Tag: sport

  • De ce s-a asociat Banca Transilvania cu Simona Halep

    Într-o lume în care concurenţa este acerbă, iar numărul mare de companii care activează în acelaşi domeniu permite consumatorilor să aleagă dintr-o gamă variată şi să îşi schimbe deciziile legate de consum în orice moment, companiile mari, mai ales cele multinaţionale, îşi asociază numele cu personalităţi din lumea sportului, şi nu numai, pentru a se diferenţia, pentru a promova diferite valori sau pentru a întări anumite valori şi principii în care compania şi publicul ei cred.
    De-a lungul timpului, nume ale unor sportivi celebri au fost asociate cu diverse branduri care au susţinut campanii la nivel internaţional: Jose Mourinho, antrenorul care a câştigat de două ori trofeul UEFA Champions League, de pildă, a participat la o campanie UEFA Champions League organizată de Heineken, fotbalistul Cristiano Ronaldo a fost imaginea brandului Armani, tenismenul Rafael Nadal reprezintă brandul Lavazza.
    Printre exemplele de sportivi români care au făcut parte din campaniile de imagine ale unor companii se numără Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi – BRD, precum şi Camelia Potec – Mercedes, handbalista Cristina Neagu – Red Bull, Horia Tecău – Amigo, Ana Bogdan – Tag Heuer.
    Recent, Banca Transilvania, a doua bancă locală după active, a semnat un parteneriat cu Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, prin care îşi propune să crească încrederea şi optimismul românilor şi să promoveze educaţia sportivă.
    „Planul nostru este o colaborare pe mai mulţi ani cu Simona Halep şi, deşi încă este devreme, vom atinge mai mulţi piloni strategici pentru dezvoltarea României – de la încrederea în sine şi moralul românilor, probabil vom continua cu educaţia sportivă şi, de ce nu, până la educaţie pe plan general. Avem în vedere şi acţiuni de CSR (corporate social responsibility – campanii de responsabilitate socială), dar şi umanitare pe care să le derulăm împreună cu Simona Halep şi cu Fundaţia Simona Halep”, a afirmat Sergiu Mircea, director de marketing şi comunicare în cadrul Băncii Transilvania.
    De-a lungul carierei sale, Simona Halep – o emblemă a sportului românesc, cunoscută pentru ascensiunea rapidă în lumea tenisului feminin – a atras atenţia mai multor companii româneşti dar şi internaţionale, care au tras lozul câştigător prin simpla colaborare cu sportiva. De la începutul colaborării cu Adidas la încetarea contractului cu nemţii apoi la semnarea contractului cu Nike, Simona Halep a reprezentat şi imaginea Hublot (ceasuri de lux), Dedeman (bricolaj), Dorna, Rexona şi a fost şi ambasadoarea brandului de maşini germane Mercedes-Benz, colaborarea cu BT fiind cel mai recent anunţată.
    Evenimentul care a marcat startul parteneriatului dintre BT şi Simona Halep a avut loc la Cluj, în data de 6 decembrie, contractul fiind intermediat de omul de afaceri Ion Ţiriac. De altfel, Ion Ţiriac este una dintre persoanele importante care au fost alături de sportiva româncă pe parcursul carierei sale. (Aici putem aminti contractul semnat de Simona Halep cu compania internaţională Nike, contract intermediat tot de fostul sportiv.)
    Potrivit unor surse ale Business MAGAZIN, valoarea contractului dintre Simona Halep şi Banca Transilvania este de câteva sute de mii de euro.
    Banca Transilvania este tot mai implicată în sport, iar un argument în acest sens este faptul că banca din Cluj este susţinătoarea principală a baschetului românesc. „Dar ne implicăm în susţinerea mai multor sporturi – raliu, cros, gimnastică“, spune Sergiu Mircea.
    El spune că ideea parteneriatului cu Simona Halep a venit pe fondul dorinţei Băncii Transilvania de a se implica în promovarea sportului atât la nivel de performanţă, cât şi la nivel de masă, dar şi pentru că România are nevoie de exemple de curaj şi performanţă.
    „Cu acest parteneriat – a unei companii campion local care susţine un mare campion şi om de tenis, numărul 1 mondial – credem că putem încuraja cei peste 2,5 milioane de clienţi ai BT, dar şi pe toţi românii, indiferent unde lucrează sau trăiesc. Simona Halep este cel mai mare campion al zilelor noastre, un model pentru români, dar şi mândria noastră în lume. Meciurile ei generează o emulaţie puternică, iar interesul şi audienţele pentru tenis sunt în creştere acum inclusiv datorită rezultatelor Simonei. Dincolo de performanţa sportivă, Simona Halep este un role model şi ne dorim ca proiectele pe care o să le derulăm împreună cu ea să crească nivelul de încredere şi moralul românilor. Aşa am început – cu «Hai să facem treabă, România!» – o campanie motivaţională, lansată în preajma Zilei Naţionale a României“, a completat reprezentantul BT.
    Mesajul campaniei a fost realizat de Banca Transilvania împreună cu Simona Halep şi agenţiile de publicitate Three şi Next Advertising şi agenţia de PR MSL The Practice.
    „E clar că România are nevoie de un discurs zilele astea, dar cum ar trebui să sune? În primul rând, poate că începe chiar aşa, cu această întrebare, apoi continuă, dar fără să caute măreţia, ci normalitatea. Sigur, poate scoate în faţă un mare român, dar şi pe alţii care au ceva de zis, şi poate oferi şi lecţii, dar nu în cuvinte pretenţioase, ci în vorbele unor oameni obişnuiţi, că trebuie doar să ne facem treaba şi să muncim pentru ea, şi aşa putem ajunge locul unu la orice, la ce facem în casa noastră sau la serviciu, pentru cartier, pentru oraş sau pentru toată ţara. Fără să ne îndemne să ne uităm spre orizont, ci mai aproape aici, între noi, iar la final nu ne mai spune că se poate, ci ne lasă un pic şi încheie: Noi putem!“, acesta este unul dintre mesajele spoturilor publicitare promovate de BT împreună cu Simona Halep.
    „Transmiterea unui mesaj mai puternic pentru români, pentru clienţii noştri, dar şi oportunitatea BT de a învăţa de la modele. Asta ramforsează poziţionarea băncii şi faptul că suntem alături de clienţii noştri şi susţinem valorile lor”, a explicat Sergiu Mircea unul dintre obiectivele parteneriatului.
    De asemenea, în mediul online campania a fost vizualizată de peste 5 milioane de persoane şi a strâns peste 100.000 de like-uri în primele zile de la publicare. „Primele zile ne-au arătat entuziasmul incredibil al românilor când vine vorba de Simona Halep. De exemplu, campania BT din social media a avut un reach de peste 5 milioane de persoane şi peste 100.000 de like-uri. A fost ceva incredibil să vedem bucuria cu care clienţii noştri, fanii de pe social media şi publicul în general au primit mesajul BT şi al Simonei Halep. Ne bucurăm că am lansat un parteneriat care a fost foarte bine primit în piaţă, deoarece în sport, în business şi în comunicare contează mult primul pas, cum începi.”

