuterii de platină, aur alb şi galben, de 14 şi de 18 karate, simple sau cum metale preţioase sau semipreţioase”, precum un „ceas din perioada interbelică, inele, lănţisoare, brăţări, pandante, coliere, cercei” în valoare de 100.000 de euro, care au fost dobândite înainte de căsătoria cu Florin Costel Pandele, adică în perioada 1990-2010. Firea mai menţionează că, după căsătoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adăugat şi altele în valoare de 30.000 de euro.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nu are nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Pahova sunt deţinute de soţia sa, toate dobândite prin moştenire, în anul 2013, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal.

    De asemenea, două locuri de parcare, boxa de la subsol şi terenul aferent unui apartament, din Bucureşti, precum şi cel aferent unei case de vacanţă din Prahova sunt deţinute tot de soţia sa.

    Cătălin Predoiu are o maşină Honda Civic, fabricată în anul 2015.

    Liberalul a declarat bijuterii în valoare de 20.000 de euro, dobândite între anii 1995 şi 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumpărate între anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de artă, tabouri şi cărţi în valoare de 45.000 de euro.

     
  • Ce averi au aspiranţii la fotoliul de primar al Capitalei

    Gabriela Firea deţine tablouri şi gravuri de 80.000 euro, Cătălin Predoiu are mare parte din proprietăţi pe numele soţiei, Robert Turcescu are cinci apartamente şi o casă în Bucureşti, 18 conturi, acţiuni la OMV Petrol, Romgaz şi alte companii, iar Daniel Barbu are mobilă din secolele XVII – XIX.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, deţine 81% din terenuri care cumulate au suprafaţă de 2304 de mp, nu are pe numele său clădiri, case sau apartamente, potrivit declaraţiei de avere depuse la Senatul României, în iulie 2015.

    Gabriela Firea conduce o maşină Mercedez Benz, fabricată în anul 2010.

    Social- democrata Gabriela Firea declară că deţine „bijuterii de platină, aur alb şi galben, de 14 şi de 18 karate, simple sau cum metale preţioase sau semipreţioase”, precum un „ceas din perioada interbelică, inele, lănţisoare, brăţări, pandante, coliere, cercei” în valoare de 100.000 de euro, care au fost dobândite înainte de căsătoria cu Florin Costel Pandele, adică în perioada 1990-2010. Firea mai menţionează că, după căsătoria cu Pandele, la bijuteriile de 100.000 de euro s-au mai adăugat şi altele în valoare de 30.000 de euro.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, nu deţine terenuri pe numele său şi nu are nici clădiri pe numele său. Cele trei apartamente din Bucureşti şi casa de vacanţă din Pahova sunt deţinute de soţia sa, toate dobândite prin moştenire, în anul 2013, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal.

    De asemenea, două locuri de parcare, boxa de la subsol şi terenul aferent unui apartament, din Bucureşti, precum şi cel aferent unei case de vacanţă din Prahova sunt deţinute tot de soţia sa.

    Cătălin Predoiu are o maşină Honda Civic, fabricată în anul 2015.

    Liberalul a declarat bijuterii în valoare de 20.000 de euro, dobândite între anii 1995 şi 2016, ceasuri de 20.000 de euro, cumpărate între anii 2000-2015, icoane de 2000 de euro, obiecte de artă, tabouri şi cărţi în valoare de 45.000 de euro.

     
  • Educaţie artistică la Kabul

    Deşi clădirile Kabulului mai poartă încă urmele ororilor războiului, o artistă locală încearcă să le înfrumuseţeze cu picturile ei murale. Artista, pe numele său Shamsia Hassani, lucrează însă pe ascuns, scrie LA Times, realizând, cu vopsea la spray, picturi cu tentă feministă, având în general cincispreze sau douăzeci de minute să termine până să fie nevoită să fugă.

    Shamsia Hassani susţine că prin acţiunile sale încearcă să aducă o pată de culoare în oraş şi să-i familiarizeze pe locuitorii acestuia cu arta contemporană, iar în picturile ei predomină femeile îmbrăcate tradiţional ce ţin în mână instrumente muzicale în poziţii care arată că scopul lor nu e de a-i distra pe alţii, ci o formă de exprimare a lor.

  • A adunat în 30 de ani o colecţie uluitoare de la gunoi şi a transformat garajul în muzeu. Putem descoperi chiar şi un Brâncuşi – GALERIE FOTO

    Al doilea etaj al unui garaj din New York folosit pentru maşinile de gunoi adăposteşte o colecţie secretă de obiecte din cele mai diverse: jucării, tablouri, echipament sportiv sau audi, instrumente muzicale şi obiecte casnice scumpe. Obictele au fost adunate de Nelson Molina, un lucrător la serviciul de gunoieri, timp de 30 de ani.