  • Anca Bidian, CEO / KIWI FINANCE: “Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri. De aceea cred că afacerile care au viaţă şi sunt poveşti de succes sunt în esenţă hobby-uri pentru cei care le-au creat”

    Carte de vizită
    ¶ Este inginer informatician de profesie, dar a urmat şi o serie de cursuri de specializare în economie, management şi legislaţie
    ¶ Înainte de a intra în sectorul financiar, Anca Bidian a lucrat timp de şapte ani în sectorul IT în Toronto
    ¶ A înfiinţat în 2003 Gemini Capital, companie devenită ulterior Kiwi Finance
    ¶ De-a lungul timpului a colecţionat miniaturi, clopoţei, figurine, globuri pământeşti, magneţi, obiective reprezentative ale ţărilor sau oraşelor vizitate, jucării de pluş sau obiecte vechi

  • Nicoleta Eftimiu, Country General Manager / Coca-Cola România: „Cred că una dintre cele mai mari greşeli ale unui lider este să considere că informaţia are o singură direcţie – de la el către ceilalţi”

    Carte de vizită
    ¶ Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar primul job a fost acela de client service manager în cadrul unei agenţii de promoteri
    ¶ Lucrează la Coca-Cola România de aproape un deceniu şi jumătate, însă a preluat funcţia actuală anul trecut, fiind prima femeie aleasă să conducă operaţiunile companiei din cele două regiuni
    ¶ Printre pasiunile sale se numără sportul şi designul de interior