    Putem descoperi inclusiv o copie a Domnişoarei Pogany, de Brâncuşi, alături de reproduceri după pictori celebri, obiecte de decor sau o colecţie de plăci de înmatriculare auto.

     

  • A renunţat la profesia de avocat ca să îşi urmeze pasiunea, iar acum brandul său participă la cele mai importante târguri de fashion din Europa

    Maria Dermengiu, antreprenoarea ce a pus bazele mărcii de eşarfe Marie Nouvelle în urma unei investiţii de 1.500 de euro, a participat la mijlocul lunii februarie la unul dintre cele mai cunoscute târguri de fashion din Europa, Pure London, unde şi-a expus cea mai nouă colecţie de eşarfe din mătase naturală supradimensionate.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin, Maria Dermengiu a studiat Dreptul şi a profesat câţiva ani pentru ca, în 2010, când avea 28 de ani, să lase totul în urmă şi să devină pictoriţă. A găsit o modalitate de a transforma arta în business şi a început să îşi imprime elemente din propriile tablouri pe eşarfe, bluze şi mai nou pe rochii. Până în prezent, a investit în afacere circa 15.000 de euro.

    Pe parcursul anului 2015, brandul Marie Nouvelle a înregistrat o dezvoltare accentuată pe plan local. Povestea Marie Nouvelle alături de parteneriatele strategice încheiate i-au adus artistei Maria Dermengiu notorietate şi un capital care i-au asigurat trecerea la un alt nivel al business-ului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii antreprenoarei.

    ”Participarea la Pure London de la începutul acestui an este o consecinţă firească a creşterii brandului Marie Nouvelle. Am planificat acest eveniment încă de la jumătatea anului trecut când am făcut demersuri şi pentru a face parte din incubatorul internaţional de branduri 1MiSHAP. Noua colecţie pe care am prezentat-o la târg este produsă exclusiv în Marea Britanie, iar acest lucru a adus produselor Marie Nouvelle plus valoarea necesară participării la un astfel de eveniment. Sunt bucuroasă pentru această nouă etapă în dezvoltarea business-ului pe care îl conduc”, a declarat Maria Dermengiu, fondatoarea Marie Nouvelle.

     

  • Curăţa podelele unei fabrici, iar acum a devenit miliardar. Are o vilă de 30 de milioane de lire sterline şi colecţionează tablouri şi animale exotice

    Fostul prim ministru al Georgiei, Bidzina Ivanishvili, şi-a făcut averea în anii 90 în Rusia, imediat după destrămarea URSS. Iar acum bărbatul de 59 de ani are o avere estimată de 5,2 miliarde de dolari, informează Daily Mail.

    Acesta a început vânzând computere şi telefoane în Rusia. Dar averea şi-a făcut-o în industria prelucrarii metalelor şi din banking.  De-a lungul timpului şi-a vândut afacerile şi a investit banii în aur şi în diferite stocuri de acţiuni. “A cumpărat firme de care nu avea nimeni nevoie pentru zeci de milioane de dolari apoi le-a vândut cu sute de milioane” , se arată în presa străină. Bidzina Ivanishvili s-a întors în ţară în 2003, iar acum este cel mai bogat om din Georgia. Ivanishvili  deţine un domeniu inspirat din filmele cu James Bond, o vilă de 10.000 de metri pătraţi evaluată la 30 de milioane de lire sterline.

    Casa este amplasată pe un deal în TIbilis şi este construită aproape în întregime doar din metal şi sticlă, iar la intrare un majordom te întâmpină cu replica “Welcome to the James Bond house”. Complexul a fost realizat de arhitectul japonez Shin Takamatsu şi are o pişcină interioară, iar două etaje sunt realizate în întregime din sticlă. Dacă asta nu era îndeajuns, pereţii sunt decoraţi cu unele dintre cele mai preţioase opere de artă.  El are o colecţie de artă în valoare de 1 miliard de dolari, printre care se află şi Dora Maar cu pisica, tabloul lui Picasso pe care l-a achiziţionat la licitaţie pentru 95 de milioane de dolari.

    Într-un alt domeniu, cu vedere la Marea Neagră, Bidzina Ivanishvili şi-a construit propria grădină zoologică, unde deţine mai multe animale exotice precum: zebre, păsări flamingo, pinguini, papagali, chiar şi rechini.

    Ivanishvili s-a născut într-o familie săracă, iar pentru a face bani a curăţat podelele unei fabrici. În prezent, are patru copii, trei băieţi şi o fată, dintre care doi băieţi sunt albinoşi. Unul dintre ei, Bera Ivanishvili, este un rapper cunoscut în Georgia, şi a lansat o melodie “Georgian Dream” pentru a susţine candidatura tatălui său. El a câştigat alegerile şi a fost prim-ministru timp de un an de zile, apoi a demisionat, zicând că a realizat ce şi-a propus, reformarea sistemului politic din Georgia.  