  • Marius Meleşteu, general manager / Strauss south central europe, Strauss Group: “Sunt mulţi manageri români pe care îi cunosc şi care au abilitatea de a conduce corporaţii fără nicio problemă. Avem o generaţie de manageri de calibru mare. PIB-ul României se află în mâinile noastre”

    Carte de vizită
    ¶ Marius Meleşteu deţine această funcţie de mai bine de cinci ani şi se ocupă de coordonarea operaţiunilor grupului în România, Serbia şi ţările de export (Bulgaria, Moldova, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania şi Macedonia)
    ¶ Şi-a început cariera în 1994 la Stimorol, unul din marii producători de gumă de mestecat, în România, iar apoi a activat o perioadă de şapte ani la Unilever România, ocupând diverse poziţii, până la country manager pentru Serbia şi Muntenegru
    ¶ A absolvit Universitatea Politehnica (Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini) şi este licenţiat în marketing, la Institutul de Marketing Management din Africa de Sud
    ¶ Este pasionat de sport – face fitness zilnic, mountain biking, schi – dar şi de fotografie
    ¶ Cel mai mult apreciază consistenţa, concentrarea şi fairplay-ul, deopotrivă în sport şi în afaceri
    ¶ Strauss România a avut anul trecut afaceri de
    255 milioane de lei

  • Luca Militello, director general / Grupul Monza România: “Cea mai importantă calitate a unui lider este să îi faci pe oameni să te înţeleagă, nu numai să te asculte”

    Carte de vizită
    ¶  Înainte de a fi ales la conducerea companiei, în vara lui 2013, Luca Militello a condus echipa care a proiectat şi ridicat spitalul Monza
    ¶  Printre hobby-urile sale se numără sportul şi lectura
    ¶  Anul trecut, grupul Monza România a avut venituri de
    116 milioane de lei

  • Bursa de adidaşi

    Cum însă sunt şi destui care încearcă să profite vânzând falsuri, poate fi greu să te orientezi, ceea ce lasă loc unor ofertanţi de soluţii în acest domeniu. Un exemplu ar fi StockX, o platformă online pentru comercializat pantofi sport, articole vestimentare din categoria streetwear, genţi şi ceasuri.

    Gândită de fondatorii săi ca o bursă unde se întâlnesc cei care au produse în ediţie limitată de vândut şi cei care îşi doresc să cumpere aşa ceva, StockX acceptă la comercializare numai articole care se găsesc greu, dar din care mai există suficiente stocuri cât să atragă clienţi, cum ar fi ediţii limitate de pantofi sport de 1.000 de perechi, scrie Wall Street Journal.

    Ca să-şi asigure utilizatorii că nu cumpără falsuri şi să se diferenţieze de alte platforme de comerţ online, StockX are angajaţi mai bine de 100 de experţi în certificarea autenticităţii încălţămintei sport, fondatorii săi lăudându-se că au creat această meserie.

    Experţii folosesc tot felul de aparate, cum ar fi cântare şi durometre, precum şi diverse aplicaţii ca să depisteze falsurile, iar produsele cumpărate nu ajung direct de la vânzător la cumpărător, ci trec mai întâi printr-unul din centrele de verificare ale companiei din SUA (Detroit, Tempe din Arizona, Moonachie din New Jersey) şi Marea Britanie (Londra), după care sunt expediate noului proprietar.

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează” – VIDEO

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Adrian Mihai – Fondator şi managing partner / Fan Courier Express: “Uneori, reputaţia te precede, de aceea este foarte important să te îngrijeşti permanent să existe o congruenţă între ceea ce spui şi ceea ce faci. Atunci când există această congruenţă, putem spune că avem de-a face cu un lider autentic”

    Carte de vizită
    ¶ După încheierea studiilor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea gimnastică, şi-a început cariera ca profesor suplinitor de educaţie fizică şi sport
    ¶ A fondat FAN Courier în 1998, alături de fratele său, Neculai Mihai, şi de prietenul lor Felix Pătrăşcanu; investiţiile iniţiale au constat într-un apartament de două camere, nişte Dacii şi
    200 milioane lei vechi
    ¶ FAN Courier este liderul pieţei de curierat, cu o cifră de afaceri de peste 585 milioane de lei anul trecut 

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”