     

  • Doi tineri au vândut mai multe tablouri decât toţi pictorii români la un loc

    Au ales să democratizeze arta şi să facă din asta o afacere. Totul fără a face rabat la calitate, pentru că aceasta este cartea câştigătoare în jocul cu China. Doi tineri antreprenori conduc o afacere care exportă, în zece din cele mai importante ţări ale lumii, tablouri şi produse de decoraţiuni interioare “made in Transylvania”, gândite la Târgu- Mureş sau la Londra, şi fabricate de tineri talentaţi. Sau, de ce nu? De puşcăriaşi talentaţi.

    Nu cred că greşesc dacă voi spune că, luând în calcul că au vândut doar în Anglia, într-un singur an, 130.000 de tablouri unui singur client, Ştefan Ormenişan şi Victor Şerban par să fi vândut, în cei şase ani de existenţă a companiei lor, mai multe tablouri decât toţi pictorii români la un loc, de când se pictează şi se vând tablouri la noi.

    Afacerea Global Art Production (GAP) din Târgu-Mureş a început cu un eşec. Ştefan Ormenişan, 38 de ani, absolvent de jurnalism, acum creativul echipei, l-a întâlnit pe Victor Şerban, 33 de ani, sociolog, acum finanţistul companiei, şi au gândit o firmă specializată pe printuri de mari dimensiuni, pentru publicitate outdoor. Anul era 2007 şi au început activitatea cu un “credit mare, o corvoadă pe cap. Am luat o imprimantă de format mare, americană, care a costat o grămadă de bani şi care ne-a obligat la un cost de producţie destul de ridicat”.

    Au constatat că situarea afacerii în Târgu-Mureş nu îi avantajează şi că piaţa era destul de aglomerată, aşa că, după “doi ani de chinuri”, au migrat spre zona de tipărire pe pânză de tablou, pe canava. Piaţa era invadată de echipamente de imprimare chinezeşti sau turceşti, cu costuri la jumătate faţă de utilajul lor, care oferea, este adevărat, o altă calitate. “Am luat şi nişte ţepe solide în campania electorală, la Târgu Mureş, şi nu de la un puşti, aşa că am fost nevoiţi să trecem spre alt business. Ne-am dat seama repede, spre norocul nostru, că trebuie să facem ceva cu valoare adăugată mai mare, ceva unic, în zona produselor finite. Prietenii ne‑au făcut nebuni, ne întrebau: «Cine o să vă cumpere vouă tablourile?».”

    Nu au renunţat şi au înfiinţat o nouă firmă în 2009. Iniţial doar imprimau pânza, iar înrămarea se făcea la un alt atelier, apoi au luat de la o fabrică din Târnăveni două utilaje pentru înrămare. Marele noroc şi, practic, lansarea afacerii a fost asocierea cu Mobexpert, cu care au discutat circa un an de zile. Au fost primii din România care au venit cu acest tip de produse, iar relaţia a fost una “mănuşă”, spune Victor Şerban: cu termene de livrare convenabile, cu produse personalizate şi de dimensiuni mari, aşa că au crescut mult din această colaborare. În baza acestor cerinţe au început să îşi diversifice portofoliul, cu tablouri pe sticlă sau pe lemn; “mai făceam un mic împrumut de la un prieten, mai luam un echipament şi, an de an, am crescut”.

    Următorul mare pas a fost făcut în 2012, când au început să exporte. Prima colaboare a fost cu Leroy Merlin în Grecia, după ce deja lucrau cu respectiva companie în România. Discuţiile au durat tot cam un an – de fapt au constatat că timpul necesar definitivării unui contract este în general de circa un an. În prezent pe piaţa internă lucrează, atât în zona de “private label”, cât şi cu produse proprii, cu mai toate companiile mari de bricolaj – Leroy Merlin, Hornbach, Kika –, la fel şi la export, cu giganţi precum Next Home, Debenhams, cu care au bătut palma cu numai două luni în urmă, sau Sainsbury. “Avem avantajul de a fi producători în estul Europei, care are un atu puternic, de când dolarul a crescut la nivelul euro, mâna de lucru s-a scumpit în China, iar companiile au început să se întoarcă în Europa. Nu avem chiar aceleaşi preţuri, dar suntem în aceeaşi zonă. Noii clienţi ne întreabă cum avem preţurile faţă de China, iar eu le spun că nu avem ochii migdalaţi, că suntem în Europa”, zâmbeşte Ştefan Ormenişan.

    GAP are în prezent 35 de angajaţi şi vor încheia acest an cu o cifră de afaceri de peste un milion de euro. Estimările merg spre 1,5 milioane de euro cifră de afaceri anul viitor şi spre 5 milioane de euro peste trei ani.